Lecții învățate din reîmpărțirea bisericilor

martie 29, 2022

de Yixin, Statele Unite

Devreme, anul trecut, cum bisericile noastre de nou-veniți se extindeau, liderul a decis să reîmpartă responsabilitățile mele și ale altor colegi. La început, nu m-am gândit mult la asta, dar când am aflat mai multe despre ceea ce se întâmpla, am văzut că bisericile de care urma să răspund eu erau mai problematice. Cei mai mulți membri încă nu aveau o bază în credința lor și nu fuseseră aleși încă toți liderii și diaconii. Dar bisericile preluate de sora Liu se descurcau mult mai bine decât ale mele. Acei credincioși noi erau bine pregătiți și aveau calibru bun, iar liderii și diaconii lor erau foarte responsabili. Nu m-am putut abține să nu încep s-o invidiez. Mă întrebam de ce a primit ea bisericile mai bune, în vreme ce ale mele aveau atâtea probleme. Va necesita mult efort din partea mea! Dacă nu făceam lucrurile să funcționeze, ce va crede liderul despre mine? Oare va spune că sunt incompetentă și că nu pot realiza nimic? S-ar putea să n-aibă o părere bună despre mine. Privind lucrurile așa, am fost foarte nemulțumită. Apoi, mergând la adunările acelor biserici, întotdeauna erau mai multe probleme de abordat care luau foarte mult timp. Biserică după biserică avea toate aceste probleme. Nu dormeam foarte mult și mă forțam din răsputeri. Mă gândeam că ceea ce sorei Liu îi lua o oră să termine, mie îmi lua două sau trei ore. Calibrul și aptitudinile mele erau limitate, iar bisericile aveau atât de multe probleme. Nu făceam progrese vizibile în ciuda timpului și efortului investit, așa că atunci când liderul ar compara rezultatele mele cu cele ale sorei Liu, ar simți clar că eu eram mediocră, că nu mă descurcam bine și nu o egalam pe sora Liu. Eram într-o stare destul de proastă în acea perioadă și oricând întâlneam o problemă, mă simțeam foarte supărată și nedreptățită. Eram obosită atât fizic, cât și emoțional. Am venit înainte lui Dumnezeu ca să mă rog și să caut, spunând: „Dumnezeule, știu că Tu ai permis această repartizare a lucrării și ar trebui să mă supun rânduielilor tale, dar tot sunt reticentă. Te rog, luminează-mă să înțeleg voia Ta și propria mea corupție.”

