de Li Qian, China

La sfârșitul lunii august, în anul 2020, am fost aleasă conducătoare de biserică și Xin Ran mi-a devenit parteneră. La începutul lunii septembrie, superioara noastră a chemat-o pe Xin Ran la o adunare în afara orașului, iar eu am rămas la biserică, împreună cu mai mulți diaconi, pentru a ne ocupa de diversele proiecte ale bisericii. Am observat atunci că lucrarea de udare era ineficientă, în special fiindcă supraveghetorul ei era superficial și nu reușea să monitorizeze lucrurile la timp. Ne-am pregătit să avem părtășie cu el, pentru a rezolva problema, dar când i-am trimis lui Xin Ran o scrisoare în legătură cu acest lucru, ne-a respins categoric sugestia și ne-a spus să așteptăm până se întorcea ea, ca să discutăm despre asta. M-am gândit în sinea mea: „Doar avem părtășie cu un supraveghetor. De ce trebuie să așteptăm să se întoarcă ea, ca să facem asta? Dar poate că Xin Ran știe și alte probleme pe care le are supraveghetorul și vrea să le rezolvăm împreună pe toate.” După ce mi-am dat seama de acest lucru, nu am mai spus nimic. Dar câteva zile mai târziu, Xin Ran s-a întors de la adunare și nu a dat absolut nicio explicație. Asta m-a făcut să cred că avea ceva probleme: doar nu credea că nu ar trebui să facem nicio lucrare fără ea! Mai târziu, când am discutat despre lucrarea bisericii, am observat că Xin Ran ne vorbea tot timpul de sus și doar ne dădea ordine, ca și cum nu ar fi considerat necesar să discute lucrurile cu noi. Eu am avut câteva sugestii, pe care le-a respins fără să stea pe gânduri. Câteva dintre sugestiile mele erau întemeiate, dar ea le-a criticat în mod intenționat și ne-a făcut s-o ascultăm pe ea, în schimb. De exemplu, eu descoperisem niște probleme după ce investigasem lucrările câtorva echipe și am sugerat că aș putea avea părtășie cu supraveghetorii pentru a le rezolva, dar Xin Ran a insistat cu tărie că nu era nevoie să fac asta. A spus că va ține ea o adunare cu ei, când își va termina celelalte lucrări. M-am gândit că asta va întârzia lucrurile și că eu eram mai familiarizată decât ea cu starea lucrărilor din acele echipe, așa că i-am repetat ideile mele, dar ea a insistat totuși să fac cum mi-a spus. Asta m-a făcut să mă simt foarte neplăcut și m-am gândit: „Suntem partenere, dar ea vrea mereu să aibă ultimul cuvânt și nu lasă loc pentru discuții. Îmi respinge toate sugestiile și mereu ajung să fiu nevoită să-i ascult ideile. Oare nu e niciuna dintre sugestiile mele potrivită? Sau e ea pur și simplu prea arogantă?” Dar am văzut cât de agresivă era și m-am gândit că fusese mai multă vreme conducătoare, ceea ce însemna că probabil înțelegea problemele și dificultățile fraților și surorilor mai bine decât mine. Așa că am decis să fac cum spusese ea și nu am mai zis nimic altceva.

Mai târziu, noi două ne-am despărțit, pentru a ne întâlni cu fiecare dintre echipe. Când m-am întâlnit cu udătorii, supraveghetoarea a spus că tot mai mulți nou-veniți acceptaseră Evanghelia în ultima vreme și că nu puteau ține pasul cu volumul de muncă. A întrebat dacă liderii și lucrătorii bisericii puteau face part-time lucrări de udare, ca să se asigure că toți nou-veniții erau udați cu promptitudine. Mi s-a părut o sugestie bună, prin urmare am adoptat-o. Spre surprinderea mea, când a aflat Xin Ran, a scris o scrisoare foarte dură și a trimis-o tuturor udătorilor chiar în aceeași zi. În scrisoare, mă acuza că aș fi avut o înțelegere defectuoasă a chestiunii și spunea că rânduirea lucrării în acest fel ar încurca lucrurile. Printre rânduri, a certat-o și pe supraveghetoare, spunând: „Aceasta a fost o rânduire făcută din încăpățânare și nechibzuință. Acționezi fără să ții cont de nimic altceva decât de propriile idei. Asta perturbă și tulbură lucrarea bisericii. Prin natura ei, aceasta este o chestiune foarte gravă.” Citind această scrisoare, parcă am primit o palmă peste față. Inima îmi bătea să-mi iasă din piept. M-am gândit: „Eu eram încăpățânată? Am perturbat eu lucrarea bisericii?” Am fost șocată pe moment și m-am temut că poate chiar o luasem pe un drum greșit și provocasem tulburare și perturbare. Când mi-am dat seama că toți frații și surorile puteau citi această scrisoare, m-a neliniștit ce aveau să creadă despre mine. Cum să mai dau eu ochii cu ei? Eram tristă și mă simțeam de parcă fusesem condamnată. M-am gândit: „Chiar dacă am făcut într-adevăr o greșeală, putea pur și simplu să aibă părtășie cu noi despre principii și să ne spună unde am greșit, ca să putem rezolva problema. De ce a scris direct o scrisoare tuturor, fără să aibă părtășie despre nimic?” Nu mi-am putut opri lacrimile și, vreme de câteva zile, m-am simțit foarte negativă în legătură cu asta. Doar mâncând și bând cuvintele lui Dumnezeu mi s-a îmbunătățit starea. La momentul respectiv, am avut un vag sentiment că Xin Ran era destul de feroce și că va trebui să fiu atentă în viitoarele interacțiuni cu ea și să încerc să n-o înfurii; altfel, cine știe când ar putea să mă pedepsească și să mă umilească din nou? De atunci, am fost urmărită de umbra acelui incident. Întotdeauna am crezut că, dacă n-o ascultam pe Xin Ran sau o contraziceam, avea să facă ceva ca să mă rănească și nutream în taină o vagă teamă de ea.

