de Xinyi, Thailanda

Mereu am luat note bune, încă de când eram mică și am participat la concursuri literare și artistice. Se poate spune că am progresat bine în toată cariera mea academică. Rudele mele sperau că mă voi distinge și voi aduce onoare familiei noastre. Spuneau adesea: „Cei care au educație sunt respectați și stimați și doar ei pot câștiga o poziția bună în societate. Cei fără educație și studii sunt priviți cu dispreț și nu vor putea niciodată să-și țină capul sus.” Eram complet de acord cu opiniile părinților mei. Pur și simplu, zicala: „Să ieși în evidență mai presus de ceilalți și să aduci onoare strămoșilor tăi” a devenit obiectivul meu. Ca să ating acest obiectiv, învățam de dimineața până noaptea și perseveram în ciuda oboselii. În timpul meu liber, intram pe internet ca să învăț și mai mult. N-am lipsit la nicio oră, n-am întârziat niciodată și am ascultat cu atenție lecțiile. După ore, alții ieșeau să se joace, dar eu rămâneam în clasă să-mi fac temele. Am fost mereu printre ultimii care predau lucrările, verificându-mi cu atenție răspunsurile. Din cauza studiilor, nu mâncam la ore normale, nu făceam mișcare și deseori nu dormeam suficient. După eforturi susținute, am fost admisă la școala visurilor mele: Universitatea Chiang Mai. Când părinții, prietenii și profesorii mei au auzit vestea, m-au privit toți cu admirație și invidie. Am fost incredibil de fericită. Am crezut că e începutul unei vieți minunate, remarcabile, că multe companii vor sta la coadă să mă angajeze când voi absolvi și, cu siguranță, mă voi afirma și mă voi face remarcată. Pe neașteptate, mama a fost diagnosticată cu cancer într-un stadiu avansat. Medicii au spus că mai are foarte puțin de trăit. Vestea a fost ca un trăsnet din senin și m-a copleșit de tot. Părea că tot ce plănuisem se făcuse fărâme. Muncisem atât de mult la școală ca să mă fac remarcată în viitor, să am mijloacele să-mi întrețin mama și să o fac mândră. Dar ea se îmbolnăvise de cancer înainte de absolvirea mea. Am fost foarte deprimată. Am vrut să merg acasă și să am grijă de mama, dar m-am gândit cât muncisem ca să intru la universitate și că ar trebui să mă aleg cu ceva după tot efortul pe care l-am depus ani de zile. Dacă mi-aș abandona școala ca să am grijă de mama, n-ar fi toată munca mea în zadar? Eram foarte indecisă și nu știam cum să procedez. Odată, mama m-a sunat și mi-a spus: „Nu cred că voi mai fi când vei absolvi tu, dar, de dragul viitorului tău, trebuie să-ți termini studiile și să duci o viață bună. Atunci mă voi putea duce fără niciun regret.” După ce m-a convins mama, nu m-am întors acasă să am grijă de ea și mi-am continuat studiile. La scurt timp după aceea, mama a murit. Am fost chinuită de amintiri despre ea și nu mă puteam gândi decât la sarcina pe care mi-a încredințat-o. Am hotărât să studiez din greu, să-mi fac un nume și să mă ridic la înălțimea speranțelor ei.

La început, am reușit să mă adaptez la viața universitară, dar apoi am văzut că viața aceea era destul de seacă și plictisitoare, nu era deloc cum îmi imaginasem. Dimpotrivă, viața universitară era foarte competitivă. Studenții formau clici în funcție de mediul lor familial și existau multe tachinări și ridiculizări. Unii profesori chiar le țineau isonul studenților cu note bune sau din familii bogate, tachinându-i pe cei cu note proaste sau din familii sărace. Astfel, studenții care se simțeau deja inferiori rămâneau și mai mult în urmă, iar unii chiar s-au transferat ori s-au retras. Disprețuiam întru totul atmosfera de acolo, dar pentru a mă distinge, am perseverat cu încăpățânare în studiile mele ca să iau note bune. Prin muncă asiduă, am obținut note și rezultate bune atât la școală, cât și în cariera mea profesională. Colegii din primii ani mă priveau cu admirație și mă considerau un model de imitat în studiile lor. Am obținut faima și câștigul pe care mi le dorisem, dar mă simțeam pustie înlăuntrul meu și, treptat, m-am plictisit și m-am săturat de acel stil de viață. N-am înțeles de ce oamenii își doreau să trăiască așa. Crezusem că studiile îmi vor permite să ies în evidență, să obțin fericirea și să duc viața pe care doream să o trăiesc. De ce mă simțeam mai pustie și mai tristă cu cât urmăream mai mult acea viață? Uneori mă întrebam dacă scopul vieții este doar să muncim ca să cunoaștem succesul și apoi să murim. Și, ținând cont că nu luăm nimic cu noi în mormânt și nu avem cu ce ne mândri după eforturile noastre, ce rost aveau toate astea? Nu existau moduri de viață mai pline de sens?

