de Bernard, Camerun

Obișnuiam să mă consider o persoană foarte deșteaptă, una care putea face orice și tot, fără ajutorul altora. Atât la școală cât și acasă, puteam mereu să ofer răspunsul la o întrebare când frații mei nu îl știau, iar eu îi desconsideram din cauza asta. Frații mei mai mari spuneau că sunt arogant și îngâmfat și că ar trebui să țin mai mult cont de sentimentele celorlalți, dar eu consideram că spuneau asta doar din invidie, așa că nu am pus la inimă acuzațiile lor.

În 2019, am acceptat lucrarea lui Dumnezeu Atotputernic din zilele de pe urmă. Curând, am început să ud nou-veniți care tocmai acceptaseră lucrarea lui Dumnezeu. Dintre cele trei surori care lucrau cu mine, două acceptaseră lucrarea lui Dumnezeu doar de câteva luni. Cealaltă era sora Jonna, care mă ajuta cu lucrarea mea. La momentul acela, am fost ales lider de grup, lucru care pentru mine însemna că eram cel mai bun din grup. Cât am lucrat împreună, când ele întrebau „Poate fi făcută așa?” sau „Vrei să o facem în modul acela?”, le întrerupeam adesea, spunând „Nu, nu se poate” sau „Nu, nu vreau.” Consideram că lucrarea ar trebui făcută așa cum le instruiam eu. De exemplu, după fiecare adunare pentru nou-veniți, sora Jonna întreba: „Oare n-ar trebui să-i întrebăm pe nou-veniți dacă au înțeles totul?” Eu răspundeam: „Nu e nevoie. Deja i-am întrebat în timpul adunării. Ei înțeleg, așa că nu mai trebuie să-i întrebăm.” Când sora Jonna zicea „Când ai părtășie despre adevărul lucrării lui Dumnezeu și ești martor pentru aceasta, ar trebui să vorbești mai detaliat. Asta-i va ajuta pe potențialii destinatari ai Evangheliei să-și dea seama repede că lucrarea lui Dumnezeu este reală”, răspundeam fără să mă gândesc: „Deja am spus totul. Nu e nevoie să repet.” Uneori, sora Jonna îmi spunea să mă interesez de situația nou-veniților, dar eu nu voiam s-o fac. Credeam că, în calitate de lider al grupului, eu ar trebui să-i zic ei ce să facă, și nu invers. Uneori, sora Jonna întreba dacă nou-veniții erau siguri în privința lucrării lui Dumnezeu. Văzând că se implica în mod constant în lucrarea mea, m-am enervat și i-am zis: „Nu tu ești liderul grupului, deci nu ai niciun drept să-mi spui cum să-mi fac treaba!” La vremea aceea, eram foarte arogant; nu doar că refuzam să cooperez armonios cu sora Jonna, dar nu cooperam nici cu celelalte două surori. Rareori le atribuiam vreo lucrare, în schimb, ocupându-mă singur de nou-veniți. Întrucât doar recent acceptaseră lucrarea lui Dumnezeu, credeam că erau multe adevăruri despre viziuni pe care surorile mele nu le înțelegeau, ceea ce le-ar fi împiedicat să-și facă bine treaba. Când găzduiam adunări cu ele, mereu vorbeam mult și nu le dădeam timp să aibă părtășie. Eram îngrijorat că nu vor avea părtășie bine și nou-veniții nu le vor înțelege. De fapt, nou-veniții puteau să le înțeleagă foarte bine pe cele două surori ale mele. Pur și simplu nu voiam ca ele să aibă părtășie, pentru că le desconsideram. Odată, ca să le ofer cât mai repede posibil nou-veniților o temelie pentru adevărata cale, am vrut să am părtășie despre mai multe aspecte ale adevărului, dar surorile mele au spus: „Nu poți face asta. Adunarea noastră ține doar o oră și jumătate. Dacă ai părtășie despre prea multe, nu va fi destul timp ca nou-veniții să înțeleagă totul pe deplin. Putem împărți părtășia în mai multe adunări.” La vremea aceea, eram reticent să le accept