Mai târziu, am aflat că Xin Ran insistase să aibă adunări ea însăși cu supraveghetorii echipelor, dar fiindcă nu le stabilise bine data, acest lucru a fost întârziat cu câteva zile și mare parte din lucrare nu a fost rânduită și implementată la timp. Am crezut că va împărtăși lecțiile pe care le învățase din această problemă sau că va vorbi despre abaterile și erorile pe care le comisese în rânduirea lucrării, dar, suprinzător, nu le-a menționat. După doar câteva zile, superioara noastră a trimis o scrisoare prin care avea părtășie despre principiile relevante. Spunea că era potrivit ca eu să rânduiesc ca liderii și lucrătorii să ude part-time nou-veniții. Lămurea că, în acest fel, frații și surorile puteau pregăti mai multe fapte bune, iar nou-veniții puteau fi udați la timp, lucru benefic lucrării bisericii. Am crezut că Xin Ran va reflecta asupra ei și își va vedea greșeala când va auzi acest lucru, dar se părea că a lăsat-o complet indiferentă. Pur și simplu m-a privit cu dispreț și mi-a întors spatele. M-am gândit: „A comis greșeală după greșeală în datoria ei și totuși, nu se cunoaște deloc. E periculos să continue astfel.” Am vrut să-i reamintesc să reflecteze asupra ei, însă atunci am văzut cât de mare și tare se dădea și m-am gândit cum respinsese cu tărie toate sugestiile pe care i le oferisem. Cine știe cum avea să reacționeze, dacă-i semnalam problemele? Iar ultima oară mă certase atât de dur, încât încă mă simțeam puțin speriată și constrânsă, așa că n-am îndrăznit să-i reamintesc.

În acea perioadă, toată lucrarea noastră a fost condusă și rânduită exclusiv de către Xin Ran. Deși noi două eram partenere, niciodată nu comunica și nici nu discuta lucrurile cu mine. Ea era responsabilă cu toate și doar ea avea ultimul cuvânt. Când discutam despre lucrare, eu și diaconii ne exprimam părerile, după care ea le căuta nod în papură, exprima într-un mod diferit sugestiile noastre și, într-un final, propunea propriile „idei mai bune”. Odată cu trecerea timpului, am început să simțim cu toții că nu ne pricepeam deloc la îndatoririle noastre și că Xin Ran era mai perspicace, avea capacitate de muncă și vedea lucrurile mai clar decât noi. Prin urmare, în majoritatea timpului, acceptam punctul ei de vedere și făceam ce spunea ea. Xin Ran era foarte agresivă când îmi critica sau îmi respingea categoric sugestiile, ceea ce m-a făcut să îmi fie mereu puțin frică de ea. Mă gândeam că îmi va face ceva rău dacă nu o ascultam, așa că mereu mă trezeam că încerc să o împac și nu îndrăzneam să o contrazic. Fiindcă îmi respingea mereu sugestiile, treptat, nu am mai vrut să să-mi împărtășesc ideile în cadrul discuțiilor privind lucrarea, nici măcar atunci când simțeam că erau destul de bune. Mă gândeam că nu avea sens să mi le exprim, fiindcă Xin Ran avea să mi le respingă oricum. După aceea, am devenit tot mai pasivă în datoria mea și nu am mai căutat moduri de a deveni mai eficientă. Eram exact ca o marionetă. Nu aveam gânduri sau păreri proprii cu privire la diversele probleme din lucrarea noastră. Așteptam ordinele lui Xin Ran înainte să acționez și pur și simplu făceam orice spunea ea. Și diaconii erau în aceeași stare. În acea perioadă, am devenit tot mai negativă și mai pasivă, dar nu știam cum să-mi schimb starea și mă simțeam foarte chinuită.

