de Milan, Filipine

În biserică, obișnuiam să-i ud pe nou-veniți, dar din cauza calibrului meu mai degrabă slab, erau multe adevăruri despre care nu puteam să am părtășie în mod clar și nu puteam rezolva problemele nou-veniților. În plus, îmi protejam mereu imaginea și statutul. Când unele lucruri îmi erau neclare, îmi era rușine să caut pe alții pentru ajutor. Drept urmare, nu am făcut o treabă bună udându-i pe nou-veniți și am fost demisă din cauza asta. Conducătorul a aranjat apoi să mă ocup de treburi generale. Am fost foarte supărată când m-am confruntat cu această schimbare a datoriei. Pur și simplu nu am putut accepta acest lucru, mai ales când am văzut că mai mulți oameni acceptau lucrarea lui Dumnezeu din zilele de pe urmă și aveau nevoie urgentă de udare. Faptul că mi s-a schimbat datoria chiar atunci m-a făcut să mă întreb dacă fusesem dată în vileag și alungată. Îmi făceam griji despre ce aveau să creadă ceilalți despre mine când aveau să afle, dacă aveau să creadă că-mi lipsește calibrul și că nu pot face decât munca de jos și munci ocazionale. La început, udam noii credincioși împreună cu ceilalți, dar acum că mă ocupam de chestiuni generale, doar sarcini nesemnificative, care era scopul unei astfel de datorii? Oricât de bine mă descurcam, aveam să fiu doar o făcătoare de servicii și să ajung să fiu alungată. Cu cât m-am gândit mai mult la asta, cu atât mai mult m-am supărat. Nu-mi îndeplineam bine sarcinile, ci eram mulțumită să fac treaba de mântuială, fără să pun suflet. Uneori, erau multe lucruri de făcut seara, dar eu începeam să ațipesc foarte devreme. Odată, o soră care era responsabilă de lucrarea de udare mi-a trimis un mesaj, cerându-mi s-o ajut să organizeze niște documente de lucru din trecut. Când am citit mesajul, m-am simțit foarte potrivnică. Nu mă mai ocupam de lucrarea de udare, așa că de ce mi-ar cere să fac asta? Totuși, nu puteam refuza, așa că am fost de acord, fără tragere de inimă. În ziua următoare, o altă soră de udare mi-a cerut să o ajut cu ceva. Chiar am șovăit, gândind: „Treburile generale sunt doar munci de tot felul și oricine îmi poate spune ce să fac. Nu prea este slujba mea, deci de ce m-ar pune să o ajut?” Mi-era teamă că avea să creadă că nu sprijineam lucrarea bisericii, dacă refuzam. Neavând încotro, i-am spus că aveam s-o fac.

Timp de câteva zile, nu am reflectat deloc asupra mea. Nu am fost capabilă să accept schimbarea datoriei de la Dumnezeu și m-am împotrivit conducătoarei, crezând că voia să-mi facă necazuri. I-am spus, oarecum intenționat, unei surori care-mi fusese parteneră înainte: „N-am stat niciodată degeaba în lucrarea mea de udare și am făcut tot ce trebuia să fac. Conducătoarea nu m-a ajutat niciodată când au apărut probleme, dar m-a demis cât ai clipi. Ei bine, nu contează! De vreme ce am fost demisă, probabil am de învățat o lecție din asta.” După ce a auzit asta, și sora a crezut despre conducătoare că nu a fost dreaptă cu mine. Pe atunci, m-am simțit cu adevărat neîndreptățită. De ce am fost repartizată să mă ocup de chestiuni generale? Eram capabilă să fac doar munci de tot felul? Nu meritam să fiu cultivată? Simțeam că, începând din acel moment, aveam să fiu inutilă și chiar dacă îmi păstram credința până la final, aveam să fiu alungată. Aceste gânduri m-au făcut din ce în ce mai nefericită. Mi-am dat seama că starea mea era greșită, așa că am venit imediat înaintea lui Dumnezeu în rugăciune și am zis: „Dumnezeule, ce se întâmplă cu mine? Și asta e o datorie, deci de ce sunt atât de nemulțumită să mă ocup de chestiuni generale? Dumnezeule, Te rog să mă luminezi și să mă îndrumi, ca