de Xiangran, Myanmar

În august 2021 am fost aleasă diacon pentru udare. Atunci, udam nou-veniți și răspândeam Evanghelia, totodată. Neavând experiență în evanghelizare, nu obțineam rezultate grozave în lucrarea aceasta. Într-o zi, conducătoarea a rânduit ca sora Janine să-mi fie parteneră în urmărirea evanghelizării. Sora Janine a înțeles repede problemele fiecăruia în lucrarea de evanghelizare, i-a adunat pe frați și surori pentru părtășie și evaluare și apoi a împărtășit câteva experiențe și abordări de succes. Treptat, au devenit mai entuziaști în lucrarea lor de evanghelizare și au stăpânit unele principii ale lucrării. Curând, peste 20 de oameni din satul nostru au acceptat lucrarea lui Dumnezeu Atotputernic din zilele de pe urmă și tot mai mulți o acceptau și în alte locuri. Peste puțin, am înființat o nouă biserică. M-am gândit: Janine credea de atât de mult timp, avea calibru foarte bun și era capabilă în munca ei. De când a venit ea, evanghelizarea se accelerase considerabil. O admiram cu adevărat. Mi se părea că era o lucrătoare capabilă și că urmărea adevărul. Avea o impresie bună despre mine. Zicea că eram responsabilă și-mi asumam o povară și îmi lăuda în fața celorlalți calibrul bun și capacitatea. Chiar am fost uimită s-o aud spunând asta. S-a dovedit că mă respecta foarte mult și părea că aveam un loc important în inima ei. M-am bucurat mult. Mai târziu, am fost aleasă conducătoare și am rămas parteneră cu Janine în datoria mea.

În iunie 2022 am devenit predicatoare, Janine a fost aleasă conducătoare și am devenit responsabilă de lucrarea ei. Dar lucrarea de evanghelizare a lui Janine nu progresa și nu știam de ce. Nu se axa pe cultivarea nou-veniților, nu se aduna cu lucrătorii din evanghelizare, nu avea părtășie despre starea sau dificultățile altora și nu le rezolva. M-am îngrijorat mult văzând aceste probleme și i-am trimis un mesaj ca să aflu despre lucrarea ei. Deși l-a citit, nu a răspuns. Mi-am spus: „Ești conducătoare. Cum ești atât de iresponsabilă în privința lucrării bisericii?” Eram furioasă. Chiar am vrut s-o tratez și să-i expun problemele, dar m-am gândit ce bine colaborasem noi în trecut. Cum rămânea cu buna ei impresie despre mine și cu afirmația ei că eram o bună conducătoare? Dispărea buna ei impresie despre mine dacă o tratam? Mi s-a părut cel mai potrivit să tac, pentru a proteja relația noastră. La gândul ăsta, am ales să nu spun nimic. Doar i-am trimis să citească responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor și am informat-o despre aria răspunderilor ei și lucrarea pe care trebuia s-o facă, pentru a-i da un simț al poverii. Am considerat că-i clarificasem situația, că ar trebui să știe ce să facă mai departe și că lucrarea ei de evanghelizare ar trebui să progreseze, încet-încet. Cu toate astea, după un timp, lucrarea ei tot nu avea rezultate. Asta m-a supărat de-a binelea. Ea nu fusese așa înainte. Acum de ce era așa? Am vrut serios s-o emondez și s-o tratez, să-i semnalez că era iresponsabilă în datoria ei și nu făcea lucrare reală, ca să-și corecteze atitudinea în datoria ei. Apoi, însă, m-am gândit: „Ea mereu m-a considerat o bună conducătoare și deseori m-a lăudat ce multă povară iau pentru lucrarea bisericii și câtă răbdare și compasiune am. Dacă-i expun problema, buna ei impresie despre mine va dispărea.” La gândul acesta, i-am spus doar niște cuvinte de consolare și am încurajat-o să-și facă mai mult timp pentru adunări și să urmărească