de Xidan, Statele Unite

Anul trecut, pe la mijlocul lunii mai, lidera noastră, Chen Lan, m-a rugat să scriu o evaluare despre sora Lu. A spus că era arogantă, neprihănită de sine și că mereu judeca liderii și lucrătorii. Nu era o persoană dreaptă. Evaluarea liderei despre sora Lu era diferită de a mea. Când interacționasem cu ea în trecut, nu era așa cum spusese lidera. Însă mă îngrijoram că dacă spuneam adevărul, lidera ar crede că-mi lipsea discernământul și i-aș face o impresie proastă. Apoi, poate că nu mi-ar mai atribui proiecte importante. Așa că m-am supus voinței liderei, i-am acceptat evaluarea și am spus că sora Lu îi judeca pe ceilalți în mod arbitrar. La scurt timp după aceea, sora Lu a fost înlocuită. Ulterior, am aflat că sora Lu o raportase pe Chen Lan pentru că nu făcea lucrare practică și era o lideră falsă. Ca urmare, Chen Lan a oprimat-o și a pedepsit-o, pretinzând că-i judecase pe lideri și pe lucrători. Apoi, Chen Lan a fost expusă ca fiind o lideră falsă și înlocuită. După ce-am aflat asta, m-am gândit la cum m-am purtat când am scris evaluarea și am regretat. Citind cuvântul lui Dumnezeu și reflectând asupra mea, mi-am dat seama că fusesem dispusă să mint și să iau parte la condamnarea sorei Lu, pentru a-i face o impresie bună liderei. Chiar n-aveam umanitate! Pe măsură ce reflectam, mă uram tot mai mult. M-am gândit să scriu un eseu despre experiența eșecului meu pentru a-l împărtăși cu frații și surorile, ca un avertisment. Dar aveam reținerile mele. Mă gândeam: „Dacă descriu pe larg motivele greșite din spatele evaluării și comportamentul meu corupt, ce vor crede frații și surorile despre mine? Dacă mă privesc de sus și mă disprețuiesc, reputația mea va fi redusă la zero și-mi va fi prea rușine să mai apar în fața lor”. M-am gândit și la faptul că eram destul de apropiată de sora Lu. Mi se confesa des când avea probleme. Ce-ar crede dacă ar afla că o evaluasem astfel, cu o fire coruptă? Ar fi dezamăgită și ar întrerupe legătura cu mine? Dacă ar afla liderii superiori, oare ar spune că am un caracter slab și mi-ar atribui altă datorie? Gândindu-mă la toate astea, m-am simțit groaznic. Făcusem ceva cu adevărat rușinos și-mi era greu să vorbesc despre asta. Nu voiam să fiu confruntată cu ceea ce făcusem, voiam doar să trec peste. Nu voiam să scriu despre asta.

Am început să reflectez la problemă. De ce nu eram dispusă să vorbesc despre eșecul meu, să mă destăinui și să mă demasc? Ce natură coruptă mă constrângea? Într-o zi, când urmăream o mărturie video, am văzut un pasaj din cuvintele lui Dumnezeu. „Indiferent de context, indiferent ce datorie îndeplinește, antihristul va încerca să dea impresia că nu este slab, că e mereu puternic, plin de încredere, niciodată negativ. Nu-și dezvăluie niciodată statura reală sau atitudinea reală față de Dumnezeu. De fapt, în adâncul inimii lui, chiar crede că nu există nimic ce nu poate face? Crede cu adevărat că e lipsit de slăbiciuni, negativitate sau revărsări de corupție? Categoric nu. Se pricepe să se prefacă, e specialist în a ascunde lucruri. Îi place să le arate oamenilor latura sa puternică și onorabilă; nu vrea ca aceștia să-i vadă partea slabă și adevărată. Scopul lui este evident: este, pur și simplu, să-și păstreze imaginea, să protejeze locul pe care îl are în inimile oamenilor. El crede că, dacă se deschide în fața altora în ceea ce privește propria negativitate și slăbiciune, dacă-și dezvăluie acea parte care este răzvrătită și coruptă, asta va fi o deteriorare gravă la adresa statutului și reputației lui – e mai multă bătaie de cap decât merită. Așadar, preferă