O durere de care nu pot scăpa

ianuarie 6, 2023

de Qiu Cheng, China

Când am împlinit 47 de ani, vederea a început să mi se deterioreze rapid. Doctorul a spus că dacă nu aveam grijă, aveam să-mi pierd vederea, așa că a trebuit să nu mai lucrez, să stau acasă și să mă odihnesc. Viitorul părea sumbru, ca și cum lumina avea să dispară din viața mea. Aveam inima frântă. În 2007, am avut norocul de a primi lucrarea lui Dumnezeu Atotputernic în zilele de pe urmă și, la scurt timp, vederea mi s-a îmbunătățit. Ca să răsplătesc iubirea lui Dumnezeu, am luat inițiativa de a cere o îndatorire. Orice dificultăți aveau frații și surorile, aveam să-i ajut cât puteam. Oricât de mulți veneau la întruniri la mine sau oricât de mult stăteau, îi găzduiam cu entuziasm. Întrucât casa mea era destul de mică, uneori nu erau destule paturi pentru ei, iar eu ajungeam să dorm pe canapea sau pe jos. Credeam că, în felul acesta, Îi eram loial lui Dumnezeu, dar ulterior, prin dezvăluirea faptelor, am văzut că am extrem de egoist și deloc loial în datoria mea. Asta mi-a provocat o durere în suflet de care nu am putut scăpa.

În 2014, o conducătoare de biserică pe care am găzuit-o a fost arestată și, întrucât abia plecase de la noi, eu și soția mea am plecat imediat de acasă, ca să fim în siguranță. Era primăvara devreme și un ger îngrozitor. Nu aveam unde să mergem și, chinuit, m-am gândit: „Avem peste 60 de ani. Soția mea suferă de siringomielie congenitală și e foarte fragilă. Unde să mergem?” O soră ne-a ajutat să găsim un loc unde să stăm o vreme. Apoi am aflat că două dintre surorile pe care le găzduisem fuseseră și ele arestate. Când am auzit că surorile și frații erau arestați unul după altul, m-am speriat și am stat ca pe ace, de teamă că poliția putea să dea buzna oricând. Am obținut niște aparate de pedichiură și masaj, pe care le-am folosit drept acoperire, și am continuat să găzduiesc frați și surori.

Apoi, în 2017, în timpul unei adunări, o soră a spus că fiul familiei gazdă s-a întors. El era un non-credincios și se opunea ferm credinței mamei sale, așa că sora nu mai putea sta acolo. Eu și soția mea am văzut că se chinuia, așa că am primit-o la noi. Curând, am auzit că PCC plănuia raiduri generale, cu ținta de a cerceta chiriașii. Am început să-mi fac griji: „Noi primim în chirie, ce să spun dacă poliția vine să cerceteze și o găsește pe soră la noi? Sora face o datorie importantă. Dacă e arestată, sigur vom fi implicați și noi. Soția mea e fragilă și sigur va suferi dacă se întâmplă ceva. Sănătatea i se poate înrăutăți oricând.” Soția mea se temea de arest și mi-a cerut să o dau afară pe soră. Nu era corect s-o dau afară, fiindcă nu avea unde să se ducă, iarna, pe frig, așa că am discutat cu soția, ca s-o lăsăm să rămână. Soția s-a înfuriat și mi-a spus să mă gândesc la consecințe. Mi-am zis: „Aresturile și persecuția PCC asupra credincioșilor se tot agravează. Există un registru cu numele reale ale tuturor celor din comunitate. Dacă află polițiștii că suntem credincioși și găzduim frați și surori, sigur nu ne vor lăsa în pace. Ne vor anula pensiile, iar averea ne va fi confiscată. Pentru asta am muncit toată viața. Dacă ni se ia totul, cum vom trăi? Și nu doar atât, dar asta le-ar putea afecta viitorul copiilor noștri. Avem peste 60 de ani și suntem bolnavi. Dacă suntem închiși, oare vom putea suporta tortura polițiștilor? Dacă nu și dacă devenim iude, ne vom pierde destinațiile. Atunci toți ani noștri de credință nu vor fi în van?” M-am gândit și că soția avea să se înfurie dacă n-o ascultam. După ce am chibzuit, mi-am ascultat soția și i-am spus surorii să meargă să stea altundeva. După o lună, sora tot nu se mutase, iar mie-mi era teamă că se putea întâmpla ceva oricând, așa că o întrebam mereu dacă găsise unde să stea și când avea să se mute. Pe ocolite, o dădeam afară. Însă m-am simțit foarte vinovat. După o vreme, sora a găsit un loc și s-a mutat, dar eu nu am reflectat asupra felului în care mă purtasem.

