de Xiaocao, Grecia

Pe măsură ce Evanghelia Împărăției se răspândește, din ce în ce mai mulți oameni cercetează lucrarea lui Dumnezeu în zilele de pe urmă. Pentru asta, e nevoie de mai mulți oameni care să predice Evanghelia și să ude nou-veniți. Cel mai important lucru este să fie instruiți nou-veniți cu calibru bun, ca ei să poată îndeplini cu toții o datorie. După o vreme, am descoperit că instruirea nou-veniților nu era atât de ușoară precum credeam. Acești nou-veniți erau ca niște nou-născuți care nu știau nimic. Trebuiau ținuți de mână în timp ce învățau cum să-și facă datoria. În fiecare zi, trebuia să discut dinainte cu ei despre conținutul întrunirilor, iar ei trebuiau învățați cum să găzduiască întruniri. Când găzduiam întruniri, trebuia să urmăresc situația. Dacă vorbeau prea repede, trebuia să le amintesc să vorbească mai lent, altfel unii oameni n-aveau să înțeleagă. Dacă vorbeau prea lent, trebuia să le amintesc și să-și gestioneze timpul. În plus, trebuia să-i învăț și cum să rezolve problemele și dificultățile pe care le întâmpinau, ca frații și surorile pentru care erau responsabili cu udarea să se poată întruni și să poată citi normal cuvântul lui Dumnezeu și să pun bazele repede pe adevărata cale. Când acești nou-veniți proaspăt cultivați aveau diverse probleme, trebuia să le urmăresc starea și să am părtășie cu ei despre felul încare să experimenteze dificultăți, ca starea lor să nu fie afectată și să-și poată îndeplini îndatoririle normal.

După o vreme, am simțit că instruirea nou-veniților era grea și epuizantă. Întrucât eram liderul de grup, nu eram responsabil doar de lucrarea globală a grupului, ci trebuia să și ud niște oameni care abia acceptaseră lucrarea lui Dumnezeu. Aceste sarcini necesitau mult timp și efort. Însă acum cheltuiam mult timp și energie instruind nou-veniți și, pe măsură ce treceau zilele, unii dintre oamenii pe care i-am udat nu au venit la întruniri, așa că a trebuit să-i caut singur pentru părtășie și sprijin. Asta m-a neliniștit foarte mult și m-am plâns că instruirea nou-veniților lua prea mult timp și-mi afecta efectul udării. După o lună, am ajuns să am cel mai slab randament din grup. A fost foarte rușinos. Odată, la o întrunire, liderul a spus de față cu multă lume că lucrarea mea de udare nu era eficientă, iar eu m-am simțit atât de rușinat încât am vrut să fug de acolo. Ca lider de grup, dacă udarea mea era mai puțin eficientă decât a altora din grup, ce aveau să creadă oamenii despre mine? Nu puteam accepta acest fapt și eram foarte nefericit. Ba chiar am început să mă satur de lucrarea mea de a cultiva nou-veniți. Credeam că dacă-mi dedicam toată energia fraților și surorilor pe care îi udam, nu puteam sub nicio formă să fiu cel mai slab din grup. Nu puteam vedea imediat rezultatele cultivării nou-veniților, iar liderii, lucrătorii și alți frați și surori nu vedeau prețul pe care l-am plătit. Când m-am gândit la aceste lucruri, m-am simțit sufocat și mi-a dispărut brusc motivația de a cultiva nou-veniți. Ba chiar am simțit că instruirea lor era o povară. Pe atunci, mai mulți nou-veniți pe care i-am instruit puteau deja să-i ude singuri pe alții. Dacă ar fi preluat udarea unor frați și surori care abia acceptaseră lucrarea lui Dumnezeu, atunci, în afară să le urmăresc lucrarea, ar fi trebuit să-i și asist cu udarea. Aș fi avut mai mult de lucru și nu mi s-ar fi recunoscut meritele pentru rezultate. Am început să calculez, gândindu-mă: „Atunci pur și simplu nu-i voi lăsa să-i ude singuri pe alții. Îi voi pune să facă echipă cu mine și să udăm frații și surorii de care sunt responsabil. Asta m-ar scuti de griji, mi-ar îmbunătăți