să-și păstreze slăbiciunea, răzvrătirea și negativitatea strict pentru el însuși. Și, dacă vine o zi când toată lumea îi vede partea slabă și răzvrătită, când vede că este corupt și că nu s-a schimbat deloc, el se va preface în continuare. El crede că, dacă recunoaște că are o fire coruptă, că e o persoană de rând, cineva mic și insignifiant, atunci își va pierde locul în inimile oamenilor, va pierde venerația și adorația tuturor și, așadar, va fi eșuat total. Și astfel, orice s-ar întâmpla, pur și simplu nu se va deschide înaintea oamenilor; orice s-ar întâmpla, nu își va da puterea și statutul nimănui altcuiva; în schimb, încearcă tot ce se poate ca să concureze și nu va renunța niciodată” (Cuvântul, Vol. 4: Demascarea antihriștilor, „Punctul nouă: Ei își fac datoria numai pentru a se remarca și a-și hrăni propriile interese și ambiții; nu iau niciodată în considerare interesele casei lui Dumnezeu și chiar vând aceste interese în schimbul gloriei personale (Partea a zecea)”). Am învățat din cuvintele lui Dumnezeu că antihriștii sunt buni la disimulări. Nu vor să le vadă nimeni latura întunecată și nu-și destăinuie corupția și răzvrătirea. Totodată, evită mereu să vorbească despre eșecurile și greșelile lor. Își arată mereu aspectele pozitive, puternice și impresionante ale caracterului lor, pentru a câștiga respectul oamenilor și un loc în inima lor. Am înțeles că am avut un comportament care nu era cu nimic diferit de cel al unui antihrist. Ajunsesem să-mi recunosc firea coruptă acceptând s-o condamn pe sora Lu împreună cu lidera falsă, dar nu eram dispusă să mă destăinui pentru că era experiența unui eșec. Dacă dezvăluiam public morivele mele și caracterul meu corupt de atunci, toată lumea ar fi văzut că-mi lipsea discernământul și cedam ușor, că am condamnat o persoană ca fiind arogantă, neprihănită de sine și înclinată să judece arbitrar, când de fapt ea doar a raportat și a expus o lideră falsă. Ar fi văzut c-am zugrăvit o persoană bună ca fiind rea și că n-am putut să disting binele de rău. Mă temeam că mă vor privi cu toții de sus și mă vor disprețui și că s-ar putea să-mi pierd până și datoria. Am văzut cât de mult prețuiam reputația și statutul, în detrimentul adevărului și onestității. Pur și simplu nu iubeam adevărul sau lucrurile pozitive. În schimb, iubeam reputația, statutul și disimularea, exact ca un antihrist. Eram o persoană înșelătoare.

Ulterior, am descoperit încă două pasaje din cuvintele lui Dumnezeu: „Toată lumea greșește. Toată lumea are defecte și lipsuri. Și, de fapt, toată lumea are aceeași fire coruptă. Nu te considera mai nobil, desăvârșit și mai bun decât ceilalți; asta înseamnă să fii complet irațional. Odată ce firile corupte ale oamenilor și esența și adevărata față a corupției omului îți sunt clare, nu vei încerca să îți acoperi propriile greșeli și nici nu vei pune presiune pe alții atunci când aceștia greșesc, ci vei înfrunta ambele situații în mod corect. Abia atunci vei fi intuitiv și nu vei face lucruri prostești, ceea ce te va face o persoană înțeleaptă. Cei care nu sunt înțelepți sunt oameni nesăbuiți și se opresc mereu asupra greșelilor lor minore, fiind meschini în culise. Este dezgustător să vezi așa ceva” (Cuvântul, Vol. 3: Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Principiile care ar trebui să ghideze conduita unei persoane”). „Ce fire e aceea în care oamenii se prefac mereu, se scot basma curată întotdeauna, par mereu altfel, astfel încât ceilalți să aibă o părere bună despre ei și să nu poată să le vadă defectele sau neajunsurile, când încearcă veșnic să le prezinte