Apoi, am citit câteva pasaje din cuvintele Lui, iar unul dintre ele a atins exact starea mea de atunci. Dumnezeu spune: „Să-ți sporești povara nu înseamnă să-ți îngreunezi situația, ci exact ceea ce este necesar: aceasta este datoria ta, așadar, nu încerca să alegi cu mare grijă, sau să spui nu, sau să fugi de ea. De ce crezi că este greu? De fapt, dacă te-ai strădui puțin mai mult, ai fi pe deplin capabil să realizezi asta. Faptul că simți că este greu, de parcă ai fi tratat nedrept, de parcă ți s-ar da bătăi de cap dinadins, este revărsarea unei firi corupte, înseamnă să refuzi să-ți faci datoria și să nu primești de la Dumnezeu; asta nu înseamnă să practici adevărul. Când îți alegi cu mare grijă datoria, făcând-o pe cea care este confortabilă și ușoară, pe cea care te face să dai bine, aceasta este firea coruptă a Satanei. Dacă nu ești capabil să accepți și să te supui, asta dovedește că încă ești răzvrătit față de Dumnezeu, că ripostezi, respingi, eviți – ceea ce este o fire coruptă. Așadar, ce ar trebui să faci când știi că aceasta este o fire coruptă? Când simți că sarcina atribuită altcuiva i-ar lua doar două seri ca să o termine, în vreme ce sarcina care ți-a fost dată ție ar putea să-ți ia trei zile și trei nopți, și ar necesita multă gândire și efort, și ar trebui să faci multe cercetări, acest lucru te face nefericit. Este bine că te simți nefericit? (Nu.) Categoric, nu. Așadar, ce ar trebui să faci când simți că asta nu este bine? Dacă în inima ta ripostezi și te gândești: «Asta se întâmplă pentru că sunt drăguț și lumea profită ușor de mine. Sarcinile ușoare, cele care îi fac pe oameni să dea bine, sunt întotdeauna date altcuiva. Eu sunt singurul care le primește pe cele grele, obositoare și urâte. Nu pot să nu le fac? Nu este rândul altcuiva? Nu este corect! Dumnezeu nu este drept? De ce nu este drept în astfel de chestiuni? De ce sunt întotdeauna ales eu? Nu înseamnă asta a căuta pricină unor oameni drăguți?» Dacă asta este ceea ce gândești, atunci nu ai nicio intenție să faci această datorie, încerci să fugi de ea, așa că nu vei fi inspirat cum să o faci și vei fi incapabil să o îndeplinești. Unde este problema? Mai întâi de toate, atitudinea ta este greșită. La ce se referă această atitudine greșită? La faptul că tu ai atitudinea greșită față de datoria ta; aceasta nu este atitudinea pe care ar trebui să o ai față de datoria ta. De ce faci mofturi? Ar trebui să asculți și să accepți lucrurile pe care ar trebui să le faci, fără să te plângi sau să alegi” („Cum să experimentezi cuvintele lui Dumnezeu în îndatoririle tale” în Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă). Citind asta, am reflectat la ceea expusesem în ultimele zile. Văzând că membrii bisericilor pe care le preluasem nu aveau o bază bună și puțini au putut prelua o datorie, am fost foarte reticentă. Nu fuseseră aleși toți liderii și diaconii și diversele proiecte erau greu de gestionat, așadar, nu doar că trebuia să investesc timp și energie ca să mă ocup de lucruri, ci s-ar putea și ca acestea să nu iasă bine și atunci aș da o impresie proastă. Voiam doar să mă ocup de biserici care se descurcau deja bine, ca să nu-mi fac griji pentru lucruri și să pot obține rezultate mai ușor, iar ceilalți să mă aprecieze mai mult. Mă tot gândeam că împărțirea lucrării în acel mod nu era corectă față de mine, că sora Liu a primit o lucrare ușoară care o va face să dea bine, iar eu aveam una grea și obositoare. Nu aveam s-ajung să mă remarc. Așadar, am fost foarte potrivnică și nu am vrut să accept asta. Dar prin cuvintele lui Dumnezeu, am văzut că modul în care gândeam însemna că respingeam acea datorie, fiind mofturoasă și nevrând să fac ceva ce nu îmi aducea slavă. N-am fost nici pe departe ascultătoare. Crezusem mereu că eram foarte scrupuloasă și responsabilă în datoria mea și nu m-am așteptat niciodată să fiu expusă în acel mod. Am văzut că motivele și perspectivele din datoria mea erau greșite. În loc să încerc să-L mulțumesc pe Dumnezeu, am vrut să obțin admirația și lauda celorlalți. Cum aș putea să obțin aprobarea lui Dumnezeu, nutrind acele intenții în datoria mea?