rezultatele lucrării și m-ar pune într-o lumină favorabilă.” Însă, pe atunci, nu mă gândeam decât la reputația și statutul meu și nu realizam ce era în neregulă cu ideea aceasta. Asta până când într-o zi, în timpul devoționalelor mele, am citit două pasaje din cuvintele lui Dumnezeu care m-au făcut să-mi cunosc starea. Cuvintele lui Dumnezeu spun: „Care este standardul după care sunt judecate faptele unei persoane drept bune sau rele? Acest lucru depinde de întrebarea dacă aceasta, în gândurile, expresiile și acțiunile sale, deține sau nu mărturia punerii în practică a adevărului și a trăirii realității adevărului. Dacă nu ai această realitate sau nu o trăiești, atunci, fără nicio îndoială, ești un făcător de rele. Cum îi vede Dumnezeu pe răufăcători? Gândurile și acțiunile tale exterioare nu sunt mărturie pentru Dumnezeu, și nici nu-l fac de rușine pe Satana sau nu îl înfrâng; în schimb, Îl fac de rușine pe Dumnezeu și sunt pline de semne care-L fac pe Dumnezeu să-I fie rușine. Nu mărturisești pentru Dumnezeu, nu te sacrifici pentru El, și nici nu-ți îndeplinești responsabilitatea și obligațiile față de Dumnezeu; în schimb, acționezi pentru binele tău. Ce înseamnă «pentru binele tău»? Mai exact, înseamnă pentru binele Satanei. Prin urmare, în final, Dumnezeu va spune: «Plecați de la Mine, voi, cei ce săvârșiți fărădelegea!» În ochii lui Dumnezeu, nu ai făcut fapte bune, ci, mai degrabă, ai început să te comporți rău. Nu numai că nu vei obține prin asta aprobarea lui Dumnezeu, dar va fi și ceva de condamnat. Ce caută să câștige cineva cu o astfel de credință în Dumnezeu? Oare, până la urmă, nu-i așa că o astfel de credință nu va da niciun rezultat?” (Cuvântul, Vol. 3: Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Libertatea și eliberarea pot fi dobândite doar prin înlăturarea firii corupte”). „Pentru toți cei care își îndeplinesc datoria, oricât de profund sau superficial ar înțelege adevărul, cel mai simplu mod de practică prin care să intre în realitatea adevărului este să se gândească, în toate, la interesele casei lui Dumnezeu și să renunțe la dorințele egoiste, la intențiile individuale, la motive, mândrie și statut. Să pună interesele casei lui Dumnezeu pe primul loc – măcar atât ar trebui să facă un om” (Cuvântul, Vol. 3: Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Libertatea și eliberarea pot fi dobândite doar prin înlăturarea firii corupte”). Citind cuvintele lui Dumnezeu, am înțeles că Dumnezeu nu evaluează oamenii după cât de mult suferă ei, prețul pe care îl plătesc sau cât de eficienți sunt în datoria lor. Dumnezeu se uită dacă ei practică adevărul când își îndeplinesc îndatoririle, dacă motivele și punctul de plecare în lucruri este să apere interesele bisericii și dacă încearcă să-L mărturisească și să-L mulțumească pe Dumnezeu. Dacă, în datoria ta, intenționezi să te distingi și să te pui într-o lumină favorabilă, oricât de mult suferi, Dumnezeu nu va aproba și te va condamna drept răufăcător. Știam că a cultiva nou-veniți era o sarcină importantă în biserică. Putea rezolva deficitul de personal de udare și le putea permite nou-veniților să-și îndeplinească îndatoririle, să se înzestreze cu adevărul și să învețe să experiementeze lucrarea lui Dumnezeu. Astfel, ar fi putut progresa mai repede în viață. Dar eu nu țineam cont de voia lui Dumnezeu și eram iresponsabil cu viețile nou-veniților. Țineam cont doar de efectul propriei lucrări, de propria imagine și de statutul meu și nu voiam să plătesc prețul de a instrui nou-veniți. Eram atât de egoist și demn de dispreț! Cum puteam spune că-mi făceam datoria? Nu făceam decât să urmăresc prestigiul și statutul. Făceam rău.