oamenilor cea mai bună parte a lor? Aceasta este aroganță, falsitate, ipocrizie, este firea Satanei, este ceva rău. Gândiți-vă la membrii regimului satanic: indiferent cât de mult se luptă, se ceartă sau ucid în culise, nimeni nu are voie să raporteze sau să expună acest lucru. Se tem că oamenii le vor vedea fața demonică și fac tot ce le stă în putință ca să o ascundă. În public, fac tot posibilul să se scoată basma curată, spunând cât de mult iubesc oamenii, cât de măreți, glorioși și corecți sunt. Aceasta este natura Satanei. Tertipurile și înșelăciunea sunt trăsătura dominantă a naturii Satanei. Și care este scopul acestei înșelăciuni și al acestor tertipuri? Să-i păcălească pe oameni, să-i împiedice să-i vadă esența și adevărata față și, astfel, să atingă scopul de a-și prelungi domnia. S-ar putea ca oamenii obișnuiți să nu aibă o astfel de putere și un asemenea statut, dar și aceștia își doresc să-i facă pe alții să aibă o părere bună despre ei și ca oamenii să-i stimeze și să le ofere un statut înalt în inimile lor. Aceasta este o fire coruptă, iar dacă oamenii nu înțeleg adevărul, sunt incapabili să o recunoască” (Cuvântul, Vol. 3: Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Principiile care ar trebui să ghideze conduita unei persoane”). Am înțeles din cuvintele lui Dumnezeu că nimeni nu e perfect, cu toții avem neajunsuri, putem greși și ne trădăm firile corupte. Cei care chiar au umanitate și raționalitate își pot confrunta adecvat neajunsurile și problemele. După ce greșesc, pot să-și înfrunte greșelile și caută adevărul pentru a-și înlătura stricăciunea. Cei care nu-și pot înfrunta problemele, nu-și pot recunoaște greșelile și-și trădează stricăciunea, cei care mereu disimulează, arătându-și doar laturile neîntinate ale caracterului… aceștia sunt deosebit de nesinceri și înșelători. Fusesem profund coruptă de Satana și am fost cuprinsă de tot felul de firi corupte. E normal să deviezi și să trădezi corupție în timp ce lucrezi. Chiar dacă nu m-aș fi destăinuit acele firi corupte tot ar fi fost ascunse în interior, prin urmare, aș fi fost tot o persoană coruptă, nu? Când am scris evaluarea sorei Lu, am urmat-o pe lidera falsă, judecând-o și condamnând-o pe sora Lu, pentru a-mi păstra imaginea bună în ochii liderei. Nu exista urmă de îndoială… dacă aș fi fost o persoană cu umanitate și raționalitatea, aș fi înfruntat această problemă, aș fi dezvăluit cum manifestasem stricăciune, cum fusesem expusă și judecată de cuvintele lui Dumnezeu și aș fi discutat ce învățasem despre firea mea coruptă. Le-aș fi mărturisit toate acestea celorlalți, astfel încât toți să vadă cine eram cu adevărat. Însă mereu mă prefăceam după ce trădam stricăciune, sperând să-mi salvez reputația și imaginea în inimile celorlalți. Cât eram de nerușinată și dezgustătoare! Am crezut mereu că dacă stricăciunea pe care o dezvăluisem era minoră, obișnuită în rândul multor oameni și o fire coruptă mai evidentă, atunci chiar dacă m-aș fi destăinuit, probabil nu mi-ar fi stricat prea mult reputația, așa că mă puteam demasca. Dar de data asta, fusesem de acord cu o lideră falsă să condamn pe cineva. Era o fărădelege gravă, nu era ceva ușor de recunoscut. Le-ar fi arătat oamenilor că aveam un caracter slab și că eram nedemnă, iar asta mi-ar fi stricat grav reputația. De aceea nu eram dispusă să mă destăinui și încercam mereu să înșel oamenii, disimulând. Chiar eram înșelătoare! Doar atunci am înțeles că refuzul meu de a-mi destăinui stricăciunea nu era doar o dovadă a vanității și mândriei mele, ci îmi trăda și firile interioare care erau înșelătoare și satanice.

