de Lin Feng, China

Lucrez ca predicatoare în biserică și sunt responsabilă de lucrarea mai multor biserici. Într-o noapte din ianuarie 2024, sora Liu Min mi-a trimis un document cu privire la excluderea iudei Zhang și mi-a zis: „După ce a fost arestată, Zhang i-a vândut pe mulți dintre conducători și lucrători. Te-a vândut și pe tine. Trebuie să fii atentă.” M-am simțit oarecum neliniștită și m-am gândit: „Zhang m-a vândut, așa că acum am devenit o țintă, urmărită de PCC. Aș putea fi arestată într-o zi, deci chiar trebuie să fiu atentă!” Într-o zi din aprilie, am primit o altă scrisoare de la un conlucrător, care spunea: „După ce a fost arestată, Yu a devenit o iudă și te-a vândut, dar nu știu dacă ți-a identificat fotografia. Trebuie să fii atentă.” Când am auzit asta, am devenit și mai îngrijorată și m-am gândit: „Dacă poliția PCC are fotografia mea și chiar îi cere unei iude să mă identifice, atunci sunt într-o situație foarte periculoasă! Acum sunt camere de înaltă definiție peste tot, precum și drone de supraveghere. Voi fi monitorizată oriunde aș merge și e doar o chestiune de timp până voi fi arestată! Când poliția prinde conducători și lucrători, îi persecută până în pragul morții. Dacă sunt arestată și nu pot îndura tortura, devenind o iudă sau fiind omorâtă în bătaie, atunci credința mea nu va fi fost în zadar?” Cu cât mă gândeam mai mult la asta, cu atât mă speriam mai tare. Am simțit că era prea periculos să fiu conducătoare sau lucrătoare. La vremea aceea, lucrarea de evanghelizare din bisericile de care eram responsabilă nu dădea roade. Voiam să mă duc să aflu de ce lucrarea nu dădea roade, dar apoi m-am gândit că eram urmărită de PCC și că mediul din bisericile de care eram responsabilă nu era bun. Dacă aș fi fost văzută de poliția PCC pe drumul până acolo, puteam fi arestată oricând. Când m-am gândit la asta, nu am îndrăznit să merg. În acea perioadă, mulți frați și multe surori trăiau cu teamă și șovăială și erau pasivi în îndeplinirea îndatoririlor lor. Lucrarea de evanghelizare, în special, nu arăta nicio îmbunătățire. Deși scriam constant scrisori pentru a monitoriza lucrarea, progresul era nesemnificativ.

Într-o seară, am primit o scrisoare de la conducătorii de nivel superior. Scria: „În unele biserici, lucrarea de evanghelizare nu dă niciun rezultat. Ca predicatoare, ar trebui să mergi personal la acele biserici, să înțelegi situația, să identifici problemele și să le rezolvi.” Când am citit asta, m-am simțit oarecum potrivnică și m-am gândit: „Toate bisericile de care sunt responsabilă se găsesc în medii rele. E puțin prea periculos pentru mine să merg acolo și să monitorizez lucrarea. În plus, obiectivul principal al PCC este să aresteze conducători și lucrători. Dacă sunt arestată, aș putea chiar să-mi pierd viața. Mai bine nu mă duc nicăieri. Ar trebui să mă ascund, pur și simplu, și să monitorizez lucrarea prin scrisori. Așa va fi mai sigur.” Când m-am gândit la asta, am simțit un zbucium lăuntric. Lucrarea de evanghelizare din bisericile de care eram responsabilă practic stagnase și trebuia să merg acolo urgent și să rezolv situația. Dar mi-era teamă să nu fiu prinsă, așa că nu îndrăzneam să mă duc. Nu știam ce să fac. Trăiam în îngrijorare și anxietate. A doua zi, am primit o altă scrisoare de la conducătorii de nivel superior. Spunea: „Bisericile de care ești responsabilă au făcut lent progrese în diversele aspecte ale lucrării. Frații și surorile trăiesc în șovăială și sunt foarte pasivi în îndeplinirea îndatoririlor lor. Ar trebui să te duci să vezi ce se întâmplă.” După ce am citit scrisoarea de la conducători, am știut că ar trebui să merg la biserici și să rezolv efectiv problemele. Dar apoi mi-am amintit cum, cu ceva vreme în urmă, un conducător fusese omorât în bătaie de poliție la trei zile după arestare și am fost cuprinsă de șovăială în sinea mea. Am vrut chiar să fac o datorie obișnuită, una care să nu implice asumarea unui risc atât de mare. Mi-am dat seama că starea mea era greșită și am căutat cuvinte de-ale lui Dumnezeu ca să o rezolv.