Mai târziu, am primit o scrisoare de la superioara noastră, care spunea că fuseseră arestați recent câțiva frați și surori. Pentru siguranța noastră, ni s-a cerut să ne împărțim în două grupuri ca să ne îndeplinim îndatoririle și să nu ne reunim. Astfel, dacă s-ar întâmpla ceva rău, nu am fi toți arestați odată, lucru care ar întârzia diverse apecte ale lucrării bisericii. Xin Ran era plecată la momentul respectiv, așa că am discutat chestiunea cu diaconii. Mi s-a părut un plan bun, dar ei considerau că, dacă ne separam în două grupuri, ne-ar fi fost mai greu să discutăm despre lucrare. În final, nu am putut lua o decizie, iar ei au vrut să aștepte până se întorcea Xin Ran, pentru a decide. Eu mă gândeam că doar ne vom împărți în grupuri și asta nu presupunea aspecte principiale majore. Având în vedere atât riscurile asupra siguranței, cât și avantajele și dezavantajele acestui plan, a ne despărți părea soluția potrivită. Dar nu a îndrăznit nimeni să ia acea decizie. Au insistat să așteptăm să-și dea mai întâi Xin Ran acordul. Am văzut cât de mult se bazau toți pe ea și o idolatrizau, cum o așteptau toți să rânduiască și să decidă lucrurile și cum îi ascultau ordinele și mi-am dat seama că era foarte gravă problema cu Xin Ran. După aceea, i-am spus unuia dintre diaconi, sora Li Ruizhi, despre starea mea și despre problemele pe care le descoperisem la Xin Ran. Am fost surprinsă să aflu că și ea se simțea foarte constrânsă de Xin Ran. Mi-a spus că mereu se temuse de Xin Ran și nu îndrăznise să i se împotrivească. A spus, de asemenea, că Xin Ran îi exagera în mod intenționat neajunsurile și o certa în fața altora ca o facă de râs. Apoi, Ruizhi a adăugat: „Dacă observăm problemele lui Xin Ran, dar nu le discernem și nu le expunem și doar ne purtăm ca niște persoane care vor să le facă pe plac altora, fără să rămânem deloc fideli adevărurilor-principii, vom ajunge să fim detestați de către Dumnezeu și Duhul Sfânt se va lepăda de noi.” Așa simțeam și eu. M-am gândit la un fragment din cuvântul lui Dumnezeu, care spunea: „Aceia care practică adevărul în cadrul bisericii sunt disprețuiți, incapabili să facă tot ce le stă în putință, în timp ce aceia care deranjează biserica și răspândesc moartea își fac de cap în sânul bisericii – și, mai mult decât atât, majoritatea oamenilor îi urmează. Aceste biserici sunt pur și simplu sub controlul Satanei; diavolul este regele lor. Dacă oamenii din asemenea biserici nu se ridică și nu îi alungă pe acei demoni șefi, atunci și ei se vor ruina mai devreme sau mai târziu. De acum înainte, trebuie luate măsuri împotriva unor astfel de biserici. Dacă cei care sunt capabili să practice un pic din adevăr nu caută să facă asta, atunci acea biserică va fi nimicită. Dacă în biserică nu este niciun om dispus să practice adevărul și nimeni care să poată rămână ferm în mărturia sa pentru Dumnezeu, atunci acea biserică ar trebui să fie complet izolată, iar legătura sa cu alte biserici ar trebui tăiată. Lucrul acesta se numește «îngroparea morții»; înseamnă lepădarea de Satana” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Un avertisment pentru cei care nu practică adevărul”). Meditând la acest fragment din cuvintele lui Dumnezeu, mi-a fost foarte teamă. Cuvintele lui Dumnezeu dezvăluiseră exact starea în care eram noi. Xin Ran avea ultimul cuvânt și deținea puterea în biserică, dar nimeni nu îndrăznea s-o expună. În schimb, toți o ascultam, o urmam și-i permiteam să ia toate deciziile. Unde era locul lui Dumnezeu în inima mea? Cum putea acest comportament să nu-L facă pe Dumnezeu să mă urască și să mă disprețuiască? Dacă o țineam tot așa, aveam să ajung cu adevărat disprețuită și respinsă de Dumnezeu și să pierd în întregime lucrarea Duhului Sfânt. Văzusem că Xin Ran încălca principiile și acționa arbitrar. Ea avea ultimul cuvânt cu privire la toate, se comporta tiranic și nu asculta deloc sfatul partenerilor și conlucrătorilor ei. Când îi semnalau alții problemele, ea nu le accepta și nu reflecta asupra ei. Totuși, îmi era atât de teamă să n-o ofensez și să nu fiu suprimată, încât nu îndrăzneam să aduc în discuție problemele ei. Pur și simplu o ascultam, ceea ce provoca întârzieri și tulbura lucrarea bisericii. Această revelație m-a umplut de regrete și remușcări. M-am gândit: „Trebuie să practic adevărul și s-o expun. Nu pot să mă mai supun ei.”