părerile și, în schimb, m-am străduit să le conving să mă asculte. În cele din urmă, nu au avut de ales decât să fie de acord cu mine. Mai târziu, udam peste douăzeci de nou-veniți. Aproape toți au venit la prima adunare, dar la următoarele câteva, am văzut că tot mai mulți nou-veniți erau absenți. În final, doar trei din cei peste douăzeci mai veneau în mod regulat la adunări. Lucrul acesta nu mi se mai întâmplase niciodată și m-a făcut să fiu foarte confuz și negativ. Într-o zi, conducătorul m-a întrebat despre starea mea. Eu i-am zis: „Nu e bună. În ultima vreme, am rezultate foarte slabe în datoria mea. La fiecare adunare, am părtășie așa cum se cuvine cu nou-veniții, apoi îi întreb dacă au înțeles, iar ei mereu spun «Da, înțelegem», dar acum nu se mai întorc la adunări și nu înțeleg de ce.” Conducătorul mi-a zis: „Trebuie să reflectezi asupra ta. Este posibil să faci ceva care-i determină pe acești nou-veniți să nu vrea să vină la adunări.” Conducătorul a continuat: „Le-ai întrebat pe cele trei surori ale tale dacă au observat ceva în neregulă cu conținutul sau metodele tale de udare?” Am zis: „Nu, nu cred că mi-ar da sfaturi bune.” Conducătorul mi-a răspuns: „Asta e problema. Ar trebui să le ceri părerile, în loc să te încrezi doar în tine.” Când conducătorul a pus astfel problema, mi s-a părut corect. Nu mi-a trecut niciodată prin minte să le întreb pe surorile mele ce păreri au. Mereu am crezut că eram un lucrător mai bun decât ele și că ideile lor erau inutile.

Atunci, conducătorul mi-a trimis un fragment din cuvintele lui Dumnezeu. „Când cooperați cu alții pentru a vă face îndatoririle, sunteți în stare să fiți deschiși la opinii diferite? Îi puteți lăsa pe alții să vorbească? (Eu pot, puțin. Înainte, de multe ori nu ascultam sugestiile fraților și surorilor și insistam să procedez așa cum voiam. Doar mai târziu, când faptele au dovedit că nu aveam dreptate, am văzut că majoritatea sugestiilor lor fuseseră corecte, că moțiunea pe care toată lumea o discutase era, de fapt, potrivită, și că, bazându-mă pe părerile mele, nu reușeam să văd lucrurile clar și că aveam neajunsuri. După ce am avut această experiență, mi-am dat seama cât de importantă este cooperarea armonioasă.) Și ce puteți vedea din asta? După ce ați avut această experiență, ați primit vreun beneficiu și ați înțeles adevărul? Credeți că cineva este perfect? Indiferent de cât de puternici sunt oamenii sau cât de capabili și talentați, tot nu sunt perfecți. Oamenii trebuie să recunoască asta, este o realitate și e și atitudinea pe care ar trebui s-o aibă ca să-și abordeze corect propriile merite și puncte tari sau neajunsuri; aceasta este rațiunea pe care ar trebui să o aibă oamenii. Cu o asemenea rațiune, poți să-ți tratezi așa cum trebuie propriile puncte tari și slăbiciuni, la fel de bine ca pe ale altora, iar acest lucru te va abilita să lucrezi în armonie alături de ei. Dacă ai înțeles acest aspect al adevărului și poți să pătrunzi în acest aspect al adevărului-realitate, atunci te poți înțelege armonios cu frații și surorile tale, bazându-te pe punctele lor tari pentru a compensa orice slăbiciuni ai. În acest fel, indiferent de datoria pe care o îndeplinești sau ce faci, vei deveni mereu din ce în ce mai bun și vei avea binecuvântarea lui Dumnezeu. Dacă întotdeauna crezi că ești destul de bun și că alții sunt mai puțin buni în comparație cu tine, dacă întotdeauna vrei să ai ultimul cuvânt, atunci acest lucru va fi problematic. Asta este o problemă care ține de fire. Nu sunt aroganți și neprihăniți de sine astfel de oameni?” