de Li Jin, China

În 2014, când eram lider de biserică, eram întrucâtva eficientă în datoria mea și aveam o oarecare experiență, așa că simțeam că înțeleg adevărul. Când s-au ivit lucruri, adesea nu am căutat principiile adevărului, ci am acționat în mod arbitrar. La acea vreme, unii oameni au raportat că liderii de la două biserici aveau o umanitate rea și îi asupreau și constrângeau pe alții. Am ascultat, am crezut rapoartele și, fără a cerceta faptele, l-am demis pe unul dintre liderii care puteau face lucrare practică și am fost pe punctul să-l exclud din greșeală pe unul dintre ceilalți lideri, ceea ce a afectat grav lucrarea ambelor biserici. Superiorii mei m-au tratat aspru pentru că mi-am făcut datoria în mod arbitrar, n-am acționat conform principiilor adevărului și am demis și exclus oameni după voia mea. Însă n-aveam prea multă cunoaștere de sine, tot m-am certat și m-am justificat și credeam că toți făceau greșeli în datoria lor. Întrucât nu am acceptat adevărul, am făcut adesea lucruri opuse principiilor, am acționat arbitrar și lucrarea mea n-avea niciun efect practic, am fost demisă de superiorii mei. După ce am fost demisă, nu mi-au atribuit nicio datorie, ci mi-au spus să reflectez spiritual acasă. La acea vreme, n-am înțeles voia lui Dumnezeu și am fost foarte pesimistă. M-am gândit că crezusem în Dumnezeu ani de zile, îmi părăsisem căsnicia, renunțasem la locul de muncă și îmi făceam adesea datoria în ciuda bolii mele. Chiar dacă nu primeam merite, măcar munceam din greu. Era suficient de rău că fusesem demisă, dar acum mi se spunea că nu puteam îndeplini nicio datorie. Am făcut doar două greșeli, așa că m-am gândit că felul în care m-au tratat era prea dur, mai ales când i-am văzut pe ceilalți care nu erau lideri sau lucrători făcându-și datoria, în timp ce eu, care fusesem lider, n-aveam nicio datorie. M-am gândit: „Se pare că nu pot fi lider. Sunt standarde înalte și cerințe stricte pentru a fi lider. Dacă ești chiar și un pic neglijent, viața ta de credință în Dumnezeu se poate sfârși. Dacă nu poți fi nici măcar făcător de servicii, cum poți avea un final și o destinație? Pe viitor, nu voi mai fi lider, orice ar fi.” Ani la rând după aceea, am făcut mereu lucrare textuală în biserică. Deși existau oportunități de a candida la alegeri de lider sau lucrător, am evitat mereu să particip. Nu mi-am dat seama de problema mea la acea vreme. Am crezut că era înțelept să procedez așa.

În mai 2020, frații și surorile mele mi-au recomandat să candidez la alegeri. În mintea mea s-a pornit o luptă. Mă descurcam bine cu lucrarea textuală și nu voiam să particip la alegeri. Dacă eram aleasă ca lider, ar fi fost o veste proastă. M-am gândit că a fi lider este o lucrare dificilă, ingrată. E obligatoriu să fie bine făcută, iar dacă se făceau greșeli, liderul era mereu responsabil. Se potrivește zicala: „Toată lumea culege beneficiile, dar o singură persoană își asumă vina.” Înainte, când am fost lider, am greșit. Dacă slujeam din nou ca lider și făceam ceva care se împotrivea principiilor, afectând grav lucrarea casei lui Dumnezeu, în cel mai bun caz aș fi demisă și, în cel mai rău caz, exclusă, după care mi-aș pierde șansa la mântuire. Gândindu-mă la asta, am spus că afecțiunea mea cardiacă se agravase în ultimul timp, așa că nu puteam participa la alegeri. La acea vreme, m-am simțit puțin vinovată. Oare nu evitam alegerile? Dar apoi m-am gândit că realmente nu eram pregătită să fiu lider, iar inima mea nu se simțea prea bine în ultima vreme, așa că aveam un motiv să nu merg. La gândul acesta, puțina neliniște și vină pe care le simțeam au dispărut. O lună mai târziu, liderul a scris într-o scrisoare că frații și surorile m-au nominalizat din nou. După ce am citit-o, am început să mă întreb: „De ce m-au recomandat pe mine drept candidat? Este periculos să fii lider! Este multă muncă și multe probleme și aș putea fi dezvăluită în orice clipă. Unii oameni din jurul meu nu au părut să aibă vreo problemă când n-au fost lideri, dar odată ce au devenit, au fost dezvăluiți ca falși lideri și demiși, în timp ce alții au fost expuși ca fiind vicleni sau antihriști și au fost excluși. Se pare că statutul poate, realmente, să dezvăluie oamenii.” Prin urmare am decis să nu candidez la alegeri. Dar liderul a spus că trebuia să ajung la ora stabilită, așa că m-am dus fără tragere de inimă. În acele câteva zile de adunări, nu am avut multe de spus. Când a venit momentul votului, m-am chinuit îndelung. În final, le-am spus tuturor: „Mă abțin. Nu voi vota și nu voi candida la alegeri.”

