Te vei cunoaşte cu adevărat doar înțelegând adevărul

octombrie 6, 2019

de Wenwen, orașul Changchun, provincia Jilin

Părerea mea a fost întotdeauna că, atâta timp cât practicile exterioare sunt conforme cu ceea ce oamenii nu consideră a fi corupție, se poate considera că a existat o schimbare. Prin urmare, am acordat o deosebită atenție practicilor exterioare în tot ceea ce făceam. Singura mea grijă era dacă acestea erau sau nu corecte și, atâta timp cât acțiunile și comportamentele mele exterioare erau acceptabile, eu eram mulțumit. Când aveam de-a face cu vreo emondare, îmi păsa doar în cazul în care era ceva greșit în practica mea. Mă lăsam convins doar dacă acțiunile mele erau respinse. Nu mai acceptam nicio altă comunicare despre recunoașterea naturii mele corupte. Mai târziu, surorile și frații mei mi-au spus că cineva își poate schimba firea doar cunoscându-și natura, și că eu nu îmi cunoșteam natura. După ce le-am ascultat cuvintele, am început să învăț să îmi recunosc natura. Când cineva spunea: „Această atitudine de a te pune în evidență este stăpânită de natura ta arogantă”, eu răspundeam: „Ah, sunt arogant, natura mea e arogantă!” Altcineva spunea: „Această purtare neconvențională și de nestăpânit este din pricina naturii tale umane rele.” Atunci continuam: „Ah, natura mea cea rea!” Nu credeam că este greu să îmi cunosc natura, atâta timp cât repetam felurile de natură ce pricinuiau respectivele comportamente. Dacă cineva mă întreba: „De către care natură este pricinuit acest comportament?”, atunci spuneam: „De aroganță, răutate, ticăloșie, viclenie…” Soiul acesta de întrebare și răspuns semăna cu completatul spațiilor goale, ceea ce părea atât de ușor. Până la urmă, frații și surorile mele mi-au spus de fapt că îmi cunoșteam natura doar în mod superficial. Așa că, după aceea, când venea vorba despre recunoașterea de sine, spuneam: „Sunt prea îngâmfat, fără nicio limită. Sunt foarte rău și foarte depravat.” Credeam că, adăugând „foarte” la recunoașterea de mai devreme, aveam să-mi adâncesc înțelegerea. Nu eram lămurit în legătură cu însemnătatea cerinței lui Dumnezeu ca oamenii să-și recunoască propria natură, de aceea, când mi se arăta corupția sau când vedeam cuvintele revelate ale lui Dumnezeu despre natura omenească, le înțelegeam doar din punctul de vedere al respectării regulilor; eram foarte asemănător cu un papagal, repetând cuvinte despre recunoașterea de sine în loc de a înțelege și a cunoaște cu inima. Nu mă uram, nici nu îmi dădeam seama cât era de periculos. Nici măcar auzind cuvintele aspre ale Domnului nu mă simțeam zguduit. Din contră, nu eram tulburat și de aceea firea nu mi s-a schimbat prea mult. Chiar dacă sunt prost, nesăbuit și fără prea multe calități, Dumnezeu nu mă părăsește, din contră, mă călăuzește și mă luminează tot timpul, conducându-mă spre a-mi cunoaște propria natură și substanță și spre a găsi calea de a face ca firea mea să se schimbe.