Dar apoi, s-a mai întâmplat ceva neașteptat. Într-o zi, după ce s-a întors de la o adunare, Xin Ran mi-a zis furioasă, cu o figură ursuză: „Sunt doi supraveghetori de echipă care nu pot lucra bine împreună și mereu se critică reciproc. Am de gând să-i demit pe amândoi.” Am fost șocată să aud asta. Știam câte ceva despre acei supraveghetori. Deși uneori manifestau o fire arogantă, amândoi puteau să accepte adevărul și să facă lucrare reală. Ei doar dezvăluiseră o fire coruptă și nu reușiseră să coopereze armonios; a avea părtășie cu ei cu privire la adevăr ar fi suficient pentru a rezolva acele probleme. Cum puteau fi demiși, pur și simplu? Nu ar întârzia lucrarea bisericii să demiți arbitrar oameni care puteau face lucrare reală? De data aceasta, știam că nu mai puteam continua să o urmez orbește pe Xin Ran, așa că am spus: „Fiind vorba de un aspect atât de important, trebuie să căutăm cum să practicăm corespunzător. Nu putem pur și simplu să demitem arbitrar oamenii.” După aceea, am mers să cercetez situația celor doi supraveghetori. Am fost surprinsă să aflu că deja fuseseră demiși. Investigând mai în profunzime chestiunea, am descoperit că nu erau deloc candidați pentru demitere. Am fost șocată și furioasă și m-am gândit: „Xin Ran a luat o decizie atât de importantă fără să discute cu nimeni. E absolut revoltător!” Prin urmare, i-am scris o scrisoare lui Xin Ran, semnalându-i problemele, dar ea nu se cunoștea absolut deloc. Mai târziu, am aflat că un diacon, sora Liang Xinjing, care inițial lua inițiativa și era responsabilă în datoria ei, fusese recent într-o stare foarte negativă și se simțea nepotrivită să fie diacon, fiindcă Xin Ran o ataca și o discredita adesea. M-a mâhnit foarte tare să aud asta. Am văzut că aroganța, comportamentul tiranic al lui Xin Ran și felul în care îi ataca și îi constrângea constant pe alții doar îi făcea pe oameni să se simtă negativi și nefericiți. Nu era ea o persoană rea? Știam că trebuia s-o expun și s-o opresc – nu puteam s-o las să facă în continuare orice voia ea. Totuși, când a venit momentul să mă confrunt efectiv cu ea, încă mă simțeam un pic timidă.

Mai târziu, am citit un fragment din cuvintele lui Dumnezeu: „Dacă adevărul nu a devenit viața ta și trăiești în continuare în firea ta satanică, atunci, când descoperi oameni răi și diavoli care provoacă perturbări și tulburări în lucrarea bisericii, te vei face că nu vezi și că n-auzi; le vei înlătura, fără reproșuri din partea conștiinței tale. Chiar vei crede că oricine provoacă tulburări în lucrarea bisericii nu are nimic de-a face cu tine. Indiferent cât de mult suferă lucrarea bisericii și interesele casei lui Dumnezeu, ești nepăsător, nu intervii și nici nu te simți vinovat, ceea ce te face să fii cineva care nu are conștiință sau rațiune, un neîncrezător, un muncitor. Mănânci ceea ce aparține lui Dumnezeu, bei ceea ce aparține lui Dumnezeu și te bucuri de tot ce vine de la Dumnezeu, dar crezi că orice daună adusă intereselor casei lui Dumnezeu nu are legătură cu tine, ceea ce te face un trădător care mușcă mâna ce îl hrănește. Dacă nu aperi interesele casei lui Dumnezeu, ești măcar om? Acesta este un demon care s-a insinuat în biserică. Pretinzi că tu crezi în Dumnezeu, pretinzi că ești unul dintre cei aleși și vrei să mănânci și să bei gratis în casa lui Dumnezeu. Nu trăiești viața unei ființe umane, ești mai degrabă o fiară decât o persoană și, în mod clar, ești unul dintre neîncrezători. Dacă ești cineva care crede cu adevărat în Dumnezeu, atunci, chiar dacă nu ai dobândit încă adevărul și viața, cel puțin vei vorbi și vei acționa de partea lui Dumnezeu; cel puțin, nu vei sta cu mâinile în sân când vei vedea că sunt compromise interesele casei lui Dumnezeu. Când simți dorința de a închide ochii, te vei simți vinovat și inconfortabil și îți vei spune: «Nu pot să stau aici și să nu fac nimic, trebuie să mă ridic și să spun ceva, trebuie să-mi asum responsabilitatea, trebuie să dau în vileag acest comportament rău, trebuie să-l opresc, pentru ca interesele casei lui Dumnezeu să nu fie prejudiciate, iar viața bisericească să nu fie tulburată.» Dacă adevărul a devenit viața ta, atunci nu numai că vei avea acest curaj și această hotărâre și vei fi capabil să înțelegi complet chestiunea, dar vei și îndeplini