Ulterior, am citit alt pasaj din cuvântul lui Dumnezeu: „Antihriștii se gândesc serios la modul în care să trateze principiile adevărului, însărcinările date de Dumnezeu și lucrarea casei lui Dumnezeu sau la cum să gestioneze lucrurile cu care se confruntă. Nu se gândesc la cum să împlinească voia lui Dumnezeu, cum să nu aducă prejudicii intereselor casei lui Dumnezeu, cum să-L mulțumească pe Dumnezeu sau cum să fie de folos fraților și surorilor; acestea nu sunt lucruri la care se gândesc. Ce iau în considerare antihriștii? Dacă statutul și reputația lor vor fi sau nu afectate și dacă prestigiul lor va fi știrbit. Dacă a face un lucru conform principiilor adevărului aduce beneficii lucrării bisericii și fraților și surorilor, dar ar face ca reputația lor să aibă de suferit și i-ar determina pe mulți oameni să-și dea seama de adevărata lor statură și să știe ce fel de natură și esență au, atunci cu siguranță nu vor acționa conform principiilor adevărului. Dacă a întreprinde lucrare practică îi va face pe mai mulți oameni să aibă o părere bună despre ei, să-i respecte și să-i admire sau va permite cuvintelor acestora să aibă autoritate și să determine mai mulți oameni să li se supună, atunci vor alege să îl facă în acel mod; altfel, nu vor alege să-și ignore interesele din considerație pentru interesele casei lui Dumnezeu sau pentru frați și surori. Acestea sunt natura și esența antihriștilor. Nu este egoist și ticălos?” (Cuvântul, Vol. 3: Demascarea antihriștilor, „Punctul nouă: Ei își fac datoria numai pentru a se remarca și a-și hrăni propriile interese și ambiții; nu iau niciodată în considerare interesele casei lui Dumnezeu și chiar vând aceste interese în schimbul gloriei personale (Partea a treia)”). Cuvântul lui Dumnezeu a revelat că antihriștii sunt foarte egoiști și demni de dispreț. Ei își pun propriile interese pe primul loc, fără să țină cont deloc de lucrarea bisericii sau de intrarea în viață a celorlalți. Ei țin cont doar de propriile interese. Am reflectat la ceea ce am făcut și am realizat că m-am purtat ca un antihrist. Știam că a cultiva nou-veniți era important pentru răspândirea Evangheliei, dar când am văzut că instruirea lor necesita mult timp și plata unui preț, interesele mele personale au fost singurul lucru la care m-am gândit. Consideram că instruirea nou-veniților îmi lua prea mult timp și că îmi întârzia urmărirea celeilalte lucrări și mă făcea mai puțin eficient, lucru care îmi afecta imaginea. Credeam că e nedrept și mă plângeam de lucrarea de a cultiva nou-veniți și chiar îi puneam pe nou-veniții care-și puteau face datoria singuri să mă ajute să-mi îmbunătățesc rezultatele lucrării și să mă pună într-o lumină favorabilă. Prin revelația și analiza cuvântului lui Dumnezeu, am văzut că eram egoist și demn de dispreț. Nu cultivam nou-veniți ca să-L mulțumesc pe Dumnezeu sau să sprijin lucrarea bisericii, ci ca să-mi mențin funcția. Aceasta era o cale potrivnică lui Dumnezeu. Am realizat asta numai după ce am citit cuvintele lui Dumnezeu. După aceea, m-am rugat să mă căiesc lui Dumnezeu, spunând că voiam să ascult și să trudesc ca să cultiv nou-veniți. După aceea, le-am spus câtorva nou-veniți să înceapă să ude singuri. Au fost fericiți și recunoscători lui Dumnezeu. Au spus că știau că aveau să fie multe dificultăți în această datorie, dar că erau dispuși să se bazeze pe Dumnezeu ca să-și facă datoria și că ei credeau că Dumnezeu avea să-i ajute să-și rezolve toate dificultățile. M-a motivat foarte mult să văd atitudinile proactive ale nou-veniților în datoria lor și nu m-am mai mulțumit doar să-i învăț să găzduiască adunări. În schimb, chiar voiam să-i ajut să-și facă mai bine lucrarea de udare. Am pus pe foaie câteva idei bune de udare și le-am discutat cu ei, ca să-i învăț cum să-i ude mai bine pe cei care abia acceptaseră lucrarea lui Dumnezeu. După fiecare întrunire, am avut părtășie și am rezumat problemele pe care le observam. Uneori, când aveau dificultăți în lucrarea lor de udare, îi și ajutam să-și rezolve problemele. Când a venit vorba de cultivarea nou-veniților, nu m-am mai împotrivit și nu m-am mai plâns atât de mult și n-am mai crezut că era prea mare bătaie de cap să-i ajut. În schimb, consideram că asta era responsabilitatea mea și o lucrare pe care trebuia să o fac bine.

