de Guozi, Statele Unite

M-am născut într-o familie creștină și, când aveam un an, mama mea a acceptat noua lucrare a Domnului Isus reîntors – Dumnezeu Atotputernic – dar bunica mea s-a opus cu tărie. Îmi aduc aminte că, atunci când eram mică, bunica îmi spunea adesea: „Dacă nu te simți bine sau nu îți poți face temele, roagă-te pur și simplu Domnului Isus. El îți va da inteligență și înțelepciune și va avea grijă de tine.” Mama mea, însă, îmi spunea adesea: „Dumnezeu a creat această lume și a creat omenirea. El este întotdeauna alături de noi. Amintește-ți să te rogi lui Dumnezeu Atotputernic atunci când întâmpini o problemă și El va veghea asupra ta și te va proteja.” Aceste două voci diferite îmi răsunau frecvent în urechi. Odată, fiind nesigură, am întrebat-o pe mama: „Bunica vrea să mă rog Domnului Isus și tu vrei să mă rog lui Dumnezeu Atotputernic. Pe cine ar trebui să ascult?” Ea a spus: „De fapt, Domnul Isus și Dumnezeu Atotputernic sunt același Dumnezeu. Doar că epocile sunt diferite, așa că numele pe care le adoptă Dumnezeu sunt diferite, iar lucrarea pe care o săvârșește este și ea diferită. Domnul Isus a săvârșit lucrarea din Epoca Harului, iar Dumnezeu Atotputernic săvârșește lucrarea din Epoca Împărăției. El Își schimbă modul în care lucrează în fiecare epocă și, de asemenea, Își schimbă și numele. Dar, indiferent cum se schimbă numele și lucrarea Sa, esența Sa nu se schimbă. De exemplu, astăzi porți culoarea roșie ca să mergi la școală și mâine vei purta albastru ca să mergi la restaurant – chiar dacă porți haine diferite și faci lucruri diferite în locuri diferite, ești tot tu. Dar când vine noua epocă a lui Dumnezeu, trebuie să ținem pasul cu noua Sa lucrare. De aceea trebuie să ne rugăm lui Dumnezeu Atotputernic acum.” Chiar dacă am ascultat explicația mamei mele, tot eram foarte nedumerită și tot aveam o atitudine oarecum îndoielnică față de noua lucrare a lui Dumnezeu Atotputernic.

În august 2014, am venit în Statele Unite pentru a studia în străinătate. Mama mea a venit și ea după câteva luni și a luat legătura cu Biserica lui Dumnezeu Atotputernic din SUA. De atunci înainte, am început puțin câte puțin să percep existența lui Dumnezeu Atotputernic. Când tocmai ajunsesem în Statele Unite pentru studiile mele, îmi fusese foarte greu să mă adaptez la viața de aici, mai ales să trăiesc în casa altcuiva pe cont propriu. Sunt foarte temătoare, așa că îmi era frică să dorm singură. Mama mi-a spus: „Trebuie să credem că autoritatea lui Dumnezeu este unică. Satana și demonii sunt și ei sub autoritatea Lui, așa că, atunci când îți este frică noaptea, roagă-te pur și simplu lui Dumnezeu. Atât timp cât Îl ai pe Dumnezeu în inima ta, Satana nu se poate apropia de tine.” De fiecare dată când ascultam părtășia mamei mele, mă simțeam mult mai împăcată și mai liniștită.