Curând după ce am ajuns acasă, boala mea a recidivat. Am avut diaree și febră, iar medicamentele luate nu m-au ajutat. După mai multe zile, starea mi s-a îmbunătățit, în sfârșit, după care brațele și gâtul s-au umplut de puncte roșii. S-a agravat tot mai mult, așa că de îndată ce începeam să transpir, aveam dureri înțepătoare în tot corpul. După câteva zile, eram complet extenuată din cauza acestor stări de rău. Mi-am dat seama că această boală nu era o coincidență, era disciplina lui Dumnezeu, dar n-am știut cum să reflectez. M-am rugat lui Dumnezeu, cerându-I să mă îndrume să mă cunosc și să-mi învăț lecția.

Mai târziu, când liderul meu a aflat că sufeream din cauza bolii, mi-a reamintit să reflectez asupra atitudinii mele față de alegeri și a găsit un pasaj din cuvântul lui Dumnezeu cu privire la starea mea. „Având o natură satanică, odată ce oamenii câștigă statut, se află în pericol. Prin urmare, ce este de făcut? Nu au o cale de practică? Nu poate fi schimbat acest fapt? Spune-Mi, în momentul în care oamenii corupți dobândesc statut – indiferent de cine sunt ei – devin ei antihriști? Este acest lucru absolut? (Dacă nu urmăresc adevărul, atunci vor deveni antihriști, dar dacă urmăresc adevărul, nu vor deveni.) Este absolut corect: dacă oamenii nu urmăresc adevărul, atunci cu siguranță vor deveni antihriști. Și oare toți care merg pe calea antihriștilor o fac din cauza statutului? Nu, acest lucru este în principal din cauză că nu au dragoste pentru adevăr, pentru că nu sunt corecți. Indiferent dacă au statut sau nu, toți oamenii care nu urmăresc adevărul merg pe calea antihriștilor. Indiferent câte predici au auzit, astfel de oameni nu acceptă adevărul, nu merg pe calea cea dreaptă și, așadar, merg inevitabil pe calea cea strâmbă. Situația seamănă cu modul oamenilor de a mânca: unii nu consumă alimente care le pot hrăni trupul și susține o existență normală, ci în schimb insistă să consume lucruri care le fac rău, în cele din urmă tăindu-și singuri craca de sub picioare. Nu este aceasta propria lor alegere? După ce sunt alungați, unii conducători și lucrători răspândesc noțiuni, spunând: «Nu fi lider și nu îți da voie să câștigi statut. Oamenii sunt în pericol din clipa în care dobândesc vreun statut, iar Dumnezeu îi va da în vileag! Odată ce sunt dați în vileag, nu se vor mai califica să fie nici măcar credincioși de rând și nu vor mai primi nicio binecuvântare.» Ce vorbă mai e și asta? În cel mai bun caz, reprezintă o înțelegere greșită a lui Dumnezeu; în cel mai rău, este o blasfemie la adresa Lui. Dacă nu mergi pe calea cea bună, nu cauți adevărul și nu urmezi calea lui Dumnezeu, ci în schimb insiști să mergi pe calea antihriștilor și ajungi pe calea lui Pavel, având în cele din urmă același rezultat, același final ca și Pavel, încă învinuindu-L pe Dumnezeu și judecându-L ca fiind nedrept, atunci nu ești tu obiectul veritabil al unui antihrist? Un asemenea comportament este blestemat! Când oamenii nu înțeleg adevărul, ei trăiesc întotdeauna conform noțiunilor și închipuirilor lor, Îl interpretează pe Dumnezeu greșit în mod frecvent și simt că acțiunile lui Dumnezeu nu se potrivesc propriilor lor noțiuni, ceea ce le provoacă emoții negative; acest lucru se întâmplă din cauză că oamenii au firi corupte. Ei spun lucruri care sunt negative și pline de resentimente pentru că le este prea meschină credința, le este prea mică