de Kristina, Statele Unite

În 2011, când slujeam ca diacon evanghelic, am observat cum conducătoarea mea, Zhang Min, se dădea des în spectacol, vorbind în doctrine. Știam că acest lucru era în detrimentul fraților, surorilor și al ei însăși, așa că, atunci când am văzut problema, i-am spus-o. Spre surprinderea mea, după o săptămână, m-a înlocuit și le-a spus celorlalți că a făcut-o din cauză că eu concuram cu ea pentru statut. Ulterior, Zhang Min a fost dată în vileag ca antihrist și exclusă pentru că ataca oamenii și se răzbuna pe ei, făcând tot felul de rele, fără să caute să se căiască. Abia după aceea mi s-a permis să-mi fac din nou datoria. Trecând prin asta, mi-am spus: „Pe viitor, trebuie să am grijă ce vorbesc. Vorbește mai puțin, fă mai mult și nu te amesteca în treburile altora. Categoric nu pot spune ce gândesc, la fel ca înainte. Dacă se întâmplă să întâlnesc alt antihrist și îl ofensez din greșeală și ajung să fiu suprimată și înlocuită, iar nu voi fi capabilă să-mi îndeplinesc datoria. Ce șansă voi avea atunci la mântuire?” După aceea, am fost foarte atentă și prudentă în interacțiunile cu alții.

Ulterior, am făcut echipă cu Lui Xiao pentru a ne ocupa de lucrarea evanghelică. La întruniri, am observat că ea avea părtășie numai despre aspectele pozitive ale pătrunderii ei, ca și cum deja își rezolvase deja multe probleme și avea o statură foarte bună. N-am auzit niciodată să-și analizeze corupția sau să arate că o cunoaște. Nu m-am putut abține să nu-i spun: „Ne cunoaștem de mult timp, dar nu te-am auzit niciodată să vorbești despre cunoașterea de sine.” Spre surprinderea mea, s-a supărat foarte tare și a adoptat o expresie aspră. A răspuns cu severitate: „Nu puteam doar să ne cunoaștem pe noi înșine; toată această cunoaștere e inutilă dacă nu ne schimbăm firea! În ziua de azi, cine nu poate vorbi despre cunoașterea de sine? S-a transformat vreunul?” Din spusele ei, mi s-a părut că înțelegerea ei era deformată. Cheia schimbării firii este cunoașterea de sine; dacă nu-ți cunoști corupția, cum te poți transforma? Nu a acceptat judecata și mustrarea cuvintelor lui Dumnezeu și nu a avut o introspecție pe baza lor. Cum putea face niște comentarii atât de ridicole? Așadar, i-am vorbit despre înțelegerea mea bazată pe cuvintele lui Dumnezeu, dar nu numai că n-a acceptat, dar a ripostat: „Te aud adesea discutând despre cunoașterea de sine, dar tu te-ai transformat? Dacă te cunoști, de ce dezvălui corupție în continuare?” Consideram că are o înțelegere deformată și nu acceptă adevărul. După aceea, atitudinea ei față de mine s-a schimbat. Mă ignora și îmi vorbea rar, ceea ce m-a făcut să mă simt foarte constrânsă. Văzând că avea o înțelegere deformată și că nu accepta sugestiile celorlalți, am considerat că nu era potrivită să fie supraveghetor și m-am gândit să-i raportez problemele conducătoarei, dar apoi m-am gândit: „Liu Xiao crede de mult timp și a răspândit mereu Evanghelia, iar conducătoarea o apreciază. Eu abia am început datoria asta; dacă raportez problema lui Liu Xiao, ce va crede conducătoarea despre mine? Oare va spune că sunt invidioasă și îi caut nod în papură lui Liu Xiao? Lasă, cu cât mai puține necazuri, cu atât mai bine. Mai bine m-aș îngriji de mine întâi. Lipsa ei de cunoaștere de sine și înțelegerea deformată sunt problemele ei și n-au nicio legătură cu mine. Pe viitor, voi evita să discut de față cu ea despre cunoașterea mea de sine. În felul acesta, nu-mi poate critica defectele și nu-mi poate face necazuri.”