În 2018, în timpul Anului Nou Chinezesc, sora Li Lan ne-a spus că domiciliul îi era supravegheat și ne-a întrebat dacă putea sta cu noi timp de câteva zile, până găsea altă locuință. Nu m-am gândit prea mult la asta atunci. Voiam doar s-o ajut să se instaleze. Odată ce s-a instalat, ieșea adesea la întruniri, iar asta mă stresa: „E Anul Nou Chinezesc. Polițiștii se pot folosi de ocazie ca să facă raiduri. Dacă sora e arestată, noi nu vom putea scăpa și familia noastră va fi implicată.” Cu cât sora locuia la noi mai mult, cu atât pericolul devenea mai mare. Mă gândeam la siguranța mea și la viitorul copiilor mei și încercam să găsesc scuze ca s-o fac pe soră să plece. Ulterior, m-am gândit că, dacă sora Li Lan ieșea mereu la adunări, ar fi putut locui acolo unde se țineau acestea. I-am spus ideea mea, iar ea n-a avut de ales decât să plece, având o expresie stânjenită. După asta, n-am mai găzduit pe nimeni, doar am făcut alte datorii. Într-o zi din primăvara lui 2021, un lider a venit să-mi vorbească și a întrebat dacă trei frați puteau sta cu noi o vreme. Când eram pe cale să spun da, soția mea a spus: „Îți putem da un răspuns mâine?” După ce a plecat liderul, soția mi-a zis: „A spus că e temporar, dar dacă ajuns să stea mult timp și să fie arestați? Trebuie să găsim un motiv să refuzăm. Am putea spune că liderul care a stat o vreme aici a fost arestat, că aici nu sunt în siguranță și că deocamdată nu putem găzdui pe nimeni.” Și eu eram neliniștit, așa că am fost de acord cu soția mea. Spre surprinderea mea, a doua zi, înainte să-l refuz, liderul mi-a spus: „Cei trei frați au găsit deja unde să stea. Liderul care a stat la voi înainte a fost arestat, așadar casa voastră nu e sigură. Ar trebui să vă amânați amândoi îndatoririle.” Inima îmi bătea să-mi sară din piept. Mi-am dat seama că mânia lui Dumnezeu se abătea asupra mea. Dumnezeu ne analizează adâncul inimii. Deși nu spusesem că nu aveam să-i găzduiesc, m-am gândit la asta. Refuzasem să-mi fac datoria. În mod indirect, îi alungasem pe frații și surorile mele. Oare aceasta atitudine față de datoria mea a stârnit mânia lui Dumnezeu și L-a făcut să rânduiască această situație în care datoria să-mi fie sistată? Deodată m-am simțit pustiit și neliniștit, ca și cum eram pedepsit și căzusem în întuneric. M-am rugat lui Dumnezeu: „Dumnezeule! Încetarea datoriei mele astăzi n-a fost o coincidență. Asta e voia Ta! Te rog să mă luminezi și să mă îndrumi ca să-mi învăț lecția!” Ulterior, am citit cuvântul lui Dumnezeu. „Mă ignorați de dragul copiilor voștri, ori al soțului, ori din propriul instinct de conservare. În loc să Mă iubiți pe Mine, vă iubiți familia, copiii, statutul, viitorul și propria satisfacție. Oare v-ați gândit vreodată la Mine atunci când vorbeați sau acționați? În zilele geroase, gândurile voastre se îndreaptă spre copiii voștri, spre soțul sau soția voastră, ori spre părinți. Nici în zilele caniculare nu am loc în gândurile voastre. Când îți îndeplinești sarcinile, te gândești la propriile interese, la siguranța personală, la membrii familiei tale. Ce ai făcut tu vreodată pentru Mine? Când te-ai gândit tu vreodată la Mine? Când te-ai devotat tu vreodată Mie și lucrării Mele, cu orice preț? Unde este dovada compatibilității tale cu Mine? Unde este realitatea loialității tale față de Mine? Unde este realitatea ascultării tale față de Mine? Când au avut intențiile tale față de Mine alt scop decât obținerea binecuvântării Mele? Mă înșelați și Mă amăgiți, vă jucați cu adevărul, ascundeți existența adevărului și trădați esența adevărului. Ce vă așteaptă în viitor, dacă vă împotriviți Mie în acest fel? Nu faceți decât să căutați compatibilitate cu un Dumnezeu neclar și să căutați o credință vagă, însă nu sunteți compatibili cu Hristos. Oare răutatea voastră nu va primi aceeași răsplată ca și cea meritată de cei nelegiuiți?(Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Trebuie să cauți calea compatibilității cu Hristos”). Cuvântul lui Dumnezeu mi-a dezvăluit starea. De când oamenii pe care i-am gâzduit au fost arestați unul după altul, eu trăisem într-o stare de lașitate și teamă. Ca să mă apăr, am căutat scuze ca să le fac pe surori să plece cât mai repede, iar când liderul a rânduit să găzduiesc o vreme trei frați, n-am fost de acord și am scornit o minciună ca să-i refuz. Gândindu-mă la aceste lucruri, oare chiar eram un credincios? În vreme ce alții înfruntau pericole, eu mă gândeam numai la interesele și siguranța mea și la cum să-i dau afară. Chiar am fost egoist, demn de dispreț și lipsit de umanitate! Aveam mare grijă de copiii mei, de teamă să