de Dong Mei, provincia Henan

Sunt o persoană normală, care a trăit o viață obișnuită. Precum mulți care tânjesc după lumină, am încercat multe metode prin care să caut înțelesul adevărat al existenței omului, ca viața mea să aibă mai mult sens. Până la urmă, toate eforturile mele au fost în zadar. Însă, după ce am avut norocul să accept lucrarea din zilele de pe urmă a lui Dumnezeu Atotputernic, în viața mea s-au petrecut schimbări miraculoase. Viața mea a devenit mai animată și am ajuns să înțeleg că doar Dumnezeu e adevăratul Îngrijitor al sufletelor și vieților oamenilor și doar cuvintele lui Dumnezeu conțin adevăratul înțeles al vieții umane. M-am bucurat că am găsit în sfârșit calea dreaptă în viață. Însă, în timp ce-mi făceam datoria într-o zi, am fost arestată ilegal și torturată groaznic de guvernul PCC. După aceea, am trecut printr-o experiență de viață care va rămâne pe veci întipărită în călătoria vieții mele…

Într-o zi din decembrie 2011, pe la șapte dimineața, eu și alt conducător al bisericii făceam inventarul bunurilor bisericii când peste zece polițiști au intrat brusc pe ușă. Unul dintre acești polițiști răi a venit repede spre noi și a strigat: „Nu mișcați!” Văzând ce se întâmpla, am rămas nedumerită. Mă gândeam: „E de rău – biserica va pierde multe bunuri.” Apoi, polițiștii cei răi ne-au percheziționat ca pe niște bandiți care au jefuit ceva. Au scotocit în fiecare cameră, întorcându-le pe toate cu susul în jos imediat. Până la urmă, au găsit niște lucruri care aparțineau bisericii, trei carduri bancare, chitanțe de depuneri, computere, telefoane mobile și așa mai departe. Le-au confiscat pe toate, apoi m-au luat pe mine, pe celălalt conducător al bisericii și pe încă doi oameni la secția de poliție.

După amiază, polițiștii răi au mai adus trei surori care fuseseră arestate. Ne-au închis pe toți șapte într-o cameră și nu ne-au permis să vorbim sau să dormim, la căderea nopții. Văzând surorile închise împreună cu mine și gândindu-mă la câți bani a pierdut biserica, eram nespus de agitată. Nu puteam decât să mă rog din suflet lui Dumnezeu: „O, Dumnezeule! Acum că acest necaz s-a abătut asupra mea, nu știu ce să fac. Te rog să-mi aperi inima și s-o alini.” După ce m-am rugat, m-am gândit la cuvintele lui Dumnezeu: „Nu te teme – când asemenea lucruri se petrec în Biserică, se petrec cu permisiunea Mea. Ridică-te și vorbește în numele Meu. Ai credință că toate lucrurile și chestiunile sunt permise de tronul Meu și toate conțin în ele intențiile Mele” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cuvântări ale lui Hristos la început”, Capitolul 41). „Știi că toate lucrurile din mediul ce te înconjoară sunt acolo cu permisiunea Mea, toate plănuite de Mine. Vezi cu claritate și mulțumește-Mi inima în mediul pe care ți l-am dat” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cuvântări ale lui Hristos la început”, Capitolul 26). Cuvintele lui Dumnezeu mi-au potolit frica din inimă. Mi-am dat seama că acest necaz s-a abătut azi asupra mea cu voia lui Dumnezeu și că a venit momentul când Dumnezeu îmi cerea să fiu mărturie pentru El. Înțelegând voia lui Dumnezeu, m-am rugat Lui și am zis: „O, Dumnezeule! Îmi doresc să ascult orchestrările și rânduielile Tale și să port mărturie fermă pentru Tine – dar eu am o statură mică, așa că Îți cer să-mi dai credință și putere și să mă aperi, ca să fiu de neclintit.”

