de Joseph, Coreea de Sud

Cu câteva luni în urmă, un conducător a rânduit ca eu și fratele Connor să preluăm lucrarea de udare. După puțin timp am observat că el nu purta o povară prea mare în lucrarea lui. Nu avea părtășie, nu-i ajuta prompt pe frați și surori cu problemele lor și nu prea participa la discuțiile despre lucrare. Aflând despre situație, conducătorul mi-a spus că acesta era superficial și iresponsabil și că trebuia să am părtășie cu el. M-am gândit că poate era doar ocupat și a întârziat o parte a lucrării. Am lăsat-o baltă, nu era vorba că nu făcea absolut nimic. N-ar trebui să-i cer prea multe, mă voi ocupa eu de problemele pe care nu le rezolvase încă prin părtășie. Așadar, nu am analizat situația lucrării lui. După o vreme, înainte de o adunare pentru niște frați și surori, i-am amintit lui Connor să afle dinainte despre problemele și dificultățile lor, ca să putem găsi cuvintele potrivite ale lui Dumnezeu pentru a avea părtășie despre rezolvarea lor și să facem adunarea mai eficientă. Ulterior i-am întrebat pe câțiva frați și surori dacă fuseseră chestionați de Connor în legătură cu stările și dificultățile lor și toți au spus că nu. M-am gândit că era foarte iresponsabil. Ceilalți aveau multe dificultăți și defecte în îndatoririle lor. Aveau nevoie de mai multe adunări pentru ajutor și părtășie, dar el nu lua asta în serios. Era foarte superficial! M-am gândit că, de data asta, ar trebui să-i menționez problema. Dar apoi m-am gândit că, dacă nu era de acord, dacă spunea că eram prea dur cu el și începea să-mi poarte pică, oare asta nu m-ar fi făcut să par prea strict, prea insensibil față de ceilalți? În plus, Connor era tânăr, așa că era inevitabil să pună confortul trupului pe primul loc. Uneori, și eu deveneam superficial și puneam confortul trupului pe primul loc, așa că n-ar fi trebuit să fiu prea exigent. Mă puteam ocupa singur de asta. Nu e o vorbă care spune „Fii dur cu tine însuți și tolerant cu ceilalți”? Era bine să muncesc mai mult; tot ce trebuia să fac era să mă odihnesc o idee mai puțin. Așadar, nu i-am arătat această problemă lui Connor și nu am avut părtășie cu el. La fel am procedat și în legătură cu alte lucrări. Când vedeam că cineva nu-și făcea lucrarea bine, nu căutam cauza și nici nu mă gândeam cum să abordez problema, ci eram mereu tolerant și răbdător. Uneori comportamentul cuiva mă dezgusta sau mă mânia, dar nu spuneam nimic. Mă gândeam: „Lasă! Să facă ei cât pot, iar eu mă voi ocupa de restul.” De-a lungul timpului, frații și surorile au vrut să mă caute ca să-i ajut cu problemele lor. Nu m-am mai simțit nedreptățit sau supărat când am văzut că toți mă admirau. Așadar, am considerat mereu că, dacă eram strict cu mine și tolerant cu ceilalți în colaborările și interacțiunile noastre, eram un om cu umanitate bună, nu ca unii oameni care mereu caută nod în papură și nu pot lucra cu nimeni.