lucrarea bisericii. Când a auzit asta, Janine a zis că trebuia să-și îndrepte atitudinea față de datoria ei și a afirmat că voia să și-o facă bine pe viitor. Extrem de bucuroasă, m-am gândit: „De data asta, Janine sigur își va face bine datoria. Cu ea la conducerea lucrătorilor de la evanghelizare, rezultatele lor sigur vor fi mai bune.” Nu peste mult timp, sora parteneră mi-a spus: „În calitate de conducătoare, Janine nu urmărește lucrarea și nu cultivă oamenii. E conducătoare numai cu numele și nu face lucrare reală. Este o falsă conducătoare. Propun să fie demisă și să fie ales alt conducător. Așa, lucrarea bisericii se poate restabili.” O altă soră mi-a semnalat că faptul că Janine nu făcea lucrare reală întârziase deja lucrarea bisericii și că ar trebui demisă curând. Eu, însă, tot mai gândeam că Janine era capabilă și avea calibru bun, că doar trecea printr-o perioadă grea cu familia ei, care o oprima, și că, dacă-și îndrepta starea, lucrarea de evanghelizare avea să se-mbunătățească. Așa că am amânat demiterea ei. Ulterior, performanța lui Janine a continuat să scadă și alții tot raportau că ea era la fel ca înainte, că vorbea frumos, dar nu făcea nimic. Reacția fraților și surorilor m-a întristat mult și simțeam că n-o puteam înțelege clar pe Janine. M-am rugat lui Dumnezeu să mă îndrume să învăț discernământul.

Mai târziu, am citit cuvântul lui Dumnezeu: „Cum poți judeca dacă un conducător își îndeplinește îndatoririle sau este un conducător fals? Cea mai elementară metodă este să vezi dacă este capabil să facă lucrare reală, dacă are sau nu acest calibru. În al doilea rând, vezi dacă face, de fapt, lucrare reală. Ignoră ce spune gura sa si ce fel de înțelegere a adevărului are; când face o lucrare superficială, nu te concentra asupra faptului că are sau nu calibru, este sau nu talentat și înzestrat, face această lucrare bine sau nu – aceste lucruri nu sunt importante. Crucial este dacă poate să îndeplinească cum se cuvine cea mai importantă lucrare a bisericii, dacă este capabil să rezolve probleme folosind adevărul, dacă poate să conducă oamenii în realitatea adevărului. Această lucrare este cea mai importantă și e esențială. Dacă este incapabil să facă această lucrare reală, atunci indiferent cât de bun este calibrul său, cât de talentat este, cât de capabil să îndure greutăți și să plătească un preț, el este, totuși, un conducător fals. Unii oameni spun: «Uită că n-a făcut nicio lucrare reală. Are calibru bun și este capabil. Instruiește-l pentru o vreme și cu siguranță va putea să facă lucrare reală. În plus, nu a făcut nimic greșit, nici nu a comis vreun rău, nici nu a provocat întreruperi și interferențe – cum poți spune că este un conducător fals?» Cum putem explica asta? Uită cât de talentat ești, cât de bun îți e calibrul sau cât de bine educat ești; ceea ce contează este dacă faci sau nu lucrare reală și dacă îți îndeplinești sau nu responsabilitățile de conducător. În timpul mandatului tău de conducător, ai participat la fiecare lucrare în parte din sfera responsabilității tale, câte probleme care au apărut în timpul lucrării ai rezolvat efectiv, câți oameni, datorită lucrării tale, conducerii tale, îndrumării tale, au ajuns să înțeleagă principiile adevărului, în ce măsură a avansat și a progresat lucrarea bisericii? Acestea sunt lucrurile care contează. Uită cât de multe mantra poți repeta, câte cuvinte și doctrine stăpânești, uită câte ore ai petrecut trudind în fiecare zi, cât