Recompensele îndeplinirii datoriei

de Yang Mingzhen, Canada

Dumnezeu Atotputernic spune: „Supunerea față de lucrarea lui Dumnezeu trebuie să fie palpabilă și trebuie să fie trăită. Supunerea la un nivel superficial nu poate primi aprobarea lui Dumnezeu și doar supunându-te aspectelor superficiale ale cuvântului lui Dumnezeu, fără a căuta o transformare a propriei firi, nu vei putea să fii pe placul inimii lui Dumnezeu. Ascultarea față de Dumnezeu și supunerea față de lucrarea lui Dumnezeu sunt una și aceeași. Cei ce se supun numai lui Dumnezeu, dar nu și lucrării Lui, nu pot fi considerați ascultători, cu atât mai puțin cei ce nu se supun cu adevărat, ci sunt lingușitori fățarnici. Cei ce se supun cu adevărat lui Dumnezeu pot toți dobândi folos din lucrarea Lui și pot dobândi înțelegerea firii și lucrării lui Dumnezeu. Numai astfel de oameni se supun cu adevărat lui Dumnezeu. Astfel de oameni pot ajunge să obțină o nouă cunoaștere de la lucrarea cea nouă și să experimenteze noi schimbări de la aceasta. Numai astfel de oameni sunt plăcuți lui Dumnezeu; numai un astfel de om va fi desăvârșit, unul care a trecut printr-o schimbare a firii sale. Cei ce primesc aprobarea lui Dumnezeu sunt cei care se supun cu bucurie lui Dumnezeu, precum și cuvântului și lucrării Sale. Numai un astfel de om se află în poziția bună; numai un astfel de om Îl dorește sincer pe Dumnezeu și Îl caută cu sinceritate pe Dumnezeu” („Cei care se supun lui Dumnezeu cu o inimă sinceră vor fi negreșit câștigați de Dumnezeu” din Cuvântul Se arată în trup). În lumina acestor cuvinte, aș vrea să-mi împărtășesc experiența și înțelegerea supunerii față de Dumnezeu.

Totul a început în martie 2016, când am fugit din China ca să scap de arestul și persecuția PCC, astfel încât să-mi pot practica liber credința. După o vreme, conducătoarea bisericii, sora Zhang, a venit la mine și m-a întrebat: „Ai vrea să preiei datorii de udare?” Bucuroasă peste măsură, am răspuns: „Ar fi grozav! Îmi voi putea ajuta frații și surorile să înțeleagă adevărul și să stabilească temelii pe adevărata cale. Voi face fapte atât de bune!” Dacă frații și surorile care mă cunoșteau ar afla că fac datoria de udare, m-ar admira și respecta foarte mult. Acest lucru m-ar pune într-o lumină foarte bună. Cu toate acestea, tocmai când îmi făcusem speranțe, conducătoarea a venit iarăși să-mi vorbească. A spus că niște surori trebuiau să se mute din cauza unor situații de urgență, dar nu găsiseră o locuință potrivită. A spus că ar fi bună casa mea și a întrebat dacă puteam face datorii de găzduire. Am simțit o mare tulburare interioară când a spus asta. Crezusem că voi face datorii de udare, dar acum era găzduire? Nu aveam să-mi petrec tot timpul în bucătărie? Ar fi o muncă grea, dar, mai mult decât atât, ar fi rușinos! Afară, în lume, cumpăram și vindeam afaceri mari și aveam propria fabrică. Toți prietenii și rudele mă numeau „super-femeie”. Acasă, o puneam pe bonă să spele rufele, să gătească și să facă curățenie. Acum trebuia să preiau eu acel rol și să gătesc pentru alții. Chiar nu voiam să fac acest lucru. Însă m-am gândit că surorile nu aveau unde să locuiască și nu-și puteau face datoriile în pace, plus că locuința mea era potrivită pentru găzduire, așa că am fost de acord, fără tragere de inimă.

