de Xiaochen, China

Mereu am fost bolnăvicios. La 11 ani, am fost diagnosticat cu anemie aplastică, așadar sistemul meu imunitar e foarte slab, trupul îmi e lipsit de vlagă și nu pot să merg decât distanțe scurte, fără să obosesc. Practic sunt țintuit la pat când starea mea este gravă. Doctorul mi-a spus că atunci aș putea face o infecție din cauza imunității mele scăzute, care ar provoca febră prelungită. A mai spus și că, dacă m-aș răni, sângerarea s-ar putea să nu se oprească, ceea ce mi-ar putea pune viața în pericol. După ce am acceptat lucrarea din zilele de pe urmă a lui Dumnezeu Atotputernic, boala mi s-a ameliorat și am preluat și o datorie în cadrul bisericii. Au trecut mulți ani, iar eu n-am avut niciun simptom al bolii. I-am fost foarte recunoscător lui Dumnezeu.

Ulterior, am început să fac lucrarea de producție video. M-am simțit foarte onorat, deoarece filmele și videoclipurile bisericii mărturiseau lucrarea lui Dumnezeu, și era deosebit de semnificativ să fac această lucrare. În același timp, m-am gândit că, dacă trudeam ca să mă sacrific pentru Dumnezeu și făceam videoclipuri care Îi sunt mărturie, aveam să contribui la aceste fapte bune decisive. Astfel, aveam să câștig protecția lui Dumnezeu și, cu siguranță, aveam să fiu mântuit și să supraviețuiesc marilor dezastre. Așa că, am lucrat mult la aptitudinile mele profesionale și la principii și m-am străduit să produc mai multe videoclipuri care mărturisesc pentru Dumnezeu. De fiecare dată când apărea un videoclip terminat și vedeam un fragment la producția căruia ajutasem, eram plin de bucurie și mă simțeam și mai motivat să-mi fac datoria. Pentru a face o lucrare și mai bună, m-am dedicat cercetării și dezvoltării abilităților mele, am discutat lucrurile cu frații și surorile mele, uneori până la trei dimineața. Slăbit cum eram, era cam mult pentru trupul meu să stau treaz atât de târziu. Dar, apoi, m-am gândit: „nu am avut nicio problemă de sănătate în ultimii ani și doar stau treaz până târziu ca să-mi îndeplinesc datoria mai bine. Și sunt destul de eficient, așa că sunt sigur că Dumnezeu mă va apăra. Atât timp cât obțin rezultate bune și aduc o contribuție considerabilă în datoria mea, am o speranță mare la mântuire. Chiar dacă sufăr mai mult acum, merită.”

Într-o zi, supraveghetorul meu mi-a spus: „Xiaochen, starea ta de sănătate nu e foarte bună. Volumul nostru de muncă e foarte mare acum și ne facem griji că, dacă vei continua astfel, boala ta s-ar putea să recidiveze. De ce nu mergi la spital pentru un control? Dacă totul e bine, poți continua să-ți faci datoria. Dacă nu, ia o pauză, ca să te recuperezi și fă ce poți în timp ce ești sub tratament.” Auzind asta, eram într-o stare de agitație. M-am gândit: „Acesta este un moment critic pentru noi, iar frații și surorile mele sunt ocupate cu îndatoririle lor. Dacă se dovedește că am o problemă gravă de sănătate, atunci, nu voi putea să-mi mai îndeplinesc datoria. Aș mai putea fi mântuit?” La acest gând, m-am simțit deprimat. Așa că, m-am rugat lui Dumnezeu, cerându-I să mă lumineze, ca să-I pot cunoaște voia, să-mi înțeleg firea coruptă și să mă supun orchestrărilor și rânduielilor Sale.

