de Xiao Li, China

În 1998, eu și cele trei surori ale mele am acceptat toate lucrarea lui Dumnezeu Atotputernic din zilele de pe urmă. De multe ori, aveam părtășie despre cuvintele lui Dumnezeu, cântam imnuri și-L lăudam împreună pe Dumnezeu și, totodată, ne încurajam reciproc să căutăm adevărul cu seriozitate și să căutăm mântuirea. Mai târziu, am început toate să îndeplinim îndatoriri în biserică și, de câte ori ne întâlneam, discutam despre situațiile noastre actuale și despre ceea ce învățaserăm în îndatoririle noastre. Dar sora mea cea mai mică, Xiao Zhi, atunci când nu se plângea de dificultățile din datoria ei, vorbea mai ales despre probleme referitoare la alți oameni. Odată, Xiao Zhi a spus că întâmpinase o mulțime de probleme când a început să fie conducătoarea echipei de udare, însă conducătorul bisericii nu i-a oferit niciun ajutor. S-a plâns, de asemenea, că frații și surorile nu înțelegeau principiile din îndatoririle lor, că liderul nu reușea să aibă părtășie despre această problemă și să o rezolve și că acesta nu era capabil să facă lucrări practice. Cu toate acestea, îl cunoșteam pe conducătorul bisericii ei și, de fapt, era capabil să facă lucrări practice. Văzând că sora mea nu încerca să învețe din experiența ei, ci doar îi căuta nod în papură conducătorului ei, am crezut că pur și simplu nu avea experiență și că nu ajunsese încă să se cunoască, așa că am ajutat-o deseori și am avut părtășie despre cuvintele lui Dumnezeu cu ea. I-am spus că ar trebui să înceteze să se concentreze asupra altor oameni, să înceapă să se concentreze pe propria intrare în viață și să încerce să învețe din orice dificultăți pe care le întâmpina. Pe măsură ce a trecut timpul, nu am mai apucat să ne vedem atât de mult, pentru că amândouă eram destul de ocupate.

Într-o zi din august 2018, am văzut din întâmplare o scrisoare pe care un conducător i-o scrisese surorii Xiang Yuxun, cerându-i să ofere mai multe detalii pentru un dosar despre un răufăcător care urma să fie exclus. Spre surprinderea mea, răufăcătorul era sora mea cea mai mică, Xiao Zhi. La vremea aceea, nu mi-a venit să-mi cred ochilor. Niciodată, în cele mai îndrăznețe închipuiri ale mele, nu m-aș fi gândit că sora mea avea să fie exclusă. Am aruncat o privire mai atentă la evaluarea lui Yuxun și am văzut că, pe vremea când Xiao Zhi supraveghea lucrarea de udare, ea se folosise deseori de funcție, pentru a-i certa și a-i discredita pe ceilalți. Când o soră i-a adus în discuție neajunsurile, Xiao Zhi nu a reușit să accepte criticile și chiar a ridiculizat-o și a atacat-o pe acea soră. În cele din urmă, acea soră s-a simțit atât de constrânsă și de nefericită încât nu a mai vrut să-și facă datoria. Alți frați și surori se simțeau, de asemenea, mai mult sau mai puțin constrânși de Xiao Zhi și erau și ei descurajați. Când am văzut această informație, nu mi-a venit să cred că Xiao Zhi ar comite astfel de rele și chiar mi-am făcut anumite idei despre Yuxun, gândindu-mă: „Ai ceva împotriva surorii mele? E posibil să nu aibă o intrare grozavă în viață, dar nu este o răufăcătoare. Oare nu cumva exagerezi?” Cu cât mă gândeam mai mult la asta, cu atât eram mai supărată. În noaptea aceea, nu am putut să dorm. M-am gândit la felul în care sora mea își părăsise familia și slujba și cât de greu îi fusese să călătorească în toți acei ani, pentru a răspândi Evanghelia și a-și îndeplini datoria. Mi-am amintit cum, odată, un răufăcător a raportat-o în timp ce răspândea Evanghelia și a fost forțată să se ascundă pentru o noapte într-o casă dărăpănată, pentru a evita arestarea. În anii ei de răspândire a Evangheliei, fusese lovită și insultată de către oameni religioși, dormise în căpițe de fân și cotețe de porci și stătuse deseori nemâncată. Se poate să nu fi avut multe de arătat în toți anii ei de credință, dar trudise mult. Cum ar putea fi acum exclusă ca o răufăcătoare? Cu toate acestea, am reflectat apoi asupra faptului că biserica acționează în conformitate cu principiul și că excluderea se bazează întotdeauna pe tiparul de comportament al unei persoane și pe esența naturii sale. Biserica nu acuză niciodată pe nedrept oamenii. Era oare Xiao Zhi o răufăcătoare, de fapt? M-am întristat doar gândindu-mă la acest lucru. Dacă avea să fie într-adevăr exclusă, nu ar fi mântuită și toate greutățile pe care le îndurase ar fi fost în zadar. M-am simțit îngrozitor ori de câte ori m-am gândit la asta în zilele care au urmat, de parcă o piatră îmi apăsa pe piept.

