Reflecții după ce m-am împotrivit supravegherii

martie 10, 2023

de Mi Hui, China

În 2021 am fost responsabilă cu lucrarea de udare din biserică. Atunci, conducătorul se interesa des de progresul lucrării, pentru a supraveghea și a fi la curent cu lucrarea noastră. Totodată, conducătorul mă întreba dacă existau probleme în lucrare. La început, răspundeam în mod activ, însă, după o vreme, am început să-mi pierd răbdarea. M-am gândit: „E enervant să trebuiască să țin la curent conducătorul despre progresul nostru și irosește mult timp. Nu vor fi afectate rezultatele muncii mele? Dacă am rezultate slabe, oare nu mă va demite conducătorul?” Realizând asta, am devenit foarte refractară la supravegherea lucrării noastre de către conducător.

Odată, el mi-a trimis a scrisoare, întrebând cum mergea lucrarea. Întreba câți oameni acceptaseră Evanghelia luna aceea, câți membri nu se adunau regulat și de ce, ce concepții religioase aveau și cum le-am îndepărtat noi prin părtășie. În fața tuturor acestor întrebări, am fost puțin stânjenită. Erau multe de acoperit și trebuia să discut și să parcurg totul cu lucrătorii de la udare. Asta ne-ar fi întârziat prea mult lucrarea și mi-a venit să mă opun: „Ne ceri atâtea detalii cu întrebările astea! Cât ne vor întârzia? Dacă nu producem rezultate în lucrarea de udare, nu vei spune că nu fac lucrare practică și că nu sunt competentă?” Când am observat că și surorile mele partenere aveau îndoieli, mi-am zis: „Dacă și ele cred că asta ne va întârzia, am putea face o sugestie împreună, și-atunci conducătorul n-o să ne întrebe așa detaliat când se informează despre lucrare. În felul ăsta, neajunsurile din lucrarea mea nu vor fi atât de expuse.” Așa că am zis, pe jumătate glumind: „Conducătorul trebuie să fie tare preocupat de noi, cu toate întrebările astea detaliate!” Imediat, o soră a fost de acord, zicând: „Parcă-i un interogatoriu!” Auzind că sora e de acord cu mine, am răspuns râzând: „Deja suntem suficient de ocupate. Să avem de răspuns la asemenea întrebări detaliate e chiar prea enervant. Nu ne va influența rezultatele lucrării de udare?” Celelalte surori au dat din cap aprobator. M-am bucurat în taină: „Se pare că nu sunt singura care se opune. Putem să-i facem sugestiile împreună conducătorului, și atunci nu ne va tot cere informații la zi despre lucrare.” Incitate de mine, când conducătorul venea să fie informat despre lucrare, partenerele mele se strâmbau și, dacă răspundeau, totuși, făceau doar câteva comentarii superficiale. Nu raportau amănunțit chestiunile și problemele din lucrarea noastră și, ca urmare, conducătorul nu a putut înțelege problemele pe care le aveam, iar lucrarea de udare nu s-a îmbunătățit.

Altă dată, el a observat că nu ne concentram pe cultivarea lucrătorilor pentru udare, așa că ne-a scris având părtășie cu noi despre importanța acestui aspect al lucrării și ne-a dat câteva căi de practică. A mai semnalat că nu ne asumam responsabilitatea pentru proiect, că abia ne mișcam și eram ineficiente. În consecință, nou-veniții nu erau instruiți și asta influența direct lucrarea de udare. El ne-a cerut să începem să ne concentrăm pe aspectul ăsta, și să pregătim repede niște nou-veniți ca udători. Văzând scrisoarea, mi-a venit puțin să mă împotrivesc: „Se cere mult prea mult. Nou-veniții abia și-au început îndatoririle – nu-i atât de ușor să-i cultivi! Tu ai multă experiență în cultivarea oamenilor, nu ne poți impune standardul tău!” Apoi, însă, m-am gândit: „Dacă mă plâng direct, oare nu va crede că sunt un lucrător incompetent? Așa nu-i bine! Trebuie să-i arăt că toată echipa e incapabilă să răspundă acestor pretenții. În felul ăsta, nu va avea de ales decât să cedeze și nu voi fi considerată unica responsabilă.” Așadar, m-am încruntat și, pe un ton îngrijorat, am spus: „Pretențiile conducătorului sunt prea ridicate. Noi nu avem experiența lui.” Celelalte surori au dat din cap imediat, încuviințând. Una dintre ele a zis: „Conducătorul are calibru bun și e foarte eficient în lucrarea lui, cum să ne putem compara cu el?” Alta a spus: „Conducătorul ne cere prea mult. Cum să finalizăm lucrarea asta?” Am fost foarte