Am citit aceste cuvinte ale lui Dumnezeu: „În prezent, majoritatea oamenilor se află în acest fel de stare: pentru a obține binecuvântări, trebuie să mă sacrific pentru Dumnezeu și să plătesc un preț pentru El. Pentru a obține binecuvântări, trebuie să abandonez totul pentru Dumnezeu; trebuie să termin ceea ce El mi-a încredințat și trebuie să îmi îndeplinesc bine datoria. Această stare e dominată de intenția de a obține binecuvântări, ceea ce e un exemplu de a se sacrifica în întregime pentru Dumnezeu cu scopul de a obține recompense de la El și de a câștiga o cunună. Astfel de oameni nu au adevărul în inimile lor și este sigur că înțelegerea lor constă doar din câteva cuvinte și doctrine pe care le etalează oriunde merg. Calea lor este cea a lui Pavel. Credința unor astfel de oameni este un act de trudă constantă și, în adâncul lor, ei simt că, pe cât fac mai mult, cu atât mai mult își vor dovedi loialitatea față de Dumnezeu; că, pe cât fac mai mult, cu atât El va fi negreșit mai mulțumit; și că, pe cât fac mai mult, cu atât mai mult vor merita să li se acorde o cunună înaintea lui Dumnezeu și cu atât mai mari vor fi binecuvântările pe care le vor câștiga. Ei cred că, dacă pot să îndure suferința, să predice și să moară pentru Hristos, dacă își pot sacrifica propriile vieți și dacă pot îndeplini toate îndatoririle pe care Dumnezeu le-a încredințat lor, atunci ei vor fi aceia care câștigă cele mai mari binecuvântări și vor fi siguri că vor primi cununi. Tocmai asta e ceea ce și-a imaginat Pavel și ceea ce a căutat. Aceasta este calea exactă pe care a mers el, și tocmai sub îndrumarea unor astfel de gânduri a lucrat el pentru a-L sluji pe Dumnezeu. Nu provin aceste gânduri și intenții dintr-o natură satanică? E tocmai ca în cazul oamenilor mondeni care cred că, în timp ce sunt pe pământ, ei trebuie să urmeze cunoașterea și că, după ce au obținut-o, se pot distinge de mulțime, pot să devină funcționari și să aibă statut. Ei cred că, odată ce au statut, își pot realiza ambițiile și își pot aduce afacerile și practicile de familie la un anumit nivel de prosperitate. Nu toți non-credincioșii merg pe această cale? Cei care sunt dominați de această natură satanică pot fi doar ca Pavel în credința lor. Ei gândesc: «Trebuie să mă lepăd de tot pentru a mă sacrifica pentru Dumnezeu. Trebuie să fiu loial înaintea lui Dumnezeu și, în cele din urmă, voi primi recompense și cununi mărețe.» Aceasta e aceeași atitudine cu cea a oamenilor mondeni care urmăresc lucruri mondene. Ei nu sunt deloc diferiți și sunt supuși aceleiași naturi. Când oamenii au acest soi de natură satanică, afară, în lume, vor căuta să obțină cunoștințe, învățătură statut și să se distingă de mulțime. Dacă ei cred în Dumnezeu, vor căuta să obțină mari coroane și mari binecuvântări. Dacă oamenii nu urmăresc adevărul atunci când cred în Dumnezeu, sigur vor merge pe această cale. Acesta este un fapt imuabil, este o lege naturală. Calea pe care merg cei care nu urmează adevărul este diametral opusă celei a lui Petru” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Cum să mergi pe calea lui Petru”). Cuvintele lui Dumnezeu mi-au dezvăluit precis starea. Credeam că, dacă înduram greutăți și plăteam un preț, ca să fac videoclipuri de calitate, aducându-mi contribuția la răspândirea Evangheliei Împărăției, asta mi-ar fi asigurat lauda și binecuvântarea lui Dumnezeu și, în final, aș fi fost recompensat și mântuit. Pentru asta, am îndurat nopțile târzii fără să mă plâng, dar când a părut că nu voi mai putea continua din motive de sănătate, am simțit că dorința mea de a fi binecuvântat s-a spulberat, așa că dorința mea de a-mi face datoria dispăruse; nu mai voiam să mă dăruiesc. Mi-am dat seama că întotdeauna credința mea în Dumnezeu fusese tranzacțională. Am lucrat din greu, ca să produc videoclipuri de calitate, astfel încât biserica să-mi acorde un rol important, iar eu să pot cere lui Dumnezeu har și binecuvântări. Spuneam mereu că sunt dispus să sufăr și să mă sacrific pentru Dumnezeu, dar era doar ca să-I obțin binecuvântările. Îl înșelam și Îl foloseam pe Dumnezeu. Intențiile mele erau demne de dispreț! Gândindu-mă la asta, mi-am dat seama că nu mă mai puteam împotrivi acestei situații, ci trebuia să mă supun. Trebuia să caut adevărul și să mă ocup de firile mele corupte și de impuritățile din credința mea în Dumnezeu.