de epuizat ești și uită cât timp ai petrecut pe drum, câte biserici ai vizitat, câte riscuri ți-ai asumat, cât de mult ai suferit – uită de toate acestea. Uită-te doar la cât de eficientă a fost lucrarea din sfera responsabilităților tale, dacă a obținut vreun rezultat, câte dintre rânduielile casei lui Dumnezeu și dintre țintele pe care ar trebui să le atingi ai reușit să împlinești, câte dintre ele ai dus la bun sfârșit, cât de bine le-ai dus la bun sfârșit, cât de bine au fost urmărite, câte probleme legate de omisiuni, abateri sau încălcări ale principiilor care au apărut în lucrare ai rezolvat, rectificat, compensat și câte probleme legate de resurse umane, administrație sau diverse sarcini de specialitate ai ajutat să fie rezolvate și dacă le-ai rezolvat conform principiului și cerințelor casei lui Dumnezeu și așa mai departe – acestea toate reprezintă standardele prin care se verifică dacă un conducător sau lucrător își îndeplinește responsabilitățile” [Cuvântul, Vol. 5: Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor, „Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor (9)”]. Nu poți judeca dacă un conducător e competent sau e un conducător fals ascultând dacă vorbește bine, ori examinându-i calibrul, abilitățile sau numărul faptelor bune. Principalele lucruri de verificat sunt dacă face lucrare reală, dacă e responsabil și dacă poate îndeplini datoria de conducător. Janine avea ceva calibru și era o lucrătoare capabilă, dar doar spunea lucruri care sună bine, apoi nu acționa cu-adevărat și nu făcea lucrarea în sine. Nu făcea lucrarea pe care ar trebui s-o facă o conducătoare. Nu părea că făcea ceva incorect sau rău, dar, în calitate de conducătoare, doar expedia mesaje și recita sloganuri. Nu analiza cu adevărat lucrurile și nu urmărea lucrarea bisericii. Nu cultiva nou-veniții care tocmai își începeau îndatoririle. Când alții aveau probleme în evanghelizare, ea nu avea părtășie, nu rezolva lucrurile și adesea își neglija datoria. În toată perioada asta, am avertizat-o de multe ori să-și îndrepte atitudinea față de datoria ei și, deși a fost de acord să se schimbe, continua ca înainte și nu era de găsit. Lucrarea de evanghelizare s-a oprit și diverse proiecte nu dădeau rezultate. Nu reflecta asupra sa și se debarasa de frați și surori cu scuze de genul că nu avea timp de adunări după muncă, ori că familia o presa, îngreunându-i îndeplinirea datoriei. Din atitudinea ei față de datorie și diferitele ei comportări, era evident că era o conducătoare falsă, care nu făcea lucrare reală, așa cum dezvăluia cuvântul lui Dumnezeu, și că trebuia demisă curând. Eu, însă, nu vedeam lucrurile și nu discerneam oamenii pe baza cuvântului lui Dumnezeu. Vedeam numai mintea, calibrul și capacitățile lui Janine. Consideram că putea să facă lucrare, dar nu mă uitam să văd ce lucrare făcea de fapt sau ce rezultate avea. Continuam să-mi leg speranțele de ea. Speram că va face ca lucrarea bisericii să-și revină ca înainte, așa că îi tot dădeam noi șanse. Ce nesăbuită ignorantă eram! Sora-parteneră îmi dăduse o opinie despre Janine și propusese să fie demisă. Eu, însă, mă agățam de părerile mele, vrând să-i dau șanse și s-o mai susțin, deci nu am demis-o prompt, afectând serios lucrarea bisericii. Am văzut că nu asiguram o bună supraveghere în datoria mea, afectând lucrarea bisericii. Nu era și acesta comportamentul unui conducător fals? M-am rugat lui Dumnezeu să mă îndrume să-mi cunosc stricăciunea.