În decembrie 2015, am început să particip la întruniri la Biserica lui Dumnezeu Atotputernic, dar întrucât încă nu aveam o bună înțelegere în materie de credință, trebuia deseori să mă forțez să particip. Abia mai târziu, după ce am trecut prin două evenimente, am ajuns să apreciez în mod practic adevărata existență a lui Dumnezeu, după care am putut să confirm din adâncul inimii mele că Dumnezeu Atotputernic este singurul Dumnezeu adevărat și că El este mereu lângă mine…

Era o după-amiază de vineri și mai aveam doar o oră de artă până să termin ziua de școală și să pot merge acasă. O colegă de clasă mi-a spus dintr-odată: „Hai să chiulim de la ultima oră și să mergem în centru să mâncăm ceva și să ne uităm prin vitrinele magazinelor. Am auzit că e un nou restaurant cu fructe de mare care este foarte bun.” Auzind asta, am fost tentată – nu mâncasem nimic la prânz și îmi era tare foame. Stomacul meu se făcea auzit, aproape ca și cum m-ar fi îndemnat să merg în grabă la restaurantul cu fructe de mare. Dar încă ezitam. „N-am chiulit niciodată de la o oră”, mi-am zis. „Dacă mă prind?” Dar apoi m-am gândit: „Colega noastră de clasă Xiaoli chiulește chiar și de la ore importante și a făcut-o de multe ori fără să fie descoperită, așa că n-o să mă prindă nici pe mine.” Drept urmare, am fost de acord să merg cu colega mea și l-am rugat pe profesorul de artă să-mi motiveze absența, spunând că trebuia să merg la doctor în după-amiaza aceea și că aveam nevoie să plec devreme. Apoi, colega mea de clasă și cu mine am luat un taxi către centru ca să ne uităm prin vitrinele magazinelor și să mâncăm și nu am ajuns acasă decât la ora opt sau nouă în seara aceea. După ce m-am întors, am primit un e-mail de la un profesor responsabil de studenții internaționali, care îmi cerea să aduc scutirea de la vizita medicală când mă întorceam la școală. Văzând asta, am intrat în panică și am discutat grăbită cu colegele mele de clasă. Una a spus: „Nu trebuie să-i dai profesorului nicio scutire. E ceva privat.” Simțeam că ceea ce spunea ea era corect, dar din moment ce eu eram cea care greșise în această chestiune, îmi era rușine să mai și pledez indignată în favoarea mea. Așa că am rugat-o pe gazda mea să mă ajute să scap din această situație. Ea mi-a spus să merg la persoana responsabilă și să-mi recunosc greșeala. După ce am ascultat ce avea de zis, inima mea era între ciocan și nicovală – nu știam dacă ar trebui să-mi recunosc vina sau să-mi continui minciuna. M-am sucit și m-am răsucit toată noaptea, nereușind să adorm. Voiam să-mi recunosc vina, dar îmi era frică de ceea ce aveau să creadă despre mine profesorul și colegii mei, de faptul că imaginea pozitivă pe care o afișam în general avea să fie distrusă cât ai clipi. În toiul durerii, am venit înaintea lui Dumnezeu în rugăciune și căutare și apoi am citit acest pasaj din cuvintele lui Dumnezeu: „Dar oamenii înșelători nu acționează astfel. Ei trăiesc bazându-se pe filosofia Satanei și pe natura și esența lor înșelătoare. Ei trebuie să fie precauți în tot ce fac, ca nu cumva alții să-i aibă la mână; în tot ce fac, trebuie să-și folosească propriile metode și propria manipulare înșelătoare și necinstită pentru a-și acoperi adevăratul chip, de teamă că mai devreme sau mai târziu se vor da de gol – iar atunci când chiar își arată adevăratul chip, încearcă să schimbe lucrurile. Când încearcă să schimbe lucrurile, de multe ori nu este așa de ușor, iar când nu reușesc, încep să devină neliniștiți. Le este teamă că ceilalți îi vor vedea așa cum sunt; când se întâmplă asta, ei simt că s-au făcut de rușine și trebuie să se gândească la