încântată să văd că toate gândeam la fel. Conducătorul nu va avea de ales decât să cedeze. La urma urmei, nu poate suspenda întreaga echipă! A doua zi i-am răspuns la scrisoare și i-am descris problemele pe care le aveam în lucrare, să-și poată face o idee despre situația noastră actuală. La final, am adăugat rândul următor: „Deocamdată, acestea sunt rezultatele noastre optime în lucrare. Ar fi greu să le mai îmbunătățim.” Și m-am asigurat că subliniez cuvântul „noastre”, încât conducătorul să știe că era părerea noastră comună. Așa, el nu urma să ne impună un standard atât de înalt. Totuși, spre uimirea mea, la următoarea adunare conducătorul m-a tratat și expus, afirmând că n-am purtat o povară în datoria mea, n-am fost motivată să mă ameliorez, am răspândit idei negative printre frați și surori, am format clici și i-am provocat pe ceilalți să se opună împreună cu mine conducătorului. A mai spus că mă mișcam încet în cultivarea nou-veniților, perturbam lucrarea bisericii și nu participam la munca echipei. Apoi, până la urmă am fost demisă.

După suspendare, m-am simțit foarte vinovată și supărată. Am știut că provocasem necazuri, făcusem rău și-L jignisem pe Dumnezeu. Nu căutasem adevărul când au apărut probleme și chiar răspândisem concepții care au făcut ca toți să trăiască în negativism și pasivitate. Într-adevăr împiedicasem lucrarea bisericii. Ulterior, meditând, am dat peste pasajul acesta din cuvintele lui Dumnezeu: „Întrucât în inimile lor antihriștii se îndoiesc mereu de esența divină a lui Hristos și au întotdeauna o fire neascultătoare, atunci când Hristos le încredințează lucruri pe care să le facă, ei mereu le cercetează cu atenție, le dezbat și le cer oamenilor să stabilească dacă sunt sau nu corecte. Aceasta este o problemă gravă, nu-i așa? (Da.) Ei nu abordează aceste lucruri din perspectiva ascultării de adevăr; în schimb, le abordează în opoziție față de Dumnezeu. Aceasta este firea antihriștilor. Când aud poruncile și aranjamentele de lucru ale lui Hristos, nu le acceptă și nu le ascultă, ci încep să discute. Și despre ce discută? Discută dacă poruncile și cuvintele lui Hristos sunt corecte sau greșite și cercetează dacă ar trebui sau nu îndeplinite. Este atitudinea lor una a oamenilor care vor cu adevărat să ducă la îndeplinire aceste lucruri? Nu – vor să încurajeze mai mulți oameni să fie ca ei, să nu facă aceste lucruri. Și, nefăcându-le, înseamnă oare că practică adevărul ascultării? Evident că nu. Așadar, ce fac ei? (Se răzvrătesc.) Nu doar că se răzvrătesc împotriva lui Dumnezeu, ci caută și răzvrătirea colectivă. Aceasta este natura acțiunilor lor, nu-i așa? Rebeliune colectivă: să-i facă pe toți la fel ca ei, să-i determine pe toți să gândească la fel ca ei, să spună la fel ca ei, să decidă la fel ca ei, opunându-se colectiv hotărârii și poruncilor lui Hristos. Acesta este modul de a opera al antihriștilor. Convingerea antihriștilor este: «Nu este o crimă dacă toată lumea o face», așa că îi îndeamnă pe alții să se răzvrătească împotriva lui Dumnezeu, crezând că, în acest caz, casa lui Dumnezeu nu le va putea face nimic. Nu este o prostie? Abilitatea antihriștilor de a lupta împotriva lui Dumnezeu este extrem de limitată, sunt singuri. Așadar, încearcă să recruteze oameni ca să se opună lui Dumnezeu în mod colectiv, gândind în inimile lor: «Voi aduna un grup de oameni și îi voi face să gândească și să acționeze în același mod ca mine. Împreună, vom respinge cuvintele lui Hristos, vom zădărnici cuvintele lui Dumnezeu și le vom opri să dea roade. Și când va veni cineva să-mi verifice lucrarea, voi spune că toată lumea a hotărât să o facă așa – și apoi vom vedea noi cum Te descurci cu asta. Nu o voi face pentru Tine, nu intenționez să duc asta la bun sfârșit – și să vedem ce îmi faci!» […] Nu sunt odioase aceste lucruri care se manifestă în antihriști? (Sunt extrem de odioase.) Și ce le face să fie odioase? Acești antihriști își doresc să pună mâna pe putere în casa lui Dumnezeu, cuvintele lui Hristos nu se împlinesc acolo unde sunt aceștia, iar ei nu le vor împlini. Desigur, un alt tip de situație ar putea fi implicat și atunci când oamenii sunt