de Liu Yi, China

Pe când slujeam drept conducătoare, am exclus din biserică o soră care nu merita să fie exclusă, acordând o condamnare injustă din cauza lipsei mele de responsabilitate și de principii în datoria mea. Mai târziu, surorii i s-a permis să se întoarcă în biserică, iar eu am fost considerată o conducătoare falsă și am fost demisă din funcția mea pentru că nu am făcut lucrare practică. Biserica m-a instruit să iau o pauză pentru a reflecta, iar eu am fost destul de dornică să ajung să mă înțeleg prin autoreflecție și să mă căiesc sincer. Pe atunci, locuiam cu sora Qin Ken. O conducătoare de biserică pe nume Li Jing venea deseori în vizită pentru a o întreba pe Qin Ken despre diverse aspecte ale datoriei sale. Îi povestea, de asemenea, lui Qin Ken despre neajunsurile pe care le observase la alți frați și surori și despre cum îi emondase și îi tratase. La început, nu am dat importanță acestui lucru, însă, pe măsură ce timpul trecea și ea continua să vorbească astfel în mod obișnuit, am început să-mi spun: „Nu judeci și discreditezi oamenii pe la spate pentru a te da mare? Chiar poți obține rezultate doar făcându-le morală fraților și surorilor când au probleme în loc să ai părtășie despre adevăr pentru a le rezolva problemele?” M-am gândit să deschid acest subiect cu Li Jing, dar apoi mi-am dat seama: „Se presupune că sunt într-o perioadă de reflecție în urma demiterii mele – dacă nu-mi acceptă părerea și spune că nu mă comport cum ar trebui în această perioadă de reflecție? Dacă membrii conducerii superioare îmi cercetează starea și Li Jing le spune că nu m-am schimbat, cine știe cât va dura până mi se va atribui o nouă datorie? Las-o baltă, mai bine nu menționez nimic.” Însă, după asta, tot m-am simțit tulburată. Era o nepăsare ca doar să ignor această problemă pe care o văzusem la Li Jing. Mai târziu, când am auzit-o pe Li Jing judecând și discreditând frații și surorile și dându-se mare din nou, i-am semnalat acest lucru. La exterior, a părut să-mi accepte critica, dar a continuat să se comporte la fel. I-am atras atenția de mai multe ori, dar pur și simplu nu a vrut să se schimbe. Mi-am spus: „Pare să-și recunoască problema, dar nu-și schimbă comportamentul niciodată. Nu acceptă adevărul. Poate aș putea să o caut și apoi, împreună cu ea, să disec și să am părtășie despre incapacitatea ei de a accepta adevărul. Asta i-ar fi de ajutor.” Dar apoi mi-am spus: „Deja am deschis cu ea subiectul acesta de mai multe ori. Dacă atunci când îl deschid din nou nu doar că nu acceptă acest lucru, ci mă și condamnă? Se presupune că acum sunt într-o perioadă de reflecție – voi mai avea o șansă de a fi mântuită dacă sunt exclusă? Las-o baltă, mai bine sunt cuminte și tac din gură.”

