de Li Xiang, Filipine

Când eram mică, oamenii spuneau mereu că am bun-simț și sunt bine-crescută; pe scurt, eram un copil bun. Mă supăram arareori pe alții și nu provocam probleme. Când am devenit credincioasă, eram amabilă și cu alți frați și surori. Eram tolerantă, răbdătoare și afectuoasă. Odată, când îi învățam pe niște membri mai vârstnici cum să utilizeze computerul, le-am explicat cu răbdare, în mod repetat. Deși uneori învățau lent și deveneam cam tensionată, mă străduiam să nu manifest nerăbdare, de teamă să nu creadă ceilalți că-mi lipseau bunătatea și afecțiunea. Ca urmare, ceilalți spuneau adesea că am umanitate bună, iar conducătoarea mea m-a ales să ud nou-veniții, spunând că doar oamenii cu bunătate și răbdare pot face bine această datorie. Am fost foarte mulțumită de mine când am auzit asta și am fost și mai sigură că a fi amabil și binevoitor e dovada unei umanități bune.

Mai târziu, eu și sora Li Ming am fost făcute conducătoare partenere în biserică. După ce am lucrat o vreme împreună, am observat că Li Ming voia să facă lucrurile în stilul propriu și că era cam irascibilă. Dacă lucrurile nu mergeau cum voia ea, adesea se înfuria. În plus, nu era deschisă în lucrarea ei și adesea era înșelătoare. Nu acționa conform principiilor și nu proteja lucrarea bisericii. O vreme, i-a tot contactat pe frați și surori prin telefonul mobil. Știam că asta putea permite poliției să-i monitorizeze și că putea face probleme bisericii și m-am gândit de mai multe ori s-o opresc, dar când mă pregăteam să spun ceva, mă abțineam. Simțeam că dacă-i indicam direct problema, ar fi putut crede că, deși în aparență mă purtam ca o persoană bună, în cuvintele și faptele mele, eram nemiloasă și, prin urmare, dificilă. După ce am reflectat, am decid să fac un compromis și s-o întreb pur și simplu dacă-și folosea sau nu telefonul mobil. Când n-a recunoscut că-l folosea, am știut că mințea, dar nici n-am expus-o, nici n-am oprit-o, de teamă să nu provoc o ruptură între noi și s-o fac să mă desconsidere. Mai târziu, am observat că problemele lui Li Ming deveneau tot mai grave. Odată, câțiva frați și surori mi-au zis că soțul ei vorbea mereu despre doctrine, ca să-și dea aere la întruniri, nu rezolva probleme practice și le povestea celorlalți cât suferise și cât se sacrificase în datorie, doar ca să-i facă să-l admire. După ce am investigat, s-a stabilit că nu era potrivit ca lider și că trebuia suspendat. Când i-am spus asta lui Li Ming, s-a enervat imediat, spunând că evaluarea celorlalți era falsă și nedreaptă față de soțul ei. Ba chiar ne-a întrebat de ce nu i-am investigat și pe cei care au raportat problema, ci doar pe soțul ei. Am fost șocată – nu mi-aș fi imaginat că Li Ming ar avea o atitudine așa de nepotrivită. Ca să încerc să aplanez conflictul, i-am spus: „Liniștește-ți inima și caută voia lui Dumnezeu în această chestiune. Încearcă să nu te lași condusă de emoții.” Dar ea nu m-a ascultat deloc și nu s-a potolit. Din cauza piedicilor intenționate puse de Li Ming, problema soțului ei a rămas nerezolvată. După asta, Li Ming i-a dojenit pe frați și surori la o întrunire, chiar făcând-o pe o soră să plângă. Problema lui Li Ming devenea foarte gravă. Ceilalți îi evaluaseră obiectiv și corect soțul, prezentând doar fapte, dar fiindcă asta îi periclita ei interesele, s-a înfuriat și și-a vărsat nervii pe ei. Avea o umanitate rea! Am vrut să raportez problema ei liderului nostru superior, dar apoi, m-am gândit: „Oare nu mă face asta o bârfitoare și o trădătoare? În plus, liderul sigur o va chema pentru părtășie, dacă o raportez – dacă află că eu am raportat-o, ce-o să creadă despre mine? N-o să spună că o vorbesc de rău pe la spate și că am umanitate slabă?” Realizând asta, m-am abținut s-o raportez, dar m-am simțit cam apăsată, chinuită și parcă mă înfuria un agresor.