Într-o zi, am văzut o postare pe Facebook despre adevăratul sens al vieții. După ce am apreciat postarea și am lăsat un comentariu, m-am împrietenit cu cineva care a început să-mi scrie despre credința religioasă și atunci mi-am dat seama că e în mod sigur un creștin. Mi-a răspândit Evanghelia lucrării de mântuire din zilele de pe urmă a lui Dumnezeu Atotputernic. Am citit multe din cuvintele Lui și am ajuns să cunosc multe adevăruri pe care nu le mai auzisem, inclusiv sursa vieții omului, rădăcina suferinței lui și metodele prin care Satana corupe omenirea. Cuvintele lui Dumnezeu mi-au potolit setea pentru adevărurile vieții. Nu auzisem niciodată aceste adevăruri la școală. După aceea, am dat peste acest pasaj pe Facebook: „Din momentul în care omenirea a născocit științele sociale, mintea omului a ajuns ocupată de știință și cunoaștere. Știința și cunoașterea au devenit apoi instrumente pentru guvernarea omenirii și nu mai este suficient loc pentru ca omul să-L venereze pe Dumnezeu și nu au mai rămas condiții favorabile pentru venerarea Lui. Locul lui Dumnezeu s-a scufundat și mai adânc în inima omului. Fără Dumnezeu în inima sa, lumea lăuntrică a omului este întunecată, fără speranță și goală. Ulterior, mulți oameni de știință, istorici și politicieni au ieșit în evidență pentru a-și exprima teoriile asupra științei sociale, teoria evoluției omenirii și alte teorii care contrazic adevărul că Dumnezeu a creat omul, pentru a umple inimile și mințile oamenilor. Și astfel, cei care cred că Dumnezeu a creat totul au devenit tot mai puțini, iar cei care cred în teoria evoluției au devenit tot mai mulți la număr. Tot mai multe persoane tratează consemnările lucrării lui Dumnezeu și cuvintele Lui din epoca Vechiului Testament drept mituri și legende. În inimile lor, oamenii devin indiferenți față de demnitatea și măreția lui Dumnezeu, față de dogma potrivit căreia Dumnezeu există și stăpânește toate lucrurile. Supraviețuirea omenirii și destinul țărilor și națiunilor nu mai sunt importante pentru ei, iar omul trăiește într-o lume goală, preocupat doar de a mânca, a bea și a-și satisface plăcerile…” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Anexă 2: Dumnezeu conduce destinul întregii omeniri”). După ce am citit acest pasaj din cuvintele lui Dumnezeu, am realizat că, întrucât inimile oamenilor sunt mistuite de știință și cunoaștere, nelăsând loc pentru Dumnezeu, ele devin tot mai pustii. Așa că oamenii caută să investigheze care e scopul vieții, ce valoare există în viață și care e sensul vieții. Dar cu cât încearcă mai mult să folosească știința și cunoștințele pentru a investiga aceste chestiuni, cu atât dobândesc mai puțin răspunsuri reale. Această cunoaștere le dă doar o senzație temporară de consolare, deoarece știința și cunoașterea nu sunt adevărul și nu le pot da cu adevărat viață. Înainte crezusem mereu că oamenii mai informați au perspective mai clare asupra vieții și înțeleg mai bine lucrurile și, întrucât cei care acumulează cunoștințe sunt respectați, duc o viață valoroasă și pot obține mai multă fericire. Însă după ce am studiat atât de mult, tot nu știam care e scopul vieții, de unde vine omul, care este destinația lui și n-am dobândit fericirea pe care o urmăream. Chiar și când am trecut cu brio testele, m-am clasat prima din clasă și am fost admirată de toți, tot mă simțeam pustie și nefericită, iar dificultățile cu care mă confruntam nu fuseseră rezolvate. Am văzut cum încercau