Am găsit un pasaj de la Dumnezeu. Cuvintele Lui spun: „Dacă dorești să fii devotat în tot ceea ce faci pentru a împlini voia lui Dumnezeu, nu poți doar să îndeplinești o singură datorie; trebuie să accepți orice însărcinare pe care Dumnezeu ți-o acordă. Fie că ea corespunde sau nu gusturilor tale și se încadrează sau nu în interesele tale, sau că este ceva de care nu te bucuri sau ceva ce n-ai mai făcut niciodată, ori e ceva dificil, tot ar trebui să o accepți și să te supui. Nu doar că trebuie să o accepți, ci trebuie să cooperezi proactiv și să înveți despre ea și să dobândești intrarea. Chiar dacă suferi, ești umilit și niciodată nu ieși în evidență, tot trebuie să îți dedici devotamentul. Trebuie să o privești ca pe datoria ta de împlinit; nu ca pe o afacere personală, ci ca pe datoria ta. Cum ar trebui oamenii să-și înțeleagă îndatoririle? Este atunci când Creatorul – Dumnezeu – îi dă cuiva o sarcină de făcut, iar în acel punct, ia naștere datoria acelei persoane. Sarcinile pe care ți le dă Dumnezeu, însărcinările pe care ți le dă Dumnezeu – acestea sunt îndatoririle tale. Când le urmărești ca pe propriile scopuri și ai cu adevărat o inimă iubitoare de Dumnezeu, mai poți oare să refuzi? (Nu.) Aceasta nu e o chestiune a putinței sau neputinței – nu ar trebui să le refuzi. Ar trebui să le accepți. Aceasta este calea practicii. Ce este calea practicii? (A fi întru totul devotat în toate lucrurile.) Fii devotat în toate lucrurile pentru a împlini voia lui Dumnezeu. Unde este aici punctul focal? Este în «în toate lucrurile». «Toate lucrurile» nu înseamnă neapărat lucruri care-ți plac sau la care ești bun, cu atât mai puțin lucruri care îți sunt familiare. Uneori nu vei fi bun la ceva, uneori vei fi nevoit să înveți, uneori vei întâmpina dificultăți și uneori va trebui să suferi. Cu toate acestea, indiferent ce sarcină e, atâta vreme cât îți este încredințată de Dumnezeu, tu trebuie să o accepți de la El, să o privești ca pe datoria ta, să fii devotat împlinirii ei și să împlinești voia lui Dumnezeu: aceasta e calea practicii. Indiferent ce ți se întâmplă, trebuie să cauți întotdeauna adevărul și, odată ce ești sigur ce fel de practică este în conformitate cu voia lui Dumnezeu, ar trebui să o practici. Doar a acționa în acest fel înseamnă a practica adevărul și doar apoi poți intra în realitatea adevărului” („Oamenii pot fi cu adevărat fericiți doar dacă sunt cinstiți” în Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă). Citind asta, am știut că era adevărat. O datorie vine de la Dumnezeu, e însărcinarea pe care ne-o dă El și e responsabilitatea noastră. Oricât de grea este sau oricât de puțină slavă e în ea, este obligația noastră pe care trebuie s-o acceptăm. Aceasta e atitudinea pe care trebuie s-o avem și e rațiunea pe care o ființă creată ar trebui s-o aibă înaintea lui Dumnezeu. Acele biserici pe care le gestionam nu erau ceea ce-mi doream, iar dorința mea de statut nu va fi îndeplinită, dar erau însărcinarea dată de Dumnezeu. Trebuia s-o accept și să nu-mi mai abordez datoria dintr-o perspectivă greșită. Am venit înaintea lui Dumnezeu ca să mă rog, vrând să mă supun rânduielilor Sale, să fac tot ce pot în datoria mea, să ud bine credincioșii noi și să-i ajut să se stabilească în curând pe adevărata cale. Atitudinea mea față de datorie s-a îmbunătățit puțin după acea rugăciune și n-am mai fost atât de supărată.