Mai târziu, după ce au raportat-o alții, Li Ming a fost, în sfârșit, suspendată. După aceea, liderul superior m-a expus, spunând: „Deși în exterior, pari să te înțelegi bine cu toți, nu ai pic de loialitate reală față de Dumnezeu. De ce n-ai expus-o și n-ai oprit-o pe Li Ming când i-ai observat problema? Cum ai putut să nu raportezi o problemă așa de importantă? Vrei să protejezi lucrarea bisericii, sau nu?” Abia după ce am fost tratată de liderul meu m-am dezmeticit și am început să mă rog lui Dumnezeu și să reflectez. Am găsit un fragment din cuvintele lui Dumnezeu, care spune așa: „Trebuie să existe un standard pentru a avea o bună umanitate. Acesta nu presupune a lua calea moderației, a nu respecta principiile, a te strădui să nu jignești pe nimeni, a fi lingușitor oriunde te duci, a fi mieros și versat cu toți cei pe care îi întâlnești și a face pe toată lumea să te vorbească de bine. Nu acesta este standardul. Deci, care este standardul? Este să te poți supune lui Dumnezeu și adevărului. Înseamnă să-ți abordezi datoria și toate tipurile de oameni, evenimente și lucruri în mod principial și cu simțul responsabilității. Acest lucru este ușor de văzut de către toți: toată lumea are clar în inima sa acest lucru. Mai mult, Dumnezeu cercetează inimile oamenilor și le cunoaște situațiile, pe fiecare în parte: indiferent cine sunt, nimeni nu Îl poate păcăli pe Dumnezeu. Unii oameni se laudă întotdeauna că au o bună umanitate, că nu au vorbit niciodată de rău pe nimeni, n-au rănit niciodată interesele altcuiva și pretind că niciodată nu au râvnit la lucrurile altor oameni. Atunci când există o dispută asupra intereselor, preferă chiar să sufere ei pierderi, decât să profite de ceilalți și toți ceilalți cred că ei sunt oameni buni. Totuși, atunci când își îndeplinesc îndatoririle în casa lui Dumnezeu, ei sunt vicleni și șireți, uneltind mereu pentru ei înșiși. Nicicând nu se gândesc la interesele casei lui Dumnezeu, nicicând nu tratează ca fiind urgente lucrurile pe care Dumnezeu le tratează ca fiind astfel și nu gândesc așa cum gândește El, neputând nicicând să-și pună deoparte propriile interese pentru a-și îndeplini îndatoririle. Ei nu-și abandonează niciodată propriile interese. Chiar și când îi văd pe răufăcători săvârșind răul, nu îi dau în vileag; ei nu au niciun fel de principii. Ce fel de umanitate este aceasta? Nu este o umanitate bună. Nu dați nicio atenție la ceea ce spun asemenea oameni; trebuie să vedeți ce trăiesc, ce dezvăluie și care le este atitudinea când își îndeplinesc îndatoririle, precum și care le este starea lăuntrică și ce iubesc. Dacă iubirea lor pentru propria faimă și câștig depășește loialitatea lor pentru Dumnezeu, dacă iubirea lor pentru propria faimă și câștig depășește interesele casei lui Dumnezeu sau dacă iubirea lor pentru propria faimă și câștig depășește considerarea pe care o arată lui Dumnezeu, atunci au umanitate asemenea oameni? Ei nu sunt oameni cu umanitate” (Cuvântul, Vol. 3: Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Oferindu-ți inima lui Dumnezeu, poți obține adevărul”). Prin cuvintele lui Dumnezeu, am realizat că umanitatea unei persoane nu poate fi judecată pe baza caracteristicilor exterioare, precum dacă are un temperament blând, dacă vorbește oamenii pe la spate sau dacă se poate înțelege armonios cu alții, ci mai degrabă pe atitudinea sa față de Dumnezeu și de adevăr, dacă e responsabilă în datorie și dacă Îl susține pe Dumnezeu și se comportă conform adevărului și principiilor, când apar probleme. În trecut, credeam că am o umanitate rezonabilă. În exterior, eram bună și aveam o personalitate plăcută, dar când am observat-o pe Li Ming folosindu-și telefonul mobil ca să-i contacteze pe ceilalți, compromițând astfel siguranța bisericii, m-am temut că dacă o acuz direct, asta ne-ar putea distruge relația, așa că doar am atenționat-o cu tact, subtil. Când nu și-a recunoscut