de Natasha, Statele Unite

În copilărie, părinții și profesorii mei m-au învățat să fiu o persoană bună și să practic recunoștința, la fel ca după zicala „Bunătatea unei picături de apă ar trebui răsplătită cu un izvor care țâșnește.” Astfel, încă din copilărie, acesta a fost principiul după care m-am comportat și i-am tratat pe ceilalți în societate. Mai ales când alții erau buni cu mine, am făcut tot posibilul să le întorc bunătatea de două ori pe-atât. Cu timpul, am primit aprobarea și laudele majorității oamenilor din jurul meu, iar rudele și prietenii mei mă considerau bună și loială, așa că erau dispuși să interacționeze și să se înțeleagă bine cu mine. După ce am început să cred în Dumnezeu, la fel m-am înțeles cu frații și cu surorile mele. Credeam că acest tip de purtare mă face o persoană bună, care are conștiință. Cu toate acestea, din expunerea cuvintelor lui Dumnezeu, mi-am dat seama că ideile culturii tradiționale nu sunt adevărul și că nu sunt criteriile pentru cum ar trebui să acționăm și să ne purtăm.

În septembrie 2018, am fost demisă din funcția de conducătoare fiindcă nu puteam să fac lucrare reală. La momentul respectiv, am fost foarte negativă și slabă, dar sora Leslie, care era responsabilă cu activitățile generale, mi-a trimis multe pasaje din cuvântul lui Dumnezeu pentru a mă susține și a mă ajuta, ceea ce m-a emoționat mult. Am simțit că Leslie nu numai că nu mă desconsidera, dar mă și încuraja și mă ajuta. După aceea, Leslie a rânduit ca eu să mă ocup de activitățile generale. A avut foarte mare grijă de mine și, de obicei, lua inițiativa de a-mi cere părerea și opiniile cu privire la chestiuni legate de datoria noastră. Văzând că Leslie mă prețuia atât de mult, m-am simțit și mai recunoscătoare față de ea. Mai târziu, când un conducător de biserică mi-a investigat evaluările, unii frați și unele surori au spus lucruri care erau neînțelegeri, dar Leslie cunoștea contextul incidentului și a clarificat pe loc aceste fapte despre mine. Pentru acest lucru, i-am fost și mai recunoscătoare, pentru că am simțit că mi-a luat partea într-un moment critic și că mi-a protejat reputația. Deși nu i-am mulțumit verbal, am vrut întotdeauna să găsesc o șansă să-i mulțumesc.

Nu după mult timp, Leslie a fost demisă pentru că nu făcea lucrare reală, iar eu am fost aleasă lider de echipă. Verificându-i lucrarea, am descoperit că era adesea distrată și uitucă. Am întrebat-o pe un ton blând: „Leslie, de ce ești atât de neglijentă în datoria ta?” Când a auzit asta, în loc să reflecteze asupra ei înseși, a spus: „Sunt bătrână și am o memorie slabă.” Ulterior, sora care-mi era parteneră a văzut că Leslie era tot uitucă în datoria sa și i-a atras atenția de mai multe ori, dar ea tot nu s-a schimbat. Am vrut să găsesc un moment potrivit pentru a vorbi cu ea despre asta, dar apoi mi-am amintit că, atunci când am fost demisă, am fost într-o stare proastă, iar ea mă ajutase și mă susținuse cu atâta blândețe. Acum, ea tocmai fusese demisă, așa că, dacă i-aș fi expus problemele acum, nu m-ar considera prea crudă? În plus, tocmai fusese demisă și se afla într-o stare proastă, așa că avea o scuză pentru neatenția ei. Ar trebui să o ajut cu mai multă dragoste și să îi acord timp să se schimbe. După aceea, când Leslie nu făcea ceva în mod corespunzător în datoria ei, eu și partenera mea o făceam în locul ei. Mă temeam că avea să uite ceva, așa că îi aminteam des și aveam frecvent părtășie cu ea și o întrebam despre starea ei. Dar starea ei nu s-a îmbunătățit. În mai multe discuții despre lucrare, sugestiile ei nu erau în conformitate cu principiile, iar majoritatea fraților și surorilor nu erau de acord, dar ea insista că punctul ei de vedere era corect și îi forța pe ceilalți să îl accepte, ceea ce făcea ca discuțiile să fie aproape imposibil de continuat. Am vrut foarte mult să îi reamintesc, dar apoi m-am gândit că fusese demisă recent și că trebuie să fie foarte nefericită. Dacă i-aș expune problemele acum, nu ar fi ca și cum i-aș pune sare pe rană? Așa că am lăsat-o baltă, sperând că își va da seama singură în timp. Nu i-am dat nicio atenționare și am încercat doar să mă asigur că nu se implica prea mult în discuțiile despre lucrare. Dar, în loc să reflecteze asupra ei înseși, ea m-a învinovățit indirect, spunând că nu-i ascult părerile. Văzând că nu se cunoaște deloc, am prins taurul de coarne și i-am spus: „Leslie, ești prea arogantă și neprihănită de sine. Chiar ar trebui să reflectezi asupra ta.” În acel moment, i-am văzut fața împietrindu-se puțin, iar vocea i-a scăzut. M-am simțit prost dintr-odată. Oare am exagerat tratând-o așa? După tot ajutorul pe care mi-l dăduse înainte, oare am fost insensibilă? Am început să mă învinovățesc.