nu sufere frigul sau foamea. Oricât de mari ar fi fost pericolul și greutățile, eram pregătit să le înfrunt, ca să-mi păzesc copiii de ele. Cu toate astea, pe frați și pe surori le-am tratat cu răceală. Cu cât mă gândeam mai mult la asta, cu atât mai inuman mă simțeam. Aveam regrete și mă uram. Am mai citit din cuvântul lui Dumnezeu. „Care este standardul după care sunt judecate faptele unei persoane drept bune sau rele? Standardul e dacă acea persoană, în gândurile, expresiile și acțiunile sale, deține sau nu mărturia punerii în practică a adevărului și a trăirii realității adevărului. Dacă nu ai această realitate sau nu o trăiești, atunci, fără nicio îndoială, ești un răufăcător. Cum îi vede Dumnezeu pe răufăcători? Gândurile și acțiunile tale exterioare nu sunt mărturie pentru Dumnezeu, nici nu-l fac de rușine pe Satana și nici nu îl înfrâng; în schimb, Îl fac de rușine pe Dumnezeu și sunt pline de semne care-L fac pe Dumnezeu să-I fie rușine. Nu mărturisești pentru Dumnezeu, nu te sacrifici pentru El, și nici nu-ți îndeplinești responsabilitatea și obligațiile față de Dumnezeu; în schimb, acționezi pentru binele tău. Ce înseamnă «pentru binele tău»? Mai exact, înseamnă pentru binele Satanei. Prin urmare, în final, Dumnezeu va spune: «Plecați de la Mine, voi, cei ce săvârșiți fărădelegea!» În ochii lui Dumnezeu, nu ai făcut fapte bune, ci, mai degrabă, ai început să te comporți rău. Nu numai că nu vei obține prin asta aprobarea lui Dumnezeu, dar va fi și ceva de condamnat. Ce caută să câștige cineva cu o astfel de credință în Dumnezeu? Oare, până la urmă, nu-i așa că o astfel de credință nu va da niciun rezultat? Pentru toți cei care își îndeplinesc datoria, oricât de profund sau superficial ar înțelege adevărul, cel mai simplu mod de practică prin care să intre în realitatea adevărului este să se gândească, în toate, la interesele casei lui Dumnezeu și să renunțe la dorințele egoiste, la intențiile individuale, la motive, mândrie și statut. Să pună interesele casei lui Dumnezeu pe primul loc – măcar atât ar trebui să facă un om. Dacă o persoană care își îndeplinește datoria nu poate face nici măcar atât, atunci cum se poate spune că își face datoria? Asta nu înseamnă a-ți îndeplini datoria(Cuvântul, Vol. 3: Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Libertatea și eliberarea pot fi dobândite doar prin înlăturarea firii corupte”). Am văzut că Dumnezeu judecă dacă un om e bun sau rău uitându-Se dacă intențiile, gândurile, acțiunile și purtarea lui sunt conform adevărului. Am reflectat la lucrurile pe care le făcusem. Fie că era vorba de intențiile, gândurile, vorbele sau acțiunile mele, toate fuseseră pentru interesele mele. Nu dădusem deloc atenție voii lui Dumnezeu. Frații și surorile erau vânați și persecutați de marele balaur roșu, fiindcă răspândeau Evanghelia. Nu aveau unde să stea și erau fugari și, dacă nu aveau o locuință potrivită, nu aveau cum să-și îndeplinească îndatoririle cum trebuie. Dar îmi era teamă să mă pun în pericol pentru ei și voiam să scap de ei cât de repede, lucru care le-a agravat situația. Am văzut că fusesem egoist, malițios și lipsit de umanitate! Dacă m-aș fi temut de Dumnezeu și aș fi avut o fărâmă de umanitate, aș fi respectat voia lui Dumnezeu, aș fi ținut cont de siguranța celorlalți când au fost în pericol și aș fi găsit căi să-i găzduiesc și să-i apăr. M-am gândit cum Domnul Isus a spus: „Adevărat vă spun că, ori de câte ori ați făcut așa unora dintre cei mai neînsemnați dintre acești frați ai Mei, Mie Mi-ați făcut!(Matei 25:40). Într-o situație îngrozitoare, refuzasem să-mi găzduiesc frații și surorile, care erau vânate și persecutate de marele balaur roșu. Asta avea legătură cu atitudinea mea față de Dumnezeu. Am fost egoist, demn de dispreț și lipsit de umanitate. Dacă într-o zi mi s-ar fi cerut să-L găzduiesc pe Hristos, aș fi făcut la fel. Amintindu-mi cum mi-am alungat frații și surorile, m-am alarmat, ca și cum aș fi provocat un mare dezastru și am simțit durere și chin. M-am rugat lui Dumnezeu: „O, Dumnezeule! Mi-a lipsit complet umanitatea. M-am bucurat de udarea cuvintelor Tale, totuși nu am ținut cont de voia Ta. Nu mi-am găzduit frații și surorile când au avut necazuri și am găsit scuze să-i dau afară. Acțiunile și purtarea mea au fost dezgustătoare și odioase pentru Dumnezeu. Numai eu sunt de vină fiindcă am căzut în întuneric și durere acum, iar asta Îți dezvăluie pe deplin dreptatea. Îți mulțumesc și Te slăvesc! O, Dumnezeule, dacă mai e vreo șansă să fiu gazdă, sigur mă voi căi, îmi voi schimba obiceiurile și îmi voi face datoria ca să Te mulțumesc!”

