de Parfait, Benin

Udam nou-veniții din biserică de mai bine de un an. Făcându-mi datoria, am început să stăpânesc treptat câteva principii, iar udarea pe care le-o ofeream nou-veniților s-a îmbunătățit și ea. Consideram că aveam o anumită experiență în această datorie și că puteam uda bine nou-veniții, chiar și fără ajutor. Când nou-veniții aveau probleme și dificultăți, îi puteam ajuta să le rezolve căutând adevărul, așadar credeam că știam deja cum să-mi fac datoria bine. Consideram că n-aveam nevoie de nimeni să mă îndrume sau ca alții să-mi supravegheze și să-mi monitorizeze lucrarea. Așadar, nu am acceptat supravegherea și sfatul fraților și surorilor mele și nu am evaluat prea mult situațiile specifice ale nou-veniților pe care îi udam. Doar îmi făceam lucrarea după regulile mele.

Într-o zi, supraveghetoarea, Pheolie, m-a întrebat despre câțiva nou-veniți și despre alte lucruri. De exemplu, cum îi înștiințam despre adunări? De ce cutare soră sau cutare frate nu a participat la adunări? Vorbeam adesea cu nou-veniții ca să le înțeleg stările sau dificultățile? Am fost foarte refractar la aceste întrebări. M-am gândit: „Oare ea crede că-mi fac datoria iresponsabil? Oare nu are încredere în mine?” Am fost foarte sfidător, nu mă puteam abține să nu-mi arăt firea coruptă și voiam s-o ignor pe supraveghetoare. M-a întrebat dacă nou-veniții erau interesați să vină la adunări. Am spus superficial: „Da” și nu am explicat niciun detaliu. M-a întrebat cum înștiințam nou-veniții despre adunări, iar eu i-am spus că le trimiteam mesaje, dar nu am explicat detaliile modului în care îi înștiințam, cu ce dificultăți se confruntau și așa mai departe. Apoi m-a întrebat despre care aspecte ale adevărului aveam părtășie cu nou-veniții, iar eu am spus nerăbdător că știam cum să vorbesc cu ei, dar nu am oferit detalii despre ce spuneam, cum răspundeau ei sau ce întrebări aveau. N-a fost mulțumită de răspunsul meu și a vrut să afle mai multe despre felul în care îi sprijineam și îi ajutam pe nou-veniți. Credeam că mă subestima, ca și cum nu știam cum să-mi fac datoria, iar asta m-a făcut să mă simt nelalocul meu. Odată, și-a dat seama că nu țineam cont de sentimentele nou-veniților când vorbeam, așa că a spus: „Trebuie să gândești din perspectiva nou-veniților. Dacă ai fi un nou-venit, ai fi mulțumit de aceste cuvinte? Ai vrea să răspunzi la ele?” Cuvintele ei m-au supărat. Am spus că am înțeles, dar, de fapt, nu am acceptat asta. Nu credeam că era o problemă cu felul în care le vorbeam nou-veniților. În inima mea, mi-am spus: „Știu cum să am părtășie cu acești nou-veniți, așa că voi face lucrurile cum vreau eu.” Altă dată, m-a întrebat cum aveam părtășie de obicei cu nou-veniții, iar eu am spus că prin mesajele pe care le trimiteam. Mi-a cerut să-i sun pe nou-veniți, spunând că apelurile erau mai directe și că facilitau înțelegerea problemelor pe care le aveau și ajutorul oferit. Dar pe atunci eu n-am acceptat asta și am considerat că metoda mea era mai bună. Mă mulțumeam să le trimit mesaje nou-veniților și nu voiam s-o ascult. În discuțiile noastre, nu mai voiam să vorbesc, așa că rămâneam tăcut sau răspundeam succint. Am observat că, dacă cineva voia să discute cu mine despre udarea nou-veniților, deveneam foarte negativ și tulburat. Simțeam că râdea de mine, că mă deprecia și că mă credea o persoană care nu știa să-și facă datoria sau nu era demnă de încredere. Credeam că-mi făceam bine datoria, că știam cum să ud nou-veniții, că aveam propriile metode de monitorizare și că eram mai înzestrat decât supraveghetoarea, așa că nu i-am putut urma sfatul. Deși, verbal, am fost de acord, rareori am practicat conform sfatului ei și am continuat să mă axez pe udarea și părtășia cu nou-veniții așa cum voiam eu.