cum să spună ceva ca să remedieze situația. […] În mințile lor, stau mereu să se gândească la cum te împiedice să-i înțelegi greșit, cum să te facă să asculți ce spun și să privești ceea ce fac ei într-un fel care să atingă scopurile motivațiilor lor. Așa că se gândesc necontenit la asta în capul lor. Când nu pot dormi noaptea, se gândesc la asta; în timpul zilei, dacă nu pot mânca, se gândesc la asta; în timpul discuțiilor cu ceilalți, ei chibzuiesc la asta. Se prefac mereu, astfel încât să nu crezi că sunt genul acela de persoană, astfel încât să crezi că sunt buni sau să nu crezi ca asta voiau să spună” („Practica fundamentală pentru a fi o persoană cinstită” din Consemnări ale cuvântărilor lui Hristos). Unul după altul, fiecare dintre cuvintele lui Dumnezeu mi-a demascat gândurile ascunse, ca și cum o lumină ar fi strălucit brusc asupra părții întunecate a inimii mele, expunând-o luminii, lăsându-mă teribil de rușinată și fără vreun loc în care să mă ascund. „E adevărat!”, m-am gândit. „Am chiulit de la oră și am mințit și, după asta, nu numai că nu am avut inițiativa de a-mi recunoaște greșeala, dar mi-am și stors creierul să mă gândesc la o modalitate de a-mi acoperi minciuna, de a ascunde adevărul. N-am simțit nici cea mai mică vină sau remușcare. Ba chiar am crezut că profesorul care se ocupă de studenții internaționali ar trebui să-și vadă de treaba lui. Vai! Acest tip de comportament este nesupus față de Dumnezeu și Îl dezgustă pe Dumnezeu! Nici măcar unul dintre gândurile sau faptele mele nu este câtuși de puțin la înălțimea cerințelor lui Dumnezeu – un credincios în Dumnezeu nu se poartă așa! Nu, nu trebuie să-mi rezolv problemele ca necredincioșii. Trebuie să mă căiesc în fața lui Dumnezeu și să acționez conform cerințelor Sale. Trebuie să vorbesc cinstit și să fiu o persoană cinstită.”

Prin urmare, în ziua următoare de școală, m-am dus la profesor și mi-am recunoscut greșeala de a fi lipsit de la oră. Am fost șocată când profesorul responsabil nu m-a criticat deloc, ci mi-a spus în schimb că sunt foarte cinstită și că era bine să fii capabil să recunoști o greșeală! Dar trebuia totuși să existe o pedeapsă pentru că lipsisem de la oră, așa că profesorul mi-a dat ca sancțiune să rămân o oră în plus după ce se terminau cursurile ca să mă gândesc la acțiunea mea. Deși am primit o pedeapsă foarte mică pentru că am chiulit de la oră și am mințit, am simțit că aceasta a fost protecția lui Dumnezeu pentru mine. Mai târziu, într-o întrunire, am avut părtășie despre acest eveniment cu sora mea din cadrul bisericii. După ce mi-a ascultat relatarea, ea mi-a citit acest pasaj din cuvintele lui Dumnezeu: „Dacă tu crezi în domnia lui Dumnezeu, atunci trebuie să crezi că lucrurile care se întâmplă în fiecare zi, fie ele bune sau rele, nu sunt întâmplări aleatorii. Nu este vorba despre faptul că cineva este aspru cu tine în mod intenționat sau că te vizează; de fapt, totul este aranjat de Dumnezeu. Pentru ce orchestrează Dumnezeu aceste lucruri? Nu este pentru a-ți dezvălui neajunsurile sau pentru a te expune; expunerea ta nu este scopul final. Scopul final este să te desăvârșească și să te mântuiască. Cum face Dumnezeu acest lucru? În primul rând, El te face conștient de propria ta fire coruptă, de natura și de esența ta, de neajunsurile tale și de ceea ce îți lipsește. Doar prin cunoașterea acestor lucruri și înțelegerea lor în inima ta, poți urmări adevărul și te poți elibera treptat de firea ta coruptă. Acesta este Dumnezeu oferindu-ți o ocazie” („Pentru a dobândi adevărul, trebuie să înveți de la oamenii, de la chestiunile și de la lucrurile din jurul