După o vreme, m-am dus să-mi fac datoria în altă parte. I-am fost recunoscător lui Dumnezeu și am prețuit această șansă. Curând după asta, soția mea s-a îmbolnăvit grav și a murit. Înainte să moară, mi-a spus aceste cuvinte: „Dacă mâine nu voi putea ieși să-mi fac datoria, trebuie ca tu s-o faci bine pe a ta.” Ultimele ei cuvinte erau pline de regret și m-au făcut să reflectez. M-am gândit la purtarea și acțiunile ei din timpul vieții, cum și-a apărat numai interesele proprii și nu a fost loială sau ascultătoare. A fost o lașă și nu a vrut să găzduiască frații și surorile. Ba chiar m-a îndemnat și m-a forțat să-i alung de la noi. Asta a fost o faptă rea. Ultimele ei cuvinte m-au făcut să cred că se simțea vinovată și regreta. Moartea ei a fost ca un semnal de alarmă pentru mine și m-a făcut să realizez că nu-mi mai puteam trata datoria ca înainte și, dacă așteptam până-mi bătea moartea la ușă, ar fi fost prea târziu. M-am rugat lui Dumnezeu: „O, Dumnezeule, am 70 de ani; nu pot face alte îndatoriri. Prin harul Tău, pot fi gazdă. Am fost egoist înainte, nu am fost o gazdă bună și am comis multe fărădelegi. Sunt dispus să mă căiesc și să-mi petrec restul vieții urmărind adevărul și făcându-mi bine datoria.”