În zilele ce au urmat, la suprafață, îmi făceam datoriile de găzduire, dar, în interior, eram tulburată și am început să devin suspicioasă. Oare frații și surorile mele credeau că nu sunt potrivită pentru datoriile de udare? Altfel de ce mi-ar cere să fiu gazdă? Dacă ar fi aflat frații și surorile care mă cunoșteau, oare ar fi spus că îmi lipsea realitatea adevărului și că nu puteam face alte datorii în afară de cea de gazdă? Acest gând m-a supărat și mai tare. Apoi m-am gândit la hotărârea pe care o luasem înaintea lui Dumnezeu, aceea că indiferent ce datorie mi-ar fi fost repartizată, atât timp cât era în beneficiul lucrării bisericii, aveam să o fac 100% și, chiar dacă nu-mi plăcea, tot aveam să mă supun pentru a-L mulțumi pe Dumnezeu. Atunci de ce nu eram capabilă să mă supun acum că mi se cerea să fac datorii de găzduire? În tăcere, I-am spus o rugăciune lui Dumnezeu. Am zis: „O, Dumnezeule, ai cârmuit și ai rânduit să fac datorii de găzduire, însă mereu îmi vine să mă răzvrătesc și nu mă pot supune niciodată. Dumnezeule, Te rog să mă luminezi și să mă îndrumi ca să-Ți pot înțelege voia.”

După aceea, am citit două pasaje din cuvintele lui Dumnezeu: „Pentru a măsura dacă oamenii pot sau nu pot asculta de Dumnezeu, lucrul cheie care trebuie urmărit este dacă ei doresc ceva extravagant de la Dumnezeu și dacă au sau nu motive ascunse. Dacă oamenii fac întotdeauna cereri de la Dumnezeu, aceasta dovedește că ei nu sunt ascultători față de El. Orice ți se întâmplă, dacă nu poți primi acest lucru de la Dumnezeu, nu poți căuta adevărul, vorbești întotdeauna prin propriul raționament subiectiv și simți mereu că doar tu ai dreptate, și chiar ești încă în stare să te îndoiești de Dumnezeu, atunci vei avea necazuri. Astfel de oameni sunt cei mai aroganți și răzvrătiți față de Dumnezeu. Oamenii care fac mereu cereri de la Dumnezeu nu pot niciodată să asculte cu adevărat de El. Dacă ceri de la Dumnezeu, aceasta dovedește că faci o înțelegere cu Dumnezeu, că îți alegi propriile gânduri și acționezi conform gândurilor tale. În aceasta, Îl trădezi pe Dumnezeu și ești neascultător” („Oamenii fac prea multe cereri de la Dumnezeu” din Consemnări ale cuvântărilor lui Hristos). „Ce este supunerea adevărată? Ori de câte ori Dumnezeu face ceva ce ți-e pe plac și simți că totul este mulțumitor și potrivit și ți s-a permis să ieși în evidență, simți că e ceva destul de glorios, spui «Îți mulțumesc, Dumnezeule» și te poți supune orchestrării și orânduirilor Lui. Totuși, de fiecare dată când ți se atribuie un loc neînsemnat în care nu reușești niciodată să ieși în evidență și nimeni nu te recunoaște vreodată, nu te mai simți fericit și ți se pare greu să te supui. […] Supunerea atunci când condițiile sunt favorabile este în general ușoară. Dacă te poți supune și în împrejurări nefavorabile – în care lucrurile nu merg așa cum vrei și sentimentele îți sunt rănite, în împrejurări care te fac slab, care te fac să suferi fizic și îți afectează reputația, care nu îți pot satisface vanitatea și mândria și care te fac să suferi psihic – atunci ai cu adevărat statură. Nu este acesta scopul pe care ar trebui să-l urmăriți? Dacă aveți o asemenea hotărâre și un asemenea țel, atunci există speranță” (Părtășia lui Dumnezeu). Cuvintele lui Dumnezeu mi-au arătat că adevărata supunere nu este o tranzacție și că nu este influențată de alegerea personală. Fie că îmi place sau nu, fie că-mi aduce sau nu beneficii, atât timp cât vine de la Dumnezeu și ajută lucrarea bisericii, ar trebui să mă supun pe deplin. Dar, în schimb, ce făceam eu? Când mi s-a cerut să fac datorii de găzduire, n-am avut în minte grija față de voia lui Dumnezeu sau sprijinirea lucrării bisericii, ci, în schimb, m-am gândit numai dacă mă voi putea semeți pentru a-i face pe ceilalți să mă admire și dacă vanitatea îmi va fi satisfăcută. Era asta supunere față de Dumnezeu? Mi-am amintit de vremea în care eram conducătoare de grup. Conducătoarea bisericii avea mereu, mai întâi, părtășie cu mine despre lucrarea din biserică. Credeam că aceasta avea o părere bună despre mine și că frații și surorile mele mă admirau. Niciun efort nu era prea mare în datoria mea și, indiferent cât de grea sau obositoare era, o făceam bucuroasă. Însă, când am fost pusă în fața datoriilor de găzduire, am devenit negativă, gândindu-mă că acestea sunt modeste. Mai important, indiferent cât de mult încercam, acel efort ar fi fost invizibil pentru ceilalți. De asta eram potrivnică și nu voiam s-o fac. Abia în acel moment, am văzut că am investit atât de mult efort în vechea mea datorie pentru că mă puteam semeți și-i puteam face pe ceilalți să mă admire. Datoriile de găzduire, pe de altă parte, nu-mi puteau satisface în niciun fel ambiția, așa că eram incapabilă să mă supun. Atunci mi-am dat seama că avusesem mereu preferințe personale și alegeri în datoria mea și că nu mă gândeam niciodată decât la reputația și statutul meu și la cum aceasta îmi aducea beneficii. Nu căutam adevărul și nu mă supuneam lui Dumnezeu deloc!

