de Xinrui, Coreea de Sud

Într-o zi din 2016, am primit din senin o scrisoare în care eram denunțată. Era scrisă de două surori pe care le demisesem. Ele au raportat că acționam despotic în îndatoririle mele din cadrul bisericii lor, că am ales două conducătoare false și că una dintre acestea, Zhang, era o răufăcătoare, ale cărei perturbări aproape au paralizat lucrarea întregii biserici. Au spus și că, dacă le-aș fi ascultat sfatul atunci sau aș fi cerut mai multe informații de la frați și surori, nu aș fi ales două conducătoare false și nu aș fi afectat atât de mult lucrarea bisericii. Atunci, am fost uluită! M-am gândit: „Cum se poate așa ceva? Sigur e o greșeală.” Eram foarte speriată, dar tot nu puteam accepta cu adevărat acest fapt. Aveam o părere proastă despre cele două surori care au scris scrisoarea și credeam că încercau în mod voit să se răzbune pe mine. Inițial, au fost conducătoare de biserică, dar aveau calibru slab și nu lucrau cu adevărat. Apărau și protejau liderii falși și îi condamnau pe cei care îi denunțau, așa că, în cele din urmă, le-am demis. Mi-am amintit cum le-am cerut părerea când am ales-o pe Zhang. N-au spus decât că Zhang avea o umanitate slabă și nu putea să coopereze cu ceilalți. N-au spus niciodată precis că era o răufăcătoare. Dar acum că Zhang fusese dezvăluită, ele mă denunțau. Ei bine, privind retrospectiv, lucrurile sunt clare. Credeam că erau nemulțumite că le-am demis și voiau să se răzbune pe mine. În plus, pe atunci, arestările PCC erau atât de severe încât nu puteam ține alegeri și nu existau candidați potriviți. Zhang avea un calibru puțin mai bun și mai mult discernământ decât ceilalți, așadar, în situația aceea, pe cine altcineva aveam să aleg? Cineva trebuia ales drept lider. De asemenea, le-am cerut părerea despre Zhang mai multor oameni și nimeni n-a spus că era o răufăcătoare. Toți greșesc în îndatoririle lor. Cine poate discerne esența cuiva de la prima vedere? E normal să fie aleși conducători nepotriviți. Cine poate garanta că întotdeauna e ales omul potrivit? Mi se părea că aceste două surori căutau nod în papură, încercând să provoace necazuri. Pe atunci, am tot încercat să mă justific. Eram foarte potrivnică scrisorii de denunț. Dar scrisoarea de denunț spunea clar că cele două fuseseră, într-adevăr, dezvăluite drept conducătoare false și Zhang fusese dezvăluită drept răufăcătoare și, în calitate de lideri, am afectat grav lucrarea bisericii și intrarea în viață a aleșilor lui Dumnezeu. În fața faptelor, n-am putut justifica acest lucru. Am recunoscut, cu reticență, că nu le-am putut vedea așa cum erau cu adevărat, că eram arogantă și foloseam orbește oamenii. Dar nu am reflectat sincer asupra problemelor mele și nu am încercat să le înțeleg și, în cele din urmă, chestiunea a trecut.

Ulterior, când liderul meu a aflat despre asta, m-a dezvăluit că am folosit o răufăcătoare drept lider, în loc să ascult notele și că am fost arogantă. Atunci am început, în sfârșit, să conștientizez asta. Oare chiar făcusem o greșeală? Chiar eram prea arogantă și încrezută? Dar în situația aceea, cum aș fi putut face lucrurile diferit? Nu înțelegeam unde greșisem. Ulterior, mi-am amintit un pasaj din cuvântul lui Dumnezeu: „Cu cât simți mai mult că în anumite domenii te-ai descurcat bine sau că ai făcut ceea ce era corect și cu cât crezi mai mult că poți satisface voia lui Dumnezeu sau ești capabil să te lauzi în anumite domenii – cu atât merită mai mult să te cunoști pe tine însuți și cu atât merită mai mult să intri în profunzimea lor pentru a vedea ce impurități există în tine și să vezi ce lucruri din tine nu pot satisface voia lui Dumnezeu. […] Acest lucru se datorează faptului că ceea ce crezi că este bun este ceea ce vei stabili ca fiind corect și nu te vei îndoi de asta, nu vei reflecta asupra acestui lucru sau nu vei analiza dacă există ceva în acesta care să se împotrivească lui Dumnezeu” („Doar prin recunoașterea părerilor tale nechibzuite te poți cunoaște pe tine însuți” în Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă). Cuvântul lui Dumnezeu m-a trezit și mi-a oferit o cale de practică. Ulterior, când aveam timp, contemplam chestiunea și, după o perioadă de reflectare, am realizat că eram, într-adevăr, prea arogantă. De când am primit scrisoarea, am fost numai în defensivă. Simțeam că persecuția era gravă, că nu puteam ține alegeri normale și că nu erau candidați potriviți. În situația aceea, Zhang era cea mai bună candidată disponibilă și, fără fapte care să o arate drept răufăcătoare, am crezut că făcusem cea mai bună alegere. Nimeni nu ar fi putut anticipa că, ulterior, avea să fie dezvăluită drept o răufăcătoare. Sigur că n-am desemnat