de Anna, Myanmar

Eu sunt din Birmania. Am acceptat lucrarea din zilele de pe urmă a lui Dumnezeu Atotputernic în 2019. Citind cuvintele lui Dumnezeu, am aflat că El Își face lucrarea de judecată din zilele de pe urmă pentru a mântui pe deplin omul de influența Satanei, aducându-ne la o destinație frumoasă. Sunt atât de recunoscătoare pentru mântuirea lui Dumnezeu! De atunci, răspândesc Evanghelia în biserică. La o adunare, am citit un fragment din cuvintele lui Dumnezeu: „Lucrarea Mea finală nu este numai de dragul pedepsirii omului, ci și de dragul pregătirii destinației omului. Mai mult, este pentru ca toți oamenii să poată să-Mi recunoască faptele și acțiunile. Vreau ca fiecare persoană să vadă că tot ceea ce am făcut este drept și că tot ceea ce am făcut este o expresie a firii Mele. Nu fapta omului, cu atât mai puțin natura, este cea care a dat naștere omenirii, ci Eu, care hrănesc fiecare ființă vie în creație. Fără existența Mea, omenirea poate doar să piară și să îndure biciuirea calamității. Nimeni nu va mai vedea vreodată soarele și luna frumoasă sau lumea verde; omenirea se va confrunta numai cu noaptea geroasă și cu valea inexorabilă a umbrei morții. Eu sunt singura mântuire a omenirii. Eu sunt singura speranță a omenirii și, mai mult, Eu sunt Cel pe care se bazează existența întregii omeniri. Fără Mine, omenirea va ajunge într-un impas. Fără Mine, omenirea va îndura catastrofe și va fi călcată în picioare de tot felul de fantome, deși nimeni nu ține seama de Mine. Am făcut o lucrare care nu poate fi făcută de nimeni altcineva și sper doar ca omul să Mă poată răsplăti cu câteva fapte bune. Deși foarte puțini au putut să Mă răsplătească, Îmi voi încheia totuși călătoria în lumea oamenilor și voi începe următoarea etapă a lucrării Mele în desfășurare, pentru că toată alergătura Mea încoace și încolo în mijlocul omului în acești mulți ani a fost roditoare și Eu sunt foarte mulțumit. Ceea ce Mă interesează acum nu este numărul oamenilor, ci mai degrabă faptele lor bune. În orice caz, sper că pregătiți suficiente fapte bune pentru propria voastră destinație. Atunci voi fi mulțumit; în caz contrar, niciunul dintre voi nu va putea scăpa de dezastrul care se va abate asupra voastră. Dezastrul provine de la Mine și, bineînțeles, este condus de Mine. Dacă nu puteți părea îndeajuns de buni în ochii Mei, atunci nu veți scăpa de suferința dezastrului” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Pregătește suficiente fapte bune pentru destinația ta”). Citind cuvintele lui Dumnezeu, m-am simțit foarte încurajată. Cum dezastrele sunt tot mai mari și mulți oameni care tânjesc după arătarea lui Dumnezeu nu I-au auzit glasul și nici nu I-au acceptat mântuirea din zilele de pe urmă, eram nerăbdătoare și mă simțeam presată. Așa că m-am rugat, cerându-I lui Dumnezeu să mă îndrume să răspândesc pentru mai mulți oameni Evanghelia Lui din zilele de pe urmă.

În 2022, la început de iulie, m-am dus cu niște frați și surori într-un sat ca să răspândim Evanghelia. Un frate fusese denunțat și arestat fiindcă predicase acolo, iar șeful satului, ori de câte ori venea de la o ședință a guvernării regionale, le zicea localnicilor să nu fie religioși. Dacă se descoperea vreun credincios, primea o amendă mare sau chiar era arestat. De aceea, nimeni nu îndrăznea să asculte ce predicam noi. Voiau să vorbim mai întâi cu șeful satului înainte să îndrăznească să cerceteze. Eram o străină. Toți cei care răspândeau Evanghelia cu mine erau din sate învecinate și noi nu-l cunoșteam pe șeful satului. Localnicii nu voiau nici să ne ducă la el. Eu nu știam cum să rezolv dificultățile acestea și eram în pericol de-a fi denunțați și arestați oricând. Am spus o rugăciune, cerându-I lui Dumnezeu să ne arate calea. La o adunare, am citit un fragment din cuvintele Lui: „Trebuie să crezi că toate sunt în mâna lui Dumnezeu și că oamenii cooperează, doar. Dacă ești sincer, El va vedea și-ți va deschide o cale de ieșire în toate situațiile. Nicio dificultate nu e insurmontabilă; trebuie să ai credința asta. Așadar, când vă îndepliniți îndatoririle, nu e cazul să aveți nicio temere. Câtă vreme faci tot posibilul, din toată inima, Dumnezeu nu-ți va da dificultăți și nici nu-ți va da mai mult decât poți duce” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „În credința în Dumnezeu, cel mai important este să practici și să experimentezi cuvintele Lui”). Cuvintele Lui mi-au dat credință și putere. Dacă îl puteam întâlni pe șeful satului ori eram denunțată și arestată era, întru totul, în mâna lui Dumnezeu, cu totul. Răspândirea Evangheliei este porunca lui Dumnezeu, ceva ce El vrea să fie finalizat. Deși guvernul o oprima și șeful satului o împiedica, ei nu puteau opri extinderea Evangheliei Împărăției lui Dumnezeu. Nu le puteau opri pe oile Sale să se întoarcă la El. Cât timp dădeam totul pentru lucrarea noastră, știam că Dumnezeu ne va arăta drumul și ne va deschide o cale. Odată ce am înțeles voia lui Dumnezeu, toți am avut încredere să mergem să răspândim Evanghelia. S-a dovedit că un frate dintr-un sat apropiat era rudă cu șeful satului. El a spus că ne va duce să-l vedem a doua zi. În seara aceea ne-am întors în sat și-am mers să le predicăm unor localnici cu umanitate bună. În timp ce aveam părtășie, adjunctul șefului satului, liderul plutonului și trezorierul au apărut pe neașteptate, apoi au plecat după ce au ascultat puțin. Un localnic a spus: „Au venit să vadă dacă predicați Evanghelia. N-ar trebui să mai ascultăm. Mergeți întâi și vorbiți cu șeful satului și vom mai asculta dacă el e de acord.” Neavând de ales, am plecat. Întoarsă acasă, eram destul de deprimată. Adjunctul șefului știa că noi răspândeam Evanghelia. Dacă se opunea, sătenii chiar nu mai aveau să cerceteze adevărata cale. În plus, fratele acela a fost arestat pentru că fusese denunțat de trezorier. Îngrijorată să nu fiu arestată și eu, n-am vrut să merg să discut cu șeful satului. Supraveghetoarea a aflat de starea mea și a avut