să mă înțeleg și să nu mai trăiesc în corupție.” După ce m-am rugat, m-am gândit la cuvintele lui Dumnezeu despre atitudinea antihriștilor față de o schimbare a datoriei. Cuvintele lui Dumnezeu spun: „Ce datorie este potrivită pentru tine ar trebui să se bazeze pe propriile atuuri. Dacă, uneori, datoria rânduită de biserică pentru tine nu este ceva la care te pricepi sau nu este ceva ce dorești să faci, poți să ridici problema și să o rezolvi comunicând. Dar dacă poți să îndeplinești datoria și este o datorie pe care ar trebui să o îndeplinești, iar tu nu vrei să o faci doar fiindcă te temi de suferință, atunci există o problemă cu tine. Dacă ești dispus să asculți și poți să te răzvrătești împotriva trupului tău, atunci se poate spune să ești relativ rezonabil. Totuși, dacă încerci mereu să calculezi ce îndatoriri sunt mai prestigioase și presupui că anumite îndatoriri îi vor face pe ceilalți să te privească de sus, asta demonstrează că ai o fire coruptă. De ce ești atât de plin de prejudecăți în felul în care înțelegi îndatoririle? E posibil să poți îndeplini bine o datorie dacă este una pe care ai ales-o pe baza propriilor idei? Nu este neapărat adevărat. Ce contează cel mai mult este să-ți rezolvi firea coruptă și, dacă nu o faci, nu vei fi capabil să-ți îndeplinești bine datoria, chiar dacă este una care îți face plăcere. Unii oameni își îndeplinesc îndatoririle fără principii, iar felul în care își îndeplinesc îndatoririle se bazează mereu pe propriile preferințe, așa că niciodată nu sunt capabili să rezolve dificultăți, mereu fac lucrurile de mântuială în fiecare datorie pe care o îndeplinesc și, în cele din urmă, sunt eliminați. Pot să fie mântuiți oamenii de acest fel? […] Oamenii răi și antihriștii nu au niciodată atitudinea corectă în îndatoririle lor. Ce cred ei atunci când sunt transferați? «Crezi că sunt doar un prestator de servicii? Când mă folosești, mă pui să prestez servicii pentru tine, iar când ai terminat cu mine, pur și simplu mă expediezi. Ei bine, nu voi presta servicii în acest fel! Vreau să fiu conducător sau lucrător, fiindcă este singura slujbă respectabilă aici. Dacă nu mă lași să fiu conducător sau lucrător și vrei în continuare să trudesc, poți pur și simplu să-ți iei gândul de la asta!» Ce fel de atitudine este aceasta? Se supun? Pe ce bază abordează ei faptul că sunt transferați în cadrul datoriei? Pe baza impetuozității, a propriilor idei și a firii lor corupte, nu-i așa? Și care sunt consecințele acestui tip de abordare? În primul rând, vor putea ei să fie loiali și sinceri în următoarea lor datorie? Nu, nu vor putea. Vor avea o atitudine pozitivă? În ce fel de stare vor fi? (Într-o stare de deprimare.) Care este esența deprimării? Este ostilitatea. Și care este rezultatul final al unei firi ostile și deprimate? Poate cineva care se simte așa să-și facă bine datoria? (Nu.) Dacă cineva este întotdeauna negativ și ostil, este apt să facă o datorie? Indiferent de datoria pe care o face, nu o poate face bine. Acesta este un cerc vicios și nu se va termina bine. De ce? Astfel de oameni nu se află pe o cale bună; ei nu caută adevărul, nu sunt supuși și nu pot înțelege în mod corespunzător atitudinea și abordarea casei lui Dumnezeu față de ei. Acesta este un necaz, nu-i așa? A fost o schimbare perfect potrivită a datoriei, dar antihriștii spun că este făcută pentru a-i chinui, că nu sunt tratați ca ființe umane, că din casa lui Dumnezeu lipsește iubirea, că sunt tratați ca niște mașinării, chemați atunci când este nevoie de ei, apoi dați deoparte când nu este nevoie de ei. Nu e acesta un argument întortocheat? Are conștiință