Într-o zi, am citit cuvântul lui Dumnezeu. „Atunci când un conducător de biserică îi vede pe frați și pe surori făcându-și îndatoririle în mod superficial, s-ar putea să nu-i dojenească, deși ar trebui. Atunci când vede clar că interesele casei lui Dumnezeu au de suferit, nu se preocupă de acest lucru și nu face nicio anchetă și nu îi ofensează câtuși de puțin pe ceilalți. De fapt, el nu prea dă dovadă de considerație față de slăbiciunile oamenilor; în schimb, intenția și scopul lui este de a câștiga inimile oamenilor. El este perfect conștient de acest lucru: «Atât timp cât fac acest lucru și nu ofensez pe nimeni, vor crede că sunt un conducător bun. Vor avea o părere bună, admirativă despre mine. Vor fi de acord cu mine și mă vor plăcea.» Lui nu-i pasă cât de afectate sunt interesele casei lui Dumnezeu sau cât de mari sunt pierderile provocate intrării în viață a aleșilor lui Dumnezeu, sau cât de mult este tulburată viața bisericească a acestora, ci doar persistă în filosofia lui satanică și nu ofensează pe nimeni. Nu există niciodată niciun reproș față de sine însuși în inima sa. Când vede pe cineva provocând perturbări și tulburări, cel mult ar putea să discute puțin cu acea persoană despre acest lucru, minimizând problema, iar apoi gata. Nu va avea părtășie despre adevăr, nu-i va arăta acelei persoane esența problemei și cu atât mai puțin va diseca starea sa și nu va avea niciodată părtășie despre intențiile lui Dumnezeu. Un fals conducător nu expune sau nu disecă niciodată greșelile pe care le fac oamenii în mod frecvent sau firile corupte pe care le dezvăluie deseori oamenii. El nu rezolvă nicio problemă reală ci, în schimb, îngăduie mereu practicile eronate și dezvăluirile de corupție ale oamenilor și, indiferent cât de negativi sau slabi sunt oamenii, nu ia acest lucru în serios. El doar predică unele cuvinte și doctrine și rostește câteva îndemnuri pentru a aborda situația într-o manieră superficială, încercând să mențină armonia. Drept urmare, aleșii lui Dumnezeu nu știu cum să reflecteze asupra lor înșiși și să se cunoască, nu există nicio rezolvare pentru nicio fire coruptă pe care o dezvăluie și trăiesc înconjurați de cuvinte și doctrine, noțiuni și închipuiri, fără nicio intrare în viață. Ba chiar cred în inimile lor: «Conducătorul nostru are chiar mai multă înțelegere pentru slăbiciunile noastre decât are Dumnezeu. Statura noastră este prea mică pentru a ne ridica la nivelul cerințelor lui Dumnezeu. Trebuie doar să îndeplinim cerințele conducătorului nostru; supunându-ne conducătorului nostru, ne supunem lui Dumnezeu. Dacă va veni o zi în care Cei de mai sus îl vor demite pe conducătorul nostru, ne vom face auziți; pentru a ne păstra conducătorul și pentru a opri demiterea lui, vom negocia cu aceștia și îi vom forța să fie de acord cu solicitările noastre. Astfel, îi vom face dreptate conducătorului nostru.» Când oamenii au astfel de gânduri în inimile lor, când au stabilit o astfel de relație cu liderul lor, iar acest tip de dependență, invidie și venerație față de el s-a ivit în inimile lor, ajung să aibă o încredere din ce în ce mai mare în acest conducător și vor mereu să asculte cuvintele acestuia, mai degrabă decât să caute adevărul în cuvintele lui Dumnezeu. Un astfel de conducător aproape că I-a luat locul lui Dumnezeu în inimile oamenilor. Dacă un conducător este dornic să mențină o astfel de relație cu aleșii lui Dumnezeu, dacă obține în inima sa un sentiment de satisfacție din aceasta și dacă el crede că aleșii lui Dumnezeu ar trebui să-l trateze astfel, atunci nu există nicio diferență între acest conducător și Pavel, deja a pășit pe calea unui antihrist, iar aleșii lui Dumnezeu, au fost deja induși în eroare de acest antihrist și le lipsește complet discernământul” (Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Punctul unu: Ei încearcă să tragă oamenii de partea lor”). Cuvântul lui Dumnezeu a dezvăluit intențiile josnice pe care le aveam în datoria mea. Am văzut că Janine nu făcea lucrare reală, dar n-am expus-o, n-am analizat problema ei, n-am demis-o prompt. Am tolerat-o doar și i-am dat șanse să se căiască. Asta nu fiindcă țineam cont de slăbiciunea ei ori că voiam s-o