Doar câteva zile mai târziu, am primit o scrisoare de la o altă soră, Xiao Yue, în care scria că sora noastră cea mai mica nu era bine deloc și avea nevoie de o operație. Citind scrisoarea, m-am gândit: „Dacă Xiao Zhi poate să folosească această criză de boală pentru a reflecta asupra ei și a se pocăi înaintea lui Dumnezeu, poate e posibil să evite excluderea?” I-am scris imediat lui Xiao Zhi, folosind cuvintele lui Dumnezeu ca să-i spun despre firea cea dreaptă a lui Dumnezeu. I-am spus că trebuie să-și folosească boala ca pe o oportunitate de a reflecta asupra ei și de a se pocăi, mai degrabă decât să caute cauze externe. Dar problema cu Xiao Zhi nu era atât de simplă pe cât credeam. Două luni mai târziu, când am fost acasă, Xiao Yue mi-a spus despre comportamentul surorii noastre mai mici. Firea lui Xiao Zhi era deosebit de arogantă; după ce a preluat lucrarea de udare, ea insistase ca totul să fie făcut în felul ei. Când o soră cu care era parteneră nu a fost de acord cu ea în ceea ce privește lucrarea și nu a vrut să-i accepte părerile, ea devenise plină de resentimente și a recurs la atacarea și excluderea acelei surori. Ba chiar încercase să-i întoarcă pe ceilalți împotriva surorii, răspândind prejudecăți împotriva ei printre ceilalți și făcându-i să o critice. Ulterior, când acea soră a avut perioade mai dificile, Xiao Zhi nu numai că nu a reușit să o ajute, dar a băgat râcă între ea și ceilalți, spunând că sora nu-și putea îndeplini datoria și împiedicându-i pe ceilalți să o ajute. Acest lucru a făcut-o pe soră să devină și mai abătută, până când nu și-a mai putut face datoria și a fost demisă. Când o altă soră a spus că se simțea constrânsă de Xiao Zhi, aceasta a fost profund indignată și a profitat de orice ocazie pentru a se răzbuna pe acea soră și a o ataca. De asemenea, o critica și o discredita pe sora aceea în fața altor frați și surori. Când, drept urmare, sora a devenit tulburată și negativă, Xiao Zhi a profitat de ocazie pentru a le spune conducătorului și celorlalți că sora pierduse lucrarea Duhului Sfânt și că nu era potrivită pentru datoria ei și a zis că o vrea demisă. Frații și surorile erau afectați negativ de atacul și pedeapsa constantă din partea lui Xiao Zhi, precum și de modul în care ea îi excludea și îi discredita și, drept urmare, nu reușeau să facă progrese în lucrarea lor. Lucrarea de udare a bisericii era grav perturbată. Conducătorul ei i-a semnalat problemele și a încercat să o ajute de mai multe ori, dar, pe lângă faptul că nu a acceptat criticile sale, ea i-a și ripostat încontinuu. Până când a fost demisă, nu a arătat nicio cunoaștere de sine și a rămas sfidătoare. Ba chiar s-a legat de neajunsurile conducătorului și l-a criticat pe la spate. Când Xiao Yue a încercat să-i semnaleze problemele, s-a plâns că aceasta nu o înțelegea și nu vorbea în numele ei. Ba chiar a susținut: „Nu se poate vorbi sincer în biserică. Am fost demisă, pur și simplu, pentru că am vorbit deschis despre ceea ce gândeam.” Am fost șocată când am auzit acest lucru. Nu mi-am dat seama că sora mea cea mică era atât de preocupată de statut, avea o natură atât de vicioasă și era capabilă să atace și să-i pedepsească pe cei care nu erau de acord cu ea. Aceasta nu era o corupție obișnuită, reprezenta o problemă cu natura ei! Mai târziu, când m-am întâlnit cu ea, am avut urgent părtășie cu ea și am sfătuit-o să reflecteze asupra faptelor ei rele. I-am spus că, dacă nu se pocăia, avea să fie exclusă și să-și piardă șansa la mântuire. Spre surprinderea mea, departe de a-mi