purtarea, n-am expus-o și n-am oprit-o. M-am gândit, în sinea mea: „Dacă apar probleme, nu poate spune că nu i-am reamintit.” Acest mod de a face lucrurile nu-mi afecta imaginea și mă absolvea de răspundere, dacă apăreau probleme. Mă gândeam doar la interesele, statutul și imaginea mea, fără să dau atenție lucrării bisericii sau siguranței celorlalți. Eram foarte egoistă și necinstită! Când am văzut că Li Ming a fost tulburată și și-a vărsat nervii pe ceilalți cu privire la problema soțului ei, ar fi trebuit să raportez asta imediat liderului nostru superior, dar m-am temut ca ea să nu creadă că o trădam, așa că n-am zis nimic. Asta a influențat negativ lucrarea bisericii și i-a afectat pe frați și surori. Unde era umanitatea mea? Cântărind faptele mele în lumina cuvintelor de judecată și expunere ale lui Dumnezeu, m-am simțit foarte vinovată. Mereu am crezut că am umanitate bună, dar prin revelația cuvintelor lui Dumnezeu și fiindcă fusesem expusă pe baza faptelor, percepția mea de sine s-a schimbat complet. La exterior, eram bună, dar în spatele acestei bunătăți, exista o intenție josnică. Îmi păsa doar de interesele mele și nu protejam deloc lucrarea bisericii. Ofeream bunătate falsă și încercam să fac pe placul tuturor. Eram o persoană fals pioasă și perfidă. După asta, n-am mai îndrăznit să mă descriu drept o persoană cu umanitate bună.

Mai târziu, am găsit un alt fragment din cuvintele lui Dumnezeu. „Esența din spatele comportamentului «bun», precum a fi abordabil și amabil, poate fi descrisă într-un singur cuvânt: prefăcătorie. Un astfel de comportament «bun» nu se naște din cuvintele lui Dumnezeu și nici ca rezultat al practicării adevărului sau al acționării conform principiilor. Ce anume îl produce? Provine din motivele, uneltirile oamenilor, din prefăcătoria lor, jucarea unui rol, din faptul că sunt înșelători. Când oamenii se agață de aceste comportamente «bune», scopul este să obțină lucrurile pe care și le doresc; în caz contrar, ei nu s-ar mâhni niciodată în acest fel și ar trăi contrar propriilor dorințe. Ce înseamnă a trăi contrar propriilor dorințe? Înseamnă că adevărata lor natură nu este pe atât de manierată, lipsită de viclenie, blândă, bună și virtuoasă pe cât își imaginează oamenii. Ei nu trăiesc după conștiință și rațiune; în schimb, trăiesc pentru a atinge un anumit scop sau cerință. Care e adevărata natură a omului? Adevărata sa natură este confuză și ignorantă. Fără legile și poruncile date de Dumnezeu, oamenii nu ar avea idee ce este păcatul. Oare nu așa era omenirea în trecut? Abia atunci când Dumnezeu a emis legile și poruncile, oamenii au avut un concept despre păcat. Însă tot nu aveau conceptul de bine și rău sau de lucruri pozitive și negative. Și, în acest caz, cum ar putea ei să fie conștienți de principiile corecte pentru a vorbi și a acționa? Ar putea ei să știe ce moduri de a acționa, ce comportamente bune ar trebui să se regăsească în umanitatea normală? Ar putea ei să știe ce produce un comportament cu adevărat bun, ce fel de cale ar trebui să urmeze pentru a trăi o asemănare umană? N-ar putea. Din cauza naturii satanice a oamenilor, din cauza instinctelor lor, ei n-ar putea decât să se prefacă și să pretindă că trăiesc decent și cu demnitate – ceea ce a dat naștere la înșelăciuni precum a fi rafinat și rațional, gentil, politicos, respectuos față de bătrâni și cu grijă față de tineri, amabil și abordabil; astfel au apărut aceste trucuri și tehnici de înșelăciune. Și, odată ce au apărut, oamenii s-au agățat selectiv de una sau două dintre aceste înșelăciuni. Unii au ales să fie amabili și abordabili, alții au ales să fie rafinați, raționali și gentili, unii au ales să fie politicoși, să-i respecte pe cei bătrâni și să aibă grijă de cei tineri, alții au ales să fie toate aceste lucruri. Și totuși, Eu îi definesc pe oamenii cu astfel de comportamente «bune» printr-un singur termen. Care este acel