În timpul unei adunări, am citit cuvintele lui Dumnezeu și, în sfârșit, am început să mă înțeleg. Dumnezeu spune: „Există unii oameni care adesea încalcă principiile când acționează. Nu acceptă emondarea, știu, în inimile lor, că lucrurile pe care le spun alții sunt în concordanță cu adevărul, dar nu le acceptă. Acești oameni sunt atât de aroganți și de neprihăniți de sine! De ce spunem că sunt aroganți? Dacă nu acceptă emondarea, atunci nu sunt ascultători, și nu este neascultarea aroganță? Ei cred că se descurcă bine, nu cred că fac greșeli, ceea ce înseamnă că nu se cunosc pe ei înșiși, iar asta este aroganță” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „O natură arogantă stă la originea împotrivirii omului față de Dumnezeu”). „Nicio persoană nu trebuie să se considere perfectă sau distinsă, nobilă, ori diferită de alții; toate acestea sunt provocate de firea arogantă a omului și de ignoranță. Să te crezi întotdeauna deosebit – acest lucru este cauzat de o fire arogantă; să nu-ți poți accepta niciodată neajunsurile și să nu-ți poți confrunta niciodată greșelile și eșecurile – acest lucru este cauzat de o fire arogantă; să nu le permiți niciodată altora să fie mai presus decât tine sau mai buni decât tine – acest lucru este cauzat de o fire arogantă; să nu le permiți niciodată calităților altora să le depășească pe ale tale – acest lucru este cauzat de o fire arogantă; să nu le permiți niciodată altora să aibă idei, sugestii și puncte de vedere mai bune decât ale tale, iar când descoperi că alții sunt mai buni decât tine, să devii negativ, să nu vrei să vorbești, să te simți tulburat și abătut și să te superi – toate acestea sunt cauzate de o fire arogantă. O fire arogantă te poate face să devii grijuliu cu reputația ta, incapabil să accepți să fii corectat de alții, incapabil să-ți confrunți neajunsurile și incapabil să-ți accepți eșecurile și greșelile. Mai mult decât atât, când cineva este mai bun decât tine, asta poate face ca ura și gelozia să se ivească în inima ta și te poți simți constrâns, astfel încât să nu dorești să-ți faci datoria și să devii superficial când o îndeplinești. O fire arogantă poate face aceste comportamente și practici să se ivească în tine. Dacă puteți, puțin câte puțin, să intrați mai adânc în toate aceste detalii, să progresați în privința lor și să obțineți o înțelegere a lor; și dacă puteți apoi, treptat, să vă răzvrătiți împotriva acestor gânduri, să vă răzvrătiți împotriva acestor noțiuni, puncte de vedere și chiar comportamente eronate și să nu fiți constrânși de ele; și dacă, în îndeplinirea datoriei voastre, puteți să găsiți postul potrivit pentru voi, să acționați conform principiilor și să îndepliniți datoria pe care puteți și ar trebui s-o îndepliniți, atunci, în timp, vă veți putea îndeplini îndatoririle mai bine. Asta constituie intrarea în adevărul-realitate. Dacă poți intra în adevărul-realitate, va părea că ai o asemănare umană și oamenii vor spune: «Această persoană se comportă conform postului său și își face datoria fundamentat. Nu se bazează pe naturalețe, pe impulsivitate sau pe firea sa coruptă, satanică, pentru a-și face datoria. Se comportă cu reținere, are o inimă cu frică de Dumnezeu, are dragoste pentru adevăr, iar comportamentul și expresiile sale dezvăluie că s-a răzvrătit împotriva trupului și preferințelor proprii.» Cât de minunat este să te comporți în acest fel! În situațiile în care ceilalți îți menționează neajunsurile, nu doar că poți să le accepți, ci ești optimist, înfruntându-ți neajunsurile și punctele slabe cu stăpânire de sine. Starea ta de spirit este destul de normală, fără extreme, fără irascibilitate. Nu asta înseamnă să ai o asemănare umană? Doar astfel de oameni au rațiune” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Principiile