În timpul devoționalelor mele de dimineață, am citit un pasaj din cuvintele lui Dumnezeu, citat într-un videoclip cu mărturii bazate pe experiențe, care mi-a fost de mare ajutor. Dumnezeu Atotputernic spune: „Atunci când oamenii nu reușesc să pătrundă, să înțeleagă, să accepte sau să se supună mediilor orchestrate de Dumnezeu și suveranității Sale și când înfruntă diverse dificultăți în viețile lor cotidiene sau când acestea depășesc ceea ce pot suporta oamenii normali, în subconștient, ei simt tot felul de griji și anxietăți și chiar tulburare. Nu știu cum va fi ziua de mâine sau cea de după, sau cum va fi viitorul lor și, astfel, se simt tulburați, anxioși și îngrijorați în legătură cu tot felul de lucruri. Ce context provoacă aceste emoții negative? Acela în care nu cred în suveranitatea lui Dumnezeu – adică sunt incapabili să creadă în suveranitatea lui Dumnezeu și s-o pătrundă și, în inimile lor, nu au deloc o credință adevărată în Dumnezeu. Chiar dacă ar vedea cu ochii lor faptele suveranității lui Dumnezeu, nu le-ar înțelege sau nu le-ar crede. Nu cred că Dumnezeu deține suveranitatea asupra sorții lor, că viețile lor sunt în mâinile lui Dumnezeu și, astfel, în inimile lor, apare neîncrederea față de suveranitatea și rânduielile lui Dumnezeu, iar atunci apar plângeri și ei sunt incapabili să se supună” [Cuvântul, Vol. 6: Despre urmărirea adevărului, „Cum să urmărești adevărul (3)”]. „Dacă oamenii urmăresc adevărul, nu se vor împotmoli în aceste dificultăți și nu se vor cufunda în emoțiile negative de tulburare, anxietate și îngrijorare. Dimpotrivă, dacă nu urmărești adevărul, aceste dificultăți te vor încurca astfel încât să nu fii capabil să scapi și, dacă nu ești în stare să le rezolvi, în cele din urmă, vor deveni emoții negative care se vor lega în noduri în adâncul inimii tale; îți vor afecta viața normală și îndeplinirea normală a îndatoririlor tale și te vor face să te simți asuprit și incapabil să găsești o cale de eliberare – acesta este rezultatul pe care îl vor avea asupra ta” [Cuvântul, Vol. 6: Despre urmărirea adevărului, „Cum să urmărești adevărul (3)”]. Din cuvintele lui Dumnezeu, am înțeles că teama mea de a fi arestată și omorâtă în bătaie se datora, în realitate, faptului că nu înțelegeam atotputernicia și suveranitatea lui Dumnezeu: nu credeam că totul se afla sub suveranitatea Sa. Pentru că fusesem vândută de o iudă și acum eram o țintă a PCC. îmi era teamă că, dacă aș fi fost arestată și nu aș fi putut îndura tortura, devenind o iudă sau fiind omorâtă în bătaie, mi-aș fi pierdut șansa de a fi mântuită. Așa că, nu îndrăzneam să merg la biserici să rezolv problemele. Nu eram dispusă să mă supun mediului pe care Dumnezeu îl orchestrase pentru mine. Ba chiar mă plângeam că îndeplinirea îndatoririlor de conducătoare și de lucrătoare era prea periculoasă și îmi doream să fac o datorie obișnuită, care să nu implice riscuri mari. Nu manifestam deloc loialitate sau supunere față de Dumnezeu!