Dar, printre acești nou-veniți, era o soră pe nume Anna, care rareori purta o povară în datoria ei. Uneori, după ce promitea să facă un lucru, nu plătea prețul necesar ca să-l facă. A trecut mai mult de o lună, dar nou-veniții de care era responsabilă tot nu înțelegeau adevăruri de bază, precum întruparea lui Dumnezeu și cele trei etape ale lucrării, iar unii încă nu veniseră la adunări, așa că am îndemnat-o pe Anna să-i sprijine. Dar uneori nici nu puteam s-o contactez pe Anna și nu aveam de ales decât să fac asta singur. M-am simțit puțin dezgustat de Anna. Părea că nu face deloc o lucrare reală. Mă ținea pe loc. Eram deja ocupat cu datoria mea și acum trebuia să rezolv probleme pentru ea. Era ca și cum făceam două îndatoriri. Erau mai multe griji și efort. Mi-ar fi fost mai bine să n-o fi instruit sau să găsesc pe cineva mai bun de instruit. Asta m-ar fi scutit de neliniște. Tocmai când mă gândeam să n-o mai cultiv pe sora Anna, mi-am amintit pasajul din cuvântul lui Dumnezeu citit în urmă cu câteva zile: „Când egoismul și oportunismul apar în tine și îți dai seama de asta, ar trebui să te rogi lui Dumnezeu și să cauți adevărul pentru a soluționa problema. Primul lucru de care trebuie să fii conștient este că, în esență, să acționezi astfel este o încălcare a principiilor adevărului, este dăunător pentru lucrarea bisericii, este un comportament egoist și josnic, nu este ceea ce oamenii normali ar trebui să facă. Ar trebui să-ți lași deoparte interesele și egoismul și ar trebui să te gândești la lucrarea bisericii – asta este ceea ce vrea Dumnezeu. După ce reflectezi asupra ta prin rugăciune, dacă într-adevăr îți dai seama că este egoist și josnic să acționezi astfel, va fi ușor să-ți lași deoparte egoismul. Când îți vei lăsa deoparte egoismul și oportunismul, te vei simți fundamentat, vei fi împăcat, vesel și vei simți că ar trebui să existe conștiință și rațiune în modul în care te comporți, că ar trebui să te gândești la lucrarea bisericii, că ar trebui să nu te concentrezi pe interesele proprii, ceea ce este un lucru atât de egoist, josnic și lipsit de conștiință sau rațiune. Să acționezi altruist, gândindu-te la lucrarea bisericii și făcând doar ceea ce Îl mulțumește pe Dumnezeu este drept, onorabil, și va aduce valoare existenței tale. Trăind astfel pe pământ, ești deschis și cinstit, trăiești umanitatea normală și adevăratul chip al omului, și nu doar că ai o conștiință clară, ci ești și demn de toate lucrurile pe care ți le-a dăruit Dumnezeu. Cu cât trăiești astfel mai mult, cu atât mai fundamentat te vei simți, cu atât mai împăcat și vesel vei fi și cu atât mai luminos te vei simți. Astfel, nu vei fi pășit pe calea corectă a credinței în Dumnezeu?” (Cuvântul, Vol. 3: Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Oferindu-ți inima lui Dumnezeu, poți obține adevărul”). Cuvântul lui Dumnezeu a arătat o cale clară de practică. Trebuie să renunțăm la interesele personale ca să apărăm interesele bisericii și să acționăm în moduri care se potrivesc conștiinței noastre. Sora Anna abia acceptase, de două luni, lucrarea lui Dumnezeu din zilele de pe urmă, nu înțelegea adevărul și nu purta o povară în datoria ei, așa că ar fi trebuit să-i ofer mai multă părtășie din iubire, ca s-o ajut să înțeleagă sensul de a-și face bine datoria și lucrarea de udare. Aceasta era responsabilitatea mea. Dar când i-am văzut neajunsurile, nu numai că n-am avut iubire sau răbdare, ci am văzut-o ca pe o bătaie de cap și am vrut să renunț la ea. Chiar nu aveam deloc umanitate. După aceea, am găsit părți din cuvântul lui Dumnezeu legate ade asta și am avut părtășie cu Anna, iar ceea ce a scris despre înțelegerea ei după ce a citit cuvântul lui Dumnezeu