de Fang Xiaoyu, China

De mică, familia și profesorii mei mi-au spus că trebuie să învăț din greu și că doar intrând la facultate puteam să am o viață bună; altfel, aveam să-mi petrec viața în suferință și sărăcie. Văzând că familia mea era săracă, iar oamenii din sat ne desconsiderau, m-am gândit că, dacă reușeam să intru la facultate, să-mi găsesc apoi o slujbă bună, atunci sătenii nu ar mai fi îndrăznit să ne desconsidere. Mi-am amintit o expresie din manualul din clasele primare: „Prin lectură, poți dobândi atât iubire, cât și bogăție.” Credeam că, dacă învățam din greu, voi dobândi cunoștințe vaste din cărți și că, având mai multe cunoștințe și o educație mai bună, voi fi mai bogată și că doar cunoașterea putea să-mi schimbe soarta. Când familia mea mi-a vorbit despre credința în Dumnezeu, am spus că sunt de acord, dar în inima mea, m-am gândit: „Acum, studiul e pe primul loc. Voi crede în mod corespunzător după ce voi intra la facultate și voi avea o slujbă bună.” Așa că nu am participat niciodată la adunări. Ocazional, familia mea îmi arăta cuvintele lui Dumnezeu, dar eu le citeam ca pe o carte de povești, în timp ce inima mea se concentra asupra clădirii unui viitor strălucit prin intrarea la facultate.

Pe atunci, notele mele erau destul de bune, iar sătenii mă lăudau pentru ele și pentru cumințenia mea, spunând că sigur voi reuși în viață. Rudele mă încurajau deseori să învăț din greu, spunând că familia noastră va avea cu siguranță o absolventă de facultate. Auzind asta, eram fericită și surprinsă totodată. Pentru că familia mea era săracă și alții ne desconsideraseră, mă simțeam cu adevărat inferioară printre alții, ca și cum aș fi fost mai prejos decât toți ceilalți. Nu mă așteptasem niciodată ca oamenii să mă aprecieze datorită notelor mele bune, așa că mi se părea că faptul de a fi cultă putea, într-adevăr, să-ți aducă admirația celorlalți. Dar apoi m-am gândit că notele mele încă nu erau cele mai bune, așa că trebuia să mă forțez să învăț din greu pentru a obține rezultate mai bune. Mai târziu, am intrat la cel mai prestigios liceu din district și-am fost convinsă că am o șansă mare să intru la facultate, iar atunci, cei care mă cunoșteau sigur aveau să mă vadă cu alți ochi. Când am ajuns în ultimul an de liceu, profesorii ziceau adesea: „Examenul de admitere la facultate hotărăște nivelul vieții voastre”, „În societatea de astăzi, concurența este acerbă și e vorba de supraviețuirea celui mai adaptat: doar cei ce se pot adapta supraviețuiesc”, și „Dacă nu munciți din greu la tinerețe, veți regreta la bătrânețe.” Mi-am dat seama că doar obținând o diplomă de la o facultate de renume puteam să am un viitor bun și, pentru a atinge acest scop, am învățat și mai mult. Adeseori, săream peste pauzele de prânz pentru a rezolva probleme în clasă; până și mersul la cantină mi se părea o pierdere de timp. La fiecare examen, îmi păsa foarte mult de notă și de locul ocupat în clasament. Când locul meu urca în clasament, mă simțeam mulțumită, dar când nu se îmbunătățea sau scădea, mă simțeam foarte abătută și neliniștită. Chiar dacă învățam din greu, de cele mai multe ori, mă clasam aproape de a douăsprezecea sau a treisprezecea poziție și simțeam o durere profundă și o presiune imensă. Dar mă gândeam că doar dacă puteam să intru la facultate urma să am o viață bună și să nu mai fiu desconsiderată, așa că am continuat să învăț din greu, fără să îndrăznesc să mă relaxez deloc.

Cu trei luni înainte de examenul de admitere la facultate, s-a întâmplat ceva care m-a afectat profund. Școala a organizat o simulare a examenului, iar un elev care repeta anul nu a reușit să obțină punctajul de admitere la o universitate importantă, lipsindu-i doar câteva puncte, și s-a sinucis, aruncându-se de la etaj. Când am auzit asta, am fost profund tulburată. Punctajul lui era mult mai mare decât al meu, dar din cauza a doar câteva puncte, și-a pus capăt vieții. Stând în clasă, mă uitam în jur, la băncile pline de cărți și la colegii mei care învățau cu sârguință și, dintr-o dată, m-am simțit complet pierdută. Nu m-am putut abține să nu mă gândesc: „O viață tânără s-a sfârșit doar din cauza câtorva puncte – merită? Oare noi, elevii, trăim doar pentru note? Sunt notele mai importante decât viața? Poate clasamentul de la examen să hotărască într-adevăr soarta cuiva? De ce nu a putut să vadă dincolo de asta?” Când m-am gândit că eu, la fel ca elevul care repeta anul, mă străduiam cu disperare să obțin note mari, ca să intru la o facultate bună, m-am întrebat: „Este facultatea singura mea scăpare? Și ce dacă nu pot intra la facultate? Poate cunoașterea să schimbe cu adevărat destinul unei persoane?” Atât de multe întrebări la care nu puteam răspunde îmi treceau prin minte. M-am gândit la bunicul meu. Era cultivat și citise multe cărți, dar și-a petrecut întreaga viață ca fermier. Cunoașterea nu i-a schimbat soarta. Apoi, este și cazul verișoarei mele. După ce a absolvit facultatea, a plecat să lucreze într-un oraș mare, iar oamenii din sat o admirau și o lăudau, dar ea tot se plângea că slujba nu era destul de bună. Nu știam dacă, după toate eforturile mele, voi ajunge ca bunicul meu, ale cărui cunoștințe nu i-au folosit la nimic, sau ca verișoara mea, admirată de alții, dar niciodată mulțumită. Ce-ar fi fost dacă aș fi intrat într-adevăr la o facultate bună, aș fi absolvit și aș fi obținut o slujbă bună, aș fi câștigat admirația celorlalți, iar apoi m-aș fi căsătorit și aș fi avut o familie? Mi-aș fi obligat copiii să învețe din greu, ca mine, străduindu-se să intre la facultate? Fiecare generație repetă acest model de viață, dar chiar putea fi acesta singurul mod de a trăi? Nu exista nicio altă cale? Am simțit o confuzie fără precedent cu privire la calea mea în viață și nu am știut de ce trăiesc sau ce ar trebui să urmăresc, ca să aibă sens.