Apoi am citit mai multe dintre cuvintele lui Dumnezeu și am dobândit o oarecare înțelegere a stării mele. Dumnezeu Atotputernic spune: „În afară de a ține cont de propria siguranță, la ce se mai gândesc anumiți antihriști? Ei spun: «În momentul acesta, mediul nostru nu este favorabil, așadar, hai să ne facem mai puțin apariția în public și să predicăm mai puțin Evanghelia. În felul acesta, este mai puțin probabil să fim prinși, iar lucrarea bisericii nu va fi distrusă. Dacă evităm să fim prinși, nu ne vom transforma în iude și atunci vom fi capabili să rămânem în viitor, nu-i așa?» Nu există antihriști care folosesc astfel de scuze ca să inducă în eroare frații și surorile? Unii antihriști se tem foarte mult de moarte și duc existențe abjecte; de asemenea, le plac reputația și statutul și sunt dispuși să-și asume roluri de conducere. Deși știu următoarele: «Nu este ușor să-mi asum lucrarea unui conducător – dacă marele balaur roșu află că am fost făcut conducător, voi deveni faimos și s-ar putea să fiu pus pe lista celor căutați și, de îndată ce voi fi prins, viața îmi va fi în pericol», pentru a se deda la beneficiile statutului, nu țin cont de aceste pericole. Când slujesc drept conducători, doar se complac în plăcerile trupești și nu se implică în lucrări concrete. În afară de faptul că se implică puțin în corespondența cu diverse biserici, nu fac nimic altceva. Se ascund într-un loc și nu se întâlnesc cu nimeni, rămânând izolați, iar frații și surorile nu știu cine este conducătorul lor – atât de mult se tem. Așadar, nu este corect să spunem că ei sunt conducători doar cu numele? (Ba da.) Nu se implică în nicio lucrare concretă în calitate de conducători; nu sunt preocupați decât să se ascundă. Când alții îi întreabă: «Cum este să fii conducător?» ei vor spune: «Sunt incredibil de ocupat și, pentru siguranță, trebuie să mă mut întruna. Acest mediu îmi provoacă atât de multă neliniște încât nu mă pot concentra asupra lucrării mele.» Au întotdeauna senzația că mulți ochi îi privesc și nu știu unde se pot ascunde în siguranță. În afară că se deghizează, se ascund în diferite locuri și nu rămân într-o singură locație, nu fac nicio lucrare concretă în fiecare zi. Există astfel de conducători? (Da.) Ce principii urmează ei? Acești oameni spun: «Un iepure viclean are trei vizuini. Ca iepurele să se păzească de atacul unui prădător, trebuie să pregătească trei vizuini în care să se ascundă. Dacă o persoană întâmpină pericolul și trebuie să scape, dar nu are unde să se ascundă, este acceptabil? Trebuie să învățăm de la iepuri! Animalele create ale lui dumnezeu au această capacitate de a supraviețui, iar oamenii ar trebui să învețe de la ele.» De când și-au asumat roluri de conducere, au ajuns să-și dea seama de această doctrină și chiar cred că au înțeles adevărul. De fapt, sunt extrem de înspăimântați. De îndată ce aud despre un conducător care a fost denunțat la poliție pentru că locul în care trăia era nesigur sau despre un conducător care a devenit o țintă a spionilor marelui balaur roșu, pentru că ieșea prea des să-și facă datoria și interacționa cu prea mulți oameni și cum acești oameni au ajuns să fie arestați și condamnați, se înspăimântă imediat. Se gândesc: «O, nu, oare eu voi fi următorul arestat? Trebuie să învăț din asta. Nu ar trebui să fiu prea activ. Dacă pot evita să fac o parte din lucrarea bisericii, nu o voi face. Dacă pot evita să-mi fac apariția în public, nu o voi face. Voi lucra cât de puțin posibil, voi evita să ies, voi evita