de Mu Yan, China

Părinții și profesorii mei m-au învățat de când eram copil că în relație cu ceilalți, armonia e prețioasă și ar trebui să fim rezonabili și înțelegători. Nu putem spune ceva ce strică relațiile și trebuie să lăsăm lumea să salveze aparențele. „Nu lovi omul sub centură” și „Fii tolerant ori de câte ori e posibil” sunt unicele căi de a te înțelege cu ceilalți. Așa că de mică, am luat aceste filosofii lumești drept reguli de viață, ținând cont de mândria oamenilor și certându-mă rareori cu ceilalți. Acționând astfel, mi-am atras multe laude. După ce am devenit credincioasă, neștiind adevărul, am tratat mai departe aceste filosofii lumești, etaloane morale, drept reguli de viață, crezând chiar că făcând aceste lucruri însemna să deții o umanitate normală, cum cere Dumnezeu, și să fii un om bun. Abia după expunerea prin eșecuri am văzut, din cuvintele lui Dumnezeu, că această gândire tradițională nu e adevărul și chiar nu e etalonul umanității. Doar cuvintele lui Dumnezeu ar trebui să fie criteriile faptelor noastre.

Anul acesta în ianuarie, niște frați și surori mi-au spus că sora Xu Qing, o conducătoare de biserică, ținea lumea pe loc și nu făcea lucrare reală, așa că m-am apucat să cercetez aspectul. Am aflat că deși Xu Qing avea ceva talente și capabilități, nu făcuse multă lucrare practică în calitate de conducătoare, iar proiectele de care se ocupa n-au avut niciodată mult succes. Ea făcea și mult pe grozava pentru admirația celorlalți și voia câștiguri rapide și ușoare. Numise destui oameni nepotriviți ca lideri de echipă și supraveghetori, violând principiul, cauzând perturbări și întârzieri în lucrarea bisericii. Frații și surorile îi făcuseră des sugestii, dar ea a refuzat să le accepte și n-a avut conștiință de sine după consumarea faptului. Pe baza prestației consecvente, se vedea că era o conducătoare falsă ce trebuia suspendată. Am plănuit s-o anunț printr-o scrisoare pe lideră despre problemele lui Xu Qing. După ce am scris-o, m-am gândit la grija lui Xu Qing față de mine și la încrederea ei în mine, așa că dacă ar ști că-i cercetasem și raportasem problemele, mi-ar purta pică? I-ar distruge impresia bună despre mine? M-am simțit tare contrariată când m-am gândit așa la asta. Și prin urmare, mi-am acordat o scuză: poate că Xu Qing fusese recent într-o stare proastă, așa că i-aș putea oferi părtășie și sprijin, urmărind dacă a schimbat ceva. Nu am trimis acea scrisoare de raportare. Am stabilit o oră cu Xu Qing și am pregătit expunerea problemelor. Dar când ne-am întâlnit, am văzut cu nu era într-o stare bună, iar ea a spus, în lacrimi, că trăise în chinul luptei pentru renume și câștig. Mi-au stat pe limbă cuvintele, apoi mi le-am înghițit. Îi era atât de greu, încât dacă îi atingeam coarda sensibilă, nu însemna că adaug sare pe rană? Dacă îi spuneam conducătoarei despre problemele ei și ea o suspenda, avea să mă acuze că sunt nemiloasă? Am tot ezitat și în final, am trecut peste faptul că viza renumele și statutul și că numea oameni împotriva principiului, apoi am încheiat întrunirea noastră.