sau rațiune cineva care spune așa ceva? Nu are pic de umanitate! Distorsionează o chestiune perfect adecvată; transformă o practică total adecvată în ceva negativ – nu reprezintă acest lucru ticăloșia unui antihrist? Poate cineva care este atât de ticălos să înțeleagă adevărul? În niciun caz. Aceasta este problema unui antihrist; orice lucru i se întâmplă, se va gândi la el într-un mod întortocheat. De ce gândesc ei într-un mod întortocheat? Pentru că natura-esență pe care o au este foarte ticăloasă. Natura-esență a unui antihrist este, în primul rând, ticăloasă, urmată de răutatea lui, iar acestea sunt principalele lui caracteristici. Natura ticăloasă a antihriștilor îi împiedică să înțeleagă corect orice și, în schimb, ei distorsionează totul, merg la extreme, despică firul în patru și nu se pot ocupa cum se cuvine de lucruri și nu caută adevărul. Apoi, ripostează activ și caută răzbunare, ba chiar răspândesc noțiuni și se eliberează de negativitate, incitându-i și ademenindu-i pe alții să tulbure lucrarea bisericii. Ei răspândesc în secret unele plângeri, judecă modul în care oamenii sunt tratați de către casa lui Dumnezeu, unele dintre regulile administrare ale acesteia, modul în care anumiți lideri fac lucrurile și îi condamnă pe acești lideri. Ce fel de fire este aceasta? Este o fire ticăloasă” (Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Punctul doisprezece: Vor să se retragă atunci când nu există statut și speranța de a câștiga binecuvântări”). Din cuvintele lui Dumnezeu, am văzut că în fața oricărui lucru, antihriștii nu pot înțelege cum trebuie voia lui Dumnezeu, ci înțeleg mereu lucrurile greșit. Ei abordează orice simplă schimbare din datorie de parcă ar fi retrogradați, gândind că li se fac necazuri. Devin negativi și potrivnici și-și pot abandona oricând datoria, neținând cont de lucrarea bisericii. Antihriștii au o natură atât de rea! Însă am văzut că acționam exact la fel. Ar fi trebuit să reflectez asupra felului în care eșuasem după ce am fost demisă și să prețuiesc șansa acestei noi datorii. Dar nici măcar nu am reflectat. Am crezut despre conducătoare că era dură cu mine, că a mă ocupa de chestiuni generale era degradant și jenant, că făceam munci de tot felul, că eram o făcătoare de servicii și nu meritam să fiu cultivată. Pur și simplu nu mă puteam supune acestui lucru, ci chiar credeam că suferisem o mare nedreptate și eram foarte potrivnică acestei datorii. Leneveam mereu, făcând lucrurile de mântuială și plutind în derivă. Îmi concentram forțele contra lui Dumnezeu și foloseam acest tip de negativism ca să lupt împotriva Lui. Nu voiam să cooperez atunci când surorile de la udare veneau la mine pentru ajutor, ci eram total nemulțumită. Credeam că-mi dădeau ordine, obligându-mă să robotesc și să fac munci de tot felul. Am vrut să-mi vărs sentimentele că fusesem nedreptățită, așa că i-am zis fostei mele partenere doleanțele mele, plângându-mă de conducătoare. Asta a afectat-o și a făcut-o să se simtă ostilă față de conducătoare. Acea schimbare a datoriei m-a expus pe deplin. Mi-am făcut datoria bazându-mă doar pe preferințele personale, vrând doar să îndeplinesc o datorie care să mă pună într-o lumină bună. Cu un statut mai mic, am crezut că ceilalți nu aveau să mă mai admire și că nu aveam nicio speranță la binecuvântări, așa că am fost negativă și am tărăgănat lucrurile, luptând cu Dumnezeu și chiar exprimându-mi mânia în datoria mea. Mi-am răspândit prejudecățile și noțiunile și am determinat o altă persoană să lupte pentru mine. În ce fel eram diferită de un antihrist? Chiar nu aveam deloc umanitate sau rațiune.