incapabili să asculte cuvintele lui Hristos: unii au un calibru slab, nu pot înțelege cuvintele lui Dumnezeu când le aud și nu știu cum să le ducă la îndeplinire; chiar dacă îi înveți cum să o facă, ei tot nu sunt în stare. Aceasta este o chestiune diferită. Subiectul despre care avem părtășie chiar acum este esența antihriștilor, care nu are legătură cu abilitatea sau inabilitatea oamenilor de a face lucruri sau cu ce fel de calibru au; se referă la firea și esența antihriștilor. Ei sunt întru totul împotriva lui Hristos, a rânduielilor de lucru ale casei lui Dumnezeu și a principiilor adevărului. Nu dau dovadă de ascultare, ci doar de împotrivire. Acesta este un antihrist(Cuvântul, Vol. 4: Demascarea antihriștilor, „Punctul zece: Ei disprețuiesc adevărul, sfidează principiile în mod public și ignoră rânduielile casei lui Dumnezeu (Partea a patra)”). Citind cuvintele lui Dumnezeu, am realizat că ceea ce făcusem era o jignire foarte gravă. M-a izbit, mai ales, expunerea lui Dumnezeu despre cum antihriștii au o fire răzvrătită, nu acceptă deloc ori nu sunt dispuși să se supună cererilor lui Dumnezeu și rânduielilor lucrării din casa Lui, sunt plini de împotrivire, protestează și chiar îi înșeală pe alții să se împotrivească alături de ei. Amintindu-mi ce se întâmplase, și eu am manifestat acel tip de comportament. Când conducătorul a vrut să ne verifice în detaliu progresul lucrării, eu m-am enervat și m-am îngrijorat că asta mă va întârzia în datorie și-mi va afecta rezultatele, deci n-am putut accepta și am răspândit prejudecăți despre conducător și le-am mobilizat pe celelalte surori să se revolte și să i se opună alături de mine. Când el a semnalat că progresam prea lent și nu obțineam rezultate și a împărtășit cum să ne ameliorăm eficiența în muncă, eu am fost potrivnică, am contraargumentat și n-am vrut să mă supun. M-am gândit că ne impunea un standard prea înalt și că nu înțelegea problemele noastre concrete. Când conducătorul a avut părtășie despre căile de a ne îmbunătăți eficiența, n-am vrut să ascult. Ca să-l fac să cedeze și să-și reducă standardele pentru noi și ca să mă asigur că știe că slabele noastre rezultate în lucrare nu mi se datorau doar mie, am răspândit printre surori ideea că pretențiile lui erau prea ridicate, făcându-le să creadă că el ne forța prea mult și incitându-le să se împotrivească alături de mine, să nu fiu considerată unica responsabilă. Am fost atât de conspirativă, am vorbit având motivații ascunse și viclenie satanică! Nu m-am putut gândi decât cum să-i folosesc pe alții ca să-mi ating obiectivele. Conducătorul a cerut detalii despre lucrarea noastră pentru a găsi și corecta la timp problemele pe care le aveam, pentru a ne ajuta să ne îmbunătățim eficiența lucrării și să pregătim nou-veniți să-și facă datoria cât mai curând posibil. El lucra, pur și simplu, conform cererilor lui Dumnezeu și rânduielilor bisericii, dar eu n-am vrut să mă supun și m-am împotrivit. Acesta nu era un dezacord cu conducătorul meu, era împotrivire față de lucrarea bisericii și cererile lui Dumnezeu. Acționam opunându-mă total lui Dumnezeu. Am înșelat și instigat pe toată lumea să fie de partea mea, ca s-avem aceleași declarații în opoziția noastră față de rânduielile bisericii. Manifestasem o fire de antihrist și jucam rolul de slugă a Satanei. Am vorbit negativ ca să-mi înșel frații și surorile, făcându-i să-și piardă elanul de a progresa, să fie mulțumiți cu nivelul lor actual și să lucreze superficial în munca lor. Ca urmare, lucrarea de udare nu a mai produs rezultate. Această blocare și tulburare a instruirii nou-veniților au fost un act de răutate! Înțelegând asta, m-am temut puțin. Dacă o țineam tot așa, doar aș fi făcut și mai mult rău și aș fi devenit, până la urmă, un antihrist, aș fi fost expusă și alungată. Faptul că biserica m-a suspendat a fost un semn al dreptății și protecției lui Dumnezeu. Am venit înaintea Lui în rugăciune: „Dumnezeule drag, suspendarea mea a fost un semn al dreptății Tale. Expusă și judecată de cuvintele Tale, am ajuns să-mi recunosc firea de antihrist. Prin suspendarea asta, tu mă protejai și mă mântuiai și-Ți mulțumesc!”