Apoi, într-o zi, am citit ceva în cuvintele lui Dumnezeu despre a fi „strict cu tine însuți și tolerant cu ceilalți” și m-am văzut altfel. Dumnezeu Atotputernic spune: „Haideți să avem acum părtășie despre următoarea zicală privind conduita morală – «Fii strict cu tine însuți și tolerant cu ceilalți» – ce înseamnă această zicală? Înseamnă că ar trebui să ai cerințe stricte de la tine și să fii îngăduitor cu ceilalți oameni, astfel încât aceștia să vadă cât de generos și mărinimos ești. Atunci, de ce ar trebui oamenii să facă acest lucru? Ce este menit să realizeze? Este realizabil? Este, într-adevăr, o expresie naturală a umanității oamenilor? Trebuie să te compromiți foarte mult pentru a accepta asta! Trebuie să fii lipsit de dorințe și pretenții, cerându-ți să simți mai puțină bucurie, să suferi un pic mai mult, să plătești un preț mai mare și să muncești mai mult, astfel încât ceilalți să nu fie nevoiți să se epuizeze. Și dacă alții se vaită, se plâng sau nu dau randament, nu trebuie să le ceri prea mult – mai mult sau mai puțin este suficient de bun. Oamenii cred că acesta este un semn de morală nobilă – dar de ce Mie Îmi sună fals? Nu este fals? (Este.) În împrejurări normale, expresia naturală a umanității unei persoane obișnuite este să fie tolerantă cu sine și strictă cu ceilalți. Acesta este un lucru cert. Oamenii pot percepe problemele tuturor celorlalți – «Această persoană este arogantă! Acea persoană este rea! Acesta este egoist! Acela superficial în a-și face datoria! Persoana aceasta e atât de leneșă!» – în timp ce gândesc în sinea lor: «Dacă sunt puțin leneș, e în regulă. Am un calibru bun. Deși sunt leneș, fac o treabă mai bună decât alții!» Le găsesc cusur celorlalți și le place să caute nod în papură, dar cu ei înșiși sunt toleranți și grijulii ori de câte ori este posibil. Nu este aceasta o expresie naturală a umanității lor? (Este.) Dacă se așteaptă ca oamenii să fie la înălțimea ideii de a fi «stricți cu ei înșiși și toleranți cu ceilalți», la ce agonie trebuie să se supună? Chiar ar putea să o îndure? Câți oameni ar reuși să facă asta? (Niciunul.) De ce? (Oamenii sunt egoiști din fire. Ei acționează conform principiului: «Fiecare pentru sine și diavolul să-l ia pe cel mai din spate.») Într-adevăr, omul se naște egoist, omul este o creatură egoistă și e extrem de dedicat acestei filosofii satanice: «Fiecare pentru sine și diavolul să-l ia pe cel mai din spate.» Oamenii cred că ar fi catastrofal și nefiresc să nu fie egoiști și să nu aibă grijă de ei înșiși atunci când li se întâmplă lucruri. Asta cred oamenii și așa acționează. Dacă se așteaptă ca oamenii să nu fie egoiști, să nu aibă cerințe stricte de la ei înșiși și să piardă de bunăvoie, în loc să profite de alții, este aceasta o așteptare realistă? Dacă, atunci când cineva profită de ei și dacă se așteaptă ca oamenii să spună cu bucurie: «Tu profiți, dar eu nu fac tam-tam din asta. Sunt o persoană tolerantă, nu am să te vorbesc de rău și nu am să încerc să mă răzbun pe tine, iar dacă încă nu ai profitat suficient de mult, nu ezita să continui» – este o așteptare realistă? Câți oameni ar putea reuși să facă asta? Așa se comportă omenirea coruptă în mod normal? Evident, este anormal ca acest lucru să se întâmple. De ce? Deoarece oamenii cu firi corupte, în special cei egoiști și răi, se luptă pentru propriile interese, iar a se gândi la ceilalți cu siguranță nu-i va face să se simtă mulțumiți. Deci, acest fenomen, atunci când se petrece, este o anomalie. «Fii strict cu tine însuți și tolerant cu ceilalți» – această aserțiune despre conduita morală este în mod clar doar o cerință care nu corespunde nici realității, nici umanității, care este impusă omului de către moraliștii sociali care nu înțeleg