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, Partea a III-a). Cuvintele lui Dumnezeu mi-au arătat problema mea. Dumnezeu spune: „Când cooperați cu alții pentru a vă face îndatoririle, sunteți în stare să fiți deschiși la opinii diferite? Îi puteți lăsa pe alții să vorbească?” Citind întrebările lui Dumnezeu, am reflectat asupra modului în care cooperasem cu cele trei surori în acea perioadă. Am refuzat să accept orice sugestie din partea lor. Chiar dacă părerile lor erau bune sau corecte, eu tot nu am fost de acord, fiindcă nu voiam să creadă că eram mai prejos ca ele. Credeam că sunt cel mai bun și, prin urmare, singurul care putea da sfaturi bune. Eu eram liderul grupului, deci ele trebuiau să mă asculte, nu eu pe ele. Cuvintele lui Dumnezeu spun că toți avem neajunsuri și avem nevoie de ajutor de la ceilalți, dar eu am crezut mereu că eram cel mai bun și superior celorlalți. Oare nu era aceasta aroganță și îngâmfare? Am văzut în cuvintele lui Dumnezeu că El detestă astfel de oameni.

Mai târziu, am mai citit un fragment din cuvintele lui Dumnezeu. „Când întotdeauna trebuie refăcută lucrarea în timp ce oamenii își realizează datoria, cea mai mare problemă nu este o lipsă de cunoștințe specializate sau lipsa experienței, ci este din cauză că sunt prea neprihăniți de sine și aroganți, pentru că nu lucrează armonios, ci decid și acționează singuri – rezultatul fiind că fac o harababură în lucrare, nu se obține nimic și tot efortul este irosit. Iar cea mai gravă problemă în acest sens este reprezentată de firile corupte ale oamenilor. Când firile corupte ale oamenilor sunt prea grave, ei nu sunt oameni buni, sunt oameni răi. Firile oamenilor răi sunt mult mai severe decât firile corupte obișnuite. Oamenii răi sunt pasibili să comită fapte rele, sunt pasibili să perturbe și să tulbure lucrarea bisericii. Tot ceea ce sunt capabili să facă oamenii răi când realizează o datorie este să facă lucrurile rău și să strice treaba; munca lor face mai mult rău decât bine. Unii oameni nu sunt răi, dar își realizează datoria conform propriilor firi corupte – și, de asemenea, sunt incapabili să-și realizeze datoria în mod adecvat. Pe scurt, firile corupte sunt extrem de obstructive pentru oamenii care-și realizează datoria în mod adecvat. Care aspect al firilor corupte ale oamenilor ați spune că are cel mai mare impact asupra eficienței cu care își realizează datoria? (Aroganța și neprihănirea de sine.) Și care sunt principalele manifestări ale aroganței și neprihănirii de sine? A lua decizii de unul singur, a-și urma propria cale, a nu asculta sugestiile celorlalți, a nu se consulta cu alții, a nu coopera armonios și a încerca tot timpul să ai ultimul cuvânt asupra lucrurilor. Deși un număr considerabil de frați și surori pot coopera într-o datorie anume, fiecare făcându-și propria muncă, anumiți lideri de grup sau supraveghetori vor întotdeauna să aibă ultimul cuvânt; indiferent ce fac, ei nu cooperează niciodată armonios cu ceilalți și nu se implică în părtășie și fac lucrurile grabnic, fără să ajungă la un consens cu ceilalți. Îi fac pe toți să îi asculte doar pe ei și asta este problema” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Îndeplinirea adecvată a datoriei necesită o