de Zhang Cheng, provincia Shandong

De fiecare dată când îi vedeam pe unii lideri și colegi din biserică devenind antihriști și fiind eliminați de Dumnezeu deoarece întotdeauna mărturiseau pentru ei înșiși și aduceau frații și surorile în fața lor, mă avertizam: trebuie să mă asigur că-L preamăresc și-L mărturisesc pe Dumnezeu sub toate aspectele; sub niciun chip, nu trebuie să mă laud sau să mă preamăresc, altfel voi păși pe calea perdanților. Și astfel, de fiecare dată când aveam părtășie, mă concentram doar pe a-mi dezvălui propria corupție și nu discutam niciodată despre practică sau despre pătrunderea în viață dintr-o perspectivă pozitivă. Când alții îmi spuneau că era o oarecare pătrundere sau schimbare în mine, respingeam imediat afirmația. Credeam că, practicând astfel, Îl preamăream și-L mărturiseam pe Dumnezeu.

Într-o zi, am auzit aceste cuvinte dintr-o părtășie: „Cunoștințele unor persoane despre preamărirea și mărturisirea lui Dumnezeu sunt incomplete, așadar ceea ce ele practică nu este în întregime corect. Ele cred că a vorbi despre a avea experiența lucrării lui Dumnezeu înseamnă, în principal, a vorbi despre a-și cunoaște propria corupție, a și-o dezvălui, a practica deschiderea și a analiza amănunțit dezvăluirea corupției lor – că doar asta înseamnă a-L preamări și a-L mărturisi pe Dumnezeu. A vorbi despre aceste aspecte ale experienței și mărturiei drept schimbări ale sinelui și drept procesul prin care cineva se schimbă sau drept pătrunderea în realitate, este ca și cum mărturisești pentru tine însuți, și nu pentru Dumnezeu. Este corectă o astfel de cunoaștere? A vorbi despre procesul prin care ai experiența schimbării înseamnă a mărturisi pentru tine însuți? Nu, nu înseamnă. […] Ce trebuie să înțelegem este că, pentru a fi extrem de eficienți în a-i aduce pe oameni în fața lui Dumnezeu, când vorbești doar despre experiențe negative și nu spui nimic despre o pătrundere pozitivă, efectul este limitat și nu ideal, iar oamenii tot nu vor avea o cale de urmat. În timpul părtășiilor voastre, ceilalți vor vedea doar cum vă deschideți, cum vă analizați amănunțit și cum vă deschideți sufletul. Dar cum rămâne cu pătrunderea voastră pozitivă, cu practica voastră? Ce fel de cale de practicat le oferiți oamenilor? Nu le-ați spus oamenilor cum să practice pe viitor. […] Unii oameni nu înțeleg ce înseamnă să mărturisești pentru tine însuți. Ei cred că a discuta despre aspectele lor pozitive și despre aspectul pătrunderii lor în realitate înseamnă a mărturisi pentru ei înșiși – dar, de fapt, aceasta este o mai bună mărturie despre Dumnezeu, o mărturie perfectă despre El. Faptul că suntem capabili de puțină realitate, de câteva fapte bune, de puțină credință în îndeplinirea îndatoririlor noastre, nu este asta dragoste de Dumnezeu? Nu este acesta harul lui Dumnezeu? Nu este acesta efectul lucrării Duhului Sfânt? Având părtășie despre astfel de lucruri, sunteți mai capabili de a mărturisi despre omnipotența lui Dumnezeu, despre modul în care lucrarea lui Dumnezeu este lucrarea de mântuire a oamenilor, despre modul în care cuvintele lui Dumnezeu pot schimba oamenii, îi pot desăvârși și-i pot mântui. Astfel, mărturia