Apoi, am găsit alte două pasaje din cuvintele lui Dumnezeu, care dezvăluiau acest tip de fire coruptă: „Antihriștii răspândesc adeseori teorii ca să-i amăgească pe oameni. Indiferent de lucrarea pe care o desfășoară antihriștii, ei trebuie să aibă întotdeauna ultimul cuvânt. Ei încalcă întru totul principiile adevărului. Deci, judecând după ceea ce se manifestă în antihriști, care anume este firea antihriștilor? Iubesc lucrurile pozitive, iubesc adevărul? Ascultă ei cu adevărat de Dumnezeu? (Nu.) Esența lor este una a plictiselii și a urii față de adevăr. În plus, sunt atât de aroganți încât și-au pierdut de tot judecata și sunt chiar lipsiți de un minim de conștiință și rațiune; nu sunt potriviție să fie numiți oameni. Tot ce se poate spune este că sunt de-o teapă cu Satana – sunt demoni. Toți cei care nu acceptă adevărul sunt demoni, fapt în privința căruia nu există nicio îndoială(Cuvântul, Vol. 4: Demascarea antihriștilor, „Punctul zece: Ei disprețuiesc adevărul, sfidează principiile în mod public și ignoră rânduielile casei lui Dumnezeu (Partea a patra)”). „În inimile antihriștilor, care este atitudinea lor față de practicarea adevărului și ascultarea de Hristos? Un singur cuvânt: împotrivire. Ei continuă să se împotrivească. Și care este firea cuprinsă în această împotrivire? Ce îi dă naștere? Neascultarea este cea care îi dă naștere. În ceea ce privește firea, aceasta este plictiseala de adevăr, prezența neascultării în inimile lor, faptul că ei nu vor să asculte. Și, așadar, ce gândesc antihriștii în inimile lor când casa lui Dumnezeu cere conducătorilor și lucrătorilor să învețe să lucreze împreună în armonie, în loc ca o singură persoană să ia toate deciziile, să învețe cum să discute lucrurile? «Este mult prea problematic să discutăm totul cu oamenii! Pot să iau eu decizii cu privire la aceste lucruri. Să lucrezi cu alții, să vorbești cu ei, să faci lucrurile conform principiului – cât de stupid și de jenant!» Antihriștii cred că înțeleg adevărul, că totul este clar pentru ei, că au propriile perspective și moduri de a face lucrurile și, așadar, sunt incapabili să lucreze cu alții, nu discută nimic cu oamenii, fac totul cum vor și nu ascultă de nimeni altcineva! Deși gurile antihriștilor spun că sunt dispuși să asculte și să lucreze cu ceilalți, indiferent cât de bune par răspunsurile lor din exterior, cât de frumos sună cuvintele lor, ei sunt incapabili să-și schimbe starea de răzvrătire, incapabili să-și schimbe firile satanice. Totuși, lăuntric, sunt de o răzvrătire feroce – în ce măsură? Dacă s-ar explica în limbajul cunoașterii, acesta este un fenomen care se petrece atunci când două lucruri de naturi diferite sunt puse laolaltă: respingerea, pe care o putem interpreta ca «împotrivire». Tocmai aceasta este firea antihriștilor: împotrivirea față de Cel de mai sus. Le place să se împotrivească Celui de mai sus și nu ascultă de nimeni(Cuvântul, Vol. 4: Demascarea antihriștilor, „Punctul zece: Ei disprețuiesc adevărul, sfidează principiile în mod public și ignoră rânduielile casei lui Dumnezeu (Partea a patra)”). El spune că natura și substanța antihriștilor e să urască adevărul și să se împotrivească