A doua zi de dimineață ne-au despărțit și ne-au interogat. Unul dintre polițiștii răi a zis mândru: „Știu că ești un conducător al bisericii. Vă urmărim de cinci luni…” Când l-am auzit descriind detaliat ce au făcut ca să mă urmărească, m-am cutremurat de frică. Mă gândeam: „Guvernul PCC folosește multe resurse ca să ne aresteze. Dacă știu deja că sunt un conducător al bisericii, sigur n-o să-mi dea drumul.” Imediat am luat o hotărâre înaintea lui Dumnezeu: mai bine mor decât să-L trădez pe Dumnezeu și să devin o iudă. Văzând că întrebările lor nu își atingeau scopul, au pus pe cineva să mă supravegheze și să nu mă lase să dorm.

În a treia zi de interogări, șeful poliției rele a deschis un calculator și m-a obligat să citesc niște lucruri care-L defăimau pe Dumnezeu. Văzând că eram de neclintit, a început să mă chestioneze în detaliu despre banii bisericii. Mi-am întors capul și l-am ignorat. Asta l-a enervat foarte tare și a început să înjure: „Nu contează dacă nu zici nimic – putem să te ținem aici pe o perioadă nedeterminată și să te torturăm când vrem noi”, m-a amenințat el cu sălbăticie. În toiul acelei nopți, poliția a început să mă tortureze. Mi-au smucit o mână peste umăr și au tras-o în jos, iar pe cealaltă mi-au ridicat-o prin spate. Apăsându-mă pe spate cu picioarele, mi-au prins forțat ambele încheieturi în cătușe. M-a durut atât de tare, încât am urlat de durere – simțeam că oasele și carnea de pe umerii mei se vor rupe. Nu puteam decât să îngenunchez fără vlagă cu capul pe pământ. Credeam că strigătele mele îi vor face să aibă milă de mine, însă ei au pus o ceașcă între cătușe și spatele meu, lucru care mi-a întețit durerea. Simțeam că oasele din partea de sus a trupului mi se vor rupe în două. Mă durea atât de tare, încât nu îndrăzneam să expir și-mi curgea transpirație rece pe față. Tocmai când simțeam că nu mai suport durerea, unul dintre polițiștii răi mi-a zis: „Doar zi-ne un nume și te lăsăm să pleci imediat.” În momentul acela, L-am rugat pe Dumnezeu să-mi apere inima și m-am gândit pe loc la un imn: „Dumnezeu întrupat, El suferă, eu cât ar mai trebui? Dacă am cedat întunericului, cum aș putea să-L văd pe Dumnezeu? Când mă gândesc la ale Tale cuvinte, mă fac să tânjesc după Tine. Oricând Îți văd chipul, în vina mea Te salut. Cum aș putea de Tine să mă lepăd pentru o părelnică libertate? Mai bine aș suferi să-Ți alin jalea inimii” („Așteptând veștile bune ale lui Dumnezeu” din Urmați Mielul și cântați cântări noi). „Da”, mi-am zis. „Hristos este Dumnezeu cel sfânt și drept. S-a întrupat și a venit pe pământ ca să aducă mântuire omenirii pe deplin corupte. De mult timp e persecutat și vânat de guvernul PCC și a fost respins și condamnat de omenire. Dumnezeu nu trebuia să treacă prin această suferință, dar El îndură toate în tăcere ca să ne mântuiască.” Așa că am reflectat și mi-am dat seama că eu sufeream acum ca să câștig mântuirea – era nevoie să trec prin această suferință. Dacă m-aș fi supus lui Satana fiindcă nu suportam durerea, cum aș fi putut să-L mai privesc vreodată pe Dumnezeu? Gândul acesta mi-a dat putere și am devenit din nou de neclintit. Polițiștii răi m-au chinuit timp de o oră. Când mi-au dat jos cătușele, corpul meu a căzut fără vlagă pe pământ. „Dacă nu vorbești, o vom face iar!”, mi-au strigat. M-am uitat la ei și am tăcut. Inima mea era plină de ură față de acești polițiști răi. Unul dintre ei s-a apropiat să-mi pună cătușele iarăși. Gândindu-mă la durerea insuportabilă prin care tocmai trecusem, m-am rugat continuu lui Dumnezeu în inima mea. Spre uimirea mea, când a încercat să-mi tragă mâinile la spate, n-a reușit să le miște. În plus, brațele nici nu mă dureau prea mult. S-a chinuit atât de mult, încât îi curgea transpirația pe frunte – dar tot n-a reușit să-mi pună cătușele. „Ești destul de puternică!”, zise el țâfnos. Știam că Dumnezeu avea grijă de mine astfel și că îmi dădea putere. Slavă lui Dumnezeu!