accepta sfatul, ea a răspuns indignată: „Nu știi ce s-a întâmplat și nu vreau să spun mai multe despre asta. Dacă mai spun ceva, veți zice cu toții că încerc să îmi caut o cale de scăpare prin ceartă.” Am fost șocată să o văd atât de înverșunată. Habar nu aveam că era atât de încăpățânată și nu accepta deloc adevărul. Oare era ea de nerăscumpărat? La gândul acesta, mi-a scăzut moralul. Mi-am amintit cum, atunci când ne întâlneam, ea îi critica mereu pe ceilalți, judeca și nu reflecta niciodată asupra ei. De asemenea, se lega întotdeauna de neajunsurile conducătorului. M-am gândit la cuvintele lui Dumnezeu, care spun: „Cei care, în biserică, dau frâu liber cuvintelor lor veninoase și răutăcioase, care răspândesc zvonuri, instigă la lipsa de armonie și formează clici în rândul fraților și surorilor, ar fi trebuit să fie alungați din biserică. Dar, pentru că acum este o epocă diferită a lucrării lui Dumnezeu, acești oameni sunt îngrădiți, întrucât în mod hotărât urmează să fie eliminați. Toți cei care au fost corupți de Satana au firi corupte. Unii au doar o fire coruptă, în timp ce alții sunt diferiți: nu numai că au firi corupte satanice, dar natura lor este și extrem de malițioasă. Nu numai că vorbele și acțiunile lor le dezvăluie firile corupte satanice, dar, mai mult, acești oameni sunt adevărații diavoli Satane. Comportamentul lor tulbură și perturbă lucrarea lui Dumnezeu, perturbă intrarea în viață a fraților și surorilor și distruge viața normală a bisericii. Mai devreme sau mai târziu, acești lupi în haine de oi trebuie să fie curățiți; față de acești lachei ai Satanei ar trebui adoptată o atitudine necruțătoare, de respingere. Doar acest lucru înseamnă a sta de partea lui Dumnezeu, iar cei care nu reușesc să facă asta se tăvălesc în noroi cu Satana” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Un avertisment pentru cei care nu practică adevărul”). Prin cuvintele lui Dumnezeu, am aflat că purtarea surorii mele mai mici nu era doar manifestarea trecătoare a unei firi corupte, ci mai degrabă o reflectare a naturii ei profund vicioase. Îi pedepsea, îi hărțuia și se răzbuna pe alții și excludea și ataca pe oricine nu era de acord cu ea sau îi afecta interesele. Ea denatura faptele pentru a-i judeca și condamna pe alții până când aceștia erau reduși la o stare de negativitate. Alții au tratat-o și au ajutat-o în privința comportamentului ei în mai multe rânduri, dar ea nu a recunoscut niciodată că era de vină și a ripostat mereu. Nu a avut nicio remușcare sau reflecție de sine și chiar l-a disprețuit și l-a atacat pe conducător. Xiao Yue și cu mine am avut părtășie și am asistat-o de mai multe ori, dar ea nu a acceptat ceea ce i-am spus noi și a devenit plină de resentimente și potrivnică față de noi, crezând că îi făceam zile fripte. După ce a fost demisă, nu a reușit să reflecteze asupra ei și a denaturat faptele, spunând că nu se poate vorbi sincer în biserică și că a fost demisă doar pentru că și-a spus părerea. Nu însemna aceasta răstălmăcirea adevărului și inducerea în eroare a celorlalți? Nu nega ea dreptatea lui Dumnezeu și faptul că adevărul domnește în casa lui Dumnezeu? În trecut, crezusem întotdeauna că îi lipsea intrarea în viață și comportamentele ei rele reprezentau, pur și simplu, manifestarea trecătoare a corupției, așa că am continuat să o ajut și să o susțin. Însă acum mi-am dat seama că aceasta nu era o chestiune de intrare inadecvată în viață sau de manifestare trecătoare a corupției. Ea disprețuia și ura adevărul, iar esența ei era aceea a unui răufăcător.