După ce am ajuns acasă, am editat scrisoarea deja scrisă, spunând că Xu Qing ținea enorm la nume și statut, lipsindu-i pătrunderea în viață, că avusesem părtășie cu ea și că voia să se căiască și am sugerat ajutor și părtășie neîntrerupte. După trimiterea scrisorii, am avut un sentiment incomod de vinovăție. Știam foarte bine că nu spusesem adevărul. Am citit ceva în cuvintele lui Dumnezeu. „Odată ce adevărul a luat viață în tine, când observi pe cineva care este hulitor față de Dumnezeu, care nu se teme de Dumnezeu și este nepăsător și superficial în timp ce își îndeplinește datoria sau care întrerupe și este în opoziție cu lucrarea bisericii, vei răspunde conform principiilor adevărului și vei fi capabil să-l identifici și să-l dai în vileag, după caz. Dacă adevărul nu a devenit viața ta și trăiești în continuare în firea ta satanică, atunci, când descoperi oameni răi și diavoli care provoacă întreruperi și tulburări în lucrarea bisericii, te vei face că nu vezi și că n-auzi; le vei înlătura, fără reproșuri din partea conștiinței tale. Chiar vei crede că oricine provoacă tulburări în lucrarea bisericii nu are nimic de-a face cu tine. Indiferent cât de mult suferă lucrarea bisericii și interesele casei lui Dumnezeu, ești nepăsător, nu intervii și nici nu te simți vinovat, ceea ce te face să fii cineva care nu are conștiință sau rațiune, un necredincios, un făcător de servicii. Mănânci ceea ce este a lui Dumnezeu, bei ceea ce este a lui Dumnezeu și te bucuri de tot ce vine de la Dumnezeu, dar crezi că orice daună adusă intereselor casei lui Dumnezeu nu are legătură cu tine, ceea ce te face un trădător care mușcă mâna ce îl hrănește. Dacă nu aperi interesele casei lui Dumnezeu, ești măcar om? Acesta este un demon care s-a insinuat în biserică. Pretinzi că tu crezi în Dumnezeu, pretinzi că ești unul dintre cei aleși și vrei să mănânci și să bei gratis în casa lui Dumnezeu. Nu trăiești viața unei ființe umane și, în mod clar, ești unul dintre non-credincioși. Dacă ești cineva care crede cu adevărat în Dumnezeu, atunci, chiar dacă nu ai dobândit încă adevărul și viața, cel puțin vei vorbi și vei acționa de partea lui Dumnezeu; cel puțin, nu vei sta cu mâinile în sân când vei vedea că sunt compromise interesele casei lui Dumnezeu. Când simți dorința de a închide ochii, te vei simți vinovat și inconfortabil și îți vei spune: «Nu pot să stau aici și să nu fac nimic, trebuie să mă ridic și să spun ceva, trebuie să-mi asum responsabilitatea, trebuie să dezvălui acest comportament rău, trebuie să-l opresc, pentru ca interesele casei lui Dumnezeu să nu fie prejudiciate, iar viața bisericească să nu fie tulburată.» Dacă adevărul a devenit viața ta, atunci nu numai că vei avea acest curaj și această hotărâre și vei fi capabil să înțelegi complet chestiunea, dar vei și îndeplini responsabilitatea pe care ar trebui să o porți pentru lucrarea lui Dumnezeu și pentru interesele casei Sale, iar datoria ta va fi astfel îndeplinită” (Cuvântul, Vol. 3: Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Numai cei care se supun cu adevărat lui Dumnezeu au inimi cu frică de El”). Cuvintele lui Dumnezeu au fost tare pătrunzătoare pentru mine. Biserica m-a pus să răspund de scrisorile de raportare, sperând că voi respecta voia lui Dumnezeu și voi apăra dreptatea, că atunci când conducătorii falși, antihriștii și răufăcătorii tulbură lucrarea bisericii, voi apăra principiile adevărului și voi lua poziție să-i expun, apărând lucrarea bisericii. Aceasta era datoria mea, responsabilitatea mea. În acel moment, deslușisem că Xu Qing era o falsă conducătoare. Productivitatea multor proiecte de care răspundea scăzuse serios și tot nu existase o schimbare reală după părtășie. Dacă nu era suspendată curând, asta dăuna și mai mult lucrării bisericii. Mă temeam că dacă afla că-i raportasem problemele, făcând să fie suspendată, urma să spună că eram insensibilă. Mai ales după ce am văzut că se simțea prost și plângea, mi-am făcut griji că dacă îi dezvăluiam atunci problemele, avea să spună că nu îi înțelegeam greutățile și m-ar fi urât. Așa că am ascuns situația reală și nu am raportat adevărata ei problemă, alegând calea de mijloc, cu un ochi deschis și unul închis, acoperind pe ascuns o conducătoare falsă, necontând afectarea lucrării bisericii sau pătrunderea în viață a fraților și surorilor. Crezând, mă bucura udarea și hrana cuvintelor lui Dumnezeu, dar favorizam interese din afară, mușcând mâna care mă hrănea. Am fost așa egoistă și josnică, fără pic de umanitate! La acest gând, m-a cuprins regretul și vinovăția față de ce făcusem. Am detestat cât de egoistă și vicleană fusesem.