cooperare armonioasă”). Cuvintele lui Dumnezeu m-au emoționat profund. Înainte, nu înțelegeam de ce nu-mi puteam face eficient datoria. Numai după ce am citit cuvintele lui Dumnezeu am înțeles că din cauza firii mele arogante îmi era imposibil să cooperez cu alții. În perioada în care lucram cu cele trei surori, mereu aveam ultimul cuvânt. Era evident de fiecare dată când discutam conținutul unei viitoare adunări: toată lumea își spunea părerile și punctele de vedere, după care ar fi trebuit să decidem împreună tema principală a adunării, pentru a ne asigura că va fi eficientă. În schimb, luam singur deciziile, fără să le iau vreodată în considerare părerile, deoarece credeam că părerea mea era cea mai bună și nu trebuia să-i ascult pe ceilalți. Când cineva ridica o obiecție, găseam diferite motive s-o refuz. Eram prea arogant pentru a accepta sfatul altor persoane, așadar datoria mea era lipsită de îndrumarea lui Dumnezeu și, prin urmare, nu era eficientă. Pentru mine, eșecul acesta a fost o revelație.

Într-o zi, o soră mi-a trimis două fragmente din cuvintele lui Dumnezeu. Dumnezeu spune: „Dacă în inima ta chiar înțelegi adevărul, atunci vei ști cum să practici adevărul și să I te supui lui Dumnezeu și vei porni în mod firesc pe calea urmăririi adevărului. Dacă este corectă calea pe care mergi și în conformitate cu intențiile lui Dumnezeu, atunci lucrarea Duhului Sfânt nu te va părăsi – caz în care vor fi din ce în ce mai puține șanse să-L trădezi pe Dumnezeu. Fără adevăr, e ușor să faci rău și o vei face în ciuda ta. De exemplu, dacă ai o fire arogantă și îngâmfată, atunci a ți se spune să nu te împotrivești lui Dumnezeu nu schimbă deloc situația, nu te poți abține, este dincolo de controlul tău. Nu ai face-o intenționat; ai face-o sub stăpânirea naturii tale arogante și vanitoase. Aroganța și vanitatea ta te-ar face să-L disprețuiești pe Dumnezeu și să-L vezi ca neavând nicio importanță; te-ar determina să te înalți pe tine însuți, să te expui în mod constant; te-ar face să-i disprețuiești pe alții, n-ar lăsa pe nimeni în inima ta decât pe tine însuți; ar fura locul lui Dumnezeu din inima ta și, în cele din urmă, te-ar face să stai în locul lui Dumnezeu și să ceri ca oamenii să ți se supună și te-ar face să-ți venerezi propriile gânduri, idei și noțiuni drept adevăr. Atât de mult rău este făcut de oameni sub dominația naturii lor arogante și îngâmfate! Pentru a rezolva problema facerii de rău, ei trebuie mai întâi să rezolve natura lor. Fără o schimbare a firii, nu ar fi posibil să se aducă o rezolvare fundamentală a acestei probleme” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Doar urmărind adevărul poate cineva să obțină o schimbare a firii”). „Trebuie să ții minte: realizarea datoriei tale nu este o chestiune care ține de a se implica în propria întreprindere sau propria gestionare. Asta nu este activitatea ta personală, este lucrarea bisericii, iar tu doar contribui cu punctele tari pe care le ai. Ceea ce faci tu în lucrarea de gestionare a lui Dumnezeu este doar o mică parte a cooperării oamenilor. Rolul tău este doar un rol minor într-un colțișor. Aceasta este responsabilitatea pe care o ai. În inima ta, ar trebui să ai această rațiune. Și, astfel, indiferent câți oameni își realizează îndatoririle împreună sau ce dificultăți înfruntă, primul lucru pe care ar trebui să-l facă toată lumea este să se roage lui Dumnezeu și să