În trecut, am crezut că, din moment ce sora mea cea mică făcuse sacrificii, se cheltuise, suferise foarte mult în datoria ei și muncise din greu, deși fără să obțină ceva semnificativ, Dumnezeu ar ține seama de acestea chiar dacă ea nu căuta adevărul. Mai târziu, însă, citind cuvintele lui Dumnezeu, mi-am dat seama că această noțiune era absurdă. Cuvintele lui Dumnezeu spun: „Eu decid destinația fiecărei persoane nu pe baza vârstei, a vechimii, a cantității de suferință, și cu atât mai puțin pe baza gradului în care provoacă milă, ci ținând cont de faptul că posedă sau nu adevărul. Nu există nicio altă alegere în afara acesteia. Voi trebuie să realizați că toți cei care nu urmează voia lui Dumnezeu vor fi pedepsiți. Este un adevăr care nu poate fi schimbat. Prin urmare, toți cei care sunt pedepsiți, sunt pedepsiți din cauza dreptății lui Dumnezeu și ca răsplată pentru numeroasele lor fapte rele” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Pregătește suficiente fapte bune pentru destinația ta”). Cuvintele lui Dumnezeu m-au învățat că El nu decide destinația fiecărei persoane în funcție de vechime, sau de cât de mult a suferit, sau s-a sacrificat și s-a cheltuit, ci mai degrabă în funcție de măsura în care a obținut o transformare a firii și a dobândit adevărul. Toți cei care acceptă adevărul, practică adevărul și, în cele din urmă, realizează transformarea firii pot dobândi mântuirea. Cât despre acei răufăcători, necredincioși și antihriști cărora le este silă de adevăr și îl disprețuiesc, indiferent cât de mult ar suferi, vor fi, în cele din urmă, alungați și nu vor reuși să obțină mântuirea, întrucât comit tot felul de rele și nu realizează nici cea mai mică transformare. M-am gândit la modul în care sora mea cea mai mică urmase credința de câțiva ani și, totuși, în ciuda faptului că aparent făcea sacrificii, se cheltuia și suferea pentru datoria ei, nu a căutat adevărul în niciun fel, nu a ajuns să se cunoască și nu a simțit nicio remușcare sau pocăință pentru că provocase atâta tulburare lucrării bisericii. Pentru faptul că se ajunsese la acest lucru, la excludere, ea era singura vinovată. Era dreptatea lui Dumnezeu. Crezusem mereu că abilitatea ei de a face sacrificii, de a se cheltui și de a suferi în datoria ei însemna că era o credincioasă adevărată, dar abia acum îmi dădeam seama că făcea totul pentru renume și statut, mai degrabă decât pentru a căuta adevărul și a obține transformarea firii. Indiferent cât timp și-ar fi păstrat credința sau ar fi suferit, ea nu acceptase deloc adevărul, nu se pocăise și nu se transformase cu adevărat și, inevitabil, avea să fie alungată, în cele din urmă. M-am gândit la felul în care Pavel a făcut sacrificii, s-a cheltuit și a muncit din greu în datoria lui, la exterior, călătorind prin jumătate din Europa, răspândind Evanghelia, și cum, pentru că nu s-a ocupat de transformarea firii și nu a căutat să-și îndeplinească datoria de ființă creată – cheltuindu-se, în schimb, în căutarea unei cununi și a binecuvântărilor Împărăției cerești – el a rămas capabil să spună următoarele: „M-am luptat lupta cea bună, mi-am sfârşit alergarea, am păzit credinţa. De acum mă aşteaptă cununa dreptăţii” (2 Timotei 4:7-8). Pavel a cerut cu nerușinare o cunună de la Dumnezeu și nu a existat deloc sinceritate sau supunere față de Dumnezeu, în sacrificiile pe care le-a făcut – totul a fost tranzacțional, mânat de ambiție și dorință. El a mers pe calea împotrivirii față de Dumnezeu, ofensând, în cele din urmă, firea lui Dumnezeu și căzând în pedeapsa eternă. Mi-am dat seama că nu rezultă nimic din credință dacă persoana respectivă nu caută și nu acceptă adevărul și se concentrează, în schimb, pe sacrificiul și suferința exterioară. Se poate ajunge chiar și la pedeapsă, pentru că acea persoană este predispusă la a comite tot felul de rele în acest fel.