părtășie cu mine: „Când ne confruntăm cu o asemenea situație, nu putem da înapoi. Trebuie să folosim șansa aceea pentru a vorbi cu șeful satului și pentru a le împărtăși Evanghelia. Atât timp cât ne împlinim responsabilitățile, fie că ei acceptă sau nu Evanghelia, conștiința noastră va fi curată.” Chiar atunci m-am gândit la un fragment citit din cuvintele lui Dumnezeu: „Când răspândesc Evanghelia, oamenii trebuie să-și îndeplinească responsabilitatea și să-i trateze cu seriozitate pe toți potențialii destinatari ai Evangheliei. Dumnezeu mântuiește omul în cea mai mare măsură posibilă, iar oamenii trebuie să fie atenți la voia Sa, nu trebuie să rateze cu nepăsare pe nimeni care caută și investighează adevărata cale. […] Atât timp cât ei sunt dispuși să investigheze calea adevărată și sunt capabili să caute adevărul, ar trebui să faci tot ce poți pentru a le citi mai multe din cuvintele lui Dumnezeu și pentru a avea mai multă părtășie cu ei despre adevăr, pentru a fi mărturie despre lucrarea lui Dumnezeu și pentru a le înlătura noțiunile și întrebările, ca să-i poți câștiga și aduce înaintea lui Dumnezeu. Acest lucru este în conformitate cu principiile răspândirii Evangheliei. Prin urmare, cum pot fi câștigați? Dacă, în procesul de interacționare cu ei, te asiguri că această persoană este de calibru bun și are o umanitate bună, trebuie să faci tot ce îți stă în putință pentru a-ți îndeplini responsabilitatea; trebuie să plătești un anumit preț și să folosești anumite căi și mijloace și nu contează ce modalități și mijloace folosești atât timp cât le folosești pentru a o câștiga pe acea persoană. Pe scurt, pentru a-i câștiga, trebuie să-ți îndeplinești responsabilitatea și să folosești iubirea și să faci tot ce stă în puterea ta. Trebuie să ai părtășie despre toate adevărurile pe care le înțelegi și să faci toate lucrurile pe care ar trebui să le faci. Chiar dacă această persoană nu este câștigată, vei rămâne cu o conștiință curată. Vei fi făcut tot ceea ce poți” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Răspândirea Evangheliei este datoria de onoare a tuturor credincioșilor”). Cuvintele lui Dumnezeu ne spun că, atunci când predicăm, trebuie să ne îndeplinim responsabilitatea ca să avem conștiința curată. Câtă vreme persoana căreia îi predicăm corespunde principiilor, ar trebui să-i împărtășim Evanghelia în orice mod posibil. Sătenii erau interesați să cerceteze adevărata cale. Doar din cauza opresiunii guvernului se temeau să nu fie amendați sau arestați și nu voiau să asculte. Ar trebui să-mi îndeplinesc responsabilitatea și să am părtășie mai mult despre cuvintele lui Dumnezeu, rezolvând problemele și luptele lor. Dacă șeful satului era un om bun, gata să asculte cuvintele lui Dumnezeu, trebuia să încerc totul ca să-i predic. Asta ar fi fost cu adevărat îndeplinirea responsabilității mele. Dacă însă nu răspândeam Evanghelia de frică să nu fiu denunțată sau arestată, atunci Îi rămâneam datoare lui Dumnezeu. Odată ce am înțeles voia lui Dumnezeu, am avut încredere să discut cu șeful satului și să le predic sătenilor.

A doua zi, fratele ne-a dus acasă la șeful satului. Adjunctul lui și trezorierul erau și ei acolo. Am avut părtășie despre cum săvârșește Dumnezeu cele trei etape ale lucrării Lui pentru a mântui omenirea și le-am spus că suntem acum în zilele de pe urmă și că Dumnezeu Atotputernic este venirea Mântuitorului. El exprimă adevăruri și face lucrarea judecății pentru a-l purifica și mântui pe om. Trebuie să acceptăm judecata și curățirea Lui, ca să fim apărați de Dumnezeu în toiul dezastrelor și să intrăm în Împărăția Lui. Șeful satului a fost intrigat și a vrut să cerceteze, însă adjunctul lui și trezorierul au avut o atitudine rea. Au spus: „Noi ascultăm de guvern. El nu permite credințele religioase, deci nu putem să credem. Altfel, vom fi arestați.” Văzând că erau fermi pe poziția lor, m-am rugat lui Dumnezeu, i-am lăsat în seama Lui și I-am cerut să conducă. Apoi, le-am citit un fragment din cuvintele lui Dumnezeu Atotputernic: „Poate că în prezent țara ta prosperă, dar dacă le vei permite oamenilor tăi să se abată de la Dumnezeu, atunci va fi tot mai privată de binecuvântările lui Dumnezeu. Civilizația țării tale va fi tot mai călcată în picioare, iar în scurt timp, oamenii se vor ridica împotriva lui Dumnezeu și vor blestema Cerul. Și astfel, fără știrea omului, destinul unei țări va fi ruinat. Dumnezeu va ridica țări puternice pentru a combate acele țări care au fost blestemate de Dumnezeu și ar putea chiar să le șteargă de pe fața pământului. Ascensiunea sau prăbușirea unei țări sau națiuni este determinată de disponibilitatea liderilor de a Îl venera pe Dumnezeu sau de a-și conduce oamenii să devină mai apropiați de Dumnezeu și să Îl venereze pe El” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Anexă 2: Dumnezeu conduce destinul întregii omeniri”). Apoi am avut părtășie: „Acum, guvernul nu permite credința și chiar I se opune lui Dumnezeu. Voi îl ascultați și nu îndrăzniți să credeți. Cine îi poate mântui pe oameni cu adevărat – Dumnezeu sau guvernul? În prezent, pandemia se înrăutățește tot mai mult. Bogați sau săraci, cu ranguri mai mari sau mai mici, puternici sau slabi, oamenii sunt nesemnificativi în fața dezastrului. Nicio persoană nu ne poate mântui de sub puterea Satanei, nici nu ne poate apăra în timpul dezastrelor. Numai Dumnezeu ne poate mântui! El a devenit trup în zilele de pe urmă, exprimând adevăruri și lucrând pentru a mântui omul. Asta e o ocazie unică în viață. Toți răspundeți de satul acesta. Dacă nu-i conduceți pe săteni să I se închine lui Dumnezeu, ci să I se opună, voi toți îi veți fi ruinați.” Atunci, șeful satului a spus: „Cred că soarta oamenilor este în mâinile lui Dumnezeu și vreau să-i îndrum pe săteni să creadă în El.” Trezorierul a zis: „Știu că-i bine să ai credință, însă vom fi arestați de guvern dacă nu ne supunem lui. Avem mâinile legate.” Le-am citit încă un pasaj din cuvintele lui Dumnezeu: „Avem