privind lucrarea lui Dumnezeu necesită, de asemenea, să vorbiți despre propria pătrundere pozitivă, despre cum ați trecut de la a nu putea pătrunde la a putea, în cele din urmă; despre cum ați trecut de la a nu vă putea cunoaște la a vă putea cunoaște, în cele din urmă, și la a putea cunoaște esența naturii voastre; despre cum ați trecut de la a vă opune și a vă răzvrăti împotriva lui Dumnezeu la a vă putea supune Lui, la a-L mulțumi și la a-L mărturisi. Dacă puteți avea părtășie în totalitate despre astfel de experiențe și mărturii, atunci mărturia voastră față de Dumnezeu este întreagă și completă. Doar asta înseamnă să-L preamărești și să-L mărturisești pe Dumnezeu în adevăratul sens. […] Dacă tot vorbiți doar despre propria corupție și urâțenie și dacă, după un deceniu sau mai mult, nu puteți spune nimic despre schimbările din voi înșivă, asta înseamnă să-L preamăriți și să-L mărturisiți pe Dumnezeu? Asta înseamnă să-L slăviți pe Dumnezeu? Poate asta mărturisi omnipotența lucrării lui Dumnezeu? […] Dacă mărturia voastră îi face pe oameni să devină negativi și să se îndepărteze de Dumnezeu, atunci nu este o mărturie. Lucrarea voastră I se opune lui Dumnezeu, este lucrarea Satanei; este lucrarea care I se opune lui Dumnezeu” („Întrebări și răspunsuri” în Predici și părtășie despre intrarea în viață III). Când am auzit asta, mi-am dat deodată seama că a mă expune cu încăpățânare și a vorbi despre dezvăluirea corupției mele nu însemna să-L preamăresc și să-L mărturisesc pe Dumnezeu; adevărata mărturie și preamărire a lui Dumnezeu nu presupune doar a discuta despre a ajunge să-ți cunoști natura coruptă, având experiența lucrării de judecată și mustrare a lui Dumnezeu; ce este mai important este să spui ceva despre practica și pătrunderea ta pozitivă. De exemplu: ce adevăruri ai ajuns să cunoști, ce ai ajuns să cunoști despre Dumnezeu, ce efecte a avut asupra ta lucrarea lui Dumnezeu, cum ți s-a schimbat fosta fire și așa mai departe. Dacă vorbești sincer despre aceste aspecte ale experienței și cunoașterii, prin experiențele reale despre care vei avea părtășie le vei permite fraților și surorilor să obțină cunoașterea lui Dumnezeu și să vadă că lucrarea lui Dumnezeu chiar poate mântui oamenii și-i poate schimba, astfel insuflându-le credință de Dumnezeu și, în același timp, dându-le o cale de practică și pătrundere și informându-i despre cum să-L satisfacă pe Dumnezeu și despre cum să pătrundă în realitatea cuvintelor Lui. Doar asta este cu adevărat preamărirea și mărturisirea lui Dumnezeu și doar astfel de mărturii îl pot rușina pe Satana. Înțelegerea mea despre preamărirea și mărturisirea lui Dumnezeu, pe de altă parte, fusese prea unilaterală, prea absurdă. Am crezut că, dacă spun mai multe despre corupția mea în fața fraților și surorilor, astfel încât ei să nu aibă o părere bună despre mine, înseamnă să-L preamăresc și să-L mărturisesc pe Dumnezeu. Am crezut că, dacă vorbesc despre aspectele pozitive ale pătrunderii mele, înseamnă că mă preamăresc și mărturisesc pentru mine însumi. Ce prostie din partea mea! În acest moment nu pot să nu mă gândesc la practica mea și la efectul preamăririi și mărturisirii lui Dumnezeu.