Ulterior, am găsit un pasaj din cuvintele lui Dumnezeu, care mi-a dat o cale de practicare. Cuvintele lui Dumnezeu spun: „Cine este Satana, cine sunt demonii și cine sunt dușmanii lui Dumnezeu, dacă nu cei ce se împotrivesc și care nu cred în Dumnezeu? Nu sunt ei acei oameni care sunt răzvrătiți împotriva lui Dumnezeu? Nu sunt aceia care pretind că au credință și, totuși, sunt lipsiți de adevăr? Nu sunt ei aceia care doar caută să obțină binecuvântări, în timp ce nu sunt în stare să fie martori pentru Dumnezeu? Tu tot te amesteci cu acei demoni astăzi și îi tratezi cu conștiință și iubire, dar, în cazul acesta, nu ai intenții bune față de Satana? Nu complotezi cu demonii? Dacă oamenii au ajuns până în acest punct și sunt încă incapabili să distingă între bine și rău și continuă orbește să fie iubitori și miloși fără nicio dorință de a căuta intențiile lui Dumnezeu și fără a fi capabili în vreun fel de a considera intențiile lui Dumnezeu ca pe ale lor, atunci sfârșiturile lor vor fi cu atât mai jalnice. Cine nu crede în Dumnezeul întrupat este un dușman al lui Dumnezeu. Dacă tu poți să acorzi importanță conștiinței și iubirii față de un dușman, nu îți lipsește un simț al dreptății? Dacă tu ești compatibil cu aceia pe care Eu îi detest și îi dezaprob, și tot îi iubești sau ai sentimente personale față de ei, atunci nu ești tu răzvrătit? Nu te împotrivești intenționat lui Dumnezeu? Are o astfel de persoană adevărul? Dacă oamenii acordă importanță conștiinței față de dușmani, iubirii pentru demoni și îndurării față de Satana, atunci nu întrerup ei în mod intenționat lucrarea lui Dumnezeu?” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Dumnezeu și omul vor intra în odihnă împreună”). După ce am citit cuvintele lui Dumnezeu, m-am simțit profund vinovată. Dumnezeu ne cere să iubim ceea ce iubește El și să urâm ceea ce urăște El. Cei care nu acceptă și chiar disprețuiesc adevărul sunt răufăcători; sunt asemenea diavolului Satana și ar trebui să fie subiectul dezgustului nostru. Sora mea cea mai mică a făcut tot felul de rele, nu a reușit să se pocăiască și a fost dată în vileag drept o răufăcătoare, dar nu i-am deslușit adevărata esență conform cuvintelor lui Dumnezeu și am susținut încontinuu că era nedreptățită, întrucât suferise mult în datoria ei, făcuse multe sacrificii și muncise din greu, în ciuda faptului că avea puține realizări. Oare nu mă comportam eu frumos cu Satana și stăteam de partea lui, împotrivindu-mă lui Dumnezeu? Fusesem de mulți ani credincioasă, mâncasem și băusem multe dintre cuvintele lui Dumnezeu, dar nu eram în stare să privesc oamenii și situațiile în lumina cuvintelor Lui. În schimb, îmi lăsam sentimentele să-mi dicteze cuvintele, nu puteam să separ binele de rău și nu aveam nici cea mai mică înțelegere a principiilor. Eram încurcată și confuză, iar Dumnezeu mă disprețuia și mă detesta. După ce mi-am dat seama de acest lucru, am fost capabilă să renunț la o parte din atașamentul meu emoțional față de sora mea cea mai mică și să privesc excluderea ei cu atitudinea potrivită.