Mai târziu, am citit cuvintele lui Dumnezeu Atotputernic, iar îndoielile mele s-au risipit. Dumnezeu Atotputernic spune: „În vastitatea cosmosului și a cerului, nenumărate creaturi trăiesc și se reproduc, urmează legea vieții într-un ciclu fără sfârșit și respectă o lege constantă. Cei care mor iau cu ei poveștile celor vii, iar cei care trăiesc repetă aceeași istorie tragică a celor care au pierit. Și astfel, oamenii nu se pot abține să nu se întrebe: de ce trăim? Și de ce trebuie să murim? Cine conduce această lume? Și cine a creat această omenire? Oare omenirea chiar a fost creată de natură? Chiar își poate controla propria soartă?…” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Anexă 3: Omul poate fi salvat numai în mijlocul gestionării lui Dumnezeu”). Oare cuvintele lui Dumnezeu nu descriau exact îndoielile pe care le aveam? Însă eu nu împărtășisem niciodată aceste gânduri lăuntrice cu nimeni, așa că de unde putea Dumnezeu să știe? Părea că Dumnezeu îmi înțelegea gândurile și, mai mult, că El cunoștea starea actuală a vieții întregii omeniri. Am simțit în inima mea atotputernicia lui Dumnezeu și, în același timp, cuvintele Lui m-au îndemnat să citesc mai departe. Dumnezeu spune: „Din momentul în care omenirea a născocit științele sociale, mintea omului a ajuns ocupată de știință și cunoaștere. Știința și cunoașterea au devenit apoi instrumente pentru guvernarea omenirii, privându-l pe om de un spațiu suficient pentru a I se închina lui Dumnezeu și de condiții favorabile pentru a I se închina. Locul lui Dumnezeu s-a scufundat și mai adânc în inima omului. Fără un loc pentru Dumnezeu în inima sa, lumea lăuntrică a omului este întunecată, fără speranță și goală. Ulterior, mulți specialiști în științe sociale, istorici și politicieni au ieșit în evidență pentru a-și exprima teoriile asupra științei sociale, teoria evoluției omenirii și alte teorii care contrazic adevărul că Dumnezeu a creat omul, pentru a umple inimile și mințile oamenilor. Și astfel, cei care cred că Dumnezeu a creat totul au devenit tot mai puțini, iar cei care cred în teoria evoluției au devenit tot mai mulți la număr. Tot mai multe persoane tratează consemnările lucrării lui Dumnezeu și cuvintele Lui din epoca Vechiului Testament drept mituri și legende. În inimile lor, oamenii devin indiferenți față de demnitatea și măreția lui Dumnezeu, de existența lui Dumnezeu și față de dogma potrivit căreia Dumnezeu deține suveranitatea peste toate lucrurile. Supraviețuirea omenirii și destinul țărilor și națiunilor nu mai sunt importante pentru ei, iar omul trăiește într-o lume goală, preocupat doar de a mânca, a bea și a-și satisface plăcerile. […] Știința, cunoașterea, libertatea, democrația, desfătarea și confortul îi aduc omului doar consolare temporară. Chiar și cu aceste lucruri, inevitabil, omul tot păcătuiește și se plânge de inechitatea societății. Deținerea acestor lucruri nu poate împiedica năzuința și dorința omului de a explora. Asta deoarece omul a fost creat de Dumnezeu, iar sacrificiile fără sens și explorările omului îi pot aduce doar din ce în ce mai multă suferință acestuia și îl fac să fie într-o stare permanentă de anxietate, neștiind cum să facă față viitorului omenirii și nici cum să facă față căii care se află înaintea lui, în măsura în care omul chiar devine înfricoșat de știință și cunoaștere și chiar și mai înfricoșat de sentimentul de goliciune. În această lume, indiferent dacă trăiești într-o țară liberă sau într-una fără drepturi ale omului, ești complet incapabil să scapi de soarta omenirii. Fie că ești conducător sau condus, ești complet incapabil să scapi de dorința de a explora soarta, tainele și destinația omenirii și, cu atât mai mult, ești incapabil să scapi de sentimentul derutant de goliciune. Astfel de fenomene, care sunt comune întregii omeniri, sunt numite de către sociologi fenomene sociale și, totuși, niciun om măreț nu poate să iasă în față pentru a rezolva astfel de probleme. Omul, până la urmă, este tot om, iar statutul și viața lui Dumnezeu nu pot fi înlocuite de niciun om. Omenirea nu are nevoie doar de o societate corectă în care fiecare este bine hrănit, egal și liber; omenirea are nevoie de mântuirea lui Dumnezeu și provizia Lui de viață acordată omului. Doar atunci când omul primește provizia de viață a lui Dumnezeu și mântuirea Lui, nevoile sale, dorința sa de explorare și golul din inima sa pot fi rezolvate” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Anexă 2: Dumnezeu deține suveranitate asupra destinului întregii omeniri”). După ce am citit cuvintele lui Dumnezeu, am înțeles că oamenii sunt creați de El și că rădăcina pustiirii și a neajutorării noastre este faptul că Dumnezeu nu mai are un loc în inimile noastre. Privind în urmă, am crezut în existența lui Dumnezeu când eram mică, dar după ce am început școala, în manuale nu a mai existat nicio mențiune despre Dumnezeu. Spuneau că oamenii au evoluat din maimuțe și, de asemenea, conțineau citate precum: „Cunoștințele îți pot schimba soarta”, „A urmări altceva e neînsemnat, cărțile le excelează pe toate” și „Știința este supremă”. Astfel de idei și afirmații vin de la Satana și îi fac pe oameni să idolatrizeze cunoașterea și știința. Nu știu când, dar și eu am ajuns să accept aceste afirmații, acordând o mare valoare cunoașterii și considerând-o extrem de importantă, iar în goana după cunoaștere, ajunsesem să tratez credința ca pe ceva secundar. Eram acum plină de confuzie în privința vieții și de multe ori simțeam un gol inexplicabil. În realitate, asta se întâmpla pentru că mă îndepărtasem prea mult de Dumnezeu. Deși studiul îmi sporise cunoașterea și îmi deschisese orizonturile, iar eu fusesem lăudată și admirată de alții, cunoașterea nu-mi putea lămuri confuzia pe care o simțeam în privința vieții și nici nu-mi putea arăta calea corectă în viață. Inima mea a rămas confuză, neajutorată și îndurerată. Am citit că Dumnezeu spune: „Fără un loc pentru Dumnezeu în inima sa, lumea lăuntrică a omului este întunecată, fără speranță și goală.” „Omenirea nu are nevoie doar de o societate corectă în care fiecare este bine hrănit, egal și liber; omenirea are nevoie de mântuirea lui Dumnezeu și provizia Lui de viață acordată omului.” Am înțeles că doar crezând în Dumnezeu și primind mântuirea Lui poate omul fi eliberat de toată pustiirea și de toată durerea. De atunci, am știut că trebuie să cred cu seriozitate în Dumnezeu și să-I citesc cuvintele și că nu mai puteam să-mi neglijez credința. În continuare, am început să particip la adunări o dată pe săptămână, iar faptul că puteam să citesc cuvintele lui Dumnezeu mă făcea să mă simt foarte liniștită.