Ulterior, PCC a lansat o represiune mare și coordonată asupra credincioșilor, iar Liu Xiao, din lașitate și frică, nu a mai răspândit Evanghelia. Câteva zile mai târziu, conducătoarea ne-a scris să ne întrebe despre progresul lucrării evanghelice și ne-a încurajat să facem tot ce putem ca s-o răspândim atât timp cât eram în siguranță. Liu Xiao a spus: „Acum suntem într-o situație periculoasă. Dacă suntem arestate în timp ce răspândim Evanghelia? Conducătoare ia o decizie discutabilă aici; nu este prima dată când ia decizii problematice.” Critica ei mi-a influențat părerea despre conducătoare. M-am gândit: „Dacă e cineva arestat când răspândește Evanghelia? Cine și-ar asuma răspunderea? Poate că ar trebui să amânăm puțin.” Astfel, lucrarea evanghelică a stat pe loc mai mult de o lună. Conducătoarea ne-a scris iar, subliniind importanța lucrării evanghelice și faptul că este însărcinarea de la Dumnezeu și nu trebuie să se oprească. Chiar și în astfel de situații vitrege, tot era posibil să răspândim Evanghelia cunoștințelor apropiate, rudelor și prietenilor. Conducătoarea a întrebat și de ce am oprit lucrarea evanghelică. Citind scrisoarea, am realizat că ne abătusem de la calea cea bună în practica noastră, dar când i-am arătat-o lui Liu Xiao, ea a părut indiferentă și deloc îngrijorată și n-a avut nicio intenție de a îndrepta greșelile pe care le făcusem. Observându-i atitudinea, mi-am spus: „Dacă nu vrea să răspândească Evanghelia, voi merge singură.” Am mers și am avut părtășie cu frații și surorile despre îndreptarea greșelilor noastre. Liu Xiao stătea toată ziua în camera ei și nu verifica niciodată lucrarea evanghelică. Uneori se uita la televizor ore-n șir. Chiar voiam să-i spun asta, dar gândindu-mă cum, ultima dată când îi oferisem o sugestie, nu numai că n-a acceptat-o, dar m-a șantajat cu faptul că am dezvăluit corupție și după aceea m-a ignorat, am început să ezit: „Dacă îi arăt iar problemele pe care le are, cine știe cum va reacționa? Ar fi un chin să fiu iarăși ignorată de ea dacă o ofensez! Lasă, îmi voi ține gura și-mi voi vedea de treaba mea.” Ulterior, conducătoarea a avut părtășie cu noi despre frații și surorile din alte biserici, care răspândeau Evanghelia și rezultatele pe care le-au obținut. M-am simțit foarte vinovată. Acestea erau vremuri de încercare, dar cei de la alte biserici tot perseverau în răspândirea Evangheliei. Între timp, în biserica noastră, lucrarea evanghelucă se oprise complet și nu obținuse niciun rezultat. Chiar voiam să-i scriu conducătoarei despre comportamentul lui Liu Xiao și starea actuală a lucrării evanghelice, dar ori de câte ori luam pixul ca să scriu, mă gândeam ce groaznic a fost să fiu condamnată și reprimată de acea antihristă și apoi ezitam: „Dacă raportez problema lui Liu Xiao, oare mă va crede conducătoarea? Dacă nu mă crede și-mi cercetează situația, nu cumva asta-mi va face mai multe necazuri? În plus, n-o cunosc bine pe conducătoare; dacă se întâmplă să fie o antihristă, nu-mi poate rezolva corect problemele și mă suprimă? E plăcut să fiu stabilă și împăcată în datoria mea. Nu vreau să-mi atrag necazuri dacă raportez această problemă.” Realizând asta, iar am ales tăcerea. Dar deveneam foarte anxioasă și agitată când vedeam că obțineam în continuare rezultate slabe în lucrarea noastră. Eram într-un loc întunecat și agonizam, nu știam cum să experimentez acea situație. Așadar, m-am rugat lui Dumnezeu, implorându-L să mă îndrume și să mă ajute să înțeleg cum să experimentez acea situație.