După o vreme, tot mai multe biserici erau înființate, așa că liderul ne-a împărțit din nou responsabilitățile. Dintre bisericile din sfera mea de acțiune, singura care se descurca puțin mai bine și singura soră din datoria de udare care își făcea bine treaba au fost repartizate în gestionarea altor oameni. Am fost foarte supărată și nefericită din cauza asta. Am simțit că îmi înțelegeau bine situația, că preluasem bisericile cu cele mai multe probleme și că lucrasem deja din greu. N-a fost ușor s-o găsesc pe acea soră care se descurca bine, iar ea era îmi luată, așadar, cum aș putea realiza ceva în lucrarea mea? Dacă aș continua să mă zbat să obțin rezultate bune, ce ar crede ceilalți despre mine? Ar crede că sunt incapabilă și că nu pot realiza nimic. Ar fi foarte rușinos! Cum aș putea, după aceea, să apar la întâlnirile cu colegii? Tot gândindu-mă la asta, mi-au dat lacrimile. Am realizat și că devenisem iar nemulțumită și neascultătoare. Am îngenunchiat imediat în rugăciune și am început să reflectez asupra mea. Apoi, am citit un pasaj din cuvintele lui Dumnezeu. „Indiferent ce lucrare întreprinde, genul de persoană care este un antihrist nu se gândește niciodată la interesele casei lui Dumnezeu. Se gândește doar dacă propriile interese vor fi afectate, doar la sarcinile care sunt chiar sub nasul lui. Lucrarea casei lui Dumnezeu și biserica reprezintă doar ceva de care se ocupă în timpul său liber și trebuie îndemnat să facă totul. Protejarea propriilor interese este adevărata sa vocație, iar lucrurile pe care le face cu plăcere, adevărata afacere. În ochii lor, orice este rânduit de casa lui Dumnezeu sau legat de intrarea în viață a aleșilor lui Dumnezeu nu are importanță. […] Orice datorie îndeplinesc, ei nu se gândesc decât dacă aceasta le va spori popularitatea; atât timp cât le va crește reputația, ei își vor bate capul să găsească o cale de a învăța cum să o facă, să o ducă la bun sfârșit; îi interesează doar dacă asta îi va face să se distingă. Indiferent ce fac sau ce cred, gândesc doar pentru ei înșiși. Într-un grup, indiferent ce datorie îndeplinesc, concurează doar pentru cine e mai sus sau mai jos, cine câștigă și cine pierde, cine are o reputație mai mare. Le pasă doar de câți oameni îi admiră, câți oameni îi ascultă și câți adepți au. Nu au niciodată părtășie despre adevăr, nici nu rezolvă probleme reale, nu vorbesc niciodată despre cum să facă lucrurile conform principiului atunci când își îndeplinesc datoria, dacă au fost credincioși, dacă și-au îndeplinit responsabilitățile, dacă au fost neascultători. Nu acordă nici cea mai mică atenție cerințelor casei lui Dumnezeu și voii lui Dumnezeu. Își pun capul la contribuție și fac lucruri doar de dragul statutului și al prestigiului, ca să-și îndeplinească propriile ambiții și dorințe. Este manifestarea egoismului și a josniciei, nu-i așa? Aceasta expune pe deplin felul în care inimile lor sunt pline de propriile lor ambiții, dorințe și cerințe absurde; tot ceea ce fac ei este dictat de ambițiile și dorințele din inimile lor. Indiferent ce fac, propriile lor ambiții, dorințe și cerințe absurde sunt motivația și punctul lor de plecare. Aceasta este manifestarea arhetipală a egoismului și josniciei” („Rezumând caracterul antihriștilor și esența firii lor (Partea întâi)” în Demascarea antihriștilor). Cuvintele lui Dumnezeu spun cât de egoiști și josnici sunt antihriștii, că au ambiții și dorințe proprii în datoria lor și își protejează mereu interesele când abordează lucrurile. Orice datorie fac, nu se gândesc niciodată la voia lui Dumnezeu, cum să își facă bine datoria sau cum să se asigure că lucrarea casei lui Dumnezeu nu are de suferit. Se gândesc doar la renume și statut, fără să țină seama de biserică. Cât despre comportamentul meu, văzând că bisericile din grija mea aveau multe probleme, primul gând din mintea mea n-a fost să mă bizui pe Dumnezeu ca să fac totul să le sprijin, ci teama că nu mă voi descurca și-i voi face pe ceilalți să mă disprețuiască, ceea ce ar fi o rușine. Am fost potrivnică și nemulțumită de împărțirea lucrării, ba chiar m-am delăsat în datoria mea. Când am aflat că o soră capabilă care lucra în subordinea mea urma să fie transferată, prima mea reacție a fost că pierdeam un lucrător bun, iar realizările din lucrarea mea vor scădea. Apoi, liderul ar crede că sunt incapabilă și că nu pricep lucrarea bisericii. Am realizat că nu m-am gândit în datoria mea decât la reputația și interesele mele, cum să mă fofilez fără prea mult efort, dând totuși bine și câștigând admirația celorlalți. Nu priveam imaginea de ansamblu a lucrării bisericii. Am fost foarte egoistă și asta e o fire de antihrist. Gândindu-mă bine la asta, am știut că a fost voia lui Dumnezeu să fiu aleasă pentru biserici mai dificile. Acele biserici cu mai mulți nou-veniți și încă neorganizate cereau ca eu să mă bizui pe Dumnezeu și să caut adevărul mai mult pentru a rezolva greutățile lor. În plus, trebuia să plătesc un preț mai mare pentru a-i sprijini, ca să afle adevărul despre lucrarea lui Dumnezeu și să-și pună bazele în adevărata cale. A fost o pregătire bună pentru mine. Și cu cât se complicau lucrurile, cu atât mă forțau să vin spre Dumnezeu ca să caut adevărul și să găsesc soluții, astfel încât să ajung să cunosc multe adevăruri în acel mod. Era benefic pentru intrarea mea în viață. Apoi, am realizat că acea datorie nu însemna că cineva încerca să-mi îngreuneze situația, ci era iubirea și binecuvântarea lui Dumnezeu. Trebuia s-o accept, să mă supun și să pun suflet în ea. Această realizare m-a ajutat să-mi schimb atitudinea și nu m-am mai simțit atât de prost.