termen? «Pietre netede». Ce sunt pietrele netede? Sunt acele pietre netede de la marginea râului care au fost erodate și lustruite de orice margini ascuțite după ani și ani de trecere a apei. Și, deși s-ar putea să nu îi doară când calcă pe ele, oamenii pot aluneca pe ele dacă nu au grijă. Ca aspect și formă, aceste pietre sunt foarte frumoase, dar odată ce le-ai luat acasă, sunt destul de inutile. Nu te înduri să le arunci, dar nici nu are rost să le păstrezi – asta este ceea ce reprezintă o «piatră netedă». Pentru Mine, oamenii care au aceste comportamente aparent bune sunt lipsiți de entuziasm. Ei pretind că sunt buni la exterior, dar nu acceptă deloc adevărul, spun lucruri care sună frumos, dar nu fac nimic real. Nu sunt altceva decât pietre netede. Dacă ai părtășie cu ei despre adevăr și principii, ei îți vor vorbi despre a fi gentil și politicos. Dacă le spui despre discernerea antihriștilor, îți vor vorbi despre a-i respecta pe bătrâni, a avea grijă de tineri și a fi rafinat și rațional. Dacă le zici că trebuie să existe principii în conduita cuiva, că trebuie să cauți principiile în datoria ta și să nu acționezi cu încăpățânare, care va fi atitudinea lor? Vor spune: «A acționa în conformitate cu principiile adevărului e altă chestiune. Eu vreau doar să fiu rafinat și rațional și ceilalți să-mi aprobe acțiunile. Câtă vreme respect bătrânii, am grijă de tineri și am aprobarea celorlalți oameni, asta-i suficient.» Numai de comportamentele bune le pasă, nu se concentrează asupra adevărului” (Cuvântul, Vol. 6: Despre urmărirea adevărului, „Ce înseamnă să urmărești adevărul? (3)”). Prin cuvintele lui Dumnezeu, am realizat că a fi amabil și abordabil, comportamente considerate bune de cultura tradițională, e, de fapt, doar o prefăcătorie. Cei ce se comportă așa doar poartă o mască, pentru a câștiga admirația oamenilor și a-i face să-i respecte și să-i laude. Totul este conspirație și trădare și dacă te porți așa, ești un impostor. Am realizat și că motivul pentru care încă eram așa de egoistă și perfidă, deși încercasem atâția ani să fiu o persoană bună, era faptul că în spatele acestui lucru existau intenții rele. Voiam să fac o impresie bună oamenilor, ca să mă respecte și să mă laude. Fusesem condiționată și educată de cultura tradițională de la o vârstă fragedă să prețuiesc purtarea bună. Credeam că o purtare bună avea să-mi câștige lauda oamenilor din jur. După ce am devenit credincioasă, am continuat să încerc să fiu o persoană amabilă și abordabilă și să-mi mențin o imagine și un statut bune între ceilalți, în special când am fost partenera lui Li Ming. Am observat că și-a folosit telefonul mobil de mai multe ori, încălcând principiile, punându-i în pericol pe ceilalți și ignorând interesele bisericii, deci ar fi trebuit s-o expun și s-o opresc, dar m-am temut că-și va face o impresie proastă despre mine, așa că am ignorat problema. Am văzut clar că Li Ming își proteja soțul, ba chiar îi înfrâna pe frați și surori și că ăsta nu era un simplu caz de stricăciune. Avea o umanitate rea, nu era o conducătoare potrivită și ar fi trebuit raportată imediat. Însă eu am ales să păstrez încă o dată tăcerea, ca să-mi protejez statutul și imaginea. Ca să-mi protejez imaginea, am mușcat mâna care mă hrănea. N-am protejat deloc interesele bisericii. Am devenit profund conștientă că faptul că am căutat să fiu amabilă și abordabilă nu numai că nu m-a ajutat să-mi schimb firea coruptă, ci m-a făcut tot mai perfidă. Am avut ca scop o purtare bună, în loc să practic adevărul, proiectând o imagine falsă pentru a-mi ascunde intențiile josnice și a-i face pe toți să creadă că aveam realitatea adevărului și că eram iubitoare și bună, păcălindu-i, ca să aibă încredere în mine și să-mi ofere respectul și aprobarea lor. Pășeam pe calea fariseilor fals pioși și mă împotriveam lui Dumnezeu. Aveam să fiu condamnată și alungată de Dumnezeu, dacă o țineam tot așa.