Mi-a fost greu să rezist până a doua zi. Când mă gândeam cum m-a torturat poliția rea, mă simțeam traumatizată. M-au și amenințat, zicându-mi că, dacă nu spun nimic, mă vor duce departe, în munți, și mă vor executa, iar apoi, când vor aresta alți credincioși, le vor zice că am trădat biserica – îmi vor ponegri numele și îi vor face pe ceilalți frați și surori să mă urască și să se lepede de mine. Gândindu-mă la asta, inima mea se umplea de pustiire și de neputință. Mă simțeam sfioasă și fără de apărare. Mă gândeam: „Mai bine aș muri. Așa nu voi fi o iudă, nu-L voi trăda pe Dumnezeu și nici nu voi fi lepădată de frații și surorile mele. Și așa aș scăpa de tortura trupului.” Așa că am așteptat ca polițiștii cei răi care mă păzeau să nu fie atenți și m-am dat cu capul de perete – dar pur și simplu am amețit; n-am murit. În momentul acela, cuvintele lui Dumnezeu m-au luminat lăuntric: „Când alții te interpretează greșit, ești capabil să te rogi lui Dumnezeu și să spui: «O, Dumnezeule! Nu cer ca alții să mă tolereze sau să mă trateze bine, și nici să mă înțeleagă sau să mă aprobe. Cer doar să Te pot iubi în inima mea, să fiu nestingherit în inima mea, iar conștiința mea să fie clară. Nu cer ca alții să mă laude sau să mă stimeze foarte mult; eu caut doar să Te mulțumesc din inima mea»” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Numai prin experimentarea rafinării poate omul să aibă adevărata iubire”). Cuvintele lui Dumnezeu mi-au risipit întunecimea din inimă. „Da”, m-am gândit. „Dumnezeu vede în cele mai ascunse unghere ale inimii oamenilor. Dacă poliția îmi va înscena ceva, chiar dacă ceilalți frați și surori nu vor înțelege și se vor lepăda de mine, fiindcă nu vor ști ce s-a întâmplat cu adevărat, am încredere că intențiile lui Dumnezeu sunt bune; Dumnezeu îmi testează credința și dragostea față de El și ar trebui să încerc să-L mulțumesc pe Dumnezeu”. Înțelegând uneltirile diavolului, dintr-o dată m-am simțit rușinată și încurcată. Mi-am dat seama că credința mea în Dumnezeu era prea slabă. N-am fost în stare să rămân neclintită după puțină durere și m-am gândit să scap și să evit orchestrările lui Dumnezeu prin moarte. Poliția rea m-a amenințat astfel ca să mă facă să-mi întorc fața de la Dumnezeu. Și, dacă nu eram apărată de Dumnezeu, aș fi căzut pradă uneltirii lor viclene. Gândindu-mă la cuvintele lui Dumnezeu, inima mea s-a umplut de lumină. Nu mai voiam să mor, ci să trăiesc cum trebuie și să mă folosesc de ce am trăit în realitate ca să fiu mărturie pentru Dumnezeu și să-l umilesc pe Satana.