Odată, țin minte cum o soră care mă găzduia a spus: „Voi, liderii, ați renunțat la familiile și la carierele voastre ca să vă faceți datoria departe de casă, ați suferit multe greutăți, ați trecut prin multe și ați ajuns să înțelegeți multe adevăruri. Toți ați avut o anumită pătrundere și schimbare. Dar, stând acasă, eu sunt prea constrânsă de trup, momentele când inima mea este împăcată înaintea lui Dumnezeu sunt puține și nu am suferit nicio schimbare. Mi-ar face mare plăcere să fiu ca voi.” Auzind acest lucru, mi-am spus: „Trebuie să-L preamăresc și să-L mărturisesc pe Dumnezeu, trebuie să am părtășie despre corupția mea și să nu pomenesc schimbările prin care am trecut, altfel această soră mă va stima.” Ca urmare, m-am asigurat că vorbesc despre modul în care, în trecut, m-am purtat arogant și nu am respectat aranjamentele bisericii când mi-am făcut datoria, despre cum nu puteam să mă înțeleg cu frații și surorile mele, despre câte din spusele mele erau întinate de neadevăr, despre cum încercam să înșel și să nutream suspiciuni despre oameni. […] După ce mi-a ascultat părtășia, sora a spus: „Am crezut că voi toți v-ați schimbat mai mult sau mai puțin complet – dar, se pare că nici voi nu v-ați schimbat. Hm! Niciunul dintre voi nu s-a schimbat, ceea ce înseamnă că eu sunt chiar mai rău de atât.” După asta, deși sora nu mă mai stima și nu mă mai respecta, a devenit negativă drept consecință și credea că nu are nicio șansă de mântuire. Odată, în timpul adunării, le-am vorbit fraților și surorilor despre un aspect al corupției mele: despre faptul că aveam concepții despre Dumnezeu. Am discutat doar despre cum aveam concepții despre Dumnezeu, nu și despre cum am rezolvat aceste concepții și s-a dovedit că frații și surorile nu avuseseră astfel de concepții, însă au avut după ce mi-au ascultat părtășia. Și așa mai departe. Acesta a fost efectul presupusei mei preamăriri și mărturisiri a lui Dumnezeu. Preamărirea și mărturisirea lui Dumnezeu pe care am practicat-o nu doar că nu era o mărturie despre autoritatea și măreția cuvintelor lui Dumnezeu, ci, în schimb, le-a dat fraților și surorilor îndoieli și închipuiri despre lucrarea lui Dumnezeu de mântuire, schimbare și desăvârșire a oamenilor; ei și-au pierdut credința în mântuire, și nici nu au avut motivația de a urmări adevărul sau hotărârea de a coopera activ. Preamărirea și mărturisirea lui Dumnezeu pe care am practicat-o nu le-a mărturisit oamenilor despre bunătatea, dragostea și dreptatea lui Dumnezeu, nu a mărturisit intențiile Lui benevolente de mântuire a oamenilor, arătând oamenilor dragostea lui Dumnezeu și permițându-le să-L cunoască; în schimb, au dat naștere concepțiilor și neînțelegerilor despre Dumnezeu în sufletul fraților și surorilor și aceștia au trăit într-o stare greșită. Cum Îl preamăream și-L mărturiseam pe Dumnezeu? Pur și simplu răspândeam negativitate și eliberam moarte. În esență, răneam oamenii și le aduceam distrugere. Deși, din exterior, nu părea că am făcut ceva evident malefic, esența acțiunilor mele era în opoziție cu Dumnezeu, semăna indiferența în relația oamenilor cu Dumnezeu, era un atac asupra pozitivismului fraților și surorilor și îi făcea să se îndepărteze de Dumnezeu. Săvârșeam un rău, pur și simplu! Lucrul acesta este cu adevărat disprețuit și urât de Dumnezeu!

Slavă lui Dumnezeu că m-a luminat cu privire la ce înseamnă cu adevărat să-L preamărești și să-L mărturisești pe Dumnezeu, că mi-a permis să înțeleg cât de absurdă era înțelegerea mea despre ce înseamnă preamărirea și mărturisirea lui Dumnezeu, pentru că mi-a permis să văd că, în esență, presupusa mea preamărire și mărturisire a lui Dumnezeu erau o împotrivire gravă lui Dumnezeu. Dacă aș fi continuat așa, în cele din urmă ceea ce mi s-ar fi întâmplat ar fi fost eliminarea și pedeapsa, deoarece Îl slujisem pe Dumnezeu, dar mă împotrivisem Lui. Începând din acea zi, am aspirat să-mi transform mijloacele absurde de practică; atunci când aveam părtășie despre a mă cunoaște, trebuia să vorbesc mai mult despre calea spre o pătrundere pozitivă și despre mărturia privind experiența și practicarea cuvintelor lui Dumnezeu. Trebuie să mărturisesc tot ce am ajuns să cunosc – astfel încât, cu ajutorul experiențelor și cunoștințelor mele, frații și surorile să poată înțelege voia lui Dumnezeu, să poată avea experiența lucrării Lui și să obțină cunoașterea lui Dumnezeu, aducându-i cu adevărat înaintea Lui.