Ulterior, am continuat să reflectez asupra acestei probleme și am citit următorul pasaj din cuvintele lui Dumnezeu: „Când se întâmplă ceva, se poate ca o persoană să nu vorbească sau să nu-și exprime cu ușurință vreo părere, ci să rămână mereu tăcută. Asta nu înseamnă că acea persoană este rațională; dimpotrivă, arată că este destul de bine deghizată, că ascunde lucruri, că perspicacitatea sa este profundă. Dacă nu te destăinui altcuiva, te poți destăinui lui Dumnezeu? Și dacă nu ești autentic nici măcar cu Dumnezeu și nu I te poți destăinui, poți atunci să-I oferi inima ta? Cu siguranță, nu. Nu poți avea aceeași inimă cu Dumnezeu, ci îți păstrezi inima departe de a Lui! Sunteți capabili să vă deschideți și să spuneți ce este cu adevărat în inima voastră când aveți părtășie cu ceilalți? Dacă un om spune întotdeauna ce este cu adevărat în inima lui, dacă nu minte sau nu exagerează niciodată, dacă este sincer și deloc nepăsător sau superficial în timp ce-și îndeplinește datoria, dacă poate să practice adevărul pe care îl înțelege, atunci acea persoană are o speranță să dobândească adevărul. Dacă o persoană se acoperă tot timpul și își ascunde inima, astfel încât nimeni să nu o vadă clar, dacă dă o impresie falsă pentru a-i înșela pe ceilalți, atunci este într-un mare pericol, într-o mare încurcătură, îi va fi foarte greu să obțină adevărul. Puteți vedea care sunt perspectivele cuiva după viața sa de zi cu zi și după cuvintele și acțiunile sale. Dacă acea persoană se preface tot timpul, își dă aere, atunci nu este o persoană care acceptă adevărul și, mai devreme sau mai târziu, va fi dezvăluită și alungată” (Cuvântul, Vol. 3: Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Oferindu-ți inima lui Dumnezeu, poți obține adevărul”). Cuvintele lui Dumnezeu m-au lovit din plin. El a dezvăluit cum cei care se prefac nu sunt capabili să-și înfrunte problemele, nu se destăinuie atunci când greșesc și mereu se ascund înșelându-i pe ceilalți. Și-au închis inima față de Dumnezeu, iar El nu o poate vedea. Astfel de oameni sunt deosebit de răi; sunt de-a dreptul înșelători. Dumnezeu apreciază oamenii sinceri și îi detestă pe cei care sunt înșelători. Oamenii înșelători sunt expuși și, într-un final, izgoniți. Înainte, credeam că atunci când te prefaci era doar un semn că ții la reputație și statut și că asta nu însemna că ești ca un răufăcător sau antihrist care comite fapte rele, perturbă lucrarea bisericii și-i rănește pe ceilalți. Nu credeam că ar conduce la alungare. Dar am înțeles din cuvântul lui Dumnezeu că toate acestea erau doar noțiunile și închipuirile mele și că vedeam lucrurile distorsionat. Îmi ignorasem conștiința condamnând-o pe sora Lu, susținând lidera falsă și devenind complicea unei răufăcătoare. Dumnezeu era deja conștient de fărădelegea mea, dar eu nu eram dispusă să vorbesc după aceea despre ea și am încercat să mă prefac pentru a câștiga admirația celorlalți. Asta a dat în vileag că nu iubeam adevărul și că nu mă căisem cu adevărat. N-am practicat adevărul și chiar m-am comportat duplicitar și înșelător. Ce motiv ar avea Dumnezeu să nu mă deteste? Dacă aș fi continuat așa, cu siguranță aș fi fost expusă și alungată. Prin reflecție, am înțeles că eșecul de a fi onestă și de a mă destăinui are consecințe grave. Acest lucru m-a speriat, așa că m-am grăbit să schimb situația.