ceilalți studenți să umple golul mergând la cumpărături, cântând karaoke, ieșind în baruri și participând la concerte ale cântăreților celebri. La început, m-am distrat și eu urmărind aceste tendințe cu ei, dar, după aceea, m-am simțit și mai pustie. Abia după ce am citit cuvintele lui Dumnezeu mi-am dat seama că motivul pustiirii spirituale a oamenilor este urmărirea științei și cunoașterii. Știința și cunoașterea îi determină să nege că Dumnezeu a creat omul. Nu doar că nu știu sau nu recunosc că vin de la Dumnezeu, dar ajung și la concluzia că lucrarea și cuvintele Lui sunt doar legende sau mituri. Astfel, Dumnezeu Își pierde locul în inimile oamenilor, iar ei se îndepărtează tot mai mult de El. Cum ar putea să nu se simtă pustii dacă nu-L cunosc pe Dumnezeu și nu-L au în inimă pe El și cuvintele Lui? Viața mea vine de la Dumnezeu. Tot ce s-a întâmplat în viața mea a fost rezultatul rânduielilor Lui. Ca ființă creată, trebuie să-L urmez și să mă închin Lui ca să am o soartă mai bună. După aceea, am acceptat lucrarea din zilele de pe urmă a lui Dumnezeu și m-am simțit ca și cum m-aș fi întors în final acasă.

Apoi, după ce am participat o vreme la adunări, m-am simțit tot mai împlinită spiritual, m-am bucurat mult mai mult și m-am simțit liniștită și fericită. După o adunare, voiam să citesc mai multe din cuvintele lui Dumnezeu Atotputernic, așa că am vizitat site-ul EVANGHELIA POGORÂRII ÎMPĂRĂȚIEI pentru a căuta cărți ale cuvintelor Sale. Pe site, am găsit un pasaj care descrie cum corupe Satana omenirea: „Odată ce o persoană se împotmolește în faimă și câștig, nu mai caută ceea ce este strălucitor, ceea ce este drept sau acele lucruri care sunt frumoase și bune. Asta deoarece puterea seducătoare pe care o au asupra oamenilor faima și câștigul este prea mare; ele devin lucruri pe care oamenii le urmăresc fără încetare pe tot parcursul vieții și chiar pentru întreaga veșnicie. Nu este acest lucru adevărat? Unii oameni vor spune că însușirea cunoștințelor nu este altceva decât citirea cărților sau învățarea câtorva lucruri pe care încă nu le cunosc, astfel încât să nu fie demodați sau să nu fie lăsați în urmă de lume. Cunoștințele sunt însușite doar pentru ca ei să poată pune mâncare pe masă, pentru propriul lor viitor sau pentru a asigura necesitățile de bază. Există cineva care ar îndura un deceniu de studiu intens doar pentru necesitățile de bază, doar pentru a soluționa problema alimentelor? Nu, nu există astfel de oameni. Deci, de ce un om suferă aceste greutăți toți acești ani? Pentru faimă și câștig. Faima și câștigul îl așteaptă în zare, îl cheamă, iar el crede că numai prin propria sârguință, prin greutăți și luptă poate să urmeze drumul ce-l va conduce să dobândească faimă și câștig. O astfel de persoană trebuie să sufere aceste greutăți pentru propria cale viitoare, pentru bucuria sa viitoare și pentru a câștiga o viață mai bună” (Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Dumnezeu Însuși, Unicul VI”). „Satana folosește faima și câștigul pentru a controla gândurile omului, până când oamenii nu se pot gândi decât la faimă și câștig. Ei se luptă pentru faimă și câștig, suferă greutăți, îndură umilirea pentru faimă și câștig și sacrifică tot ceea ce au pentru faimă și câștig și vor judeca și hotărî orice de dragul faimei și al câștigului. În acest fel, Satana îi leagă pe oameni cu lanțuri invizibile, iar ei nu au nici puterea și nici curajul de a se debarasa de ele. Fără să știe, ei