încrederea că nicio țară sau putere nu poate sta în calea a ceea ce Dumnezeu dorește să împlinească. Cei care împiedică lucrarea lui Dumnezeu se opun cuvântului lui Dumnezeu și tulbură și subminează planul lui Dumnezeu vor fi, în cele din urmă, pedepsiți de Dumnezeu. Cel care sfidează lucrarea lui Dumnezeu va fi trimis în iad; orice țară care sfidează lucrarea lui Dumnezeu va fi distrusă; orice națiune care se ridică pentru a se opune lucrării lui Dumnezeu va fi ștearsă de pe fața pământului și va înceta să mai existe. Îndemn oamenii de toate naționalitățile, din toate țările și chiar din toate industriile să asculte vocea lui Dumnezeu, să privească lucrarea lui Dumnezeu și să acorde atenție destinului umanității, pentru a-L face pe Dumnezeu cel mai sfânt, cel mai onorabil, cel mai măreț și singurul obiect al venerării în rândul omenirii și a permite astfel întregii omeniri să trăiască sub binecuvântarea lui Dumnezeu, așa cum au trăit descendenții lui Avraam sub făgăduința lui Iahve și așa cum Adam și Eva, pe care Dumnezeu i-a creat mai întâi, au trăit în grădina Edenului” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Anexă 2: Dumnezeu conduce destinul întregii omeniri”). Le-am spus în părtășie: „Firea lui Dumnezeu nu tolerează nicio ofensă omenească. El îi va pedepsi pe toți cei ce se opun lucrării Lui. Asta e firea dreaptă a lui Dumnezeu și nimeni nu-i poate scăpa. Dezastrele se tot înmulțesc. Sunt mementoul și avertismentul Său pentru omenire, precum și o pedeapsă. De exemplu, guvernul din partea sudică a statului Wa din Birmania îi arestează frecvent pe credincioși și nu permite acceptarea lucrării lui Dumnezeu Atotputernic. Aceasta este o gravă împotrivire față de Dumnezeu. În iunie, acolo a avut loc o viitură și multe case au fost măturate. Faptul că am ofensat alți oameni nu va conta deloc, dar consecințele împotrivirii față de Dumnezeu vor fi grave. Toți am făcut înainte lucruri împotriva lui Dumnezeu, dar, câtă vreme ne căim înaintea Lui și-i îndrumăm pe săteni să cerceteze adevărata cale și să se întoarcă spre El, Dumnezeu va avea milă și ne va ierta.” După părtășia mea, atitudinea trezorierului nu mi s-a mai părut atât de rigidă. Șeful satului și restul au fost toți de acord să ne lase să le împărtășim sătenilor Evanghelia. În dimineața următoare, am adunat sătenii și le-am depus mărturie despre lucrarea din zilele de pe urmă a lui Dumnezeu. După mai mult de 10 zile de părtășie, peste 40 de oameni din sat, inclusiv șeful satului și adjunctul, acceptaseră toți lucrarea lui Dumnezeu Atotputernic. Tânjeau după cuvintele lui Dumnezeu, participau înflăcărați la adunări și din proprie inițiativă îi aduceau pe alții să asculte predici. Mai târziu, cum frații și surorile și-au unit forțele și-au lucrat serios, oameni din multe sate au acceptat lucrarea lui Dumnezeu Atotputernic.

Întrucât din ce în ce mai mulți oameni au acceptat Evanghelia din zilele de pe urmă a lui Dumnezeu, persecuția din partea guvernului s-a agravat. Fusesem denunțată de câteva ori pentru răspândirea Evangheliei. Majoritatea celor din orașul meu natal știau că eu credeam în Dumnezeu Atotputernic, iar polițiștii mă căutau peste tot. Cum nu eram acasă, s-au dus la părinții mei, apoi au arestat-o și au închis-o pe mama mea necredincioasă. Am fost furioasă. Credința mea era corectă și bună, iar răspândirea Evanghelia era, de asemenea, un lucru corect. Guvernul mă vâna pretutindeni pentru credința și lucrarea mea de evanghelizare și spunea că nu-mi va elibera mama până nu mă prindea. Era un lucru incredibil de rău! Familia nu mă înțelegea, zicând că mama a fost arestată din cauza credinței mele. M-au sunat și m-au acuzat că n-am inimă. Fratele și sora mea chiar mi-au spus că ar trebui să mă predau. Eram nefericită și foarte îngrijorată că mama va suferi. Am continuat să răspândesc Evanghelia, dar nu atât de activ ca înainte. În durerea mea, m-am rugat lui Dumnezeu: „O, Dumnezeule, statura mea e prea mică. Mama a fost arestată și familia nu e înțelegătoare – sunt foarte nefericită. Te rog, dă-mi credință să pot rămâne tare!” După ce m-am rugat, am citit cuvintele lui Dumnezeu: „Nu există printre voi nicio persoană care să fie protejată de lege – în schimb, sunteți sancționați de lege. Și mai problematic este faptul că oamenii nu vă înțeleg: fie că e vorba de rudele voastre, de părinți, de prieteni sau colegi, niciunul nu vă înțelege. Când sunteți abandonați de Dumnezeu, vă e imposibil să continuați să trăiți pe pământ, dar chiar și așa, oamenii nu pot suporta să fie departe de Dumnezeu, ceea ce este semnificația cuceririi oamenilor și este slava lui Dumnezeu” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Este lucrarea lui Dumnezeu la fel de simplă cum și-o imaginează oamenii?”). Cuvintele lui Dumnezeu mi-au atins coarda sensibilă. Credincioși fiind, să răspândim Evanghelia și s-o luăm pe calea cea dreaptă în viață e lucrul cel mai drept pe lumea asta, dar în țările potrivnice lui Dumnezeu, credincioșii nu doar că nu au protecție legală, ci sunt condamnați și arestați, și sunt implicați până și membrii familiilor lor. Oficialitățile spun că traficanții de droguri și criminalii pot fi iertați; numai credincioșii nu pot fi iertați. În plus, odată ce un credincios e prins, e amendat, închis, ori dat unui oficial, ca muncitor. Credincioșii nu sunt deloc tratați ca oameni. Aceasta e o țară atât de sumbră și de rea! E Sodoma zilelor noastre, potrivnică lui Dumnezeu. Fiind credincioasă, a-L urma azi pe Dumnezeu înseamnă a fi persecutată, dar, din cuvintele Lui, I-am înțeles voia. Dumnezeu folosea acele dificultăți pentru a ne desăvârși credința, permițându-ne totodată să dobândim discernământ în ceea ce privește esența rea, de împotrivire față de El, a guvernului, ca să-l pot respinge pe Satana, să mă lepăd de el și să mă-ntorc cu adevărat spre Dumnezeu. Odată ce am înțeles voia Lui, nu m-am simțit atât de groaznic. M-am simțit gata să mă bazez pe El și să răspândesc Evanghelia mai departe.