ajut. Adevăratele mele intenții erau să păstrez impresia lui Janine despre mine ca bună conducătoare și să câștig stima altora. Fusesem partenere în îndatoririle noastre și ea mereu avusese o bună impresie despre mine. Adeseori mă lăuda în fața celorlalți cât de responsabilă eram față de lucrarea bisericii și ce bună conducătoare eram. Dacă o expuneam, îi semnalam problemele și o tratam, relația noastră putea fi distrusă și buna ei impresie depre mine dispărea. Pentru a proteja impresia asta a lui Janine despre mine, c-aș fi o lideră bună, nu am expus problemele ei, nu am tratat-o, nu i-am analizat acțiunile sau purtarea – ceea ce ar fi făcut-o să-și conștientizeze problemele și i-ar fi permis să-și corecteze prompt obiceiurile. I-am oferit doar câteva cuvinte de mângâiere și sfaturi, am încurajat-o să meargă mai mult la adunări și să urmărească lucrarea, tratând situația superficial, în treacăt. Sora-parteneră mi-a cerut de mai multe ori s-o demit pe Janine, conform principiilor, dar m-am îngrijorat că aș jigni-o făcând asta și că n-ar mai avea o bună impresie despre mine, așa că am întârziat s-o demit. Dumnezeu dezvăluie că antihriștii lucrează și vorbesc de dragul renumelui și-al statutului lor, că, atunci când îi văd pe alții încălcând principiile în îndatoririle lor, ei nu-i critică sau tratează. Scopul lor e să-și păstreze un loc în inimile oamenilor, să câștige stima altora și să-i aducă pe oameni în fața lor. Pentru a apăra impresia altora despre mine, am nesocotit lucrarea bisericii, iar când am descoperit că o conducătoare falsă nu face lucrare reală, n-am expus-o, n-am tratat-o sau înlocuit-o. Am făcut asta pentru a-mi păstra un loc în inimile oamenilor și pentru a-i face pe toți să creadă că aveam compasiune, răbdare și eram o bună conducătoare. Făcându-mi datoria astfel, nu-i ajutam, nu-i lămuream pe frați și surori, iar asta nu-i făcea să înțeleagă adevărul și nu-i aducea înaintea lui Dumnezeu. Mai curând îi aducea înaintea mea și-i făcea să mă admire și să mă venereze pe mine. Prin asta, induceam oamenii în eroare și-i câștigam de partea mea, mergând pe calea unui antihrist. M-am gândit la antihriștii excluși din biserică, dați în vileag și alungați unul câte unul. Dacă mergeam mai departe așa fără să mă căiesc ori să mă schimb, aveam să fiu exclusă și alungată exact ca ei. La gândul acesta, m-am rugat lui Dumnezeu să mă îndrume să reflectez la sursa eșecurilor mele.

Mai târziu, am citit un fragment din cuvântul lui Dumnezeu. „Când ceva se abate asupra ta, trăiești după filosofiile pentru interacțiuni lumești și nu practici adevărul. Îți este întotdeauna teamă să nu-i jignești pe alții, dar nu și să-L ofensezi pe Dumnezeu și chiar vei sacrifica interesele casei lui Dumnezeu pentru a-ți proteja relațiile interpersonale. Care sunt consecințele atunci când acționezi în acest fel? Îți vei fi protejat relațiile interpersonale destul de bine, dar Îl vei fi ofensat pe Dumnezeu, iar El te va disprețui și te va respinge și va fi furios pe tine. Punându-le în balanță, care variantă este mai bună? Dacă nu poți să-ți dai seama, atunci ești complet încurcat; acest lucru demonstrează că nu ai nici cea mai mică înțelegere a adevărului. În cazul în care continui în acest fel fără să-ți dai vreodată seama de asta, pericolul este într-adevăr mare și, dacă ești incapabil să obții adevărul, în cele din urmă, tu vei fi cel care a avut de pierdut. Oare vei putea să cauți adevărul în viitor dacă nu cauți adevărul în această chestiune și eșuezi? Dacă tot nu vei putea, nu va mai fi o chestiune de a suferi o pierdere – în cele din urmă, vei fi eliminat. Dacă ai motivațiile și perspectiva unei «persoane care caută să facă pe plac oamenilor», atunci, în toate chestiunile, vei fi incapabil să practici adevărul și să respecți principiile și vei eșua și vei cădea mereu. Dacă nu te trezești și nu cauți niciodată adevărul, atunci ești un neîncrezător și nu vei dobândi niciodată adevărul și viața. Atunci, ce ar trebui să faci? Când te confrunți cu astfel de lucruri, trebuie să te rogi la Dumnezeu și să-L strigi, să implori mântuirea și să-I ceri să-ți dea mai multă credință și tărie și să-ți îngăduie să respecți principiile, să