intenționat o răufăcătoare ca să perturb lucrarea casei lui Dumnezeu. Așadar, prima dată când am văzut scrisoarea, am considerat că nu greșisem cu nimic, nu am reflectat sau încercat să mă cunosc, m-am împotrivit surorilor care au scris-o și le-am antipatizat. Ba chiar le-am condamnat că încercau să se răzbune și-mi găseau intenționat cusur. Gândindu-mă acum la asta, când am ales-o pe Zhang, aceste două surori mi-au atras atenția că ea avea umanitate slabă. Știam că-și făceau griji că alegerea persoanei greșite avea să afecteze lucrarea casei lui Dumnezeu, dar nu puteau vedea clar esența lui Zhang, așa că n-au îndrăznit s-o condamne drept răufăcătoare. Însă, pe atunci, eram prea arogantă și le-am desconsiderat. Credeam că cei mai mulți oameni pe care i-au ales drept lideri în mandatul lor erau nepotriviți și că ele nu puteau discerne oamenii, așa că era inutil să țin cont de sfatul lor. Când, după atâta efort, am găsit în sfârșit pe cineva care să preia lucrarea, au făcut nazuri și n-au vrut să fie de acord. Așadar, nu le-am ascultat deloc. Ulterior, odată ce m-am lăsat pe mine deoparte și am căutat adevărul, am realizat că erau într-adevăr probleme în felul în care alegeam liderii. Chiar și fără alegeri, ar fi trebuit să caut consimțământul celor care înțelegeau adevărul, înainte de a o alege pe Zhang. Pe atunci, doar am discutat chestiunea cu partenera mea și am întrebat câți oameni ce părere aveau despre Zhang. Dintre aceștia, cele două surori care au scris scrisoarea în care m-au denunțat nu au fost de acord cu alegerea mea, dar eu nu am cercetat mai departe. M-am bazat pur și simplu pe propriile idei și supoziții subiective, crezând că Zhang era o conducătoare potrivită. În chestiunea aceasta, pe de o parte, nu i-am întrebat pe cei care chiar știau ca să aflu mai multe despre purtarea consecventă a lui Zhang și, pe de altă parte, nu am căutat de la cei care înțelegeau adevărul sau de la cel mai de sus. Mai important decât atât, când am primit sugestii contradictorii, am negat și am ignorat părerile celorlalți și am desemnat-o abuziv pe Zhang drept conducătoare, pe baza ideilor mele. Chiar am acționat nesăbuit! În plus, casa lui Dumnezeu a subliniat de nenumărate ori că răufăcătorii și viclenii nu pot fi aleși drept lideri. Când cele două surori ale mele au spus că Zhang avea o umanitate slabă, dacă aveam cu adevărat frică de Dumnezeu în inima mea, aș fi întrebat mai mulți oameni care o cunoșteau, aș fi aflat faptele despre umanitatea lui Zhang și aș fi stabilit dacă era sau nu o răufăcătoare. Dacă tot n-aș fi fost sigură, după ce aș fi cercetat și n-ar mai fi existat nimeni potrivit, iar Zhang chiar ar fi părut să fie cea mai bună candidată, aș fi putut s-o folosesc și s-o urmăresc, apoi s-o demit odată ce descopeream că era rea și nu se afla pe calea cea bună. Asta n-ar fi perturbat lucrarea casei lui Dumnezeu. N-ar fi fost ca ceea ce am făcut, alegând pu și simplu pe cineva, fiind mulțumită de asta și apoi ignorând situația. Ce am crezut că era corect se baza în întregime pe ideile, noțiunile și închipuirile mele. Fusesem neprihănită de sine și stăruisem cu încăpățânare în ideile mele și rezultatul a fost că am lăsat o răufăcătoare să slujească drept lider mai mult de un an, lucru care a făcut ca toată lucrarea bisericii să fie aproape paralizată. Atunci am realizat în sfârșit că nu făcusem doar o eroare neînsemnată în alegerea unui lider, ci făcusem rău, un lucru care I se împotrivea grav lui Dumnezeu. Ca aleșii lui Dumnezeu să-L urmeze, să urmărească adevărul și să fie mântuiți, ei trebuie să aibă un lider bun, dar eu nu am tratat deloc alegerea unui lider ca pe o chestiune serioasă. Nu aveam deloc frică de Dumnezeu în inima mea. Nu numai că nu am reușit să aleg un lider bun pentru frații și surorile mele, dar am desemnat o răufăcătoare și i-am rănit pe aleșii lui Dumnezeu. Nu-mi asumam responsabilitatea și nu-mi păsa deloc de viețile fraților și surorile mele. Cu atitudinea mea față de datorie, cum puteam fi potrivită să fiu lider? În alegerea unui lider, am fost atât de pripită, nesăbuită și nepăsătoare și atât de arogantă și neprihănită de sine încât, atunci când ceilalți au încercat să-mi atragă atenția, nu i-am luat în seamă. Eram tiranică și despotică și, drept urmare, lucrarea bisericii și intrarea în viață a fraților și surorilor mele au fost grav afectate. Nu era nicio cale să mă revanșez pentru ce făcusem. Am ales un lider rău pentru frații și surorile mele și am făcut atât de mult rău, dar când cele două surori ale mele m-au denunțat și expus, nu m-am simțit deloc vinovată, n-am avut remușcări, ci, în schimb, m-am apărat. Am fost atât de încăpățânată și demnă de dispreț!