statura și înțeleg prea puține adevăruri – ceea ce este cu totul de iertat și nu este ținut minte de Dumnezeu. Și, totuși, există și cei care nu merg pe calea cea dreaptă, care merg în special pe calea înșelării, opoziției, trădării lui Dumnezeu și a luptei împotriva lui Dumnezeu. Acești oameni sunt, în cele din urmă, pedepsiți și blestemați de Dumnezeu și aruncați în pierzanie și distrugere. Cum ajung în acest punct? Pentru că nu au reflectat asupra lor și nu s-au cunoscut niciodată pe ei înșiși, pentru că nu acceptă adevărul deloc, sunt nesăbuiți și îndărătnici, refuză cu încăpățânare să se pocăiască și se plâng de Dumnezeu după ce sunt dați în vileag și alungați, spunând că Dumnezeu nu este drept. Ar putea fi mântuiți astfel de oameni? (Nu.) Nu ar putea fi mântuiți. Așadar, toți care sunt alungați sunt imposibil de mântuit? Nu se poate spune că sunt imposibil de răscumpărat. Sunt cei care înțeleg prea puține adevăruri, sunt tineri și fără experiență – care, odată ce devin conducători sau lucrători și au statut, sunt conduși de firile lor corupte și urmăresc statutul, se bucură de acest statut, așa că, natural, pășesc pe calea antihriștilor. Dacă, după ce sunt dați în vileag și judecați, sunt capabili să reflecte asupra lor înșiși și să se pocăiască sincer, lepădându-se de răutate precum poporul din Ninive, fără a mai păși pe calea răului ca înainte, atunci mai au șansa de a fi mântuiți. Dar care sunt condițiile unei astfel de șanse? După ce sunt dați în vileag și identificați, se căiesc sincer, sunt capabili să accepte adevărul – ceea ce înseamnă că încă au o oarecare speranță. Dacă nu sunt capabili să reflecteze asupra lor înșiși și nu au nicio intenție să se pocăiască sincer, vor fi alungați în totalitate” („Ca să-și resolve propria fire coruptă, omul trebuie să aibă o cale specifică de practicare” în Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă). După citirea cuvintelor lui Dumnezeu, liderul mi-a amintit: „Tu simți mereu că, în calitate de lider, e ușor să fii dezvăluit, înlocuit sau alungat. Este această perspectivă corectă? Dacă oamenii sunt, în final, dezvăluiți sau alungați depinde de măsura în care urmăresc adevărul și de calea pe care o iau. Nu contează dacă sunt sau nu lideri. Dacă o persoană nu urmărește adevărul sau nu merge pe calea cea dreaptă ca lider, dacă face rău, perturbă lucrarea casei lui Dumnezeu și refuză să se căiască, cu siguranță va fi dezvăluită și alungată. Însă pentru unii oameni, chiar dacă fac greșeli în îndatoririle lor și comit fărădelegi, dacă pot să accepte adevărul, să reflecteze asupra lor și să aibă căință reală, casa lui Dumnezeu le va oferi șanse. Chiar dacă au calibru slab și nu sunt pregătiți să fie lideri, vor fi transferați la o datorie corespunzătoare și nu vor fi demiși sau alungați cu ușurință. Dintre toți liderii din casa lui Dumnezeu, de ce unii înțeleg tot mai mult adevărul și devin mai buni în îndatoririle lor? De ce unii oameni fac lucruri rele și sunt dezvăluiți drept falși lideri și antihriști și sunt alungați? Au oare eșecurile lor legătură cu funcția de lider? De asemenea, casa lui Dumnezeu a dezvăluit și a alungat numeroși răufăcători, dintre care mulți nu erau lideri. Au fost alungați pentru că au urât adevărul, n-au mers pe calea cea dreaptă, au exagerat în îndatoririle lor și au provocat perturbări și întreruperi. Are acest lucru vreo legătură cu a fi lider?”