Mai târziu, am început să fiu gazdă pentru două surori, Qin Ken și Xia Yu. Într-o dimineață, am auzit-o pe Li Jing mustrându-le pentru că erau prea încete în a duce la îndeplinire lucrarea de curățire a bisericii, spunându-le că, din cauza asta, conducătoarea ei va avea o părere proastă despre ea. Cele două surori au răspuns, spunându-i: „Să excluzi un membru al bisericii este un lucru important. Trebuie să verificăm și să înțelegem toate aspectele situației înainte de a trece mai departe. Dacă suntem prea grăbite, cel mai probabil vom condamna oameni pe nedrept.” Însă Li Jing nu voia să accepte acest lucru și a spus că plănuia să o condamne pe sora Chang Jing drept răufăcătoare și să pună să fie exclusă. De fapt, Chang Jing doar avea o fire arogantă – cât timp a slujit drept diacon evanghelic, nu a putut avea părtășie despre adevăr pentru a rezolva probleme și întotdeauna le făcea morală oamenilor și-i făcea să se simtă constrânși. Dar nu avea esența unei răufăcătoare și nu îndeplinea condițiile pentru a fi exclusă. La acel moment, Qin Ken și Xia Yu nu au fost de acord cu Li Jing și au argumentat că felul în care se comporta Chang Jing nu îndeplinea standardele pentru a fi exclusă. De asemenea, au remarcat că Chang Jing dobândise o oarecare înțelegere privind fărădelegile sale din trecut prin autoreflecție. Totuși, nu doar că Li Jing le-a ignorat argumentele, ba le-a făcut și morală, spunând că vor proteja o răufăcătoare dacă nu o exclud pe Chang Jing și că vor împiedica lucrarea de curățire a bisericii. Auzind acestea, mi-am spus: „Lucrarea de curățire a bisericii este extrem de importantă și trebuie îndeplinită conform principiilor. Li Jing face rău condamnând și excluzând arbitrar pe cineva care nu îndeplinește condițiile pentru excludere doar pentru a-și proteja reputația și statutul propriu!” Am analizat dacă să-i atrag atenția lui Li Jing, dar apoi mi-am spus: „Sunt doar o gazdă pentru frații și surorile mele și cuvintele mele nu contează prea mult. Chiar dacă deschid subiectul cu ea, este posibil să nu-mi accepte critica. Mai bine nu mă amestec în asta.” Gândind astfel, în cele din urmă n-am mai spus nimic. În acea după-amiază, am auzit că Li Jing le pusese pe cele două surori să organizeze toate informațiile despre Chang Jing pregătindu-se să o excludă. Cele două surori și-au exprimat din nou îngrijorarea că felul în care se comporta Chang Jing nu îndeplinește condițiile pentru excludere și i-au cerut lui Li Jing să mai caute. Însă Li Jing nu a vrut să asculte și le-a condamnat din nou pe surori pentru împiedicarea lucrării de curățire și protejarea unei răufăcătoare. După ce a spus acestea, a ieșit val-vârtej din cameră. Mi-am adus aminte de propriul meu trecut în care nu mi-am îndeplinit datoria conform principiilor și cum am condamnat pe nedrept o membră a bisericii pentru că nu verificasem detaliile cazului pentru excluderea ei. Când m-am dus să-mi cer iertare de la sora care fusese exclusă, mi-a spus că faptul că nu a putut să participe la adunări sau să citească din cuvintele lui Dumnezeu i-a provocat o mare durere și suferință. Asta m-a făcut să am remușcări extrem de mari și să mă simt foarte vinovată. Răul pe care îl provocasem acelei surori și daunele pe care le adusesem vieții ei erau ireparabile, iar întregul calvar lăsase o pată permanentă pe viața mea de credincioasă. Dacă această chestiune a excluderii lui Chang Jing era cântărită conform principiilor, comportamentul ei nu ar fi suficient de grav pentru a merita excluderea. Și, totuși, Li Jing era hotărâtă să o excludă pentru a-și proteja reputația și statutul propriu. Asta însemna să faci rău! În acea noapte, m-am perpelit în pat, fără să pot dormi – m-am tot gândit că, atunci când cele două surori au avut părtășie cu Li Jing, ea nu a acceptat și chiar le-a condamnat în mod arbitrar. Nu-și folosea statutul pentru a le oprima și a le constrânge? M-am gândit că ar trebui s-o caut pe Li Jing și să am părtășie cu ea pentru a proteja lucrarea bisericii. Dar apoi mi-am adus aminte că, ultima dată când am încercat să-i fac o sugestie lui Li Jing, nu o acceptase. Ce aș face dacă m-ar acuza de împiedicarea și perturbarea lucrării de curățire când voi deschide subiectul din nou? Fusesem deja demisă din cauza fărădelegii mele și încă eram într-o perioadă de reflecție. Ce m-aș face dacă aș fi exclusă din biserică în baza acestor acuzații? Când mi-a trecut prin minte acest lucru, am început să șovăi.