Mai târziu, am citit un alt pasaj din cuvintele lui Dumnezeu. „Indiferent cât de bine se preface o persoană, indiferent cât de prezentabil sau cuviincios este comportamentul său, cât de drăguț sau frumos s-a afișat sau cât de înșelătoare este, ceea ce nu poate fi negat este faptul că fiecare persoană coruptă este plină de firi satanice. Sub masca acestui comportament exterior, încă se împotrivește și se răzvrătește față de Dumnezeu, se împotrivește și se răzvrătește față de Creator. […] Pe scurt, a fi o persoană cu un comportament bun care se conformează noțiunilor tradiționale de moralitate nu înseamnă a urmări adevărul; nu înseamnă să urmărești să fii o adevărată ființă creată. Dimpotrivă, în spatele urmăririi acestor comportamente bune se ascund multe secrete întunecate și de nemenționat. Indiferent ce fel de comportament bun urmărește omul, scopul din spatele acestuia nu este altul decât acela de a câștiga afecțiunea și respectul mai multor oameni, de a-și promova propria poziție și de a-i face pe oameni să creadă că este respectabil și vrednic de încredere și de însărcinare. Dacă urmărești să fii o astfel de persoană care se comportă frumos, din punct de vedere al calității, nu înseamnă acest lucru că ești precum cei celebri și grozavi? Dacă ești o persoană care doar se comportă cum se cuvine, dar nu iubește cuvântul lui Dumnezeu și nu acceptă adevărul, atunci, din punct de vedere calitativ, ești la fel ca ei. Și care este rezultatul? Lucrul la care ai renunțat este adevărul; ceea ce ai pierdut este șansa ta de mântuire. Acesta este cel mai nesăbuit comportament – reprezintă alegerea și urmărirea pe care le face un idiot. V-ați dorit vreodată să fiți acea persoană grozavă, faimoasă, mai impresionantă pe scenă, pe care ați admirat-o atât de mult timp? Acea persoană dulce și abordabilă? Acea persoană amabilă, genială, academică? Acea persoană care, din exterior, pare a fi prietenoasă și drăguță? Nu ați mai urmărit astfel de oameni înainte? (Ba da.) Dacă, acum, încă urmărești astfel de oameni, încă idolatrizezi oameni de acest gen, permite-Mi să-ți spun: nu ești departe de moarte, întrucât oamenii pe care îi idolatrizezi sunt oameni răi care se prefac a fi buni. Dumnezeu nu-i va mântui pe oamenii răi. Dacă idolatrizezi oamenii răi și nu accepți adevărul, în cele din urmă, vei fi și tu distrus” (Cuvântul, Vol. 6: Despre urmărirea adevărului, „Ce înseamnă să urmărești adevărul? (3)”). Am fost impregnată și influențată de cultura tradițională de mic copil, considerând „Nu lovi omul sub centură”, „Nu are niciun rost să decapitezi un om ucis; fii tolerant ori de câte ori e posibil”, „Păstrarea tăcerii asupra greșelilor prietenilor buni face o prietenie lungă și bună” și alte filosofii satanice drept etaloane de comportament și evaluare a umanității oamenilor. După dobândirea credinței, am ținut cont de mândria celorlalți în interacțiunile cu frații și surorile, rareori semnalând greșeli și neajunsuri pe care le vedeam, lăsându-le mereu loc de întors celorlalți, ca să mă simtă înțelegătoare și să aibă impresie bună despre mine. Știam bine că Xu Qing era o conducătoare falsă și că trebuia suspendată