lui Dumnezeu. Am realizat că firea mea era exact la fel ca a unui antihrist. Am fost iritată de supravegherea conducătorului și m-am împotrivit, crezând că-mi va întârzia lucrarea și m-am gândit că pretindea prea mult de la noi solicitându-ne îmbunătățirea rezultatelor, deci n-am vrut să mă supun, am vociferat și-am protestat încontinuu. De fapt, ar fi trebuit să fiu receptivă față de conducător, care semnalase probleme în lucrarea noastră, și ar fi trebuit să reflectez serios de ce nu obțineam rezultate în lucrare – dacă era din cauză că eram prea nepăsătoare în datorie, sau eram fără înțelegere și incapabile să folosim adevărul în rezolvarea problemelor fraților și surorilor. După identificarea problemei, ar fi trebuit să acționez repede s-o rectific și s-o ameliorez. Însă eu n-am acceptat adevărul, n-am reflectat deloc și nici nu m-am acuzat, nu m-am simțit vinovată că nu-mi făcusem bine datoria. Ca să evit suspendarea, am încercat din răsputeri să-i îndemn pe ceilalți să se opună cu mine conducătorului. Era un lucru pozitiv și solicitarea lui Dumnezeu ca liderul să urmărească și să supravegheze lucrarea, dar eu m-am împotrivit și am protestat. La suprafață, mă opuneam conducătorului, dar în esență îmi era lehamite de adevăr și uram lucrurile pozitive. Perturbasem și tulburasem lucrarea bisericii. Văzând cum mi-a fost lehamite de adevăr și chiar m-am răzvrătit împotriva lui Dumnezeu, m-am îngrozit de firea mea satanică. Mi-am amintit de anumiți antihriști care fuseseră excluși din biserică. Când oamenii îi criticau, ajutau, emondau sau tratau, niciodată nu acceptau adevărul și nu reflectau la ei înșiși. Dacă oamenii le supravegheau lucrarea sau le dădeau sugestii, ei se enervau de rușine și-i luau drept dușmani pe aceștia. Protestau încăpățânați, vocali și se împotriveau până în pânzele albe. Chiar și când săvârșeau rele care prejudiciau grav lucrarea bisericii, tot nu se căiau și-n cele din urmă erau excluși din biserică. Toate acestea erau din cauza firii lor de antihriști, de lehamite și ură de adevăr. Firea manifestată de mine nu era exact ca aceea a antihriștilor? Dacă nu mă căiam, aș fi fost expusă și alungată până la urmă.

Mai târziu, am meditat și la motivul pentru care îi instigasem pe ceilalți să se opună conducătorului. Care era cauza primară a tuturor acestor lucruri? Căutând, am dat peste pasajul acesta din cuvintele lui Dumnezeu. Dumnezeu Atotputernic spune: „Înainte ca oamenii să experimenteze lucrarea lui Dumnezeu și să înțeleagă adevărul, natura Satanei este cea care preia controlul în ei şi îi domină. Ce lucruri specifice sunt în acea natură? De exemplu, de ce ești egoist? De ce trebuie să îți protejezi propria poziție? De ce ai emoții atât de puternice? De ce te bucuri de acele lucruri nedrepte? De ce îți plac cele rele? Care este baza preferinței tale pentru aceste lucruri? De unde vin aceste lucruri? De ce ești așa de fericit să le accepți? De pe acum, ați ajuns cu toții să înțelegeți că motivul principal din spatele tuturor acestor lucruri este că otrava Satanei e înăuntrul omului. Așadar, ce este otrava Satanei? Cum poate fi ea exprimată? De exemplu, dacă întrebi: «Cum ar trebui