responsabilitatea pe care ar trebui să o porți pentru lucrarea lui Dumnezeu și pentru interesele casei Sale, iar datoria ta va fi astfel îndeplinită” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, Partea a III-a). Cuvintele lui Dumnezeu spun că dacă oamenii sunt indiferenți și nu au mustrări de conștiință când văd că lucrarea bisericii suferă pierderi, atunci ei nu trăiesc viața unei ființe umane. M-a rănit profund să citesc asta, fiindcă exact așa mă comportam eu. Am putut vedea clar că Xin Ran avea probleme, dar niciodată nu am fost suficient de curajoasă încât să iau poziție și s-o opresc. Fiindcă mereu mă critica, îmi respingea ideile, îmi ținea prelegeri și mă ataca de pe o poziție de superioritate, mă temeam de ea și nu îndrăzneam s-o ofensez. Ca să mă protejez, m-am supus ei și am trăit o existență dezonorabilă. Ba chiar m-am gândit că, atât timp cât rămâneam supusa ei devotată, nu mă va suprima sau pedepsi. Câtă vreme mă puteam proteja, eram dispusă să o las să fie la conducere, să mă comande și să mă manipuleze. Trăiam în această stare, fără să țin cont deloc de lucrarea bisericii. Știam că Xin Ran deja afectase lucrarea bisericii opunându-se principiilor și acționând ca un tiran, dar tot nu eram suficient de curajoasă să iau poziție și s-o expun. Nici măcar când i-a atacat și i-a constrâns pe oameni, a deținut toată puterea și a luat toate deciziile nu am îndrăznit să ies în față ca să mă împotrivesc ei și s-o împiedic să mai facă rău. Chiar eram atât de servilă! Nu eram decât o lașă bună de nimic, care ducea o existență dezonorabilă! Unde erau integritatea și demnitatea într-un astfel de trai? M-am bucurat de udarea și de aprovizionarea cuvintelor lui Dumnezeu și de tot ce venea de la El, dar am încercat mereu să mă protejez și nu am practicat adevărul, pentru a proteja lucrarea bisericii. Când m-am gândit la asta, m-am simțit foarte mâhnită și vinovată. M-am urât fiindcă eram atât de egoistă și înșelătoare. M-am gândit: „Nu mai pot continua așa. De data asta, chiar dacă mă pedepsește și se răzbună pe mine, trebuie să iau poziție, să-i expun faptele rele și să protejez lucrarea bisericii. Asta este responsabilitatea mea.”

După aceea, am mers la Xin Ran, ca să expun cum încălcase principiile și se purtase ca un tiran, demițându-i arbitrar pe cei doi supraveghetori. Dar abia începusem să vorbesc, când m-a întrerupt și a întors discuția împotriva mea, spunând că nu cooperasem armonios cu ea. La momentul respectiv, și diaconii au expus-o, fiindcă suprima și constrângea oamenii. Confruntată cu faptele, Xin Ran a fost incapabilă să ne contrazică și pur și simplu a spus că nu era conștientă de aceste probleme și că se va gândi puțin. Într-un final, chiar cu un zâmbet pe față, a spus: „Cu calibrul meu înalt, am tendința să fiu arogantă. Nu mă pot abține.” Am amuțit când am auzit asta. Chiar era lipsită de rațiune! După aceea, doi dintre diaconi au avut de încă două ori părtășie cu Xin Ran și au ajutat-o, în speranța că aceasta se putea căi, dar ea nu a acceptat deloc, ba chiar i-a atacat, spunând că o persecutau. Când am văzut că Xin Ran nu accepta deloc adevărul și că nu avea nicio înțelegere a propriilor fapte rele, am realizat că problemele ei erau foarte grave.

Ulterior, m-am gândit cum Xin Ran ne suprimase pe mine și pe diaconi până în punctul în care deveniserăm slabi și negativi. Câțiva dintre noi chiar nu mai voiau să-și facă îndatoririle. Cum s-a întâmplat asta? Mai târziu, am dobândit un oarecare discernământ privind metodele și natura din spatele acțiunilor lui Xin Ran, citind cuvintele lui Dumnezeu. Cuvintele lui Dumnezeu spun: „În spatele tuturor mijloacelor pe care le folosesc împotriva celor care urmăresc adevărul, antihriștii au motive și scopuri. Mai degrabă decât să caute să protejeze lucrarea casei lui Dumnezeu, țelul lor este de a-și proteja puterea și statutul, precum și poziția și imaginea lor în inimile aleșilor lui Dumnezeu. Metodele și comportamentele lor sunt perturbări și tulburări ale lucrării casei lui Dumnezeu, iar acestea au totodată efect distructiv asupra vieții bisericești. Nu este aceasta cea mai comună manifestare a faptelor rele ale unui antihrist? Pe lângă aceste fapte rele, antihriștii fac ceva și mai josnic, și anume încearcă mereu să găsească o modalitate