Într-o zi, am găsit două pasaje din cuvintele lui Dumnezeu, care mi-au mișcat inima amorțită. Dumnezeu Atotputernic spune: „Oamenii egoiști și demni de dispreț sunt superficiali în acțiunile lor și sunt rezervați față de orice lucru care nu îi privește personal. Ei nu iau în considerare interesele casei lui Dumnezeu și nici nu arată considerație pentru voia lui Dumnezeu. Nu-și asumă povara de a-și îndeplini îndatoririle sau de a mărturisi pentru Dumnezeu și nu au niciun simț al responsabilității. […] Există unii oameni care nu își asumă nicio responsabilitate, indiferent de datoria pe care o îndeplinesc. Nici nu raportează superiorilor lor cu promptitudine problemele pe care le descoperă. Când văd că oamenii produc tulburări și perturbări, închid ochii. Când văd oameni răi săvârșind rele, nu încearcă să-i oprească. Ei nu protejează interesele casei lui Dumnezeu și nu iau în considerare care le este datoria și responsabilitatea. Când își îndeplinesc datoria, oamenii ca aceștia nu fac nicio lucrare reală; sunt persoane care caută să facă pe plac oamenilor, ahtiate după confort; vorbesc și acționează doar pentru vanitatea, imaginea, statutul și interesele personale și sunt dispuși să își dedice timpul și efortul doar lucrurilor care le aduc beneficii” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Oferindu-ți inima lui Dumnezeu, poți obține adevărul”). „Dacă ai adesea un sentiment de acuzație în viața ta, dacă inima ta nu poate găsi odihnă, dacă ești lipsit de pace sau bucurie și ești deseori cuprins de îngrijorare și neliniște cu privire la tot felul de lucruri, ce demonstrează acest lucru? Doar faptul că nu practici adevărul, că nu rămâi ferm în mărturia ta față de Dumnezeu. Când trăiești în mijlocul firii Satanei, ești pasibil ca, de multe ori, să nu reușești să practici adevărul, să întorci spatele adevărului, să fii egoist și ticălos; doar îți susții imaginea, renumele și statutul și propriile interesele. A trăi mereu pentru tine îți aduce o mare durere. Ai atât de multe dorințe egoiste, încurcături, piedici, îndoieli și necazuri, încât nu ai nici cea mai mică pace sau bucurie. A trăi de dragul trupului corupt înseamnă a suferi excesiv” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Pătrunderea în viață începe cu îndeplinirea datoriei”). După ce am citit cuvintele lui Dumnezeu, m-am simțit vinovată. Am ralizt că motivul pentru care nu i-am raportat conducătoarei problema lui Liu Xiao era că eram prea egoistă și demnă de dispreț. Nu țineam cont decât de propriile interese, vrând numai să-mi fac datoria în pace, evitând să-i ofensez pe alții și să-mi atrag necazuri. Când am văzut că Liu Xiao avea o înțelegere deformată și nu accepta adevărul, am vrut s-o raportez conducătoarei, dar mi-am făcut griji că aceasta mă va înțelege greșit și va crede că sunt invidioasă pe Liu Xiao și profit de defectele ei ca s-o atac. Drept urmare, am păstrat tăcerea. Când am văzut că nu mai răspândea Evanghelia, se uita mereu la TV acasă, nu era interesată de lucrarea ei și doar se bucura de beneficiile statutului ei, trebuia să o raportez repede conducătoarei, dar am ales să mă protejez și nu am ținut cont deloc de interesele lucrării bisericii. Chiar și când am văzut ce rezultate slabe erau în lucrarea evanghelică, tot n-am spus nimic și, indiferent cât de vinovată m-am simțit, pur și simplu n-am raportat ce se întâmpla cu adevărat. Mi-am ținut gura. Chiar eram egoistă, demnă de dispreț și lipsită de umanitate. Mă simțeam îndatorată lui Dumnezeu și mă uram pentru că nu practicam adevărul, provocând întârzieri mari în progresul lucrării.