poartă aceste lanțuri și se târăsc mereu înainte, cu mare dificultate. De dragul acestei faime și a câștigului, omenirea se ferește de Dumnezeu și Îl trădează și devine din ce în ce mai nemernică. Așadar, în acest fel, o generație după alta este distrusă în mijlocul faimei și câștigului Satanei. Privind acum la acțiunile Satanei, nu sunt întru totul demne de dispreț motivele sale sinistre? Poate că astăzi încă nu puteți percepe motivele lui sinistre, deoarece credeți că nu se poate trăi fără faimă și câștig. Credeți că, dacă oamenii lasă în urmă faima și câștigul, atunci nu vor mai putea să vadă calea înainte, nu vor mai putea să-și atingă obiectivele, iar viitorul le va deveni întunecat, palid și mohorât” (Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Dumnezeu Însuși, Unicul VI”). Citind aceste cuvinte ale lui Dumnezeu, am văzut că oamenii sunt încătușați de căutarea faimei și câștigului. Ei cred că urmărirea faimei și câștigului este motivația și scopul vieții omului. Nu știu că este o cale greșită și nu au curajul sau capacitatea de a se elibera de ea. M-am gândit că scopul meu în viață era să ies în evidență și să aduc onoare strămoșilor mei, crezând că oamenii care ating aceste obiective sunt învingători în viață. Aceste idei îmi fuseseră insuflate încă din școală. Ca să-mi ating obiectivele, mă dedicasem studiilor ani de zile, învățasem și muncisem pentru o diplomă de studii superioare, ca să pot obține în final un serviciu bun, să duc o viață bună și să mă bucur de un nivel de trai mai bun. Am fost influențată în special de una dintre zicalele obișnuite ale mamei mele: „Trebuie să înduri o mare suferință pentru a răzbi în viață.” Ca să mă disting și să răzbesc în viață, credeam că trebuie să lupt și să suport greutăți și că toate greutățile vor merita. În goana mea după faimă și câștig, n-am acordat atenție lumii exterioare, m-am consacrat complet studiilor și, chiar și când mama s-a îmbolnăvit de moarte, n-am părăsit școala ca să am grijă de ea, de teamă ca asta să nu-mi influențeze studiile. Petrecusem peste zece ani urmărind faima și câștigul și nu mă întrebasem nici măcar o dată dacă merita cu adevărat. Deși am câștigat respectul și admirația colegilor mei, nu m-am simțit cu adevărat fericită. Dimpotrivă, am devenit tot mai egoistă, arogantă și disprețuitoare față de alții. Îi desconsideram în special pe oamenii mediocri care se străduiau doar să-și câștige existența. La exterior, nu exprimam astfel de sentimente, dar în sinea mea îi disprețuiam. Am realizat că mergeam pe drumul greșit și că pierdusem foarte mult timp. În cele din urmă, nu obținusem viața fericită și valoarea pe care mi le imaginasem. Prin revelația lui Dumnezeu, mi-am dat seama că Satana folosește faima și câștigul pentru a-i ispiti și corupe pe oameni. Căutarea faimei și câștigului mi-a adus o viață de suferință și m-a lăsat fără nimic. Nu mă lăsasem înșelată de complotul perfid al Satanei? Știam că merg pe calea greșită și n-ar trebui să urmăresc faima, câștigul și statutul, ci să-L urmez pe Dumnezeu și să merg pe calea urmăririi adevărului. Dar mă gândeam și cât de mult muncisem în toți acești ani. Eram doar la un pas de a absolvi și a obține diploma de studii superioare, care mi-ar aduce respect în societate. Mai târziu, când m-aș angaja, aș putea spune că am absolvit cutare facultate și aș putea să mă port cu demnitate. N-aveam încrederea să-mi abandonez studiile și voiam să urmez un master și un doctorat.