Apoi am venit înaintea lui Dumnezeu să caut și să mă rog și am citit următorul pasaj din cuvântul Său: „Toți spuneți că sunteți atenți la povara lui Dumnezeu și că veți apăra mărturia Bisericii, dar cine dintre voi a fost cu adevărat atent la povara lui Dumnezeu? Întreabă-te: ești cineva care a arătat considerație pentru povara Lui? Poți să practici dreptatea pentru El? Poți să te ridici și să vorbești pentru Mine? Poți să pui statornic adevărul în practică? Ești suficient de îndrăzneț să lupți împotriva tuturor faptelor Satanei? Ai fi capabil să îți dai sentimentele la o parte și să-l expui pe Satana, de dragul adevărului Meu? Poți să permiți ca intențiile Mele să fie îndeplinite în tine? Ți-ai oferit inima în cele mai importante momente? Ești cineva care urmează voia Mea?” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cuvântări ale lui Hristos la început”, Capitolul 13). Judecata cuvântului lui Dumnezeu m-a umplut de umilință și am vrut să-mi ascund chipul rușinată. După ce am fost demisă, am tot spus că vreau să reflectez asupra mea și să mă pocăiesc, dar nimic din comportamentul meu nu a arătat pocăință. Eram perfect conștientă că Li Jing acționa contrar principiilor în lucrarea de curățire pentru a-și menține statutul și reputația și că va dăuna intrării în viață a fraților și surorilor și lucrării bisericii. Însă m-am temut că, dacă aveam părtășie cu ea, nu o va accepta și mă va acuza de împiedicarea și perturbarea lucrării de curățire a bisericii și mă va exclude. Pentru a mă proteja pe mine însămi, nu am îndrăznit să spun nimic când, în mod clar, observasem o problemă. Îmi lipsea complet simțul justiției. Mi-am dat seama că, dacă Li Jing chiar o excludea pe Chang Jing, nu doar o va răni pe aceasta din urmă, dar va lăsa o pată a fărădelegii și asupra ei însăși. Știam că trebuia să încetez să mai fiu cineva care le făcea oamenilor pe plac. Acum că văzusem că Li Jing era pe aceeași cale spre eșec pe care mersesem și eu odinioară, trebuia să-i semnalez problema și să o fac să conștientizeze cât de grave aveau să fie consecințele acțiunilor sale. După aceasta, m-am întâlnit cu Li Jing și am avut părtășie cu ea despre propria mea experiență de a acuza pe nedrept pe cineva din cauza faptului că nu am dus la îndeplinire excluderea în baza principiilor. Însă Li Jing nu voia să accepte ce am spus și chiar mi-a spus că ar trebui să mă limitez la a fi gazdă pentru frați și surori și să nu mă implic în lucrarea de curățire pentru că eram încă într-o perioadă de reflecție după ce fusesem demisă. Am fost puțin uimită când a spus acestea și mi-am zis: „Oare îmi depășesc atribuțiile? Dacă îi menționez din nou acest subiect, oare o să mă deteste și mai mult? Dacă chiar o jignesc, oare va încerca să-mi facă viața dificilă? Dar esența comportamentului lui Li Jing este chiar gravă și va fi foarte periculos pentru ea să mai continue astfel!” Dându-mi seama de acest lucru, m-am rugat lui Dumnezeu, cerându-I să mă îndrume să trec prin această problemă.

Două zile mai târziu, Li Jing a venit la reședința noastră, m-a luat deoparte și m-a întrebat ce părere aveam despre planul ei de a o demite pe Qin Ken pentru că și-a lăsat emoțiile să-i dicteze cum își face datoria și a împiedicat lucrarea de curățire. Am spus: „Qin Ken poartă o mare povară în datoria ei și a tratat cazul lui Chang Jing conform principiilor. Nu văd cum a împiedicat lucrarea de curățire.” Însă Li Jing a insistat că Chang Jing era o răufăcătoare și ar trebui exclusă. A pretins, de asemenea, că motivul pentru care nu se înregistraseră progrese în lucrarea de curățire era că Qin Ken o proteja pe Chang Jing. Am fost oarecum șocată când am auzit-o spunând asta – Qin Ken acționase conform principiilor obiectând față de excluderea lui Chang Jing. Cum putea Li Jing să o demită atât de arbitrar? Am răspuns grăbită: „Nu putem expulza sau demite oamenii arbitrar și să nu luăm în serios viețile fraților și surorilor doar pentru că vrem să ne protejăm reputația și statutul