În acel moment, asta m-a emoționat puțin. „Corect, nu doar liderii sunt dezvăluiți și alungați odată ce au statut. Se întâmplă pentru că, după ce dobândesc statut, nu merg pe calea cea dreaptă, nu urmăresc adevărul, doar râvnesc la beneficiile statutului, acționează arbitrar, exagerează și provoacă perturbări și întreruperi. Asta este ceea ce-i face falși lideri și antihriști care sunt dezvăluiți și alungați.” M-am gândit la fratele Wu, care a fost demis acum mult timp. Ca lider, era mereu arogant, se dădea mereu în spectacol, își disprețuia și respingea partenerii în toate lucrurile, făcându-i să se simtă constrânși și incapabili să-și îndeplinească îndatoririle în mod normal. Liderii lui au avut părtășie cu el de multe ori, dar el nu s-a schimbat și abia după aceea a fost demis. Am reflectat asupra ultimilor mei ani ca lider. Am acționat adesea în mod arbitrar. Când frații și surorile mele i-au raportat pe cei doi lideri de biserică, nu am cercetat și nu am verificat conform principiului. În schimb, i-am condamnat orbește, ajungând până într-acolo încât i-am demis și i-am exclus. Drept urmare, le-am făcut rău ambilor lideri și am creat haos în biserică. Gândindu-mă acum la asta, am văzut că tot ce am făcut era rău. Distrugeam lucrarea casei lui Dumnezeu și șansa celorlalți de a fi mântuiți. Din fericire, deciziile mele nedrepte și false au fost descoperite și anulate. Altminteri, consecințele aveau să fie teribile. Mi-am dat seama că demiterea mea nu avusese, de fapt, nimic de-a face cu statutul sau poziția de lider. Avea legătură cu firea mea prea arogantă, n-am căutat adevărul, am acționat arbitrar și fără discernământ, am perturbat lucrarea bisericii, iar când am fost emondată și tratată, n-am reflectat asupra-mi și nu m-am căit. De aceea am fost demisă. Acest lucru era conform principiilor și, totodată, era dreptatea lui Dumnezeu. În orice caz, nu mă cunoșteam și trăiam într-o stare de neînțelegere și precauție față de Dumnezeu. Am crezut că am fost dezvăluită pentru că eram lider, că cerințele casei lui Dumnezeu erau prea ridicate și că eram demisă pentru doar două greșeli. Am fost atât de absurdă și irațională! Abia acum mi-am dat seama că dacă n-aș fi fost demisă la timp și oprită din acțiunile mele, dată fiind firea mea arogantă, aș fi făcut un rău mult mai mare. Demiterea mea era protecția lui Dumnezeu pentru mine și, totodată, o bună ocazie ca eu să reflectez asupra mea. M-am gândit la sora Wang, care mi-a fost parteneră înainte. Ea fusese demisă, dar după eșecul ei, a putut să reflecteze asupra ei, să învețe lecții și să se căiască înaintea lui Dumnezeu. Ulterior, când a fost din nou lider, a putut să caute principiile adevărului în acțiunile ei și a făcut progrese evidente. După ce m-am gândit la asta, am înțeles că oamenii nu sunt alungați pentru că au statut. Și-o fac cu mâna lor, prin propriile firi corupte. Dacă firile noastre corupte nu sunt înlăturate, chiar dacă nu suntem lideri și nu facem răul dintr-o poziție de lider, tot vom fi alungați pentru că n-am urmărit adevărul.