Mai târziu, i-am adunat pe noii credincioși și am avut părtășie cu ei despre cuvintele lui Dumnezeu, ca să-i ajut să-I cunoască lucrarea și să-I înțeleagă voia. Am ascultat împreună un imn al cuvintelor lui Dumnezeu, „Timpul pierdut niciodată nu va reveni”: „Treziți-vă, fraților! Treziți-vă, surorilor! Ziua Mea nu va fi amânată; timpul înseamnă viață, iar a profita de timp înseamnă a salva viața! Timpul nu este departe! Dacă nu reușiți să luați examenul de admitere la facultate, puteți să studiați și să-l dați de câte ori vreți. Totuși, ziua Mea nu va accepta să mai fie amânată. Țineți minte! Țineți minte! Vă îndemn cu aceste cuvinte bune. Sfârșitul lumii se desfășoară chiar în fața ochilor voștri, iar marile dezastre se apropie cu repeziciune. Viața voastră sau somnul vostru, mâncarea, băutura și hainele – care dintre aceste lucruri e mai important? A sosit timpul să cântăriți aceste lucruri” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cuvântări ale lui Hristos la început”, Capitolul 30). După ascultarea imnului, am avut părtășie: „Unii spun că vor crede când vor cădea forțele Satanei și nu va mai fi oprimare, însă atunci lucrarea lui Dumnezeu pentru a mântui omenirea va fi gata, iar noi ne vom fi pierdut de tot șansa la mântuirea Lui. Dacă suntem opriți de guvern și nu cutezăm să avem credință dacă spune să nu avem, atunci poate guvernul să ne mântuiască? Bineînțeles că nu. Doar Dumnezeu ne poate mântui. Dacă-l ascultăm și nu credem, vom pierde mântuirea Lui din zilele de pe urmă. Când lucrarea lui Dumnezeu se va încheia, vom fi distruși odată cu Satana. Am suferit de pe urma persecuțiilor și arestărilor guvernului din cauza credinței noastre, dar suferința asta are valoare. Trebuie să plătim un preț dacă vrem să primim mântuirea lui Dumnezeu. El domnește peste toate, deci dacă suntem arestați sau nu e în mâinile Lui, cu totul. Dacă suntem arestați, e cu permisiunea Lui. Ar trebui să ne supunem Lui și să ne învățăm lecția.” Apoi, am mai citit din cuvintele lui Dumnezeu Atotputernic: „Cei la care Dumnezeu Se referă ca biruitori sunt cei care încă pot să mărturisească ferm, să-și mențină încrederea și devotamentul față de Dumnezeu când sunt sub influența Satanei sau sunt asediați de Satana, adică atunci când se găsesc printre forțele întunericului. Dacă poți să rămâi cu inima pură înaintea lui Dumnezeu și să păstrezi iubirea autentică pentru Dumnezeu indiferent de situație, atunci tu mărturisești ferm în fața lui Dumnezeu, și asta vrea să spună Dumnezeu prin «a fi biruitor»” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Ar trebui să îți menții devotamentul față de Dumnezeu”). „Acum, ar trebui să vedeți că motivul pentru care Dumnezeu nu îl distruge pe Satana în timp ce îl mântuiește pe om este că oamenii pot să vadă clar cum i-a corupt Satana și măsura în care i-a corupt și cum îi purifică și mântuiește Dumnezeu. În cele din urmă, când oamenii au înțeles adevărul și au văzut clar chipul hidos al Satanei și păcatul monstruos al corupției lor de către Satana, Dumnezeu îl va distruge pe Satana, arătându-le dreptatea Lui” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, Partea a III-a). Am avut părtășie: „Dumnezeu îngăduie oprimarea și arestările guvernului. Așa ne încearcă dacă într-adevăr credem în Dumnezeu, dacă avem credință sau nu. Prin astfel de oprimări și greutăți, dacă ne putem păstra credința și nu dăm înapoi în negativitate și nici nu-L trădăm pe Dumnezeu, ci Îl urmăm mai departe, adunându-ne și răspândind Evanghelia, atunci asta înseamnă că avem mărturie, iar Satana va fi făcut de ocară și învins. Suferința aceea are valoare. De ce nu-l distruge Dumnezeu pe Satana chiar acum? Ca să-l folosească pe Satana pentru a desăvârși un grup de biruitori, punându-ne, totodată, să învățăm să discernem binele de rău. Vedem cum lucrează Dumnezeu pentru a-i mântui pe oameni și cum Satana îi corupe și le face rău. Apoi, într-o zi, când Dumnezeu îl va distruge pe Satana, vom vedea ce drept e Dumnezeu. Dacă El l-ar nimici imediat pe Satana, n-am avea discernământ asupra Satanei, nu l-am urî și nu ne-am lepăda de el. Exact ca acele regimuri anti-Dumnezeu ale Satanei și ca acei diavoli care conduc guvernul – se pricep foarte bine la prefăcătorie și amăgire. Când par să facă unele lucruri bune, este doar ca oamenii să îi adore. Dumnezeu Atotputernic S-a arătat și lucrează în zilele de pe urmă pentru a mântui omenirea. El a expus esența demonică, de împotrivire față de El, a acelor regimuri. Ele Îl neagă și-L osândesc pe Dumnezeu Atotputernic și-i arestează, îi amendează, îi condamnă și-i închid pe credincioșii Lui. Sunt întocmai ca diavolul Satana, care face oamenii să i se închine și nu le permite să creadă în Dumnezeu și să-L urmeze. Până la urmă, toate se vor pogorî în iad și vor fi pedepsite odată cu el.” După părtășie, nou-veniții au avut discernământ și credință și toți s-au implicat activ la adunare. Am fost foarte fericită.

Apoi, acei credincioși noi și-au adus unii apropiați să asculte predici. După câteva zile, peste 80 de oameni din satul acela acceptaseră lucrarea din zilele de pe urmă a lui Dumnezeu Atotputernic. Am văzut înțelepciunea lui Dumnezeu în acțiune pe baza șiretlicurilor Satanei. Satana a făcut tot felul de șiretlicuri ca să oprească lucrarea Evangheliei, să ne lase frustrați și deprimați, dar cuvintele lui Dumnezeu ne-au dat credință și putere. Am dat tot ce aveam în răspândirea Evangheliei și am văzut îndrumarea lui Dumnezeu. I-am fost cu adevărat recunoscătoare! Am văzut că niciun om nu poate opri ceea ce Dumnezeu vrea să termine și-am dobândit și mai multă credință pentru răspândirea Evangheliei.