După aceea, am reflectat asupra mea: de ce eram atât de arogantă și despotică încât nu puteam să urmez sfaturi sau să caut principiile adevărului? Ce fel de fire era asta? Cum vedea Dumnezeu această chestiune? Într-o zi, am găsit acest pasaj din cuvântul lui Dumnezeu. „Oamenii au firi arogante și neprihănite de sine, cred întotdeauna că au dreptate și, în tot ceea ce gândesc, spun și în privința lucrurilor despre care au păreri, consideră mereu că propria viziune și mentalitate este corectă, că nimic din ce spune altcineva nu este un lucru la fel de bun sau corect precum ceea ce spun ei. Ei rămân întotdeauna la propriile opinii și nu ascultă orice spune altcineva; chiar și atunci când ceea ce spun alții este corect și în concordanță cu adevărul, ei nu îl acceptă, doar par să asculte, dar nu acceptă nimic. Când vine momentul să acționeze, o fac tot în felul lor; ei cred întotdeauna că au dreptate și justificare. S-ar putea să ai dreptate și justificare sau să faci ceea ce trebuie, fără probleme, dar care este firea pe care o dezvălui? Nu este aroganță și neprihănire de sine? Dacă nu reușești să renunți la această fire arogantă și neprihănită de sine, îți va afecta acest lucru îndeplinirea datoriei? Îți va afecta capacitatea de a pune adevărul în practică? Dacă nu poți înlătura acest tip de fire arogantă și neprihănită de sine, este probabil să întâmpini mari eșecuri în viitor? Nu există nicio îndoială că o vei face, acest lucru este inevitabil. Poate Dumnezeu să vadă aceste lucruri manifestate în oameni? Poate, extrem de bine; Dumnezeu nu doar cercetează ființa cea mai lăuntrică a omului, ci, de asemenea, urmărește mereu fiecare cuvântare și acțiune a acestuia. Și ce va spune Dumnezeu odată ce va vedea aceste lucruri manifestate în tine? Dumnezeu va spune: «Ești intransigent! Să rămâi ferm pe poziții atunci când nu știi că greșești este de înțeles, dar dacă tot îți susții punctul de vedere când știi foarte bine că greșești și refuzi să te pocăiești, atunci ești un bătrân încăpățânat, nesăbuit și ai dat de necaz. Dacă, indiferent a cui este sugestia, reacționezi cu o atitudine negativă și ostilă și nu accepți deloc adevărul – dacă, în inima ta, nu există altceva decât antagonism, închidere, refuz – atunci ești ridicol, un nesăbuit absurd! Ești prea greu de tratat.» Ce anume este atât de dificil de tratat la tine? Ceea ce este dificil la tine este că purtarea ta nu reprezintă un mod greșit de a face lucrurile sau un soi greșit de conduită, ci mai degrabă faptul că dezvăluie un anumit tip de fire. Ce fel de fire dezvăluie? Ești sătul de adevăr și privești adevărul cu ură. Odată ce ai fost definit ca privind la adevăr cu ură, atunci, așa cum vede Dumnezeu lucrurile, ai dat de necaz; Dumnezeu te disprețuiește și nu îți acordă nicio atenție. Cu oamenii, cel mai rău lucru care s-ar putea întâmpla este că ei ar putea spune: «Firea acestei persoane nu este bună – este încăpățânată, intransigentă și nesăbuită! E greu să te înțelegi cu ea, nici nu iubește adevărul și nici nu îl va accepta sau practica vreodată.» Cel mai rău lucru care s-ar putea întâmpla este că toată lumea îți va oferi acest tip de evaluare, dar ar fi capabilă o astfel de evaluare să-ți decidă soarta? Oamenii nu ar putea să-ți decidă soarta făcându-ți o evaluare, dar există ceva ce nu ar trebui să uiți, și anume că Dumnezeu vede în inima omului și, în același timp, El urmărește și tot ceea ce face și spune o ființă umană. Dacă Dumnezeu a luat această hotărâre cu privire la tine și spune că tratezi adevărul cu ură, în loc să spună doar că ai o fire coruptă și ești oarecum neascultător – este aceasta o problemă gravă? (Este.) În acest caz, te așteaptă necazuri. Acest necaz nu are de-a face cu modul în care oamenii te văd pe tine sau cum te evaluează, ci cu modul în care Dumnezeu vede această fire coruptă a ta care privește adevărul cu ură. Ei bine, atunci cum te-ar vedea Dumnezeu? Te va clasifica Dumnezeu doar ca pe cineva care urăște și nu iubește adevărul și nimic mai mult? Este atât de simplu? De unde vine adevărul? Pe cine reprezintă adevărul? (Îl reprezintă Dumnezeu.) Ei bine, atunci trebuie să cercetezi în profunzime acest lucru; dacă o persoană privește adevărul cu ură, cum ar părea asta