Odată, când îmi îndeplineam datoria, o soră m-a întrebat ce planuri de viitor aveam. Am spus: „Vreau să urmez un master și un doctorat, dar am niște îndoieli. Dacă urmez studii avansate, va trebui să petrec și mai mult timp învățând și voi avea mai puțin timp să-mi fac datoria. Caut să aflu dacă este corect să urmez aceste studii.” Sora mi-a citit două pasaje din cuvintele lui Dumnezeu: „Petru s-a născut într-o gospodărie agricolă evreiască obișnuită. Părinții săi întrețineau întreaga familie prin agricultură, iar el era cel mai mare dintre copii, având patru frați și surori. Aceasta, desigur, nu este partea principală a poveștii noastre; Petru este personajul nostru central. Când avea cinci ani, părinții lui Petru au început să-l învețe să citească. La acea vreme, poporul evreu era destul de erudit și deosebit de avansat în domenii precum agricultura, industria și comerțul. Datorită mediului lor social, ambii părinți ai lui Petru au primit o educație înaltă. În ciuda faptului că erau din mediul rural, erau bine educați și comparabili cu studenții universitari obișnuiți de astăzi. Evident, Petru a fost binecuvântat să se nască în condiții sociale atât de favorabile. Întrucât era isteț și înțelegea rapid, își însușea cu ușurință idei noi. După începerea studiilor, pricepea foarte ușor lucrurile în timpul lecțiilor. Părinții lui erau mândri să aibă un fiu atât de strălucit și au depus toate eforturile pentru a-i permite să meargă la școală, în speranța că va putea să se remarce și să-și asigure vreun post oficial în societate. Fără să-și dea seama, Petru devenise interesat de Dumnezeu, ceea ce a făcut ca, la paisprezece ani, când era la liceu, să se simtă scârbit de programul culturii Greciei antice pe care îl studia, în special de personajele fictive și evenimentele inventate din istoria greacă veche. De atunci, Petru – care tocmai intrase în primăvara tinereții sale – a început să încerce să afle mai mult despre viața umană și despre lumea cea largă. Conștiința lui nu l-a constrâns să răsplătească durerile pe care le înduraseră părinții, deoarece vedea clar că oamenii trăiau cu toții într-o stare de autoînșelare, toți trăiau vieți fără însemnătate, distrugându-și viețile în lupta lor pentru avere și recunoaștere. Perspectiva sa avea, în mare măsură, legătură cu mediul social în care locuia. Cu cât oamenii au mai multă cunoaștere, cu atât relațiile interpersonale și lumile lăuntrice sunt mai complexe și, prin urmare, cu atât mai mult trăiesc într-un gol. În aceste condiții, Petru și-a petrecut timpul liber făcând vizite prelungite, cele mai multe unor figuri religioase. În inima lui, avea vagul sentiment că religia ar putea fi în stare să dea socoteală de tot ceea ce era inexplicabil în lumea umană și, de aceea, mergea adesea la o sinagogă din apropiere pentru a asista la slujbe. Părinții săi nu știau acest lucru și, nu după mult timp, Petru, care întotdeauna avusese o reputație bună și fusese bun la învățătură, a început să urască mersul la școală. Sub supravegherea părinților, abia a terminat liceul. Înotând către mal dinspre oceanul cunoașterii, a inspirat adânc; de atunci, nimeni nu avea să-l mai educe sau să-l îngrădească” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Interpretări ale tainelor «cuvintelor lui Dumnezeu către întregul univers»”, Despre viața lui Petru). „De-a lungul vieții sale, Petru a pescuit ca să-și câștige existența, dar, mai mult decât atât, a trăit pentru a predica. În ultimii săi ani, a scris primele două epistole ale sale, precum și mai multe scrisori către biserica din Filadelfia din acea vreme. Oamenii din această perioadă erau profund impresionați de el. În loc să țină prelegeri oamenilor folosindu-și propriile prerogative, el le-a oferit o provizie de viață adecvată. Nu a uitat niciodată învățăturile