faci ceea ce ar trebui să faci, să rezolvi lucrurile conform principiilor, să rămâi ferm pe poziția pe care ar trebui să o ai, să aperi interesele casei lui Dumnezeu și să împiedici orice vătămare să vină asupra lucrării casei lui Dumnezeu. Dacă ești capabil să te răzvrătești împotriva propriilor interese, mândriei și punctului de vedere de «persoană care caută să facă pe plac oamenilor» și dacă faci ceea ce ar trebui să faci, dintr-o inimă onestă, neîmpărțită, atunci îl vei fi învins pe Satana și vei fi dobândit acest aspect al adevărului. Dacă insiști să trăiești mereu după filosofia Satanei, protejându-ți relațiile cu ceilalți și nepracticând niciodată adevărul, și fără să îndrăznești să respecți principiile, atunci vei putea să practici adevărul în alte chestiuni? Tot nu vei avea nici credință, nici putere. Dacă nu ești niciodată capabil să cauți sau să accepți adevărul, atunci, o astfel de credință în Dumnezeu îți va permite să dobândești adevărul? (Nu.) Și dacă nu poți să dobândești adevărul, poți să fii mântuit? Nu poți. Dacă trăiești mereu după filosofia Satanei, complet lipsit de adevărul-realitate, atunci nu poți fi niciodată mântuit. Ar trebui să-ți fie clar că dobândirea adevărului este o condiție necesară pentru mântuire. Prin urmare, cum poți să dobândești adevărul? Dacă vei fi capabil să practici adevărul, dacă vei putea să trăiești după adevăr, iar adevărul va deveni baza vieții tale, atunci vei dobândi adevărul și vei avea viață și, astfel, vei fi unul dintre cei care sunt mântuiți” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, Partea a III-a). Din cuvântul lui Dumnezeu am înțeles că motivul pentru care îmi apăram statutul, imaginea și relațiile și nesocoteam lucrarea bisericii a fost în principal faptul că eram prea influențată de filosofii lumești, de om preocupat să placă altora. Eram influențată de idei satanice, lumești, precum: „Păstrarea tăcerii asupra greșelilor prietenilor buni face o prietenie lungă și bună” și „Rămâi în relații bune cu cei pe care nu-i poți evita”. Credeam că, pentru a-i face pe alții să te placă și să te admire, trebuie să fii blând și bun și să nu te răstești niciodată la oameni; că, atunci când vezi problemele altora, e-n regulă să le tratezi superficial; că nu ar trebui să fii prea sever sau să jignești pe cineva și, astfel, toți te vor plăcea. Trăisem după aceste idei de om preocupat să placă altora și, când am văzut că Janine nu face lucrare reală, nu am expus-o, tratat-o sau demis-o. Îmi protejasem statutul și imaginea, dar, fiindcă nu expusesem problemele lui Janine, nici n-o demisesem prompt, evanghelizarea fusese întârziată. Îmi pusesem reputația, statutul și relațiile înaintea datoriei mele și, ca să-mi protejez imaginea și statutul, lucrarea bisericii nu o protejasem deloc. Am fost cu adevărat egoistă și josnică. Faptul că trăiam după aceste idei de om preocupat să placă altora mă făcuse tot mai alunecoasă, perfidă și lipsită de umanitate. Cuvintele lui Dumnezeu spun: „Cei care merg pe calea de mijloc sunt cei mai perfizi oameni dintre toți. Nu jignesc pe nimeni, sunt fini și alunecoși, se pricep să intre în joc în toate situațiile și nimeni nu le poate vedea defectele. Sunt aidoma satanelor!” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Doar prin practicarea adevărului poți rupe cătușele unei firi corupte”). Dumnezeu îi disprețuiește și-i detestă pe cei preocupați să placă altora. Nu poți să câștigi adevărul sau să fii mântuit bazându-te pe idei de om preocupat să placă altora. M-am cam speriat când mi-am dat seama de asta. Știam că săvârșisem fărădelege înaintea lui Dumnezeu și că, dacă nu-mi corectam starea asta și nu mă căiam cu adevărat, aveam să fiu abandonată și alungată de Dumnezeu. Cuvântul lui Dumnezeu mi-a indicat și o cale de practică, și anume: când vreau să-mi protejez renumele și statutul, ar trebui să mă rog mai mult lui Dumnezeu să-mi dea putere și apoi să acționez principial și să-nvăț să-mi fac datoria cu inimă cinstită. Lucrul acesta nu face bine doar intrării în viață a fraților și surorilor, ci și lucrării bisericii. M-am rugat lui Dumnezeu să practic adevărul, să acționez principial și să protejez interesele bisericii.