care ar trebui să ghideze conduita unei persoane”). Înainte, credeam că nu eram arogant, dar, prin expunerea cuvântului lui Dumnezeu, am văzut că eram foarte arogant. Când supraveghetoarea mi-a spus niște modalități bune de a uda nou-veniții, eu n-am acceptat deloc asta. Când m-a întrebat despre felul în care îi udam pe nou-veniți, n-am spus nimic sau am răspus succint, fiindcă n-am vrut să fiu desconsiderat sau ca alții să-mi vadă deficiențele din udarea nou-veniților. Voiam ca ei să vadă că totul era în regulă cu mine, că nu era nimic în neregulă în datoria mea și că-mi puteam îndeplini datoria fără supravegherea sau ajutorul celorlalți. Chiar eram prea arogant! În plus, consideram că eram mai înzestrat decât sora care-mi supraveghea lucrarea, că știam cum să îi ud pe nou-veniți, că aveam propriile metode și că funcționau foarte bine, așa că nu eram dispus să-i accept sugestiile. În adâncul inimii, credeam că, dacă-i urmam sfatul, însemna că eram mai puțin priceput decât ea. Asta ar fi stânjenitor. Ce ar crede ceilalți despre mine? Așa că păream să fiu de acord cu sugestiile ei, dar rareori le practicam. Firea mea arogantă mă ținea departe de adevăr, mă împiedica să accept sfaturile altora și mă făcea să mă agăț de propriile păreri. Asta era răzvrătire față de Dumnezeu. După aceea, m-am calmat și m-am gândit la sugestia surorii mele. Am considerat că avea dreptate și că merita să încerc. Așadar, le-am telefonat nou-veniților. Mi s-a părut că la telefon e mai ușor să comunic cu ei, să le înțeleg problemele și să-i ajut prompt. Când i-am pus sfatul în practică și am văzut că lucrarea mea de udare a nou-veniților a devenit mai eficientă, m-am simțit foarte rușinat. În chestiunea asta, am văzut că, deși îmi făceam datoria de mult timp, tot aveam multe neajunsuri. Fără ajutorul și îndrumarea surorii mele, rezultatele lucrării mele nu s-ar fi îmbunătățit. Mi-am dat seama și că nu eram mai bun decât alții și că nu-mi puteam face datoria bine de unul singur.

Într-o zi, supraveghetoarea m-a întrebat despre situația unui nou-venit și de ce nu venise la adunări de mai multe zile. După ce am explicat, mi-a mai pus niște întrebări, vrând să știe mai multe detalii despre felul în care îmi făceam datoria. M-am simțit stingherit și foarte potrivnic. Nu voiam să răspund la niciuna dintre întrebările ei, fiindcă nu voiam să-i accept supravegherea și întrebările despre lucrare. Mi-am dat seama că îmi dezvăluiam din nou firea coruptă, așa că m-am rugat lui Dumnezeu în inima mea să mă lumineze și să mă îndrume ca să învăț să mă supun unor astfel de medii, să-mi recunosc corupția și să accept supravegherea și îndrumarea altora. După aceea, am citit câteva dintre cuvintele lui Dumnezeu: „Antihriștii împiedică intervenția, cercetările sau supravegherea celorlalți în orice lucrare fac și această interdicție se manifestă în mai multe moduri. Unul este pur și simplu refuzul. «Nu te mai amesteca, nu mai face cercetări și nu mă mai supraveghea când lucrez. Orice lucrare fac este responsabilitatea mea, știu cum să o fac și nu am nevoie de nimeni să mă gestioneze!» Acesta este un refuz categoric. O altă manifestare este aparența de a fi receptiv, spunând: «Bine, hai să avem părtășie și să vedem cum ar trebui făcută lucrarea», dar, când ceilalți chiar încep să facă cercetări și încearcă să afle mai mult despre lucrarea lor sau când semnalează câteva probleme și fac câteva sugestii, care este atitudinea lor? (Nu sunt receptivi.) Așa e, pur și simplu refuză să accepte, găsesc pretexte și scuze să respingă sugestiile altora, transformă răul în bine și binele în rău, însă, de fapt, în inimile lor, știu că forțează logica, că rostesc cuvinte bombastice, că lucrurile pe care le spun sunt doar teoretice, că în spusele lor nu