Cei doi polițiști răi care aveau sarcina să mă păzească m-au întrebat de ce m-am dat cu capul de perete. Le-am zis că am făcut-o fiindcă ceilalți doi polițiști m-au bătut. „Noi lucrăm mai mult prin educație. Stai liniștită – nu-i voi mai lăsa să te lovească”, a spus unul dintre ei zâmbind. Auzind aceste cuvinte liniștitoare, m-am gândit: „Aceștia doi nu-s așa răi. De când am fost arestată, au fost de treabă cu mine.” Și atunci am lăsat garda jos. Însă, în acel moment, mi-am amintit cuvintele lui Dumnezeu: „Poporul Meu trebuie să fie întotdeauna în alertă împotriva uneltirilor viclene ale lui Satana, protejând poarta casei Mele pentru Mine, […] ceea ce vă va împiedica să cădeți în capcana lui Satana, moment în care va fi prea târziu pentru regrete” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cuvintele lui Dumnezeu către întregul univers”, Capitolul 3). Cuvintele lui Dumnezeu au venit la momentul potrivit, arătându-mi că diavolul are multe uneltiri viclene și că ar trebui să fiu atentă la diavolii ăștia tot timpul. Nu mă așteptam să-și arate adevărata față la scurt timp. Unul dintre polițiștii răi a început să-L defăimeze pe Dumnezeu, iar celălalt s-a așezat lângă mine, mângâindu-mă pe picior, uitându-se lacom la mine și întrebându-mă despre banii bisericii. Seara, văzând că sunt aproape adormită, a început să mă pipăie pe piept. Văzându-le adevărata față, am rămas indignată. Abia acum mi-am dat seama că așa-zisa „poliție a poporului” nu era formată decât din golani și bătăuși. Erau în stare să facă aceste lucruri murdare și mârșave! Drept urmare, n-am putut decât să mă rog repede lui Dumnezeu să mă apere de răutatea lor.