să trăiască oamenii? Pentru ce ar trebui să trăiască ei?», oamenii vor răspunde: «Fiecare om pentru el însuși și diavolul îl ia pe cel mai din spate». Această singură frază exprimă sursa problemei. Filosofia și logica Satanei au devenit viața oamenilor. Indiferent ce urmăresc oamenii, o fac pentru ei înșiși – și, astfel, trăiesc doar pentru ei înșiși. «Fiecare om pentru el însuși și diavolul îl ia pe cel mai din spate» – aceasta este filosofia de viață a omului și reprezintă, de asemenea, natura umană. Aceste cuvinte au devenit deja natura omenirii corupte, adevărata zugrăvire a naturii satanice pe care o are omenirea coruptă, iar această natură satanică a devenit deja baza existenței omenirii corupte; vreme de câteva mii de ani, omenirea coruptă a trăit cu acest venin al Satanei, chiar până în zilele noastre. Tot ceea ce face Satana este de dragul propriei pofte, de dragul propriilor ambiții și scopuri; își dorește să-L depășească pe Dumnezeu, să se elibereze de Dumnezeu și să preia controlul asupra tuturor lucrurilor create de Dumnezeu. Astăzi, atât de corupți sunt oamenii de Satana: toți au naturi satanice, toți încearcă să-L tăgăduiască pe Dumnezeu și să I se împotrivească, vor să-și controleze propriile destine și încearcă să se opună orchestrărilor și aranjamentelor lui Dumnezeu – ambițiile și poftele lor sunt exact aceleași ca ale Satanei. Prin urmare, natura omului este natura Satanei(Cuvântul, Vol. 3: Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Cum să mergi pe calea lui Petru”). După ce am citit cuvintele lui Dumnezeu am înțeles că faptul de a fi în stare să comit un act de împotrivire atât de gravă față de Dumnezeu nu a fost doar o manifestare a firii mele corupte, ci a fost, mai degrabă, din cauza naturii și firii mele satanice. În consecință, eram în stare să mă împotrivesc lui Dumnezeu oricând. Am văzut cum fusesem profund coruptă de Satana. Trăiam după filosofia satanică „Fiecare om pentru el însuși și diavolul îl ia pe cel mai din spate” și devenisem incredibil de egoistă și necinstită. Tot ce făceam și spuneam era pentru a mă proteja și a-mi susține interesele. Când conducătorul a descoperit, supraveghind, chestiuni și probleme în lucrarea mea, eu, îngrijorându-mă că va spune că sunt incompetentă și mă va suspenda, am uneltit și am complotat, semănând nemulțumire față de el, convingându-i și incitându-i pe ceilalți să-mi fie alături într-o opoziție unită, pentru a protesta față de supravegherea conducătorului și a-l face să știe că nu eram singura care lucra ineficient, că asta era o problemă a noastră, a tuturor. Ca să-mi păstrez statutul, am născocit un plan minuțios pentru a lupta cu conducătorul și a mă proteja. Asta a provocat pagube serioase lucrării bisericii. Cu cât reflectam, cu atât vedeam cât fusesem de egoistă, demnă de dispreț și nerușinată. Să fiu eu în stare să fac ceva atât de ticălos – în mod clar nu aveam strop de umanitate! M-am căit profund și m-am rugat lui Dumnezeu: „Dumnezeule drag! Am făcut rău și am tulburat lucrarea bisericii. Sunt gata să mă căiesc deplin, să accept supravegherea și îndrumarea conducătorului și să-mi fac cinstit datoria ca ființă creată.”