aibă părtășie împreună, să caute adevărul și apoi să determine care sunt principiile de practică. Când își realizează îndatoririle în acest fel, vor avea o cale de practică. Unii oameni încearcă mereu să se dea mari și, când li se dă responsabilitate pentru un post, vor să aibă întotdeauna ultimul cuvânt. Ce tip de comportament este acesta? Asta înseamnă să nu recunoască decât propria lor lege. Ei plănuiesc singuri ce fac, fără a-i informa pe ceilalți, și nu-și discută opiniile cu nimeni; nici nu le împărtășesc cu altcineva, nici nu vorbesc deschis despre ele, ci le păstrează ascunse în inimile lor. Când vine vremea să acționeze, întotdeauna vor să-i facă pe ceilalți să se minuneze de isprăvile lor strălucite, să le facă tuturor o mare surpriză, astfel încât ceilalți să aibă o părere bună despre ei. Înseamnă asta că-și realizează datoria? Încearcă să se dea mari; și, când au statut și renume, vor începe să-și coordoneze propria operațiune. Nu sunt astfel de oameni posedați de ambiții nebunești? De ce nu ai spune nimănui ceea ce faci? De vreme ce această lucrare nu este doar a ta, de ce ai acționa fără să o discuți cu nimeni și ai lua decizii singur? De ce ai acționa în secret, operând într-o cutie neagră, astfel încât nimeni să nu știe despre asta? De ce ai încerca întotdeauna să-i faci pe oameni să te asculte doar pe tine? Evident, consideri această lucrare drept lucrarea ta personală. Tu ești șeful și toți ceilalți sunt lucrători – toți lucrează pentru tine. Când ai constant această mentalitate, nu este problematic acest lucru? Ceea ce dezvăluie acest tip de persoană nu este chiar firea Satanei? Când astfel de oameni realizează o datorie, mai devreme sau mai târziu vor fi eliminați” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Îndeplinirea adecvată a datoriei necesită o cooperare armonioasă”). Doar citind cuvintele lui Dumnezeu mi-am dat seama că aroganța devenise natura mea și ceea ce dezvăluiam în mod natural. În clipa în care am avut un oarecare statut în biserică, am vrut să-l folosesc ca ocazie să-mi etalez abilitățile. Voiam să demonstrez că eram cel mai bun și că a mă desemna lider de grup era alegerea corectă. În plus, voiam să le arăt partenerilor mei că eram mai bun decât ei și că nu aveam nevoie de sfatul sau ajutorul lor. Din cauza aroganței mele, mereu am crezut că știu totul și că era inutil să ascult de oricine altcineva. Mi-am tratat gândurile ca fiind adevărul, i-am pus pe ceilalți să facă lucrurile așa cum le voiam eu făcute, n-am căutat adevărul și nu m-am bazat pe Dumnezeu în datoria mea. În schimb, m-am bazat pe propria experiență și inteligență ca să ud nou-veniții, forțându-i pe ceilalți să mă asculte. Trăiam captiv în firea mea arogantă, nu acceptam adevărul și îi făceam pe ceilalți să mă asculte. Nu e aceasta firea Satanei? Înainte să cred în Dumnezeu, eram deja o persoană foarte arogantă. Îi desconsideram pe cei inferiori mie, inclusiv pe frații mei. Îmi aduc aminte că, în copilărie, dacă nu luam cea mai mare notă din clasă la examene, tatăl meu mă certa tare: „Trebuie să iei cele mai mari note la examene, înaintea tuturor!” Și bunica mea obișnuia să-mi spună: „Trebuie să te străduiești să fii cel mai bun – este singura cale să fii respectat!” Din cauza asta, mereu am încercat să fiu deasupra tuturor și pe primul loc. Pentru mine, era singura metodă prin care puteam să le arăt celorlalți că eram cel mai