Acum câteva zile, m-am mutat împreună cu un frate la o nouă familie gazdă. Când comunicam după ce ne-am mutat, bătrâna soră din familia gazdă vorbea despre cum frații și surorile pe care îi găzduise își arătau corupția; a pomenit și de părerile pe care le avea despre ei. După ce am ascultat, nu am răspuns, nu am pus la suflet și nu i-am comunicat bătrânei surori adevărul. Și așa a trecut timpul. După mai multe zile, alți doi frați ce își îndeplineau datoria împreună cu noi au venit să se cazeze la noi pentru câteva zile. După ce au plecat, bătrâna soră a vorbit cu noi despre părerile ei asupra acestor doi frați și, în acel moment, mintea mea a reacționat: „Mare parte din ceea ce ai spus nu se potrivește cu realitatea; sunt numai bănuielile tale. Dumnezeu cere ca frații și surorile să se iubească și să se ajute unii pe alții. Trebuie să practic adevărul și să comunic adevărul, să fiu cinstit cu tine.” La două zile după comunicarea noastră, bătrâna soră a venit la mine și mi-a spus care dintre afirmațiile mele o frământau, precum și ce lucruri pe care le făcusem o frământau. Mi-a mărturisit toate gândurile ei și a plâns. Văzând acestea, mă gândeam: „Ești chiar bănuitoare cu toți. De data asta, mă bănuiești pe mine. Asta nu-i bine. Trebuie să comunic clar cu tine, ca să nu ai prejudecăți împotriva mea.” Drept urmare, am avut cu ea o discuție pe față, arătându-i natura de care dădea dovadă, precum și purtarea ei plină de bănuieli și judecăți. Bătrâna soră a părut că acceptă, dar în sinea ei nu era convinsă. În zilele ce au urmat, se plângea că are tot felul de boli. Văzând așa, mă gândeam: „În sinea ta, nu ești convinsă, dar te prefaci că accepți; nu-i oare asta prefăcătorie și înșelăciune? Există niște lecții care trebuie învățate când cineva este bolnav. Ar trebui să te cercetezi, căci ai fost bolnavă încontinuu.” Gândindu-mă astfel, mi-am luat o altă „povară” ce m-a făcut să comunic din nou cu bătrâna soră. I-am cerut să se cerceteze ca să se cunoască. Totuși, în timpul acestei comunicări, sora nu arăta prea bine. Nici măcar nu s-a prefăcut că acceptă. Eram uluit și mă gândeam: „Eu am fost atât de grijuliu încât să te ajut și am comunicat cu tine de atâtea ori, iar tu nu accepți și mai ești și suspicioasă cu mine. Ce persoană necinstită! Dacă nu accepți adevărul, cine altcineva ar putea să te ajute? Nu-i nimic, eu n-am ce să fac, descurcă-te.” Am pus toată vina și răspunderea asupra bătrânei surori, socotind că era tare vicleană; credeam că sunt un frate bun, care pune în practică adevărul, care este dornic să-și ajute frații și surorile și căruia îi pasă de voia lui Dumnezeu. Astfel, aveam tot felul de idei despre bătrâna soră, iar ea nu mă mai asculta.