umanitatea. Este ca și cum i-ai spune unui șoarece că nu are voie să facă găuri sau unei pisici că nu are voie să prindă șoareci. Este corect să ceri așa ceva? (Nu. Sfidează legile umanității.) Această cerere clar nu se potrivește cu realitatea și este foarte deșartă” [Cuvântul, Vol. 6: Despre urmărirea adevărului, „Ce înseamnă să urmărești adevărul (6)”]. Când le-am citit pentru prima dată, nu am înțeles pe deplin aceste cuvinte de la Dumnezeu, fiindcă mereu crezusem că îndemnul „fii strict cu tine însuți și tolerant cu ceilalți” era un lucru pozitiv. Mereu am admirat astfel de oameni și am năzuit să fiu ca ei. Însă, gândindu-mă atent la cuvintele lui Dumnezeu, am simțit că erau complet adevărate. M-am convins pe deplin. Și am fost profund surprins când am citit asta: „Oamenii cu firi corupte, în special cei egoiști și răi, se luptă pentru propriile interese, iar a se gândi la ceilalți cu siguranță nu-i va face să se simtă mulțumiți. Deci, acest fenomen, atunci când se petrece, este o anomalie. «Fii strict cu tine însuți și tolerant cu ceilalți» – această aserțiune despre conduita morală este în mod clar doar o cerință care nu corespunde nici realității, nici umanității, care este impusă omului de către moraliștii sociali care nu înțeleg umanitatea. Este ca și cum i-ai spune unui șoarece că nu are voie să facă găuri sau unei pisici că nu are voie să prindă șoareci.” S-a dovedit că ideea „fii strict cu tine însuți și tolerant cu ceilalți”, pe care o susținusem, nu era practică, era contrară umanității și era un lucru pe care oamenii pur și simplu nu-l pot realiza. Nu poate fi un criteriu după care oamenii să își ghideze comportamentul și acțiunile. Analizându-mi comportamentul, acesta chiar era așa cum îl expusese Dumnezeu. Când eram strict cu mine și tolerant cu ceilalți, mă simțeam nedreptățit și supărat. Chiar și atunci când procedam astfel, nu o făceam din convingere și nu simțeam nicio satisfacție. Ca în cazul lui Connor: știam prea bine că-și făcea de mântuială datoria, fiind leneș, alunecos și iresponsabil. M-am înfuriat și am vrut să-i expun problemele, ca să poată să schimbe rapid lucrurile. Dar mă gândeam că n-ar trebui să fiu prea dur, că ar trebui să fiu strict cu mine și tolerant cu ceilalți, așa că renunțam la ideea de a-i vorbi despre problemele sale. Consideram că puteam să sufăr puțin mai mult, să plătesc un preț mai mare și să nu-i cer prea multe, ca să nu par prea nepăsător și prea exigent. Eram responsabil de lucrarea câtorva grupuri, așa că aveam deja mult de muncă. În plus, faptul că trebuia să-l ajut să se ocupe de problemele din lucrarea lui m-a făcut să mă simt nedreptățit și să mă plâng, dar, din dorința de a fi strict cu mine și tolerant cu ceilalți și pentru ca aceștia să aibă o părere bună despre mine, n-am spus nimic și am tolerat situația. Aceasta era starea mea reală și ceea ce gândeam cu adevărat. Întocmai precum spune Dumnezeu: „Omul se naște egoist, omul este o creatură egoistă și e extrem de dedicat acestei filosofii satanice: «Fiecare pentru sine și diavolul să-l ia pe cel mai din spate.» Oamenii cred că ar fi catastrofal și nefiresc să nu fie egoiști și să nu aibă grijă de ei înșiși atunci când li se întâmplă lucruri. Asta cred oamenii și așa acționează.” Oamenii sunt egoiști prin natura lor, iar eu nu sunt o excepție. Când fac mai multe, detest munca grea și truda și mă simt nedreptățit, supărat și nefericit. Dar de ce nu mi-am urmat nici acum inima și am fost strict cu mine și îngăduitor cu ceilalți? Ce fire coruptă se ascunde de fapt în spatele acestei idei de a fi „strict cu tine însuți și tolerant cu ceilalți”? Când ești astfel, care sunt consecințele? Am venit cu aceste întrebări înaintea lui Dumnezeu, în rugăciune și căutare.