imediat, dar ca să evit să o jignesc, să ne protejez relația, nu doar că nu am dat-o în vileag, dar am ascuns adevărul și nu i-am raportat problemele. Aproape am ajuns scutul conducătoarei false, ceea ce ar fi o fărădelege. Acum am înțeles că păream a fi iubitoare și amabilă pe dinafară, dar voiam să impun o imagine pozitivă în inima celorlalți și să le câștig admirația. Ca să-mi ating scopul demn de dispreț, puteam afecta lucrarea bisericii și pătrunderea în viață a fraților și surorilor. Oricât aderă cineva la aceste noțiuni și principii etice și morale omenești, asta nu înseamnă că e o persoană bună. Din contră, motive rușinoase stau la baza acestor comportamente agreabile. Trăind conform acestor gânduri și perspective satanice, aveam să ajung tot mai alunecoasă, vicleană, egoistă și malefică. Tot ce am făcut era împotriva adevărului și a lui Dumnezeu. Apoi am citit câteva pasaje din cuvintele lui Dumnezeu care mi-au fost tare utile. Dumnezeu Atotputernic spune: „Trebuie să existe un standard pentru a avea o bună umanitate. Acesta nu presupune a lua calea moderației, a nu respecta principiile, a te strădui să nu jignești pe nimeni, a fi lingușitor oriunde te duci, a fi mieros și versat cu toți cei pe care îi întâlnești și a face pe toată lumea să te vorbească de bine. Nu acesta este standardul. Deci, care este standardul? Acesta presupune să ai principii și să-ți asumi responsabilitatea în privința tratamentului aplicat lui Dumnezeu, adevărului, îndeplinirii datoriei și tuturor tipurilor de oameni, evenimente și lucruri. Acest lucru este ușor de văzut de către toți: toată lumea are clar în inima sa acest lucru” (Cuvântul, Vol. 3: Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Oferindu-ți inima lui Dumnezeu, poți obține adevărul”). „Care ar trebui să fie baza discursului oamenilor? Cuvintele lui Dumnezeu. Prin urmare, care sunt cerințele și standardele pe care le are Dumnezeu cu privire la discursul oamenilor? (Să fie constructiv pentru oameni.) Așa este. În mod fundamental, trebuie să spui adevărul, să vorbești sincer și ceea ce spui să fie în beneficiul celorlalți. Cel puțin, discursul trebuie să-i educe pe oameni, și nu să-i păcălească, să-i ia în râs, să-i inducă în eroare, să-i satirizeze, să-i insulte, să-i constrângă, să-i rănească, să dea în vileag slăbiciunile oamenilor sau să-și bată joc de oameni. Aceasta este manifestarea umanității normale. Este virtutea umanității. […] Ce înseamnă a spune că o persoană nu ar trebui să dea în vileag slăbiciunile oamenilor? Înseamnă să nu arunci cu noroi în alți oameni. Nu te lega de greșelile sau neajunsurile lor trecute pentru a-i judeca sau condamna. Acesta este minimul pe care ar trebui să-l faci. Din punct de vedere proactiv, cum se manifestă discursul constructiv? Acesta reprezintă, în principal, încurajarea, orientarea, îndrumarea, îndemnarea, înțelegerea și mângâierea. De asemenea, uneori este necesar să subliniem și să criticăm direct neajunsurile, deficiențele și greșelile celorlalți. Acest lucru este foarte benefic pentru oameni. Nu-i așa că le este de un real ajutor și că e constructiv pentru ei? Să spunem, de exemplu, că ești