pentru Dumnezeu? (Că este un dușman al lui Dumnezeu.) Nu ar fi aceasta o problemă gravă? O persoană care privește adevărul cu ură L-ar privi, în inima ei, pe Dumnezeu cu ură. De ce spun că se uită la Dumnezeu cu ură? L-a blestemat această persoană pe Dumnezeu? I s-a împotrivit Lui fățiș? L-a judecat sau L-a condamnat fără știrea Lui? Nu neapărat. Așadar, de ce se spune că a dezvălui o asemenea fire – o fire de ură față de adevăr – înseamnă a-L urî pe Dumnezeu? Acest lucru nu înseamnă a face din țânțar armăsar; acesta este un fapt. La fel ca fariseii ipocriți care L-au bătut în cuie pe Domnul Isus pe cruce pentru că urau adevărul, consecințele când acest lucru se întâmplă sunt groaznice. Adică, atunci când firea unei persoane e de a fi sătulă de adevăr și ostilă față de adevăr, atunci este capabilă să dezvăluie acest tip de fire în orice moment și în orice loc și, dacă ea continuă să trăiască într-o stare în care se bazează pe această fire, se va împotrivi sau nu acea persoană lui Dumnezeu? Când se întâlnește cu o problemă care implică adevărul, care implică alegerile pe care le face, dacă nu poate accepta adevărul, ci continuă să trăiască într-o stare de încredere în firea ei coruptă, atunci se va împotrivi în mod natural lui Dumnezeu și Îl va trăda. Asta se întâmplă pentru că acest gen de fire coruptă nu este altceva decât o fire care-L privește pe Dumnezeu și adevărul cu ură” („Cei care nu pot trăi întotdeauna înaintea lui Dumnezeu sunt necredincioși” în Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă). Cuvântul lui Dumnezeu a subliniat esența și miezul problemei și mi-a combătut noțiunile, mai ales partea asta din cuvântul lui Dumnezeu: „Purtarea ta nu reprezintă un mod greșit de a face lucrurile sau un soi greșit de conduită, ci mai degrabă faptul că dezvăluie un anumit tip de fire. Ce fel de fire dezvăluie? Ești sătul de adevăr și privești adevărul cu ură.” Această secțiune mi-a străpuns inima și m-a tulburat foarte mult. Nu mă așteptam ca firea arogantă pe care o dezvăluisem să fie, pentru Dumnezeu, silă, ură și neacceptare față de adevăr. Aceasta este firea unui răufăcător și a unui antihrist. Dacă eram definită de Dumnezeu drept un om căruia îi este silă de adevăr și îl detestă, atunci asta mă făcea un diavol, o satană și incapabilă să fiu mântuită. În clipa aceea, în sfârșit am început să mă tem. Deși știam că aveam firi arogante și neprihănite de sine, că nu voiam să accept sfatul celorlalți și că am făcut multe fărădelegi din cauza asta, abia dacă recunoșteam acest lucru. Uneori, chiar mă gândeam că aroganța era o trăsătură comună a oamenilor corupți și că nu era ușor de schimbat, așa că m-am iertat și nu am tratat-o ca pe o problemă gravă pe care trebuia s-o rezolv. Din cauza asta, în datoria mea, adesea îmi dezvăluiam firea arogantă, dar nu-i dădeam atenție. Doar aveam remușcări și mă supăram când eram emondată și tratată și tot o dezvăluiam adesea după aceea. Cei care mă cunoașteau, mă evaluau drept arogantă și neprihănită de sine, iar în lucrarea pe care mi-a dat-o liderul meu, el îmi atrăgea des atenția și mă instruia să nu fiu arogantă și neprihănită de sine și să ascult părerile celorlalți. Se temea că aroganța mea avea să afecteze lucrarea casei lui Dumnezeu. Prin ceea ce a dezvăluit cuvântul lui Dumnezeu, am văzut în sfârșit că eram arogantă și nu acceptam adevărul, așadar, oricât de corect sau bun era sfatul celorlalți pentru lucrarea casei lui Dumnezeu, eu mă agățam cu încăpățânare de propriile idei și, dacă cineva avea părtășie despre principiile adevărului sau sugera lucruri împotriva noțiunilor mele, îl antipatizam și îi eram potrivnică. Uram și refuzam să tolerez pe orice mă expunea. Asta a arătat că aveam firea antihristului de a urî și detesta adevărul. Mi-am amintit cum cele două surori ale mele m-au avertizat despre persoana pe care am ales-o, de teamă că aveam să las un răufăcător să afecteze biserica, dar eu nu le-am ascultat deloc sfatul și am stăruit cu încăpățânare în părerile mele. Acum că cele două surori nu se mai simțeau constrânse de funcția mea, au scris o scrisoare de denunț ca să-mi expună problemele și au făcut-o ca să protejeze lucrarea bisericii, dar mi-a servit și drept avertisment. Totuși nu am reflectat