tău” din Consemnări ale cuvântărilor lui Hristos). Prin părtășia asupra cuvintelor lui Dumnezeu, am ajuns să înțeleg de ce, deși colegii mei de clasă chiuliseră de atâtea ori de la ore, nu se întâmplase nimic, pe când eu fusesem descoperită de profesor de prima dată: a fost într-adevăr suveranitatea lui Dumnezeu. Dumnezeu a pregătit într-un mod practic un mediu pentru a mă expune, certa și disciplina; a fost pentru a mă face să-mi înțeleg propria natură satanică și să-mi cunosc firea coruptă predispusă la minciună și înșelăciune și, astfel, să urmăresc adevărul, să fiu o persoană cinstită și să trăiesc o asemănare umană. Aceasta a fost dragostea și mântuirea lui Dumnezeu pentru mine! În trecut, toată lumea mă lăuda că sunt un copil bun și eu am crezut mereu că așa stau lucrurile. Dar prin dezvăluirea faptelor și prin judecata și expunerea cuvintelor lui Dumnezeu, am realizat în cele din urmă necinstea și înșelăciunea propriei mele naturi. Am fost în stare să mint și să înșel cu nerușinare și am avut o statură cu adevărat mică; în orice loc și în orice moment, am fost capabilă să mă alătur necredincioșilor și să trăiesc în limitele firii mele corupte, făcând de rușine numele lui Dumnezeu. Profesorul m-a sancționat – deși am suferit puțin trupește, asta m-a făcut să țin minte această lecție și, pe viitor, să nu mai mint sau să mai înșel vreodată. Dacă aș fi scăpat nepedepsită când am chiulit atunci, aș fi vrut să o fac din nou când mă confruntam cu încercări și ispite. Apoi, pur și simplu aș fi mințit întruna, aș deveni din ce în ce mai șireată și mai înșelătoare și, în cele din urmă, aș fi complet luată pe sus de Satana. În acel moment, Dumnezeu nici măcar nu m-ar recunoaște, pentru că El îi iubește și îi mântuiește pe oamenii cinstiți și îi urăște și îi elimină pe oamenii înșelători. În acea clipă, am văzut în sfârșit, cu claritate, cât de mult rău face minciuna și, de asemenea, am văzut cât de esențial, cât de important este să fii o persoană cinstită!

Nu după mult timp, am avut un test la matematică. În seara dinaintea testului, în timp ce învățam, am descoperit că existau încă o mulțime de subiecte pe care nu le stăpâneam. Având în vedere că testul era a doua zi, am devenit foarte agitată. Întrucât notele din acel semestru erau cele mai importante pentru admiterea la facultate, aveau să se uite la notele mele din acel an și, dacă picam la matematică, toată truda mea din trecut ar fi fost în zadar. Cu cât mă gândeam mai mult la asta, cu atât mă simțeam mai stresată. A doua zi, chiar cu câteva minute înainte de test, mi-am dat brusc seama că uitasem să iau cu mine carnețelul în care scrisesem toate formulele. Am intrat într-o stare de confuzie totală. Scrisesem în secret numeroase exemple de întrebări în acel carnețel, dar, acum că era pierdut, eram sigură că voi pica examenul. Agățându-mă de o fărâmă de speranță, m-am uitat peste tot, sperând că l-am scăpat din greșeală pe undeva pe podea. Tocmai când mă uitam în stânga și-n dreapta, am zărit răspunsurile de pe foaia de examen a elevului care stătea lângă mine. M-am bucurat de norocul ăsta neașteptat, simțind că văzusem dintr-odată o rază de speranță. Am aruncat pe furiș o privire profesorului și am văzut că era absorbit de muncă în fața calculatorului. Atunci am trecut rapid prin toate întrebările testului de matematică și apoi l-am atins ușor pe elevul de lângă mine, făcându-i semn să ne comparăm răspunsurile. Deși spusesem că vreau să compar răspunsurile, de fapt, voiam să copiez răspunsurile lui pe foaia mea de examen. Cu sufletul la gură, am parcurs pe furiș întregul test de matematică în felul acesta.