În septembrie 2022, o credincioasă nouă ne-a dus să predicăm Evanghelia în satul părinților ei, unde peste 40 de oameni erau interesați de adevărata cale. M-am bucurat mult și am început să le împărtășesc mărturii despre lucrarea lui Dumnezeu din zilele de pe urmă. Apoi am primit vestea că funcționarii guvernului au arătat poza mea la ședința lor, spunând că eram căutată și zicându-le oamenilor să mă denunțe dacă mă vedeau predicând Evanghelia. Totodată, poliția oprea mașini cu baraje rutiere, căutându-mă. Mă gândeam că, dacă poliția mă căuta peste tot, dacă m-ar prinde într-o zi, probabil m-ar omorî. Să mai răspândesc Evanghelia? Dacă mă opream, cum rămânea cu sătenii care tocmai cercetau lucrarea lui Dumnezeu? N-ar fi fost capabili să audă glasul Lui și să-I accepte noua lucrare. Nu mi-aș fi îndeplinit responsabilitatea. Frații și surorile au vrut să mă trimită de-acolo, gândindu-se la siguranța mea. Mă temeam, așa că am acceptat și am plecat. Apoi m-am simțit cam vinovată. Voiam să mă-ntorc și să le predic mai departe Evanghelia acelor săteni. Așadar, m-am rugat lui Dumnezeu: „Dumnezeule, poliția mă caută peste tot și mă tem, dar știu că e cu totul în mâinile Tale dacă sunt arestată sau nu. Vreau să Ți le încredințez Ție pe toate. Te rog, îndrumă-mă ca să am credința de a continua să predic și să-Ți fiu martoră.” Ulterior, am citit ceva în cuvintele lui Dumnezeu: „Ești conștient de povara de pe umerii tăi, de însărcinarea și de responsabilitatea ta? Unde-ți este simțul misiunii istorice? Cum vei sluji drept un bun stăpân în epoca următoare? Ai un puternic simț al stăpânirii? Cum L-ai descrie pe stăpânul tuturor lucrurilor? Este cu adevărat stăpânul tuturor ființelor vii și al tuturor lucrurilor fizice din lume? Ce planuri ai pentru progresul următoarei etape a lucrării? Câți oameni așteaptă să le fii păstor? E sarcina ta una grea? Ei sunt săraci, vrednici de milă, orbi și năuciți, jelindu-se în întuneric: «Unde este calea?» Cât de mult tânjesc ei ca lumina, precum o stea căzătoare, să coboare deodată și să împrăștie forțele întunericului care i-au asuprit pe oameni de atât de mulți ani? Cine poate să știe cu câtă nerăbdare speră ei și cum tânjesc la asta zi și noapte? Acești oameni care suferă profund rămân închiși într-o temniță a întunericului, fără speranță de eliberare, chiar și în ziua în care trece lumina; când vor înceta să mai plângă? Înspăimântătoare e nenorocirea acestor spirite fragile cărora nu li s-a permis niciodată să se odihnească, iar legăturile nemiloase și istoria încremenită de multă vreme îi țin în această stare. Și cine a auzit sunetul plânsetului lor? Cine a văzut starea lor nefericită? Te-ai gândit vreodată cât de îndurerată și de îngrijorată este inima lui Dumnezeu? Cum poate El suporta să vadă omenirea nevinovată, pe care a creat-o cu mâinile Sale, suferind astfel de chinuri? La urma urmei, ființele umane sunt victimele care au fost otrăvite. Și, cu toate că omul a supraviețuit până în ziua de azi, cine ar fi știut că de multă vreme e otrăvit de cel rău? Ai uitat că ești una dintre victime? Din dragostea ta pentru Dumnezeu, nu ești dornic să lupți pentru a-i salva pe acești supraviețuitori? Nu ești dispus să-ți dedici toată energia ca să-L răsplătești pe Dumnezeu, care iubește omenirea ca pe trupul și sângele Său? Dacă stai să te gândești, cum interpretezi faptul de a fi folosit de Dumnezeu ca să-ți trăiești viața extraordinară? Ai cu adevărat hotărârea și încrederea de a trăi viața plină de înțeles a unei persoane pioase, care Îl slujește pe Dumnezeu?” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cum ar trebui să te îngrijești de viitoarea ta misiune?”). Cuvintele lui Dumnezeu m-au inspirat mult, dar m-au și făcut să mă simt vinovată. Atât de mulți oameni n-au acceptat încă mântuirea lui Dumnezeu din zilele de pe urmă și trăiesc sub puterea Satanei. Sunt neajutorați și suferă. Lui Dumnezeu Îi pare rău și vrea să-i ajute urgent. Unii muncesc mult ca să facă bani, ducând o viață grea, epuizantă, iar alții tot se simt pustii și nefericiți în sinea lor, chiar și după ce câștigă ceva bani. Ei nu cunosc valoarea vieții umane și nu pot găsi nicio direcție. Unii oameni vor să caute adevărata cale, dar le e prea frică din cauza opresiunii și arestărilor guvernului. Asta înseamnă că trebuie să avem părtășie cu ei despre cuvintele lui Dumnezeu, să mărturisim pentru lucrarea Lui și să folosim cuvintele Lui pentru a le rezolva problemele, ca ei să poată vedea în cuvintele Lui adevărul, lumina și speranța și să poată accepta mântuirea Sa. În plus, acum dezastrele se agravează și mulți n-au auzit încă glasul lui Dumnezeu. Nu au la ce să apeleze în mijlocul dezastrelor. Era responsabilitatea mea să le împărtășesc Evanghelia acestor oameni. Dumnezeu nu vrea să cadă pradă dezastrelor niciun om pe care dorește să-l mântuiască. Dacă aș fi încetat să răspândesc Evanghelia pentru propria siguranță, nu mi-aș fi făcut datoria. Atunci aș fi avut o datorie uriașă față de Dumnezeu și n-aș fi meritat să fiu numită parte din familia Sa. M-am gândit cum fusesem și eu exact ca sătenii aceia, trăind sub controlul Satanei, fără niciun țel sau vreo speranță. Dumnezeu i-a inspirat pe frați și surori să-mi împărtășească Evanghelia iar și iar, până am auzit, în sfârșit, glasul Lui și am primit mântuirea Lui din zilele de pe urmă. Aceea a fost iubirea și mila lui Dumnezeu pentru mine. Trebuia să țin cont de voia Lui și să fac tot ce puteam pentru a fi martoră lucrării Sale și a-I răsplăti iubirea. A doua zi, m-am întors în satul respectiv pentru a răspândi Evanghelia în continuare. Peste doar câteva zile, însă, nou-venita care ne-a dus acolo a plecat cu treburi urgente. Am fost puțin îngrijorată. Aveam să sfârșesc arestată, fără protecția unui localnic? Dar dacă încetam să răspândesc Evanghelia, cei care cercetau adevărata cale aveau să accepte cu întârziere lucrarea lui Dumnezeu Atotputernic. În ultimele zile, se furișaseră sus pe dealuri ca să ne audă predicând, în eforturile lor de-a căuta și cerceta. Tânjeau atât de mult după asta! Dacă fugeam de frica arestării, nedorindu-mi să mai predic, le rămâneam datoare și Îl răneam pe Dumnezeu. Așa că m-am întâlnit pe rând cu cei care cercetau adevărata cale și le-am citit cuvintele lui Dumnezeu Atotputernic. În final, fiecare a acceptat lucrarea lui Dumnezeu Atotputernic. Apoi, ei i-au adus pe alții să ne asculte predicile. Tot mai mulți au acceptat noua lucrare a lui Dumnezeu după ce au auzit cuvintele lui Dumnezeu Atotputernic. Văzând îndrumarea lui Dumnezeu, I-am fost nespus de recunoscătoare. Miliția satului patrula adeseori seara, limitându-ne adunările. Așa că am avut părtășie despre cuvintele lui Dumnezeu cu noii credincioși, ca să-i ajut să vadă șiretlicurile Satanei și să-nvețe să se întrunească în secret. Știind aceste lucruri, n-au mai fost afectați de guvern. Seara se furișau toți ca să se întrunească pe dealuri sau în câmpurile de legume. Văzând asta, am avut și mai multă energie să predic.