lui Isus înainte de plecarea Acestuia și a fost inspirat de ele de-a lungul vieții. În timp ce Îl urma pe Isus, a luat hotărârea să răsplătească dragostea Domnului cu moartea sa și să urmeze exemplul Său în toate lucrurile. Isus a fost de acord cu acest lucru, așa că, atunci când Petru avea 53 de ani (la mai mult de 20 de ani de la plecarea lui Isus), Isus i S-a arătat pentru a-l ajuta să-și îndeplinească aspirația. În următorii șapte ani, Petru și-a petrecut viața pentru a ajunge să se cunoască pe sine. Într-o zi, la sfârșitul acestor șapte ani, a fost răstignit cu capul în jos, încheindu-și astfel extraordinara sa viață” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Interpretări ale tainelor «cuvintelor lui Dumnezeu către întregul univers»”, Despre viața lui Petru). După ce am ascultat aceste două pasaje, am văzut că situația mea semăna cu situația lui Petru, care se săturase de cunoștințele deșarte învățate la școală. El știa că nu există viață în cunoaștere și că școala și societatea sunt pline de conflicte. Așa că și-a părăsit studiile și a început o viață de urmărire a adevărului și a vieții. Am văzut că Petru a avut hotărârea de a abandona școala și societatea, fără să-i pese cum îl vor judeca alții, că nu s-a împotmolit în afecțiunile lui, ci a avut o hotărâre fermă și convingere personală și n-a fost influențat de tendințele vremii. A fost destul de curajos încât să-și schimbe modul vechi de viață pentru a căuta lucruri pozitive. A fost de-a dreptul incredibil că Petru a reușit să ia o astfel de decizie pe vremea aceea. A fost nevoie de incredibil de multă credință. Cuvintele lui Dumnezeu au avut un mare impact asupra mea. La exterior, ar fi putut părea că Petru nu a obținut reputație sau profit, dar el dobândise lauda lui Dumnezeu. Am realizat că urmărirea adevărului și realizarea datoriei de ființă creată, la fel ca Petru, practicarea conform cuvintelor lui Dumnezeu, trăind adevărul-realitate, cunoașterea lui Dumnezeu și supunerea în fața Lui sunt elementele unei vieți valoroase și pline de sens. M-am gândit la eforturile mele sârguincioase în studii. După ce am terminat liceul, am intrat la facultate și acum mă gândeam la diploma de master. Oare nu-mi stabileam obiective tot mai mari doar ca să ies în evidență și să mă disting? Era aceasta o urmărire semnificativă? M-am gândit că mama studiase din greu de la o vârstă fragedă ca să ajungă în vârf, muncise cu sârguință în profesia ei și răzbise în viață la treizeci de ani, trecând peste greutăți, se bucurase de condiții materiale mai bune și obținuse faimă, câștig și respectul celorlalți. Din afară, părea destul de respectată, dar, în cele din urmă, a făcut cancer și a murit. Faima și câștigul n-au putut să o salveze de boală. Am realizat că urmărirea faimei și câștigului nu are valoare sau sens. Mai târziu, am citit alte două pasaje din cuvintele lui Dumnezeu, care mi-au permis să-mi dau seama și mai mult ce cale ar trebui să aleg. Dumnezeu Atotputernic spune: „Tu ești o ființă creată – ar trebui, desigur, să-L slăvești pe Dumnezeu și să urmărești o viață plină de sens. Dacă nu-L slăvești pe Dumnezeu, ci trăiești în trupul tău murdar, atunci nu ești doar o bestie cu chip de om? Deoarece ești o ființă omenească, ar trebui să te sacrifici pentru Dumnezeu și să înduri toate suferințele! Ar trebui să accepți cu bucurie și cu încredere mica suferință la care ești supus astăzi și să trăiești o viață plină de sens, ca Iov și Petru. […] Sunteți oameni care urmăriți calea cea dreaptă, aceia care își doresc o îmbunătățire. Sunteți oameni care vă ridicați în națiunea marelui balaur roșu, cei pe care Dumnezeu îi numește drepți. Nu este aceasta viața cea mai plină de sens?” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Practica (2)”). „Ei nu ar trebui să fie lipsiți de idealuri, aspirații sau de o dorință entuziastă de a deveni mai buni; nu ar trebui să fie descurajați de perspectivele lor și nici nu ar trebui să își piardă speranța în viață sau încrederea în viitor; ar trebui să aibă perseverența de a continua drumul adevărului pe care l-au ales acum – să-și împlinească dorința de a-și sacrifica întreaga viață pentru Mine. Nu ar trebui să trăiască fără adevăr, nici să ascundă ipocrizie și necinste – ar trebui să rămână fermi pe poziția corectă. Ei nu ar trebui doar să fie pasivi, ci ar trebui să aibă spiritul de a îndrăzni să facă sacrificii și să lupte pentru dreptate și adevăr. Oamenii tineri ar trebui să aibă curajul de a nu ceda în fața opresiunii forțelor întunericului și de a transforma semnificația existenței lor. Tinerii nu ar trebui să renunțe în fața nenorocirilor, ci ar trebui să fie deschiși și sinceri și cu un spirit de iertare pentru frații și surorile lor. Bineînțeles, acestea sunt cerințele Mele pentru toată lumea, cât și sfatul Meu pentru toată lumea. Dar chiar mai mult, acestea sunt cuvintele Mele liniștitoare pentru toți oamenii tiner. Ar trebui să practicați potrivit cuvintelor Mele. În special, persoanelor tinere nu ar trebui să le lipsească hotărârea de a-și exersa discernământul în anumite probleme și de a căuta dreptatea și adevărul. Ar trebui să căutați toate lucrurile frumoase și bune și ar trebui să dobândiți realitatea tuturor lucrurilor pozitive. Ar trebui să fiți responsabili față de viața voastră – nu trebuie să o tratați cu ușurință. Oamenii vin pe pământ și Mă întâlnesc rareori și, de asemenea, rar au oportunitatea de a căuta și dobândi adevărul. De ce nu să nu prețuiești acest moment frumos ca pe calea corectă de urmat în această viață?” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cuvinte pentru cei tineri și cei vârstnici”). Cuvintele lui Dumnezeu mi-au dat o nouă înțelegere a vieții. Omul n-ar trebui să trăiască pentru faimă și câștig, ci să-L slăvească Dumnezeu, să se sacrifice pentru El și să urmărească adevărul. Aceasta este o viață valoroasă și plină de sens. Ca ființe create, chiar dacă dobândim faimă, câștig și respectul celorlalți, dacă nu-L slăvim pe Dumnezeu și nu ne îndeplinim îndatoririle de ființe create, vom fi trăit în zadar. Deși am pretins la început că sunt dispusă să-L urmez pe Dumnezeu, să renunț la lucruri și să mă sacrific, n-am pus nimic din toate acestea în practică. Tot am căutat confortul trupesc, perspective bune de viitor și respectul celorlalți. Încă nu înțelesesem adevărata semnificație și valoare a vieții omului. M-am gândit că a fost binecuvântarea și harul lui Dumnezeu că m-am născut în zilele de pe urmă și acceptasem lucrarea lui Dumnezeu la o vârstă atât de fragedă. El a rânduit să cresc în acest mediu avantajos, în care învățasem multe limbi, inclusiv chineza, astfel încât să pot să citesc cuvintele Sale și să-mi folosesc competențele în datoria mea. Vârsta, trecutul și competențele mele lingvistice erau potrivite pentru a urmări adevărul și a-mi realiza îndatoririle. Dacă aș căuta cu încăpățânare faima, câștigul și statutul și aș dobândi atât faima, cât și câștigul, dar aș pierde ocazia de a-L urma pe Dumnezeu și de a urmări adevărul, ce sens ar avea acea realizare? Nimic în această lume nu se compară cu dobândirea adevărului și nu există comparație între o viață considerată bună de către oameni și o viață lăudată de Creator. Doar o viață lăudată de Dumnezeu este semnificativă și valoroasă. Realizând asta, am căpătat hotărârea de a urmări adevărul, de a mă supune lui Dumnezeu și de a-L mulțumi. Eram dispusă și să renunț la universitate ca să mă sacrific pentru Dumnezeu. M-am rugat Lui, spunând că trebuie să mă eliberez de acest stil de viață plictisitor și sec, să urmăresc adevărul, să-L urmez pe Dumnezeu și să merg pe calea cea dreaptă.