Odată ce am recunoscut asta, starea mea a început să se schimbe, dar tot îmi făceam unele griji: „Înțelegerea mea asupra adevărului este superficială, iar liderii trebuie să ia multe hotărâri. Dacă rânduielile mele nepotrivite perturbă lucrarea casei lui Dumnezeu, aș putea comite fărădelegi. Dacă nu sunt lider și nu intru în contact cu o asemenea lucrare, n-aveam să fac rău sau să mă împotrivesc lui Dumnezeu din pricina acestor lucruri. Încă mai cred că cel mai bine este să nu candidez la alegeri.” În acest moment, am citit un pasaj din cuvântul lui Dumnezeu: „Nu vreau să văd pe nimeni că simte ca și cum Dumnezeu l-a lăsat afară, în frig, că l-a abandonat sau i-a întors spatele. Vreau doar să văd pe toată lumea pe drumul urmăririi adevărului și căutând să-L înțeleagă pe Dumnezeu, mărșăluind înainte cu îndrăzneală și cu o hotărâre neclintită, fără nicio îndoială sau povară. Indiferent ce nedreptăți ai comis, cât de departe ai mers pe un drum greșit sau dacă ai făcut fărădelegi grave, nu lăsa ca acestea să devină poveri sau bagaje în exces pe care să trebuiască să le porți în căutarea ta de a-L înțelege pe Dumnezeu: continuă să mergi mai departe. Tot timpul, El ține mântuirea omului în inima Lui; asta nu se schimbă niciodată. Este partea cea mai prețioasă a esenței lui Dumnezeu” (Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Dumnezeu Însuși, Unicul VI”). Eram profund emoționată de cuvântul lui Dumnezeu. Dumnezeu nu renunță să mântuiască oamenii din cauza unor eșecuri și fărădelegi temporare. În schimb, le dă șansa de a se căi. A face greșeli și fărădelegi în datoria ta nu este ceva înfricoșător. Atât timp cât oamenii se pot schimba, Dumnezeu continuă să-i îndrume. Mi-am amintit că, deși făcusem câteva fărădelegi, Dumnezeu nu m-a abandonat. El doar m-a mustrat și m-a disciplinat, iar apoi a folosit oamenii pentru ca să mă expună și să mă trateze, să mă înlăture din rolul de conducere și să mă facă să reflectez asupra-mi. Însă eu am trăit într-o stare de precauție și neînțelegere față de Dumnezeu și nu eram dispusă să fiu lider sau lucrător, așa că Dumnezeu S-a folosit de ceilalți să aibă părtășie cu mine de multe ori și a așteptat să mă schimb. De la început, Dumnezeu fusese răbdător și indulgent cu mine și mi-a dat destul timp și ocazii, în speranța că aveam să accept adevărul și să mă căiesc. Nu m-a condamnat și nu m-a alungat, așa cum am crezut eu, pentru o singură fărădelege. Realizând asta, m-am simțit plină de remușcări și vinovăție, așa că m-am rugat lui Dumnezeu: „Dumnezeule! Sunt prea răzvrătită. Nu mai vreau să Te înțeleg greșit sau să mă feresc de Tine. Acum, doresc să mă căiesc. Te rog, îndrumă-mă ca să-mi pot schimba starea greșită.”

După aceea, m-am întrebat de ce-L înțelesesem greșit și mă păzisem de Dumnezeu. Care era cauza principală? Atunci, liderul meu mi-a trimis un pasaj din cuvântul lui Dumnezeu, care mi-a fost de mare ajutor. Dumnezeu Atotputernic spune: „Dacă ești înșelător, atunci vei fi precaut și bănuitor cu privire la toți oamenii și toate lucrurile și și, astfel, credința ta în Mine se va clădi pe o temelie a suspiciunii. Nu aș putea recunoaște niciodată o astfel de credință. Din cauza lipsei credinței adevărate, ești și mai lipsit de dragostea adevărată. Iar dacă ești predispus să te îndoiești de Dumnezeu și să faci speculații cu privire la El după bunul tău plac, atunci ești, fără îndoială, cel mai înșelător dintre toți oamenii. Tu speculezi dacă Dumnezeu poate fi asemenea omului: păcătos de neiertat, cu un caracter meschin, lipsit de corectitudine și rațiune, fără simțul dreptății, predispus la tactici răutăcioase, trădătoare și viclene, încântat de rău și de întuneric și așa mai departe. Motivul pentru care oamenii au astfel de gânduri nu este acela că nu-L cunosc pe Dumnezeu câtuși de puțin? O astfel de credință este pur și simplu păcat!” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cum să Îl cunoașteți pe Dumnezeul de pe pământ”). Cuvântul lui Dumnezeu m-a făcut să-mi dau seama că L-am înțeles greșit și m-am ferit de El deoarece natura mea era prea înșelătoare. După ce am fost demisă, nu m-am gândit la calea care mă condusese la eșec și nu am învățat lecții pentru a evita repetarea greșelilor. Din contră, am crezut că a fi lider însemna că aveam să fiu dezvăluită și alungată cu ușurință. Am crezut că titlul de „lider” îmi făcuse rău. Ba chiar mi L-am imaginat pe Dumnezeu asemeni unui conducător lumesc care ar condamna oamenii la moarte pentru un lucru făcut greșit, așa că eram îngrozită gândindu-mă la alegeri. Mă temeam că, dacă eram aleasă drept lider, aveam să fiu dezvăluită și să-mi pierd finalul, așa că eram mereu în alertă și defensivă în prezența lui Dumnezeu. M-am gândit că înălțarea lui Dumnezeu pentru mine era malițioasă și am găsit scuze după scuze ca să evit și să refuz să candidez. Eram atât de înșelătoare! Casa lui Dumnezeu pregătește lideri și lucrători ca să le dea ocazia să practice, ca ei să înțeleagă adevărul și să-și asume însărcinarea dată de Dumnezeu. Dar eu am crezut că Dumnezeu intenționa să mă dezvăluie și să mă alunge. Îl înțelegeam greșit și Îl huleam pe Dumnezeu! Cred în Dumnezeu, dar am văzut mereu lucrurile din perspectiva celor nedrepți, m-am îndoit și m-am păzit de Dumnezeu. Am expus prin asta firi rele și satanice. Oare acest fel de credință nu I se împotrivea lui Dumnezeu?

Mai târziu, după ce am citit cuvântul lui Dumnezeu, am înțeles mai mult din voia Sa. Cuvintele lui Dumnezeu spun: „Uneori, Dumnezeu folosește o anumită chestiune pentru a te da în vileag sau disciplina. Dar asta înseamnă că ai fost alungat? Înseamnă că ți-a venit sfârșitul? Nu. […] De fapt, în multe cazuri, îngrijorarea oamenilor izvorăște din propriile lor interese. Vorbind în termeni generali, este teama că nu vor avea niciun final. Întotdeauna își spun în sinea lor: «Dacă Dumnezeu mă dă în vileag, mă alungă și mă respinge?» Aceasta este interpretarea ta greșită despre Dumnezeu; acestea sunt doar gândurile tale. Trebuie să-ți dai seama care este intenția lui Dumnezeu. Faptul că El dă oamenii în vileag nu este pentru a-i alunga. Oamenii sunt demascați pentru a le dezvălui neajunsurile, greșelile și esența naturii lor, pentru a-i face să se cunoască pe ei înșiși și pentru a fi capabili de o adevărată pocăință; ca atare, dezvăluirea este pentru a ajuta viețile oamenilor să crească. Fără o înțelegere pură, oamenii pot să-L interpreteze greșit pe Dumnezeu și să devină negativi și slabi. Pot chiar să cedeze în fața disperării. De fapt, dezvăluirea de către Dumnezeu nu înseamnă neapărat că oamenii vor fi alungați. Aceasta are loc pentru a-ți oferi cunoaștere și pentru a te face să te pocăiești. Deseori, pentru că oamenii sunt răzvrătiți și nu caută adevărul pentru a găsi o rezolvare când au izbucniri de corupție, Dumnezeu trebuie să exercite disciplina. Și astfel, uneori, El îi expune pe oameni, dezvăluind urâțenia lor și cât de demni de milă sunt, permițându-le să se cunoască pe ei înșiși, ceea ce le ajută viața să crească. Expunerea oamenilor are două implicații diferite: pentru oamenii răi, a fi dați în vileag înseamnă că sunt alungați. Pentru cei care pot accepta adevărul, este o reamintire și un avertisment; ei sunt obligați să reflecteze asupra lor, să-și vadă adevărata stare și să nu mai fie îndărătnici și nesăbuiți, pentru că ar fi periculos să continue astfel. Expunerea oamenilor în acest mod este pentru a le aduce aminte, ca atunci când își realizează datoria să nu facă lucrurile de mântuială și cu nepăsare, să nu fie blazați, să nu se mulțumească doar cu a fi puțin eficienți, crezând că și-au îndeplinit datoria la un standard acceptabil – când, de fapt, măsurând conform cerințelor lui Dumnezeu, ei nu au atins