Câteva zile mai târziu, supraveghetoarea a văzut că eu și partenera mea făceam deseori lucrarea lui Leslie, așa că ne-a întrebat cum se descurca Leslie în datoria ei. Întrebarea m-a neliniștit. Dacă răspundeam sincer despre situația lui Leslie, putea fi demisă. Am putut să mă ocup de activitățile generale doar pentru că ea a rânduit-o. De obicei se purta bine cu mine și mă ajuta în momentele critice. Dacă ea era demisă în timp ce eu eram liderul echipei, mi-ar purta pică și ar spune că sunt de necrezut și nemiloasă? Pentru a-i păstra funcția, am oferit o relatare obiectivă a comportamentelor ei și chiar m-am străduit să adaug: „Aceste comportamente se datorează stării ei proaste de după recenta demitere. Ea încearcă în mod conștient să se schimbe.” Mai târziu, ca să nu fie demisă, la mai multe adunări, am avut intenționat părtășie despre starea ei pentru a o ajuta, dar ea a continuat să facă lucrurile de mântuială, așa cum făcuse mereu, și existau probleme constante în datoria ei. S-a întâmplat o dată chiar să cumpere lucruri inutile fără să se consulte cu nimeni, iar prețul a fost mult mai mare decât de obicei. În acel moment, am fost foarte furioasă și am vrut să o emondez, dar, pentru a ne menține relația, mi-am păstrat cumpătul. Pur și simplu am convins-o să nu mai facă asta și să fie mai atentă în datoria ei. Ea a fost de acord în mod serios, așa că nu am mai spus nimic despre asta. În acea perioadă, frații și surorile îmi spuneau constant despre problemele din lucrarea lui Leslie. Chiar am vrut să o mustru și să o emondez, dar, când dădeam ochii cu ea, cuvintele nu-mi ieșeau pe gură. Le-am avut de câteva ori pe vârful limbii, dar le-am înghițit. Mai târziu, supraveghetoarea a venit să afle cum se descurca Leslie în datoria ei. Ea și ceilalți frați și surori din grupul nostru au evaluat-o împreună pe Leslie pe baza principiilor și au stabilit că Leslie nu era potrivită pentru a continua să se ocupe de activitățile generale și m-au îndemnat să o demit curând. Dar gândindu-mă că Leslie tocmai fusese demisă din funcția de lider de echipă, iar acum urma să fie iarăși redistribuită către o altă datorie… ar fi o lovitură grea pentru ea! Oare putea să suporte? În acel moment, mi-au trecut prin minte amintirile tuturor momentelor în care mă ajutase. Timp de câteva zile, ori de câte ori mă gândeam să o demit, mă simțeam reținută și nefericită. Timp de câteva nopți, m-am zvârcolit pe toate părțile și n-am putut să dorm. Mă simțeam la fel de rău ca și cum aș fi fost eu demisă. Nu puteam să nu mă gândesc: „Ea m-a ajutat pe mine, dar acum eu trebuie să o demit personal și să-i expun comportamentul. Va crede că sunt o persoană nerecunoscătoare și îmi va purta pică pentru asta?” Pentru a evita sentimentul de vinovăție, am vrut ca supraveghetoarea să aibă părtășie cu Leslie, în timp ce eu stăteam în spate, fără să spun prea multe, sau chiar să găsesc o scuză să nu mă duc deloc. Dar știam că acest tip de intenție era foarte detestabil și rușinos, așa că m-am simțit prinsă în capcană de această dilemă. Nefericită fiind, m-am rugat lui Dumnezeu: „Dumnezeule, știu că este corect să o demit pe Leslie, dar de ce îmi este atât de dificil să o fac? Dumnezeule, care este problema mea? Te rog, călăuzește-mă în cunoașterea de sine!”