În următoarele câteva zile, polițiștii cei răi nu doar că m-au interogat minuțios despre biserică, dar m-au și supravegheat cu rândul și nu m-au lăsat să adorm. Până la urmă, văzând că nu le spun nimic, cei doi polițiști răi care mă interogaseră s-au înfuriat. Unul dintre ei a venit spre mine, dându-mi palme peste față, lovindu-mă de cine știe câte ori. Fața mă ustura, a început să mi se umfle și până la urmă a devenit atât de amorțită, încât nu mai simțeam nimic. Având în vedere că întrebările lor n-au scos nimic de la mine, într-o seară șeful poliției rele a urlat la mine, zicând: „Trebuie să-ți dai drumul la limbă. Îmi pui răbdarea la încercare – nu cred că nu se poate face ceva cu tine. Am întâlnit mulți oameni mai duri decât tine. Dacă nu suntem duri cu tine, n-o să cedezi, naiba să te ia!” A dat ordinul și mai mulți polițiști răi au început să mă tortureze. Seara, camera de interogare era întunecată și înfricoșătoare – simțeam că sunt în iad. Mi-au ordonat să mă așez în poziție de genuflexiune și să-mi pun mâinile încătușate deasupra picioarelor. Apoi au băgat un baston de lemn pe sub coate și pe sub genunchi, obligându-mă să-mi încovoi corpul. După asta au ridicat bastonul și l-au sprijinit între două mese, lăsându-mă să atârn în aer cu capul în jos. În momentul în care m-au ridicat, am amețit și nu puteam să respir. Simțeam că mă sufoc. Fiindcă eram suspendată în aer cu capul în jos, toată greutatea mea era susținută de încheieturi. La început, ca să împiedic cătușele să nu-mi taie carnea, mi-am încordat brațele, m-am încovoiat și am încercat din răsputeri să stau în poziția aceea. Dar puterile m-au părăsit încetul cu încetul. Mâinile mi-au alunecat de la glezne spre genunchi, iar cătușele au început să-mi intre în carne, provocându-mi o durere imensă. După ce am atârnat așa timp de vreo jumătate de oră, am simțit că tot sângele mi s-a coborât în cap. Capul și ochii îmi erau umflați și dureroși, părând că urmau să explodeze. Încheieturile aveau tăieturi adânci, iar mâinile îmi erau atât de umflate, încât arătau ca două bucăți de pâine. Simțeam că eram aproape de moarte. „Nu mai rezist, dați-mă jos!”, am strigat disperată. „Doar tu te poți salva. Dă-ne un nume și te vom da jos”, a zis cu brutalitate un polițist rău. Până la urmă, au văzut că aveam probleme mari și m-au dat jos. Mi-au dat să beau niște sirop cu glucoză și au început să mă interogheze iarăși. Stăteam slăbită pe jos, cu ochii strânși, fără să le acord vreo atenție. Dintr-o dată, polițistul rău m-a ridicat în aer iarăși. Fără putere să mă mai țin cu mâinile, n-am avut de ales decât să las cătușele să îmi pătrundă în piele, să las marginile lor zimțate să-mi intre în carne. În momentul acela, m-a durut atât de tare, încât am strigat din adâncul inimii. Nu aveam puterea să mai lupt și am început să respir tot mai greu. Părea că timpul s-a oprit. Simțeam că sunt aproape de moarte. Gândindu-mă că, de data asta chiar voi muri, am vrut să-I zic lui Dumnezeu ce aveam pe suflet înainte să mi se sfârșească viața: „O, Dumnezeule! În acest moment, când sunt aproape de ghearele morții, mi-e frică – însă, chiar dacă voi muri în seara asta, tot Îți voi lăuda dreptatea. O, Dumnezeule! În scurta călătorie a vieții mele, Îți mulțumesc că m-ai ales pentru a mă aduce înapoi din această lume a păcatului, oprindu-mă din a hoinări și permițându-mi să trăiesc în îmbrățișarea Ta caldă. O, Dumnezeule, m-am bucurat atât de mult de iubirea Ta – și totuși abia acum, când viața mea e pe cale să se sfârșească, îmi dau seama că nu Ți-am prețuit iubirea. Deseori Te-am întristat și dezamăgit; sunt ca un copil naiv care nu știe decât să se bucure de iubirea mamei sale, dar nu se gândește niciodată cum să o răsplătească. Abia acum, când sunt pe cale să-mi pierd viața, îmi dau seama că trebuie să-Ți prețuiesc iubirea și abia acum regret că am ratat atâtea momente frumoase. Acum, ceea ce regret cel mai mult e că nu am putut să fac nimic pentru Tine și că-Ți datorez atâtea și, dacă voi mai trăi, sigur voi da totul pentru a-mi face datoria, ca să Te răsplătesc pentru ceea ce-Ți datorez. În acest moment, Îți cer doar să-mi dai putere, ca să nu mă mai tem de moarte și s-o înfrunt cu curaj…” Una câte una, au început să-mi curgă lacrimile, picurându-mi pe frunte. Acea noapte a fost înfricoșător de tăcută. Auzeam doar ticăitul ceasului, de parcă număra secundele rămase până la moartea mea. Atunci s-a întâmplat o minune: am simțit o lumină caldă ca cea a soarelui coborând asuprea mea și, încetul cu încetul, durerea a început să dispară. Cuvintele lui Dumnezeu mi-au răsunat în minte: „Din momentul în care apari plângând pe această lume, începi să îți îndeplinești datoria. Îți asumi rolul în planul lui Dumnezeu și în orânduirea lui Dumnezeu. Îți începi călătoria vieții. Indiferent de trecutul tău și oricare ar fi drumul de urmat, nimeni nu poate scăpa de orchestrarea și aranjamentul pe care le-a pregătit Cerul și nimeni nu deține controlul asupra propriului destin, deoarece doar El, care domnește peste toate lucrurile, este capabil de o asemenea lucrare” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Dumnezeu este sursa vieții omului”). „Da”, m-am gândit. „Dumnezeu e sursa vieții mele, Dumnezeu îmi conduce destinul, iar eu trebuie să mă încredințez în mâinile lui Dumnezeu și să mă supun orchestrărilor Lui.” Reflectând la cuvintele lui Dumnezeu, inima mea s-a simțit alinată și liniștită, de parcă eram în îmbrățișarea caldă a lui Dumnezeu. Și am adormit. Temându-se să nu mor, polițiștii răi m-au coborât și mi-au dat pe grabă sirop de glucoză și apă. În înfruntarea mea cu moartea, am fost martora faptelor miraculoase ale lui Dumnezeu.