Îmi aduc aminte că, o dată, o soră mi-a spus că niște oameni cărora le predicasem fuseseră arestați de guvern fiindcă ne-au ascultat predicile. Familia lor necredincioasă a venit să mă caute acasă, zicând că mă va ucide. Sora mea mi-a spus să am grijă. A fost înfricoșător pentru mine. Dacă aș fi fost acasă atunci, cine știe ce mi-ar fi făcut. Dacă mai răspândeam acolo Evanghelia și mă prindeau, sigur nu mă lăsau să scap ușor. Am vrut să plec și să nu mai răspândesc Evanghelia acolo, dar m-a întristat mult să mă gândesc la plecare. Atunci mi-am amintit aceste cuvinte de la Dumnezeu: „Știi că toate lucrurile din mediul ce te înconjoară sunt acolo cu permisiunea Mea, toate plănuite de Mine. Vezi cu claritate și mulțumește-Mi inima în mediul pe care ți l-am dat. Nu te teme, Dumnezeul Atotputernic al oștirilor va fi cu siguranță lângă tine; El stă în spatele vostru și vă este scut” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cuvântări ale lui Hristos la început”, Capitolul 26). Din cuvintele lui Dumnezeu, am putut să-mi dau seama că mă confruntam cu situația asta cu permisiunea Lui. Dat fiind că răspândeam Evanghelia, mărturisind despre lucrarea lui Dumnezeu, era sigur că Satana nu se va da înapoi de la nimic ca să-mi stea în drum, să-mi perturbe starea de spirit astfel încât să-mi fie prea frică să mai răspândesc Evanghelia. Asta era intenția rea a Satanei. Dacă încetam să răspândesc Evanghelia de frică, agățându-mă de viață și sănătate, nu mă lăsam oare păcălită de șiretlicurile Satanei? Dacă eram arestată sau dacă urma să mor, totul era în mâinile lui Dumnezeu. Iov a îndurat multe când îl încerca Satana. Și-a pierdut toți copiii, toată averea și s-a umplut de bube pe tot corpul, dar Dumnezeu n-a vrut să-l lase pe Satana să-i ia viața lui Iov. Satana nu a cutezat să se opună celor spuse de Dumnezeu – n-a cutezat să vatăme viața lui Iov. Acum, dacă Dumnezeu nu îngăduia acelor oameni să-mi facă rău, nu-mi puteau face nimic. Viața mea era în mâinile Lui – nu hotărau ei dacă trăiam sau muream. Dacă aș fi fost arestată, în spate ar fi fost voia cea bună a lui Dumnezeu și ar fi trebuit să mă supun. În sinea mea, m-am gândit că, întrucât situația era rea în satul acesta, mă puteam duce să predic în altul. Eram în regulă, dacă eram un pic înțeleaptă și aveam grijă. Așa cum a spus Domnul Isus: „Când vă vor persecuta într-o cetate, să fugiți în alta!” (Matei 10:23). Apoi, am mai citit din cuvintele lui Dumnezeu Atotputernic: „Dumnezeu are un plan pentru fiecare dintre discipolii Săi. Fiecare dintre ei are un mediu, oferit de Dumnezeu omului, în care să-și îndeplinească datoria, și are harul și favoarea lui Dumnezeu de care să se bucure. De asemenea, are circumstanțe speciale, pe care Dumnezeu le pregătește pentru om, și trebuie să treacă prin multă suferință — nici vorbă de drumul lin pe care și-l imaginează omul. Dacă recunoști că ești o ființă creată, trebuie să te pregătești să suferi și să plătești un preț de dragul îndeplinirii responsabilității tale de a răspândi Evanghelia și de dragul îndeplinirii adecvate a datoriei tale. Prețul s-ar putea să fie vreo boală sau dificultate fizică sau să înduri persecuțiile marelui balaur roșu sau înțelegerile greșite ale oamenilor lumești, precum și necazurile care-i încearcă pe cei care răspândesc Evanghelia: să fii trădat, să fii bătut sau certat, să fii condamnat – ba chiar să fii prins la înghesuială și pus în pericol de moarte. Este posibil ca, pe parcursul răspândirii Evangheliei, să mori înainte ca lucrarea lui Dumnezeu să fie terminată și să nu trăiești să vezi ziua gloriei lui Dumnezeu. Trebuie să fiți pregătiți pentru asta. Acest lucru nu este menit să vă sperie; este un fapt. […] Cum au murit discipolii Domnului Isus? Printre discipoli, s-au numărat cei care au fost lapidați, târâți în urma unui cal, răstigniți cu capul în jos, dezmembrați de cinci cai – diverse feluri de a muri s-au abătut asupra lor. Care a fost motivul pentru moartea lor? Au fost executați pentru crimele lor conform legii? Nu. Au fost condamnați, bătuți, certați și uciși fiindcă au răspândit Evanghelia Domnului și au fost respinși de oamenii lumii – astfel au fost martirizați. […] Indiferent cum au murit sau au părăsit lumea, acesta nu este felul în care Dumnezeu a definit finalurile acelor vieți, acelor ființe create. Acesta este un lucru pe care trebuie să-l vezi clar. Din contră, ei au folosit întocmai acele mijloace pentru a condamna această lume și a mărturisi pentru faptele lui Dumnezeu. Aceste ființe create și-au folosit viețile lor foarte prețioase – au folosit ultima clipă a vieții lor ca să mărturisească pentru faptele și extraordinara putere a lui Dumnezeu și să-i declare Satanei și lumii că faptele lui Dumnezeu sunt corecte, că Domnul Isus este Dumnezeu, că El este Domnul și Dumnezeu întrupat. Până și în ultima clipă a vieții lor, ei nu au negat niciodată numele Domnului Isus. Nu a fost aceasta un fel de judecată asupra acestei lumi? Și-au folosit viețile ca să proclame lumii, ca să le confirme ființelor umane că Domnul Isus este Domnul, că Domnul Isus este Hristos, că El este Dumnezeu întrupat, că lucrarea de răscumpărare pe care a făcut-o pentru toată omenirea îi permite acesteia să trăiască mai departe – acest fapt nu se va schimba niciodată. În ce măsură și-au îndeplinit datoria cei care au fost martirizați pentru răspândirea Evangheliei Domnului Isus? Până la extrem? Cum s-a manifestat extrema? (Și-au oferit viețile.) Așa este, ei au plătit cu viețile lor. Familia, averea și lucrurile materiale ale acestei vieți sunt toate lucruri exterioare; singurul lucru care are legătură cu sinele este viața. Pentru fiecare om viu, viața este lucrul cel mai demn de a fi prețuit, cel mai de preț lucru și, după cum se vede, acești oameni au fost capabili să ofere cea mai de preț avere a lor – viața – drept confirmare și ca mărturie a iubirii lui Dumnezeu pentru omenire. Până în ziua morții lor, ei nu au negat numele lui Dumnezeu și nici lucrarea lui Dumnezeu și și-au folosit ultimele clipe din viață pentru a mărturisi existența acestui fapt – nu este aceasta cea mai înaltă formă de mărturie? Acesta este cel mai bun mod de a-ți face datoria; asta înseamnă să-ți îndeplinești responsabilitatea. Când Satana i-a amenințat și i-a terorizat și, în cele din urmă, chiar și când i-a făcut să plătească cu prețul vieții, ei nu și-au abandonat responsabilitatea lor. Asta înseamnă să-ți îndeplinești datoria în cea mai mare măsură. Ce vreau să spun prin asta? Vreau să spun că vă oblig să folosiți aceeași metodă ca să mărturisiți pentru Dumnezeu și să răspândiți Evanghelia Sa? Nu e necesar să faci asta, dar trebuie să înțelegi că asta este responsabilitatea ta, că dacă Dumnezeu are nevoie de tine, ar trebui să accepți acest lucru ca pe ceva ce este datoria ta de onoare să faci” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Răspândirea Evangheliei este datoria de onoare a tuturor credincioșilor”). Cuvintele lui Dumnezeu m-au ajutat