După examenul de admitere la facultate, am avut mai mult timp să citesc cuvintele lui Dumnezeu și petreceam adesea timp cu frații și cu surorile, trăind viața bisericească. Am văzut că în biserică domnește adevărul și că între frați și surori nu se face diferența în funcție de bogăție sau statut social, nici în funcție de vechime sau de vârstă. Toți putem să ne destăinuim, să avem părtășie și să ne ajutăm reciproc atunci când dezvăluim corupție și nu ne desconsiderăm unii pe alții și nu concurăm unii cu alții. Îmi plăcea foarte mult acest gen de viață. Nu după mult timp, am primit scrisoarea de admitere la facultate și am început să ezit dacă ar trebui sau nu să merg la facultate. De fapt, îmi doream foarte mult să merg, pentru că, după ce învățasem atâția ani, scopul meu fusese întotdeauna să merg la facultate și să-mi găsesc o slujbă respectabilă, cu un salariu bun și beneficii, ca să nu fiu desconsiderată și să nu mai sufăr din cauza sărăciei. Mă îngrijoram însă și că nu voi avea suficient timp să particip la adunări și să citesc cuvintele lui Dumnezeu dacă mergeam la facultate și eram ocupată cu studiile. În nesiguranța mea, i-am întrebat pe ai mei, iar ei mi-au spus: „Ar trebui să te rogi lui Dumnezeu cu seriozitate înainte de a lua o decizie.” Apoi I-am spus lui Dumnezeu de dificultatea mea și L-am rugat să mă îndrume să fac alegerea corectă.