propriu! Acum am o fărădelege pe numele meu pentru că nu mi-am făcut datoria conform principiilor – te rog, nu o lua pe aceeași cale spre eșec pe care am luat-o eu! Trebuie să ne îndeplinim îndatoririle în strictă conformitate cu principiile.” Li Jing mi-a răspuns nervoasă: „Ei bine, deja am luat decizia de a o demite pe Qin Ken, nimic din ce-mi poți spune nu-mi va schimba părerea.” La auzul acestor lucruri, m-am simțit furioasă și neajutorată. Mi-am spus: „Nu-mi pot permite să te jignesc, așa că va trebui s-o las mai moale. În orice caz, ți-am spus părerea mea și este alegerea ta dacă o accepți sau nu.” Apoi, pur și simplu nu am mai spus nimic. În cele din urmă, Li Jing tot a demis-o pe Qin Ken și m-a redistribuit într-un loc îndepărtat să-mi fac datoria. A pretins că mutarea era pentru propria mea siguranță – a spus că PCC își intensificase campania de oprimare și arestări și, având în vedere că fusesem o conducătoare înainte și știam multe despre biserică, era cel mai bine dacă nu luam contact direct cu frații și surorile. De asemenea mi-a spus că, pe viitor, orice scrisori pe care le trimiteam sau care îmi erau trimise urmau să treacă mai întâi pe la ea. Înainte să pot măcar răspunde, m-a întrerupt spunând: „Am alte treburi de care să mă ocup acum” și a plecat repede pe bicicleta ei. Am rămas în picioare în ușa casei mele, privind-o cum se îndepărtează pe bicicletă, în timp ce-mi curgeau șiroaie de lacrimi pe chip. Mi-am spus: „Așadar, acum mă restricționezi și încerci să mă controlezi?” Cu cât mă gândeam mai mult, cu atât mă simțeam mai sufocată. Mi-am reamintit comportamentul lui Li Jing din acea perioadă: când i-am făcut o sugestie, nu a acceptat-o și chiar m-a amenințat, spunând că ar trebui să mă limitez la a găzdui frații și surorile și să nu-mi depășesc atribuțiile. Apoi, îngrijorată că faptele ei rele vor fi dezvăluite, m-a expediat într-un loc îndepărtat și nu m-a lăsat să contactez alți frați și surori, cu scuza că încerca doar să mă protejeze. Era atât de sinistră și înșelătoare! Pentru a-și menține statutul și reputația proprie, a oprimat și a condamnat pe oricine nu voia să se conformeze ordinelor ei, urmând regula Satanei „Fie ca cei care mi se supun să prospere și cei care mi se împotrivesc să piară”. Nu acționa precum un antihrist? Știam că nu puteam continua să fac compromisuri, că trebuia să o raportez pe Li Jing și să-i expun faptele rele. Problema era că orice scriam trebuia să treacă mai întâi pe la ea. Dacă afla că scrisesem o scrisoare prin care o raportam, exista posibilitatea să mă oprime chiar și mai mult. Dacă inventa o acuzație împotriva mea și mă excludea din biserică, ce șansă de a fi mântuită aș mai avea atunci? Când mi-am dat seama de acest lucru, am dat înapoi și m-am simțit incredibil de chinuită.

În următoarele câteva zile, interacțiunile anterioare pe care le avusesem cu Li Jing mi se tot derulau în minte și nu aveam chef să-mi fac datoria. Într-o seară, am decis în cele din urmă să scriu o scrisoare pentru a o raporta pe Li Jing, dar, în timp ce scriam, am început să mă gândesc: „Dacă o raportez, oare frații și surorile vor crede că nu mă comport așa cum ar trebui în perioada mea de reflecție? Când Qin Ken a fost demisă, nu-mi aduc aminte să fi auzit că a raportat-o pe Li Jing. Oare va părea că încerc să mă dau mare dacă o raportez? Mai întâi, i-am dat lui Li Jing câteva sugestii și acum o raportez. Oare va crede că pur și simplu nu pot abandona problema asta pe care o văd la ea?” Am șters scrisoarea după ce mi-am dat seama de acest lucru, dar m-am simțit destul de vinovată că am făcut-o. Având în vedere modul în care mă oprima Li Jing, dacă nu o raportam, cine știe pe cine altcineva ar mai oprima pe viitor. N-am dormit mai deloc în noaptea aceea. Am venit în rugăciune înaintea lui Dumnezeu, spunând: „O, Dumnezeule, vreau să o raportez pe Li Jing, dar mă tem că mă va oprima chiar și mai mult când află. O, Dumnezeule, nu știu cum ar trebui să trec prin această situație, Te rog, îndrumă-mă!”