să înțeleg că discipolii Domnului Isus au fost osândiți, întemnițați și au suferit tot felul de persecuții de dragul răspândirii Evangheliei. Mulți au fost martirizați, dar indiferent de ce fel de sfârșit au avut parte, au fost capabili să-și dea prețioasa viață, netăgăduindu-L pe Dumnezeu nici în clipa morții. Au dat mărturie pentru Dumnezeu și L-au slăvit cu propriile vieți. Este cea mai nobilă mărturie și cel mai bun mod de a-ți face datoria. Eu, însă, urmărită de guvern și amenințată de oameni răi, mă agățam de viață cu lăcomie și voiam să fug din sat, nu să continuu să predic și să ud nou-veniți. Unde era mărturia mea? Am reflectat: de ce mi se făcea teamă când mă confruntam cu o situație de viață și de moarte? Fiindcă prețuiam viața prea mult, neînțelegând viața și moartea. Cert este că Dumnezeu a stabilit deja viața și moartea noastră. Să fii martirizat pentru Dumnezeu, deși trupul moare, nu e deloc moarte cu adevărat. Nu înseamnă că nu vei avea un final și-o destinație bună. Domnul Isus a spus: „Oricine vrea să-și salveze viața o va pierde, dar cel ce-și pierde viața pentru Mine o va găsi” (Matei 16:25). Dacă nu-mi făceam datoria și-L trădam pe Dumnezeu pentru că mă agățam de viață, poate trupul meu nu suferea, însă Dumnezeu mă alunga dezgustat și sufletul meu era pedepsit. Dacă-mi puteam sacrifica viața ca să-I fiu martoră lui Dumnezeu, și preferam să mor decât să-L trădez, asta îl făcea de rușine pe Satana și era semnificativ. Înțelegând lucrul acesta, nu m-am mai temut pentru viața mea și m-am hotărât: cât timp nu sunt în detenție, cât timp încă respir, voi continua să răspândesc Evanghelia și să-I fiu martoră lui Dumnezeu ca să-L fac de rușine pe Satana. După aceea, am continuat să predic Evanghelia. Curând, majoritatea oamenilor din sat au acceptat lucrarea lui Dumnezeu Atotputernic.

Apoi, m-am dus în alt sat să răspândesc Evanghelia. La început, s-au alăturat mai mult de douăsprezece persoane, dar apoi conducerea locală ne-a descoperit când predicam unui soț și soției lui. Șeful, adjunctul lui, trezorierul și niște milițieni – în total, peste doisprezece oameni – au dat buzna în cameră și-au zis să mergem cu ei. Mă simțeam destul de agitată atunci. Intenționau să mă aresteze și să mă închidă? Guvernul mă căutase. Spusese numele meu fiecărei familii, zicând să mă denunțe dacă eram descoperită predicând Evanghelia. Nu m-ar fi lăsat să scap ușor dacă eram recunoscută, iar noii credincioși aveau să fie afectați – cu asta cum rămânea? Mă rugam non-stop, cerându-I lui Dumnezeu credință ca să pot fi tare în mărturia mea. Peste puțin timp, un frate și o soră care veniseră în acel sat să predice Evanghelia cu noi au fost arestați și ei. Ne-au dus pe toți la conducerea locală și ne-au luat telefoanele. Apoi, șeful a început să ne interogheze: „Cine sunteți voi? Ați venit aici să predicați Evanghelia?” Noi n-am răspuns. Ne-au închis, deci, într-o încăpere întunecoasă și-au pus să ne supravegheze cinci sau șase milițieni. Eram îngrijorată că mă vor recunoaște. Dacă eram trimisă în orașul natal, în mod sigur eram condamnată la închisoare pntru a fi torturată și pângărită de ei. Șeful guvernului regional a spus că-mi taie părul când mă prind, îmi agață de gât o pancartă și mă pun să defilez. În acel moment, am continuat să mă rog lui Dumnezeu: „Dumnezeule, sunt gata să mă supun arestării, dar statura mea e mică. Te rog, dă-mi credință și veghează asupra mea ca să pot fi tare!” După rugăciune, m-am gândit la o mărturie video pe care o văzusem. Niște frați și surori care au fost omorâți în bătaie de poliția chineză în închisoare nu L-au negat sau trădat pe Dumnezeu nici măcar în fața morții. Mulți alții au fost brutal torturați, condamnați și închiși, dar rugându-se și bazându-se pe Dumnezeu, au ajuns la o credință adevărată prin cuvintele Lui. S-au jurat să nu-L trădeze, chiar dacă erau întemnițați pe viață. Ei au fost mărturii ferme, răsunătoare. M-au inspirat într-adevăr. Mi-am amintit cuvintele lui Dumnezeu: „Se cer de la noi credință și dragoste extreme în această etapă a lucrării. S-ar putea să ne împiedicăm din cea mai mică neatenție, căci această etapă a lucrării e diferită de toate cele de dinainte: ceea ce desăvârșește Dumnezeu e credința omului, care este atât invizibilă, cât și intangibilă. Ceea ce face Dumnezeu este să convertească cuvintele la credință, la dragoste și la viață. Oamenii trebuie să ajungă într-un punct în care vor fi îndurat sute de rafinări și în care au o credință mai mare decât cea a lui Iov. Ei trebuie să îndure suferințe incredibile și tot felul de torturi fără a-L părăsi vreodată pe Dumnezeu. Când sunt ascultători până la moarte și au credință mare în Dumnezeu, atunci această etapă a lucrării lui Dumnezeu este completă” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Calea… (8)”). Cuvintele lui Dumnezeu mi-au arătat că lucrarea Lui din zilele de pe urmă e să utilizeze cuvinte pentru a ne desăvârși credința și iubirea, ca să-I putem practica și experimenta cuvintele în greutăți și persecuții, deci cuvintele Lui devin viața noastră. Mi-am amintit cum am fost persecutată și urmărită de guvern. Când eram timidă și temătoare, doar cuvintele Lui m-au îndrumat, dându-mi credința pentru a continua să predic. Acum, că fusesem arestată, trebuia să am credința de a rămâne fermă. Chiar dacă trebuia să fiu închisă și pângărită, sau chiar muream, eram gata să mă supun. Atunci mi-a venit în minte un imn al bisericii intitulat „Mărturia vieții”: „Într-o zi poate voi fi prins și persecutat fiindcă sunt martor pentru Dumnezeu; această suferință este în numele dreptății și știu asta în sufletul meu. Chiar de viața mea se pierde într-o clipă, tot voi fi mândru că Îl pot urma pe Hristos și că Îi pot fi martor în această viață. De nu voi putea trăi să văd marele eveniment de extindere a Evangheliei Împărăției, tot voi oferi cele mai frumoase urări. Dacă n-am să văd ziua împlinirii Împărăției, dar pot să-l fac azi de rușine pe Satana, atunci inima mea va fi plină de bucurie și pace. […] Cuvintele lui Dumnezeu se răspândesc peste tot în lume, lumina a apărut printre oameni. Împărăția lui Hristos se ridică și se întemeiază în mijlocul adversității. Întunericul stă să treacă, zorii dreptății au venit. Timpul și realitatea au stat mărturie lui Dumnezeu” (Urmați Mielul și cântați cântări noi). Imnul acesta m-a inspirat mult. Am înțeles că, dacă eram arestată fiindcă răspândeam Evanghelia, era o persecuție pentru dreptate. Acum că fusesem prinsă, probabil urma să merg la închisoare, neputând să mai predic, dar, deși eram arestată și persecutată, aveam șansa să aduc o minunată mărturie pentru Dumnezeu și să-l fac de rușine pe Satana. M-am simțit foarte mândră. Gândul acesta mi-a dat credință. Dis-de-dimineață, iar ne-au interogat. Văzând că nu scoteau nimic de la noi, ne-au amendat cu 3000 de kyați și ne-au dat drumul. Ne-au și avertizat să nu mai predicăm și au spus multe, hulindu-L pe Dumnezeu. I-am urât și mai mult pe diavolii aceia.