După ce m-am rugat, m-am gândit de ce nu mi s-a părut greu să demit alte persoane, dar eram atât de indecisă în privința demiterii lui Leslie. În timp ce căutam, am citit aceste cuvinte ale lui Dumnezeu: „Unii oameni sunt extrem de sentimentali. În fiecare zi, în tot ceea ce spun și în toate felurile în care se comportă față de ceilalți, trăiesc în funcție de sentimentele lor. Ei simt afecțiune pentru unul și altul și își petrec zilele implicați în amabilitățile afecțiunii. În tot ce întâlnesc, ei trăiesc pe tărâmul sentimentelor. […] Ai putea spune că sentimentele sunt defectul fatal al acestei persoane. Este constrânsă de sentimentele sale în toate lucrurile, este incapabilă să practice adevărul sau să acționeze conform principiului și este deseori predispusă să se răzvrătească împotriva lui Dumnezeu. Sentimentele sunt cea mai mare slăbiciune a ei, defectul său fatal, iar sentimentele ei sunt întru totul capabile să o ducă la ruină și să o distrugă. Oamenii care sunt excesiv de sentimentali sunt incapabili să pună adevărul în practică sau să I se supună lui Dumnezeu. Ei sunt preocupați de trup și sunt nesăbuiți și năuciți. Natura acestui gen de persoană este foarte sentimentală, iar aceasta trăiește în funcție de sentimentele ei” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Cum să cunoști natura omului”). „Prin ce se caracterizează sentimentele? Cu siguranță, prin nimic pozitiv. Este un accent pe relațiile fizice și satisfacerea predilecțiilor trupului. Favoritismul, apărarea neajunsurilor celorlalți, adorația, răsfățul și îngăduința, toate se încadrează în categoria sentimentelor. Unii oameni investesc mult în sentimente, reacționează la orice li se întâmplă pe baza sentimentelor lor; în inimile lor, ei știu foarte bine că acest lucru este greșit și totuși sunt încă incapabili să fie obiectivi, cu atât mai puțin să acționeze conform principiilor. Când oamenii sunt întotdeauna constrânși de sentimente, sunt ei capabili să practice adevărul? Acest lucru este extrem de dificil! Incapacitatea multor oameni de a practica adevărul se reduce la sentimente; ei le consideră ca fiind deosebit de importante, le pun pe primul loc. Sunt oameni care iubesc adevărul? Cu siguranță nu. Ce sunt sentimentele, în esență? Sunt un fel de fire coruptă. Manifestările sentimentelor pot fi descrise folosind mai multe cuvinte: favoritism, protejarea neprincipială a altora, menținere a relațiilor fizice și părtinire; asta reprezintă sentimentele” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Care este adevărul-realitate?”). Numai după ce am citit cuvintele lui Dumnezeu mi-am dat seama că demiterea lui Leslie îmi provoca atât de multă durere și disconfort deoarece sentimentele mele pentru ea erau prea puternice și mă simțisem mereu constrânsă de ele. Am crezut că, deoarece Leslie mă ajutase și fusese bună cu mine, trebuia să îi fiu și eu recunoscătoare. Când am văzut că își făcea datoria de mântuială, întârzia lucrarea și refuza să se schimbe, chiar și după ce am avut părtășie cu ea de mai multe ori, am știut clar că ar fi trebuit să o emondez, dar mi-era teamă că îi voi răni mândria și că se va supăra pe mine, așa că doar i-am vorbit cu blândețe despre asta și am lăsat-o așa. Avea opinii incorecte, dar insista ca oamenii să o asculte și să i se supună, ceea ce a făcut ca discuțiile despre lucrare să se oprească de mai multe ori și a provocat o tulburare. În tot acest timp, nu mă puteam hotărî să o expun sau să o emondez. Când supraveghetoarea a venit să întrebe cum își făcea Leslie datoria, m-am temut că va fi demisă, așa că am mințit și am spus că încerca să se schimbe, sperând s-o derutez pe supraveghetoare și să nu poată să judece corect. Când am văzut că Leslie a fost neprincipială în datoria ei și că a risipit banii bisericii, nu am mustrat-o și, în schimb, am protejat-o orbește și am ajutat-o. Acum, trebuia să o demit și să-i expun comportamentul, dar am vrut să-i pasez supraveghetoarei sarcina asta. Sentimentele mele erau prea puternice și îmi lipsea orice mărturie de a practica adevărul. Ca să o protejez pe Leslie și să o împiedic să aibă resentimente față de mine și să mă numească ingrată, am continuat să o protejez și să îi fac pe plac, fără să mă gândesc la lucrarea bisericii. Am trăit în sentimentele mele, am avut grijă de trupul ei și mi-am protejat relația personală cu ea. Am crezut chiar că o ajut cu iubire, acționând din afecțiune și din loialitate, dar, de fapt, nu făceam decât să mă implic în filosofie pentru interacțiuni lumești. Am vrut ca ea să mă privească pozitiv, chiar dacă asta dăuna intereselor bisericii. Tot ceea ce am făcut a fost pentru mine. Am fost atât de rea și de detestabilă! Am simțit remușcări profunde. Acționam pe baza sentimentelor, ceea ce dăuna lucrării bisericii și Îl făcea pe Dumnezeu să mă disprețuiască. Dacă aș continua să acționez pe baza sentimentelor și să nu practic adevărul, într-o zi, aș fi eliminată.