a fost foarte emoționant. A spus: „În trecut, mi-am făcut datoria fără povară sau un simț al răspunderii. Trebuie să-i văd drept prieteni pe cei care abia au acceptat lucrarea lui Dumnezeu din zilele de pe urmă, să le predic clar și afectuos cuvântul lui Dumnezeu și să le arăt că acceptăm lucrarea lui Dumnezeu din zilele de pe urmă ca să obținem mântuirea. Trebuie să mă pun în locul lor și să le înțeleg dificultățile. Trebuie să fiu responsabilă și să iubesc datoria pe care o îndeplinesc.” După aceea, sora Anna și-a asumat o povară mai mare ca să-și îndeplinească datoria. Într-o noapte, după miezul nopții, am întrebat de ce nu dormise încă, iar ea mi-a spus că verifica cine nu a fost la întrunire, ca să poată avea părtășie cu el a doua zi. Mi-a spus și despre situația altor frați și surori. În timpul acestei conversații, am auzit-o tușind și vorbind pe nas, așa că am întrebat-o dacă răcise. Mi-a spus că ea și familia ei au avut coronavirus și că încă erau sub tratament. Deși uneori nu se simțea prea bine, nu voia să-și lase datoria la o parte și voia să se bazeze pe Dumnezeu ca să-și depășească boala. Plângând, mi-a spus că fără cuvintele lui Dumnezeu Atotputernic, care i-au dat credință, probabil că s-ar fi prăbușit. Dacă această datorie n-ar fi motivat-o, probabil că ar fi murit în chinuri, dar Dumnezeu o protejase. Am plâns când i-am auzit părtășia și am fost foarte mișcat de experiența ei. Am realizat la nivel profund că a cultiva nou-veniți e foarte semnificativ. Deși sora Anna era foarte bolnavă, ea nu a cedat în fața bolii. În schimb, a avut mai multă încredere să se bazeze pe Dumnezeu ca să-și îndeplinească datoria. Știam că acesta era rezultatul obținut de cuvintele lui Dumnezeu. După o săptămână, și-a revenit complet. I-am fost foarte recunoscător lui Dumnezeu când am auzit vestea asta. În același timp, mi-a fost rușine de egoismul și josnicia mea. Întrucât mereu am ținut cont de propriile interese, aproape că am făcut-o pe sora Anna să piardă șansa de a-și îndeplini datoria.

După o vreme, biserica a rânduit să instruiesc doi nou-veniți. La început, am fost foarte grijuliu când i-am ajutat, dar, ulterior, am văzut că rezultatele lucrării de care eram responsabil nu se putuseră îmbunătăți. Consideram și că, pentru a-i instrui bine pe acești doi nou-veniți, era multă treabă de făcut, care ar fi necesitat mult timp și efort și nu m-am putut abține să nu încep iar să mă gândesc: „Acum deja am cultivat câțiva nou-veniți. Trebuie să muncesc din greu ca să ud frații și surorile de care sunt responsabil acum. Altfel, lucrarea mea nu va fi eficientă. Ce vor crede despre mine atunci frații și surorile mele?” Așadar, i-am transferat pe acești doi nou-veniți să fie cultivați de alții. Pe neașteptate, după mai puțin de trei zile după ce acești doi nou-veniți au fost transferați, datorită unor anumite motive, nu au putut continua să-și îndeplinească îndatoririle. Ceea ce m-a întristat și mai mult a fost că sora Jenny, pe care o cultivam, ar fi fost capabilă să ude singură, dar a părăsit brusc grupul și m-a blocat. Ulterior, am aflat că sora Jenny a părăsit grupul din cauza unor dificultăți practice de acasă. Fiul ei era bolnav, iar ea voia să-l ducă la doctor. În perioada aceea, era foarte slabă, dar eu nu i-am înțeles dificultățile și n-am sprijinit-o. Chiar și atunci când a vrut să-mi vorbească, am ignorat-o spunând că eram ocupat cu lucrarea. Drept urmare, dificultățile ei n-au fost rezolvate la timp, așa că a devenit pasivă și s-a retras. În fața acestor evenimente neprevăzute, mintea mi s-a golit și inima mă durea. Am încercat să mă calmez și m-am rugat lui Dumnezeu, cerându-I să mă îndrume ca să-i înțeleg voia și să învăț lecții.