bun. Credeam că dacă-i ascult pe alții, voi fi pus într-o lumină nefavorabilă, așa că nu voiam să le ascult sfatul. Doar din cuvântul lui Dumnezeu am înțeles că această concepție era complet greșită. Mă puneam mereu mai presus decât alții și refuzam să ascult de oricine altcineva, iar asta e firea Satanei. Dacă nu mă schimbam, nu doar că nu aveam să obțin rezultate bune în datoria mea, dar aveam să fac rău și să mă împotrivesc lui Dumnezeu. În cele din urmă, aveam să fiu alungat de Dumnezeu. Citind cuvântul lui Dumnezeu, am înțeles și că a-mi face datoria nu e un efort personal, ci este lucrarea bisericii și că ar trebui să fac această lucrare potrivit cerințelor lui Dumnezeu. Când întâmpin dificultăți, ar trebui să lucrez cu alții și ar trebui să căutăm adevărul împreună pentru a le depăși. Înainte de a lua o decizie, ar trebui, de asemenea, să cer sfatul partenerilor mei. Neluând în considerare părerile celorlalți și acționând mereu unilateral, întârziam lucrarea bisericii. Astfel, în îndeplinirea datoriei mele, nu pregăteam fapte bune ci, în schimb, fapte rele. Dându-mi seama de asta, am vrut să-mi schimb atitudinea față de datoria mea și să pot să cooperez în armonie cu frații și surorile mele.

În timpul devoționalelor mele, am mai văzut un fragment din cuvântul lui Dumnezeu. „Ce spuneți, este greu de cooperat cu alți oameni? De fapt, nu este. Ați putea spune chiar că este ușor. Dar de ce oamenii încă simt că este greu să facă asta? Pentru că au firi corupte. Pentru cei care dețin umanitate, conștiință și rațiune, cooperarea cu ceilalți este relativ ușoară și e posibil ca ei să simtă că este ceva care aduce bucurie. Întrucât nu este ușor pentru nimeni să realizeze lucruri pe cont propriu, indiferent de domeniul în care este implicat sau de ceea ce face, este întotdeauna bine să aibă pe cineva alături care să scoată în evidență lucrurile și să ofere asistență – mult mai ușor decât să le facă de unul singur. De asemenea, există limite cu privire la capacitățile calibrului oamenilor sau la ceea ce ei înșiși pot experimenta. Nimeni nu poate fi bun la toate, e imposibil ca o persoană să cunoască totul, să învețe totul, să îndeplinească totul – este imposibil și toată lumea ar trebui să aibă o astfel de rațiune. Astfel, indiferent de ceea ce faci, fie că este important sau nu, vei avea întotdeauna nevoie de cineva care să te ajute, să îți dea indicații, sfaturi sau care să facă lucruri cooperând cu tine. Aceasta e singura metodă prin care să te asiguri că vei face lucrurile mai corect, că vei face mai puține greșeli și că va fi mai puțin probabil să rătăcești – este un lucru bun” [Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Punctul opt: I-au pus pe alții să li se supună numai lor, nu adevărului sau lui Dumnezeu (Partea întâi)”]. După ce am cugetat la cuvântul lui Dumnezeu, am înțeles că doar cooperând cu ceilalți puteam cu adevărat să-mi îndeplinesc îndatoririle și să trăiesc umanitatea normală. Obișnuiam să cred că, deoarece unii dintre partenerii mei acceptaseră lucrarea lui Dumnezeu doar de câteva luni și tocmai începuseră să-i ude pe nou-veniți, erau multe lucruri pe care nu le înțelegeau, în timp ce eu, pe de altă parte, credeam în Dumnezeu de trei ani și aveam mai multă experiență decât ei, deci nu le-am acceptat niciodată sugestiile sau părerile. Doar acum văd că acest punct de vedere era greșit. Deși credeam de mai mult timp