să interacționez cu oamenii și mă voi asigura că nimeni nu știe că sunt conducător. În zilele noastre, cine-și poate permite să-i pese de altcineva? Doar a rămâne în viață este o provocare!» De când și-au asumat rolul de conducător, în afară de faptul că poartă o geantă și se ascund, nu fac nicio lucrare. Trăiesc cu sufletul la gură, cu teama constantă de a fi prinși și condamnați. Să presupunem că aud pe cineva spunând: «Dacă vei fi prins, vei fi ucis! Dacă nu ai fi conducător, dacă ai fi doar un credincios obișnuit, s-ar putea să fii eliberat după ce doar plătești o amendă mică, dar întrucât ești conducător, e greu de spus. Este prea periculos! Unii conducători sau lucrători care au fost prinși au refuzat să dea informații și au fost omorâți în bătaie de polițiști.» Odată ce aud despre cineva care a fost omorât în bătaie, frica lor se intensifică și devin și mai înspăimântați să lucreze. În fiecare zi, nu se gândesc decât cum să evite să fie prinși, cum să evite să-și facă apariția în public, cum să evite să fie supravegheați și cum să evite contactul cu frații și surorile lor. Își frământă mintea, gândindu-se la aceste lucruri și uită complet de îndatoririle lor. Sunt aceștia oameni loiali? Pot astfel de oameni să se ocupe de vreo lucrare? (Nu, nu pot.)” [Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Punctul nouă (Partea a doua)”]. Dumnezeu expune faptul că antihriștii se preocupă doar de propria protecție atunci când se ivește vreun pericol. Ei se feresc de rău doar pe ei înșiși și nu se gândesc deloc la interesele bisericii. Natura lor este egoistă și detestabilă. Mi-am dat seama că propriul comportament era la fel de egoist ca acela al unui antihrist. Eram pe deplin conștientă că diversele aspecte ale lucrării din bisericile de care eram responsabilă progresau lent și că frații și surorile trăiau cu teamă și șovăială. Doar prin a scrie scrisori pentru a monitoriza lucrarea nu se putea obține absolut niciun rezultat. Trebuia să merg imediat la biserici și să rezolv aceste probleme. Dar nu îndrăzneam să mă duc, de teamă să nu fiu arestată, și chiar m-am plâns că îndatoririle de conducătoare și de lucrătoare erau prea periculoase. Mai ales când mi-am amintit cum, cu ceva vreme în urmă, un conducător fusese omorât în bătaie de poliție la trei zile după arestare, m-am temut și mai tare să nu fiu arestată; nu am vrut să merg la biserici să rezolv aceste probleme și chiar mi-am dorit să fac o datorie care să nu implice asumarea vreunui risc. În calitate de conducătoare, nu am reușit să protejez lucrarea bisericii în momentul critic și nu m-am gândit deloc la datoria și la responsabilitățile mele, nearătând nicio loialitate sau supunere față de Dumnezeu. Dumnezeu mă înălțase să fac datoria de conducătoare; ar fi trebuit să fac lucrarea bisericii bine și ar fi trebuit să protejez interesele casei lui Dumnezeu. Dar eu, în schimb, pentru a mă proteja, m-am ascuns, agățându-mă de viața mea într-un mod rușinos. În momentul critic, nu mi-a păsat dacă frații și surorile trăiau sau mureau, nu am ținut cont de interesele bisericii și nu am fost deloc devotată datoriei mele. Lucrarea din aceste biserici era într-un impas și deja lăsasem fărădelegi în urma mea prin întârzierea lucrării. Dacă nu mă pocăiam degrabă, atunci, chiar dacă aș fi reușit să mă ascund și să evit arestarea, tot nu mi-aș fi îndeplinit datoria sau responsabilitățile. Asta ar fi fost o trădare a lui Dumnezeu și, la sfârșit, aș fi fost eliminată și pedepsită de El, exact ca un antihrist.