După asta, am reflectat și și la cauza principală a fricii mele de arest, a grijei pentru siguranța și averea mea și pentru viitorul copiilor mei. Ulterior, am citit asta în cuvântul lui Dumnezeu. „De dragul propriei siguranțe și pentru a evita să fie arestați, pentru a scăpa de orice asuprire și pentru a se poziționa într-un mediu sigur, antihriștii imploră și se roagă adesea pentru propria siguranță. Numai când vine vorba de propria siguranță se bazează cu adevărat pe Dumnezeu și se lasă în seama Lui. Când vine vorba de acest lucru, au credință reală, iar încrederea lor în Dumnezeu este autentică. Singurul lucru pentru care se deranjează este să se roage lui Dumnezeu cerându-I să-i țină în siguranță, fără să se gândească câtuși de puțin la lucrarea bisericii sau la datoria lor. În lucrarea lor, siguranța personală reprezintă principiul care îi călăuzește. Oriunde există un loc sigur, acela este locul în care vor face o oarecare lucrare și, într-adevăr, vor fi proactivi și pozitivi în munca lor, etalându-și grozavul «simț al responsabilității» și «loialitatea». Dacă o anumită lucrare implică riscuri și există probabilitatea să meargă prost, să fie găsită persoana care a făcut-o de către marele balaur roșu, ei își caută scuze și o pasează altcuiva și găsesc o ocazie pentru a fugi de aceasta. De îndată ce există pericol sau de îndată ce există o urmă de pericol, se gândesc la modalități de a se sustrage și de a-și abandona datoria, fără să le pese de frați și surori. Le pasă doar să scape de pericol. S-ar putea să fie deja pregătiți în sinea lor. De îndată ce apare pericolul, ei renunță imediat la lucrarea pe care o fac, fără să se preocupe de modul în care se desfășoară lucrarea bisericii sau de ce pierdere poate reprezenta pentru interesele casei lui Dumnezeu sau pentru siguranța fraților și surorilor. Ceea ce contează pentru ei este fuga. Au chiar și un «as în mânecă», un plan pentru a se proteja: de îndată ce pericolul se abate asupra lor sau sunt arestați, spun tot ceea ce știu, eliberându-se și absolvindu-se de orice responsabilitate, ca să-și păstreze siguranța. Acesta e planul pe care-l au la îndemână. Acești oameni nu sunt dispuși să îndure persecuția pentru credința în Dumnezeu; le este frică să nu fie arestați, torturați și condamnați. Realitatea este că ei au cedat de mult în fața Satanei. Sunt îngroziți de puterea regimului satanic și se tem chiar mai mult de lucruri precum tortura și interogatoriile aspre care le abat asupra lor. Prin urmare, în cazul antihriștilor, dacă totul decurge fără probleme și nu există nicio amenințare la adresa siguranței sau vreo problemă cu aceasta și niciun hazard nu este posibil, își pot oferi zelul, «loialitatea» și chiar bunurile lor. Însă dacă împrejurările sunt nefaste și ar putea fi arestați în orice moment pentru credința în Dumnezeu și pentru că și-au îndeplinit datoria și în cazul în care credința lor în Dumnezeu îi poate face să fie concediați din funcția lor oficială sau abandonați de cei apropiați, atunci vor fi extrem de atenți și nu vor predica Evanghelia și nu vor mărturisi pentru Dumnezeu și nici nu-și vor îndeplini datoria. Când există un mic semn că ar putea să apară necazuri, ei se ascund după deget; când există un mic semn de necazuri, doresc să returneze imediat