Apoi am citit câteva dintre cuvintele lui Dumnezeu. „Unii oameni nu își îndeplinesc îndatoririle în mod corespunzător, sunt întotdeauna superficiali, provocând tulburări sau perturbări și, în cele din urmă, sunt înlocuiți. Totuși, ei nu sunt excluși din biserică, adică li se oferă o șansă de a se căi. Toată lumea are firi corupte și toți au momente în care sunt derutați sau confuzi, momente în care sunt de statură mică. Scopul în care ți se oferă o șansă este acela de a schimba toate acestea. Și cum poți face asta? Trebuie să reflectezi asupra greșelilor din trecut și să ajungi să le cunoști; nu găsi scuze și nu te apuca să răspândești noțiuni. Dacă Îl înțelegi greșit pe Dumnezeu și transmiți cu dezinvoltură aceste neînțelegeri altora, astfel încât și ei să-L interpreteze greșit pe Dumnezeu alături de tine, și dacă ai noțiuni și umbli să le răspândești, ca toată lumea să aibă noțiuni cu tine și să încerce să raționeze cu Dumnezeu alături de tine, nu este acest lucru instigator? Nu este aceasta împotrivire față de Dumnezeu? Și poate să iasă ceva bun din împotrivirea față de Dumnezeu? Mai poți fi mântuit? Speri că Dumnezeu te va mântui, dar refuzi să-I accepți lucrarea și te împotrivești și I te opui, deci te va mai mântui Dumnezeu? Uită de aceste speranțe! Când ai făcut o greșeală, Dumnezeu nu te-a tras la răspundere și nici nu te-a eliminat din cauza acestei singure erori. Casa lui Dumnezeu ți-a dat o șansă și ți-a permis să continui să îndeplinești o datorie și să te căiești, ceea ce reprezintă oportunitatea pe care ți-a dat-o Dumnezeu; dacă ai conștiință și rațiune, ar trebui să prețuiești asta. Unii oameni sunt întotdeauna superficiali atunci când își îndeplinesc îndatoririle și sunt înlocuiți; unii sunt transferați. Înseamnă asta că au fost eliminați? Nu asta a zis Dumnezeu; mai ai o șansă. Prin urmare, ce ar trebui să faci? Ar trebui să reflectezi asupra ta și să ajungi să te cunoști și să obții adevărata căință; aceasta este calea. Însă unii oameni nu fac asta. Ei ripostează și spun mereu: «Nu mi s-a permis să îndeplinesc această datorie pentru că am spus ceva greșit și am jignit pe cineva.» Nu caută problema în ei înșiși, nu reflectează, nu caută adevărul, nu se supun rânduielilor și orchestrărilor lui Dumnezeu și se opun lui Dumnezeu prin răspândirea noțiunilor. Nu au devenit ei Satana? Când faci lucrurile pe care le face Satana, nu mai ești un om care-L urmează pe Dumnezeu. Ai devenit un dușman al lui Dumnezeu – ar putea Dumnezeu să-Și mântuiască dușmanul? Nu. Dumnezeu îi mântuiește pe oamenii cu firi corupte, pe oamenii adevărați – nu pe diavoli, nu pe dușmanii Săi. Când te împotrivești lui Dumnezeu și te plângi de Dumnezeu și Îl interpretezi greșit și Îl judeci pe Dumnezeu, răspândind noțiuni despre El, atunci ești complet împotriva lui Dumnezeu; lansezi un strigăt împotriva lui Dumnezeu” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Doar prin căutarea adevărurilor-principii poți să-ți îndeplinești bine datoria”). Am fost profund mișcată de cuvintele lui Dumnezeu. Deși fusesem demisă, biserica tot îmi oferea șansa de a îndeplini o datorie. Nu a spus că nu pot urmări adevărul, că voi fi alungată. Fusesem repartizată să preiau altă datorie, ceea ce mi-a dat șansa de a reflecta cu adevărat asupra mea și de a mă înțelege. Dar, neînțelegând voia lui Dumnezeu, am crezut că