Mai târziu, am citit un pasaj din cuvintele lui Dumnezeu care m-a ajutat foarte mult. Dumnezeu Atotputernic spune: „Este cunoașterea ceva considerat drept lucru pozitiv de către toată lumea? Cel puțin, oamenii cred că însemnătatea cuvântului «cunoaștere» este mai degrabă pozitivă decât negativă. Deci, de ce menționăm aici că Satana folosește cunoașterea pentru a-l corupe pe om? Teoria evoluției nu este un aspect al cunoașterii? Oare legile lui Newton nu sunt o parte din cunoaștere? Atracția gravitațională a Pământului face parte tot din cunoaștere, nu-i așa? (Da.) Deci, de ce se numără cunoașterea printre lucrurile pe care Satana le folosește pentru coruperea omenirii? Care este părerea voastră despre acest lucru? Are oare cunoașterea măcar o fărâmă de adevăr în ea? (Nu.) Atunci, care este esența cunoașterii? Care este baza tuturor cunoștințelor pe care și le însușesc oamenii? Nu se bazează pe teoria evoluției? Nu se bazează pe ateism cunoașterea pe care omul a dobândit-o prin explorare și însumare? Are vreuna dintre aceste cunoștințe o legătură cu Dumnezeu? Are legătură cu închinarea la Dumnezeu? Este legată de adevăr? (Nu.) Așadar, cum folosește Satana cunoașterea pentru a corupe omul? Tocmai am spus că niciuna dintre aceste cunoștințe nu are legătură cu închinarea la Dumnezeu sau cu adevărul. Unii oameni se gândesc la acest lucru astfel: «Cunoașterea s-ar putea să nu aibă nimic de-a face cu adevărul, dar tot nu corupe oamenii.» Care este părerea voastră despre acest lucru? Te-a învățat cunoașterea că fericirea unei persoane se creează cu propriile mâini? Te-a învățat cunoașterea că soarta omului era în propriile lui mâini? (Da.) Ce fel de discuție este aceasta? (Este diavolească.) Exact! Este diavolească! Cunoașterea este, de fapt, destul de complicată. Mai simplu spus, indiferent de domeniul căruia îi aparține, cunoașterea este ceva ce oamenii consideră bun. Cum apare cunoașterea? Întreaga cunoaștere a fost sintetizată de non-credincioși care nu-L cunosc pe Dumnezeu și nu I se închină. Când oamenii studiază acest domeniu al cunoașterii, ei nu pot vedea că Dumnezeu deține suveranitatea peste toate lucrurile; ei nu pot vedea că Dumnezeu este la conducere sau că gestionează toate lucrurile. În schimb, tot ce fac este să cerceteze și să exploreze la nesfârșit și să caute răspunsuri care sunt cunoștințe. Totuși, nu e adevărat că dacă oamenii nu cred în Dumnezeu, ci, în schimb, caută doar cercetarea, ei nu vor găsi niciodată răspunsurile adevărate? Cunoașterea poate să-ți dea doar un mijloc de trai, un loc de muncă și venituri, astfel încât să nu flămânzești; dar nu te va face niciodată să I te închini lui Dumnezeu și nici să te ferești de rău. Cu cât oamenii dobândesc mai multe cunoștințe, cu atât mai mult vor dori să se răzvrătească împotriva lui Dumnezeu, să-L scruteze, să-L testeze și să I se împotrivească. Așadar, ce vedem acum că-i învăță cunoașterea pe oameni? Totul este filosofia Satanei. Oare filosofiile și regulile de supraviețuire răspândite de Satana printre oamenii corupți au vreo legătură cu adevărul? Nu au nimic de-a face cu adevărul și, de fapt, sunt contrare adevărului” (Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Dumnezeu Însuși, Unicul V”). Dumnezeu expune modul în care Satana folosește cunoașterea ca pe un tertip pentru a-i corupe pe oameni. Am văzut cum cunoașterea practică ne poate ajuta să înțelegem bunul-simț elementar și că ne poate ajuta în muncă și în viață, dar în timp ce învățăm, Satana ne insuflă ateismul, evoluționismul, marxismul și alte ideologii. Acestea ne fac să-L tăgăduim pe Dumnezeu și să ne răzvrătim împotriva Lui din ce în ce mai mult și să ne îndepărtăm tot mai mult de El. Mi-am amintit că o soră a spus că fiica ei crezuse în existența lui Dumnezeu când era mică și că ea o urmase în credință, dar că mai târziu, după ce a mers la facultate, când sora i-a vorbit fiicei sale despre credința în Dumnezeu, fiica ei nu I-a mai recunoscut existența. De fapt, și eu eram la fel. Când eram mică, eu crezusem în existența lui Dumnezeu, dar în manuale și în cunoștințele predate la școală, cuvântul „Dumnezeu” nu era niciodată menționat și totul se referea doar la materialism și la teoria evoluției, spunând că totul în lume s-a format în mod natural și că oamenii au evoluat din maimuțe, ceea ce m-a făcut să-ncep să mă îndoiesc de existența lui Dumnezeu. Mi-am dat seama că Satana folosește cu adevărat cunoașterea pentru a-i induce în eroare și a-i corupe pe oameni. Dar, la vremea aceea, nu eram conștientă de acest lucru și încă tânjeam după cunoaștere, dorindu-mi să continui să înot în oceanul cunoașterii. Nu-mi trecea prin minte că acesta este un tertip pe care Satana îl folosește pentru a-i induce în eroare și a-i corupe pe oameni. La fel ca o broască fiartă de vie în apa care se încălzește treptat, dacă o persoană nu rămâne vigilentă și nu iese din apă la timp, când Satana o va devora, nici măcar nu-și va da seama. Toate cunoștințele predate la facultate sunt de natură ateistă și cu cât am acumulat mai multe, cu atât am fost otrăvită mai profund. Dacă, la sfârșit, aș fi devenit cineva care-L tăgăduia pe Dumnezeu din cauză că avea prea multe cunoștințe, atunci ar fi fost prea târziu. Oare nu însemna asta că mă distrugeam singură? Consecințele acestui lucru erau înfricoșătoare!

