Este absurd să judecăm după aparențe

ianuarie 3, 2017

de Yifan, orașul Shangqiu, provincia Henan

În trecut, am judecat deseori oamenii după aparențe, punându-i pe cei cu un farmec aparte, educați și elocvenți, undeva, sus, pe un piedestal. Credeam că astfel de oameni sunt sensibili, că îi înțeleg pe ceilalți și că sunt, în general, buni și amabili. Doar de curând, când am fost confruntată cu realitatea dură, am reușit să corectez acest mod absurd de gândire.

Într-o noapte, pe la apus, m-am întors la casa familiei care mă găzduia, unde am văzut un tânăr îmbrăcat în costum și cu pantofi de piele, care vorbea și se purta cu o eleganță foarte naturală. Purta și niște ochelari eleganți, care accentuau și mai mult aerul lui cultivat și educat. Gazda ne-a făcut cunoștință și mi-a spus că tânărul era fiul ei care lucra ca funcționar în administrația locală a unui mare oraș. Eu, care veneam dintr-un mediu sărac și care abandonasem școala la o vârstă fragedă, am simțit o invidie pătrunzătoare pentru eleganța cu care era îmbrăcat, pentru farmecul studiat, ca să nu mai zic de diploma lui de la o instituție de învățământ recunoscută și de serviciul lui respectabil. Era cu adevărat pentru prima data când vedeam pe cineva cu atâta farmec și atât de școlit. Mi-am spus atunci că cineva atât de cultivat și cu un statut social atât de înalt trebuie să fie foarte amabil, foarte omenos și rațional. Cu această idee în minte, am început să discut cu tânărul acesta despre credință, însă reacția lui a fost total contrară așteptărilor mele. S-a ridicat în picioare cu indignare și a dat cu pumnul în masă strigând: „Pleacă de aici, chiar acum! Dacă nu dispari acum, chem poliția!” Nici n-a terminat bine de vorbit că a și pus mâna pe telefon și a început să tasteze 110. Am încercat în grabă să ameliorez situația, spunând: „Prietene, sunt sigură că nu vrei cu adevărat să chemi poliția, cred că glumești.” Însă el era la fel de hotărât și a insistat să plec imediat. Am rămas total fără reacție, împietrită, și nu știam ce să fac. M-am uitat la ceas și era aproape zece seara, dacă plecam acum, unde aveam să dorm? În acel moment, gazda mea a spus: „E deja târziu, poți pleca mâine.” Când fiul ei și-a dat seama că voi rămâne peste noapte acolo, și-a intensificat eforturile și practic m-a împins și m-a dat afară pe ușă, în timp ce striga: „Cum aș putea eu, un funcționar al unei instituții guvernamentale, să permit unei misionare să stea în casa mea? Ieși de aici chiar acum!” Spunând asta, mi-a luat bicicleta, mi-a aruncat-o și m-a dat afară, cu bicicletă cu tot. Gazda a venit după mine, cu intenția de a mă duce la o altă familie gazdă, însă fiul ei nu a lăsat-o, trăgând-o înapoi în casă și încuind ușa. Când mă îndepărtam, am auzit-o pe gazdă plângând și spunând: „Unde crezi că se poate duce o fată singură, noaptea?” „Las-o să se ducă – dacă Dumnezeul ei o protejează, n-are de ce se teme, nu-i așa?” a strigat el, în timp ce o trăgea înăuntru.