bisericii cărțile lor conținând cuvintele lui Dumnezeu și orice este legat de credința în Dumnezeu, pentru a rămâne în siguranță și nevătămați. Nu este periculoasă o astfel de persoană? Dacă ar fi arestată, nu ar deveni o iudă? Un antihrist este atât de periculos încât poate să devină o iudă în orice moment; există întotdeauna posibilitatea ca el să-I întoarcă spatele lui Dumnezeu. În plus, este extrem de egoist și de răutăcios. Acest lucru este determinat de natura și esența unui antihrist(Cuvântul, Vol. 4: Demascarea antihriștilor, „Punctul nouă: Ei își fac datoria numai pentru a se remarca și a-și hrăni propriile interese și ambiții; nu iau niciodată în considerare interesele casei lui Dumnezeu și chiar vând aceste interese în schimbul gloriei personale (Partea a doua)”). Dumnezeu analizează antihriștii care fac sacrificii, se sacrifică pe ei înșiși și plătesc un preț când sunt în siguranță. Ei par devotați în îndatoririle lor, dar imediat ce înfruntă un pericol, dau înapoi, găsesc scuze și pretexte ca să nu-și facă datoria, nu țin cont de lucrarea bisericii sau de siguranța fraților și surorilor și țin cont doar de propriile interese. Ei sunt foarte egoiști și demni de dispreț. Comparându-mi acțiunile și purtarea cu ale lor, oare firea mea nu fusese ca a unui antihrist? Când am început să cred, am primit harul bogat al lui Dumnezeu. Boala mea de ochi, incurabilă, s-a ameliorat în mod miraculos, așa că m-am sacrificat găzduindu-i cu entuziasm pe alții. Când am aflat că unii dintre ei fuseseră arestați și că aș putea fi implicat, că siguranța și interesele personale îmi erau în pericol, nu am vrut să mai fiu gazdă și chiar am găsit scuze să-i alung, fără să mă gândesc la siguranța lor. Am văzut că fusesem egoist, demn de dispreț și lipsit de umanitate! M-am gândit și la capcanele și cursele întinse de PCC, cum se folosea de toate trucurile ca să aresteze credincioși, încercând în zadar să distrugă lucrarea lui Dumnezeu și să-i aresteze pe toți aleșii Lui. Mulți frați și surori fuseseră prinși și lăsați fără casă în aceste circumstanțe crude și groaznice. Ăsta nu-i un lucru pe care Dumnezeu vrea să-L vadă și, în aceste vremuri, e cu atât mai necesar ca oamenii să țină cont de voia Lui și să riște să găzduiască acești frați și surori. Asta înseamnă să faci fapte bune și Dumnezeu Își va aminti asta. Mi-a fost frică să nu fiu arestată, așa că n-am fost gazdă. Nu am ținut cont deloc de voia lui Dumnezeu și mi-au lipsit conștiința și rațiunea. Am reflectat mai departe și am realizat că mă temeam de arest și de moarte fiindcă-mi prețuiam prea mult viața. Mi-am amintit că Domnul Isus a spus: „Căci oricine vrea să-și salveze viața o va pierde, dar cel ce-și pierde viața pentru Mine o va găsi(Matei 16:25). Cuvintele Domnului m-au făcut să realizez că viețile noastre pământești sunt trecătoare și că adevărata viață e veșnică. Întocmai cum Petru a fost răstignit cu capul în jos pentru Dumnezeu: poate că și-a pierdut viața pământească, dar a câștigat viață veșnică. Deși poate că surorile și frații arestați au fost torturați, bătuți sau chiar uciși, ei rămân mărturii ferme și câștigă lauda lui Dumnezeu. Doar o astfel de viață are însemnătate și valoare. La gândul ăsta, am dobândit credință și putere și nu m-am mai simțit laș și temător.