Mai târziu, am mai citit câteva pasaje din cuvintele lui Dumnezeu, care mi-au dat credință și putere. Dumnezeu spune: „Cei aflați la putere pot părea feroce din afară, dar nu vă temeți, pentru că aceasta se datorează faptului că aveți puțină credință. Atât timp cât credința voastră sporește, nimic nu va fi prea dificil. Veseliți-vă și săltați după pofta inimii! Totul este la picioarele voastre și în puterea Mea. Nu este realizarea sau distrugerea hotărâtă de un singur cuvânt al Meu?” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cuvântări ale lui Hristos la început”, Capitolul 75). „Nu ar trebui să îți fie frică de una și de alta; indiferent cu cât de multe dificultăți și pericole ai putea să te confrunți, ar trebui să rămâi neclintit înaintea Mea, fără să te împiedice nimic, pentru ca voia Mea să poată fi nestingherit îndeplinită. Aceasta este datoria ta […]. Tu trebuie să suporți totul; pentru Mine, trebuie să fii pregătit să te lepezi de tot și să Mă urmezi cu toată puterea ta, și să fii gata să plătești orice preț. Acesta este momentul în care te voi încerca: Îmi vei oferi loialitatea ta? Poți să Mă urmezi până la capătul drumului cu loialitate? Nu te teme; cu sprijinul Meu, cine ți-ar putea bloca vreodată drumul?” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cuvântări ale lui Hristos la început”, Capitolul 10). Așa este. Cu sprijinul lui Dumnezeu, de ce m-aș fi putut teme? Oricât de dezlănțuit și de feroce ar fi marele balaur roșu, se află sub suveranitatea lui Dumnezeu. Este un obiect care prestează servicii în mâinile lui Dumnezeu. Fără permisiunea Lui, poliția nu m-ar putea aresta nici măcar dacă aș fi chiar sub nasul lor. Privind în urmă la anii de când Îl urmez pe Dumnezeu, au fost multe situații în care pericolul s-a abătut asupra mea și am fost la un pas de a fi arestată. De fiecare dată, ocrotirea minunată a lui Dumnezeu a fost cea care m-a ferit de primejdie. De pildă, într-o seară din 2020, două persoane au inspectat casa pe care o închiriam. Deoarece existau riscuri la adresa siguranței mele și nu le-am putut arăta cartea de identitate, urmau să ne denunțe. Unul dintre bărbați mi-a spus cu ferocitate: „Stai să vezi, mă duc chiar acum să chem poliția să te aresteze!” După ce a spus asta, a ieșit. Eu și surorile mele de la biserică am profitat de ocazie și am plecat în grabă. A doua zi dimineață, zece polițiști s-au dus la acea casă. Cum nu ne-au putut aresta pe noi, l-au arestat în schimb pe proprietarul nostru non-credincios. Am văzut că faptul de a fi sau nu arestată depindea de Dumnezeu. Exact așa cum spune El: „Fără permisiunea lui Dumnezeu, Satana nu poate să atingă cu ușurință nici măcar un strop de apă sau un grăunte de nisip de pe pământ; fără permisiunea lui Dumnezeu, Satana nu poate nici măcar să se pună cu furnicile de pe pământ, ca să nu mai vorbim de omenire, care a fost creată de Dumnezeu” (Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Dumnezeu Însuși, Unicul I”). Dacă Dumnezeu ar îngădui să fiu arestată, ar fi cu buna Sa intenție, iar eu ar trebui să mă supun suveranității și rânduielilor Sale, rămânând fermă în mărturia mea pentru El.

Am citit un alt pasaj din cuvintele lui Dumnezeu și am dobândit o perspectivă mult mai clară asupra morții. Dumnezeu Atotputernic spune: „Cum au murit discipolii Domnului Isus? Printre discipoli, s-au numărat cei care au fost lapidați, târâți în urma unui cal, răstigniți cu capul în jos, dezmembrați de cinci cai – diverse forme de a muri s-au abătut asupra lor. Care a fost motivul pentru moartea lor? Acela că s-au implicat în vreo fărădelege și apoi au fost executați conform legii? Nu. Ei au propovăduit Evanghelia Domnului, dar oamenii lumii nu au acceptat-o, ci, în schimb, i-au condamnat, i-au bătut și i-au batjocorit și chiar i-au ucis – astfel au fost martirizați. […] De fapt, acesta este felul în care trupurile lor au murit și au mers pe lumea cealaltă; aceasta a fost maniera în care au părăsit lumea omenească, dar asta nu înseamnă că finalul lor a fost același. Indiferent de maniera în care au murit, în care au plecat sau în care s-a întâmplat asta, acesta nu a