Într-o zi am citit un fragment din cuvintele lui Dumnezeu: „«Fii strict cu tine însuți și tolerant cu ceilalți», la fel ca și-n cazul zicalelor: «Nu-ți însuși banii găsiți pe jos» și «Găsește plăcere în a-i ajuta pe ceilalți», este una dintre acele cerințe pe care cultura tradițională o are cu privire la conduita morală a oamenilor. În același mod, indiferent dacă o persoană poate atinge sau exercita această conduită morală, aceasta tot nu este standardul sau norma pentru măsurarea umanității sale. Este posibil să fii cu adevărat capabil să fii strict cu tine însuți și tolerant cu ceilalți și să ai standarde deosebit de înalte. S-ar putea să fii integru și să te gândești mereu la alții și să îi respecți, fără să fii egoist și să-ți cauți propriile interese. Poți să pari deosebit de generos și altruist și să ai un puternic simț al responsabilității sociale și moralitate socială. Personalitatea și calitățile tale nobile pot fi dezvăluite celor apropiați și celor pe care îi întâlnești și cu care interacționezi. Comportamentul tău poate să nu le dea niciodată altora niciun motiv să te învinovățească sau să te critice, reușind în schimb să stârnească laude generoase și chiar admirație. Oamenii te pot considera o persoană cu adevărat strictă cu ea însăși și tolerantă cu ceilalți. Totuși, acestea nu sunt altceva decât comportamente externe. Sunt gândurile și dorințele din adâncul inimii tale în concordanță cu aceste comportamente externe, cu aceste acțiuni pe care le trăiești în exterior? Răspunsul este nu, nu sunt. Motivul pentru care poți să acționezi în acest fel este că există un motiv ascuns. Care este acel motiv, mai exact? Ai putea suporta ca acest motiv să fie dezvăluit? Cu siguranță nu. Asta dovedește că acest motiv este ceva de nemenționat, ceva întunecat și rău. […] Se poate spune cu siguranță că majoritatea oamenilor care-și impun să împlinească morala de a fi «stricți cu ei înșiși și toleranți cu ceilalți» sunt obsedați de statut. Mânați de firile lor corupte, nu se pot abține să nu urmărească prestigiul în rândul oamenilor, importanța socială și statutul în ochii celorlalți. Toate aceste lucruri sunt legate de dorința lor de statut și sunt urmărite sub acoperirea bunei lor conduite morale. Și cum se înfăptuiesc aceste lucruri pe care le urmăresc? Provin în întregime din firile lor corupte și sunt conduse de acestea. Așadar, oricum ar fi, dacă un om împlinește sau nu morala de a fi «strict cu el însuși și tolerant cu ceilalți» și dacă o face sau nu la perfecțiune, acest lucru nu poate schimba deloc umanitatea-esență pe care o are. Prin deducție, asta înseamnă că nu-și poate schimba în niciun fel viziunea asupra vieții sau sistemul de valori și nu-și poate ghida atitudinile și perspectivele asupra tuturor felurilor de oameni, evenimente și lucruri. Nu așa stau lucrurile? (Ba da.) Cu cât un om este mai capabil de a fi strict cu sine și tolerant cu ceilalți, cu atât e mai bun la a se preface, a se deghiza și a-i induce în eroare pe alții cu un comportament bun și cuvinte plăcute și cu atât mai înșelător și mai ticălos este din fire. Cu cât este mai mult acest tip de persoană, cu atât devin mai