Apoi, am citit două pasaje din cuvintele lui Dumnezeu care mi-au arătat atitudinea corectă față de supravegherea și îndrumarea conducătorului. Dumnezeu Atotputernic spune: „Cu toate că, astăzi, mulți oameni îndeplinesc o datorie, sunt doar câțiva care urmăresc adevărul. Oamenii urmăresc rareori adevărul și intră în realitatea lui pe măsură ce își îndeplinesc datoria; pentru majoritatea, tot nu există principii în modul în care fac lucrurile, ei tot nu sunt oameni care ascultă cu adevărat de Dumnezeu; gurile lor doar spun că iubesc adevărul și că sunt dispuși să urmărească adevărul și să lupte pentru el, totuși, încă nu se știe cât de mult va dura hotărârea lor. Oamenii care nu urmăresc adevărul sunt susceptibili de a exterioriza o fire coruptă oricând și oriunde. Oamenii care nu urmăresc adevărul sunt lipsiți de orice simț al responsabilității față de datoria lor, sunt adesea neglijenți și superficiali, acționează așa cum doresc și sunt chiar incapabili să accepte emondarea și tratarea. De îndată ce devin pesimiști și slabi, oamenii care nu urmăresc adevărul sunt predispuși să se dea bătuți – acest lucru se întâmplă des, nimic nu este mai obișnuit; așa se comportă toți cei care nu urmăresc adevărul. Prin urmare, atunci când oamenii încă trebuie să obțină adevărul, nu sunt de încredere și nu sunt serioși. Ce înseamnă că nu sunt de încredere? Înseamnă că, atunci când întâmpină dificultăți sau eșecuri, este probabil să cadă și să devină pesimiști și slabi. Este cineva care e adesea pesimist și slab o persoană de încredere? Cu siguranță, nu. Dar oamenii care înțeleg adevărul sunt diferiți. Oamenii care înțeleg realmente adevărul trebuie să aibă o inimă care se teme de Dumnezeu și o inimă care ascultă de Dumnezeu și numai oamenii cu o inimă care se teme de Dumnezeu sunt oameni de încredere; oamenii fără o inimă care se teme de Dumnezeu nu sunt de încredere. Cum ar trebui abordați oamenii fără o inimă care se teme de Dumnezeu? Desigur, ar trebui să li se acorde asistență și sprijin iubitor. Ar trebui să fie verificați mai mult pe măsură ce își îndeplinesc datoria și să li se acorde mai mult ajutor și îndrumare; numai atunci se poate garanta că își vor îndeplini datoria în mod eficient. Și care este scopul în a face asta? Scopul principal este de a susține lucrarea casei lui Dumnezeu. În al doilea rând, pentru identificarea cu promptitudine a problemelor, trebuie să fie aprovizionați prompt, sprijiniți, tratați și emondați, corectând abaterile și compensând neajunsurile și deficiențele lor. Acest lucru este benefic pentru oameni; nu este nimic răuvoitor în asta. A-i supraveghea pe oameni, a-i ține sub observație, a ajunge să-i cunoască – toate acestea sunt pentru a-i ajuta să pășească pe calea corectă a credinței în Dumnezeu, pentru a le permite să-și îndeplinească datoria așa cum le cere Dumnezeu și conform principiilor, astfel încât să nu provoace nicio tulburare sau întrerupere, pentru a nu pierde timpul. Scopul în a face acest lucru se naște în întregime din responsabilitate față de ei și față de lucrarea casei lui Dumnezeu; nu există răutate în acest lucru(Cuvântul, Vol. 5: Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor). „Casa lui Dumnezeu îi supraveghează, observă și verifică pe aceia care îndeplinesc o datorie. Sunteți în stare să acceptați acest principiu al casei lui Dumnezeu? (Da.) Este un lucru minunat dacă îi poți permite casei lui Dumnezeu să te supravegheze, să te observe și să te verifice. Te ajută să-ți îndeplinești datoria, să ajungi să ți-o îndeplinești într-o manieră satisfăcătoare și să mulțumești voia lui Dumnezeu. Le aduce beneficii oamenilor și îi ajută, fără să existe niciun dezavantaj. Odată ce o persoană a înțeles principiile în acest sens, ar trebui sau nu să nu mai aibă vreun sentiment de împotrivire sau defensivă față de supravegherea din partea conducătorilor, a lucrătorilor și a aleșilor lui Dumnezeu? S-ar putea să fii verificat și observat uneori, iar lucrarea ta ar putea fi monitorizată, dar acesta nu este un lucru pe care să-l iei personal. De ce este așa? Deoarece sarcinile care sunt acum ale tale, datoria pe care o îndeplinești și orice activitate pe care o faci nu reprezintă treburile particulare sau lucrarea personală a unei singure persoane; implică lucrarea casei lui Dumnezeu și are legătură cu o parte a acelei lucrări. Prin urmare, când cineva petrece puțin timp monitorizându-te, observându-te sau îți pune întrebări amănunțite, încercând să aibă o discuție