Confruntându-mă cu această dilemă, am fost nevoit să privesc înăuntrul meu: „Oare greșesc? Nu greșeam ajutând-o pe bătrâna soră, compătimitor, când îi vedeam lipsurile. Atunci este din cauză că nu m-am bizuit pe Dumnezeu? Nu chiar, căci de fiecare dată mă rugam, înainte de a comunica cu ea. Nu am greșit cu nimic în acțiunile mele și nu m-am aflat în situații atât de apăsătoare când îi ajutam pe alții în trecut.” Pesemne problema vine de la soră și asta pentru că nu este nevinovată. Dar, în timp ce chibzuiam așa, mă simțeam tulburat. Mă simțeam vinovat mai ales văzând-o pe bătrâna soră cum suferea din cauza bolii ei. Voiam din adâncul inimii să o ajut și, totuși, nu știam cum să colaborez cu ea. Neavând de ales, am venit la Dumnezeu și I-am căutat sprijinul. Am citit cuvintele Domnului: „Buzele tale sunt mai blânde decât porumbeii, dar inima ta este mai ticăloasă decât șarpele de odinioară. Buzele tale sunt chiar la fel de frumoase ca libanezele, dar, totuși, inima ta nu este la fel de bună ca a lor și cu siguranță nu se poate compara cu frumusețea cananeenelor. Inima ta este atât de înșelătoare!” („Caracterul vostru, al tuturor, este atât de infam!” din Cuvântul Se arată în trup). Cuvintele lui Dumnezeu mi-au atins imediat inima. Nu am avut cum să nu cercetez ce făcusem zilele acelea și gândurile din spatele faptelor. Când o auzisem pe soră vorbind despre judecățile ei despre ceilalți frați și surori, nu îi răspunsesem, deoarece credeam că nu era treaba mea și nu mă încurca cu nimic; când o auzeam vorbind despre prejudecățile despre cei doi frați pe care îi cunoșteam, de-abia așteptam să comunic cu ea, în caz că îi înțelesese greșit; când am auzit că bătrâna soră avea anumite păreri în legătură cu ceea ce spusesem și făcusem eu, am avut mai multă grijă când comunicam cu ea, în caz că avea și alte păreri despre mine. Am pretins că îi ajut pe frații și pe surorile mele din compasiune. Adevărul era că voiam să îi conving pe ceilalți și să triumf asupra lor prin adevăr, să le închid gurile și să-i împiedic să mă judece și să-mi încalce interesele. Gândindu-mă la comportamentul meu, mi-am dat seama că nu eram grijuliu. Cum putea să existe aici vreo urmă de iubire? Privind în urmă, de la început nu am avut deloc milă pentru bătrâna soră, nici nu i-am arătat vreun respect. Cât de cu adevărat malițioasă era natura mea! Această soră a început să ofere găzduire de când a venit în familia Domnului. Nu s-a plâns niciodată. Dat fiind că de obicei nu reușea să participe la întruniri și la părtășii, nu-și adâncise experiența de viață. Totuși, era dornică să urmeze și să citească cuvintele Domnului, câtă vreme era liberă. Dat fiind că nu era prea lămurită despre adevăr, considera drept o însărcinare faptul că îi judeca pe la spate pe frați și pe surori și că vorbea despre lipsurile lor; confunda efectiv bârfele despre frați și surori cu faptul de a vorbi deschis. Nu avea nici cea mai vagă idee care erau insinuări și care erau înflorituri, iar eu nu aveam niciun respect pentru ea. Indiferent de valoarea ei, o combăteam fără discernământ atunci când era vorba despre interesele mele și o forțam să se cunoască pe sine. Ce lipsit de rațiune mai sunt! În ce temei nu trebuie să-i las pe ceilalți să mă judece? Chiar dacă ceilalți nu o spun cu voce tare, nu este oare esența coruptă de Satana? Oare felul în care trăiam nu era același cu al Satanei? Tot ceea ce făcusem era doar pentru mine, era ca să mă apăr. Atâta timp cât interesele mele nu erau încălcate, nu-mi păsa. Nu dădeam atenție slăbiciunilor celorlalți, nici nu îmi făceam griji dacă ei pot îndura comunicările mele sau dacă acestea aveau vreo urmare negativă. Felul în care trăiam era sub influențat de firrea coruptă a Satanei. Ceea ce adusesem oamenilor era suferință și jignire. Cum puteau să suporte asta? Tot ce spusesem și făcusem Îl scârbise pe Dumnezeu și făcuse ca Duhul Sfânt să nu lucreze în mine. Cum ar fi putut comunicările mele să fie eficiente?