După aceea, am mers la spital pentru o consultație. Analizele de sânge au arătat că mai multe valori erau mai mici decât ar trebui să fie și numărul trombocitelor era mult sub nivelul normal. Doctorul a spus că, fără o îngrijire adecvată, chiar și o leziune minoră ar putea duce la o hemoragie gravă. Supraveghetorul, frații și surorile au sugerat să mă recuperez o vreme și să-mi continui datoria după ce mă voi însănătoși. Așadar, am mers acasă pentru tratament, mergând periodic la control. După câteva luni, situația tot nu mi se îmbunătățise și m-am îngrijorat, așa că am mers la un bătrân doctor în medicină tradițională chinezească pentru tratament. Acesta a zis: „Recuperarea ta va fi un proces lent. Starea ta de sănătate e precară și va dura destul de mult timp să se amelioreze.” A fost foarte dezamăgitor pentru mine. Crezusem că, după ce voi merge acasă pentru tratament, starea mi se va ameliora și mă voi putea întoarce la lucrarea video. Făcusem deja aproape un an de tratament, de ce nu mă însănătoșeam? Anul acela, casa lui Dumnezeu a produs multe filme și videoclipuri, dar, din cauza sănătății mele, eu n-am putut lua parte. Mă temeam că, în viitor, n-aveam să fiu capabil să îndeplinesc această datorie. Fără destule fapte bune, mai puteam să fiu mântuit când se va încheia lucrarea lui Dumnezeu? Cu cât mă gândeam mai mult la asta, cu atât deveneam mai abătut. Pe drumul spre casă, m-am simțit neajutorat și pustiit și n-am putut decât să mă plâng. De ce sunt atât de bolnav când surorile și frații mei sunt sănătoși? M-am simțit foarte nedreptățit. Când am ajuns acasă, nimic nu-mi putea ridica moralul. M-am gândit: „Așa este trupul meu. Nu pot schimba această situație, oricât de mult m-aș strădui. Dacă nu pot lua parte la lucrări importante, ce speranță am să fiu mântuit?” Am început să-mi pierd complet încrederea în mine. În fiecare zi, petreceam timpul urmărind filme și programe TV laice și vorbind cu oamenii pe internet. Relația mea cu Dumnezeu s-a răcit treptat, iar inima mi-a devenit din ce în ce mai întunecată și mai goală. Într-o zi, am realizat dintr-odată: „Nu cumva starea în care mă aflu e același lucru cu a fi necredincios? Dacă voi continua pe acest drum, doar voi deveni tot mai corupt și, în cele din urmă, Dumnezeu mă va alunga.” Acest gând în sfârșit mi-a înfricoșat inima. Știam că nu mai puteam continua așa, ci trebuia să reflectez asupra mea cum se cuvine și să caut adevărul, ca să-mi rezolv problemele.