sinceră cu tine și să afle care a fost starea ta în acest răstimp și chiar, uneori, când atitudinea sa este puțin mai dură și te tratează și te emondează puțin, te disciplinează și îți aduce reproșuri, toate acestea sunt pentru că are o atitudine conștiincioasă și responsabilă față de lucrarea casei lui Dumnezeu. Nu ar trebui să ai gânduri sau sentimente negative față de acest lucru. Ce înseamnă dacă poți accepta supravegherea, observarea și examinarea din partea altor oameni? Înseamnă că, în inima ta, accepți cercetarea lui Dumnezeu. Dacă nu accepți supravegherea, observarea și examinarea ta de către oameni – dacă respingi toate acestea – ești capabil să accepți cercetarea lui Dumnezeu? Cercetarea lui Dumnezeu este mai detaliată, aprofundată și mai exactă decât întrebările oamenilor; ceea ce îți cere Dumnezeu este mai specific, exigent și amănunțit decât aceasta. Prin urmare, dacă nu poți accepta să fii monitorizat de aleșii lui Dumnezeu, oare nu sunt afirmațiile tale că poți accepta cercetarea din partea lui Dumnezeu niște cuvinte goale? Pentru ca tu să poți accepta cercetarea și examinarea lui Dumnezeu, trebuie să poți accepta mai întâi monitorizarea de către casa lui Dumnezeu, conducători și lucrători și de către frați și surori(Cuvântul, Vol. 5: Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor). Prin cuvintele lui Dumnezeu am înțeles că, deoarece în noi există firi satanice, corupte, adesea ne purtăm cu încăpățânare în lucrarea noastră. În plus, din cauza naturii noastre jalnice și indolente, suntem deseori superficiali în îndatoriri și nu încercăm să producem rezultate bune. Totodată, ne opunem principiului în multe moduri, deci ne trebuie conducători și lucrători care să supravegheze și să verifice pentru a asigura progresul lin al lucrării bisericii. Asta cere Dumnezeu de la conducători și lucrători și este un aspect important al lucrării lor. Deci, ar trebui să mă supun și să accept supravegherea și îndrumarea conducătorilor și lucrătorilor. Mai mult decât atât, eu am nutrit o concepție greșită, crezând că supravegherea și verificările conducătorului mă vor întârzia în îndatorire și-mi vor afecta performanța lucrării. În realitate, conducătorii analizează detaliile lucrării noastre pentru a găsi problemele, a ne ajuta să ne rezolvăm chestiunile și să corectăm problemele. Asta ne îmbunătățește, de fapt, performanța lucrării. Nu ne întârzie progresul. De exemplu, odată, când conducătorul ne verifica lucrarea, a observat că nu udam nou-veniții cu iubire și răbdare și aveam pretenții prea mari de la ei. Asta a făcut ca unii să devină negativi și să nu-și facă datoria. Numai prin părtășia conducătorului am putut recunoaște problemele din lucrarea noastră. Apoi, am avut părtășie cu nou-veniții folosind cuvintele lui Dumnezeu pentru a ne adresa problemelor lor, i-am informat despre semnificația faptului de a-și face datoria și le-am atribuit nou-veniților lucrări pe baza staturii lor reale. Ulterior, starea lor s-a ameliorat și au putut să-și facă datoria normal. Am văzut că supravegherea și îndrumarea conducătorului nu doar că nu ne afecta negativ lucrarea, ci îmi permiteau să înțeleg mai bine principiile din datoria mea. Toate acestea au fost beneficiile acceptării supravegherii și îndrumării lucrării noastre de către conducător. Am ajuns să înțeleg că acceptarea supravegherii conducătorului este o atitudine de responsabilitate față de lucrarea bisericii și un principiu de practică pe care trebuie să-l ai în datoria ta.

După un timp, conducătorul m-a însărcinat să ud nou-veniți în continuare și I-am fost nespus de recunoscătoare lui Dumnezeu. Apoi, când conducătorul a verificat și ne-a îndrumat în lucrarea noastră, nu m-am mai împotrivit și-am putut să iau notă de aspectele descoperite de el, să discut activ și să rezum cu partenerele mele problemele din îndatoririle noastre. Clarificându-ne tot mai mult chestiunile existente în lucrare, performanța lucrării noastre a început să se redreseze treptat. Am simțit cu adevărat că doar acceptând supravegherea și îndrumarea conducătorilor în îndatoririle noastre, având o atitudine de acceptare a adevărului și lucrând după principii, putem produce rezultate bune în îndatoririle noastre. Slavă lui Dumnezeu!

Ești norocos! Apasă pe butonul de Messenger pentru a ne contacta, ceea ce te va ajuta să ai ocazia de a întâmpina pe Domnul și de a obține binecuvântarea lui Dumnezeu în 2024!

Conținut similar

Lasă un răspuns

Contactează-ne pe Messenger