deosebit de îndărătnic și arogant. Nu ai fost niciodată conștient de acest lucru, dar cineva care te cunoaște bine vine imediat și îți expune problema. Te gândești în sinea ta: «Sunt îndărătnic? Sunt arogant? Nimeni altcineva nu a îndrăznit să-mi spună asta, dar el mă înțelege. Faptul că a putut spune așa ceva sugerează că acest lucru este chiar adevărat. Trebuie să petrec ceva timp reflectând la acest lucru». După aceea îi spui persoanei: «Alți oameni îmi spun doar lucruri frumoase, îmi cântă laude, nimeni nu discută deschis cu mine niciodată, nimeni nu mi-a subliniat vreodată aceste neajunsuri și probleme. Numai tu ai fost în stare să-mi spui, să fii sincer cu mine. A fost atât de grozav, de mare ajutor pentru mine». Asta înseamnă să ai o discuție sinceră, nu-i așa? Încetul cu încetul, cealaltă persoană ți-a comunicat ce avea în minte, gândurile despre tine și experiențele despre cum a avut noțiuni, închipuiri, negativitate și slăbiciune în această chestiune și a putut să le înlăture prin căutarea adevărului. Asta înseamnă a avea o discuție sinceră, este o comuniune de suflete” (Cuvântul, Vol. 6: Despre urmărirea adevărului, „Ce înseamnă să urmărești adevărul? (3)”). Am înțeles clar din cuvintele lui Dumnezeu că adevărata umanitate nu înseamnă să fii amabil, milos și rezonabil și nu înseamnă să fii înțelegător și să protejezi relațiile interpersonale, să obții aprobarea celorlalți, ci să fii onest față de Dumnezeu și de ceilalți și să tratezi oamenii sincer. Dacă vezi conducători falși, antihriști sau răufăcători perturbând lucruri în biserică și poți apăra principiile adevărului ca să protejezi lucrarea bisericii, dacă poți semnala problemele celorlalți, având părtășie și ajutându-i, edificându-i prin vorbă și faptă – doar asta înseamnă să fii cu adevărat un om bun. Dacă doar ții cont de imagine și statut în datoria ta, dacă vezi pe cineva că perturbă lucrarea bisericii, dar nu-l expui și nu-l împiedici, nesocotind voia lui Dumnezeu, nu ești o persoană bună, indiferent cât de bune sunt relațiile tale cu ceilalți, ci ești o persoană egoistă, netrebnică și josnică. Înainte, credeam că filosofii satanice precum „Nu lovi omul sub centură” însemnau să fii înțelegător și tolerant, că asta era un lucru bun. Acum știu că asta e complet diferit de spusele lui Dumnezeu „nu ar trebui să dea în vileag slăbiciunile oamenilor”. Aceste spuse ale lui Dumnezeu însemnau să nu învinovățești oamenii sau să le critici punctele slabe, ca să-i judeci, ci să-i tratezi cum se cuvine. Asta e ceea ce ar trebui să dețină umanitatea normală. Iar Satana ne inculcă gânduri precum „Nu lovi omul sub centură” ca să ne facă să ne protejăm imaginea și statutul, nu să semnalăm problemele altora, așa că ajungem tot mai egoiști și mai vicleni și nu avem umanitate normală. Oricât de drăguț ar părea cineva, nu e decât ipocrizie și înșelăciune ca să-și satisfacă interesele. Asta nu înseamnă să fii un om cu adevărat bun. Dacă nu suntem stăpâniți de corupție, ci îi dăm cuiva indicii și-l ajutăm având părtășie despre adevăr, așa încât să dobândească cunoaștere și căință reale, asta e o reprezentare autentică a umanității și iubirii.