În căutarea mea, am citit un pasaj din cuvintele lui Dumnezeu. „Nimic nu este o răzvrătire mai mare decât neacceptarea adevărului de către oameni. Și nimic nu este mai periculos pentru ei. Dacă acești oameni sunt veșnic incapabili să accepte adevărul, atunci ei sunt necredincioși – și odată ce speranțele de a fi binecuvântați ale unor astfel de oameni sunt năruite, se vor îndepărta de Dumnezeu. Care este motivul pentru acest fapt? (Ceea ce urmăresc ei este să fie binecuvântați și să se bucure de harurile lui Dumnezeu.) Ei cred în Dumnezeu, dar nu urmăresc adevărul; pentru ei, mântuirea nu este decât un ornament, nu este altceva decât cuvinte care sună frumos. Ceea ce urmează în inimile lor este să fie recompensați, să fie încoronați, să primească beneficii; își doresc să primească însutit în această viață, viața veșnică în epoca ce va să vină și, dacă nu primesc aceste lucruri, încetează să creadă, adevăratul chip le este dat în vileag și se îndepărtează de Dumnezeu. În inimile lor, ei nu cred în lucrarea lui Dumnezeu, nici în adevărurile exprimate de El. Ceea ce urmăresc ei nu este mântuirea, și cu atât mai puțin realizarea datoriei unei creaturi a lui Dumnezeu; în schimb, nu sunt diferiți de Pavel: își doresc mari binecuvântări, să aibă o mare putere, să poarte o coroană măreață, să fie pe picior egal cu Dumnezeu – acestea le sunt ambițiile și dorințele. Și, astfel, ori de câte ori se pot câștiga anumite beneficii sau avantaje de la casa lui Dumnezeu, ei fac manevre pentru a le obține și încep să vorbească despre «vechime». În sinea lor, își spun: «Am dreptul la asta, ar trebui să-mi iau partea, trebuie să lupt pentru asta.» Astfel de gânduri le liniștesc inimile. Se plasează pe ei înșiși în cadrul rangurilor superioare ale casei lui Dumnezeu și, astfel, cred că aceste beneficii le sunt datorate. […] Este clar că inimile lor au fost deja acaparate de aceste lucruri pe care le urmăresc și, de asemenea, este clar că ceea ce urmăresc de obicei nu are absolut nicio concordanță cu adevărul. Indiferent cât de mult lucrează, obiectivele și motivele lor sunt precum cele ale lui Pavel: își doresc să primească coroana și își vor ține strâns în mâini obiectivele și motivele și nu le vor da drumul niciodată. Indiferent cum le este părtășit adevărul, indiferent cum sunt tratați și emondați, indiferent cum sunt dați în vileag și analizați, ei vor refuza cu încăpățânare să renunțe la motivele lor de a fi binecuvântați. Și când nu primesc aprobarea lui Dumnezeu, când își văd năruite speranțele de a fi binecuvântați, devin negativi și regresivi, își abandonează datoria și fug. Ei nu își realizează sincer datoria de răspândire a Evangheliei Împărăției, nici nu au slujit bine, ceea ce demonstrează pe deplin că le lipsește credința sinceră în Dumnezeu și că sunt lipsiți de o supunere adevărată, că sunt lipsiți de experiențe sau mărturii reale, că nu sunt mai mult decât un lup în piele de oaie; în cele din urmă, un necredincios îndârjit este astfel dat în vileag și alungat, iar credința sa în Dumnezeu se încheie în sfârșit” [Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Punctul nouă (Partea a cincea)”]. Cuvintele lui Dumnezeu au dezvăluit complet intențiile josnice din sinea mea. Deși am fost de acord să merg acasă pentru a mă recupera, în inima mea, încă speram să-mi revin rapid și să încep să particip din nou la producția video. M-am gândit că trebuia să-mi fac mai mult datoria dacă voiam să am o șansă bună să fiu mântuit. Când, după