Mai târziu, am dat peste acest pasaj din cuvintele lui Dumnezeu: „Trebuie să intri de pe latura pozitivității; fii activ, iar nu pasiv. Trebui să nu te lași clintit de nimeni și de nimic, în nicio situație, și nu trebuie să fii influențat de cuvintele nimănui. Trebuie să ai o fire stabilă; indiferent ce spun oamenii, trebuie să pui imediat în practică ceea ce știi că este adevărul. Trebuie să ai întotdeauna cuvintele Mele și lucrarea Mea înăuntrul tău, indiferent cu cine te confrunți; trebuie să fii capabil să rămâi ferm în mărturia ta pentru Mine și să arăți considerație față de poverile Mele. Nu trebuie să fii de acord orbește cu alții, fără a avea propriile idei; dimpotrivă, trebuie să ai curajul de a te ridica și de a obiecta față de lucrurile care nu sunt în conformitate cu adevărul. Dacă știi clar că ceva nu e în regulă, dar totuși îți lipsește curajul de a expune acel lucru, atunci nu ești o persoană care practică adevărul. Vrei să spui ceva, dar nu îndrăznești să ieși în față cu acest lucru, așa că te învârți în jurul cozii și apoi schimbi subiectul; Satana este în interiorul tău, trăgându-te înapoi, făcându-te să vorbești fără nici un efect și să nu poți persevera până la sfârșit. Încă mai porți frica în inima ta și nu cumva acest lucru se întâmplă pentru că inima ta e încă plină de ideile Satanei?” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cuvântări ale lui Hristos la început”, Capitolul 12). Prin cuvintele lui Dumnezeu, am aflat că Dumnezeu îi iubește pe cei care protejează lucrarea bisericii. Când văd ceva care încalcă principiile și afectează interesele bisericii, aceștia sunt capabili să practice adevărul pentru a proteja lucrarea bisericii. Prin comparație, Dumnezeu este dezgustat de aceia care sunt de acord orbește cu alții și acționează doar egoist și josnic pentru a-și proteja propriile interese. Ei rămân indiferenți când sunt martori la vătămarea lucrării bisericii. În timp ce reflectam asupra comportamentului meu de atunci, mi-am dat seama că, deși știam că nu este potrivit ca Li Jing să-i judece pe alții în mod arbitrar pe la spatele lor și să se dea mare, m-am temut că, dacă mai continuam să deschid subiectul, aș jigni-o. Așa că, pentru a-mi proteja interesele, am minimalizat chestiunea când am deschis subiectul cu ea. Pentru a-și menține reputația și statutul propriu, Li Jing a insistat să o eticheteze pe Chang Jing drept răufăcătoare și să o excludă, le-a acuzat pe Qin Ken și pe Xia Yu că împiedică lucrarea de curățire și a demis-o pe Qin Ken. Știam că aceste comportamente încălcau principiile, că făcea rău și I se opunea lui Dumnezeu. Însă m-am îngrijorat că, dacă expuneam direct esența a ceea ce făcuse, mi-ar fi făcut viața dificilă și m-ar fi exclus, în baza afirmației că împiedicam și perturbam lucrarea de curățire a bisericii. Așa că i-am dat doar niște sfaturi și am încurajat-o să-și schimbe comportamentul, permițându-i să-și continue campania de a face rău cu nerușinare. Îngrijorată că îi voi raporta acțiunile, Li Jing m-a izolat apoi și nu m-a lăsat să interacționez cu alți frați și surori. Am putut vedea clar că încerca să-și acopere faptele rele. Ar fi trebuit să iau atitudine, să o expun și să o raportez, însă m-am temut să nu o jignesc și nici nu am avut curajul de a scrie o scrisoare pentru a o raporta. Trăiam o viață infamă și eram o lașă care nu îndrăznea să practice adevărul. Nu țineam cont de lucrarea bisericii și nu arătam nicio grijă pentru posibilele daune provocate vieților fraților și surorilor. Nu aveam nici cel mai mic simț al justiției și eram cu adevărat egoistă și josnică!