Apoi am citit cuvântul lui Dumnezeu. „Țineți-vă la curent cu circumstanțele supraveghetorilor diferitelor lucrări și ale personalului responsabil pentru diferite slujbe importante și repartizați-i din nou sau înlocuiți-i cu promptitudine dacă este necesar, astfel încât să preveniți sau să atenuați pierderile cauzate de angajarea unor persoane nepotrivite și garantați eficiența și progresul fără probleme al lucrării” [Cuvântul, Vol. 5: Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor, „Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor (1)”]. „O parte din obligațiile conducătorilor și lucrătorilor este să știe ce se întâmplă cu oamenii care conduc diverse proiecte și cu cei responsabili de lucrări importante. Cine sunt, deci, acești angajați? De primă însemnătate sunt conducătorii de biserici, urmați de supraveghetorii de echipă și liderii de echipă. Oamenii care conduc diverse proiecte și cei responsabili de lucrări importante: nu este oare esențial și de mare importanță să înțelegi și să te asiguri dacă ei au realitatea adevărului, dacă sunt principiali în acțiunile lor și pot face bine lucrarea bisericii? Dacă liderii și lucrătorii dobândesc o înțelegere adecvată a situației principalilor supraveghetori responsabili de diferite proiecte și efectuează unele ajustări adecvate în ceea ce privește personalul este precum a sta de veghe pentru fiecare program de lucru. Este echivalentul îndeplinirii responsabilității și datoriei. Dacă acești angajați nu sunt dispuși în mod corect și apare o problemă, activitatea bisericii va fi foarte afectată. Dacă acești angajați au o umanitate bună, dețin o bază în credință, sunt responsabili în gestionarea lucrurilor și sunt capabili să caute adevărul pentru a rezolva probleme, atunci, punându-i responsabili de lucrare, lucrurile vor deveni mult mai ușoare. Ceea ce este important este ca lucrarea să poate progresa fără probleme. Dar dacă supraveghetorii echipelor nu sunt de încredere – au o umanitate scăzută și nu se comportă cum se cuvine și nu practică adevărul și, în plus, sunt predispuși să provoace tulburări – atunci acest lucru va avea un impact negativ asupra lucrării de care sunt responsabili și asupra intrării în viață a fraților și surorilor pe care îi conduc. Desigur, acel impact poate fi mare sau mic. Dacă supraveghetorii sunt doar neserioși sau își neglijează îndatoririle, acest lucru poate cauza întârzieri în lucrare; progresul va fi oarecum mai lent, iar lucrarea oarecum mai puțin eficientă. Cu toate acestea, dacă sunt antihriști, problema este gravă: nu e vorba doar de faptul că lucrarea este puțin ineficientă și ineficace – ei vor perturba și vor deteriora întreaga lucrare de care sunt responsabili. Așadar, a rămâne informat asupra stadiului oamenilor care răspund de diverse proiecte și al celor responsabili de lucrările importante și a face ajustări și demiteri în timp util când află că cineva nu face lucrări practice nu e o obligație de la care conducătorii și lucrătorii să se poată sustrage – este o lucrare foarte serioasă și importantă. În cazul în care conducătorii și lucrătorii se pot ține la curent cu personalitatea oamenilor care răspund de diverse proiecte și a celor responsabili de lucrările importante și cu atitudinea lor față de propria datorie și adevăr, precum și cu stările și manifestările lor în fiecare perioadă și etapă și pot să corecteze acei oameni sau să se ocupe de ei neîntârziat, în funcție de circumstanțe, atunci lucrarea poate continua constant. Dimpotrivă, dacă acei oameni o iau razna și nu fac o lucrare reală în biserici, iar conducătorii și lucrătorii nu sunt prompți în a identifica acest lucru și a face ajustări, ci așteaptă până când se acumulează tot felul de probleme