și nu am încercat să mă cunosc și, în inima mea, le-am destestat, ostracizat și chiar le-am judecat și condamnat pentru că mi-au subliniat defectele. Atitudinea mea nu era decât destestare și ură față de adevăr. Ulterior, am citit alt pasaj din cuvântul lui Dumnezeu: „Ce fel de oameni credeți că sunt cei care detestă adevărul? Sunt ei cei care se împotrivesc și se opun lui Dumnezeu? Ei s-ar putea să nu se împotrivească fățiș lui Dumnezeu, dar natura și esența lor este să-L renege pe Dumnezeu și să se împotrivească Lui, ceea ce echivalează cu a-I spune deschis lui Dumnezeu: «Nu-mi place să aud ceea ce spui Tu, nu accept acest lucru și, pentru că nu accept că sunt adevărul cuvintele Tale, nu cred în Tine. Cred în oricine este folositor și benefic pentru mine.» Este aceasta atitudinea necredincioșilor? Dacă aceasta este atitudinea ta față de adevăr, nu ești în mod deschis ostil față de Dumnezeu? Și dacă ești în mod deschis ostil față de Dumnezeu, te va mântui Dumnezeu? N-o va face. Acesta este motivul mâniei lui Dumnezeu față de toți cei care Îl neagă și I se împotrivesc. Esența oamenilor de acest fel, care detestă adevărul, este esența ostilității față de Dumnezeu. Dumnezeu nu tratează oamenii care au o asemenea esență drept oameni. În ochii Lui, ei sunt dușmani și diavoli. Nu i-ar mântui niciodată; în cele din urmă, ei vor fi cufundați în dezastru și distruși” („Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă”). Dumnezeu spune că atitudinea noastră față de adevăr este atitudinea noastră față de El, așa că, urând și detestând adevărul, am arătat ură și ostilitate față de Dumnezeu. Cei care urăsc adevărul sunt răufăcători, diavoli și satana, adevărați reprezentanți ai Satanei. Dacă sfatul surorilor mele venea de la Duhul Sfânt, era conform adevărului și în beneficiul lucrării casei lui Dumnezeu, dar eu eram arogantă, nu-l acceptam sau nu căutam adevărul, atunci eram împotriva luminării Duhului Sfânt și mă împotriveam direct lui Dumnezeu, ofensându-I firea. Odată ce am înțeles asta, m-am speriat și mai tare, fiindcă am știut că problema mea era gravă. Nu era, așa cum crezusem, la fel de simplă ca a fi arogant și a nu accepta sfatul celorlalți. Implica atitudinea pe care o aveam față de lucrarea Duhului Sfânt și față de Dumnezeu, precum și împotrivirea mea față de El.

Ulterior, liderul meu m-a analizat și el cu privire la această chestiune și a spus: „Când ai ales răufăcătoarea, ceilalți ți-au amintit că această persoană avea probleme serioase, dar tu n-ai ascultat și ai avut încredere doar în opiniile tale. Dacă părerile tale au o bază în cuvântul lui Dumnezeu, atunci poți avea încredere în tine. Dar dacă nu au, dacă sunt noțiunile tale absurde, atunci încrederea în tine e problemă cu umanitatea ta. Nu ai acționat conform principiilor, îți lipsește umanitatea integră. Ai fost irațională și absurdă.” Analiza pe care mi-a făcut-o liderul chiar mi-a străpuns inima. Am realizat că nu numai că aveam o fire arogantă, dar aveam probleme și cu umanitatea mea și nu tratam oamenii corect. Odată ce am ales pe cineva și am plănuit să-l folosesc, n-am acceptat ca ceilalți să-l critice. Oamenii care au oferit sugestii erau cei pe care i-am desconsiderat și care fuseseră demiși, așa că am strâmbat din nas la sugestia lor și nu le-am luat în seamă sfatul. M-am gândit că cei care fuseseră demiși fiindcă nu și-au făcut îndatoririle bine nu puteau oferi niciun sfat bun. În inima mea, le respinsesem complet pe cele două surori. Mă purtam ca o mare snoabă! Tratam și alegeam oamenii pe baza propriilor sentimente și idei. Nu puteam trata oamenii corect conform principiilor adevărului. Asta arată că umanitatea, caracterul și firea mea aveau toate probleme. Dacă aș fi continuat să fiu lider, atunci aș fi fost un lider fals sau un antihrist, iar asta n-ar fi făcut decât să-i rănească pe aleșii lui Dumnezeu. Cu cât reflectam, cu atât mai mult simțeam cât de gravă era problema mea. Din cauza aroganței mele, n-am ascultat sfatul fraților și surorile mele despre lucrarea bisericii și despre chestiuni importante, lucru care a dăunat foarte mult lucrării casei lui Dumnezeu. În credința mea în Dumnezeu, asta era o pată și o faptă rea. M-am simțit foarte supărată și vinovată.