După aceea, m-am întrebat: „De ce am făcut atât de multe lucruri din sentimente care contravin adevărurilor-principii?” În căutarea mea, am citit un pasaj din cuvintele lui Dumnezeu: „Intențiile sunt o parte clară a stării oamenilor și una dintre cele mai comune; în majoritatea problemelor, oamenii au propriile gânduri și intenții. Când apar astfel de gânduri și intenții, oamenii le consideră legitime, dar de cele mai multe ori sunt de dragul lor, pentru mândria și interesele proprii, sau pentru a acoperi ceva sau pentru a se mulțumi într-un fel. În astfel de momente, trebuie să examinezi cum a apărut intenția ta, de ce a fost produsă. De exemplu, casa lui Dumnezeu îți cere să faci lucrarea de curățire a bisericii și există un individ care a fost întotdeauna superficial în datoria lui, căutând mereu modalități de a lenevi. Conform principiului, această persoană ar trebui înlăturată, dar tu ai o relație bună cu ea. Așadar, ce fel de gânduri și intenții se vor naște în tine? Cum vei practica? (De a acționa conform propriilor preferințe.) Și ce produce aceste preferințe? Pentru că această persoană a fost bună cu tine sau a făcut lucruri pentru tine, ai o impresie bună despre ea și, în acest moment, dorești să o protejezi și să o aperi. Nu este acesta efectul sentimentelor? Te simți emoționat față de ea și, așadar, adopți abordarea: «În timp ce autoritățile superioare au politici, localitățile au contramăsurile lor.» Ești duplicitar. Pe de o parte, îi spui: «Trebuie să te străduiești puțin mai mult atunci când faci lucruri. Nu mai fi superficial, trebuie să suferi câteva greutăți; aceasta este datoria noastră.» Pe de altă parte, răspunzi celui de mai sus și spui: «S-a schimbat în bine, este mai eficientă acum când își îndeplinește datoria.» Dar ceea ce gândești, de fapt, în mintea ta este: «Acesta este pentru că am lucrat la acea persoană. Dacă nu aș fi făcut-o, ar fi fost tot așa cum era înainte.» În mintea ta, te gândești mereu: «A fost drăguță cu mine, nu poate fi îndepărtată!» Ce stare este când ai astfel de lucruri în intenția ta? Asta dăunează lucrării bisericii prin protejarea relațiilor emoționale personale. Oare a acționa în acest fel este în acord cu adevărurile-principii? Și există supunere în tine făcând asta? (Nu.) Nu există supunere; există împotrivire în inima ta. În lucrurile care ți se întâmplă și în lucrarea pe care ar trebui să o faci, propriile tale idei conțin judecăți subiective și aici sunt implicați factori emoționali. Tu faci lucrurile bazându-te pe sentimente și, totuși, mai crezi că acționezi imparțial, că le oferi oamenilor șansa de a se pocăi și că le oferi sprijin iubitor; deci faci cum dorești, nu așa cum spune Dumnezeu. A lucra în acest fel înseamnă a reduce calitatea lucrării, a reduce eficiența și dăunează lucrării bisericii – care este tot rezultatul acționării în funcție de sentimente. Dacă nu te examinezi, vei putea identifica problema aici? Nu o vei face niciodată. S-ar putea să știi că este greșit să acționezi în acest fel, că aceasta este o lipsă de supunere, dar te gândești bine și îți spui: «Trebuie să o ajut cu iubire și după ce a fost ajutată și a devenit mai bună, nu va fi nevoie să o îndepărtez. Nu le dă Dumnezeu oamenilor șansa de a se pocăi? Dumnezeu îi iubește pe oameni, așa că trebuie să-i ajut cu dragoste și trebuie să fac așa cum îmi cere Dumnezeu.» După ce te gândești la aceste lucruri, faci lucrurile în felul tău. După aceea, inima ta se simte ușurată; simți că practici adevărul. În timpul acestui proces, ai practicat conform adevărului sau ai acționat conform propriilor preferințe și intenții? Acțiunile tale au fost în întregime conform propriilor preferințe și motivații. Pe parcursul întregului proces, ți-ai folosit așa-numita bunătate și iubire, sentimentele și filosofiile pentru interacțiuni lumești pentru a ușura lucrurile și ai încercat să găsești o cale de mijloc. Părea că ai ajutat această persoană cu dragoste, dar, în inima ta, erai de fapt constrâns de sentimente – și, de teamă că cei de mai sus vor afla, ai încercat să-i câștigi printr-un compromis, astfel încât nimeni să nu fie jignit și lucrarea să se îndeplinească – adică exact în același mod în care non-credincioșii încearcă să găsească o cale de mijloc” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Atitudinea pe care ar trebui să o aibă omul față de Dumnezeu”). Abia după ce am citit cuvintele lui Dumnezeu mi-am dat seama de ce, deși știam că Leslie are probleme, nu am expus-o și tot am protejat-o. Pentru că am vrut ca ea să mă privească pozitiv. De fapt, am fost controlată de ideea că „Bunătatea unei picături de apă ar trebui răsplătită cu un izvor care țâșnește”. Am folosit această idee ca principiu pentru a mă purta și a-i trata pe ceilalți în societate. Credeam că oamenii trebuie să fie buni și loiali unii față de alții, așa că, dacă ei erau buni cu mine, eu trebuia să le întorc bunătatea de două ori pe-atât. Altfel, aș fi nerecunoscătoare și aș fi condamnată și disprețuită și respinsă de ceilalți. Așa că, atunci când am văzut că Leslie mă ajuta, avea grijă de mine și îmi lua apărarea, am simțit că trebuie să o răsplătesc. Când am văzut că Leslie își făcea de mântuială datoria mai tot timpul, am preferat să încalc principiile și să dăunez intereselor bisericii decât să o expun și să o emondez. Mai grav, am continuat să-i ofer orbește dragoste și părtășie pentru a o ajuta și am mințit-o și am înșelat-o pe supraveghetoare pentru a acoperi faptul că ea își făcea de mântuială datoria și tulbura lucrarea bisericii. Am făcut acest lucru doar pentru a-i face pe oameni să creadă că sunt o persoană bună, recunoscătoare și amabilă cu ceilalți. Prin ceea ce au expus cuvintele lui Dumnezeu, am văzut, în cele din urmă, că toate aceste idei și puncte de vedere sunt menite să inducă în eroare și să corupă oamenii. Am trăit după aceste lucruri fără să deosebesc binele de rău și am acționat și m-am purtat fără principii. În aparență, îmi făceam datoria, dar, de fapt, făceam lucrurile după propria mea voință, fără nicio supunere față de Dumnezeu. Am obstrucționat chiar lucrarea bisericii și m-am împotrivit lui Dumnezeu fără să-mi dau seama. Dacă credem în Dumnezeu, dar nu practicăm adevărul și totuși trăim după aceste lucruri, nu contează cât de bun este comportamentul nostru exterior și cât de bine ne înțelegem cu oamenii, în ochii lui Dumnezeu, suntem oameni care se împotrivesc Lui. Abia atunci am dobândit un oarecare discernământ asupra acestor puncte de vedere satanice absurde și detestabile. Am văzut că toate aceste lucruri sunt de la Satana și contravin adevărului; toate sunt contaminate cu interese și dorințe umane și sunt rele și urâte. Ele nu ar trebui să fie criteriile după care acționez și mă port.