În ziua următoare, polițiștii răi au petrecut toată seara ridicându-mă și coborându-mă la nesfârșit. M-au interogat unde sunt banii pentru bonurile pe care le confiscaseră. Nu am zis absolut nimic, însă ei tot nu au renunțat. Pentru a da de banii bisericii, au apelat la orice metodă abjectă ca să mă tortureze. În momentul acela, cuvintele lui Dumnezeu mi-au răsunat în inimă: „Mii de ani de ură sunt concentrați în inimă, milenii de păcătuire sunt gravate în inimă – cum ar putea asta să nu inspire dezgust? Răzbună-L pe Dumnezeu, nimicește-I complet dușmanul, nu-i mai permite să alerge ca turbatul și nu-i mai permite să stârnească atâtea necazuri câte are el chef! Acum este timpul: omul și-a adunat demult toată puterea, și-a dedicat toate eforturile, a plătit fiecare preț pentru aceasta, pentru a sfâșia chipul hidos al acestui demon și pentru a permite oamenilor, care au fost orbiți și au îndurat tot felul de suferințe și greutăți, să se ridice deasupra durerii și să întoarcă spatele acestui diavol bătrân și malefic” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Lucrarea și intrarea (8)”). Cuvintele lui Dumnezeu mi-au dat o mare putere și credință. Aveam să mă lupt până la moarte cu Satana și, chiar dacă era să mor, aveam să rămân de neclintit în mărturia mea pentru Dumnezeu. Inspirată de cuvintele lui Dumnezeu, am uitat de durere fără să-mi dau seama. În felul acesta, de fiecare dată când mă ridicau, cuvintele lui Dumnezeu mă inspirau și mă motivau și, cu cât mă ridicau de mai multe ori, cu atât mai mult puteam înțelege esența lor diavolească și eram mai hotărâtă să fiu de neclintit în mărturia mea și să-L mulțumesc pe Dumnezeu. Până la urmă, cu toții au obosit. „Cei mai mulți oameni nu rezistă să stea spânzurați așa nici jumătate de oră, dar ea rezistă de atât timp – e foarte puternică!” îi auzeam comentând și mă bucuram să aud asta. În mintea mea, îmi ziceam: „Nu mă puteți învinge, căci Dumnezeu mă ajută.” Pe lângă faptul că m-au torturat în timpul celor nouă zile și nopți petrecute la secția de poliție, polițiștii răi m-au privat și de somn. De fiecare dată când închideam ochii și începeam să ațipesc, fie băteau cu bastonul de masă, fie mă obligau să mă ridic și să mă mișc, fie strigau la mine, încercând să mă distrugă și să mă facă să cedez. După nouă zile, văzând că nu și-au îndeplinit misiunea, poliția tot n-a renunțat. M-au dus la un hotel, unde mi-au încătușat mâinile în fața picioarelor, apoi au pus un baston de lemn între coate și picioare, forțându-mă să stau încolăcită pe podea. M-au obligat să stau în poziția asta, pe podea, în zilele care au urmat, timp în care cătușele mi-au pătruns în carne. Mâinile și încheieturile mi s-au umflat și s-au învinețit, iar partea dorsală mă durea atât de mult, încât nu îndrăzneam să o ating; simțeam că stau pe cuie. Într-o zi, un șef al poliției rele, văzând că interogarea mea n-a dat roade, a venit furios spre mine și mi-a dat o palmă peste față – atât de tare, încât mi-a scos doi dinți.