Am început să mă întreb de ce eram mereu atât de arogantă. De ce, fără voia mea, făceam mereu rău și mă împotriveam lui Dumnezeu? Care era cauza? Cuvântul lui Dumnezeu mi-a oferit un răspuns: „Dacă în inima ta chiar înțelegi adevărul, atunci vei ști cum să practici adevărul și să asculți de Dumnezeu și vei porni în mod firesc pe calea urmăririi adevărului. Dacă este corectă calea pe care mergi și în conformitate cu voia lui Dumnezeu, atunci lucrarea Duhului Sfânt nu te va părăsi – caz în care vor fi din ce în ce mai puține șanse să-L trădezi pe Dumnezeu. Fără adevăr, este ușor să faci rău și o vei face în pofida felului tău de a fi. De exemplu, dacă ai o fire arogantă și îngâmfată, atunci a ți se spune să nu te împotrivești lui Dumnezeu nu schimbă deloc situația, nu te poți abține, este dincolo de controlul tău. Nu ai face-o intenționat; ai face-o sub stăpânirea naturii tale arogante și vanitoase. Aroganța și vanitatea ta te-ar face să-L disprețuiești pe Dumnezeu și să-L vezi ca neavând nicio importanță; te-ar determina să te înalți pe tine însuți, să te expui în mod constant; te-ar face să-i disprețuiești pe alții, n-ar lăsa pe nimeni în inima ta decât pe tine însuți; ar fura locul lui Dumnezeu din inima ta și, în cele din urmă, te-ar face să stai în locul lui Dumnezeu și să ceri ca oamenii să ți se supună și să te facă să-ți venerezi propriile gânduri, idei și noțiuni drept adevăr. Atât de mult rău este făcut de oameni sub dominația naturii lor arogante și îngâmfate!” („Doar prin urmărirea adevărului poți obține schimbări în firea ta” în Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă). Așa e. Eram atât de arogantă și complet absurdă! Întotdeauna aveam multă încredere în mine, ca și cum perspectiva și părerile mele erau adevărul și nu le permiteam celorlalți să-mi pună întrebări, darămite să-mi ofere sugestii diferite. În chestiunea alegerii unui lider, de exemplu, casa lui Dumnezeu stipuleazp clar că oamenii ticăloși și vicleni nu pot fi aleși drept lideri. E interzis și e o problemă foarte gravă. Când cele două surori ale mele mi-au amintit de umanitatea slabă a lui Zhang, eu am întrebat doar câțiva oameni ca să cercetez problema și, datorită presupunerilor mele subiective, am negat orbește sfatul lor. N-am căutat cu cele două surori care înțelegeau adevărul și nici n-am aflat diferența dintre un om cu umanitate slabă sau cu o esență de răufăcător sau să încerc să aflu motivul precis pentru care Zhang nu putea coopera cu ceilalți, dacă era o problemă legată de fire sau de o umanitate rea. Dacă era doar o problemă legată de o fire coruptă, iar ea putea accepta adevărul, atunci avea să se schimbe și nu putea fi definită drept rea. Dacă era un om rău și detesta adevărul, atunci era o răufăcătoare. Oricum ar fi fost tratată pentru lucrurile rele pe care le făcea, ea nu avea să accepte asta și nici nu avea să se căiască sincer vreodată. Dacă aș fi căutat adevărul atunci și aș fi evaluat purtarea obișnuită a lui Zhang după esența răufăcătorilor, aș fi avut puțin discernământ asupra ei, n-aș fi stăruit s-o folosesc și aș fi putut evita afectarea atât de gravă a lucrării bisericii. Consecințele care au rezultat s-au datorat complet faptului că eram prea arogantă și nu căutam principiile adevărului. Dacă aș fi avut vreo fărâmă de frică sau ascultare față de Dumnezeu, n-aș fi făcut o greșeală atât de mare sau atâta rău. Frații și surorile mele n-ar fi trebuit să sufere sau să-și vadă viețile afectate, iar eu n-aș fi făcut o fărădelege ireparabilă. Am simțit că eram prea neînduplecată și încăpățânată. M-am detestat și blestemat din adâncul inimii. M-am rugat lui Dumnezeu ca să spun că voiam să mă căiesc sincer.