Câteva zile mai târziu, am văzut un alt pasaj din cuvântul lui Dumnezeu și am dobândit o anumită înțelegere a naturii acestei chestiuni. Cuvintele lui Dumnezeu spun: „În al doilea rând, acesta nu este doar un eșec în a respecta cuvântul lui Dumnezeu și îndatoririle tale, ci înseamnă a lua planurile și filosofia Satanei pentru interacțiuni lumești ca și cum ar fi adevărul și a le urma și a le practica. Asculți de Satana și trăiești după o filosofie satanică, nu-i așa? Nu ești o persoană care I se supune lui Dumnezeu, cu atât mai puțin o persoană care se supune cuvintelor lui Dumnezeu. Ești un ticălos în toată regula. A lăsa deoparte cuvintele lui Dumnezeu și, în schimb, a lua o frază satanică și a o practica drept adevăr, înseamnă a trăda adevărul și pe Dumnezeu! Lucrezi în casa lui Dumnezeu, dar principiile după care acționezi sunt logica și filosofia Satanei pentru interacțiuni lumești, ce fel de persoană ești? Aceasta este o persoană care Îl trădează pe Dumnezeu și cineva care Îl face de rușine grav pe Dumnezeu. Care este esența acestor fapte? Condamnarea deschisă a lui Dumnezeu și negarea fățișă a adevărului. Nu asta este esența? (Ba da.) Pe lângă faptul că nu urmezi voia lui Dumnezeu, tu îngădui uneia dintre zicalele diavolești și filosofiilor Satanei pentru interacțiuni lumești să devină de nestăpânit în biserică. Făcând asta, devii complicele Satanei, îl ajuți să-și desfășoare activitățile în biserică și tulburi și perturbi lucrarea bisericii. Esența acestei probleme este foarte gravă, nu-i așa?” (Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Anexa unu: Ce este adevărul”). Cuvintele lui Dumnezeu parcă îmi străpungeau inima. Cuvinte precum: „un ticălos în toată regula”, „a trăda adevărul”, „cineva care Îl face de rușine grav pe Dumnezeu” și „complicele Satanei” mi-au străpuns inima ca niște săbii ascuțite. Am trăit după aceste idei ale culturii tradiționale. În ochii lui Dumnezeu, aceasta nu a fost doar o situație de moment în care am acționat pe baza sentimentelor în loc să practic adevărul și să protejez interesele bisericii, a fost o lipsă de loialitate față de Dumnezeu și față de datoria mea și a fost negarea adevărului, necinstirea și trădarea lui Dumnezeu. Natura acestui lucru era foarte gravă! Conștientizând asta, m-am simțit deosebit de tulburată și de speriată. Nu știam că a mă baza pe gânduri satanice atunci când credeam în Dumnezeu și îmi făceam datoria era o problemă atât de gravă. Mi-a luat mult timp să mă calmez.

Mai târziu, am citit încă două pasaje din cuvintele lui Dumnezeu. Dumnezeu Atotputernic spune: „În rândul întregii omeniri, nu există nici măcar o singură rasă în care adevărul să dețină puterea. Indiferent cât de înalte, străvechi sau misterioase sunt ideile sau cultura tradițională pe care le-a creat o rasă, indiferent de educația primită sau de cunoștințele pe care le deține, un lucru este cert: niciunul dintre aceste lucruri nu este adevărul și nu are nicio legătură cu adevărul. Unii oameni spun: «Unele dintre principiile morale sau noțiunile pentru a evalua ce este bine sau rău, ce este corect sau incorect, ce este alb sau negru, conținute în cultura tradițională, par destul de apropiate de adevăr.» Faptul că par apropiate de adevăr nu înseamnă că sunt apropiate de el ca înțeles. Zicalele omenirii corupte provin de la Satana, nu sunt niciodată adevărul. Doar cuvintele lui Dumnezeu sunt adevărul. Astfel, oricât de apropiate ar părea unele dintre cuvintele omenirii față de cuvintele lui Dumnezeu, ele nu sunt adevărul și nu pot deveni adevărul; acest lucru este dincolo de orice îndoială. Ele sunt apropiate doar în ceea ce privește formularea și exprimarea, dar, de fapt, aceste noțiuni tradiționale sunt incompatibile cu adevărurile cuvintelor lui Dumnezeu. Deși poate exista o oarecare apropiere în sensul literal al acestor cuvinte, ele nu au aceeași sursă. Cuvintele lui Dumnezeu vin de la Creator, în timp ce cuvintele, ideile și punctele de vedere ale culturii tradiționale provin de la Satana și de la demoni. Unii oameni spun: «Ideile, opiniile și vorbele celebre ale culturii tradiționale sunt universal recunoscute ca pozitive; chiar dacă sunt minciuni și sofisme, pot deveni adevărul dacă oamenii le susțin timp de câteva sute – câteva mii – de ani?» În niciun caz. Un astfel de punct de vedere este la fel de ridicol precum a spune că maimuțele au evoluat în oameni. Cultura tradițională nu va deveni niciodată adevăr. Cultura este cultură și, oricât de nobilă ar fi, este doar încă un lucru relativ pozitiv produs de omenirea coruptă. Dar a fi pozitiv nu echivalează cu a fi adevărul, a fi pozitiv nu îl face un criteriu; este pur și simplu relativ pozitiv și nimic mai mult. Deci, este acum clar pentru noi dacă, în spatele acestei «pozitivități», impactul culturii tradiționale asupra omenirii este bun sau rău? Fără îndoială, are un impact rău și negativ asupra omenirii” (Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Anexa unu: Ce este adevărul”). „Omenirea a fost condiționată, amorțită și coruptă de aceste aspecte ale culturii tradiționale. Și care este rezultatul final? Faptul că omenirea este