După aceea, liderul mi-a trimis un pasaj din cuvântul lui Dumnezeu în timp ce vorbeam despre starea mea. „Dacă cineva spune că iubește adevărul și că îl caută, dar în esență, țelul pe care îl urmărește este să iasă în evidență, să se dea mare, să-i facă pe oameni să aibă o părere bună despre el, să-și atingă propriile interese, iar îndeplinirea datoriei sale nu este pentru a-L asculta sau mulțumi pe Dumnezeu, ci, în schimb, vrea să dobândească prestigiu și statut, atunci căutarea lui este nedreaptă. În aceste condiții, când vine vorba de lucrarea bisericii, sunt faptele lui un obstacol sau ajută la progresul acestor lucruri? În mod clar, este un obstacol; nu le ajută să progreseze. Unii oameni se laudă că fac lucrarea bisericii, dar totuși urmăresc prestigiul și statutul propriu, își desfășoară propria activitate, își creează micul lor grup, micul lor regat – își face datoria acest fel de om? Toată lucrarea pe care o face întrerupe, perturbă și împiedică în principal biserica. Care este consecința faptului că urmărește statutul și prestigiul? Mai întâi, asta afectează modul în care aleșii lui Dumnezeu mănâncă și beau cuvântul lui Dumnezeu și cum înțeleg adevărul, le îngreunează intrarea în viață, îi împiedică să intre pe calea cea dreaptă a credinței în Dumnezeu și îi conduce pe drumul greșit – ceea ce le face rău celor aleși și îi duce la ruină. Și, în cele din urmă, ce efecte are asupra lucrării bisericii? Dezmembrare, întrerupere și împiedicare. Aceasta este consecința faptului că oamenii caută faima și statutul. Când își fac datoria în acest mod, nu putem spune că merg pe calea unui antihrist? Când Dumnezeu cere ca oamenii să-și lase la o parte prestigiul și statutul nu înseamnă că îi privează de dreptul de a alege; mai degrabă, o face pentru că, în timp ce urmăresc prestigiul și statutul, oamenii întrerup și perturbă lucrarea bisericii și intrarea în viață a aleșilor lui Dumnezeu, ba chiar pot influența și modul în care ceilalți mănâncă și beau cuvintele lui Dumnezeu și înțeleg adevărul, aceștia dobândind prin asta mântuirea lui Dumnezeu. Acesta este un fapt incontestabil. Când oamenii își urmăresc propriul prestigiu și statut, în mod sigur nu vor urmări adevărul și nu își vor îndeplini cu fidelitate datoria. Vor vorbi și vor acționa doar de dragul prestigiului și al statutului, și toată lucrarea pe care o fac, fără cea mai mică excepție, va fi de dragul acestor lucruri. A te purta și a acționa în acest fel înseamnă, fără îndoială, a merge pe calea antihriștilor; este o întrerupere și o perturbare a lucrării lui Dumnezeu și toate consecințele ei diferite împiedică răspândirea Evangheliei Împărăției și libera propagare a voii lui Dumnezeu în cadrul bisericii. Prin urmare, se poate spune cu certitudine despre calea parcursă de cei care urmăresc prestigiul și statutul că este calea împotrivirii față de Dumnezeu. Este o împotrivire intenționată împotriva Lui, contrazicându-L – înseamnă a coopera cu Satana pentru a te împotrivi lui Dumnezeu și a fi în opoziție cu El. Aceasta este natura căutării statutului și prestigiului de către oameni. Problema cu oamenii care își urmăresc propriile interese este că țelurile urmate sunt cele ale Satanei – sunt țeluri malefice și nedrepte” (Cuvântul, Vol. 3: Demascarea antihriștilor, „Punctul nouă: Ei își fac datoria numai pentru a se remarca și a-și hrăni propriile interese și ambiții; nu iau niciodată în considerare interesele casei lui Dumnezeu și chiar vând aceste interese în schimbul gloriei personale (Partea întâi)”). Când urmărim prestigiul și statutul, motivele noastre și punctele de plecare sunt toate ostile lui Dumnezeu și vin de la Satana, iar ceea ce facem e să împiedicăm și să tulburăm lucrarea bisericii. Toate acestea