profunde dragostea sa și urmărirea statutului și a puterii. Oricât de măreață, glorioasă și corectă pare conduita lui morală exterioară și oricât de plăcut ar fi pentru oameni să o vadă, urmărirea nespusă din adâncul inimii lui, precum și natura-esență pe care o are și chiar ambițiile personale pot izbucni din el în orice moment. Prin urmare, oricât de bună este conduita lui morală, nu poate ascunde umanitatea-esență intrinsecă sau ambițiile și dorințele personale. Nu poate ascunde hidoasa lui natură-esență, care nu iubește lucrurile pozitive, care este scârbită de adevăr și-l urăște. Așa cum arată aceste fapte, zicala: «Fii strict cu tine însuți și tolerant cu ceilalți» este mai mult decât absurdă – îi dă în vileag pe acei oameni ambițioși care încearcă să folosească astfel de cuvinte și comportamente pentru a-și ascunde ambițiile și dorințele de nemenționat” [Cuvântul, Vol. 6: Despre urmărirea adevărului, „Ce înseamnă să urmărești adevărul (6)”]. Din ceea ce expun cuvintele lui Dumnezeu am văzut că, dacă ești „strict cu tine însuți și tolerant cu ceilalți”, pari a fi înțelegător și tolerant cu ceilalți, a avea o minte deschisă și noblețe, dar, în adâncul sufletului, se ascunde un motiv de negrăit, întunecat și rău. Înseamnă să te dai mare printr-o purtare bună, dar superficială, doar ca să fii admirat și venerat de ceilalți și să ai un statut și o reputație mai înalte printre ceilalți. Un astfel de om pare lăudabil din afară, dar, de fapt, este un ipocrit care se preface că e om bun. M-am gândit la felul în care mă purtasem și la ce dezvăluisem în cazul lui Connor. Oricât de superficial și iresponsabil a fost în lucrarea lui, eu nu numai că nu i-am spus asta, nu am avut părtășie și nu l-am emondat, dar am continuat să fiu înțelegător, permisiv și indulgent. Oricât de ocupat eram, oricât de puțin timp aveam, mergeam să fac orice nu făcuse Connor. Chiar dacă era dificil sau obositor, eu perseveram. De fapt, făcând asta, nu eram mărinimos. Aveam motive ascunse. Îmi era teamă să nu-i rănesc mândria și să nu-l ofensez dacă îi spuneam direct, gândindu-mă la ce ar fi crezut despre mine. Chiar dacă nu voiam să-l ajut să facă ceea ce nu făcuse, mă forțam de fiecare dată, ca să fac impresie bună și să le arăt tuturor cât de generos eram, ca să le câștig admirația. Drept urmare, am devenit tot mai alunecos și înșelător. Păream a fi un om înțelegător, dar motivele mele erau greșite. Felul în care am acționat le-a lăsat oamenilor o impresie falsă, înșelându-i și păcălindu-i. În acel moment am dobândit puțin discernământ despre esența faptului de a fi „strict cu tine însuți și tolerant cu ceilalți”. Simțeam că motivele josnice ascunse în inima mea îmi făceau greață. De asemenea, Îi eram foarte recunoscător lui Dumnezeu. Dacă El n-ar fi expus esența acelei părți a culturii tradiționale, aș fi rămas amăgit, crezând că a fi „strict cu tine însuți și tolerant cu ceilalți” însemna să ai o umanitate bună. În sfârșit, am înțeles că aceasta este o aberație pe care Satana o folosește ca să înșele și să corupă oamenii. Nu e deloc adevărul, nici nu e un standard sau un criteriu folosit în evaluarea umanității unei persoane.