Când căutam, am găsit un pasaj din cuvintele lui Dumnezeu: „Pentru toți cei care îndeplinesc o datorie, indiferent cât de profundă sau superficială este înțelegerea lor despre adevăr, cel mai simplu mod de a practica intrarea în adevărul-realitate este să se gândească, în toate, la interesele casei lui Dumnezeu și să renunțe la propriile dorințe egoiste, la intențiile personale, la motive, mândrie și statut. Să pună interesele casei lui Dumnezeu pe primul loc – măcar atât ar trebui să facă un om. Dacă o persoană care îndeplinește o datorie nu poate face nici măcar atât, atunci cum se poate spune că își face datoria? Asta nu înseamnă a-ți îndeplini datoria. Ar trebui să te gândești mai întâi la interesele casei lui Dumnezeu, să fii atent la voia Sa și să ții seama de lucrarea bisericii. Pune aceste lucruri înainte de toate; abia după aceea poți să te gândești la stabilitatea statutului tău sau la cum te privesc alții. Nu simțiți că devine ceva mai ușor atunci când împărțiți asta în doi pași și faceți unele compromisuri? Dacă vei practica astfel o vreme, vei ajunge să simți că a-L mulțumi pe Dumnezeu nu este un lucru atât de dificil. Ba mai mult, ar trebui să poți să-ți îndeplinești responsabilitățile, să-ți onorezi obligațiile și datoria, să lași deoparte dorințele, intențiile și motivele tale egoiste, să ai considerație față de voia lui Dumnezeu și să pui pe primul loc interesele casei lui Dumnezeu, lucrarea bisericii și datoria pe care ar trebui s-o îndeplinești. După ce vei fi experimentat aceste lucruri o vreme, vei simți că acesta este un mod bun de a te comporta. Înseamnă să trăiești deschis și onest, să nu fii o persoană meschină, josnică; înseamnă să trăiești cu dreptate și onoare, mai degrabă decât să fii josnic, meschin și să nu fii bun de nimic. Vei simți că așa ar trebui să acționeze o persoană. Și că aceasta este înfățișarea pe care ar trebui să o trăiască. Treptat, dorința ta de a-ți satisface propriile interese se va diminua” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Libertatea și eliberarea pot fi dobândite doar prin înlăturarea firii corupte”). Acestea mi-au arătat o cale de practică. Când avem de ales între lucrarea bisericii și interesele personale, ar trebui să dăm mereu prioritate lucrării bisericii. Cel mai important lucru este să menținem mai întâi lucrarea bisericii. Aceasta este o datorie de nerefuzat pe care trebuie să o îndeplinim cu toții. Trebui să practic conform cuvintelor lui Dumnezeu și să nu mai fiu indiferentă. Trebuia să-i raportez imediat problema conducătoarei. Dacă exista într-adevăr o problemă cu purtarea lui Liu Xiao, conducătorii și lucrătorii puteau s-o rezolve rapid și să evite întârzierile în lucrare. Dacă aveam o înțelegere greșită a anumitor probleme, puteam să-mi compensez neajunsurile prin căutare. Aceste lucruri erau mai importante decât felul în care aveau să mă vadă conducătorii și lucrătorii. Realizând asta, m-am simțit mai eliberată și i-am relatat detaliat conducătoarei situația lui Liu Xiao. Însă după mai bine de două săptămâni, nu văzusem vreun răspuns. Mi-am spus: „Oare conducătoarea a luat în serios raportul meu despre aceste probleme? De ce nu a venit să le rezolve? Oare crede că nu e nicio problemă cu purtarea lui Liu Xiao și că am făcut un raport greșit?” M-am simțit profund tulburată și am vrut să raportez problemele altei conducătoare, dar apoi m-am gândit: „Ei bine, deja le-am raportat unei conducătoare, așa că mi-am făcut datoria. Nu ar trebui să mai trăncănesc; altfel, dacă nu sunt atentă, s-ar putea să ofensez pe cineva și să fiu suprimată și pedepsită.” N-am vrut să mai analizez această chestiune, dar tot m-am simțit foarte vinovată. Mi-am spus: „Raportez aceste probleme ca să caut adevărul și să mențin lucrarea bisericii, nu pentru că încerc să fac zile fripte cuiva. Dumnezeu analizează toate lucrurile, deci pentru ce-mi fac griji? De ce sunt mereu prea precaută și nehotărâtă să raportez probleme, ca și cum n-aș avea gură?” Am venit înaintea lui Dumnezeu, căutând și rugându-mă, cerându-I să mă îndrume să-mi înțeleg problemele, să mă răzvrătesc împotriva mea și să practic adevărul.