mai multe tratamente, nu am obținut rezultatele dorite, am simțit că nu mai aveam nicio șansă de a îndeplini o datorie importantă, orice speranță la binecuvântări îmi era spulberată complet și nu mai aveam nicio motivație să cred în Dumnezeu. Am simțit că Dumnezeu era nedrept cu mine; m-am simțit pierdut și lipsit de echilibru, așa că am început să renunț. N-am mai vrut să mănânc sau să beau cuvintele lui Dumnezeu, iar rugăciunea nu mă mai interesa. Ba chiar mi-am revărsat nemulțumirea față de Dumnezeu urmărind tendințe lumești. Am văzut că aveam credință și îmi făceam datoria numai ca să obțin binecuvântări. Când asta nu s-a întâmplat, am devenit ostil față de Dumnezeu, am dezvăluit doar o fire satanică, neavând deloc conștiință și rațiune. Asta a dovedit că tot efortul meu anterior a fost nesincer și a avut scopul de a-L înșela pe Dumnezeu. În toți anii mei de credință, Dumnezeu mi-a oferit atât de mult adevăr și mi-a dăruit atât de mult har! Fără protecția lui Dumnezeu, starea mea de sănătate ar fi fost compromisă de mult, dar nu numai că n-am reușit să-I mulțumesc lui Dumnezeu și nu L-am răsplătit, dar m-am plâns. Eram complet absurd și-mi lipsea umanitatea! Gândindu-mă la asta, m-au cuprins remușcările și m-am urât. Voiam să-mi abordez cu adevărat motivele de a obține binecuvântări și să nu mă mai răzvrătesc împotriva lui Dumnezeu, așa că m-am rugat, cerându-I să mă lumineze, ca să mă cunosc.

Apoi, am citit acest pasaj din cuvintele lui Dumnezeu. „Deoarece a fi binecuvântat nu este un obiectiv potrivit pe care să-l urmărească oamenii, care ar fi un obiectiv potrivit? Urmărirea adevărului, urmărirea schimbărilor firii și capacitatea de a se supune tuturor orchestrărilor și rânduielilor lui Dumnezeu: acestea sunt obiectivele pe care ar trebui să le urmărească oamenii. Să spunem, de exemplu, că a fi emondat te face să ai noțiuni și înțelegeri greșite și devii incapabil să te supui. De ce nu te poți supune? Pentru că simți că destinația sau visul tău de a fi binecuvântat a fost pus la încercare. Devii negativ, supărat și încerci să scapi de a-ți face datoria. Care este motivul pentru acest lucru? Există o problemă cu urmărirea ta. Așadar, cum ar trebui rezolvat acest lucru? Este absolut necesar să abandonezi imediat aceste idei greșite și să cauți imediat adevărul pentru a rezolva problema firii tale corupte. Ar trebui să-ți spui în sinea ta: «Nu trebuie să renunț, încă trebuie să fac bine datoria pe care o ființă creată se cuvine s-o facă și să-mi las la o parte dorința de a fi binecuvântat.» Când renunți la dorința de a fi binecuvântat și mergi pe calea urmăririi adevărului, ți se ridică o greutate de pe umeri. Și vei mai fi capabil de negativitate? Deși încă există momente în care ești negativ, nu le lași să te constrângă și, în inima ta, continui să te rogi și să te lupți, schimbând obiectivul pe care-l urmezi din acela de a fi binecuvântat și de a avea o destinație în acela de a urmări adevărul, și-ți spui în sinea ta: «Urmărirea adevărului este datoria unei ființe create. Pentru a înțelege anumite adevăruri astăzi – nu este o recoltă mai mare, aceasta este cea mai mare binecuvântare dintre toate. Chiar dacă Dumnezeu nu mă dorește, iar eu nu am o destinație bună și speranțele mele de a fi binecuvântat sunt distruse, tot îmi voi face datoria în mod adecvat, sunt obligat să procedez astfel. Oricare ar fi motivul, acesta nu-mi va afecta realizarea datoriei, nu-mi va afecta îndeplinirea însărcinării date de Dumnezeu; acesta este principiul conform căruia mă comport.» Și, astfel, nu ai trecut peste constrângerile trupului?” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Doar în practicarea adevărului există intrare în viață”). Citind asta, am putut înțelege de ce m-am plâns, am devenit negativ și chiar mi-am pierdut încrederea în mine când speranța mea de a fi binecuvântat s-a năruit. Esența problemei era perspectiva mea greșită asupra urmăririi. Urmăream binecuvântările și o destinație bună, așa că, imediat ce mi-am pierdut speranța în acest sens, am devenit prea deprimat pentru a continua. Dorința mea pentru binecuvântări era pur și simplu prea puternică. Însă, eu sunt o ființă creată și, indiferent dacă primesc binecuvântări și am o destinație bună sau nu, tot ar trebui să-mi fac datoria. Chiar dacă nu obțin binecuvântări, cât timp îmi îndeplinesc responsabilitățile și datoria, cel puțin nu voi avea regrete. Acest gând m-a luminat. Trebuia să practic potrivit căii arătate în cuvintele lui Dumnezeu, să renunț la dorința mea pentru binecuvântări, să-mi schimb perspectiva greșită asupra urmăririi și să-mi fac datoria cât mai bine cu putință. Chiar dacă boala mea s-ar înrăutăți într-o zi, nu L-aș putea învinovăți pe Dumnezeu. Aceasta este rațiunea pe care ar trebui s-o aibă o ființă creată. Nu puteam face alte îndatoriri acum, dar puteam să practic scriind articole acasă, să-mi notez experiențele și cunoștințele și să le împărtășesc cu frații și surorile mele la întruniri. În felul acesta, tot îmi aduceam contribuția. A fost o mare ușurare pentru mine să fac asta.

Un an mai târziu, când am mers la spital pentru niște medicamente, doctorul a spus: „Te-ai însănătoșit și nu mai e nevoie să iei medicamente. Doar fii mai atent la sănătatea ta și nu te mai extenua.” A fost foarte emoționant să-l aud pe doctor spunând asta și Îi tot mulțumeam lui Dumnezeu. După aceea, am citit asta în cuvintele lui Dumnezeu: „Eu decid destinația fiecărei persoane nu pe baza vârstei, a vechimii, a cantității de suferință, și cu atât mai puțin pe baza gradului în care provoacă milă, ci ținând cont de faptul că posedă sau nu adevărul. Nu există nicio altă alegere în afara acesteia” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Pregătește suficiente fapte bune pentru destinația ta”). Exact. Dumnezeu stabilește finalul oamenilor uitându-Se dacă dețin adevărul, iar cei care sunt incapabili să dobândească adevărul, în final, nu pot fi mântuiți. Dacă în credința mea nu urmăresc adevărul sau schimbarea firii, dacă în final firile mele corupte nu sunt purificate, atunci, nu pot fi mântuit, oricât de mult contribui și mă sacrific. Dar, prin truda mea, voiam să-L înșel pe Dumnezeu ca să-mi dea binecuvântări și har. Nu e un adevărat nonsens? Nu erau decât iluziile mele. În aparență, pierdusem șansa de a-mi îndeplini datoria, din cauza bolii mele, dar prin starea mea precară de sănătate, opiniile mele greșite și firea mea coruptă au fost dezvăluite, asta permițându-mi să mă gândesc la trecut și să încep să mă axez pe urmărirea adevărului. Aceasta era protecția măreață și mântuirea lui Dumnezeu pentru mine. Asta mi-a dat un puternic sentiment de remușcare și de îndatorare, așa că m-am rugat: „Dumnezeule! Vreau să-mi schimb opiniile greșite despre urmărire. Nu vreau să mai urmăresc binecuvântările și recompensele. Orice datorie voi face în viitor, vreau să urmăresc adevărul, să urmăresc schimbarea firii și să-mi îndeplinesc datoria, ca să Te mulțumesc.”