În cele din urmă, au venit doi șefi de secție de la Departamentul Provincial de Siguranță Publică. Imediat ce-au ajuns, mi-au dat jos cătușele, m-au ajutat să mă așez pe o canapea și mi-au turnat o cană cu apă. „Ultimele zile au fost grele pentru tine – dar n-o lua personal, ei doar ascultau niște ordine”, au zis ei, prefăcându-se că sunt buni. Prefăcătoria lor m-a făcut să-i urăsc atât de mult, încât am scrâșnit din dinți. Au deschis un calculator și mi-au arătat dovezi false, au zis multe lucruri care-L condamnau și defăimau pe Dumnezeu. Eram furioasă. Voiam să mă cert cu ei, dar știam că astfel Îl vor defăima pe Dumnezeu și mai mult. În acel moment, am simțit cu adevărat ce mare a fost suferința pe care a îndurat-o Dumnezeu întrupat și câtă umilire a îndurat Dumnezeu de dragul mântuirii omului. Pe deasupra, am văzut ce vrednici de dispreț și ce odioși erau acești diavoli răi. În inima mea, mi-am jurat în secret că voi rupe orice legătură cu Satana și-I voi fi credincioasă pe veci lui Dumnezeu. Apoi, indiferent cum încercau să mă amăgească, mi-am ținut gura și nu am zis nimic. Văzând că spusele lor nu aveau niciun efect, cei doi șefi de secție n-au avut ce face decât să plece furioși.

În cele zece zile și nopți din hotel, am rămas încătușată și am fost obligată să stau ghemuită pe podea, ținându-mă de picioare. Gândindu-mă în retrospectivă la zilele în care am fost arestată, am stat 19 zile și nopți la secția de poliție și la hotel și doar apărarea iubirii lui Dumnezeu mi-a permis să ațipesc câte puțin. În afară de acele momente, poliția rea nu m-a lăsat să dorm deloc în tot acel timp; imediat ce-mi închideam ochii un moment, făceau orice pentru a mă trezi – izbeau masa, mă loveau cu sălbăticie, urlau la mine, îmi ordonau să mă mișc și așa mai departe. De fiecare dată tresăream, inima mi-o lua razna și nervii îmi erau la pământ. Fiind ținută trează în acest fel și torturată des de poliția cea rea, puterea mi-a scăzut drastic, întregul corp îmi era umflat și mă durea și începusem să văd dublu. Știam că erau oameni care vorbeau cu mine, dar mi se părea că sunetul vocii lor se aude de departe. Pe deasupra, reacțiile mele deveneau foarte lente. Am trecut prin toate aceste lucruri doar mulțumită puterii mărețe a lui Dumnezeu! După cum a zis Dumnezeu: „El a provocat renașterea omului și îi permite să trăiască cu perseverență fiecare rol. Datorită puterii Lui și forței Sale vitale de nestins, omul a trăit generație după generație, de-a lungul cărora puterea vieții lui Dumnezeu a fost stâlpul existenței omului și pentru care Dumnezeu a plătit un preț pe care niciun alt om obișnuit nu l-a mai plătit. Forța vieții lui Dumnezeu poate triumfa în fața oricărei puteri, mai mult decât atât, depășește orice putere. Viața Lui este veșnică, puterea Lui este extraordinară, iar forța vieții Lui nu poate fi întrecută ușor de nicio ființă creată sau forță inamică” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Doar Hristos din zilele de pe urmă îi poate oferi omului calea vieții veșnice”). În inima mea, Îi mulțumeam și-L slăveam sincer pe Dumnezeu: „O, Dumnezeule! Tu conduci toate lucrurile, faptele Tale sunt de nemăsurat, doar Tu ești atotputernic, Tu ești forța vie a vieții și Tu ești izvorul nesecat de apă vie pentru viața mea. În acest mediu special, Ți-am văzut puterea și autoritatea unice.” Până la final, poliția rea nu a obținut niciun răspuns de la mine și m-au trimis la o casă de detenție.