Ulterior, am găsit două pasaje din cuvintele lui Dumnezeu, care m-au făcut să mă cunosc. Dumnezeu Atotputernic spune: „Antihriștii tratează întotdeauna dreptatea și firea lui Dumnezeu cu noțiuni, îndoieli și împotrivire. Ei cred: «Este doar o teorie că Dumnezeu e drept. Există într-adevăr în această lume ceva precum dreptatea? În toți anii vieții mele, o dată nu am găsit-o sau văzut-o. Lumea este atât de întunecată și rea, iar oamenii răi și diavolii se descurcă destul de bine, trăind mulțumiți. Nu i-am văzut primind ceea ce merită. Nu pot să văd unde este dreptatea lui Dumnezeu în asta; mă întreb dacă dreptatea lui Dumnezeu chiar există. Cine a văzut-o? Nimeni nu a văzut-o și nimeni nu o poate demonstra». Asta gândesc în sinea lor. Ei nu acceptă toată lucrarea lui Dumnezeu, toate cuvintele Sale și toate orchestrările Sale pe temelia credinței că El este drept, ci se îndoiesc mereu și judecă, sunt mereu plini de noțiuni în privința cărora nu caută niciodată adevărul ca să le înlăture. Așa cred întotdeauna antihriștii în Dumnezeu. […] În vremuri obișnuite, oamenii nu o pot vedea, dar când ceva se abate asupra sa, urâțenia unui antihrist e dată în vileag. Asemenea porcului spinos, cu toți țepii ridicați, se protejează cu toată puterea, nedorind să-și asume vreo responsabilitate. Ce fel de atitudine este aceasta? Nu este a cuiva care nu crede că Dumnezeu este drept? El nu crede că Dumnezeu îi examinează atent pe toți sau că El este drept; își dorește să folosească propriile metode pentru a se proteja. El crede: «Dacă nu mă protejez eu, nimeni nu o va face. Nici Dumnezeu nu mă poate proteja. Ei spun că El este drept, dar când oamenii dau de necaz, chiar îi tratează corect? În niciun caz – Dumnezeu nu face asta». Când se confruntă cu necazuri sau persecuții, se simte neajutorat și se gândește: «Deci, unde este Dumnezeu? Oamenii nu-L pot vedea sau atinge. Nimeni nu mă poate ajuta; nimeni nu poate să-mi facă dreptate și să susțină corectitudinea pentru mine». El crede că singura modalitate de a se proteja este cu propriile metode, că, altfel, ar fi în pierdere, agresat și persecutat – și că nu face excepție de la aceasta casa lui Dumnezeu. Un antihrist va fi plănuit deja totul pentru sine, înainte să i se întâmple ceva. În parte, ceea ce face este să se deghizeze într-o persoană atât de puternică, încât nimeni nu ar îndrăzni să o jignească, să-i facă necazuri sau să o hărțuiască. Cealaltă parte este că respectă la fiecare pas filosofiile Satanei și legile lui de existență. Care sunt acestea, în principal? «Fiecare pentru sine și diavolul să-l ia pe cel mai din spate», «Lasă lucrurile să treacă, dacă ele nu te afectează direct», «Păstrează liniștea pentru auto-protecție și caută doar să nu faci greșeli», acționând așa cum îi permit circumstanțele, fiind mieros și lingușitor: «Nu voi ataca decât dacă sunt atacat», «Armonia este comoară, toleranța este virtute», «Rostește vorbe bune în armonie cu sentimentele și rațiunea altora, întrucât a fi direct enervează pe ceailalți», «Un om înțelept se supune circumstanțelor» și alte asemenea filosofii satanice. Nu iubește adevărul, dar acceptă filosofiile Satanei de parcă ar fi lucruri pozitive, crezând că acestea vor putea să-l protejeze. Trăiește după aceste lucruri; nu spune adevărul nimănui, dar spune, fără excepție, lucruri plăcute, măgulitoare, lingușitoare, fără să jignească pe nimeni, gândindu-se la modalități prin care să se prezinte, astfel încât ceilalți să-l stimeze. Îi pasă doar de propria căutare a faimei, a câștigului și a statutului și nu face absolut nimic pentru a susține lucrarea bisericii. Nu dezvăluie și nici nu denunță pe cine face ceva rău și dăunează intereselor casei lui Dumnezeu, ci se comportă ca și cum nu ar fi văzut. Analizând principiile potrivit cărora gestionează antihriștii lucrurile și se ocupă de acestea și modul în care tratează ce se întâmplă în jurul lor, cunosc ei câtuși de puțin firea dreaptă a lui Dumnezeu? Au ei vreo încredere în ea? Nu au niciuna. Aici, «niciuna» nu înseamnă că nu o conștientizează, ci faptul că, în inima lor, au îndoieli privind firea dreaptă a lui Dumnezeu. Ei nici nu acceptă și nici nu recunosc că Dumnezeu este drept” (Cuvântul, Vol. 4: Demascarea antihriștilor, „Punctul zece (Partea întâi)”). „Unii oameni se tem de represalii din partea antihriștilor și nu îndrăznesc să-i dea în vileag. Nu este un lucru nesăbuit? Nu ești capabil să protejezi interesele casei lui Dumnezeu, ceea ce arată, în mod