Într-o zi, am citit mai multe dintre cuvintele lui Dumnezeu și am dobândit o oarecare înțelegere cu privire la suveranitatea lui Dumnezeu. Dumnezeu Atotputernic spune: „Din momentul în care vii plângând pe această lume, începi să îți îndeplinești responsabilitățile. De dragul planului lui Dumnezeu și al predestinării Lui, îți joci rolul și îți începi călătoria vieții. Oricare ar putea fi trecutul tău și oricare ar putea fi drumul care te așteaptă, în orice caz, nimeni nu poate scăpa de orchestrările și rânduielile Cerului și nimeni nu-și poate controla propria soartă, deoarece doar Cel care e suveran peste toate lucrurile este capabil de o asemenea lucrare” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Dumnezeu este sursa vieții omului”). Am înțeles că soarta unui om este în mâinile lui Dumnezeu și că oamenii nu au abilitatea de a-și schimba soarta. Cum va decurge soarta mea, ce fel de muncă voi face, ce fel de viață voi avea și dacă voi fi săracă sau bogată – toate acestea sunt sub predestinarea și suveranitatea lui Dumnezeu și nu le pot schimba, și cu atât mai puțin pot fi schimbate doar prin cunoaștere sau printr-o diplomă. La fel ca în cazul bunicului meu: Dumnezeu îl predestinase să fie fermier și, chiar dacă a citit multe cărți și a învățat multe, acest lucru nu i-a putut schimba soarta. Mi-am dat seama că soarta unei persoane nu e cu adevărat în mâinile sale și că a fi mai educat nu duce neapărat la o slujbă bună. Voisem să-mi schimb soarta prin studiu, dar acea idee era cu adevărat nesăbuită. Odată ce mi-am dat seama de acest lucru, am devenit dispusă să mă încredințez lui Dumnezeu și să mă supun suveranității și rânduielilor Lui.

În acea perioadă, am și citit mai multe dintre cuvintele lui Dumnezeu, iar un anumit pasaj m-a impresionat profund. Dumnezeu Atotputernic spune: „Tinerii nu ar trebui să fie lipsiți de aspirații, de elan sau de un spirit viguros de a lupta în sus; nu ar trebui să fie descurajați de perspectivele lor și nici nu ar trebui să își piardă speranța în viață sau credința în viitor; ar trebui să aibă perseverența de a continua drumul adevărului pe care l-au ales acum – să-și împlinească dorința de a-și sacrifica întreaga viață pentru Mine. Nu ar trebui să fie lipsiți de adevăr, nici să acopere ipocrizia și nedreptatea – ar trebui să rămână fermi pe poziția lor corectă. Ei nu ar trebui să fie în derivă, ci ar trebui să aibă spiritul de a îndrăzni să facă sacrificii și să lupte pentru dreptate și adevăr. Oamenii tineri ar trebui să aibă curajul de a nu ceda în fața opresiunii forțelor întunericului și de a transforma semnificația existenței lor. Tinerii nu ar trebui să accepte totul fără împotrivire, ci cu atât mai mult ar trebui să aibă un spirit de sinceritate și franchețe și de iertare pentru frații și surorile lor. Bineînțeles, acestea sunt cerințele Mele pentru toată lumea, cât și îndemnările Mele pentru toată lumea. Dar chiar mai mult, acestea sunt cuvintele Mele liniștitoare pentru toți oamenii tineri. Ar trebui să practicați potrivit cuvintelor Mele. În special, persoanelor tinere nu ar trebui să le lipsească hotărârea de a discerne clar cum sunt lucrurile și de a căuta dreptatea și adevărul. Ar trebui să urmăriți toate lucrurile frumoase și bune și ar trebui să dobândiți realitatea tuturor lucrurilor pozitive. În plus, ar trebui să fiți responsabili pentru propria viață și nu trebuie să o tratați cu ușurință. Este rar ca oamenii, odată veniți în lume, să Mă întâlnească, și tot rar este să aibă prilejul de a căuta și dobândi adevărul. De ce să nu prețuiești acest moment frumos ca pe calea corectă de urmat în această viață? Și de ce disprețuiți atât de mult adevărul și dreptatea? […] Viețile voastre ar trebui să fie pline de dreptate, adevăr și sfințenie; nu ar fi trebuit niciodată să deveniți depravați atât de devreme și, astfel, să cădeți în Infern. Nu credeți că asta ar fi o nenorocire înspăimântătoare? Nu credeți că ar fi îngrozitor de nedrept?” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cuvinte pentru cei tineri și cei vârstnici”). Aceste cuvinte ale lui Dumnezeu m-au ajutat să găsesc direcția corectă în viață. Dumnezeu este sursa a tot ce este frumos și bun. Cred în Dumnezeu și Îi citesc cuvintele și, cu ajutorul lor, pot deosebi lucrurile pozitive de cele negative, pot discerne diverse tendințe rele și știu, de asemenea, cum să trăiesc o umanitate normală și așa mai departe. Toate acestea sunt lucruri de care am nevoie pentru viața mea spirituală. Dacă nu aș fi urmărit adevărul și aș fi ales în schimb să continui goana după cunoaștere, aș fi fost influențată de tot felul de filosofii și otrăvuri satanice și aș fi ajuns din ce în ce mai coruptă. La fel ca atunci când eram la școală: știam clar că notele mele erau mediocre, dar nu am vrut să accept acest lucru, și am învățat din greu pentru a intra la o facultate bună. Drept urmare, m-am chinuit singură și m-am îndepărtat tot mai mult de Dumnezeu. Am fost creați inițial de Dumnezeu și ar trebui să credem în El și să urmărim adevărul, dar, din cauză că Satana m-a ademenit și m-a indus în eroare, am știut doar să merg la școală și să învăț și nu am înțeles că ar trebui să cred în Dumnezeu, să mă închin Lui și că viața ar trebui să fie despre urmărirea adevărului și a mântuirii. Eram complet concentrată doar asupra studiilor mele și am irosit foarte mult timp. Am văzut că Dumnezeu exprimase foarte multe adevăruri și că încă erau atât de multe pe care nu le înțelegeam și am fost cuprinsă de regrete. Dacă aș fi participat în mod corespunzător la adunări cu câțiva ani mai devreme, oare n-aș fi înțeles mai multe adevăruri? Dacă aș mai fi mers la facultate câțiva ani, lucrarea lui Dumnezeu s-ar fi putut încheia deja și, astfel, mi-aș fi ratat cu siguranță șansa la mântuire. După ce am citit cuvintele lui Dumnezeu, I-am simțit intenția urgentă. Dumnezeu așteaptă ca omenirea să se întoarcă înaintea Lui și să-I accepte mântuirea, pentru a nu mai suferi de pe urma răului Satanei. Nu puteam rata această ocazie.