indusă în eroare, constrânsă și încătușată de cultura tradițională, iar un tip de mentalitate și teorie ia naștere în mod firesc, pe care omenirea îl promovează și răspândește, îl transmite pe scară largă și îi determină pe oameni să-l accepte. În cele din urmă, pune stăpânire pe inima tuturor, îi determină pe toți să susțină acest tip de mentalitate și idee și toată lumea este coruptă de această idee. Când sunt corupți într-o anumită măsură, oamenii nu mai au nicio noțiune despre ceea ce este corect sau greșit; nu mai vor să discearnă ce este dreptatea și ce este ticăloșia și nici nu mai sunt dispuși să discearnă care sunt lucrurile pozitive și care sunt cele negative. Ba chiar vine o zi în care nu le este clar dacă sunt cu adevărat umani și sunt mulți oameni bolnavi care nu știu dacă sunt bărbați sau femei. Cât de departe de distrugere este o asemenea rasă umană? […] Că filosofiile, legile, ideile și așa-zisele mentalități ale Satanei au indus în eroare și au corupt întreaga rasă umană. În ce măsură a fost indusă în eroare și coruptă? Oamenii au acceptat cu toții falsitățile și zicalele diavolești ale Satanei ca fiind adevărul; toți se închină Satanei și îl urmează. Nu înțeleg cuvintele lui Dumnezeu, Creatorul. Indiferent ce spune Creatorul, cât de multe spune și cât de clare și practice sunt cuvintele Sale, nimeni nu înțelege; nimeni nu pricepe. Toți sunt amorțiți și înceți la minte, iar gândirea și mințile lor sunt tulburi. Cum au devenit tulburi? Satana este cel care le-a tulburat. Satana a corupt pe deplin oamenii” (Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Anexa unu: Ce este adevărul”). În trecut, știam doar că filosofiile satanice pentru interacțiuni lumești precum „Fiecare pentru sine și diavolul să-l ia pe cel mai din spate” și „Sunt propriul meu domn în cer și pe întregul pământ” erau contrare adevărului și nu lucruri pe care cei cu o umanitate normală ar trebui să le aibă. Dar când a fost vorba de zicale din cultura tradițională care păreau a fi în concordanță cu conștiința și cu moralitatea, precum „O bunătate primită ar trebui răsplătită cu recunoștință”, „Bunătatea unei picături de apă ar trebui răsplătită cu un izvor care țâșnește”, „Omul nu este neînsuflețit; cum poate el să fie lipsit de emoții?” și alte morale tradiționale aparent civilizate și nobile, nu am putut să le discern. Credeam că aceste lucruri sunt transmise din generație în generație și că oamenii buni ar trebui să urmeze aceste concepte. Nu mi-am exercitat discernământul pentru aceste gânduri tradiționale și le priveam pe toate ca pe lucruri pozitive de urmărit și de practicat. Dacă acționam împotriva acestor lucruri, mă simțeam vinovată și mă temeam că oamenii mă vor condamna și mă vor disprețui și respinge. Acum, prin ceea ce au expus cuvintele lui Dumnezeu, am văzut în sfârșit că, sub controlul acestor idei și puncte de vedere, oamenii se gândesc doar la sentimente atunci când interacționează unii cu alții, nu la principii, și că nu pot discerne între bine și rău sau între corect și greșit. Atât timp cât ceilalți erau buni cu mine, chiar dacă erau oameni răi sau malefici, și chiar dacă a-i ajuta însemna să fac rău, eu trebuia să le răsplătesc bunătatea și să-i ajut. În aparență, păream conștientă, dar, de fapt, eram confuză și proastă și aveam propriile mele motive și intenții. Am făcut-o pentru a-mi proteja buna imagine și reputația; am făcut-o în întregime pentru propriile mele interese. Eram foarte egoistă, detestabilă și ipocrită. Nu eram deloc o persoană cu adevărat bună. Dacă mă agățam de aceste filosofii și doctrine satanice, nu aș fi făcut decât să devin din ce în ce mai vicleană, înșelătoare, egoistă și rea. Am văzut că aceste idei și zicale tradiționale aparent nobile și legitime sunt doar minciuni îndulcite. Ele par nobile și în conformitate cu moralitatea și cu etica umană, dar, de fapt, sunt ostile adevărului și reprezintă una dintre metodele Satanei de a corupe oamenii. Mi-am dat seama că am crezut în Dumnezeu timp de mulți ani, dar, pentru că nu am practicat adevărul și am trăit după aceste idei tradiționale, mi-am pus conștiința în centrul tuturor interacțiunilor mele, am vrut întotdeauna să răsplătesc bunătatea oamenilor, dar nu am putut discerne între bine și rău. Eram o idioată atât de confuză care nu putea deosebi binele de rău! Dumnezeu a exprimat atât de mult adevăr în zilele de pe urmă și a dezvăluit în detalii concrete toate aspectele adevărului pe care ar trebui să-l practicăm, în speranța că ne vom purta și vom acționa în conformitate cu adevărul și cu cuvântul lui Dumnezeu, și astfel să-L putem mărturisi pe Dumnezeu și să-L glorificăm. Dar eu mi-am făcut datoria doar pentru a-mi menține relațiile trupești și nu am căutat adevărul și nu am protejat interesele bisericii. Odată ce am recunoscut acest lucru, am simțit vinovăție și remușcări pentru tot ceea ce făcusem. Am venit înaintea lui Dumnezeu și m-am rugat: „Dumnezeule, trăiesc după otrăvuri satanice. Am făcut prea multe lucruri care merg împotriva adevărului și care Ți se împotrivesc. Dumnezeule, vreau să mă pocăiesc și să acționez conform adevărurilor-principii.”