sunt rele. Mi-am dat seama că am folosit trucuri, în repetate rânduri, în cultivarea nou-veniților. Oricând exista ceva care necesita timp și efort, mereu alegeam lucrarea care mă putea face să mă disting și chiar și nou-veniții pe care îi cultivam erau un lucru pe care-l puteam pasa altora. Știam că existau multe dezavantaje procedând astfel. Tranferul nou-veniților înseamnă că un alt instructor trebuie să ajungă să-i cunoască pe ei și stările lor, iar dacă nou-veniții aveau un instructor nou, s-ar putea să nu se poată adapta sau să țină pastul cu schimbările. Însă eu nu m-am gândit la situațiile lor reale și nu am ținut cont deloc de sentimentele lor. Pentru prestigiul și statutul meu, ca să-mi eliberez timpul pentru a îmbunătăți eficacitatea lucrării mele, i-am dat la o parte cu forța pe nou-veniți. Inima mea era atât de rece! Mai ales în cazul surorii Jenny, când sora mea avea necazuri, era negativă, slavă și a vrut să-mi ceară ajutorul, nu mi-a păsat deloc de ea. Comportamentul meu i-a frânt inima surorii mele. Cu cât mă gândeam mai mult la asta, cu atât mă uram mai mult și voiam să-mi dau palme. După ce am fost dezvăluit de fapte, am văzut că țineam cont de interesele personale peste tot și urmăream prestigiul și statutul. Nu numai că am întârziat lucrarea de cultivare a nou-veniților, dar am făcut-o pe o nou-venită să se retragă și i-am distrus șansa la mântuire. Făceam rău, iar asta era o fărădelege! M-am simțit foarte vinovat. Mai multe zile la rând, am sunat-o și i-am trimis mesaje nou-venitei iar și iar. Chiar voiam să o găsesc din nou și să-mi cer scuze, dar răul era deja făcut. Simțeam remușcări profunde și am văzut că perspectiva mea asupra urmăririi era dezgustătoare.

Ca să-mi înlătur firea coruptă și să nu mă întorc la vechile obiceiuri, am căutat părți relevante din cuvântul lui Dumnezeu, pe care să le mănânc și să le beau. Am citit în cuvântul lui Dumnezeu: „Deși majoritatea oamenilor spun că urmăresc de bunăvoie adevărul, când vine vorba să-l pună în practică sau să plătească un preț pentru el, unii oameni, pur și simplu, renunță. Aceasta este o trădare, în esență. Cu cât un moment este mai crucial, cu atât mai mult e nevoie să renunți la interesele trupești și să dai deoparte vanitatea și mândria; dacă ești incapabil să faci acest lucru, nu poți dobândi adevărul și asta arată că nu ești ascultător față de Dumnezeu. Dacă, pe cât este mai important un moment, pe atât oamenii pot mai mult să se supună și să renunțe la propriile interese, la vanitate și mândrie și să își îndeplinească datoriile cum se cuvine, doar atunci ei vor fi ținuți minte de Dumnezeu. Toate acestea sunt fapte bune! Indiferent ce datorie îndeplinesc sau ce fac oamenii, ce este oare mai important – vanitatea și mândria lor sau gloria lui Dumnezeu? Ce ar trebui să aleagă oamenii? (Gloria lui Dumnezeu.) Care sunt mai importante – responsabilitățile tale sau propriile tale interese? Împlinirea responsabilităților tale este cea mai importantă și ești legat de ele prin datorie. […] Când practici conform principiilor adevărului, va exista un efect pozitiv și vei fi mărturie pentru Dumnezeu, ceea ce reprezintă o modalitate de a aduce rușine asupra Satanei și de a fi mărturie pentru Dumnezeu. Folosind diferite metode pentru a fi mărturie pentru Dumnezeu și pentru a-l face pe Satana să vadă hotărârea ta de a te lepăda de el și de a-l respinge: acest lucru înseamnă a-l face pe Satana de rușine și a-L mărturisi pe Dumnezeu – este un lucru pozitiv și în conformitate cu voia lui Dumnezeu” (Cuvântul, Vol. 3: Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Numai a dobândi adevărul înseamnă cu adevărat a-L dobândi pe Dumnezeu”). „Când cineva caută adevărul, e capabil să țină seama de voia