există realitatea exprimată de alți oameni. Și totuși, pentru a-și proteja statutul și pe deplin conștienți că se înșală și ceilalți au dreptate, tot transformă binele celorlalți oameni în rău și răul lor în bine. Continuă să facă acest lucru, nepermițând introducerea sau implementarea lucrurilor care sunt corecte și conform adevărului în locul în care se află ei. […] Care este obiectivul lor? Să nu accepte intervenția, cercetările sau supravegherea altora și să-i facă pe frați și pe surori să creadă că felul în care acționează este justificat, corect, conform aranjamentelor de lucru ale casei lui Dumnezeu și conform principiilor de acțiune și că, în calitate de conducători, respectă principiile. În realitate, doar câțiva oameni din biserică înțeleg adevărul; majoritatea sunt fără îndoială incapabili să discearnă, nu pot vedea adevărata față a acestui antihrist și, în mod firesc, sunt induși în eroare de acesta” [Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Punctul opt: Ar vrea ca alții să li se supună numai lor, nu adevărului sau lui Dumnezeu (Partea a doua)”]. „Când Satana acționează, nu permite intervenția nimănui altcuiva, vrea să aibă ultimul cuvânt în tot ce face și să controleze totul, și nimeni nu poate supraveghea sau pune vreo întrebare. Dacă cineva se amestecă sau intervine, acest lucru este chiar mai puțin admisibil. Așa acționează un antihrist; indiferent ce face, nimeni nu are voie să pună vreo întrebare și, indiferent cum operează în culise, nimeni nu are voie să intervină. Acesta este comportamentul unui antihrist. Acționează astfel pentru că, pe de o parte, are o fire extrem de arogantă și, pe de altă parte, îi lipsește rațiunea extrem de mult. Îi lipsește complet supunerea și nu permite nimănui să-i supravegheze ori să-i inspecteze lucrarea. Acestea sunt cu adevărat acțiunile unui diavol, care sunt complet diferite de cele ale unei persoane normale. Oricine face o lucrare are nevoie de colaborarea celorlalți, are nevoie de sprijinul, sugestiile și colaborarea altor oameni și, chiar dacă este cineva care supraveghează sau urmărește, acesta nu este un lucru rău, este necesar. Dacă într-o parte a lucrării survin greșeli și sunt identificate de oamenii care urmăresc și corectate prompt, evitând pierderi în lucrare, nu este acesta un mare ajutor? Și astfel, când oamenii deștepți fac ceva, le place ca alți oameni să-i supravegheze, să-i observe și să îi cerceteze. Dacă, din întâmplare, chiar survine o greșeală și acești oameni o pot semnala, iar greșeala poate fi rectificată prompt, nu este acesta un rezultat mult dorit? Nimănui din această lume nu-i este inutil ajutorul altora. Doar oamenilor cu autism sau depresie le place să fie pe cont propriu și să nu intre în contact, nici să comunice cu alți oameni. Când oamenii suferă de autism sau depresie, nu mai sunt normali. Nu se mai pot controla pe ei înșiși. Dacă mintea și rațiunea oamenilor sunt normale, dar ei pur și simplu nu vor să comunice cu alții și nu vor ca alți oameni să știe ce fac, vor să facă lucrurile în secret, în privat, să acționeze în culise și nu ascultă de nimic din ce spun toți ceilalți, atunci astfel de oameni sunt antihriști, nu? Ei sunt antihriști” [Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Punctul opt: Ar vrea ca alții să li se supună numai lor, nu adevărului sau lui Dumnezeu (Partea a doua)”]. Am simțit că aceste cuvinte erau judecata lui Dumnezeu pentru mine. Am realizat că mă purtam cum expusese Dumnezeu. Mi-era foarte greu să accept sfatul și supravegherea altora în datoria mea. Chiar și când aveam dificultăți, nu le-am expus niciodată și nu i-am anunțat pe ceilalți, fiindcă am considerat că, de vreme ce mi se dăduse această datorie, eram responsabil, aveam ultimul cuvânt și o puteam face în felul