grave, ducând la pierderi substanțiale pentru lucrarea casei lui Dumnezeu, înainte de a încerca, neprotocolar, să se ocupe de acestea, să facă ajustări și să rectifice și să salveze situația, atunci acei conducători și lucrători sunt risipitori. Ei sunt conducători falși autentici, care trebuie înlocuiți și alungați” [Cuvântul, Vol. 5: Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor, „Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor (3)”]. Din cuvântul lui Dumnezeu am înțeles că un conducător e obligat să examineze prompt statutul supraveghetorului fiecărui proiect și al altor angajați importanți și să demită prompt ori să transfere orice persoană nepotrivită pe care o găsește, pentru a asigura dezvoltarea cu succes a proiectelor bisericii. Când descoperă că un supraveghetor, conducător sau lucrător nu face lucrare reală, afectând și întârziind lucrarea bisericii, trebuie să aibă prompt părtășie cu acesta și, dacă nu se schimbă și nici nu e bun pentru a oferi un serviciu, trebuie să fie transferat sau demis imediat. Asta e în beneficiul lucrării bisericii. Păstrează-i pe cei potriviți să fie folosiți și demite-i pe cei care nu sunt așa, oferă părtășie și ajutor celor care au nevoie, tratează-i pe cei care trebuie tratați și cultivă-i pe cei care urmează adevărul. Janine fusese tot timpul superficială, fără o povară și iresponsabilă în datoria ei. Conducătorii avuseseră părtășie cu ea de multe ori, dar nu s-a schimbat. Asta afecta grav lucrarea bisericii. Chiar era o conducătoare falsă, care nu făcea lucrare reală și trebuia demisă imediat. În același timp, trebuia cultivată o persoană responsabilă, cu umanitate bună. Asta avea să facă bine lucrării bisericii și să permită ca evanghelizarea să evolueze lin. La gândul acesta, inima mi s-a limpezit, mi s-a înseninat deplin și i-am promis lui Dumnezeu așa: „Când mai întâlnesc genul acesta de problemă, voi practica potrivit principiilor și-mi voi îndeplini responsabilitățile.” L-am rugat pe Dumnezeu și să mă îndrume în practicarea adevărului.

Ulterior, am discutat cu Janine fiecare problemă a ei, dând-o în vileag ca lideră falsă care nu făcea lucrare reală. Am văzut că era furioasă și n-am îndrăznit să spun mai mult. M-am gândit: „Dacă-i expun și alte probleme, relația noastră va intra în impas și buna ei impresie despre mine va fi distrusă.” Atunci am realizat că recădeam în vechile obiceiuri, așa că m-am rugat lui Dumnezeu: „Dumnezeule, vreau să practic adevărul, să-mi fac datoria, să am părtășie despre ceea ce se cuvine să am și să nu-mi mai pese de imaginea altora despre mine. Dă-mi, Te rog, puterea de-a depăși constrângerile firii mele corupte.” După rugăciune, am avut părtășie mai departe cu Janine, prezentându-i problemele ei una câte una și dând în vileag lipsa ei de lucrare reală. Deși atunci nu i-a plăcut, în cele din urmă a spus că fără expunerea și criticile mele nu și-ar fi văzut problemele. A recunoscut ce adâncă-i era stricăciunea și a spus că vrea să se schimbe și că va accepta orice decizie a bisericii în privința ei. I-am mulțumit lui Dumnezeu, auzind-o că spune asta. Practicând după cuvintele lui Dumnezeu, relațiile mele nu s-au destrămat, așa cum mă așteptasem, și am avut o senzație minunată de pace și ușurare. După demiterea lui Janine, am ales un frate să supravegheze evanghelizarea. Și-a asumat serios datoria și i-a condus pe ceilalți în răspândirea Evangheliei. După un timp, evanghelizarea a început să se redreseze.

Experiența asta m-a făcut să-nțeleg că a te baza pe o fire satanică în îndeplinirea datoriei tale nu-ți va face rău doar ție, ci va afecta și lucrarea bisericii. Doar a-ți face datoria potrivit cuvântului lui Dumnezeu și principiilor adevărului e în acord cu voia Lui.