lui Dumnezeu și este conștient de povara lui Dumnezeu. Când își face datoria, susține lucrarea bisericii în toate privințele. Este capabil să Îl preamărească pe Dumnezeu și să mărturisească pentru El, le este de folos fraților și surorilor, îi sprijină și aprovizionează, iar Dumnezeu dobândește slavă și mărturie, ceea ce îl rușinează pe Satana. Drept rezultat al căutării lui, Dumnezeu dobândește o creatură care este cu adevărat capabilă să se teamă de Dumnezeu și să se ferească de rău, care este capabilă să-L venereze pe Dumnezeu. De asemenea, drept rezultat al căutării lui, voia lui Dumnezeu e îndeplinită, iar lucrarea lui Dumnezeu poate să progreseze. În ochii lui Dumnezeu, o astfel de căutare este pozitivă, corectă. O astfel de căutare este de un imens folos aleșilor lui Dumnezeu, cât și pe deplin benefică lucrării bisericii, ajută la progresul lucrării și este lăudată de Dumnezeu” (Cuvântul, Vol. 3: Demascarea antihriștilor, „Punctul nouă: Ei își fac datoria numai pentru a se remarca și a-și hrăni propriile interese și ambiții; nu iau niciodată în considerare interesele casei lui Dumnezeu și chiar vând aceste interese în schimbul gloriei personale (Partea întâi)”). Când contemplam cuvântul lui Dumnezeu, inima îmi era tulburată. Ca ființă creată, n-ar trebui să urmăresc prestigiul și statutul; ar trebui să-mi îndeplinesc datoria. Cu cât este un moment mai critic, cu atât ar trebui să renunț la propriile interese și la vanitate și să-mi fac bine datoria. Asta e o faptă bună. Acum, Evanghelia Împărăției se răspândește, iar Dumnezeu speră că mai mulți oameni se vor ridica să predice Evanghelia și să-L mărturisească, astfel încât cei care trăiesc în întuneric să poată să audă glasul lui Dumnezeu, să vina înaintea Lui și să-I accepte mântuirea. În același timp, El speră că mai mulți nou-veniți își pot asuma îndatoririle în răspândirea Evangheliei. Așadar, cultivarea nou-veniților era cea mai importantă lucrare. Nu mai puteam trăi cu atât de mult egoism și josnicie. Trebuia să-mi schimb urmăririle aberante și ideile și să trăiesc înaintea lui Dumnezeu cu o inimă pură și onestă. Orice credeau despre mine liderii și lucrătorii sau frații și surorile, voiam doar să instruiesc nou-veniții în mod realist și să-mi fac bine datoria.

După aceea, m-am destăinuit și am avut părtășie cu frații și surorile, am analizat corupția și perspectivele mele greșite asupra urmăririi pe care le-am arătat în cultivarea nou-veniților și am preluat proactiv instruirea nou-veniților cu potențial de cultivare. Printre acești nou-veniți, un frate era atât de ocupat zilnic cu lucrarea încât nu putea găzdui fiecare adunare. Știam că va fi nevoie de mai mult timp și energie pentru cultivarea lui, dar nu m-am împotrivit ca înainte. De data asta, am avut mai multă răbdare cu nou-veniții pe care îi cultivam. Indiferent de dificultățile lor, mi-am dat toată silința să-i ajut. Până la sfârșitul lunii, rezultatele udării lor erau mai bune decât ale mele, iar eu eram foarte fericit. Văzând acest rezultat, m-am simțit în siguranță și în largul meu. Am înțeles și că ceea ce vrea Dumnezeu nu e doar cât de multe realizez în lucrarea mea. El speră chiar mai mult că pot ține cont de voia lui în datoria mea, că nu voi complota pentru interesele mele personale, că-mi voi îndeplini responsabilitățile și că voi instrui nou-veniții ca să-și poată face îndatoririle. Deși rezultatele udării mele din luna aceea nu au fost la fel de bune ca ale altora din grup, nu eram la fel de nefericit ca înainte, dorința mea de prestigiu și statut nu mai era la fel de puternică și mi-am asumat o povară mai mare în lucrarea de cultivare a nou-veniților. Știam că acesta era rezultatul lucrării lui Dumnezeu asupra mea. Slavă lui Dumnezeu!