meu. Consideram că știam cum să-mi fac datoria și că nu aveam nevoie de un supraveghetor și nici de cineva care să mă monitorizeze sau să-mi dea sfaturi. Am considerat sfatul altora drept o expunere a deficiențelor mele sau punerea la îndoială a abilităților mele, așa că n-am vrut să-l ascult. Acum am văzut că asta a fost aroganță și nesăbuință. Aceasta nu este rațiunea pe care umanitatea normală ar trebui s-o aibă. Natura mea arogantă m-a făcut să nu ascult de nimeni și să nu accept niciodată supravegherea și sfatul altora. Voiam să am mereu ultimul cuvânt și să-i ud pe nou-veniți cum voiam eu. Înainte, doar monitorizam în felul meu situația cu nou-veniții, adică trimiteam pur și simplu mesaje și îi sunam rareori. Când unii nou-veniți nu-mi răspundeau timp de câteva zile, deveneam indiferent față de ei și continuam să mă întâlnesc cu nou-veniții care voiau să comunice cu mine. Drept urmare, câțiva nou-veniți n-au putut fi udați la timp, iar unii chiar au abandonat grupul de adunare. Acțiunile mele nu erau cele ale unui antihrist? Antihriștilor nu le place să fie supravegheați și nu urmează niciodată sfatul altora. Ei vor să controleze totul singuri, să facă lucrurile în felul lor sau conform părerilor lor, nu ascultă de nimeni și nu colaborează cu alții ca să-și facă bine lucrarea. Am văzut că mergeam pe calea unui antihrist și m-am speriat. Din cuvântul lui Dumnezeu, am aflat și că fiecare are propriile neajunsuri și deficiențe, așa că avem nevoie de sfatul și de ajutorul celorlalți. Trebuie să colaborăm cu oamenii ca să ne îndeplinim bine îndatoririle. Supraveghetoarea mă ajuta monitorizându-mi lucrarea și dându-mi sugestii. Am văzut și că era folositor să le pun în practică, dar nu am vrut să le accept și, astfel, am prejudiciat lucrarea bisericii. Asta era o chestiune foarte gravă.

După aceea, am citit câteva dintre cuvintele lui Dumnezeu: „Prin urmare, când cineva petrece puțin timp supraveghindu-te sau observându-te ori dacă ajunge să te înțeleagă în profunzimile tale, încercând să aibă o discuție sinceră cu tine și să afle care a fost starea ta în acest răstimp și chiar, uneori, când atitudinea sa este puțin mai dură, te emondează și te disciplinează puțin și îți aduce câteva reproșuri, toate acestea sunt pentru că are o atitudine conștiincioasă și responsabilă față de lucrarea casei lui Dumnezeu. Nu ar trebui să ai vreun gând sau sentiment negativ față de acest lucru. Ce înseamnă dacă poți accepta când alții te supraveghează, te observă și încearcă să te înțeleagă? Înseamnă că, în inima ta, accepți scrutarea de către Dumnezeu. Dacă nu accepți supravegherea, observarea și încercările oamenilor de a te înțelege – dacă respingi toate acestea – ești capabil să accepți scrutarea de către Dumnezeu? Scrutarea de către Dumnezeu este mai detaliată, aprofundată și mai corectă decât atunci când oamenii încearcă să te înțeleagă; cerințele lui Dumnezeu sunt mai specifice, exigente și amănunțite. Dacă nu poți accepta să fii supravegheat de aleșii lui Dumnezeu, oare nu sunt afirmațiile tale că poți accepta scrutarea de către Dumnezeu niște cuvinte goale? Pentru ca tu să poți accepta scrutarea și examinarea de către Dumnezeu, trebuie să accepți mai întâi să fii supravegheat de casa lui Dumnezeu, de conducători și de lucrători sau de frați și surori” [Cuvântul, Vol. 5: Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor, „Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor (7)”]. „În plus, dacă ai o inimă cu frică de Dumnezeu, atunci vei fi capabil, în mod natural, să primești scrutarea lui Dumnezeu, dar trebuie să înveți și să accepți supravegherea aleșilor Lui, ceea ce presupune să ai toleranță și acceptare. Dacă vezi pe cineva supraveghindu-te, inspectându-ți lucrarea sau verificându-te fără știința ta și dacă