Într-o zi, la sfârșitul lui decembrie, un frate a venit la mine, spunând că locuința lui și a altui frate nu mai era sigură și m-a întrebat dacă putea sta o vreme la mine. Mi-a fost clar că Dumnezeu îmi dădea o șansă la căință și am acceptat imediat. Le-am asigurat și necesarul zilnic. Arestările și persecuția PCC s-au înăsprit, iar eu auzeam vești că frații și surorile erau arestați. Cei doi frați încă locuiau la mine și mi-era teamă că voi fi arestat și copiii mei aveau să fie implicați. Așa că m-am rugat lui Dumnezeu și I-am citit cuvântul. Am citit asta în cuvântul lui Dumnezeu. „Indiferent de cât de «puternic» este Satana, indiferent de cât de insolent și ambițios este, indiferent de cât de mare îi este abilitatea de a provoca pagube, indiferent de cât de cuprinzătoare sunt tehnicile cu care strică și ademenește omul, indiferent de cât de istețe sunt păcălelile și uneltirile cu care îl sperie pe om, indiferent de cât de schimbătoare este forma în care există, nu a fost niciodată capabil să creeze o singură ființă vie, nu a fost niciodată capabil să stabilească legi sau reguli pentru existența tuturor lucrurilor și nu a fost niciodată capabil să conducă sau să controleze vreun obiect, fie el însuflețit sau neînsuflețit. În cosmos și pe bolta cerească, nu există o singură persoană sau obiect care să fie născut din el sau să existe datorită lui; nu există o singură persoană sau obiect condus de el ori controlat de el. Dimpotrivă, nu doar că trebuie să trăiască sub stăpânirea lui Dumnezeu dar, mai mult decât atât, trebuie să se supună tuturor ordinelor și poruncilor lui Dumnezeu. Fără permisiunea lui Dumnezeu, este dificil pentru Satana să atingă fie și un strop de apă sau un grăunte de nisip de pe pământ; fără permisiunea lui Dumnezeu, Satana nu este liber să miște furnicile de pe pământ, ca să nu mai vorbim de omenire, care a fost creată de Dumnezeu. În ochii lui Dumnezeu, Satana este inferior crinilor de pe munte, păsărilor ce zboară în aer, peștilor din mare și viermilor de pe pământ. Rolul acestuia între toate lucrurile este să servească toate lucrurile, să lucreze pentru omenire și să slujească lucrării lui Dumnezeu și planului Său de gestionare (planul mântuirii). Indiferent de cât de răuvoitoare îi este natura sau cât de rea îi este esența, singurul lucru pe care îl poate face este să își respecte ascultător funcția: să Îi slujească lui Dumnezeu și să asigure un contrapunct lui Dumnezeu. Astfel este esența și poziția Satanei. Esența sa este deconectată de la viață, deconectată de la putere, deconectată de la autoritate; este doar o jucărie în mâinile lui Dumnezeu, doar o mașinărie în slujba lui Dumnezeu!(Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Dumnezeu Însuși, Unicul I”). Cuvântul lui Dumnezeu mi-a dat credință și putere. Am înțeles că Dumnezeu stăpânește asupra tuturor lucrurilor, că Satana e un obiect care slujește și un contrast în mâinile Lui. Satana slujește la desăvârșirea aleșilor lui Dumnezeu și, oricât de puternice, sălbatice sau malițioase par forțele Satanei, dacă Dumnezeu nu permite să ni se întâmple ceva, atunci, oricât de sălbatic e PCC, lucrurile pe care le face nu au niciun rezultat. Satana nu îndrăznește să încalce limitele pe care Dumnezeu i le impune. Acest lucru e hotărât de autoritatea și puterea lui Dumnezeu. Mă temeam să nu fiu arestat și copiii să nu-mi fie implicați fiindcă îmi lipsea înțelegerea autorității și a suveranității atotputernice a lui Dumnezeu. Dacă eram sau nu arestat era în mâinile lui Dumnezeu, la fel ca viitorul copiilor și nepoților mei. Dumnezeu a decis demult aceste lucruru, iar ele nu pot fi schimbate de niciun om. Chiar dacă PCC pretinde că descendenții credincioșilor nu pot intra la facultate, în slujbe publice sau în armată și că toate rudele le vor fi implicate, el nu poate schimba destinul nimănui. Asta doar dezvăluie esența PCC, care e rea, potrivnică și Îl urăște pe Dumnezeu. Dezastrele devin tot mai mari și, dacă oamenii nu cred în Dumnezeu și nu se leapădă de păcate, ei vor fi distruși. Despre ce viitor vor putea vorbi atunci? Numai dacă venim înaintea lui Dumnezeu, practicăm adevărul și ne îndeplinim bine îndatoririle putem avea pace, bucurie și un destin final bun. Astfel, m-am lăsat pe mine și pe familia mea în mâinile lui Dumnezeu și m-am supus rânduielilor Lui. Când mă gândesc la cei pe care am refuzat să-i găzduiesc, asta e o pată de neștern în viața mea de credincios și, în plus, e semnul rușinii. Nu mai pot răni inima lui Dumnezeu. Chiar dacă sunt arestat și mi se ia totul, îmi voi îndeplini datoria cum trebuie și voi găzdui frați și surori.

Încă îmi fac datoria de gazdă și nu mai sunt mulțumit de lucrurile pe care le făceam înainte. Acum, mă axez pe urmărirea adevărului și pe îndepărtarea firii mele corupte. Inima îmi e mai plină și împăcată decât înainte! Prin această experiență, am ajuns să văd că lucrarea lui Dumnezeu e cu adevărat înțeleaptă. Arestările și persecuția marelui balaur roșu mi-au dezvăluit corupția și mi-au permis să văd că am fost egoist, demn de dispreț și lipsit de loialitate. Am ajuns să-mi înțeleg corupția și să mă schimb. Îi sunt foarte recunoscător lui Dumnezeu!

Ești norocos! Apasă pe butonul de Messenger pentru a ne contacta, ceea ce te va ajuta să ai ocazia de a întâmpina pe Domnul și de a obține binecuvântarea lui Dumnezeu în 2024!

Conținut similar

Cum să-ți privești datoria

de Zhongcheng, China Dumnezeu Atotputernic spune: „Cea mai fundamentală cerință pentru credința omului în Dumnezeu este ca acesta să aibă o...

Lasă un răspuns

Contactează-ne pe Messenger