Apoi, am citit alt pasaj din cuvintele Lui, care m-a ajutat să-mi înțeleg problema mai bine. Dumnezeu Atotputernic spune: „Dacă cineva spune că iubește adevărul și că îl caută, dar în esență, țelul pe care îl urmărește este să iasă în evidență să se dea mare, să-i facă pe oameni să aibă o părere bună despre el, să-și atingă propriile interese, iar îndeplinirea datoriei sale nu este pentru a-L asculta sau mulțumi pe Dumnezeu, ci în schimb, este pentru a dobândi reputație, câștiguri și statut, atunci căutarea lui este nedreaptă. În aceste condiții, când vine vorba de lucrarea lui Dumnezeu, de lucrarea bisericii și de lucrarea casei lui Dumnezeu, este el un obstacol sau ajută la progresul acestor lucruri? În mod clar, este un obstacol; nu face aceste lucruri să progreseze. Toți cei care se laudă că fac lucrarea bisericii, dar totuși urmăresc viitorul, prestigiul și statutul propriu, își desfășoară propria activitate, își creează micul lor grup, micul lor regat – își face datoria acest fel de lider sau lucrător? Toată lucrarea pe care o face întrerupe, perturbă și împiedică în principal lucrarea casei lui Dumnezeu. Așadar, judecând după esența acestui lucru, care este consecința faptului că oamenii urmăresc statutul și prestigiul? Mai întâi, asta afectează intrarea în viață a celor aleși, afectează modul în care cei aleși mănâncă și beau cuvintele lui Dumnezeu, cum înțeleg adevărul și își răspândesc firile corupte, îi împiedică să intre pe calea cea dreaptă a credinței în Dumnezeu și îi conduce pe drumul greșit – ceea ce le face rău celor aleși și îi duce la ruină. Și, în cele din urmă, ce efecte are asupra lucrării casei lui Dumnezeu? Dezmembrare, întrerupere și împiedicare. Când își fac datoria în acest mod, nu putem spune că merg pe calea unui antihrist? Când Dumnezeu cere ca oamenii să-și lase la o parte prestigiul și statutul nu înseamnă că îi privează de dreptul de a alege; mai degrabă, o face pentru că, în timp ce urmăresc statutul și prestigiul, oamenii prejudiciază lucrarea casei lui Dumnezeu, întrerup intrarea în viață a fraților și surorilor, ba chiar influențează și modul normal în care ceilalți mănâncă și beau cuvintele lui Dumnezeu și înțeleg adevărul, aceștia dobândind prin asta mântuirea lui Dumnezeu. Și mai grav este că, atunci când oamenii urmăresc statutul și prestigiul propriu, un astfel de comportament poate fi caracterizat drept cooperare cu Satana la prejudicierea și împiedicarea în cea mai mare măsură a progresului lucrării lui Dumnezeu, și drept împiedicarea îndeplinirii normale a voii lui Dumnezeu printre oameni. Se împotrivesc în mod deliberat lui Dumnezeu și Îl contrazic. Aceasta este natura căutării statutului și prestigiului de către lideri și lucrători. Problema cu oamenii care își urmăresc propriile interese este că țelurile urmate sunt cele ale Satanei – sunt țeluri malefice și nedrepte. Când oamenii urmăresc aceste interese, devin fără să știe o unealtă a Satanei, devin o pistă pentru Satana, ba mai mult, devin întruchiparea Satanei. În casa lui Dumnezeu și în biserică, joacă un rol negativ; efectul pe care îl au asupra lucrării casei lui Dumnezeu și asupra vieții bisericești normale și a căutării normale a fraților și surorilor în biserică este să tulbure și să împiedice; au un efect negativ. Când cineva caută adevărul, e capabil să țină seama de voia lui Dumnezeu și este conștient de povara lui Dumnezeu. Când își face datoria, susține lucrarea casei lui Dumnezeu în toate privințele. Este capabil să Îl preamărească pe Dumnezeu și să mărturisească pentru El, le este de folos fraților surorilor, îi sprijină și aprovizionează, iar Dumnezeu dobândește slavă și mărturie, ceea ce îl rușinează pe Satana. Drept rezultat al căutării lui, Dumnezeu dobândește o creatură care este cu adevărat capabilă să se teamă de Dumnezeu și să se ferească de rău, care este capabilă să-L venereze pe Dumnezeu. De asemenea, drept rezultat al căutării lui, el urmează calea voii lui Dumnezeu, iar lucrarea lui Dumnezeu poate să progreseze. În ochii lui Dumnezeu, o astfel de căutare este pozitivă, corectă și este de cel mai mare folos lucrării casei lui Dumnezeu și aleșilor Lui din biserică” („Ei își fac datoria numai pentru a se remarca și a-și hrăni propriile interese și ambiții; nu iau niciodată în considerare interesele casei lui Dumnezeu și chiar vând aceste interese în schimbul gloriei personale (Partea întâi)” în Demascarea antihriștilor). Asta m-a făcut să-mi înțeleg mai bine urmărirea interesului propriu. Am realizat că, atunci când oamenii fac asta, acționează în numele Satanei, devenind o unealtă pentru el cu care să perturbe lucrarea casei lui Dumnezeu. Înainte, crezusem că doar făcând lucruri rele evidente, care împiedică vădit lucrarea casei lui Dumnezeu și viața bisericească însemna să te porți ca o marionetă a Satanei. Dar apoi am văzut că doar urmărind interese egoiste în datorie și neținând seama de cele ale casei lui Dumnezeu, nu vom avea decât un impact negativ asupra lucrării bisericii și vom fi tulburători. M-am gândit la ce am expus în datoria mea și, deși părea că nu am fost niciodată leneșă, că puteam să mă ocup de o lucrare dificilă și să lucrez noaptea și n-am făcut niciodată ceva vădit tulburător, n-am avut motivele corecte în datoria mea. Nu a fost pentru a-L mulțumi pe Dumnezeu, ci a fost un efort ca să mă remarc și să câștig admirația celorlalți. Când nu mi-a plăcut împărțirea lucrării, am fost foarte nemulțumită și n-am vrut s-o fac. N-am putut doar să mă supun și să mă gândesc cum să-mi fac bine acea datorie, sau cum să ofer sprijin imediat fraților și surorilor. Fără să-mi fi dat seama, împiedicasem deja lucrarea noastră de udare. Adevărul era că avusesem mai multă experiență decât ceilalți. Câteva dintre celelalte surori erau începătoare și nu cunoșteau lucrarea bisericii. Atribuindu-li-se bisericile mai bune și oameni mai buni pentru udare a fost benefic pentru lucrarea noastră globală. Dar am fost egoistă, vrând să păstrez sub comanda mea cele mai bune biserici și cei mai buni oameni pentru udare. Dar dacă lucrurile ar fi mers cum am vrut și colegii mai noi ar fi luat bisericile cu mai multe probleme, lucrarea ar fi avut de suferit și nu ar fi fost eficientă, ceea ce n-ar fi fost bine pentru casa lui Dumnezeu. Bisericile mele aveau mai multe probleme, dar de fapt, a fost o pregătire bună pentru mine. Puteam să pun puțin mai mult efort în asta și să rezolv câteva dintre acele lucruri, apoi, eficiența noastră globală putea fi îmbunătățită. N-a fost asta cea mai bună rânduială? Apoi, am realizat cum această datorie a scos la lumină gândirea mea egoistă, groaznică și irațională. Am văzut și că, având interese proprii în datoria mea, asta putea doar să prejudicieze lucrarea casei lui Dumnezeu. În trecut, căutasem în datoria mea numai renume și statut și interese personale și comisesem fărădelegi. Dacă nu mă schimbam de data asta, ci continuam să-mi apăr cu îndărătnicie interesele, știam că aș prejudicia din nou lucrarea bisericii, aș ofensa firea Lui și aș fi alungată. A fost un gând înfricoșător pentru mine. Am venit înaintea lui Dumnezeu ca să mă rog și să mă căiesc. Am spus: „Dumnezeule, în datoria mea n-am făcut decât să-mi apăr interese, fără să mă gândesc deloc la lucrarea bisericii sau la voia Ta. Cu umanitatea mea, nu sunt vrednică să preiau o datorie. Dumnezeule, vreau să mă căiesc cu adevărat.”