devii irascibil, tratezi această persoană ca pe un dușman și o disprețuiești, ba chiar o ataci și o tratezi ca pe un trădător, tânjind ca ea să dispară, atunci asta este o problemă. Nu este extrem de josnic? Care este diferența dintre asta și un împărat diavol? Asta înseamnă să tratezi oamenii just? Dacă mergi pe calea corectă și acționezi corect, de ce să te temi de oamenii care te verifică? Dacă ești speriat, asta arată că ceva stă la pândă în inima ta. Dacă știi în inima ta că ai o problemă, atunci ar trebui să accepți judecata și mustrarea lui Dumnezeu. Acest lucru este rațional. Dacă știi că ai o problemă, dar nu permiți nimănui să te supravegheze, să-ți inspecteze munca sau să-ți investigheze problema, atunci ești extrem de nerezonabil, te răzvrătești împotriva lui Dumnezeu și I te opui și, în acest caz, problema ta este și mai gravă. Dacă aleșii lui Dumnezeu discern că ești o persoană rea sau un neîncrezător, atunci consecințele vor fi și mai problematice. Așadar, cei care pot accepta supravegherea, examinarea și inspecția altora sunt cei mai raționali, ei au toleranță și o umanitate normală. Când descoperi că faci ceva greșit sau că dezvălui o fire coruptă, dacă poți să te deschizi și să comunici cu oamenii, acest lucru îi va ajuta pe cei din jurul tău să te supravegheze. Cu siguranță este necesar să accepți supravegherea, însă principalul lucru este să te rogi la Dumnezeu și să te bazezi pe El, supunându-te unei examinări constante. În special când ai mers pe calea greșită sau ai făcut ceva greșit sau când urmează să acționezi ori să decizi ceva pe cont propriu, iar cineva din apropiere îți menționează acest lucru și te avertizează, trebuie să accepți acest lucru, să te grăbești să reflectezi asupra ta, să-ți recunoști greșeala și să ți-o corectezi. Acest lucru te poate împiedica să pășești pe calea antihriștilor. Dacă există cineva care te ajută și te avertizează astfel, nu ești protejat fără să știi? Ba da – asta este protecția ta” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Îndeplinirea adecvată a datoriei necesită o cooperare armonioasă”). Cuvântul lui Dumnezeu clarifică importanța și beneficiile de a accepta supravegherea din partea altora. Înainte, chiar nu înțelegeam beneficiile de a fi supravegheat, lucru care m-a făcut să mă împotrivesc celor care mă supravegheau. Credeam că încercau să-mi controleze lucrarea și că mă disprețuiau. În mintea mea, dacă cineva venea la mine să mă întrebe despre lucrare, era ca și cum credea că eram iresponsabil, lipsit de inițiativă și incapabil să lucrez, că nu-mi puteam face bine datoria sau la fel de bine ca alții. Așa că mă împotriveam foarte mult supravegherii din partea altora. Însă, din cuvântul lui Dumnezeu, am văzut că părerea mea era greșită și că nu era conform adevărului. Aveam niște neajunsuri în lucrarea mea și aveam nevoie de ajutorul fraților și surorilor mele ca să devin mai bun, dar am refuzat să accept supravegherea. Astfel, oare mi-aș putea îndrepta vreodată greșelile din lucrare și mi-aș putea face lucrarea mai bine? Era foarte important ca frații și surorile mele să întrebe despre lucrarea mea, fiindcă ei duceau o povară pentru lucrare și-și făceau datoria. N-ar trebui să am o atitudine de tăcere și de respingere. Ar trebui să mă destăinui și să le spun despre dificultățile mele și despre situația reală din lucrarea mea. Asta ar fi mai bine pentru lucrarea bisericii. Acceptând supravegherea, îmi pot vedea deficiențele și pot reflecta să văd dacă-mi fac datoria conform principiilor. Acum am înțeles intenția lui Dumnezeu. Faptul că alții îmi supraveghează și-mi verifică adesea lucrarea mă poate împiedica să acționez așa cum vreau și, astfel, să tulbur și să perturb lucrarea bisericii. Asta chiar este protecția lui Dumnezeu pentru mine.