Mai târziu, am mai citit două fragmente din cuvintele lui Dumnezeu. „Și care este consecința atunci când oamenii se gândesc întotdeauna la propriile interese, când încearcă mereu să-și protejeze mândria și vanitatea, când trădează o fire coruptă, dar nu caută adevărul pentru a o rezolva? Este aceea că nu au o pătrundere în viață, este aceea că le lipsesc experiențele și mărturiile autentice. Și acest lucru este periculos, nu-i așa? Dacă niciodată nu practici adevărul, dacă nu ai vreo experiență sau mărturie, atunci, la momentul potrivit, vei fi dat în vileag și alungat. Ce utilitate au în casa lui Dumnezeu oamenii fără experiențe și mărturie? Cu siguranță vor avea rezultate slabe în orice datorie; nu pot face nimic în mod corespunzător. Nu sunt ei doar deșeuri? Dacă oamenii nu practică adevărul niciodată după ani de credință în Dumnezeu, sunt unii dintre non-credincioși, sunt răi. Dacă nu practici adevărul niciodată, dacă fărădelegile tale devin din ce în ce mai numeroase, atunci sfârșitul tău este stabilit. Este clar de văzut că toate fărădelegile tale, calea greșită pe care pășești și refuzul tău de a te căi – toate acestea se combină într-o multitudine de fapte rele; și, astfel, sfârșitul tău este acela că vei merge în iad, vei fi pedepsit. Credeți că acesta este un aspect minor? Dacă nu ai fost pedepsit, nu vei avea niciun sentiment despre cât de înspăimântător este acest lucru. Când vine ziua și chiar te confrunți cu dezastrul, te confrunți cu moartea, va fi prea târziu pentru regrete. Dacă, în credința ta în Dumnezeu, nu accepți adevărul, dacă ai crezut în Dumnezeu ani de zile, dar în tine nu s-a petrecut nicio schimbare, consecința finală este aceea că vei fi alungat, vei fi abandonat” (Cuvântul, Vol. 3: Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă, Partea a III-a). „Numai atunci când oamenii acționează și se comportă conform cuvintelor lui Dumnezeu au o bază adevărată. Dacă nu se comportă conform cuvintelor lui Dumnezeu și se concentrează doar pe a pretinde că se comportă bine, pot, prin urmare, să devină oameni buni? În niciun caz. Un comportament bun nu poate schimba esența oamenilor. Numai adevărul și cuvintele lui Dumnezeu pot schimba firile, gândurile și opiniile oamenilor și pot deveni viața lor. […] Care ar trebui să fie baza discursului și acțiunilor oamenilor? Cuvintele lui Dumnezeu. Prin urmare, care sunt cerințele și standardele pe care le are Dumnezeu cu privire la discursul și acțiunile oamenilor? (Să fie constructive pentru oameni.) Așa este. În mod fundamental, trebuie să spui adevărul, să vorbești sincer și ceea ce spui să fie în beneficiul celorlalți. Cel puțin, discursul trebuie să-i educe pe oameni, și nu să-i păcălească, să-i ia în râs, să-i inducă în eroare, să-i satirizeze, să-i insulte, să-i constrângă, să-i rănească, să dea în vileag slăbiciunile oamenilor sau să-și bată joc de oameni. Aceasta este manifestarea umanității normale. Este virtutea umanității. […] De asemenea, în unele cazuri speciale, devine necesar să dăm în vileag direct greșelile altor oameni și să-i tratăm și să-i emondăm, astfel încât aceștia să dobândească cunoașterea adevărului și dorința de a se pocăi. Abia atunci se obține efectul cuvenit. Această cale de practicare este foarte benefică pentru oameni. Nu-i așa că le este de un real ajutor și că e constructiv pentru ei?” (Cuvântul, Vol. 6: Despre urmărirea adevărului, „Ce înseamnă să urmărești adevărul? (3)”). Cuvintele lui Dumnezeu m-au alarmat. Dacă cineva alege să-și susțină propriile interese în mod repetat și nu practică niciodată adevărul, va acumula tot mai multe fărădelegi și în final, va fi complet expus și alungat de Dumnezeu. Nici măcar când siguranța celorlalți a fost periclitată și lucrarea bisericii a fost afectată nu am susținut principiile și nu am protejat lucrarea bisericii, căutând mereu, în schimb, să fiu o așa-zisă persoană bună. Chiar dacă obțineam respectul și aprobarea altora, în ochii lui Dumnezeu, eram o răufăcătoare și în cele din urmă, aveam să fiu disprețuită și pedepsită de El. M-am îngrozit realizând aceste consecințe