standardele, dar tot sunt îngâmfați și se complac, crezând că se descurcă bine. În astfel de împrejurări, Dumnezeu îi va disciplina, le va atrage atenția și le va reaminti oamenilor. Uneori, Dumnezeu le dezvăluie urâțenia – ceea ce, în mod evident, este pentru a le servi drept aducere aminte. În astfel de momente, ar trebui să reflectezi asupra ta: faptul că-ți realizezi datoria astfel este inadecvat, implică o răzvrătire, conține prea mult din ce este negativ, este complet superficial și, dacă nu te pocăiești, vei fi pedepsit. Când Dumnezeu te disciplinează și te dă în vileag, asta nu înseamnă în mod neapărat că vei fi alungat. Această chestiune ar trebui abordată corect” („Doar prin practicarea cuvintelor lui Dumnezeu putem dobândi o schimbare a firii” în Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă). Când am citit cuvintele lui Dumnezeu, am fost foarte emoționată. M-am simțit, totodată, rușinată și vinovată. Dumnezeu dezvăluie, tratează și disciplinează oamenii pentru ca noi să ne cunoaștem, să ne căim și să ne schimbăm. Dumnezeu voia sincer să mă mântuiască, dar când emondarea, tratarea și eșecul s-au abătut asupra mea, nu I-am văzut bunele intenții. M-am agățat insistent de aberațiile și minciunile Satanei precum „Cu cât sunt mai mari, cu atât cad mai de sus” și „E singurătate în vârf.” M-am gândit că un lider în casa lui Dumnezeu e ca un funcționar lumesc și că riscul de a fi dezvăluită și alungată era cu atât mai mare cu cât era mai înaltă poziția mea. În toți acești ani, înțelegându-L greșit și păzindu-mă de Dumnezeu, inima mea a rămas închisă pentru El. Am refuzat în mod repetat însărcinarea și împrejurările Lui pentru mine, am evitat alegerile și am rămas extrem de precaută și neliniștită în datoria mea așa că nu am putut să dau totul și să-mi predau complet inima lui Dumnezeu și am avut mereu o atitudine lipsită de entuziasm față de adevăr, exact ca un necredincios. Eram prinsă în cursa Satanei, fiind rănită de el și nici măcar n-am știut paguba imensă pe care o provoca în viața mea. Acum, eram în pragul pericolului, așa că nu mai puteam să-L înțeleg greșit și să-L rănesc pe Dumnezeu. M-am rugat în gând lui Dumnezeu: „Dumnezeule, vreau să mă căiesc înaintea Ta și să tratez alegerile corect. Indiferent dacă sunt sau nu aleasă, mă voi supune rânduielilor Tale.”

La momentul alegerilor, încă eram confuză: „Dacă ei chiar mă aleg, ar trebui să accept și să mă supun, dar capacitatea și calibrul meu sunt limitate, așa că cel mai bine ar fi să las pe altcineva s-o facă. Așa, nu va trebui să fiu din nou dezvăluită.” În dilema mea, m-am gândit brusc la cuvântul lui Dumnezeu: „Când oamenii lui Dumnezeu își îndeplinesc datoria în împărăție și creaturile lui Dumnezeu își îndeplinesc datoria înaintea Creatorului, ei trebuie să aibă o inimă care se teme de Dumnezeu, să acționeze calm și să nu fie lași, timizi și timorați: este rușinos să-ți realizezi datoria?” („Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă”). Cuvântul lui Dumnezeu m-a trezit imediat. Da, în momentul critic, am vrut să mă retrag și să scap. Fusesem mereu neliniștită cu privire la alegeri. Unde-mi erau curajul și demnitatea? Eram exact atât de lașă și timidă cum a spus Dumnezeu! Este corect și potrivit ca o ființă creată să-și îndeplinească datoria; e onorabil. Dar eu am dat înapoi și m-am ascuns în lașitate rușinoasă. Era atât de absurd și de jalnic! Trebuia să mă întorc spre Dumnezeu, să fiu o persoană simplă și onestă, să nu mă mai îngrijorez cu privire la finalul și destinația mea și să-I dau lui Dumnezeu inima mea. Indiferent dacă eram aleasă sau nu, trebuia să am o atitudine de supunere față de El, iar dacă eram aleasă, trebuia să accept, să ascult și să-mi fac bine datoria. Când am depășit această barieră în mintea mea, am simțit o greutate imensă ridicată de pe inima mea și m-a cuprins o mare ușurare.