Credeam că terminasem în cele din urmă cu materia la care excelam cel mai puțin și plănuiam să mă distrez de minune odată cu începerea vacanței. Spre marea mea surprindere, câteva zile mai târziu, școala a organizat o ședință pentru părinți și tutori, iar gazda mea a mers să ia carnetul de note în locul meu. Mi-a spus că am obținut note bune la toate materiile, dar că nota de la matematică nu fusese introdusă alături de celelalte, deoarece școala suspecta o problemă de integritate academică. Când am auzit asta, inima mi s-a făcut cât un purice – eram îngrijorată și înfricoșată și nu știam ce să fac. Îmi spuneam întruna în sinea mea: „Problemă de integritate academică? Au aflat cumva că am copiat răspunsurile colegului meu? Dacă așa stau lucrurile, ce-ar trebui să fac? Copiatul este o problemă foarte gravă și ar putea chiar să-mi afecteze șansele de a intra la facultate. Dar, în momentul de față, școala doar bănuiește asta, așa că încă mai am speranțe. Va fi în regulă atâta timp cât pot da o explicație clară, dar cum ar trebui să explic? Chiar am copiat. Poate că ar trebui, pur și simplu, să mă duc și să recunosc?” Mi-am frământat mintea în toate felurile, iar și iar. Colegii mei de clasă au sugerat să nu recunosc niciodată, sub nicio formă și că ar trebui doar să inventez vreo scuză și să blufez până la capăt. Dar apoi m-am gândit: „Asta nu este ceva ce ar trebui să facă un credincios în Dumnezeu. Ce să fac oare?” Din întâmplare, era o întrunire la biserică tocmai în seara aceea, așa că m-am destăinuit surorilor mele în părtășie despre situația în care mă aflam. Una dintre surorile mele m-a pus să citesc un pasaj din cuvintele lui Dumnezeu: „Până în clipa de față, oamenii au ascultat multe predici despre adevăr și au fost supuși în mare măsură lucrării lui Dumnezeu. Dar, sub interferențele și obstrucțiile unor numeroși factori diferiți și a unor numeroase circumstanțe, majoritatea oamenilor nu au reușit să pună în practică adevărul, nici nu au reușit să-L mulțumească pe Dumnezeu. Oamenii sunt tot mai leneși și tot mai lipsiți de încredere. […] Singur dorință a lui Dumnezeu este să-i dea omului aceste adevăruri și să-i insufle calea Lui, iar apoi să aranjeze diferite circumstanțe pentru a-l testa pe om în diferite moduri. Țelul Lui este să ia aceste cuvinte, aceste adevăruri și lucrarea Lui și să aducă un rezultat în urma căruia omul va putea să se teamă de Dumnezeu și să se ferească de rău. Majoritatea oamenilor pe care i-am văzut iau, pur și simplu, cuvântul lui Dumnezeu și-l privesc ca pe niște doctrine, ca pe niște slove, ca pe niște reglementări care trebuie respectate. Când își văd de treburile lor și vorbesc sau când se confruntă cu încercări, ei nu privesc calea lui Dumnezeu ca pe o cale pe care ar trebui să o urmeze. Asta este mai cu seamă adevărat atunci când oamenii se confruntă cu încercări mari; nu am văzut pe nimeni care să practice în sensul de a se teme de Dumnezeu și de a se feri de rău” (Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Cum să cunoaștem firea lui Dumnezeu și rezultatele pe care le va obține lucrarea Sa”). După citirea acestor cuvinte, am simțit remușcare în inima mea. Deși înțelegeam puțin din adevărul despre cum să fiu o persoană cinstită și, nu cu mult timp înainte, suferisem certarea și disciplina lui Dumnezeu în această privință, de îndată ce mă confruntasem cu o altă încercare, tot nu eram capabilă să pun adevărul în practică. Știam foarte clar că plagiatul era greșit, dar, de dragul propriilor mele note, uitasem complet despre adevărul faptului că Dumnezeu ne