Mai târziu, am citit aceste cuvinte ale lui Dumnezeu: „Cei care sunt capabili să pună adevărul în practică pot accepta cercetarea lui Dumnezeu cu privire la acțiunile lor. Când accepți cercetarea lui Dumnezeu, inima ta este îndreptată. Dacă faci mereu lucrurile doar ca să le vadă ceilalți și nu accepți cercetarea lui Dumnezeu, Îl ai pe Dumnezeu în inima ta? Astfel de oameni nu au o inimă cu teamă de Dumnezeu. Nu face mereu lucrurile de dragul tău, nu lua mereu în considerare propriile interese și nu ține cont de statutul, renumele sau reputația ta. Nu lua în considerare interesele oamenilor. Trebuie să ții cont mai întâi de interesele casei lui Dumnezeu și să le consideri prima ta prioritate; s-ar cuveni să ții seama de voia lui Dumnezeu. Să începi prin a contempla dacă ai fost sau nu impur în îndeplinirea datoriei tale, dacă ai făcut tot ce ai putut ca să fii loial, să-ți îndeplinești responsabilitățile, și dacă ai dat totul și ai chibzuit sau nu din inimă la datoria ta și la lucrarea casei lui Dumnezeu. Trebuie să te gândești la aceste lucruri. Ia-le frecvent în calcul și atunci îți va fi ușor să-ți îndeplinești bine datoria” („Poți dobândi adevărul după ce ți-ai încredințat sincer inima lui Dumnezeu” din Consemnări ale cuvântărilor lui Hristos). Am găsit o cale de a practica în cuvintele lui Dumnezeu. A trebuit să accept cercetarea minuțioasă a lui Dumnezeu asupra datoriei mele, să am frică de Dumnezeu în inima mea, să fiu capabilă să renunț la câștigul personal și, pur și simplu, să fac orice aducea beneficii bisericii. După ce am înțeles voia lui Dumnezeu, am spus această rugăciune: „O, Dumnezeule, sunt dispusă să-Ți accept cercetarea minuțioasă. Nu mă voi mai concentra pe ce cred alții despre mine. Vreau doar să fiu capabilă să mă supun rânduielilor Tale și să-mi fac bine datoria de găzduire.” Pe parcursul zilelor ce au urmat, surorile mele de la biserică știau că abia ajunsesem în această țară străină și că îmi era greu să cumpăr lucruri, așa că și-au făcut timp să meargă cu mine la cumpărături pentru cele trebuincioase. Erau foarte ocupate în datoriile lor, dar mă ajutau cu treburile casnice atunci când puteau. Ori de câte ori aveam o problemă, aveau părtășie cu mine despre cuvintele lui Dumnezeu și aveau părtășie despre propriile experiențe pentru a mă ajuta și sprijini. Niciuna dintre surori nu mă desconsidera sau respingea fiindcă eram o gazdă. Am ajuns să înțeleg că, într-adevăr, nu există datorii importante sau datorii mărunte de făcut împreună cu frații și surorile. Pur și simplu, ne îndeplinim datoriile și obligațiile înaintea lui Dumnezeu. După această experiență, am crezut că sunt capabilă să mă supun puțin în datoria mea, dar, întrucât nu aveam nicio înțelegere adevărată a naturii și esenței mele, tot nu renunțasem complet la căutarea faimei și a statutului. Eram iarăși expusă în momentul în care se ivea o situație care nu-mi plăcea.