Am citit mai multe dintre cuvintele lui Dumnezeu care m-au inspirat profund. Dumnezeu spune: „Dacă ai statut înalt, o reputație excelentă, o sumedenie de cunoștințe, o mulțime de bunuri și sprijinul multor oameni, totuși rămâi netulburat de aceste lucruri și tot vii înaintea lui Dumnezeu, să accepți chemarea Lui și însărcinarea dată de El și să faci ceea ce îți cere Dumnezeu, atunci tot ceea ce vei face va fi cea mai semnificativă cauză de pe pământ și cea mai justă întreprindere a omenirii. Dacă respingi chemarea lui Dumnezeu de dragul statutului sau a propriilor tale obiective, tot ceea ce faci va fi blestemat și, cu atât mai mult, detestat de Dumnezeu” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Anexă 2: Dumnezeu deține suveranitate asupra destinului întregii omeniri”). Dumnezeu afirmă clar ce fel de oameni vor primi aprobarea și binecuvântările Sale și ce fel de oameni vor fi blestemați și detestați de El. Aceia care acceptă însărcinarea dată de Dumnezeu indiferent de orice obstacole și I se oferă Lui trup și suflet sunt cei care vor primi aprobarea și binecuvântările Sale. Dacă cineva respinge însărcinarea dată de Dumnezeu pentru a-și urmări interesele personale, aceasta este răzvrătire împotriva lui Dumnezeu, iar El disprețuiește și respinge o astfel de persoană. M-am gândit că, în calitate de ființă creată, dacă aș urmări doar cunoașterea și nu adevărul, atunci aș irosi în zadar suflarea dată mie de Dumnezeu. Dacă puteam folosi acești ani pentru a-mi face datoria de ființă creată în loc să urmez studiile la o facultate, spunându-le mai multor oameni vestea cea bună a venirii lui Dumnezeu pentru a face lucrarea de mântuire a omenirii și ajutând mai mulți oameni rătăciți ca mine să se întoarcă înaintea lui Dumnezeu, atunci acesta ar fi cel mai plin de sens lucru de făcut. M-am gândit la Petru. El a excelat atât la învățătură, cât și la purtare de la o vârstă fragedă, iar părinții lui au sperat că va reuși pe plan academic și că se va remarca în lume, dar Petru nu a urmărit cunoștințe aprofundate sau studii superioare pentru a obține faimă, câștig și statut. Mai degrabă, el a ales să creadă în Dumnezeu și să predice. În ciuda împotrivirii părinților săi, el și-a întrerupt studiile după ce a terminat liceul. Deși își câștiga existența din pescuit și ducea o viață obișnuită, din cauză că tânjea după Dumnezeu, el a căutat continuu să-L cunoască și să-L iubească și, în cele din urmă, a primit aprobarea Lui. Ceea ce-a urmărit Petru mi-a stârnit admirația și, în același timp, acest lucru m-a inspirat, dându-mi hotărârea de a renunța la facultate.

Fără să-mi dau seama, ziua înscrierii la facultate sosise. O colegă de clasă m-a sunat să mă invite să ne înscriem împreună, dar i-am spus că nu merg la facultate. După aceea, colegii, prietenii și membrii non-credincioși ai familiei au venit unul după altul să încerce să mă convingă. Unii au spus: „Fără o diplomă, nu vei găsi o slujbă bună în lume.” Alții au zis: „Unii vor să intre la facultate, dar nu pot. Dar uită-te la tine! Ai intrat, însă alegi să nu mergi? Nu ești în toate mințile?” Fratele meu mai mare a spus și el că îmi va da trei mii de yuani dacă merg la facultate și că îmi va cumpăra un telefon bun. Eram puțin tristă și slăbită, deoarece simțeam că fusesem odată un copil ascultător și cuminte în ochii lor, o elevă de top cu note excelente și o tânără promițătoare cu un viitor strălucit, dar acum eram considerată o persoană care nu era în toate mințile și care era neascultătoare. M-am simțit puțin stânjenită. Dar mulțumită ocrotirii lui Dumnezeu, când m-am gândit la faptul că eram pe calea cea dreaptă în viață, alegând cea mai justă cauză, m-am simțit din nou plină de credință. Ei puteau să gândească și să spună ce voiau; eu aveam să continui să particip la adunări și să-mi fac datoria ca de obicei. La momentul respectiv, îmi plăcea foarte mult să cânt un imn al cuvintelor lui Dumnezeu intitulat: „Ar trebui să te lepezi de toate, pentru adevăr”:

1  Ca ființă umană și ca persoană care Îl urmărește pe Dumnezeu, trebuie să poți să iei în considerare și să abordezi viața ta cu atenție – luând în considerare cum ar trebui să te oferi lui Dumnezeu, cum ar trebui să ai o credință plină de sens în Dumnezeu și cum, din moment ce Îl iubești pe Dumnezeu, ar trebui să-L iubești într-un mod care este mai pur, mai frumos și mai bun. Astăzi, nu poți fi mulțumit doar cu modul în care urmează să fii cucerit, ci trebuie să iei, de asemenea, în considerare felul în care ar trebui să pășești pe calea care te așteaptă. Trebuie să ai hotărârea și curajul de a fi desăvârșit. Trebuie să suferi greutăți pentru adevăr, trebuie să te sacrifici pentru adevăr, trebuie să înduri umilințe pentru adevăr, și trebuie să înduri mai multă suferință în scopul de a câștiga mai mult din adevăr. Aceasta este ceea ce ar trebui să faci.