Când au venit rezultatele, eu și încă o soră am fost alese. De această dată, nu mai eram în defensivă și în neînțelegere și nu mă mai temeam să nu fiu alungată dacă nu-mi făceam bine datoria. În schimb, eram dispusă să prețuiesc ocazia și să-mi fac datoria la capacitate maximă ca să mă revanșez pentru fărădelegile mele trecute. Mai târziu, am citit un alt pasaj din cuvântul lui Dumnezeu: „Vă temeți să mergeți pe calea antihriștilor? (Da.) Este utilă teama neînsoțită de altceva? Nu – doar teama nu poate rezolva problema. Este normal să vă fie teamă. Să fiți cu teamă în inimă arată că sunteți un iubitor al adevărului, o persoană care este dispusă să tindă spre adevăr și care este dornică să-l urmeze. Dacă sunteți cu teamă în inimă, atunci ar trebui să căutați adevărul și să găsiți o cale de practică. Trebuie să începeți prin a învăța să cooperați cu alții în armonie. Dacă există o problemă, rezolvați-o prin părtășie și discuții, astfel încât toată lumea să poată cunoaște principiile, precum și raționamentul specific și programul referitor la rezolvare. Nu te împiedică asta să acționezi dictatorial, unilateral? În plus, trebuie să înveți să lași grupul să te supravegheze și să te ajute. Aceasta presupune toleranță și o gândire amplă. […] Cu siguranță este necesar să accepți supravegherea, însă principalul lucru este să te rogi la Dumnezeu și să te bazezi pe El, supunându-te unei reflecții constante. În special când ai mers pe calea greșită sau ai făcut ceva greșit sau când urmează să acționezi dictatorial și unilateral și cineva din apropiere îți menționează acest lucru și te avertizează, trebuie să accepți acest lucru, să te grăbești să reflectezi asupra ta, să-ți recunoști greșeala și să ți-o corectezi. Acest lucru te poate împiedica să pășești pe calea antihriștilor. Dacă există cineva care te ajută și te avertizează astfel, nu ești protejat fără să știi? Ba da – asta este protecția ta” („Îndeplinirea adecvată a datoriei necesită o cooperare armonioasă” în Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă). Cuvântul lui Dumnezeu mi-a arătat principiul de practică pentru a evita calea greșită, iar acesta presupune să cauți adevărul orice s-ar întâmpla, să discuți lucrurile cu frații și surorile tale, să cooperezi armonios, să-ți îndeplinești datoria conform principiilor adevărului, să nu acționezi arbitrar după firea ta arogantă, să nu pretinzi ultimul cuvânt, ci să accepți supravegherea fraților și surorilor în îndatoririle tale. Dacă te temi să n-o apuci pe calea antihriștilor, să nu fii dezvăluit și să nu eșuezi astfel în datoria ta, nu vei rezolva probleme și-ți vei rata șansa de a dobândi adevărul și de a fi mântuit. Este ca și cum te-ai înfometa de teamă să nu te îneci. Ulterior, am învățat lecțiile din greșelile mele anterioare și am avut o atitudine mult mai potrivită în datoria mea. Am discutat lucrurile conștiincios cu toți și eram capabilă să lucrez bine cu ei. Am căutat împreună principiile adevărului. A trecut ceva timp, am văzut îndrumarea lui Dumnezeu, iar îndatoririle mele au produs rezultate.

Prin această experiență, am văzut că Dumnezeu nu m-a alungat din cauza fărădelegilor mele, nici nu S-a lepădat de mine pentru că m-am păzit de El. În schimb, El a rânduit oamenii, chestiunile și lucrurile pentru a mă determina să vin înaintea Lui ca să reflectez asupra firii mele corupte, astfel încât să pot înțelege voia Sa, să nu-L mai înțeleg greșit și să-mi îndeplinesc mulțumitor datoria. Slavă lui Dumnezeu!