prin care să-i aibă la mână pe cei care urmăresc adevărul. De exemplu, dacă unii oameni au fost desfrânați sau au comis o altă fărădelege, antihriștii se folosesc de acest lucru ca pârghie pentru a-i ataca, caută oportunități pentru a-i insulta, a-i da în vileag și a-i defăima, îi etichetează pentru a le descuraja entuziasmul în privința îndeplinirii îndatoririlor, astfel încât să se simtă negativi. De asemenea, antihriștii îi fac pe aleșii lui Dumnezeu să-i discrimineze pe aceștia, să-i evite și să-i respingă, astfel încât cei care urmăresc adevărul să fie izolați. În cele din urmă, când toți cei care urmăresc adevărul se simt negativi și slabi, nu își mai îndeplinesc în mod activ îndatoririle și nu sunt dispuși să participe la adunări, scopul antihriștilor este atins. Întrucât aceia care urmăresc adevărul nu mai reprezintă o amenințare pentru statutul și puterea lor și nimeni nu mai îndrăznește să-i raporteze sau să-i dea în vileag, antihriștii se pot simți în largul lor. […] Ce gândesc antihriștii de îi face capabili de un asemenea rău? «Dacă aceia care urmăresc adevărul ascultă deseori predici, s-ar putea ca, într-o zi, să vadă acțiunile mele așa cum sunt de fapt, iar atunci cu siguranță mă vor da în vileag și mă vor înlocui. În timp ce își îndeplinesc îndatoririle, statutul, prestigiul și reputația mea sunt sub amenințare. E mai bine să atac primul, să găsesc oportunități ca să obțin lucruri cu care să-i am la mână pentru a-i tulbura și condamna și a-i face negativi, astfel încât să-și piardă orice dorință de a-și îndeplini îndatoririle. Voi provoca, totodată, conflicte între conducători și lucrători și cei care urmăresc adevărul, astfel încât conducătorii și lucrătorii să-i deteste, să se distanțeze de ei și să nu-i mai aprecieze sau să-i promoveze. În acest fel, nu vor mai avea nicio dorință de a urmări adevărul sau de a-și îndeplini îndatoririle. Cel mai bine este dacă aceia care urmăresc adevărul rămân negativi.» Acesta este scopul pe care doresc să-l atingă antihriștii” (Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Punctul trei: Ei îi exclud și îi atacă pe cei care urmăresc adevărul”). Citind cuvintele lui Dumnezeu, am aflat că antihriștii au o dorință puternică de statut și că, pentru ei, puterea este însăși viața. Ei se tem că aceia care urmăresc adevărul îi vor discerne după ce vor înțelege adevărul, iar apoi vor câștiga sprijinul și aprobarea fraților și surorilor. Astfel, pentru a-și consolida poziția și puterea, antihriștii caută în mod voit mijloace de influențare, pentru a-i ataca și a-i discredita pe cei care caută adevărul. Încearcă să-i facă să devină negativi și să-și piardă credința și-i împiedică să-și facă îndatoririle în mod normal. Astfel, antihriștii pot rămâne la putere și au mereu ultimul cuvânt. Mi-am dat seama că exact asta făcuse Xin Ran. Mereu ne critica, se agăța de problemele noastre și ne ataca prin batjocura și sarcasmul ei. De asemenea, ne făcea de râs și ne înjosea în mod intenționat în fața fraților și surorilor noastre, lucru care ne făcea să simțim că nu puteam face lucrare reală și în urma căruia rămâneam atât de slabi și de negativi încât nu mai aveam nicio dorință de a ne face îndatoririle. Scrisoarea publică pe care a scris-o, în care mă discredita și mă condamna pentru înțelegerea mea denaturată și acțiunile mele din încăpățânare – care erau foarte grave prin natura lor – m-a afectat extrem de mult. De atunci mă temusem de ea. Eram îngrozită că mă va discredita și mă va dojeni din nou în mod public dacă nu eram de acord cu ea, așa că mi-am dat toată silința să fiu de acord cu ea. Nu am îndrăznit s-o mai ofensez sau să-i mai sfidez voia și categoric nu am fost suficient de curajoasă s-o discern și s-o expun. Ea a folosit aceleași metode cu diaconii, atacându-i pe toți, până când aceștia au simțit că nu se pricepeau deloc la îndatoririle lor. Făcând asta, Xin Ran s-a asigurat că nu va fi nimeni capabil s-o discearnă. Asta însemna, de asemenea, că toți se simțeau constrânși și o ascultau pe ea și că nimeni nu îndrăznea să ridice obiecții la deciziile ei. Astfel și-a atins ea obiectivul de a deține întreaga putere în biserica noastră. Cuvintele și acțiunile lui Xin Ran erau foarte sinistre, viclene și răutăcioase. Vorbea și se comporta exact ca un antihrist.