cere să fim oameni cinstiți. Nu numai că nu I-am fost martor, dar L-am și făcut pe Dumnezeu de rușine. Nu am putut să dorm în noaptea aceea, întorcând problema pe toate părțile în mintea mea. În cele din urmă, am luat hotărârea să fiu o persoană cinstită și să nu mai fac de rușine numele lui Dumnezeu pentru a-mi proteja interesele personale. Odată ce am ajuns la hotărârea asta, am sărit din pat, am deschis computerul și mi-am scris autocritica, mărturisind fapta mea cea rea. În dimineața următoare, m-am dus la școală foarte devreme și i-am înmânat autocritica profesorului meu, i-am cerut scuze pentru comportamentul meu și i-am garantat că, în viitor, nu voi mai apela niciodată la vreo înșelătorie. M-am pregătit să obțin zero puncte la matematică și eram dispusă să accept orice pedeapsă pe care mi-o dădea școala. Dar niciodată nu mi-aș fi putut imagina că, de fapt, profesorul va hotărî să mă lase să dau din nou examenul. În acel moment, nu am putut decât să-mi exprim mulțumirea și lauda către Dumnezeu din adâncul inimii mele: Slavă lui Dumnezeu pentru mila pe care mi-a arătat-o! Acest lucru mi-a demonstrat că Dumnezeu cercetează cele mai ascunse unghere ale inimii omului și, când am pus deoparte interesele mele personale și am practicat adevărul de a fi o persoană cinstită, Dumnezeu mi-a deschis o cale de ieșire și a făcut ca profesorul să-mi permită să dau din nou examenul. Am simțit cu adevărat că Dumnezeu este alături de mine, observând fiecare mișcare pe care o făceam și rânduind toți oamenii, evenimentele, lucrurile și mediile din jurul meu, astfel încât să pot experimenta personal adevărata Sa existență. Dragostea lui Dumnezeu pentru mine este atât de reală!

Ceea ce a fost și mai surprinzător pentru mine a fost că, după câteva zile, a avut loc o adunare a întregii școli pentru prezentarea diplomelor de merit pentru elevii eminenți din acel semestru. Când profesorul mi-a anunțat numele, am crezut că este o greșeală. Doar când unii dintre colegii mei mi-au spus ceva, mi-am dat seama că primeam cu adevărat o diplomă de merit. Colegii mei erau cu toții într-adevăr surprinși, întrebându-se cum de am putut obține o diplomă de merit după ce am copiat la testul de matematică. Am exclamat în tăcere în inima mea: „Toate acestea sunt faptele lui Dumnezeu! Știu că această diplomă nu este pentru notele mele, ci Dumnezeu îmi dă un premiu pentru că am practicat faptul de a fi o persoană cinstită.” Acest lucru mi-a confirmat și mai mult că Dumnezeu este cu adevărat alături de mine tot timpul și că veghează asupra mea în orice moment. Tot ceea ce Dumnezeu aranjează pentru mine se termină cu bine.

Acum, mă bucur de întruniri și citesc cuvintele lui Dumnezeu din ce în ce mai mult. Chiar dacă încă arăt o fire coruptă în viața mea, indiferent de ceea ce întâmpin, pot mereu să am părtășie cu surorile mele și să caut adevărul din cuvintele lui Dumnezeu pentru a-mi rezolva problemele. Lucrând împreună și cooperând în moduri practice, am ajuns să înțeleg din ce în ce mai multe adevăruri și să le pun în practică cu o putere din ce în ce mai mare. Simt că Dumnezeu este alături de mine și că El mă poate expune în orice moment prin diferite persoane, evenimente și lucruri și că, de asemenea, El Își folosește cuvintele pentru a mă conduce și a mă îndruma să intru în adevăr. Acum, simt că relația mea cu Dumnezeu este tot mai apropiată și sunt absolut convinsă că Dumnezeu Atotputernic este adevăratul Dumnezeu, că în orice moment și în orice loc, El este Dumnezeul care veghează asupra mea, care are grijă de mine și mă ocrotește!