După aceea, m-am întrebat: „Dacă să trăiesc după aceste opinii și idei tradiționale nu înseamnă că am o umanitate bună, ce înseamnă să am o umanitate bună?” Mai târziu, am văzut un pasaj din cuvintele lui Dumnezeu care mi-a dat un standard precis prin care să evaluez lucrurile. Cuvintele lui Dumnezeu spun: „Trebuie să existe un standard pentru a avea o bună umanitate. Acesta nu presupune a lua calea moderației, a nu respecta principiile, a te strădui să nu jignești pe nimeni, a fi lingușitor oriunde te duci, a fi mieros și versat cu toți cei pe care îi întâlnești și a face pe toată lumea să te vorbească de bine. Nu acesta este standardul. Deci, care este standardul? Este să te poți supune lui Dumnezeu și adevărului. Înseamnă să-ți abordezi datoria și toate tipurile de oameni, evenimente și lucruri în mod principial și cu simțul responsabilității. Acest lucru este ușor de văzut de către toți: toată lumea are clar în inima sa acest lucru. Mai mult, Dumnezeu scrutează inimile oamenilor și le cunoaște situațiile, pe fiecare în parte: indiferent cine sunt, nimeni nu Îl poate păcăli pe Dumnezeu. Unii oameni se laudă întotdeauna că au o bună umanitate, că nu au vorbit niciodată de rău pe nimeni, n-au rănit niciodată interesele altcuiva și pretind că niciodată nu au râvnit la lucrurile altor oameni. Atunci când există o dispută asupra intereselor, preferă chiar să sufere ei pierderi, decât să profite de ceilalți și toți ceilalți cred că ei sunt oameni buni. Totuși, atunci când își îndeplinesc îndatoririle în casa lui Dumnezeu, ei sunt vicleni și șireți, uneltind mereu pentru ei înșiși. Nicicând nu se gândesc la interesele casei lui Dumnezeu, nicicând nu tratează ca fiind urgente lucrurile pe care Dumnezeu le tratează ca fiind astfel și nu gândesc așa cum gândește El, neputând nicicând să-și pună deoparte propriile interese pentru a-și îndeplini îndatoririle. Ei nu-și abandonează niciodată propriile interese. Chiar și când îi văd pe oamenii răi săvârșind răul, nu îi dau în vileag; ei nu au niciun fel de principii. Ce fel de umanitate este aceasta? Nu este o umanitate bună. Nu dați nicio atenție la ceea ce spun asemenea oameni; trebuie să vedeți ce trăiesc, ce dezvăluie și care le este atitudinea când își îndeplinesc îndatoririle, precum și care le este starea lăuntrică și ce iubesc. Dacă iubirea lor pentru propria faimă și propriul câștig depășește loialitatea lor pentru Dumnezeu, dacă iubirea lor pentru propria faimă și propriul câștig depășește interesele casei lui Dumnezeu sau dacă iubirea lor pentru propria faimă și propriul câștig depășește considerarea pe care o arată lui Dumnezeu, atunci au umanitate asemenea oameni? Ei nu sunt oameni cu umanitate” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Oferindu-ți inima lui Dumnezeu, poți obține adevărul”). După ce am citit cuvintele lui Dumnezeu, am înțeles că o persoană cu o umanitate bună nu face compromisuri doar pentru ca nimeni să nu fie ofensat și pentru ca toată lumea să o sprijine și să o aprobe. În schimb, ea poate să iubească adevărul, să iubească lucrurile pozitive, să fie responsabilă în îndatoririle sale, să susțină adevărurile-principii și să protejeze lucrarea bisericii. Doar oamenii de acest fel sunt cu adevărat oameni buni. Dacă ne protejăm relațiile cu oamenii, faima și statutul nostru și ne înțelegem bine cu ceilalți, dar nu Îi suntem loiali lui Dumnezeu în datoria noastră și menținem relațiile cu oamenii cu prețul de a dăuna lucrării bisericii, atunci suntem extrem de egoiști și de detestabili. Nu contează cât de acceptabil din punct de vedere moral este comportamentul nostru exterior, acesta îi induce în eroare pe oameni și este ostil adevărului. M-am gândit cum am trăit după aceste idei și puncte de vedere tradiționale și m-am deghizat într-o persoană bună. De fapt, am devenit din ce în ce mai egoistă, înșelătoare și rea în interior. Tot ce am făcut a fost pentru a-mi proteja reputația și statutul și pentru a-mi satisface ambițiile și dorințele personale. Nu aveam niciun fel de asemănare umană; tot ceea ce trăiam era demonic. În trecut, când judecam dacă cineva avea umanitate, mă bazam pe propriile mele noțiuni și închipuiri. Nu era deloc în acord cu adevărul și nu era în conformitate cu standardele lui Dumnezeu pentru evaluarea oamenilor.