În drumul către casa de detenție, doi polițiști mi-au zis: „Te-ai descurcat foarte bine. Poate că sunteți la casa de detenție, dar sunteți oameni buni. Acolo sunt tot felul de oameni: traficanți de droguri, criminali, prostituate – veți vedea acolo.” „Dacă știți că suntem oameni buni, de ce ne arestați? Guvernul nu vorbește despre libertatea religioasă?”, am întrebat eu. „Așa vă minte Partidul Comunist. Partidul ne plătește, așa că trebuie să facem ce zice. Nu vă urâm și nu avem nimic împotriva voastră. V-am arestat doar pentru că credeți în Dumnezeu”, a zis unul dintre polițiști. Auzind asta, m-am gândit la tot prin ce-am trecut. Nu am putut decât să-mi amintesc cuvintele lui Dumnezeu: „Libertate religioasă? Drepturile și interesele legitime ale cetățenilor? Toate sunt trucuri pentru acoperirea păcatului!” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Lucrarea și intrarea (8)”). Cuvintele lui Dumnezeu au atins fix miezul problemei, permițându-mi să văd adevărata față a guvernului PCC și cum încearcă acesta să câștige laude, deși nu le merită: la suprafață pretinde a permite libertatea religioasă, dar în secret îi arestează, îi oprimă și-i torturează sălbatic pe cei care cred în Dumnezeu din toată țara, sperând în zadar să interzică lucrarea lui Dumnezeu și chiar jefuind fără rușine banii bisericii, toate acestea arătându-i clar diavoleasca esență care-L urăște pe Dumnezeu și care urăște adevărul.

Cât timp am fost în casa de detenție, uneori eram slăbită și aveam dureri. Însă cuvintele lui Dumnezeu au continuat să mă inspire, dându-mi putere și credință, permițându-mi să înțeleg că, deși Satana mi-a luat libertatea trupului, suferința mea m-a refăcut și m-a învățat să mă bazez pe Dumnezeu în timp ce eram torturată de acești diavoli răi, permițându-mi să înțeleg adevăratul înțeles al multor adevăruri și să înțeleg cât de scump e adevărul și m-a făcut să fiu mai hotărâtă și mai motivată să urmăresc adevărul. Am devenit dispusă să continui să-L ascult pe Dumnezeu și să trăiesc tot ce mi-a rânduit Dumnezeu. Drept rezultat, în timp ce lucram în casa de detenție, cântam imnuri și mă gândeam în secret la iubirea lui Dumnezeu. Simțeam că inima mi s-a apropiat de Dumnezeu și zilele nu mi se mai păreau atât de dureroase și nesuferite.

În acest timp, poliția rea m-a mai interogat de multe ori. I-am mulțumit lui Dumnezeu că m-a îndrumat să rezist torturii lor de fiecare dată. Apoi, poliția rea mi-a retras toți banii de pe cele trei carduri bancare. Mi s-a rupt inima când am văzut neajutorată că banii bisericii sunt luați de poliția rea. Inima mi s-a umplut de ură față de acești diavoli lacomi și răi și am tânjit ca Împărăția lui Hristos să vină cât mai curând. Până la urmă, deși nu aveau nicio dovadă, m-au condamnat la un an și trei luni de reeducare prin muncă pentru „tulburarea ordinii publice”.

Fiind sălbatic persecutată de guvernul PCC, am gustat cu adevărat iubirea și mântuirea lui Dumnezeu pentru mine, am ajuns să apreciez atotputernicia și suveranitatea lui Dumnezeu și faptele Sale miraculoase și am văzut autoritatea și puterea cuvintelor lui Dumnezeu. Pe deasupra, am ajuns să-l disprețuiesc cu adevărat pe Satana. În timpul persecuției, cuvintele lui Dumnezeu au fost alături de mine în zilele și nopțile pline de suferință, mi-au permis să înțeleg uneltirile viclene ale Satanei și m-au apărat la momentul potrivit. Cuvintele lui Dumnezeu m-au făcut puternică și curajoasă, permițându-mi să rezist acelei torturi crude de fiecare dată. Cuvintele lui Dumnezeu mi-au dat putere și credință, mi-au dat curaj să lupt cu Satana până la sfârșit… Slavă lui Dumnezeu! Dumnezeu Atotputernic este adevărul, calea și viața! Îl voi urma întotdeauna pe Dumnezeu Atotputernic, până la sfârșit!