Ceva mai târziu, conducătoarea bisericii m-a sunat spunând că sora Zhou fusese foarte ocupată predicând Evanghelia și a întrebat dacă eram disponibilă pentru jumătate de zi, în fiecare sâmbătă, ca să o supraveghez pe fiica acesteia. M-am opus imediat ideii de a avea grijă de copii. Am fost atât de ocupată cu afacerea mea, încât nu am avut grijă nici de proprii copii. Să supraveghez copiii altora chiar m-ar face un fel de bonă. Ce ar fi crezut frații și surorile care mă cunoșteau dacă ar fi aflat despre asta? Cum aș mai putea da ochii cu ei? Însă m-am gândit la adevăratele dificultăți pe care le avea sora Zhou și am știut că, dacă nu ajut, îmi va rămâne pe conștiință. M-am gândit la asta o vreme și apoi am fost de acord. În acea sâmbătă după-amiază, am mers acasă la sora Zhou. Am rezistat cu greu până seara când, deodată, copila a început să țipe și să strige după mama ei, iar eu, pur și simplu, nu am putut s-o liniștesc. Am alergat de colo colo căutând ceva bun să-i dau ca s-o mulțumesc, i-am spus povești și i-am pus desene animate și, în cele din urmă, s-a oprit din plâns. Pe drumul înapoi spre casă, mergeam și mă gândeam: „Supravegherea copiilor e atât de grea! Nu numai că e extenuantă, dar e și complet umilitoare și trecută cu vederea.” Cu cât mă gândeam mai mult, cu atât mă simțeam mai nedreptățită. Când am ajuns înapoi acasă, le-am văzut pe surori acolo, discutând fericite despre recompensele și experiențele pe care le dobândiseră din datoriile lor. Am simțit invidie și frustrare. M-am gândit: „Când voi fi capabilă să fac datorii de udare ca surorile mele? În această datorie pe care o fac acum, ori frec oale și tigăi, ori supraveghez copii mici. Ce adevăruri pot dobândi din asta? Oare oamenii vor spune că nu am realitatea adevărului, astfel încât sunt capabilă numai de treburi neînsemnate ca acestea?” Acest gând m-a supărat și mai tare. În noaptea aceea, m-am zvârcolit în pat, fără să pot închide un ochi, așa că am mers înaintea lui Dumnezeu ca să mă rog. Am spus: „O, Dumnezeule, sunt atât de supărată acum. Vreau mereu să îndeplinesc datorii care mă fac să ies în evidență, care îi fac pe ceilalți să mă admire. O, Dumnezeule, știu că această căutare Îți contrazice voia, dar îmi e atât de greu să mă supun. Dumnezeule, Te rog să mă îndrumi, să mă conduci și să mă ajuți să mă cunosc ca să pot lăsa în urmă această stare greșită.”