În timp ce am continuat să caut, am dat peste aceste pasaje din cuvintele lui Dumnezeu: „Conștiința și rațiunea ar trebui să fie amândouă componente ale umanității unei persoane. Acestea sunt ambele fundamentale și extrem de importante. Ce fel de persoană este aceea care nu are conștiință și nu are rațiunea umanității normale? În general, este o persoană lipsită de umanitate, una cu umanitate extrem de săracă. Discutând mai amănunțit, cum se manifestă o persoană cu umanitate pierdută? Încercați să analizați ce trăsături se regăsesc în astfel de oameni și ce manifestări specifice prezintă. (Ei sunt egoiști și josnici.) Oamenii egoiști și josnici sunt superficiali în acțiunile lor și sunt rezervați față de orice lucru care nu îi privește personal. Ei nu iau în considerare interesele casei lui Dumnezeu și nici nu arată considerație pentru intențiile lui Dumnezeu. Nu-și asumă povara de a-și îndeplini îndatoririle sau de a mărturisi pentru Dumnezeu și nu au niciun simț al responsabilității. […] Există unii oameni care nu își asumă nicio responsabilitate, indiferent de datoria pe care o îndeplinesc. Nici nu raportează superiorilor lor cu promptitudine problemele pe care le descoperă. Când văd că oamenii produc tulburări și perturbări, închid ochii. Când văd oameni răi săvârșind rele, nu încearcă să-i oprească. Ei nu protejează interesele casei lui Dumnezeu și nu iau în considerare care le este datoria și responsabilitatea. Când își îndeplinesc datoria, oamenii ca aceștia nu fac nicio lucrare reală; sunt persoane care caută să facă pe plac oamenilor și sunt ahtiate după confort; vorbesc și acționează doar pentru vanitatea, imaginea, statutul și interesele personale și sunt dispuși să își dedice timpul și efortul doar lucrurilor care le aduc beneficii” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Oferindu-ți inima lui Dumnezeu, poți obține adevărul”). „Înainte ca oamenii să experimenteze lucrarea lui Dumnezeu și să înțeleagă adevărul, natura Satanei este cea care preia controlul în ei și îi domină. Ce lucruri specifice sunt în acea natură? De exemplu, de ce ești egoist? De ce trebuie să îți protejezi propria poziție? De ce ai sentimente atât de puternice? De ce te bucuri de acele lucruri nedrepte? De ce îți plac cele rele? Care este baza preferinței tale pentru aceste lucruri? De unde vin aceste lucruri? De ce ești așa de fericit să le accepți? De pe acum, ați ajuns cu toții să înțelegeți că motivul principal din spatele tuturor acestor lucruri este că otrava Satanei e înăuntrul omului. Așadar, ce este otrava Satanei? Cum poate fi ea exprimată? De exemplu, dacă întrebi: «Cum ar trebui să trăiască oamenii? Pentru ce ar trebui să trăiască ei?», oamenii vor răspunde: «Fiecare pentru sine și diavolul să-l ia pe cel mai din spate.» Această singură frază exprimă sursa problemei. Filosofia și logica Satanei au devenit viața oamenilor. Indiferent ce urmăresc oamenii, o fac pentru ei înșiși – și, astfel, trăiesc doar pentru ei înșiși. «Fiecare pentru sine și diavolul să-l ia pe cel mai din spate» – aceasta este filosofia de viață a omului și reprezintă, de asemenea, natura umană. Aceste cuvinte au devenit deja natura omenirii corupte și sunt adevărata zugrăvire a naturii satanice pe care o are omenirea coruptă. Această natură satanică a devenit deja baza existenței omenirii corupte. Vreme de câteva mii de ani, omenirea coruptă a trăit cu acest venin al