A existat un alt pasaj pe care l-am citit, care mi-a oferit o cale mai clară de practică. Cuvintele lui Dumnezeu spun: „După ce ați avut părtășie despre zicale cu privire la comportamentul bun în cultura tradițională, ați dobândit vreo înțelegere cu ajutorul acestora? Cum ar trebui să abordați acest tip de comportament bun? Unii oameni ar putea spune: «Începând de astăzi, nu voi fi o persoană academică, genială sau amabilă. Nu voi fi o așa-zisă persoană „bună”; nu voi fi o persoană care îi respectă pe cei în vârstă sau îi iubește pe tineri; nu voi fi o persoană dulce, abordabilă. Nimic din toate acestea nu reprezintă o revărsare firească a umanității normale; este un comportament înșelător și fals și nu se ridică la nivelul practicării adevărului. Ce fel de persoană voi fi? Voi fi o persoană onestă; voi începe prin a fi o persoană onestă. În discursul meu, pot să fiu needucat, să nu înțeleg regulile, să fiu lipsit de cunoștințe și privit cu dispreț de către ceilalți, dar voi vorbi deschis, cu sinceritate și fără falsitate. Ca persoană și în acțiunile mele, nu voi fi fals și nu mă voi preface. De fiecare dată când voi vorbi, va fi din inimă – voi spune ceea ce gândesc în sinea mea. Dacă urăsc pe cineva, mă voi analiza și nu voi face nimic rău față de acea persoană; voi face doar lucruri constructive. Când voi vorbi, nu voi lua în considerare propriul meu câștig și nici nu voi fi constrâns de reputația sau imaginea mea. Mai mult decât atât, nu voi avea intenția de a-i face pe oameni să aibă o părere bună despre mine. Mă va interesa doar dacă Dumnezeu este fericit. Să nu rănesc oamenii va fi standardul meu. Ceea ce fac eu va fi în conformitate cu cerințele lui Dumnezeu; nu voi face lucruri care să-i rănească pe ceilalți și nici nu voi face lucruri în detrimentul intereselor casei lui Dumnezeu. Voi face doar lucruri care sunt benefice pentru alții, voi fi doar o persoană cinstită și care Îl face fericit pe Dumnezeu». Nu reprezintă aceasta schimbarea la o persoană? Dacă într-adevăr practică aceste cuvinte, atunci se va fi schimbat cu adevărat. Viitorul și soarta sa se vor fi schimbat în bine. Va porni, în curând, pe calea urmăririi adevărului, va pătrunde, în curând, în realitatea adevărului și va deveni, în curând, o persoană cu speranță de mântuire. Acesta este un lucru bun, un lucru pozitiv” (Cuvântul, Vol. 6: Despre urmărirea adevărului, „Ce înseamnă să urmărești adevărul? (3)”). Cugetând la cuvintele lui Dumnezeu, am văzut că fiind o persoană onestă și vorbind sincer, cum cere Dumnezeu, fiind direcți în interacțiunile noastre, luând cuvintele lui Dumnezeu drept bază în toate și trăind cu adevărul ca etalon, putem să lepădăm treptat legăturile otrăvurilor Satanei și să avem o asemănare mai umană. Am rostit o rugăciune către Dumnezeu ca să nu mai țin cont de cum mă vor vedea ceilalți, și să nu mai protejez relațiile interpersonale. Voiam doar să fiu un om onest care Îl satisface pe Dumnezeu. Și astfel, i-am spus din nou conducătoarei despre problemele lui Xu Qing și mi-am mărturisit motivele greșite privind editarea scrisorii. În cele din urmă, m-am simțit puțin mai împăcată după asta. Peste câteva zile, conducătoarea a examinat-o, a stabilit că Xu Qing era o conducătoare falsă și a suspendat-o conform principiilor.