Într-o zi, trei luni mai târziu, când am auzit-o din întâmplare pe sora care-mi era parteneră spunând că toate informațiile necesare excluderii surorii mele cele mai mici fuseseră puse în ordine, am simțit brusc o tristețe. „Acum, orice speranță de mântuire pentru ea este pierdută”, m-am gândit. Cu cât mă gândeam mai mult la asta, cu atât îmi era mai milă de ea. Am avut chiar speranța că poate informațiile adunate pentru excludere aveau să fie insuficiente și ea ar putea continua să slujească în biserică. Dar apoi, mi-am dat seama că aveam atitudinea greșită. Știam clar că sora mea cea mai mică era o răufăcătoare în esență și nu va fi o destinatară a mântuirii din partea lui Dumnezeu, dar încă empatizam cu ea și-mi era milă de ea, sperând să o păstrez în biserică. Nu aveam eu simpatie pentru un diavol și nu mă poziționam împotriva lui Dumnezeu? Prin urmare, m-am rugat repede lui Dumnezeu, cerându-I să mă îndrume în biruirea constrângerilor cauzate de atașamentul meu emoțional. După rugăciune, m-am gândit la următoarele pasaje din cuvintele lui Dumnezeu: „Toți trăiesc într-o stare de sentimente – și, astfel, Dumnezeu nu evită pe niciunul dintre ei și expune secretele ascunse în inimile întregii omeniri. De ce le este oamenilor atât de greu să se separe de sentimentele lor? Procedând astfel, depășesc ei standardele conștiinței? Poate conștiința să împlinească voia lui Dumnezeu? Pot sentimentele să-i ajute pe oameni să treacă peste nenorociri? În ochii lui Dumnezeu, sentimentele sunt dușmanul Său – nu s-a menționat clar acest lucru în cuvintele lui Dumnezeu?” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Interpretări ale tainelor «cuvintelor lui Dumnezeu către întregul univers»”, Capitolul 28). „Nu le dau oamenilor ocazia de a-și exprima sentimentele, pentru că Eu nu am sentimente trupești și am ajuns să le detest pe ale oamenilor într-un grad extrem. Din cauza sentimentelor dintre oameni am fost aruncat la o parte și astfel am devenit un «altul» în ochii lor; din cauza sentimentelor dintre oameni am fost Eu uitat; din cauza sentimentelor omului el folosește ocazia de a-și recăpăta «conștiința»; din cauza sentimentelor omului, el este întotdeauna scârbit de mustrarea Mea; din cauza sentimentelor omului, el Îmi spune că sunt nedrept și injust și că sunt nepăsător față de sentimentele omului în gestionarea Mea. Am și Eu rude pe pământ?” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cuvintele lui Dumnezeu către întregul univers”, Capitolul 28). Prin expunerea cuvintelor lui Dumnezeu, am învățat că emoțiile noastre reprezintă cel mai mare impediment în a practica adevărul. Suntem incapabili să privim oamenii și situațiile în lumina adevărului și principiilor atunci când trăim conform emoțiilor noastre. Când am aflat că sora mea cea mai mică urma să fie exclusă din biserică, am compătimit-o și mi-a fost milă de ea, sperând chiar că situația ei nu va îndeplini criteriile de excludere și că ar putea rămâne în biserică. Totul s-a datorat atașamentului meu emoțional excesiv față de ea. Întrucât am trăit conform otrăvurilor satanice precum „Omul nu este neînsuflețit; cum poate el să fie lipsit de emoții?” și „Sângele apă nu se face”, am devenit incapabilă să discern binele de rău și să știu ce trebuie iubit și ce trebuie disprețuit. Când Yuxun a transmis informații despre sora mea cea mai mică, mi-am apărat sora de ceea ce credeam a fi o nedreptate, fără să înțeleg mai întâi datele situației. Am crezut că Yuxun exagerase în raportul ei și m-am plâns că nu o ajuta pe sora mea. De fapt, frații și surorile avuseseră părtășie cu ea și o ajutaseră de mai multe ori, dar ea nu le acceptase ajutorul și continuase să-i critice fără știrea lor. Denaturam cu adevărat situația și vorbeam în numele Satanei. Chiar dacă sora mea comisese atâtea rele, eu nu o uram și chiar îmi doream ca ea să rămână în biserică; mă lăsasem condusă de sentimente. Fiecare zi în care unui răufăcător ca ea i se permitea să rămână în biserică avea să fie o nouă zi în care era comis un rău, provocând și mai mult rău fraților și surorilor și lucrării bisericii. Nu-i îngăduiam eu răutatea lui Xiao Zhi, dorind ca ea să rămână în biserică și permițându-i să continue să perturbe lucrarea bisericii? Jucasem un rol în faptele rele ale unei răufăcătoare! Atunci a fost momentul în care am înțeles, în cele din urmă, ce înseamnă, în cuvintele lui Dumnezeu, afirmația: „În ochii lui Dumnezeu, sentimentele sunt dușmanul Său.” Mi-am dat seama că dacă nu căutăm adevărul și lăsăm emoțiile să ne dicteze modul în care acționăm atunci când ne confruntăm cu probleme, suntem predispuși la a face rău și a ne împotrivi lui Dumnezeu în orice clipă.