Apoi, am citit un pasaj din cuvintele Lui care chiar mi-a dat o cale pentru intrare. „Pentru toți cei care își îndeplinesc datoria, oricât de profund sau superficial ar fi înțelege adevărul, cel mai simplu mod de practică prin care să intre în realitatea adevărului este să se gândească, în toate, la interesele casei lui Dumnezeu și să renunțe la dorințele egoiste, la intențiile individuale, la motive, reputație și statut. Să pună interesele casei lui Dumnezeu pe primul loc – măcar atât ar trebui să facă un om. Dacă o persoană care îndeplinește această datorie nu poate face nici măcar atât, atunci cum se poate spune că își face datoria? Asta nu înseamnă a-ți îndeplini datoria. Ar trebui să ții cont mai întâi de interesele casei lui Dumnezeu, să te gândești la lucrarea Sa și să pui aceste considerații înainte de toate; abia după aceea poți să te gândești la stabilitatea statutului tău sau la cum te văd alții. Nu simțiți că lucrurile devin ceva mai ușoare atunci când le împărțiți în acești pași și faceți niște compromisuri? Dacă vei proceda astfel o vreme, vei ajunge să simți că a-L mulțumi pe Dumnezeu nu este dificil. În plus, ar trebui să poți să-ți îndeplinești responsabilitățile, să-ți onorezi obligațiile și îndatoririle, să lași deoparte dorințele tale egoiste, să-ți lași deoparte intențiile și motivele, să ai considerație pentru voia lui Dumnezeu și să pui interesele lui Dumnezeu și ale casei Sale pe primul loc. După ce vei fi experimentat aceste lucruri o vreme, vei simți că acesta este un mod bun de a trăi. Înseamnă să trăiești deschis și onest, fără să fii o persoană meschină sau bună de nimic, și să trăiești cu dreptate și onoare, în loc să fii îngust la minte sau răutăcios. Vei simți că așa ar trebui să trăiască și să acționeze o persoană. Treptat, dorința din inima ta de a-ți satisface propriile interese se va diminua” („Oferă-ți inima sinceră lui Dumnezeu și poți dobândi adevărul” în Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă). Citind cuvintele lui Dumnezeu, am învățat că, oricând, casa lui Dumnezeu trebuie să fie pe primul loc, nu beneficiul meu. Reputația și statutul sunt temporare, iar căutarea lor e fără sens. Să nu trăiești în corupție, să practici adevărul și să faci voia lui Dumnezeu sunt singura cale de a-I obține aprobarea. A fost luminător pentru mine să înțeleg asta. Oricum era împărțită lucrarea, nu puteam continua să-mi apăr interesele, imaginea și statutul, ci trebuia să mă conformez și să-mi fac bine datoria. Chiar dacă nu obțineam rezultate bune, trebuia să mă concentrez să trăiesc înaintea lui Dumnezeu și să-I accept controlul. Orice ar putea crede ceilalți despre mine, să pun suflet în datoria mea și să fiu responsabilă era singura cale de a-I face voia.