și am fost pregătită să-mi rectific acest scop necugetat. Cuvintele lui Dumnezeu mi-au arătat și calea de practicare corectă. Doar acționând și vorbind conform cuvintelor Lui îi putem ajuta și lămuri pe alții. Nu contează cum vorbim, dacă vorbim pe un ton hotărât sau blând, sau cu cât tact ne folosim cuvintele. Ce contează cel mai mult e să vorbim într-un mod edificator pentru frați și surori. Dacă e persoana potrivită, cineva care poate accepta adevărul, ar trebui s-o ajutăm, cu afecțiune. Dacă nu înțelege adevărul și aduce prejudicii lucrării, putem avea părtășie cu ea, ca să-i oferim îndrumare și sprijin. Dacă nu face îmbunătățiri reale după părtășie, putem s-o tratam și s-o emondăm, expunând esența problemei sale. Chiar dacă sună dur sau pare să ignore sentimentele oamenilor, acest mod de a acționa chiar poate să-i ajute și să-i susțină. Dacă sunt antihriști sau răufăcători care perturbă lucrarea bisericii, ar trebui să luăm poziție, ca să-i expunem și să-i oprim, sau să-i raportăm superiorilor noștri, ca să susținem lucrarea bisericii și să-i protejăm pe frați și surori, ca să nu fie tulburați și înșelați. Doar procedând astfel chiar practicăm adevărul, demonstrând umanitate și bunătate reală. Mi-am și rectificat o părere eronată. Credeam că a raporta pe cineva pentru încălcarea principiilor însemna bârfă, trădare sau lipsă de loialitate. Asta era o părere greșită. Făcând asta, protejezi lucrarea bisericii, iar asta e o faptă bună. În realitate, când am văzut că Li Ming avea o problemă gravă, care îi constrângea și-i afecta pe frați și surori, asta era o problemă principială care privea lucrarea bisericii și ar fi trebuit s-o menționez imediat conducerii superioare, sau chiar s-o raportez pe ea. Asta n-ar fi fost trădare; ar fi fost protejarea lucrării bisericii. După ce am realizat asta, mi-au dispărut multe dintre griji și m-am simțit mult mai destinsă.

Mai târziu, cineva a raportat că un frate lenevea constant și se ferea de orice greutate și, după ce au remarcat și alții asta și l-au tratat de mai multe ori, el tot n-a vrut să accepte. Pe baza principiilor, am decis că trebuia suspendat și că ar trebui să-i analizăm clar problemele, ca să poată reflecta asupra sa. Atunci, m-am gândit: „Poate fi jignitor să-i analizezi cuiva problemele în față. Poate-mi las partenerul să aibă părtășie cu el și eu pot să nu mă amestec. Altfel, aș putea să-i las o impresie greșită.” Dar apoi, am realizat brusc că iar încercam să-mi protejez statutul și imaginea. Mi-am amintit cuvintele lui Dumnezeu, care spun: „Pentru toți cei care își îndeplinesc datoria, oricât de profund sau superficial ar înțelege adevărul, cel mai simplu mod de practică prin care să intre în realitatea adevărului este să se gândească, în toate, la interesele casei lui Dumnezeu și să renunțe la dorințele egoiste, la intențiile individuale, la motive, mândrie și statut. Să pună interesele casei lui Dumnezeu pe primul loc – măcar atât ar trebui să facă un om” (Cuvântul, Vol. 3: Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Libertatea și eliberarea pot fi dobândite doar prin înlăturarea firii corupte”). Cuvintele lui Dumnezeu mi-au arătat o cale de practicare. Când apar probleme, trebuie să ne lăsăm deoparte dorințele și reputația, să dăm prioritate intereselor bisericii și să ținem seama de voia lui Dumnezeu. Ăsta e singurul mod sincer de a acționa și va fi apreciat de Dumnezeu. Când am înțeles cererile lui Dumnezeu, m-am simțit motivată, așa că am analizat în detaliu comportamentul fratelui, conform cuvintelor lui Dumnezeu. M-am simțit mult mai destinsă după ce am practicat astfel. Am realizat că doar practicând adevărul putem dobândi liniștea și fericirea adevărată.

După această experiență, m-am umplut de recunoștință față de Dumnezeu. Cuvântul Lui m-a ajutat să văd cât de absurd e accentul pus de cultura tradițională pe a fi amabil și abordabil și cât de mult le dăunează oamenilor. Cuvântul Lui mi-a permis și să experimentez eliberarea pe care o simți când scapi de constrângerile culturii tradiționale. Slavă lui Dumnezeu pentru mântuirea Lui!