Apoi am citit câteva dintre cuvintele lui Dumnezeu: „Firea coruptă a omului se ascunde în fiecare gând și idee, în motivele din spatele fiecărei acțiuni; se ascunde în fiecare opinie pe care o are omul despre orice și în fiecare înțelegere, punct de vedere și dorință pe care o are vizavi de tot ceea ce face Dumnezeu. Ea este ascunsă în interiorul acestor lucruri” („Doar ascultarea adevărată este credința reală” din Consemnări ale cuvântărilor lui Hristos). „O fire coruptă satanică este profund înrădăcinată în oameni; devine viața lor. Ce anume caută și își doresc oamenii să câștige? Când sunt mânați de forța unei firi corupte satanice, care sunt idealurile, speranțele, ambițiile, țelurile și direcțiile în viață ale oamenilor? Nu cumva aleargă în direcția opusă lucrurilor pozitive? În primul rând, oamenii își doresc întotdeauna să aibă un renume sau să fie celebrități; își doresc să câștige faimă și prestigiu și să aducă onoare strămoșilor lor. Sunt pozitive aceste lucruri? Acestea nu sunt deloc în conformitate cu lucrurile pozitive; în plus, contravin legii prin care soarta omenirii se află sub stăpânirea lui Dumnezeu. De ce spun asta? Ce fel de persoană Își dorește Dumnezeu? Își dorește oare o persoană de rang înalt, o celebritate, o persoană nobilă sau una care zguduie lumea? (Nu.) Așadar, ce fel de persoană Își dorește Dumnezeu? El Își dorește o persoană cu picioarele pe pământ, care caută să fie o creatură destoinică a lui Dumnezeu, care poate îndeplini datoria unei creaturi și care poate păstra locul unui om. […] Așadar, ce le aduce o fire coruptă satanică oamenilor? (Împotrivire față de Dumnezeu.) Ce se naște din împotrivirea oamenilor față de Dumnezeu? (Durerea.) Durerea? Este distrugerea! Durerea nu este nici jumătate din aceasta. Ceea ce vedeți chiar în fața ochilor este durere, negativitate și slăbiciune și acestea înseamnă împotrivire și nemulțumiri – ce rezultat vor aduce aceste lucruri? Anihilare! Aceasta nu este o chestiune neînsemnată și nu este un joc” („Consemnări ale cuvântărilor lui Hristos”). După ce am citit cuvintele lui Dumnezeu de judecată și revelație, m-am simțit foarte rușinată. Am început să reflectez asupra mea: „De ce nu mă pot supune niciodată situațiilor pe care Dumnezeu le rânduiește? De ce nu sunt niciodată dispusă să fac aceste datorii aparent mărunte? Simt că ceilalți mă desconsideră pentru că le fac, ca și cum aș fi inferioară. Nu-mi pot ține fruntea sus și mă simt lipsită de valoare. Cred că numai acele datorii importante, unde pot ieși în evidență și câștiga admirația și stima celorlalți, merită făcute.” În vreme ce reflectam asupra acestor gânduri, mi-am dat seama că încă eram controlată de dorința mea de faimă și statut. Trăiam după otrăvuri satanice precum: „Aşa cum un copac trăieşte pentru scoarţa lui, un om trăieşte pentru faţa lui”, „Pe unde stă, omul îşi lasă numele în urmă, aşa cum gâsca strigă pe unde zboară” și „Omul se chinuiește în amonte; apa curge în aval”. Aceste otrăvuri prinseseră rădăcini în mine demult și deveniseră viața mea. Mă făcuseră atât de arogantă și încrezută. Adoram ca alții să mă admire. Adoram să am un nume și-un statut și luasem aceste lucruri drept țeluri de urmărit în viață. Mi-am dat seama că acestea erau exact aceleași țeluri pe care oamenii din lumea de afară le urmăreau. Înainte să încep să cred în Dumnezeu, eram foarte competitivă. Lucram din zori până-n seară și mă epuizam prin muncă, străduindu-mă să mențin randamentul fabricii. Ori de câte ori îmi vizitam orașul natal, iar prietenii și rudele mele mă întâmpinau cu căldură și mă numeau „super-femeie”, vanitatea mea era satisfăcută, iar eu eram dispusă să plătesc orice preț. Încă trăiam după aceste păreri după ce-mi dobândisem credința. Când mi-am făcut datoria pentru renume și statut, am fost preocupată de câștiguri și pierderi. Eram fericită să am o funcție pe care alții o admirau. Fără acea funcție, când nu puteam ieși în evidență, deveneam negativă și nefericită, mă împotriveam lui Dumnezeu și situației pe care El o rânduise. Cu cât mă gândeam mai mult la asta, cu atât îmi dădeam seama mai bine că acele otrăvuri satanice nu mi-au adus decât durere și m-au făcut să mă răzvrătesc împotriva lui Dumnezeu și să-L sfidez fără să vreau. Dacă aveam să continui cu acel fel de căutare, cu siguranță, aveam să atrag asupra mea dezgustul lui Dumnezeu, iar El avea să mă elimine. Cu cât mă gândeam mai mult la asta, cu atât simțeam mai multă teamă cu privire la calea pe care o urmam. M-am grăbit să mă rog și să mă căiesc lui Dumnezeu. Nu mai voiam să caut numele și statutul sau să mă admire ceilalți, ci voiam să caut să fiu o ființă creată adevărată, conform cuvintelor lui Dumnezeu. După ce m-am rugat, inima mi s-a liniștit.