inerent, că nu-I ești loial lui Dumnezeu. Te temi că un antihrist ar putea găsi un mijloc ca să se răzbune pe tine – care este problema? Este posibil să nu ai încredere în dreptatea lui Dumnezeu? Nu știi că adevărul domnește în casa lui Dumnezeu? Chiar dacă un antihrist ar reuși să dezvăluie unele lucruri corupte din tine și să facă zarvă din cauza asta, nu ar trebui să-ți fie frică. În casa lui Dumnezeu, problemele sunt abordate pe baza adevărurilor-principii. Săvârșirea fărădelegilor nu face automat ca o persoană să fie rea. Casa lui Dumnezeu nu se ocupă niciodată de cineva din cauza unei dezvăluiri de moment a corupției sau a unei fărădelegi ocazionale. Casa lui Dumnezeu se ocupă de acei antihriști și oameni răi care provoacă în mod constant perturbări și fac rău și care nu acceptă nici măcar o fărâmă de adevăr. Casa lui Dumnezeu nu va neîndreptăți niciodată o persoană bună. Tratează pe toată lumea corect. Chiar dacă falșii conducători sau antihriștii acuză pe nedrept o persoană bună, casa lui Dumnezeu o va reabilita. Biserica nu va înlătura și nici nu se va ocupa niciodată de o persoană bună care poate să-i dea în vileag pe antihriști și are simțul dreptății. Oamenii se tem întotdeauna că antihriștii vor profita de ceva pentru a se răzbuna pe ei. Însă ție nu ți-e teamă să-L ofensezi pe Dumnezeu și să atragi asupra ta detestarea și respingerea din partea Lui?” (Cuvântul, Vol. 4: Demascarea antihriștilor, „Punctul nouă (Partea a opta)”). Dumnezeu dezvăluie cum antihriștii nu cred în dreptatea Lui și cum El analizează totul. Ei își respectă propria filozofie de abordare a lumii în toate aspectele vieții, folosesc propriile metode pentru a se proteja și sunt incredibil de vicleni și șmecheri. Analizându-mă prin prisma cuvintelor lui Dumnezeu, am văzut că nu eram diferită de un antihrist. Nu cunoșteam deloc firea dreaptă a lui Dumnezeu, nu credeam că adevărul domnește în casa lui Dumnezeu și trăiam după filosofii satanice de abordare a lumii în toate aspectele. Când eram mică, părinții mă avertizau adesea: „Gura nesăbuitului îi aduce pieirea, lasă-ți faptele să vorbească în lume.” Când am crescut și am început să lucrez, am văzut întuneric, rău și nedreptate în societate și am ajuns să cred că, doar învățând să am tact și să fiu șireată și lingușitoare și să nu vorbesc sincer, aș fi capabilă să mă protejez și să trăiesc în pace. Filosofiile Satanei de abordare a lumii precum: „Tăcerea e de aur, iar cel care vorbește mult greșește mult”, „Când știi că un lucru e greșit, e mai bine să spui mai puțin” au devenit principiile după care mă comportam. Am trăit după aceste crezuri și nu numai că am devenit reticentă și ezitam să vorbesc, dar și foarte egoistă, indiferentă, șireată și vicleană. Chiar dacă înțelegeam un subiect, nu-mi exprimam ușor părerea. Nu-mi împărtășeam gândurile intime și nu vorbeam sincer, îmi făceam mereu griji să nu spun ceva greșit, să ofensez pe cineva și să-mi atrag necazuri. După ce am pătruns în credință, tot am folosit filosofii satanice pentru a mă proteja. Mi-am spus că trebuia să fac mai mult și să vorbesc mai puțin, ca să nu ofensez pe cineva și să-mi atrag necazuri. Când am văzut că Liu Xiao nu era potrivită ca supraveghetor, am știut că trebuia să-i raportez imediat conducătoarei, dar mi-am făcut griji că nu avea să gestioneze corect problemă, că aveam să fiu suprimată și pedepsită. Așadar, ca să mă protejez, am tăcut, neîndrăznind să spun nicio vorbă sinceră. Am fost incredibil de egoistă, șmecheră, vicleană și lipsită complet de sentimentul dreptății. Trăiam într-un mod josnic și sordid. De fapt, puteam să văd din propria experiență că, deși am fost suprimată și înlocuită după ce i-am dat o sugestie conducătoarei, aceeași conducătoare a fost expusă ca antihristă și exclusă curând după aceea. Ulterior, am reînceput să-mi îndeplinesc datoria și nu mi-am pierdut șansa de a urmări adevărul și a obține mântuirea pentru că am fost suprimată temporar de acea antihristă. Am văzut singură cum casa lui Dumnezeu e condusă de adevăr și dreptate. Casa lui Dumnezeu gestionează totul și tratează corect toți oamenii, conform adevărurilor-principii, asigurându-se că nimeni nu e nedreptățit. Totuși, eram prea rea și vicleană din natură și nu cunoșteam dreptatea lui Dumnezeu. Comparam casa lui Dumnezeu cu societatea și conducătorii și lucrătorii cu autoritățile guvernamentale. Credeam că, dacă-i ofensam, îmi pierdeam locul în biserică. Aceste gânduri și păreri erau atât de malefice!