Mai târziu, a trebuit să mă ocup de altă scrisoare de raportare. Acuzatoarea, sora Lin Min, a raportat-o pe conducătoare, sora Zhang Yue, drept conducătoare falsă. Verificând situația, am văzut că Zhang Yue tocmai fusese într-o stare proastă, asta afectându-i eficiența în datorie, dar în general era capabilă să facă lucrare reală și să îi ajute pe ceilalți să își rezolve problemele. Nu era o conducătoare falsă. Ce a raportat Lin Min era adevărat, dar era destul de arogantă. N-a abordat corect defectele și neajunsurile lucrării lui Zhang Yue și nu i-a înțeles pe deplin situația. Doar a definit-o orbește pe Zhang Yue drept conducătoare falsă. Asta îi amplifica problemele și nu se potrivea principiilor – posibil să o afecteze. A trebuit să am părtășie cu Lin Min și să-i semnalez problemele. Mă gândeam că acum trebuia să practic adevărul și să îi semnalez problema. Dar în ziua când urma să mă întâlnesc cu Lin Min, tot mai aveam dubii. Lin Min mă ajutase nu demult, când avusesem niște dificultăți și înainte avea o impresie foarte bună despre mine. Dacă-i spuneam rezultatele evaluării și-i menționam problemele, avea să înțeleagă greșit, să creadă că eram nedreaptă și apoi să nu mă vadă cu ochi buni? După aceea, mi-am dat seama că nu eram în starea potrivită, așa c-am zis rapid o rugăciune către Dumnezeu, în cuget: „Dumnezeule, iar mă gândesc să urmez filosofii satanice și să-mi protejez relațiile. Te rog, luminează-mă, iluminează-mă, să mă lepăd de cele trupești. Indiferent cum se termină, nu mai vreau să țin cont de propria reputație. Vreau să practic adevărul și să îmi ajut cu adevărat sora.” M-am gândit la un pasaj din cuvintele lui Dumnezeu, citit acum câteva zile: „Când cineva se confruntă cu o situație în care are intenții și planuri personale și când firea coruptă a cuiva este, în mod clar, vizibilă, aceea e clipa în care trebuie să reflecteze asupra propriei persoane și să caute adevărul și reprezintă, de asemenea, un moment critic în care Dumnezeu cercetează amănunțit acea persoană. Ca atare, dacă ești capabil să cauți adevărul, să accepți adevărul și să te căiești cu adevărat, este momentul cel mai grăitor cu privire la o persoană. […] Plănuiești să te pocăiești; ai acea sclipire de intenție și o ceri mai insistent decât înainte, dar cine știe cât va dura până când te vei pocăi cu adevărat. Dacă nu ai făcut pași concreți sau nu ai un plan concret să practici căința, atunci nu e căință adevărată. Trebuie, totodată, să iei măsuri reale. Odată ce ai luat o măsură reală, lucrarea lui Dumnezeu va urma” (Cuvântul, Vol. 6: Despre urmărirea adevărului, „Ce înseamnă să urmărești adevărul? (2)”). Așa este. Când m-am confruntat cu așa ceva, Dumnezeu îmi examina inima să vadă dacă mă căisem cu adevărat, dacă alesesem să practic adevărul sau să-mi apăr mândria și interesele. Apoi mi-am clarificat motivele și am avut părtășie cu Lin Min. După aceea, Lin Min n-a mai fost tendențioasă fiindcă i-am semnalat problemele, și a reflectat asupra ei înseși, a învățat despre sine prin cuvintele lui Dumnezeu și a spus că fără să fi fost expusă astfel, nu ar fi văzut că era arogantă și că nu o trata cum trebuie pe Zhang Yue. Ar fi crezut că practica adevărul și că proteja lucrarea bisericii. Lin Min și-a deschis și ea sufletul, a întrebat cum să abordeze problema și am avut părtășie una cu alta. Am simțit că eram tare apropiate, fără cea mai mică barieră. În acea clipă m-am simțit foarte mișcată și am văzut că a trăi și-a acționa conform cuvintelor lui Dumnezeu sunt singurele lucruri benefice oamenilor și care îi pot ajuta. M-am simțit liniștită și împăcată.