Am meditat, de asemenea, la motivul pentru care o admiraserăm și o ascultaserăm cu toții pe Xin Ran, când era clar că ea ne suprima. Nici măcar nu îndrăzneam să luăm decizii, dacă ea nu era acolo. Cum ne-a indus în eroare și ne-a controlat ea într-o asemenea măsură? Mai târziu, am mai citit un fragment din cuvintele lui Dumnezeu: „Cel mai comun fenomen al controlului antihristului este acela că, în sfera lui de autoritate, doar el are ultimul cuvânt. Dacă el nu este prezent, nimeni nu îndrăznește să ia decizii sau să rezolve o problemă. Fără el, ceilalți devin ca niște copii rătăciți, care nu știu cum să se roage, să caute sau să discute între ei, comportându-se ca niște marionete sau oameni morți. Cât despre ceea ce antihriștii spun adesea pentru a-i induce în eroare și a-i controla pe oameni, nu vom intra în detalii aici. Cu siguranță, există multe declarații și tactici pe care le folosesc, iar consecințele pot fi văzute ca epuizate asupra celor care sunt induși în eroare. […] De exemplu, dacă oferi o sugestie rezonabilă, toată lumea ar trebui să se ralieze la această propunere corectă și să continue să aibă părtășie despre ea, iar aceasta este calea corectă și demonstrează loialitate și responsabilitate față de datoria lor, însă, în inima sa, un antihrist își spune: «Cum de nu m-am gândit eu primul la această propunere?» El recunoaște în sinea sa că propunerea este corectă, dar o poate accepta? Din cauza naturii sale, cu siguranță că nu va accepta sugestia ta corectă. Va face tot posibilul pentru a-ți respinge propunerea, iar apoi va veni cu un plan alternativ pentru a te face să simți că propunerea ta nu poate fi aplicată deloc și că planul său este mai bun. Vrea să te facă să simți că nu te poți descurca fără el și că, numai dacă el lucrează, toată lumea poate fi eficientă. Fără el, nicio lucrare nu poate fi făcută bine, toată lumea devine inutilă și nu poate face nimic. Strategia antihristului este să pară mereu nou și unic și să facă afirmații grandioase. Nu contează cât de corecte sunt afirmațiile altcuiva, le va respinge. Chiar dacă sugestiile altor persoane sunt în concordanță cu propriile sale idei, dacă nu au fost propuse de ei primii, nu le vor recunoaște sau adopta niciodată. În schimb, vor face tot posibilul să le desconsidere, apoi să le nege și să le condamne, criticându-le insistent până când persoana care oferă sugestiile va crede că ideile sale au fost greșite și își va recunoaște propria greșeală. Abia atunci antihristul va renunța în cele din urmă. Antihriștilor le place să se afirme în timp ce îi desconsideră pe ceilalți, urmărind să îi facă pe ceilalți să îi venereze și să îi pună în centrul atenției. Își permit doar lor să strălucească, în timp ce alții pot sta doar în fundal. Orice spun sau fac ei este corect, iar orice spun sau fac alții este greșit. Adesea, prezintă puncte de vedere noi pentru a nega punctele de vedere și acțiunile altora, găsind nod în papură sugestiilor altora, perturbându-le și respingându-le propunerile. În acest fel, ceilalți trebuie să îi asculte și să acționeze conform planurilor lor. Ei folosesc aceste metode și strategii pentru a te nega insistent, pentru a te ataca și a te face să te simți incompetent, făcându-te, astfel, din ce în ce mai supus față de ei, admirându-i mai mult și având o stimă mai mare pentru ei. În acest fel, devii complet controlat de ei. Acesta este procesul prin care antihriștii îi subjugă și-i controlează pe oameni” (Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Punctul cinci: Ei îi induc în eroare, îi atrag de partea lor, îi amenință și îi controlează pe oameni”). După ce am citit cuvintele lui Dumnezeu, mi s-a înseninat inima. În trecut, când Xin Ran ne respingea constant ideile, doar am considerat-o arogantă, dar nu i-am discernut intențiile și scopurile și nici natura acțiunilor ei. Abia după ce am citit cuvintele lui Dumnezeu, am înțeles că oricând ne respingea punctele de vedere, ea doar alegea probleme din punctele noastre de vedere ca să le poată contrazice și să ne facă pe noi să simțim că sugestiile noastre ar putea fi nepotrivite. Apoi, rezuma o idee sau vreun discurs pompos pe această bază. După o vreme, am început să simțim că-i eram inferiori și că ea vedea lucrurile mai profund și mai pătrunzător. Nu numai că nu am reușit s-o discernem, dar am apreciat-o și am admirat-o tot mai mult și, în final, n-am putut decât să ne renegăm pe noi înșine. Simțeam că ideile și sugestiile noastre erau în esență inutile, că nu avea sens să le menționăm și că ar trebui pur și simplu să o ascultăm pe ea. Făcând asta, ea își atinsese scopul de a controla gândurile altor oameni. După ce am fost manipulați de către ea mult timp în acest fel, am încetat să căutăm și să chibzuim atunci când ni se întâmplau lucruri și, în cele din urmă, nu am mai avut gânduri proprii. Eram ca niște marionete și eram complet inutili în îndatoririle noastre. Am înțeles, în sfârșit, că aceasta era o metodă pe care antihriștii o folosesc pentru a domina și a controla oamenii. Xin Ran o folosise ca mijloc de a ne controla, de a ne face să o ascultăm și să ne supunem ei. Era atât de perfidă, de vicleană și de rea!