În următoarele câteva zile, m-am gândit cum să practic în conformitate cu adevărurile-principii și cu intențiile lui Dumnezeu. În cuvântul lui Dumnezeu, am citit: „Aceste relații nu se vor baza pe trup, ci pe temelia iubirii față de Dumnezeu. Aproape că nu vei avea interacțiuni trupești cu alți oameni, dar, la nivel spiritual, între voi va exista părtășie și iubire reciprocă, alinare și aprovizionare. Toate acestea sunt făcute având la bază o dorință de a-L mulțumi pe Dumnezeu – aceste relații nu sunt menținute prin filosofii pentru interacțiuni lumești, ele se formează natural, când o persoană poartă o povară pentru Dumnezeu. Ele nu necesită niciun efort artificial, uman din partea ta, ai nevoie doar să practici în conformitate cu principiile cuvintelor lui Dumnezeu. […] Relațiile interpersonale normale se stabilesc pe baza întoarcerii inimii unei persoane către Dumnezeu, nu printr-un efort omenesc. Dacă Dumnezeu lipsește din inima unei persoane, atunci relațiile ei cu alți oameni sunt doar relații ale trupului. Ele nu sunt normale, sunt desfătări imorale și sunt urâte și detestate de Dumnezeu” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Este foarte important să stabilim o relație normală cu Dumnezeu”). Dumnezeu ne cere să tratăm oamenii în conformitate cu adevărurile-principii, să folosim dragostea Lui ca temelie pentru a interacționa cu frații și cu surorile noastre, să ne sprijinim și să ne ajutăm reciproc în adevăr și în viață și să nu ne angajăm în filosofii omenești pentru interacțiuni lumești. Leslie m-a ajutat în trecut, iar aceasta a fost suveranitatea și rânduiala lui Dumnezeu; ar fi trebuit să recunosc acest lucru și să-l accept de la Dumnezeu. Dar, în schimb, am atribuit totul lui Leslie însăși și mi-am arătat recunoștința față de ea în toate. Am văzut că relația mea cu Leslie era bazată pe trup, că ceea ce făceam și modul în care mă purtam nu erau deloc în concordanță cu intențiile lui Dumnezeu și că nu aveam principii. De fapt, atunci când frații și surorile se confruntă cu eșecuri sau opreliști și devin negativi și slabi, să ai părtășie despre cuvintele lui Dumnezeu pentru a-i ajuta și a-i susține este în conformitate cu adevărurile-principii și ceva ce ar trebui să facem. Dar cei care, în mod constant, își îndeplinesc de mântuială îndatoririle și sunt iresponsabili și care chiar perturbă și tulbură lucrarea bisericii ar trebui să fie restricționați, expuși, emondați sau demiși. Aceștia nu ar trebui să fie niciodată adăpostiți sau protejați din cauza sentimentelor. Chiar și atunci când suntem afectuoși, trebuie să acționăm conform principiilor. Leslie a continuat să fie iresponsabilă și neglijentă în îndatoririle sale și după ce a fost demisă și nu avea o înțelegere reală a propriilor ei probleme. Dacă aș fi folosit cuvintele lui Dumnezeu pentru a avea părtășie și pentru a diseca purtarea ei și natura problemelor ei, pentru ca ea să poată reflecta asupra ei, să se căiască și să se schimbe, aceasta ar fi, de fapt, dragoste pentru ea. Ar fi și în beneficiul lucrării bisericii. Odată ce am conștientizat acest lucru, am simțit brusc un sentiment de eliberare și nu am mai vrut să-mi protejez relațiile trupești.

După aceea, am folosit cuvintele lui Dumnezeu pentru a expune atitudinea lui Leslie față de datoria ei și diferitele ei comportamente și i-am reatribuit altă datorie. După părtășie, m-am simțit foarte în largul meu. Leslie nu a avut resentimente față de mine și a acceptat-o de la Dumnezeu. A spus că, dacă nu ar fi fost demisă și expusă, nu și-ar fi dat seama niciodată că ceea ce a făcut a cauzat atâtea perturbări și tulburări și nu a avut nicio obiecție cu privire la modul în care a fost tratată. Când am auzit-o spunând asta, am simțit cu adevărat că, trăind în conformitate cu vorbele lui Dumnezeu, chiar putem beneficia și ajuta oamenii și, de asemenea, ne simțim foarte ușurați. Am experimentat personal că aceste lucruri aparent civilizate și nobile din cultura tradițională – indiferent de cât de mulți oameni le promovează și le admiră – nu sunt adevărul. Ele sunt toate denaturate și rele și nu pot face decât rău altora și nouă înșine. Adevărul este singurul standard pentru acțiunile și purtarea noastră.