Satanei, chiar până în zilele noastre” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Cum să mergi pe calea lui Petru”). Prin revelația cuvintelor lui Dumnezeu, mi-am dat seama că trăiam conform otrăvurilor satanice precum: „Fiecare om pentru el însuși și diavolul îl ia pe cel mai din spate”, „Păstrează liniștea pentru auto-protecție și caută doar să nu faci greșeli”, „Funcționarul de la județ nu poate comanda oamenilor așa cum o poate face un funcționar local” și „Cerșetorii nu pot să aibă pretenții”. Devenisem incredibil de egoistă și înșelătoare și nu țineam cont decât de propriile mele interese. Nu am îndrăznit să spun nimic, nici măcar când am observat o conducătoare falsă făcând rău și dăunând intereselor bisericii. Îmi pierdusem conștiința și rațiunea de ființă creată și nu trăiam deloc asemănarea unui om adevărat. Mi-am adus aminte când Li Jing a exclus-o pe Chang Jing. Știusem că felul de a se comporta al lui Chang Jing nu era suficient de grav pentru a merita să fie exclusă, că excluderea îi va provoca suferință spirituală și va fi extrem de dăunătoare pentru intrarea ei în viață. Însă, pentru a-mi proteja interesele proprii, nu o împiedicasem pe Li Jing să o excludă în mod arbitrar. Fusesem atât de egoistă și lipsită de umanitate! Când Li Jing a demis-o pe Qin Ken, m-am temut că voi fi destituită din datoria mea dacă aș fi jignit-o pe Li Jing, așa că nu am îndrăznit să susțin principiile și să opresc această faptă rea. Nu comisesem eu personal aceste fărădelegi, dar privisem indiferentă în timp ce Li Jing făcea rău și i-am permis să perturbe și să distrugă lucrarea bisericii, să-mi oprime și să-mi pedepsească surorile. Nu stăteam de partea Satanei și-i ajutam pe cei răi să-și ducă la îndeplinire faptele rele? M-am urât pe mine însămi când mi-am dat seama de acest lucru. Firea lui Dumnezeu este dreaptă și de neofensat. El îi detestă pe cei care trăiesc o viață infamă, au grijă doar de ei înșiși și nu practică adevărul. Dacă nu luam niciodată atitudine să expun faptele rele ale lui Li Jing și o lăsam să continue să provoace perturbări și să facă rele în biserică, îi protejam faptele rele și aveam să fiu detestată și disprețuită de Dumnezeu. Am descoperit alt pasaj din cuvintele lui Dumnezeu, care spunea: „În Biserică, rămâneți fermi în mărturia voastră față de Mine, susțineți adevărul; ce e corect e corect și ce e greșit e greșit. Nu confundați albul cu negrul. Veți fi în război cu Satana și trebuie să-l înfrângeți complet ca să nu se mai ridice vreodată. Trebuie să dați tot ce aveți ca să-Mi protejați mărturia. Acesta va fi scopul acțiunilor voastre – nu uitați asta” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cuvântări ale lui Hristos la început”, Capitolul 41). Cuvintele lui Dumnezeu mi-au dat o cale de a practica. Când observam lucruri care nu erau conform principiilor, trebuia să-mi dau la o parte interesele proprii, să respect principiile adevărului și să protejez lucrarea bisericii. Aceasta este responsabilitatea pe care ar trebui să o duc la îndeplinire ca ființă creată și un principiu de comportament pentru toți credincioșii. Nu puteam să-mi fac griji în continuare pentru perspectivele și soarta mea și să trăiesc o viață josnică doar pentru a-mi proteja interesele proprii. Trebuia să practic adevărul și să protejez lucrarea bisericii – trebuia să iau atitudine, să expun și să raportez faptele rele ale lui Li Jing.