Mai târziu, am mai citit un fragment din cuvintele lui Dumnezeu: „Dacă cineva este deștept, dacă vorbele și acțiunile sale sunt întotdeauna pline de șiretlicuri, dacă are un caracter formidabil și, atunci când sunteți împreună, vrea întotdeauna să controleze și să pună stăpânire pe tine, simți că acea persoană e bună la suflet sau feroce? (Feroce.) Te temi de ea și te gândești: «Această persoană vrea întotdeauna să mă controleze. Trebuie să scap de ea cât pot de repede. Dacă nu voi face ceea ce spune, va găsi o cale să se răzbune pe mine și cine știe ce metode va folosi ca să mă pedepsească.» Poți simți că firea ei e feroce, nu-i așa? (Ba da.) Cum poți simți asta? (Îi obligă întotdeauna pe oameni să facă lucrurile conform cerințelor și ideilor sale.) E greșit din partea ei să ceară altora să facă lucrurile într-un anume fel? E neapărat greșit dacă alți oameni îți cer lucruri? E corectă această logică? E în acord cu adevărul? (Nu este.) Metodele ei sau firea ei te fac să te simți inconfortabil? (Firea ei.) Așa este, firea ei te face să te simți inconfortabil. Te face să simți că această fire vine de la Satana, că nu este în acord cu adevărul și că e tulburătoare, te controlează și te înrobește. Nu numai că te face să te simți inconfortabil, dar te și sperie și te face să te gândești că, dacă nu faci ce îți spune, există o posibilitate să te pedepsească. Firea acestui tip de persoană e atât de feroce! Ea nu doar că spune ceva pur și simplu – ea vrea să te controleze. Îți cere foarte ferm să faci lucruri și îți cere să le faci într-un anume fel, iar acest lucru este năpădit de un anumit tip de fire. Nu-ți cere doar să faci ceva, ci vrea să te controleze. Dacă te va controla, vei deveni marioneta ei, o păpușă în mâinile sale. Dacă îi vei da ascultare în orice spui, în orice faci și în felul în care o faci, atunci va fi mulțumită. Când îți dai seama de această fire, ce simți în inima ta? (Mi-e teamă.) Și când ți-e teamă, cum definești această fire a ei? E responsabilă, bună la suflet sau este feroce? Simți că este feroce. Când înțelegi că firea cuiva este feroce, ești fericit sau simți detestare, aversiune și frică? (Detestare, aversiune și frică.) În tine, se trezesc aceste sentimente neplăcute. Când simți detestare, aversiune și frică, te simți degajat și liber sau te simți înrobit? (Înrobit.) De unde vin aceste tipuri de sentimente și emoții? Vin de la Satana” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Cunoașterea firii este temelia schimbării acesteia”). După ce am citit cuvintele lui Dumnezeu, am înțeles de ce îmi era atât de teamă de Xin Ran și nu îndrăzneam să o sfidez. Era în special fiindcă mă mustra și-mi respingea ideile cu atâta răutate, ceea ce mă făcea să mă simt constrânsă și oprimată. Credeam că, dacă nu o ascultam, mă va suprima și mă va pedepsi. Xin Ran ne ataca plină de răutate și găsea hibe în ideile noastre ca să le poată respinge – scopul ei, când făcea asta, era să ne forțeze să facem compromisuri și, în cele din urmă, să ne transforme în marionetele ei. Voia să facă pe toată lumea s-o asculte, să elimine orice urmă de nesupunere și astfel să-și atingă obiectivul de a deține puterea absolută. Dorința ei de control era atât de puternică!

Mai târziu, eu și diaconii am avut împreună părtășie despre aceste cuvinte ale lui Dumnezeu. Cu cât am discutat mai mult despre ele, cu atât ne-am simțit mai lămuriți. Am dobândit un oarecare discernământ asupra metodelor de a ne induce în eroare, controla și suprima ale lui Xin Ran și am văzut că avea o natură arogantă și feroce. Ca să-și consolideze statutul și puterea, folosea aceste metode pentru a-i suprima și controla pe alții. Ea deținea toată puterea și avea ultimul cuvânt în rândul fraților și surorilor. Deja tulburase lucrarea bisericii și îi provocase pierderi, încălcând frecvent principiile și acționând arbitrar. Și deși ceilalți o expuseseră și avuseseră în repetate rânduri părtășie cu ea, nu voia să accepte deloc acest lucru și îi lipseau autocunoașterea și o atitudine de căință. Pe baza cuvintelor lui Dumnezeu, am fost capabili să discernem cu certitudine că Xin Ran era același tip de persoană ca un antihrist, ceea ce însemna că trebuia să fie demisă și izolată pentru monitorizare. Prin urmare, în aceeași zi, i-am prezentat superioarei noastre comportamentul lui Xin Ran și concluziile noastre. După ce a investigat și cercetat situația, superioara noastră a descoperit că Xin Ran comisese prea multe fapte rele și a confirmat faptul că aceasta era un antihrist. S-a consultat cu frații și surorile și, după ce mai mult de 80% dintre ei și-au dat aprobarea, Xin Ran a fost exclusă din biserică. După ce a fost exclusă, frații și surorile au fost foarte bucuroși și am văzut cu toții că Dumnezeu este foarte drept și că în casa lui Dumnezeu domnește adevărul. Am aflat că, deși și-ar putea face de cap temporar în biserică, în cele din urmă, antihriștii și oamenii răi vor fi mereu dezvăluiți și înlăturați. După toate acestea, am simțit și regrete și remușcări profunde. Mi-am dat seama că fusesem prea preocupată să mă protejez pe mine, în timp ce un antihrist făcea rău. Preferam să mă oprime decât să caut adevărul, să o discern și să o expun. Îi tolerasem tacit relele și perturbările pe care le provocase în lucrarea bisericii, ceea ce însemna că aveam și eu partea mea de vină în faptele ei rele. Acum, înțeleg că, în calitate de conducători și lucrători, trebuie să susținem adevărurile-principii și să îndrăznim să expunem antihriștii și oamenii răi. Acesta este singurul mod în care putem să protejăm lucrarea bisericii și să ne facem bine datoria.