Ulterior, am citit alt pasaj din cuvântul lui Dumnezeu și am găsit o cale de practică. Dumnezeu Atotputernic spune: „Cum ar trebui să reflectezi asupra-ți și să încerci să te cunoști, când ai făcut ceva ce încalcă principiile adevărului și nu este pe placul lui Dumnezeu? Când ai fost pe cale să faci acel lucru, te-ai rugat Lui? Te-ai gândit vreodată: «A face lucrurile în acest mod este în acord cu adevărul? Cum ar privi Dumnezeu acest lucru dacă ar fi adus înaintea Lui? Ar fi fericit sau enervat dacă ar ști despre asta? L-ar detesta sau ar fi dezgustat?» Nu ai cercetat acest fapt, nu-i așa? Chiar dacă ceilalți ți-ar fi adus aminte, tot ai fi crezut că problema nu este mare, că nu se împotrivea niciunui principiu și nu era un păcat. Drept urmare, ai ofensat firea lui Dumnezeu și I-ai stârnit mânia, chiar până în punctul de a te disprețui. Acest lucru este provocat de răzvrătirea oamenilor. Prin urmare, ar trebui să cauți adevărul în toate lucrurile. Asta este ceea ce trebuie să urmezi. Dacă poți să vii în mod sincer înaintea lui Dumnezeu ca să te rogi dinainte și apoi să cauți adevărul conform cuvintelor lui Dumnezeu, nu vei da greș. S-ar putea să ai câteva abateri în timp ce practici adevărul, dar este un lucru greu de evitat și vei fi capabil să practici corect după ce câștigi o oarecare experiență. Totuși, dacă știi cum să te porți în conformitate cu adevărul, dar tot nu îl practici, problema este faptul că nu îți place adevărul. Cei care nu iubesc adevărul nu îl vor căuta niciodată, orice li s-ar putea întâmpla. Doar cei care iubesc adevărul au inimi temătoare de Dumnezeu, iar când se întâmplă lucruri pe care nu le înţeleg, sunt capabili să caute adevărul. Dacă nu poți să înțelegi voia lui Dumnezeu și nu știi cum să practici, atunci ar trebui să cauți adevărul prin părtășie cu cineva care-l înțelege. Dacă nu poți găsi pe cineva care înțelege adevărul, ar trebui să găsești câțiva oameni împreună cu care să te rogi lui Dumnezeu cu un singur cuget și o singură inimă, să cauți de la Dumnezeu, să aștepți timpul Său și ca Dumnezeu să-ți deschidă o cale. Atâta vreme cât toți tânjiți după adevăr, îl căutați și aveți părtășie despre el împreună, s-ar putea să vină momentul când unul dintre voi găsește o soluție bună. Dacă toți o considerați potrivită și există o cale bună, atunci asta s-ar putea să fi fost datorită luminării și iluminării Duhului Sfânt. Dacă apoi continuați să aveți părtășie împreună pentru a găsi o cale și mai potrivită de practică, aceasta va fi cu siguranță în acord cu principiile adevărului. În practica ta, dacă descoperi că modul tău de practicare încă este oarecum nepotrivit, atunci trebuie să-l corectezi repede. Dacă greșești puțin, Dumnezeu nu te va condamna, pentru că intențiile tale legate de ceea ce faci sunt corecte și practici în conformitate cu adevărul. Doar ești puțin confuz în legătură cu principiile și ai făcut o greșeală în practica ta, lucru care este scuzabil. Însă când majoritatea oamenilor fac lucruri, se bazează pe modul în care își imaginează ei că trebuie făcute. Nu folosesc cuvintele lui Dumnezeu drept fundament pentru a contempla cum să practice în conformitate cu adevărul sau cum să obțină aprobarea lui Dumnezeu. În schimb, se gândesc doar cum să fie în beneficiul lor, cum să-i facă pe ceilalți să-i aprecieze și să-i admire. Fac lucrurile bazându-se în totalitate pe ideile lor și doar pentru a se mulțumi pe ei înșiși, ceea ce este problematic. Asemenea oameni nu vor face niciodată lucrurile în conformitate cu adevărul, iar Dumnezeu îi va urî mereu. Dacă ești într-adevăr un om cu conștiință și rațiune, atunci orice s-ar întâmpla, ar trebui să fii capabil să vii înaintea lui Dumnezeu ca să te rogi și să cauți, să fii capabil să examinezi în mod serios motivele și falsitatea faptelor tale, să fii capabil să stabilești ce este adecvat să faci în conformitate cu cerințele și cuvintele lui Dumnezeu și să cumpănești și să chibzuiești ce fapte sunt pe placul lui Dumnezeu, ce fapte Îl dezgustă și ce fapte Îi câștigă aprobarea. În mintea ta, trebuie să cercetezi aceste lucruri în repetate rânduri, până când le înțelegi clar. Dacă știi că ai propriile motive pentru a face ceva, atunci trebuie să reflectezi care sunt acestea, dacă sunt pentru a te mulțumi pe tine sau pentru a-L mulțumi pe Dumnezeu, dacă sunt în beneficiul tău sau al aleșilor lui Dumnezeu și ce consecințe vor avea. […] Dacă în rugăciunile tale vei căuta și vei contempla mai mult în acest mod și îți vei pune mai multe întrebări pentru a căuta adevărul, atunci abaterile din faptele tale vor fi tot mai