2  Trebuie să nu renunți la adevăr de dragul de a te bucura de armonie în familie și nu trebuie să pierzi demnitatea și integritatea de o viață de dragul desfătărilor de moment. Ar trebui să urmărești tot ceea ce este bun și frumos și ar trebui să urmărești o cale în viață care este mai plină de sens. Dacă duci o asemenea viață lumească și pământească și nu ai niciun obiectiv de urmărit, nu înseamnă oare că îți irosești viața? Ce poți câștiga dintr-o asemenea viață? Ar trebui să te lepezi de toate desfătările trupului pentru un singur adevăr și nu ar trebui să renunți la toate adevărurile pentru un pic de desfătare. Oamenii de genul acesta nu au integritate sau demnitate; nu există nicio semnificație în existența lor!

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Experiențele lui Petru: cunoștințele sale despre mustrare și judecată”

Din cuvintele lui Dumnezeu, am văzut că El speră ca noi să trăim pentru urmărirea adevărului și a ceea ce este just și că, dacă renunțăm la adevăr pentru o plăcere temporară, atunci ne pierdem demnitatea și, mai important, valoarea și sensul vieții. În trecut, nu știam ce este o viață plină de sens. Consideram că, acumulând cunoștințe la școală, intrând la o facultate bună și având un viitor promițător, aveam să câștig admirația altora și că asta însemna că fac ceva cu viața mea. Dar, în mod neașteptat, după ani și ani de studiu, nu numai că nimic din toate acestea nu m-a învățat cum să mă port, dar m-am și rătăcit. Am uitat chiar și că am venit de la Dumnezeu și că această suflare a vieții mi-a fost dată de El și am fost, de asemenea, vătămată și păcălită de Satana. La sfârșit, aproape că am devenit ca Satana, împotrivindu-mă Lui și tăgăduindu-L și trăind fără nicio valoare sau demnitate. Acum, alegeam să merg pe calea credinței în Dumnezeu și a urmăririi adevărului. Deși familia și prietenii mei nu m-au înțeles și m-au calomniat și, în viitor, s-ar putea să nu trăiesc o viață de bogăție sau să câștig admirația oamenilor, crezând în Dumnezeu și făcându-mi datoria, pot înțelege adevărul și dobândi viața. Acesta este cel mai plin de sens lucru, iar această suferință nu este în zadar. Așa că, indiferent cum au încercat să mă convingă, nu m-am clintit și am știut că această putere îmi fusese dată de Dumnezeu.