În timpul slujbelor mele de a doua zi, am citit aceste cuvinte ale lui Dumnezeu: „Crezi în Dumnezeu și Îl urmezi pe Dumnezeu și, prin urmare, trebuie să Îl iubești pe Dumnezeu în inima ta. Trebuie să îți alungi firea coruptă, trebuie să cauți să îndeplinești dorința lui Dumnezeu și trebuie să îndeplinești datoria de creatură a lui Dumnezeu. Din moment ce crezi în Dumnezeu și Îl urmezi, ar trebui să Îi oferi totul, nu ar trebui să faci alegeri sau cereri personale, și ar trebui să obții îndeplinirea dorinței lui Dumnezeu. Din moment ce ești o ființă creată, ar trebui să te supui Domnului care te-a creat, deoarece ești prin natură fără stăpânire de sine și nu ai nicio capacitate să-ți controlezi destinul. Din moment ce ești o persoană care crede în Dumnezeu, ar trebui să cauți sfințenia și schimbarea. Din moment ce ești o creatură a lui Dumnezeu, ar trebui să rămâi fidel datoriei tale și să-ți păstrezi locul și nu ar trebui să-ți depășești îndatorirea. Acest lucru nu are menirea să te constrângă sau să te suprime prin doctrină, ci este calea prin care îți poți îndeplini datoria și care poate fi obținută – și ar trebui să fie obținută – de către toți aceia care fac ce este drept” („Succesul sau eșecul depind de cărarea pe care umblă omul” din Cuvântul Se arată în trup). Citirea cuvintelor lui Dumnezeu m-a ajutat să înțeleg că, în calitate de ființă creată, ar trebui să mă supun conducerii și rânduielilor lui Dumnezeu. Ar trebui să caut adevărul și schimbarea firii mele. Aceasta este datoria mea și ceea ce ar trebui să caut. Nu-mi plăcea situația pe care o rânduise Dumnezeu, dar, în spatele acesteia, se aflau intențiile Sale bune. El rânduise totul cu grijă ca să mă purifice și să mă schimbe. Nu mai puteam urmări reputația și funcția sau face pretenții în legătură cu datoria mea. Ar trebui să mă concentrez pe căutarea adevărului și să accept judecata și mustrarea cuvintelor lui Dumnezeu pentru a-mi rezolva firea coruptă. Ar trebui să-mi dau toată silința pentru a-mi face bine datoria.

Pe parcursul zilelor ce au urmat, am încetat să mă mai concentrez pe ceea ce gândeau ceilalți despre mine și, în schimb, mi-am făcut datoria înaintea lui Dumnezeu. Uneori, când frații și surorile erau ocupați cu datoriile lor și nu aveau timp să-și supravegheze copiii, mă ofeream să ajut. Când am văzut frații și surorile predicând Evanghelia și aducând mai mulți oameni înaintea lui Dumnezeu, am simțit bucurie în inima mea. Chiar dacă nu puteam ieși în evidență în datoria mea, am fost capabilă să-i ajut pe frați și surori să nu-și mai facă griji și mi-am adus, în liniște, contribuția la răspândirea Evangheliei Împărăției. Acest lucru a fost, de asemenea, semnificativ. În timp ce făceam datorii de găzduire și ajutam cu îngrijirea copiilor, deși vanitatea și dorința mea de prestigiu nu au fost satisfăcute, am găsit acest lucru plin de satisfacții. Știam că a căuta reputația și poziția nu era calea cea bună. Supunerea față de conducerea și rânduielile lui Dumnezeu și a-mi da silința în datoria mea erau lucrurile pe care trebuia să le caut. Chiar am ajuns să înțeleg că nu există, într-adevăr, datorii mărunte și datorii importante în casa lui Dumnezeu. Indiferent ce datorie fac, mereu este o lecție de învățat și adevăruri pe care ar trebui să le practic și în care ar trebui să intru. Atât timp cât mă supun și caut adevărul, sunt răsplătită. Acest lucru mi-a arătat cât de drept este Dumnezeu și cum nu favorizează pe nimeni. Să am această fărâmă infimă de înțelegere și schimbare este o recompensă pe care Dumnezeu a acordat-o vieții mele. Slavă Ție, Dumnezeule!

Anterior: A trăi înaintea lui Dumnezeu

Înainte: Pocăința unui ofițer

Ai vrea să știi cum să-L întâmpini pe Domnul înaintea marilor dezastre? Participă la întâlnirea noastră online, care te va ajuta să găsești calea.
Contactați-ne
Contactează-ne pe whatsapp

Conținut similar

Eliberarea inimii

deZheng Xin, Statele Unite Dumnezeu Atotputernic spune: „Lucrarea făcută de Dumnezeu în această epocă este în principal furnizarea...

Setări

  • Text
  • Teme

Culori compacte

Teme

Fonturi

Mărime font

Spațiu între linii

Spațiu între linii

Lățime pagină

Cuprins

Căutare

  • Căutare în text
  • Căutare în carte