fost felul în care Dumnezeu a determinat finalurile acelor vieți, acelor ființe create. Acesta este un lucru pe care trebuie să-l vezi clar. Din contră, aceasta a fost întocmai maniera în care au condamnat această lume și au adus mărturie pentru faptele lui Dumnezeu. Aceste ființe create și-au folosit viețile lor foarte prețioase – au folosit ultima clipă a vieții lor ca să aducă mărturie despre faptele și marea putere a lui Dumnezeu și să-i declare Satanei și lumii că faptele lui Dumnezeu sunt corecte, că Domnul Isus este Dumnezeu, că El este Domnul și Dumnezeu întrupat. Până și în ultima clipă a vieții lor, ei nu au negat niciodată numele Domnului Isus. Nu a fost aceasta un fel de judecată asupra acestei lumi? Și-au folosit viețile ca să proclame lumii, ca să le dovedească ființelor umane că Domnul Isus este Domnul, că Domnul Isus este Hristos, că El este Dumnezeu întrupat, că lucrarea de răscumpărare a întregii omeniri pe care a făcut-o îi permite acesteia să trăiască mai departe – acest fapt nu se va schimba niciodată. În ce măsură și-au realizat datoria cei care au fost martirizați pentru propovăduirea Evangheliei Domnului Isus? Până la extrem? Cum s-a manifestat extrema? (Și-au oferit viețile.) Așa este, ei au plătit cu viețile lor” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Predicarea Evangheliei este datoria pe care toți credincioșii sunt obligați să o îndeplinească”). Cuvintele lui Dumnezeu lămuresc foarte bine semnificația morții. Ucenicii Domnului Isus au fost martirizați pentru că au propovăduit Evanghelia Domnului. Unii au fost uciși de sabie, alții spânzurați, iar alții răstigniți. Ei și-au folosit viețile pentru a aduce o mărturie frumoasă și răsunătoare pentru Dumnezeu și l-au umilit pe Satana. Moartea lor a avut sens și valoare, fiind aprobată de Dumnezeu. Deși trupul lor a murit, aceasta nu a fost moartea adevărată: sufletele lor s-au întors la Dumnezeu. În lucrarea din zilele de pe urmă a lui Dumnezeu, mulți frați și multe surori au adus, de asemenea, mărturia triumfului asupra Satanei. După ce au fost arestați, indiferent cum i-a torturat poliția, au preferat să moară decât să-L trădeze pe Dumnezeu sau să devină iude. Eu, însă, mă temeam să nu fiu omorâtă în bătaie chiar înainte de a fi arestată și, ca o țestoasă ce se ascunde în carapace, nu îndrăzneam să-mi fac datoria. Unde era mărturia în asta? Cu cât mă gândeam mai mult la asta, cu atât simțeam mai mult regret și mai multă mustrare de conștiință. Mi-era prea rușine să apar în public și mă uram pentru că eram atât de egoistă, detestabilă și lipsită de umanitate. M-am rugat lui Dumnezeu: „Dumnezeule drag, pentru a mă proteja, am încercat să-mi salvez pielea – duc o viață jalnică și nu arăt nicio loialitate sau supunere față de Tine. Tu ai ultimul cuvânt în privința faptului dacă voi fi sau nu arestată. Sunt dispusă să mă încredințez pe deplin în mâinile Tale și să nu mai fiu constrânsă de frica de moarte. Sunt dispusă să merg la biserici pentru a rezolva efectiv probleme și a-mi îndeplini îndatoririle.” După ce m-am rugat, m-am simțit mult mai ușurată și relaxată.

După aceea, am mers la o biserică. Prin cercetările mele, am descoperit că pentru conducătorii bisericii exista teama ca frații și surorile lor să nu fie arestați pentru predicarea Evangheliei și ca ei să nu fie trași la răspundere, așa că erau foarte pasivi în monitorizarea lucrării. Ca răspuns la această stare, am mâncat și am băut cuvintele lui Dumnezeu și am avut părtășie împreună. Conducătorii bisericii au ajuns să înțeleagă că teama lor de a-și asuma responsabilitatea și eșecul lor de a face o lucrare reală proveneau din faptul că erau controlați de firile lor satanice egoiste și detestabile și au fost dispuși să îndrepte lucrurile. Apoi, au început să se întâlnească cu liderii de echipă, cu diaconii și cu lucrătorii evanghelici, pentru a avea părtășie despre problemele din lucrarea de evanghelizare și a le rezolva. Am lucrat împreună, iar lucrarea bisericii a început treptat să arate semne de îmbunătățire. Din adâncul inimii, Îi mulțumesc lui Dumnezeu Atotputernic pentru că m-a dezvăluit și m-a mântuit!