Ulterior am citit două fragmente din cuvintele lui Dumnezeu: „Indiferent cât de standardizate sunt așa-zisele cerințe și zicale ale omenirii despre caracterul moral al oamenilor sau cât de mult se potrivesc gusturilor, perspectivelor, dorințelor și chiar intereselor maselor, acestea nu sunt adevărul. Acesta este un lucru pe care trebuie să-l înțelegi. Și întrucât nu reprezintă adevărul, ar trebui să te grăbești să le tăgăduiești și să le abandonezi. De asemenea, trebuie să le diseci esența, precum și consecințele care apar din faptul că oamenii le trăiesc. Chiar pot acestea să-ți aducă o adevărată pocăință? Te pot ajuta cu adevărat să te cunoști? Te pot determina într-adevăr să trăiești asemănarea umană? Nu pot face niciunul dintre aceste lucruri. Te vor face doar să fii ipocrit și neprihănit de sine. Te vor face mai viclean și mai ticălos. Sunt unii care spun: «În trecut, când respectam aceste aspecte ale culturii tradiționale, ne simțeam oameni buni. Când alții au văzut cum ne comportam, au crezut că și noi eram oameni buni. Dar, de fapt, în inima noastră știm de ce fel de rău suntem capabili. Câteva fapte bune nu fac decât să mascheze acest lucru. Dar dacă am renunța la comportamentele bune pe care ni le cere cultura tradițională, ce ar trebui să facem în schimb? Ce comportamente și manifestări vor aduce glorie lui Dumnezeu?» Ce părere ai despre această întrebare? Încă nu știu ei ce adevăruri ar trebui să practice aceia care cred în Dumnezeu? Dumnezeu a exprimat foarte multe adevăruri și sunt atât de multe adevăruri pe care oamenii ar trebui să le practice. Așadar, de ce refuzați să practicați adevărul și insistați să fiți falși oameni buni și ipocriți? De ce te prefaci?” [Cuvântul, Vol. 6: Despre urmărirea adevărului, „Ce înseamnă să urmărești adevărul (5)”]. „Pe scurt, deși am enumerat aceste zicale din cultura tradițională despre conduita morală, scopul acestui fapt nu este doar să vă informeze că sunt noțiunile și închipuirile oamenilor și că vin de la Satana, și nimic mai mult. Este de a vă face să înțelegeți limpede că esența acestor lucruri e falsă, mascată și înșelătoare. Chiar dacă oamenii au aceste comportamente, asta nu înseamnă, în niciun caz, că trăiesc umanitatea normală. Mai degrabă, ei se folosesc de aceste comportamente false pentru a-și ascunde intențiile și scopurile și pentru a-și tăinui firile corupte și natura-esență. Drept urmare, oamenii devin din ce în ce mai buni la a se preface și a-i păcăli pe alții, fapt care, la rândul său, îi face să devină și mai corupți și răi. Standardele morale ale culturii tradiționale de care se agață omenirea coruptă sunt incompatibile cu adevărurile pe care le exprimă Dumnezeu și nici nu sunt în concordanță cu vreunul dintre cuvintele pe care le învață oamenii de la Dumnezeu; între cele două lucruri nu există nicio legătură. Dacă încă te agăți de aspectele culturii tradiționale, atunci ai fost pe deplin indus în eroare și otrăvit. Dacă există vreo chestiune în care te agăți de cultura tradițională și îi respecți principiile și punctele de vedere, atunci te răzvrătești împotriva lui Dumnezeu, încalci adevărul și I te opui în acea privință. Dacă te agăți de oricare dintre aceste afirmații despre conduita morală și te supui lor și le tratezi drept criteriu sau bază pentru modul în care percepi oamenii sau lucrurile, atunci aici ai săvârșit o eroare și, dacă judeci sau rănești oamenii într-o anumită măsură, ai săvârșit un păcat. Dacă insiști mereu să evaluezi pe toată lumea după standardele morale ale culturii tradiționale, atunci numărul de oameni pe care i-ai condamnat și nedreptățit va crește în continuare, iar tu cu siguranță Îl vei condamna pe Dumnezeu și I te vei împotrivi și atunci vei fi un