Mai târziu, mi-am sunat consilierul, i-am spus că intenționez să mă retrag și i-am cerut să-mi aprobe cererea de retragere. Însă nu doar că n-a fost de acord să semneze, ci a și spus: „Mai ai doar un an până la absolvire, n-ar fi păcat să renunți acum? Sigur știi că salariile pentru absolvenții de facultate sunt mult mai mari decât ale celorlalți. Fără o diplomă de facultate, s-ar putea chiar să găsești cu greu de muncă. Oamenii nu te vor privi la fel. Dacă ai o problemă, poți să amâni studiile cu un an și apoi să revii după ce o rezolvi. Nu este o opțiune mai bună?” După ce am auzit sfatul consilierului, m-am simțit puțin indecisă. M-am gândit că poate ar trebui să amân, așa cum spusese, și să revin mai târziu. Astfel, aș putea să-mi iau diploma de absolvire, să găsesc un serviciu bun și, ulterior, să fiu respectată. Dar m-am gândit și că ar putea fi complotul perfid al Satanei. Satana n-a vrut să-L urmez pe Dumnezeu și să-mi realizez datoria, așa că a folosit faima și câștigul pentru a mă ispiti. M-am gândit la aceste cuvinte ale lui Dumnezeu. „Când Dumnezeu lucrează, Se îngrijește de o persoană și o apreciază și când o favorizează și o aprobă, Satana se ține și el îndeaproape în urma acesteia, încercând să o inducă în eroare și să-i facă rău. Dacă Dumnezeu dorește să câștige această persoană, Satana, pentru a-și atinge obiectivul ascuns, ar face orice-i stă în putere să-L împiedice pe Dumnezeu, folosind diferite vicleșuguri ticăloase ca să ispitească, să perturbe și să submineze lucrarea lui Dumnezeu. Care este acest obiectiv? El nu vrea ca Dumnezeu să câștige pe nimeni; vrea să pună stăpânire pe toți cei pe care vrea Dumnezeu să-i câștige, vrea să-i controleze, să preia controlul asupra lor pentru ca ei să i se închine și să i se alăture în a comite fapte rele și să I se împotrivească lui Dumnezeu” (Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Dumnezeu Însuși, Unicul IV”). Dacă mi-aș abandona studiile ca să-L urmez pe Dumnezeu, aș avea mai mult timp să urmăresc adevărul și să-mi fac datoria, însă consilierul spusese anumite lucruri încercând să mă ispitească. La exterior, părea că are grijă de mine, dar complotul perfid al Satanei lucra în fundal. Satana a vrut să mă ispitească să caut în continuare faima, câștigul și statutul și să mă împotmolesc în urmărirea acestora. Nu puteam să mă las amăgită de șiretlicul Satanei. Realizând acest lucru, i-am răspuns consilierului: „Înțeleg ce vreți să spuneți, dar acum înțeleg și mai clar intenția urgentă a lui Dumnezeu. Am chibzuit îndelung dacă să aleg această cale a credinței și am luat deja o decizie. Îmi voi devota viața credinței, urmându-L pe Dumnezeu și sacrificându-mă pentru El și nu mă voi întoarce niciodată la studii. Am decis să mă retrag. Sper să mă înțelegeți.” Văzând că eram hotărâtă, consilierul n-a mai încercat să mă convingă și mi-a semnat actele de retragere. Așadar m-am retras fără întârziere.

După aceasta, am avut mult mai mult timp și energie pentru datoria mea și am devenit mult mai concentrată și liniștită înaintea lui Dumnezeu. În plus, am avut mai mult timp să meditez la cuvintele Lui, să am părtășie despre adevăr cu frații și surorile și să-mi fac datoria. Am simțit că mă apropii tot mai mult de Dumnezeu. A trecut aproape un an și jumătate de atunci. În timp ce mi-am realizat datoria, mi-am dezvăluit firile corupte, dar prin aceasta, am învățat să lucrez armonios cu ceilalți și, când am întâmpinat probleme, am învățat să nu mă blochez în ele și să caut adevărul pentru a le rezolva. Am dobândit foarte multe în ultimul an. Dacă aș fi așteptat încă un an să încep să-mi fac datoria, aș fi ratat atât de multe ocazii de a dobândi adevărul, ceea ce ar fi fost o pierdere importantă pentru mine. De asemenea, am văzut cum catastrofele din lume devin tot mai grave. Ucraina și Rusia sunt în război, conflicte însemnate au izbucnit peste tot în lume, pandemia s-a intensificat, iar cutremurele și inundațiile devin tot mai dese. M-am gândit că, atunci când vor veni calamitățile, chiar dacă aș fi luat diploma și aș fi dobândit faimă, câștig și respect, totul ar fi lipsit de sens dacă nu aș avea viață. Așa cum a spus Domnul Isus: „Și la ce i-ar folosi unui om să câștige întreaga lume, dacă s-ar distruge sau s-ar pierde pe sine însuși?” (Luca 9:25). Trebuie să cred în Dumnezeu și să-L urmez din toată inima. Astfel pot dobândi adevărul și viața. Acesta e cel mai valoros lucru din lume și cea mai mare binecuvântare! Decizia mea de a renunța la studii pentru a-L urma pe Dumnezeu și a-mi realiza datoria de ființă creată e cea mai bună decizie pe care am luat-o vreodată! Slavă Ție, Dumnezeule, pentru îndrumarea Ta!