În următoarele câteva zile, m-am dăruit trup și suflet datoriei mele, fără să mă gândesc la interesele mele. Făcând acest lucru, am simțit că nu mai eram atât de controlată de corupția mea. Câteva zile mai târziu, discutând despre lucrare cu o soră, a spus că engleza ei vorbită nu era grozavă și că îi trebuia un interpret când verifica o biserică a nou-veniților. Avea dificultăți și nu realiza multe în datoria ei. Când a spus asta, m-am gândit că engleza mea era bună, așa că aș putea schimba cu ea și aș putea urmări lucrarea acelei biserici. Dar apoi, m-am gândit că acea biserică avea multe probleme, astfel încât dacă aș prelua-o, probabil că ar cere mult efort și s-ar putea să nu am multe progrese. M-am îngrijorat că ar putea afecta părerea celorlalți despre mine și atunci n-am mai vrut să schimb cu ea. Dar gândindu-mă la asta, am realizat că iar mă gândeam doar la beneficiul meu, apărându-mi imaginea și statutul, așa că am venit repede înaintea lui Dumnezeu în rugăciune, cerându-I să mă îndrume să mă lepăd de mine. După ce m-am rugat, am realizat că Dumnezeu mă testa prin acea situație și-mi dădea șansa să practic adevărul. Nu puteam continua să trăiesc în corupție, apărându-mi interesele ca înainte. Dacă această schimbare ar fi benefică pentru lucrarea casei Lui, trebuia s-o fac. Așadar, m-am gândit puțin la responsabilitățile celorlalți colegi și am simțit că într-adevăr cel mai bine era să schimb cu acea soră. Mi-am împărtășit gândurile liderului și, împreună cu ceilalți colegi, au fost toți de acord. M-am simțit foarte ușurată după ce am făcut schimbările și am apreciat asta într-un mod de nedescris. Am simțit că în sfârșit practicam adevărul și eram o persoană reală. Exact cum spune Dumnezeu: „Ar trebui să poți să-ți îndeplinești responsabilitățile, să-ți onorezi obligațiile și îndatoririle, să lași deoparte dorințele tale egoiste, să-ți lași deoparte intențiile și motivele, să ai considerație pentru voia lui Dumnezeu și să pui interesele lui Dumnezeu și ale casei Sale pe primul loc. După ce vei fi experimentat aceste lucruri o vreme, vei simți că acesta este un mod bun de a trăi. Înseamnă să trăiești deschis și onest, fără să fii o persoană meschină sau bună de nimic, și să trăiești cu dreptate și onoare, în loc să fii îngust la minte sau răutăcios. Vei simți că așa ar trebui să trăiască și să acționeze o persoană. Treptat, dorința din inima ta de a-ți satisface propriile interese se va diminua” („Oferă-ți inima sinceră lui Dumnezeu și poți dobândi adevărul” în Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă).