Mai târziu, am văzut un pasaj din cuvintele lui Dumnezeu, care spune: „Să iubească ce iubește Dumnezeu și să urască ce urăște El: acesta este principiul la care ar trebui să se adere. Dumnezeu îi iubește pe cei care urmăresc adevărul și care-I pot respecta voia; aceștia sunt oamenii pe care și noi ar trebui să-i iubim. Cei care nu pot urma voia lui Dumnezeu, cei care-L urăsc pe Dumnezeu și se răzvrătesc împotriva Lui – acești oameni sunt detestați de Dumnezeu și ar trebui să-i detestăm și noi. Asta le cere Dumnezeu oamenilor. Dacă părinții tăi nu cred în Dumnezeu, dacă știu prea bine că a crede în Dumnezeu reprezintă calea cea dreaptă și că aceasta poate conduce la mântuire, totuși rămân nereceptivi, atunci nu există nicio îndoială că sunt oameni scârbiți de adevăr și îl urăsc, că sunt oameni care se împotrivesc lui Dumnezeu și-L urăsc – iar Dumnezeu, în mod natural, îi detestă și îi urăște. Ai putea detesta asemenea părinți? Se împotrivesc lui Dumnezeu și Îl ocărăsc – caz în care cu siguranță sunt demoni și satane. Ai putea să-i urăști și să-i blestemi? Acestea sunt toate întrebări reale. Dacă părinții tăi te împiedică să crezi în Dumnezeu, cum ar trebui să-i tratezi? După cum cere Dumnezeu, ar trebui să iubești ce iubește Dumnezeu și să urăști ce urăște El. În timpul Epocii Harului, Domnul Isus a spus: «Cine este mama Mea și cine sunt frații Mei?» «Căci oricine respectă voia Tatălui Meu, Care este în ceruri, acela Îmi e frate, soră și mamă.» Aceste cuvinte existau deja în Epoca Harului, iar acum cuvintele lui Dumnezeu sunt și mai clare: «Să iubească ce iubește Dumnezeu și să urască ce urăște El.» Aceste cuvinte pun punctul pe i, însă oamenii sunt adeseori incapabili să le priceapă adevăratul sens” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Doar prin recunoașterea propriilor păreri nechibzuite se poate obține cu adevărat o transformare”). Prin cuvintele lui Dumnezeu, am simțit dreptatea Lui. Dumnezeu tratează oamenii conform principiilor și ne cere să facem la fel. Cei care caută adevărul, cred sincer în Dumnezeu și își îndeplinesc cu credință îndatoririle trebuie să fie iubiți de noi, la fel cum trebuie să-i respingem și să-i disprețuim pe cei care perturbă în mod constant biserica, pedepsind și atacând frații și surorile în timp ce urăsc adevărul și Îl urăsc pe Dumnezeu. Chiar dacă sunt rudele noastre, trebuie să-i privim în lumina cuvintelor lui Dumnezeu, iubind ceea ce iubește Dumnezeu și urând ceea ce urăște Dumnezeu. Însă am fost lipsită de adevăr. Am privit totul din perspectiva emoțiilor mele. Mi-au lipsit principiul și discernământul, arătând iubire și simpatie față de un demon răufăcător, care fusese în mod clar dat în vileag. Aceasta era iubire oarbă! Când mi-am dat seama de acest lucru, am lăudat dreptatea lui Dumnezeu și am văzut cu ochii mei că adevărul și dreptatea domnesc în casa lui Dumnezeu, astfel încât niciun răufăcător nu poate dobândi un loc în aceasta. Acum, cu ajutorul cuvintelor lui Dumnezeu, am putut să mă eliberez de lanțurile emoției și să dobândesc o oarecare înțelegere cu privire la propria persoană. Slavă Ție, Dumnezeule!