Apoi, am citit câteva dintre cuvintele lui Dumnezeu despre felul în care să-mi abordez datoria, care mi-au deschis ochii. Cuvintele lui Dumnezeu spun: „Pentru a-ți realiza datoria în mod adecvat, nu contează câți ani ai crezut în Dumnezeu, câte îndatoriri ai îndeplinit și nici câte contribuții ai adus casei lui Dumnezeu și, cu atât mai puțin, cât ești de experimentat în datoria ta. Principalul lucru la care Se uită Dumnezeu este calea pe care un om merge. Cu alte cuvinte, Se uită la atitudinea omului față de adevăr și principii, la direcția, originea și punctul de plecare din spatele acțiunilor unui om. Dumnezeu Se concentrează pe lucrurile acestea; ele sunt cele care determină calea pe care mergi” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Ce înseamnă îndeplinirea adecvată a datoriei?”). „Omul crede că toți cei care își aduc contribuția lui Dumnezeu ar trebui să primească o răsplată și, cu cât este mai mare aportul, cu atât mai mult este luat de bun faptul că ar trebui să primească favoarea lui Dumnezeu. Esența punctului de vedere al omului este tranzacțională și el nu caută activ să își îndeplinească datoria de ființă creată. În ochii lui Dumnezeu, cu cât oamenii caută mai mult o dragoste adevărată pentru Dumnezeu și supunere totală de Dumnezeu – ceea ce implică și a căuta să-și îndeplinească datoria de ființă creată – cu atât mai mult sunt capabili să câștige aprobarea lui Dumnezeu. Punctul de vedere al lui Dumnezeu este să ceară ca omul să-și recupereze statutul și datoria inițiale. Omul este o ființă creată și, prin urmare, omul nu ar trebui să-și depășească limitele prin a-I face cereri lui Dumnezeu, și nu ar trebui să facă mai mult decât să-și îndeplinească datoria de ființă creată. Destinațiile lui Pavel și Petru au fost măsurate în funcție de capacitatea lor de a-și îndeplini datoria de ființe create, și nu după amploarea aportului lor; destinațiile lor au fost determinate în funcție de ceea ce au căutat ei de la început, nu în funcție de cât de multă muncă au făcut sau de estimările altor oameni în privința lor. Așa că, a căuta să-ți îndeplinești în mod activ datoria de creatură a lui Dumnezeu este calea către succes; a căuta cărarea dragostei adevărate pentru Dumnezeu este cea mai corectă cărare; a căuta să-ți schimbi vechea fire și a căuta dragostea pură pentru Dumnezeu este cărarea către succes. O astfel de cărare către succes este cărarea recuperării datoriei originare, cât și a înfățișării inițiale a unei ființe create. Este cărarea recuperării și este, de asemenea, scopul întregii lucrări a lui Dumnezeu de la început până la sfârșit” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Succesul sau eșecul depinde de cărarea pe care umblă omul”). După ce am citit cuvintele lui Dumnezeu, am văzut că între îndatoririle oamenilor, importante sau nesemnificative, nu există nicio deosebire. Mântuirea oamenilor nu depinde de datoria pe care o fac sau de cât de măreață e lucrarea lor. Atât timp cât urmărești adevărul, îndeplinești datoria unei ființe create și obții o transformare în firea vieții tale, poți fi mântuit de Dumnezeu. Este responsabilitatea ființelor create să facă o datorie. Fiecare are trebui să facă asta. Aceasta nu este o unealtă pentru beneficiul personal și nici o monedă de schimb pentru recompense. Chiar dacă voi fi binecuvântat sau nu, ar trebui să-mi îndeplinesc datoria. După aceea, biserica a rânduit o datorie potrivită pentru mine, conform condiției mele fizice.

Acum, nu îmi mai fac mereu griji dacă voi avea un viitor bun și o destinație bună. Știu că, indiferent de datoria pe care o îndeplinesc, înțelegerea și dobândirea adevărului este cel mai important lucru. Indiferent dacă, în viitor, voi avea sau nu un final bun, cât timp îmi pot îndeplini responsabilitățile în datoria mea, mă simt liniștit și împăcat. Slavă lui Dumnezeu!