Am găsit câteva cuvinte de-ale lui Dumnezeu: „Trebuie să fii capabil să reflectezi și să te cunoști. Trebuie să ai curajul să te deschizi și să te destăinui în prezența fraților și a surorilor și să ai părtășie despre starea ta adevărată. Dacă nu îndrăznești să-ți dezvălui sau să-ți analizezi firea coruptă sau să-ți recunoști greșelile, atunci nu ești un urmăritor al adevărului, cu atât mai puțin nu ești o persoană care se cunoaște pe sine” (Cuvântul, Vol. 3: Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Practica fundamentală pentru a fi o persoană cinstită”). „Indiferent ce datorie îndeplinesc sau ce fac oamenii, ce este oare mai important – vanitatea și mândria lor sau gloria lui Dumnezeu? Ce ar trebui să aleagă oamenii? (Gloria lui Dumnezeu.) Care sunt mai importante – responsabilitățile tale sau propriile tale interese? Împlinirea responsabilităților tale este cea mai importantă și ești legat de ele prin datorie. […] Când practici conform principiilor adevărului, va exista un efect pozitiv și vei fi mărturie pentru Dumnezeu, ceea ce reprezintă o modalitate de a aduce rușine asupra Satanei și de a fi mărturie pentru Dumnezeu. Folosind diferite metode pentru a fi mărturie pentru Dumnezeu și pentru a-l face pe Satana să vadă hotărârea ta de a te lepăda de el și de a-l respinge: acest lucru înseamnă a-l face pe Satana de rușine și a-L mărturisi pe Dumnezeu – este un lucru pozitiv și în conformitate cu voia lui Dumnezeu” (Cuvântul, Vol. 3: Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Numai a dobândi adevărul înseamnă cu adevărat a-L dobândi pe Dumnezeu”). Din cuvintele lui Dumnezeu, am aflat cum să practic. Orice corupție trădez sau orice greșeli fac, ar trebui să am curajul de a le recunoaște, de a mă destăinui, de a le discuta în părtășie și de a-mi analiza firea coruptă. Aceasta e calea de a rupe legăturile cu Satana, de a acționa pentru a-l rușina și de a fi mărturie pentru Dumnezeu. Aceasta e adevărata căință. Indiferent dacă în urma destăinuirii mele, vanitatea, mândria, reputația și statutul meu sunt afectate, ar trebui să mă lepăd de mine, să practic adevărul și să fac o prioritate din a fi o mărturie pentru Dumnezeu. În evaluarea mea despre sora Lu, contrazisem faptele și am fost complicea unei lidere false în condamnarea ei. Prin această experiență, am dobândit o anumită înțelegere a firii mele corupte. Știam că ar trebui să mă destăinui, să mă dezvălui în fața fraților și surorilor și să fiu mărturia efectului pe care l-au avut asupra mea cuvintele lui Dumnezeu. Asta era datoria mea. Dacă n-aș reuși să mă destăinui în fața tuturor pentru a-mi proteja vanitatea și reputația, aș fi înșelată de uneltirile Satanei și mi-aș pierde mărturia. Totodată, înainte aveam o noțiune ridicolă că a discuta despre eșecurile mele era rușinos și nu reprezenta vreo mărturie. Mai apoi, am înțeles că, atât timp cât voi putea să renunț la vanitatea și mândria mea, să nu mai fiu înrobită de firea mea coruptă, să-mi destăinui prin părtășie experiența eșecului meu și să mă căiesc cu adevărat, aceasta ar fi fost, într-adevăr, o mărturie. Odată ce am înțeles asta, au dispărut toate grijile.

După aceea, le-am destăinuit tuturor experiența mea și, spre surprinderea mea, frații și surorile au spus: „Nu te desconsiderăm acum c-am auzit experiența ta. Și noi dezvăluim adesea aceeași fire coruptă, numai că deseori nu observăm prompt și doar o ignorăm. Faptul că ți-ai identificat corupția și ai înțeles care este esența ei prin judecata și revelația cuvintelor lui Dumnezeu a fost foarte edificator pentru noi.” Mai târziu, frații și surorile au avut părtășie cu mine despre două pasaje din cuvintele lui Dumnezeu. M-au ajutat să înțeleg mai în profunzime care sunt consecințele atunci când nu evaluezi oamenii obiectiv. Când nu îi evaluezi obiectiv, pur și simplu îi acuzi pe nedrept, îi excluzi și îi suprimi. Când condamni pe cineva în mod arbitrar, iar asta îl face să devină negativ sau dacă un lider fals folosește acea condamnare ca justificare pentru a pedepsi pe cineva, împiedicând acea persoană să-și continue datoria, acest lucru nu doar îi face rău acelei persoane, ci afectează și lucrarea bisericii. Totodată, am înțeles clar ce principii trebuie practicate când evaluăm oamenii. Ulterior, când sora Lu a aflat despre toate acestea, n-a gândit rău despre mine. Dacă o abordam cu întrebările mele, îmi răspundea la fel de sincer ca înainte, iar biserica nu m-a repartizat, nici nu m-a demis drept urmare. Aceste rezultate mi-au desființat complet toate noțiunile și închipuirile. Mi-a fost incredibil de rușine. Toate acestea m-au făcut mult mai conștientă de loialitatea și dreptatea lui Dumnezeu. Atât timp cât practicăm conform cuvintelor lui Dumnezeu, vom avea o cale. Slavă lui Dumnezeu!