în Dumnezeu și aveam mai multă experiență decât ei, asta nu însemna că eram mai bun decât ei la toate. Fără să cooperez cu frații și surorile mele, era imposibil să-mi îndeplinesc datoria bine. De exemplu, nu înțelegeam profund anumite adevăruri, ceea ce mă făcea să am părtășie greșit la unele adunări. Aveam nevoie de un partener care să mă ajute să elaborez pentru ca părtășia să fie mai clară. Uneori, nou-veniții nu puteau veni la adunări din cauza bolii sau a muncii, iar eu nu găseam niciun cuvânt de-al lui Dumnezeu care să se aplice situațiilor lor, așa că și eu aveam nevoie de ajutorul partenerilor mei. De fapt, toți au șansa de a fi luminați de Dumnezeu. Dumnezeu nu m-a luminat doar pe mine. Mă supraestimam și îi consideram pe ceilalți idioți. Asta a fost o greșeală și o neghiobie. Luminarea și îndrumarea lui Dumnezeu nu depind de câtă experiență de muncă avem, ci de capacitatea noastră de a căuta și accepta adevărul. De fapt, toți au punctele lor forte, exact ca sora Jonna, care ducea o povară în datoria ei și oferea des sugestii bune. Ar fi trebuit să cooperez cu sora mea și să învăț din punctele ei forte pentru a-mi compensa neajunsurile.

Mai târziu, am încercat să ascult părerile surorilor care-mi erau partenere în datoria mea. La finalul fiecărei adunări, când surorile mele îmi cereau să-i întreb pe nou-veniți, individual, dacă au înțeles conținutul adunării din acea zi, am făcut cum mi-au sugerat și nu m-am mai împotrivit ca odinioară. Când mi-au cerut să am părtășie cu nou-veniții mai detaliat, ca să încerc să le mai risipesc confuzia, am făcut și asta. Uneori, îmi dădeau și idei bune pentru udarea nou-veniților și, după ce le acceptam, le puneam în aplicare. După ce am practicat în acest fel, am văzut mai mulți nou-veniți participând la adunări și asta m-a făcut foarte fericit. M-am gândit la cuvintele lui Dumnezeu: „Duhul Sfânt nu numai că lucrează în anumiți oameni care sunt folosiți de Dumnezeu, dar, mai mult, El lucrează în biserică. El ar putea să lucreze în oricine. S-ar putea să lucreze în tine în prezent, iar tu vei experimenta această lucrare. În perioada următoare, s-ar putea să lucreze în altcineva, caz în care trebuie să te grăbești să urmezi; cu cât urmezi mai îndeaproape lumina prezentă, cu atât viața ta poate crește. Indiferent ce fel de persoană e cineva, dacă Duhul Sfânt lucrează în ea, atunci trebuie să urmezi. Primește experiențele sale prin prisma experiențelor tale și vei primi lucruri chiar mai mari. Făcând astfel vei progresa mai repede. Aceasta este calea desăvârșirii pentru om și mijlocul prin care viața crește” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cei care se supun lui Dumnezeu cu o inimă sinceră vor fi negreșit câștigați de Dumnezeu”). Cuvintele lui Dumnezeu m-au făcut să înțeleg și mai clar că nu pot fi arogant și îngâmfat și să insist pe metoda mea în timp ce-mi fac datoria. În schimb, trebuie să ascult mai mult de sfatul celorlalți. Asta fiindcă Duhul Sfânt îi luminează și îi iluminează pe toți. Indiferent de cât timp crede o persoană în Dumnezeu sau dacă are statut, cât timp ceea ce spune e în armonie cu adevărul, ar trebui să acceptăm și să ne supunem. Dacă refuzăm să ascultăm, nu vom primi îndrumarea lui Dumnezeu în datoria noastră. Din această experiență, am învățat importanța cooperării armonioase cu frații și surorile mele și să nu insist asupra metodei mele în datoria mea.