După ce am fost eliberată, tot am predicat Evanghelia. Într-o zi, un frate a venit și mi-a spus: „Oficialii locali știu că ești o străină venită să predici Evanghelia. M-au arestat împreună cu alți doi noi credincioși, ca să ne facă să te trădăm, dar niciunul n-a vorbit, așa că ne-au amendat și ne-au dat drumul. Au spus și că dacă dau de tine predicând iar, te violează pe loc. Te caută peste tot, grăbește-te și fugi!…” Abia mi-a venit a crede urechilor când fratele mi-a spus asta. Când am auzit c-au spus că mă violează dacă mă găsesc predicând, m-am înfuriat rău. Oamenii aceia chiar erau demoni, nu aveau umanitate! Eram o simplă credincioasă care răspândea Evanghelia, dar ei erau atât de plini de ură. Nu voiau să ne lase s-avem credință, vrând să ne aresteze, să ne persecute și să ne amendeze, ba chiar să mă violeze și să mă dezonoreze. Într-adevăr erau demoni potrivnici lui Dumnezeu Cu cât mă oprimau mai mult, cu atât voiam să predic și să fiu martoră.

Apoi, în octombrie, ne-am dus în alt sat să răspândim Evanghelia. Niște frați și surori predicaseră acolo, dar pastorul a răspândit zvonuri pentru a-i opri pe credincioși să cerceteze adevărata cale, iar guvernul a început să-i aresteze pe credincioși. Sătenii, induși în eroare de zvonuri și temându-se să nu fie arestați, n-au îndrăznit să cerceteze adevărata cale. Răspândirea Evangheliei avea să ne fie dificilă. M-am rugat lui Dumnezeu pentru îndrumare. Atunci, am căutat patru oameni cu o înțelegere destul de bună a adevărului și-am avut părtășie cu ei despre care este adevărata cale, care sunt căile false și cum folosește Dumnezeu în zilele de pe urmă persecuțiile și perturbările Satanei pentru a-i dezvălui și desăvârși pe oameni, pentru a separa grâul de neghină, fecioarele înțelepte de cele nesăbuite. Nesăbuitele ascultă doar de oameni, de Satana. Ele nu caută și nu cercetează când aud vestea că Domnul a venit și a rostit cuvinte, așa că nu-L pot întâmpina pe mire. Doar cele care încearcă să asculte glasul lui Dumnezeu, care sunt ferme în credința de a-L urma, sunt cele înțelepte. Doar ele pot participa la ospățul de nuntă cu Domnul. După acea părtășie, toți patru și-au dorit să cerceteze mai departe. Zilele următoare, am organizat adunări pentru ei, având părtășie despre cuvintele lui Dumnezeu. Unul dintre ei a spus: „Înainte am ascultat de pastor și de conducătorul satului. Au zis să nu ascult cuvintele lui Dumnezeu Atotputernic, așa că n-am făcut-o. Era să-mi pierd șansa de-a întâmpina venirea Domnului. Nu mai ascult de oameni. Ascult de Dumnezeu.” Altul a zis: „Citirea cuvintelor lui Dumnezeu Atotputernic m-a convins că El este Domnul Isus întors. Oricum mi-ar sta alții în cale, eu Îl accept pe Dumnezeu Atotputernic.” Am fost foarte fericită să-i aud zicând astfel de lucruri. Apoi, și-au adus unele rude să asculte predici și, imediat, peste 20 de oameni au acceptat lucrarea din zilele de pe urmă a lui Dumnezeu Atotputernic. Faptul că acești credincioși noi au putut să caute adevărata cale și să rămână tari în mijlocul zvonurilor a fost foarte emoționant pentru mine. Totul s-a datorat îndrumării cuvintelor lui Dumnezeu. Mama a fost eliberată în decembrie, în sfârșit. În cele câteva luni în care a fost închisă, a făcut zilnic muncă grea. Angajații guvernului ziceau că mă prind ei sigur și mă închid. M-am gândit cum a fost înainte de eliberarea mamei – polițiști cu arme și bastoane care veneau des la mine să mă aresteze, spunând că n-o vor elibera până nu mă întorceam acasă. Acum, însă, au eliberat-o pe mama fără să mă prindă. Am experimentat într-adevăr că Dumnezeu le conduce pe toate, iar dacă sunt arestată sau nu e cu totul în mâinile Sale. Nu sunt constrânsă – am continuat să predic și să-I fiu martoră lui Dumnezeu.

Predicând Evanghelia, am întâmpinat multe greutăți, inclusiv faptul că m-am simțit deprimată și slabă, dar cuvintele lui Dumnezeu m-au îndrumat de fiecare dată, permițându-mi să fiu tare în toiul deprimării și al slăbiciunii, dându-mi credința să predic și să mărturisesc pentru Dumnezeu în continuare. Am experimentat cu adevărat că Dumnezeu folosește aceste lupte pentru a-mi desăvârși credința. Îi mulțumesc lui Dumnezeu! Îmi voi îndeplini responsabilitatea, voi împărtăși mai multora Evanghelia Sa din zilele de pe urmă și-I voi răsplăti iubirea.