arhipăcătos” [Cuvântul, Vol. 6: Despre urmărirea adevărului, „Ce înseamnă să urmărești adevărul (5)”]. Cugetând la cuvintele lui Dumnezeu, m-am edificat. Când observăm că cineva e superficial, viclean sau iresponsabil în lucrare, ar trebui să îi spunem asta sau să-l emondăm, ca să poată vedea natura și consecințele superficialității și să se schimbe la timp. Asta ar trebui să facă cineva cu o umanitate bună. Însă, ca să-mi mențin imaginea și statutul, am fost indulgent și grijuliu și nu am spus nimic despre problemele pe care le-am văzut. Drept urmare, Connor n-a fost conștient de firea lui coruptă și a continuat să fie superficial și iresponsabil în datoria lui. Asta a afectat intrarea în viață a fraților și a surorilor și e o fărădelege. Nu țineam deloc cont de el și nu-l înțelegeam, ci îi făceam rău. Am văzut că nu eram deloc un om bun. Nu numai că le făceam rău fraților și surorilor, dar întârziam și afectam lucrarea bisericii. În acel moment am realizat cu adevărat că „Fii strict cu tine însuți și tolerant cu ceilalți” nu e adevărul, nu e criteriul după care ar trebui să se ghideze oamenii, ci o erezie și o aberație pe care Satana o folosește ca să înșele, să inducă în eroare și să corupă oamenii. Nu-l mai puteam lăsa pe Satana să mă prostească. Trebuia să fac ceea ce cere Dumnezeu, folosind cuvintele Lui drept fundament și adevărul drept criteriu pentru modul în care priveam oamenii și lucrurile, precum și pentru comportamentul și acțiunile mele. După aceea, când observam probleme la Connor, nu-l mai toleram și nu-l mai absolveam. I le arătam, ca să poată să le înțeleagă și să se schimbe.

Curând mi s-a dat răspunderea pentru o altă parte a lucrării, să mă ocup de afaceri generale. În vreme ce făceam verificări, am observat că un frate nu era serios în datoria lui și că era neglijent în tot ce făcea. Am vrut pur și simplu să-i rezolv eu greșelile și să termin odată, să evit să i le arăt și să-l fac de rușine. Atunci mi-am dat seama că dezvăluiam aceste gânduri ca să-mi protejez interesele și să-mi consolidez o imagine bună în fața celorlalți. Nu voiam să-i arăt problema de teamă să nu-l ofensez. Acesta e un motiv josnic! Mi-am amintit un lucru spus de Dumnezeu: „În același timp în care îți îndeplinești corect îndatoririle, trebuie să te asiguri că nu faci nimic care să nu fie în avantajul intrării în viață a aleșilor lui Dumnezeu și să nu spui nimic care nu este de ajutor fraților și surorilor. Cel puțin, nu trebuie să faci nimic care să fie împotriva conștiinței tale și să nu faci absolut nimic rușinos. În mod special, nu trebuie să faci, sub nicio formă, ceva ce se răzvrătește sau se împotrivește lui Dumnezeu și nu trebuie să faci nimic care perturbă lucrarea sau viața bisericii. Fii drept și onorabil în tot ceea ce faci și asigură-te că fiecare acțiune a ta este prezentabilă înaintea lui Dumnezeu” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cum este relația ta cu Dumnezeu?”). Cuvintele lui Dumnezeu mi-au arătat clar principiul după care să acționez. Orice aș face, trebuie să fie edificator și în beneficiul intrării în viață a fraților și surorilor. În plus, trebuie să accept scrutarea lui Dumnezeu. Când am văzut că acel frate era superficial în datoria lui, ar fi trebuit să-i spun, ca să poată să-și vadă problema și să se schimbe rapid. Asta ar fi fost în beneficiul intrării lui în viață și al lucrării bisericii. Dacă nu spuneam nimic, ci doar îl ajutam la treabă în tăcere, nu și-ar fi văzut problemele și n-ar fi progresat în datoria lui. La gândul acesta, i-am spus despre problemele pe care le-am văzut în lucrarea lui. După ce m-a ascultat, a vrut să se schimbe. M-am simțit foarte liniștit și împăcat după ce am pus asta în practică. Slavă lui Dumnezeu Atotputernic!