mici. Doar aceia care pot să caute adevărul în acest mod sunt oameni care țin seama de voia lui Dumnezeu și care se tem de El, deoarece cauți în conformitate cu cerințele cuvintelor lui Dumnezeu și cu o inimă ascultătoare, iar concluziile la care ajungi căutând în acest mod vor fi în conformitate cu principiile adevărului” („Căutarea voii lui Dumnezeu este de dragul practicării adevărului” în Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă). Cuvântul lui Dumnezeu mi-a oferit principiile de practică: în viitor, orice aș face, trebuie să am o inimă temătoare de Dumnezeu și să caut adevărul și principiile după care să fac lucrurile. Mai ales în chestiuni care implică lucrarea și interesele casei lui Dumnezeu, nu pot acționa orbește, pe baza propriilor idei. Altfel, odată ce afectez grav casa lui Dumnezeu sau îi perturb lucrarea, atunci voi fi făcut rău și voi fi păcătuit împotriva lui Dumnezeu. În plus, nu pot decide singură cum să-mi îndeplinesc îndatoririle și nici nu pot să fac lucrurile în felul meu și să fiu despotică. Trebuie să discut lucrurile cu partenerii mei, să caut mai mult cu frații și surorile care înțeleg adevărul și să ascult păreri diferite de ale mele. Indiferent dacă un om are sau nu statut, daruri speciale sau talente, ar trebui să ascult smerită. În chestiuni pe care nu le înțeleg, ar trebui să caut imediat cu liderii mei, să învăț principiile implicate și cum să acționez conform adevărului și fără să-L ofensez pe Dumnezeu înainte să acționez. Aceasta este calea să-mi rezolv problema aroganței și să mă păzesc să nu fac rău și să nu ofensez firea lui Dumnezeu. Mai important decât atât, trebuie să învăț să mă neg. Cu cât cred mai mult că ceva e corect, cu atât trebuie să caut dacă este sau nu conform principiilor adevărului. În trecut, nu mă cunoșteam, nu aveam conștiință de sine și eram prea sigură de mine. Abia după această lecție dureroasă, am văzut că atunci când eram sigură de mine, când nu credeam că aș putea greși și chiar când aveam un fundament ferm ca să cred că am dreptate, faptele au arătat că nu numai că greșeam, dar greșeam groaznic, absurd și odios, iar consecințele erau dezastruoase. În trecut, am comis atât de multe fărădelegi din cauza aroganței mele! Pe atunci, chiar credeam că aveam dreptate și uneori chiar foloseam cuvintele lui Dumnezeu ca bază, dar, ulterior, faptele au dezvăluit că am greșit, fiindcă nu am înțeles cuvântul lui Dumnezeu sau principiile și am folosit cuvântul lui Dumnezeu fără discernământ. Odată ce am realizat asta, am recunoscut din inimă că îmi lipseau realitățile adevărului, că nu puteam vedea clar oamenii sau chestiunile și că unele dintre perspectivele mele erau absurde și ridicole. Pe deasupra, aveam un calibru slab, nu gândeam lucrurile până la capăt și nu înțelegeam adevărul. Știam doar niște doctrine și urmam niște reguli. În clipa aceea, m-am supus complet. Simțeam că n-aveam nici o valoare, că eram săracă și vrednică de milă și n-am mai vrut să persist în părerile mele.

Ulterior, când ceilalți oferă sugestii diferite de ale mele, oricând vreau să stăruiesc în felul meu de a face lucrurile, îmi amintesc de această lecție dureroasă. Îmi amintesc că multe perspective despre care credeam că erau cu siguranță corecte erau greșite după orice măsură a adevărului și erau condamnate de Dumnezeu. Nu mai îndrăznesc să stărui în opiniile mele, așadar caut părerile și sfatul celorlalți. Uneori, când discutăm lucrurile, fără să-mi dau seama, vreau să neg părerile celorlalți, dar apoi îmi dau seama că fac asta, întreb repede ce părere are majoritatea, fiindcă mi-e teamă să nu urmez sfatul greșit, afectând astfel lucrarea casei lui Dumnezeu. În chestiuni în care cred că am făcut lucrul corect, nu mai îndrăznesc să decid singură și pot să cer în mod conștient sfatul partenerilor mei în acea chestiune sau să caut împreună cu liderii și colegii mei. Făcând lucrurile în felul acesta, m-am simțit mai în largul meu și am evitat să afectez lucrarea casei lui Dumnezeu fiindcă acționam despotic. Deși uneori tot arăt o fire arogantă, cred că am făcut ceva progrese.

Fără judecata și revelațiile cuvântului lui Dumnezeu, fără ceea ce au raportat și expus frații și surorile mele sau fără să fiu expusă și tratată în mod repetat de Dumnezeu, nu m-aș cunoaște și cu atât mai puțin, nu m-aș nega. Astăzi, mica schimbare pe care am realizat-o, faptul că am o anumită umanitate și rațiune, este doar rezultatul lucrării lui Dumnezeu! De asemenea, acesta este efectul obținut de judecata cuvântului lui Dumnezeu. Îi mulțumesc lui Dumnezeu din adâncul inimii că m-a mântuit!