După aceea, nu am mai mers la facultate și, în schimb, mi-am făcut datoria în biserică. Prin părtășia lui Dumnezeu și prin cele date în vileag de El, am dobândit o înțelegere mai profundă a goanei mele după cunoaștere. Dumnezeu Atotputernic spune: „În timpul procesului în care oamenii dobândesc cunoștințe, prin folosirea a tot felul de metode, fie că le spune povești, fie că le oferă pur și simplu fărâme de cunoștințe sau le permite să-și satisfacă dorințele sau aspirațiile, pe ce cale vrea Satana să-i ducă pe oameni? Oamenii cred că nu este nimic în neregulă cu dobândirea cunoștințelor, că este absolut firesc și justificat. Ca să o spunem într-un mod care sună atrăgător, a stabili aspirații înalte sau a avea ambiții înseamnă a avea un imbold, iar aceasta ar trebui să fie calea corectă în viață. Dacă cineva își poate realiza propriile aspirații sau își poate stabili o carieră de succes în timpul vieții, nu este acesta un mod de viață mai glorios? În felul acesta, nu numai că își poate onora strămoșii, dar are și șansa de a-și lăsa amprenta asupra generațiilor viitoare – nu este acesta un lucru bun? Acesta este un lucru bun în ochii oamenilor lumești și, pentru ei, ar trebui să fie ceva potrivit și pozitiv. Totuși, oare Satana, cu motivele sale sinistre, îi duce pe oameni pe o astfel de cale și gata? Cu siguranță, nu. De fapt, indiferent cât de mărețe sunt aspirațiile omului, cât de realiste sunt dorințele lui sau cât de cuvenite pot fi, tot ceea ce omul dorește să realizeze, tot ceea ce caută el este legat inextricabil de două cuvinte. Aceste două cuvinte sunt de o importanță vitală pentru fiecare persoană toată viața ei și sunt lucruri pe care Satana intenționează să le insufle în om. Care sunt aceste două cuvinte? Sunt «faimă» și «câștig». Satana folosește o metodă foarte blândă, o metodă care este foarte mult în conformitate cu noțiunile oamenilor și care nu este foarte agresivă, pentru a-i face pe oameni să accepte pe neștiute modalitățile și legile lui de supraviețuire, să-și dezvolte obiectivele și direcția în viață și să ajungă să aibă aspirații de viață. Indiferent cât de pompoase ar putea să fie descrierile făcute de oameni pentru a vorbi despre aspirațiile lor de viață, acestea din urmă se învârt mereu în jurul faimei și câștigului. Tot ceea ce orice persoană importantă sau faimoasă – sau, de fapt, orice persoană – urmărește de-a lungul vieții are legătură doar cu aceste două cuvinte: «faimă» și «câștig». Oamenii cred că, odată ce au faimă și câștig, au capitalul pentru a se bucura de statut înalt, de bogăție mare și de viață. Ei cred că, odată ce au faimă și câștig, au capitalul pentru a căuta plăcere și a se implica în desfătări nesăbuite ale trupului. De dragul acestei faime și al acestui câștig pe care și le doresc, oamenii, bucuroși și fără să știe, îi predau Satanei trupurile și inimile lor și chiar tot ceea ce au, inclusiv perspectivele și sorțile lor. Ei fac asta fără rezerve, fără niciun moment de îndoială și fără să știe vreodată să recupereze tot ce au avut odată. Oare pot oamenii să mai păstreze vreun control asupra lor înșiși odată ce s-au predat Satanei și i-au devenit loiali în felul acesta? Cu siguranță, nu. Ei sunt controlați complet și total de Satana. S-au scufundat complet și total în această mlaștină și nu se pot elibera” (Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Dumnezeu Însuși, Unicul VI”). După ce am citit cuvintele lui Dumnezeu, mi-am dat seama în sfârșit că fusesem ademenită de Satana pe calea greșită a urmăririi faimei și a câștigului. Satana este cu adevărat insidios și ticălos: mai întâi folosește ceva ce pare legitim, făcându-i pe oameni să studieze și să acumuleze cunoștințe, iar apoi, în procesul de învățare, fără să ne dăm seama, insuflă în inimile oamenilor diverse gânduri și afirmații satanice precum: „Cunoștințele îți pot schimba soarta”, „A urmări altceva e neînsemnat, cărțile le excelează pe toate”, „Să te distingi și să aduci onoare străbunilor tăi” și „Cei ce trudesc cu mintea îi guvernează pe alții, iar cei ce trudesc cu mâinile sunt guvernați de ceilalți”. Aceste idei ne fac să adorăm cunoașterea și să urmărim faima și câștigul, considerând că a obține o educație superioară ar duce la o slujbă bună, ar aduce onoare strămoșilor noștri și ne-ar permite să scăpăm de o viață de trudă. Așa că m-am gândit că, mergând la facultate, puteam să-mi schimb soarta și să obțin ceea ce oamenii numesc o viață bună. Am început să mă concentrez asupra notelor și a clasamentelor de la examene și mă simțeam adesea frustrată și abătută când eforturile mele nu se soldau cu note bune. Chiar dacă de multe ori am simțit că viața de elevă era deșartă și plictisitoare sau am simțit durere din cauza competiției cu alții în clasamente, am fost totuși dispusă să sufăr și să trudesc pentru acest scop, fără să știu cum să mă eliberez și să mă împotrivesc. M-am gândit la colega mea de bancă. Adesea stătea trează până târziu în încercările ei de a intra la o facultate bună, dar a contractat o boală neobișnuită din cauza anxietății excesive. În cele din urmă, a trebuit să ia o pauză de la studii pentru a se recupera. Apoi a fost elevul care repeta anul și care s-a sinucis. Pentru alții, părea doar o mică diferență de puncte, dar el a prețuit acel punctaj mai mult decât propria viață. În cele din urmă, a ales să se arunce de la etaj. Și acest lucru a fost cauzat de urmărirea faimei și a câștigului. Din aceste fapte, am văzut intențiile sinistre ale Satanei de a-i ademeni pe oameni să urmărească faima și câștigul. Satana nu numai că ne îndepărtează de Dumnezeu, dar ne și chinuie și se joacă cu noi după bunul plac, până când în cele din urmă ne devorează. Fără ca Dumnezeu să dea în vileag acest lucru, nu aș fi văzut niciodată clar că faima și câștigul sunt tertipuri pe care Satana le folosește pentru a-i corupe pe oameni și aș fi continuat să sufăr tot felul de greutăți inutile pentru faimă și câștig și, mai mult, m-aș fi îndepărtat de Dumnezeu și aș fi respins mântuirea Sa. Am învățat din greu mai mult de zece ani pentru a câștiga admirația altora și am neglijat și chiar am uitat de credința în Dumnezeu. Dacă n-ar fi fost iubirea lui Dumnezeu, rânduiala Lui ca frații și surorile să mă ajute și să mă aducă în viața bisericească, nu știu cât timp aș fi rătăcit în confuzie.

În ultimii ani, făcându-mi datoria și citind cuvintele lui Dumnezeu, am ajuns să văd din ce în ce mai mult că drumul credinței în Dumnezeu este calea cea dreaptă în viață. Dumnezeu ne-a dezvăluit toate tainele adevărului, de exemplu: cum a evoluat omenirea până unde suntem astăzi, de unde vin oamenii și încotro se îndreaptă, adevărul despre cum a fost coruptă omenirea de către Satana, cum să ne înlăturăm firile corupte și să trăim o asemănare umană adevărată, cum să-L cunoaștem și să ne închinăm Lui, cum să devenim ființe create care corespund standardului și așa mai departe. În adevărurile pe care le-a exprimat Dumnezeu, am văzut direcția în viață și am găsit valoarea vieții mele. Sunt cu adevărat recunoscătoare că mântuirea lui Dumnezeu a venit asupra mea, permițându-mi să mă întorc înaintea Lui. Slavă lui Dumnezeu!