Dumnezeu a spus: „Oricine își poate folosi propriile cuvinte și acțiuni pentru a-și reprezenta adevărata față. Această adevărată față este, desigur, natura sa. Dacă ești cineva care vorbește într-un mod întortocheat, atunci ai o natură întortocheată. Dacă natura ta este vicleană, atunci tu acționezi în mod viclean și e foarte ușor ca ceilalți să fie păcăliți de tine. Dacă natura ta este sinistră, cuvintele tale ar putea să fie plăcute auzului, dar acțiunile tale nu-ți pot ascunde șiretlicurile sinistre. Dacă natura ta este leneșă, atunci tot ce spui este menit să te sustragă de la responsabilitatea ta din cauza superficialității și leneviei tale, iar acțiunile tale vor fi lente și superficiale și destul de pricepute să ascundă adevărul. Dacă natura ta este empatică, cuvintele tale vor fi rezonabile, iar acțiunile tale se vor conforma și ele bine cu adevărul. Dacă natura ta este fidelă, atunci cuvintele tale sunt cu siguranță sincere, iar modul în care acționezi este întemeiat, lipsit de vreun lucru care ar putea să-L neliniștească pe stăpânul vostru. Dacă natura ta este lascivă sau lacomă de bani, atunci inima ta va fi adesea umplută de aceste lucruri, iar tu vei săvârși în mod involuntar fapte deviante, imorale, pe care oamenii nu le vor uita ușor și care îi vor dezgusta” („O problemă foarte serioasă: trădarea (1)” din Cuvântul Se arată în trup). Prin cuvintele Domnului, am înțeles că felul în care oamenii se manifestă și în care își trăiesc viețile este hotărât de natura lor. Tiparul naturii interioare va determina în mod inevitabil firea care se manifestă în exterior. Dacă înăuntru se află răul, atunci purtarea va fi dominată de natura rea și nicicând nu va arăta bunăvoință. Când motivația pentru care o aveam pentru a comunica cu sora cea bătrână era greșită, ceea ce mă stăpânea nu era Dumnezeu, adevărul sau vreun lucru bun, ci mai degrabă Satana. Felul în care trăiam era chipul Satanei. Așadar, ceea ce transmiteam nu avea cum să aducă vreun beneficiu celorlalți. Dacă aș fi întâmpinat așa ceva în trecut, m-aș fi concentrat pe practicile exterioare, aș fi crezut că nu am păstorit biserica, că nu eram mă pricepeam să comunic cu ceilalți și aș fi căutat o mulțime de motive ca să mă dezvinovățesc. Doar astăzi am înțeles că practicile exterioare nu joacă un rol decisiv, ci că mai degrabă contează dacă avem sau nu o inimă dreaptă. Important este să vedem esența interioară. De exemplu, dacă cineva iubește cu adevărat o persoană, se va sluji de inimă pentru a observa și a fi atent la ceea ce îi place acesteia și apoi va reuși să-și exprime dragostea și să i-o transmită. Dacă i-aș fi iubit pe frații și surorile mele în sinea mea, aș fi fost mai atent, aș fi demonstrat mai multă empatie pentru dificultățile lor și mai multă considerație pentru sentimentele lor, apoi aș fi acționat în mod corespunzător și aș fi folosit limbajul și tonul potrivit pentru a comunica cu ei. Chiar dacă nu aș fi rezolvat problemele altora, cel puțin nu le-aș fi adus suferință. Deoarece nu există iubire în mine, arăt doar răutate, chiar dacă practicile exterioare sunt bune și drepte. Pentru că Dumnezeu iubește omenirea, orice face El reprezintă o revelare și o manifestare a iubirii. Domnul a spus: „Scopul pentru care Dumnezeu spune aceste lucruri este de a schimba și mântui oamenii. Doar vorbind în acest mod poate El să obțină cele mai valoroase rezultate. Ar trebui să vezi că bunele intenții ale lui Dumnezeu sunt concepute pe deplin pentru a mântui oamenii și toate întruchipează iubirea lui Dumnezeu. Indiferent dacă privești din perspectiva înțelepciunii în lucrarea lui Dumnezeu, din perspectiva pașilor și metodelor din lucrarea lui Dumnezeu sau din perspectiva duratei lucrării sau a aranjamentelor și planurilor Sale precise, toate cuprind iubirea Lui. De exemplu, oamenii au cu toții dragoste pentru fiii și fiicelor lor; astfel încât copiii lor poată să meagă pe calea corectă, ei trebuie să depună eforturi susținute. Când descoperă slăbiciunile copiilor lor, părinții se îngrijorează că dacă vorbesc blând, copiii lor nu vor asculta și nu se vor putea schimba și se îngrijorează că dacă vorbesc prea sever, vor răni stima de sine a copiilor și copiii nu vor putea să îndure. Toate acestea sunt făcute pe deplin din iubire și investesc mult efort. Ca fii și fiice, la rândul vostru, poate ați experimentat iubirea părinților voștri. Iubirea nu implică numai blândețe și considerație; chiar mai mult, implică certarea severă. Pe deasupra, tot ceea ce face Dumnezeu pentru omenire este din iubire. El operează sub precondiția iubirii, lucru pentru care El face tot ce poate pentru a aduce mântuirea omenirii corupte. El nu îi tratează pe oameni în mod superficial; El face planuri precise și le duce la îndeplinire pas cu pas. Privitor la când, unde, cu ce ton de voce, cu ce metodă de vorbire și nivelul de efort depus…, poți spune că toate acestea dezvăluie iubirea Lui și explică suficient de mult că iubirea Lui pentru omenire este fără limite și de nemăsurat. Mulți oameni spun lucruri rebele când sunt în mijlocul încercărilor; ei emit plângeri. Dar Dumnezeu nu se ceartă din cauza acestor lucruri și cu siguranță nu îi pedepsește pe oameni pentru asta. Deoarece El iubește oamenii, El iartă totul. Dacă El ar fi avut doar ură în loc de iubire, atunci El ar fi condamnat oamenii de la început. Din moment ce Dumnezeu are iubire, El nu se ceartă, ci tolerează și poate să observe dificultățile oamenilor. Asta înseamnă pe deplin a face totul sub influența iubirii” („Înțelegi dragostea lui Dumnezeu pentru omenire” din Consemnări ale cuvântărilor lui Hristos). Esența lui Dumnezeu este iubire, deci manifestarea lui Dumnezeu este tot iubire. Iubirea Domnului pentru oameni nu se reflectă în vorbe, ci este întruchipată în mod practic în lucrarea Sa, în orice pas al lucrării Sale și în căile prin care El lucrează. Când și cum lucrează Dumnezeu în fiecare, persoanele, lucrurile și întâmplările pe care i le pregătește și durata în care îl va desăvârși, toate reflectă planul precis al Domnului și eforturile Lui minuțioase. Toată lucrarea practică a lui Dumnezeu este pătrunsă de iubirea Lui curată pentru toți oamenii, fără excepție. Dumnezeu îi iubește pe oameni într-o asemenea măsură încât El depune eforturi minuțioase să ne mântuiască, ne suportă confuzia și opoziția față de El și ne tolerează și ne iartă nesăbuința și ignoranța. Toate acestea mă fac să văd măreția și noblețea lui Dumnezeu. Prin comparație, eu am trăit firea satanică, slută și vrednică de dispreț. Recunoscând toate acestea, am împărtășit deschis cu bătrâna soră aceste meschinării din inima mea. Înstrăinarea dintre noi a fost înlăturată pe nesimțite. Îi mulțumesc lui Dumnezeu din adâncul inimii. Dumnezeu să fie lăudat.