Am citit un alt pasaj din cuvântul lui Dumnezeu: „Credeți că cineva este perfect? Indiferent de cât de puternici sunt oamenii sau cât de capabili și talentați, tot nu sunt perfecți. Oamenii trebuie să recunoască asta, este o realitate și e și atitudinea pe care ar trebui s-o aibă ca să-și abordeze corect propriile merite și puncte tari sau neajunsuri; aceasta este rațiunea pe care ar trebui să o aibă oamenii. Cu o asemenea rațiune, poți să-ți tratezi așa cum trebuie propriile puncte tari și slăbiciuni, la fel de bine ca pe ale altora, iar acest lucru te va abilita să lucrezi în armonie alături de ei. Dacă ai înțeles acest aspect al adevărului și poți să pătrunzi în acest aspect al adevărului-realitate, atunci te poți înțelege armonios cu frații și surorile tale, bazându-te pe punctele lor tari pentru a compensa orice slăbiciuni ai. În acest fel, indiferent de datoria pe care o îndeplinești sau ce faci, vei deveni mereu din ce în ce mai bun și vei avea binecuvântarea lui Dumnezeu” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, Partea a III-a). Prin cuvântul lui Dumnezeu, am înțeles că fiecare are calitățile și defectele sale și că nu există oameni perfecți pe lume. Indiferent cât de puternici sunt oamenii, ei tot au neajunsuri și au nevoie de ajutorul celorlalți. Orice datorie facem în biserică e inseparabilă de ajutorul și de colaborarea celorlalți. Am fost atât de profund corupți de Satana încât mereu acționăm după firile noastre corupte, așa că avem nevoie ca frații și surorile noastre să ne avertizeze și să ne supravegheze, ca să evităm să deviem de la principii și să ne reducem greșelile. Când ceilalți au venit la mine să înțeleagă problemele din lucrarea mea, ar fi trebuit să folosesc ocazia ca să devin mai bun și să învăț din punctele lor forte ca să-mi compensez slăbiciunile. Asta m-ar fi ajutat și pe mine, și lucrarea bisericii. Am văzut clar că nu eram mai bun decât nimeni, inclusiv decât sora care-mi supraveghea lucrarea. Ar trebui să accept îndrumarea și sfatul celorlalți, să-mi îndrept abaterile și greșelile și să îndrăznesc să-mi dezvălui slăbiciunile și să caut ajutorul celorlalți. Asta înseamnă să fii o persoană cu rațiune și umanitate normale. După aceea, am început să accept sfatul surorii mele și, atunci când îmi punea întrebări sau voia să afle despre orice aspect al situațiilor nou-veniților, discutam deschis și îi povesteam în detaliu. Practicând astfel, am devenit mai eficient în datoria mea.

Într-o zi, sora mea m-a întrebat despre situația nou-veniților. I-am răspuns la întrebări fără rezerve și i-am dat detalii despre motivele participării neregulate la adunări a unora dintre nou-veniți. Ea mi-a amintit despre niște idei cheie, iar eu le-am notat și le-am pus în practică. Am văzut că era foarte bine să urmez sfatul altora. Deși, uneori, când îmi semnala neajunsurile, eu nu puteam accepta imediat asta, am înțeles că voia să mă ajute, așa că n-ar trebui să fiu negativ și refractar. Trebuia să vin înaintea lui Dumnezeu să mă rog și să caut, lucru benefic atât pentru mine, cât și pentru lucrarea bisericii. Responsabilitatea mea e să-i ud bine pe nou-veniți și să-i ajut să pună bazele pe adevărata cale și sunt dispus să accept supravegherea din partea altora și să-mi fac bine datoria.