Apoi am găsit alte două pasaje din cuvintele lui Dumnezeu: „Câte filosofii de viață există înlăuntrul tău? Te-ai lepădat de ele? Dacă inima ta nu poate să se întoarcă pe deplin către Dumnezeu, atunci nu ești al lui Dumnezeu – ai venit de la Satana, te vei întoarce la Satana în cele din urmă și nu meriți să fii unul dintre oamenii lui Dumnezeu” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Este foarte important să stabilim o relație normală cu Dumnezeu”). „Eu decid destinația fiecărei persoane nu pe baza vârstei, a vechimii, a cantității de suferință, și cu atât mai puțin pe baza gradului în care provoacă milă, ci ținând cont de faptul că posedă sau nu adevărul. Nu există nicio altă alegere în afara acesteia. Voi trebuie să realizați că toți cei care nu urmează voia lui Dumnezeu vor fi pedepsiți. Este un adevăr care nu poate fi schimbat” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Pregătește suficiente fapte bune pentru destinația ta”). Gândindu-mă la cuvintele lui Dumnezeu, am realizat că lucrul care determină dacă un credincios poate obține mântuirea este dacă are sau nu adevărul și dacă îl practică sau nu. Dacă un om nu e capabil să trăiască după adevăr în credința lui și, în schimb, se conformează filosofiilor satanice de abordare a lumii, atunci el aparține Satanei, nu lui Dumnezeu. Chiar dacă pare că îndeplinește o datorie importantă sau este apreciat de un conducător, în cele din urmă, tot va fi alungat de Dumnezeu pentru că nu practică adevărul și nu l-a obținut. Am văzut clar că Liu Xiao perturba și tulbura lucrarea bisericii, dar n-am îndrăznit să-i raportez conducătoarei, de teamă că aveam să fiu suprimată de un antihrist și să-mi pierd datoria, adică șansa de a obține mântuirea. Cât de nesăbuită și ridicolă era ideea mea! Capacitatea mea de a obține mântuirea nu putea fi decisă de alții; depindea de afptul că practicam sau nu adevărul. Dacă aș fi continuat să trăiesc după filosofii satanice, protejându-mă și fără să mențin lucrarea bisericii, atunci, chiar dacă îmi făceam datoria, tot n-aș fi obținut mântuirea. Realizând asta, am avut remușcări și m-am simțit vinovată. Așadar, m-am rugat lui Dumnezeu, implorându-L să mă îndrume să practic adevărul și să devin o persoană onestă și integră.