După aceea, am încetat să mai fiu pesimistă în privința bisericilor de care răspundeam, ci am făcut totul ca să am grijă de lucrarea fiecăreia. Când unii din echipa de udare se plângeau de greutățile din lucrarea lor, le corectam perspectivele greșite prin părtășie despre cuvintele lui Dumnezeu, mă bizuiam pe El și căutam adevărul cu ei pentru a rezolva acele probleme. Când am văzut că unii nou-veniți aveau multe probleme și nu veneau la adunări, nu i-am mai învinuit că sunt dificili, ci am avut conversații adevărate cu frații și surorile pentru a le înțelege greutățile și am avut părtășie cu ei despre cuvintele lui Dumnezeu. Cât despre faptul că nu aveam destui lideri și diaconi în funcție, am muncit mai mult la pregătirea talentelor. Am avut părtășie cu ceilalți de calibru mai bun și mai potriviți pentru acele roluri despre importanța și principiile îndeplinirii unei datorii și am petrecut câtva timp lucrând cot la cot cu ei. Când am văzut că era o lucrare destul de complicată în biserici și nimeni nu o verifica, am făcut efortul de a o prelua. La început, nu știam dacă voi putea să o fac bine, dar eram sigură că nu puteam să mă distanțez de acele probleme, să mă gândesc cu egoism doar la mica mea parte de lucrare, ci trebuia să mă gândesc la voia lui Dumnezeu și să susțin toată lucrarea bisericii. După o vreme, am avut progrese în lucrarea mea, toți liderii și diaconii au fost aleși în bisericile gestionate de mine. În unele biserici, erau de două ori mai mulți oameni care au preluat o datorie, iar unii dintre nou-veniți au putut să îndeplinească o sarcină singuri. În bisericile care nu prea se descurcaseră înainte, fiecare parte a lucrării lor se ameliora. Chiar am văzut faptele lui Dumnezeu în asta. De asemenea, am experimentat cu adevărat că Dumnezeu vrea inima și ascultarea oamenilor, așadar, dacă ne putem gândi la voia Lui și numai la lucrarea casei Sale, nu la interesele proprii, putem câștiga îndrumarea și binecuvântările Lui. Înțelegând asta, mi-am întărit credința în Dumnezeu. Slavă lui Dumnezeu!

Ai vrea să știi cum să-L întâmpini pe Domnul înaintea marilor dezastre? Participă la întâlnirea noastră online, care te va ajuta să găsești calea.

Conținut similar

Transformarea unui om căzut

de Tong Xin, provincia Fujian M-am născut la țară. Provin dintr-o linie de fermieri cinstiți și, pe deasupra, familia noastră era redusă la...

Lasă un răspuns

Contactează-ne pe Messenger