Înainte, cunoașterea mea de sine nu fusese nimic mai mult decât cuvinte. Erau cunoștințe pe care le învățasem pe de rost și nu îmi cunoșteam propria natură conform demascării cuvintelor lui Dumnezeu. O înțeleg astăzi datorită experienței mele. Odată ce o persoană este coruptă de către Satana, natura sa devine aceeași cu cea a Satanei. Oricare ar fi faptele, cuvintele sau gândurile, toate sunt dominate de natura umană. O persoană poate să-și trateze firea coruptă și s-o schimbe treptat doar dacă își recunoaște propria natură. Dacă nu își cunoaște propria natură, va îndura, fără să își dea seama, stăpânirea naturii Satanei și se va opune și Îi va rezista lui Dumnezeu – fără a mai menționa că nu își va putea modifica firea. De acum încolo, voi schimba metodele greșite pe care le-am folosit în trecut, de a acorda prea multă atenție acțiunilor exterioare. Voi încerca să nu mai fac atâta caz de acțiunile exterioare și nu-mi voi baza cunoașterea naturii mele pe respectarea regulilor. Voi accepta cu cinste și sinceritate judecata și mustrarea lui Dumnezeu, îmi voi cunoaște natura și o voi recunoaște cu adevărat prin ceea ce îmi vor dezvălui cuvintele lui Dumnezeu, pentru a-mi schimba cât mai repede firea și a fi mântuit de către Dumnezeu.

Ai vrea să știi cum să-L întâmpini pe Domnul înaintea marilor dezastre? Participă la întâlnirea noastră online, care te va ajuta să găsești calea.

Conținut similar

Lasă un răspuns