Privind în gol spre stelele care străluceau și spre lumina farurilor mașinilor care mergeau pe autostradă, m-am simțit tristă și cu inima grea. Din inima mea se revărsa o tristețe grea: dacă nu vrei să locuiesc în casa ta, e în ordine, dar n-ai niciun motiv să nu o lași pe gazdă să mă ducă la o altă familie. Cum să fii atât de lipsit de omenie, atât de rău? Nici cu un cerșetor n-ar trebui să te porți așa! Nu știam unde aș putea găsi o altă familie să mă găzduiască, și eram pierdută, în miezul nopții, neștiind unde m-aș putea duce. Ce ar trebui să fac?... În timp ce îmi treceau prin minte toate aceste gânduri, ochii mi s-au umplut de lacrimi. În acel moment, toată impresia frumoasă pe care o avusesem despre farmecul, cunoștințele, poziția socială și cultura fiului gazdei mele a dispărut. M-am gândit la cuvintele dintr-o predică: „Cum am putea să îi numim buni pe cei care se împotrivesc lui Dumnezeu sau Îl persecută? Încă de prima dată de când omul a fost corupt de Satana, a devenit expert în a se deghiza și a se apăra folosindu-se de o filozofie de viață. Pe din afară, arată ca o persoană, dar când cineva începe să mărturisească despre Dumnezeu, natura lui demonică iese la suprafață. Nu mulți oameni înțeleg asta și, de aceea, sunt orbiți și păcăliți de banalitățile și amabilitățile altora. Cuvintele și lucrările lui Dumnezeu îl demască pe om cel mai bine. Cei lipsiți de adevăr sunt pur și simplu ipocriți. Cei care înțeleg adevărul, vor vedea clar în astfel de situații. Cei care nu înțeleg adevărul, nu văd clar și, de aceea, punctul lor de vedere este absurd” (Părtășia celui de mai sus). Gândindu-mă la aceste cuvinte, am înțeles imediat ceva. Într-adevăr, părtășia era pe deplin corectă: cei corupți se pricep cu toții să se prefacă și, doar fiindcă sunt cultivați și politicoși în aparență, nu înseamnă că, în substanță, sunt buni. Doar cei care iubesc adevărul și îl pot accepta sunt oameni buni, de omenie. Dacă cineva pare drăguț în exterior, dar nu Îl cunoaște pe Dumnezeu și nu acceptă adevărurile exprimate de El – și chiar este capabil de împotrivire, nemulțumire și ură – atunci nu poate fi numit bun. Eu, totuși, mi-am folosit propria imaginație și viziune laică asupra lumii pentru a-i judeca pe ceilalți. Întotdeauna am crezut că cei care dețin cunoștințe, statut și educație erau în mod invariabil umani, raționali și cu înțelegere față de alții. Punctul meu de vedere nu putea fi mai absurd. Nu știam eu pe atunci, însă cei care nu cred în Dumnezeu sunt demoni care se împotrivesc Lui. Pe dinafară, pot părea cultivați și plini de farmec, dar pe dinăuntru sunt bolnavi de adevăr și urăsc adevărul. Atitudinea acestui funcționar guvernamental față de credință și de cei credincioși a fost exemplul perfect. La suprafață, avea farmec, era elocvent și cultivat, dar imediat ce am adus în discuție credința, și-a dat arama pe față. Acuzându-mă pe mine, alungându-mă și amenințându-mă, el și-a dezvăluit complet natura satanică, una care este ostilă lui Dumnezeu. În fața acestor aspecte, mi-am dat seama că nu trebuie să evaluez oamenii doar după ceea ce este în afară; ce este important e să privești atitudinea pe care o au față de Dumnezeu și față de adevăr. Dacă nu iubesc adevărul și nu-l acceptă, atunci, oricât de mare este experiența sau statutul lor, oricât de impresionanți pot părea în exterior, oricât de cultivați sunt, tot nu sunt cu adevărat buni.

Prin această experiență am înțeles că nu îi vedeam pe oameni așa cum erau, ci că mai degrabă îmi bazam judecata pe aparențe. Ce patetică și ce ignorantă eram. Mi s-a descoperit că, în ciuda faptului că Îl urmasem pe Dumnezeu de atâția ani, încă nu înțelesesem adevărul și cu siguranță încă nu dețineam adevărul. Căci doar cei care dețin adevărul pot deosebi oamenii și pot vedea adevărata natură a situațiilor; cei care nu înțeleg adevărul nu pot vedea adevărata natură a nimic. Promit ca în viitor să mă dedic căutării înțelegerii adevărului și deținerii adevărului, să învăț cum să discern oamenii și situațiile prin cuvântul lui Dumnezeu, să corectez toate punctele mele de vedere absurde și să urmăresc să devin o persoană compatibilă cu Dumnezeu.

Ai vrea să știi cum să-L întâmpini pe Domnul înaintea marilor dezastre? Participă la întâlnirea noastră online, care te va ajuta să găsești calea.

Conținut similar

Încercarea seminției lui moab

de Zhuanyi, China Dumnezeu Atotputernic spune: „Întreaga lucrare făcută în această zi este astfel încât omul să poată fi curățat și...

Lasă un răspuns