Căutând și reflectând, am realizat și că motivul pentru care îmi era teamă că aveam să fiu suprimată de conducătoare dacă raportam problema era că-mi lipsea înțelegerea suveranității atotputernice a lui Dumnezeu, nu acceptam situațiile de la El pe care le înfruntam și, în schimb, credeam că apăruseră pentru că fusesem prea băgăcioasă. Nu erau acestea părerile unui non-credincios? Am văzut acest pasaj din cuvintele lui Dumnezeu: „Antihriștii și ticăloșii apar în anumite biserici și creează tulburări și, făcând asta, înșală anumiți oameni – este acesta un lucru bun sau un lucru rău? Este aceasta iubirea lui Dumnezeu sau se joacă El cu oamenii și-i dă în vileag? Nu poți înțelege asta, nu-i așa? Dumnezeu aduce toate lucrurile în slujba Lui, pentru a-i desăvârși și a-i mântui pe cei pe care vrea să-i mântuiască, iar cei care caută realmente adevărul și îl practică, dobândesc, în final, adevărul. Cu toate acestea, cei care nu caută adevărul se plâng, spunând: «Nu-i corect ca Dumnezeu să lucreze în felul acesta. Asta mă face să sufăr foarte mult! Aproape am urmat antihriștii. Dacă acest lucru chiar a fost rânduit de Dumnezeu, cum le poate El permite oamenilor să urmeze antihriștii?» Ce se întâmplă aici? Faptul că nu ai urmat antihriștii dovedește că ai protecția lui Dumnezeu; dacă îi urmezi, atunci Îl trădezi pe Dumnezeu, iar El nu te mai vrea. Așadar, este un lucru bun sau unul rău că acești antihriști și ticăloși provoacă tulburări în biserică? Din exterior, pare a fi un lucru rău, dar când acești antihriști și ticăloși sunt dați în vileag, dobândești mai mult discernământ, ei sunt înlăturați, iar statura ta sporește. În viitor, când vei mai întâlni astfel de oameni, vei avea discernământ în privința lor, chiar înainte să-și dea arama pe față, și îi vei respinge. Asta îți va permite să tragi învățăminte și să ai beneficii; vei știi cum să identifici antihriștii și nu vei mai fi înșelat de Satana. Așadar, spune-Mi, nu este un lucru bun ca antihriștii să tulbure și să înșele oamenii? Numai experimentând până în acest stadiu, pot oamenii să vadă că Dumnezeu nu a acționat conform noțiunilor și închipuirilor pe care le au, și că Dumnezeu îi permite marelui balaur roșu să provoace frenetic tulburări și le permite antihriștilor să-i înșele pe aleșii Lui, astfel încât El să-l poată folosi pe Satana în slujba Sa, pentru a-Și desăvârșii aleșii, și doar atunci înțeleg oamenii intențiile minuțioase ale lui Dumnezeu” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Doar când ne rezolvăm noțiunile putem porni pe calea cea dreaptă a credinței în Dumnezeu (1)”). Datorită cuvintelor lui Dumnezeu, am realizat că El le permite antihriștilor să apară în biserică, pentru ca noi să putem obține adevărul și discernământ și să ne eliberăm de înșelăciunea și controlul Satanei. Dacă nu întâlnim un antihrist, nu vom învăța să îi discernem și vom fi în continuare pasibili de a fi înșelați de antihriști. Fiind suprimată de acea antihristă, am obținut discernământ în privința antirhriștilor, am reflectat asupra firii mele antihriste și am cunoscut-o. În perioada aceea, căutam mereu statutul în datoria mea și eram plină de dorințe și ambiție. Mergeam pe calea unui antihrist, totuși, nu eram conștientă că o făceam. Doar după ce am fost suprimată de acea antihristă și înlocuită, am început să reflectez asupra mea. Datorită luminării și iluminării cuvintelor lui Dumnezeu, am realizat că a căuta statutul este drumul spre pierzanie. Am încățat și că, în credința noastră, trebuie să ne facem îndatoririle de ființe create – asta se cuvine să urmărim. Am început să mă axez pe urmărirea adevărului și am muncit conștient ca să îndeplinesc cât puteam de bine orice datorie mi se dădea. Această mică transformare era mântuirea și marea protecție a lui Dumnezeu. Deși suferisem într-o anumită măsură, am învățat multe, iar acest lucru a fost benefic pentru viața mea. Cu cât reflectam mai mult, cu atât mai clar gândeam – știam că trebuia să-mi îndeplinesc datoria și responsabilitățile și să raportez conducătorilor felul în care înțelegeam situația. Cât despre felul în care aveau să mă trateze ei și tipul de situație pe care aveam s-o întâlnesc, totul era cu permisiunea lui Dumnezeu. Ar trebui să mă las în mâinile lui Dumnezeu și să mă supun suveranității și rânduielilor Lui. Așadar, am raportat problema altei conducătoare.

După ce a primit scrisoarea și a confirmat raportul, a înlocuit-o imediat pe Liu Xiao. Am fost copleșită de emoții. De când am observat că Liu Xiao avea o problemă și până am raportat-o conducătoarei, întârziasem cu mai mult de două luni. Când m-am gândit cum lucrarea evanghelică fusese afectată și întârziată cu două luni, am avut remușcări, m-am simțit vinovată și m-am urât pentru cât de profund fusesem coruptă de Satana și cât de egoistă și vicleană am fost. Trăind după filosofii satanice de abordare a lumii, nu numai că mi-am făcut rău mie, dar am afectat și lucrarea bisericii. Numai după ce am citit cuvintele lui Dumnezeu, am început să mă înțeleg, nu am mai fost constrânsă de statut și autoritate și am raportat sincer problema în cauză. Slavă lui Dumnezeu!