După aceasta, am reflectat asupra motivului pentru care îmi tot făceam griji că raportarea lui Li Jing mi-ar afecta perspectivele și soarta. Mi-am dat seama că aveam unele idei greșite. Am crezut că, deoarece încă eram într-o perioadă de reflecție după ce fusesem demisă, dacă aș semnala o problemă cu un conducător, oamenii ar crede că nu mă comport așa cum ar trebui în timpul reflecției. Am crezut că eram doar o gazdă, că nu aveam poziție și statut și cuvintele mele aveau puțină importanță, așa că nu am îndrăznit să o confrunt pe Li Jing când am văzut-o excluzând și demițând oameni în mod arbitrar. Am crezut că, pentru că Li Jing era conducătoare, dacă aș jigni-o, mi-ar face viața dificilă și nu aș putea să-mi fac datoria. De asemenea, am crezut că, dacă eram exclusă, aș pierde în întregime orice șansă de a fi mântuită. Am crezut în mod eronat că soarta mea era în mâinile lui Li Jing și că era în întregime la latitudinea ei dacă voi putea continua să-mi fac datoria și să obțin mântuirea sau nu. Nu am crezut că Dumnezeu și adevărul conduc casa lui Dumnezeu. Acest tip de idee este o blasfemie și o înțelegere greșită a lui Dumnezeu. Soarta mea este în mâinile lui Dumnezeu și nicio persoană nu are un cuvânt de spus despre asta, cu atât mai puțin poate vreun conducător să o decidă. În trecut, antihriști aroganți și despotici au făcut rău și au provocat perturbări în biserică, unii au preluat controlul asupra bisericii și au încercat să-și întemeieze propriile regate independente, însă, în cele din urmă, toți au fost excluși. Casa lui Dumnezeu este condusă de adevăr și de Duhul Sfânt. Niciun răufăcător sau antihrist nu poate câștiga o poziție solidă în biserică și toți sunt în cele din urmă expuși și alungați de Dumnezeu. Chiar dacă eu aș fi oprimată, pedepsită sau chiar exclusă pentru că am expus și am raportat un conducător fals, acest lucru ar fi doar temporar și nu ar însemna că nu aș obține niciodată mântuirea. Ca membră a bisericii, indiferent ce datorie făceam, dacă săvârșeam fărădelegi sau dacă fusesem demisă în trecut, dacă observam că un conducător fals sau un antihrist făcea rele, perturba lucrarea bisericii sau oprima aleșii lui Dumnezeu, trebuia să iau atitudine, să raportez și să expun un astfel de comportament. Aceasta era responsabilitatea și obligația mea.

În timp ce mă gândeam ce ar trebui să scriu în raportul meu, m-am întâlnit cu Xia Yu. Cu lacrimi în ochi, mi-a spus că îi făcuse unele sugestii lui Li Jing după ce a văzut-o că nu urmează principiile în lucrarea de curățire a bisericii. A spus că Li Jing nu a vrut să-i accepte sfatul și o demisese. Povestea spusă printre lacrimi a lui Xia Yu mi-a arătat și mai clar că, atunci când conducătorii falși și antihriștii exercită puterea în cadrul bisericii, acest lucru nu este dăunător doar fraților și surorilor, ci duce și la perturbarea și tulburarea lucrării bisericii. Dacă nu o expuneam și raportam pe Li Jing cât de repede posibil, aceasta ar duce doar la daune și mai mari aduse lucrării bisericii. Am decis să scriu chiar în acea seară o scrisoare prin care să expun faptele rele ale lui Li Jing și să le cer unor frați și surori să o transmită conducătorilor de nivel superior. Spre surprinderea mea, când m-am întors acasă, am găsit un mesaj de la conducătorii de nivel superior prin care mă invitau să mă întâlnesc cu ei. Știam că Dumnezeu îmi deschisese o cale. Când ne-am întâlnit, le-am prezentat toate faptele rele ale lui Li Jing. Au spus că primiseră recent mai multe mesaje care o raportau pe Li Jing și că aveau să trateze chestiunea conform principiilor imediat ce va fi posibil, după cercetarea și verificarea acuzațiilor. La auzul acestor lucruri, m-am simțit fericită că putusem, în cele din urmă, să practic puțin adevăr și că inima îmi era, în sfârșit, liberă de oprimare.

Câteva zile mai târziu, am primit un mesaj de la conducătorii de nivel superior în care se spunea că, după anchetă, s-a descoperit că Li Jing era o conducătoare falsă care mergea pe calea unui antihrist. Natura acestei chestiuni era destul de gravă, așa că începuseră prin a o demite. Dacă nu se pocăia, urma să fie tratată drept antihrist. Auzind acest lucru, am simțit sincer că Hristos și adevărul domnesc peste casa lui Dumnezeu. Nicio persoană nu are decizia finală în ceea ce privește chestiunile bisericii și niciun răufăcător nu poate avea un loc în casa lui Dumnezeu. Mi-am dat seama și că doar practicând adevărul și protejând lucrarea bisericii suntem în conformitate cu voia lui Dumnezeu. Slavă lui Dumnezeu!