demiterea mea însemna că-mi pierd statutul și imaginea. Eram negativă și mă opuneam. Eram atât de răzvrătită și absurdă! Când udam credincioși noi, de vreme ce nu aveam un calibru bun, nu puteam să am clar părtășie despre adevăr, iar întrebările nou-veniților nu-și găseau răspuns la timp. De teamă că alții aveau să mă desconsidere, am jucat mereu un rol și nu am vorbit deschis și nici nu am căutat ajutor când am întâmpinat dificultăți. Conducătoarea a avut părtășie cu mine despre principiile și metodele pentru acea datorie, dar m-am mulțumit doar să aflu despre ele și, după aceea, nu m-am gândit cum să le practic și să le aplic. Așadar, nu am înțeles multe dintre principii după multă părtășie, iar lucrarea mea de udare nu a avut niciodată rezultate bune. Nu numai că aveam un calibru slab, dar eram extrem de arogantă și nu aveam dorința de a căuta adevărul. De fapt, nu deveneam mai pricepută și nu existau progrese în lucrarea mea. Așadar, a trebuit să fiu fiu transferată la o altă datorie. Dar nu voiam să-mi recunosc corupția și defectele. Am tratat cu indignare transferul meu și am refuzat să îl accept. Ba chiar am înțeles greșit că Dumnezeu mă dădea în vileag, punându-mă într-o lumină proastă, că intenționa să mă alunge. Era absurd și complet nerezonabil din partea mea. Din cauza calibrului meu slab și a lipsei de realizări în udarea nou-veniților, am fost deprimată mult timp. Dacă aș fi continuat să fac acea datorie, nu mi-ar fi afectat doar viața mea, ci ar fi ținut pe loc și biserica. Pe baza calibrului și a punctelor mele forte, conducătoarea mi-a dat o datorie pe care puteam s-o fac. Asta-nsemna să urmez principiul și să răspund de viața mea. Dar eu nu știam ce era bine pentru mine. Nu am reflectat asupra mea ca să mă cunosc, ci am contraatacat, judecând-o pe la spate pe conducătoare și răspândind negativism. Din afară, părea că doar îi căutam nod în papură, dar, de fapt, mă împotriveam lui Dumnezeu, luptând cu El. Fiind expusă în felul acesta, am văzut nu doar că-mi lipsea calibrul, dar și că aveam o fire foarte coruptă. Dacă nu mă supuneam așa cum ar fi trebuit și nu-mi făceam datoria cu zel, aș fi fost expusă și alungată!

Cât am reflectat, am descoperit și perspectiva greșită pe care o aveam. Credeam că îndatoririle se clasează diferit, că sunt neînsemnate sau importante și că, doar a fi conducător sau a face lucrarea de udare era o datorie adevărată, în vreme ce lucrarea chestiunilor generale nu conta drept datorie. Consideram că era o lucrare nepretențioasă și că a îndeplini asemenea îndatoriri însemna doar că fac servicii și că aveam să sfârșesc prin a fi alungată după ce le duceam la bun sfârșit. Așa că, atunci când am auzit că am fost repartizată să mă ocup de chestiuni generale, m-am simțit inferioară și tratată ca o mașinărie. Eram foarte potrivnică și nu aveam dorința de a-mi face datoria. Dar, în biserică, toate îndatoririle sunt pentru planul de gestionare al lui Dumnezeu de a mântui omenirea. Fie că suntem conducători sau facem lucrarea chestiunilor generale, toate înseamnă că îndeplinim o datorie și toți trebuie să cooperăm bine. E exact ca în cazul unei mașinării: fiecare piesă are scopul ei, așa că nu există îndatoriri mari sau mici, înalte sau josnice, nobile sau inferioare, ci doar funcții diferite. Indiferent ce datorie îndeplinesc oamenii, fiecare are lecții de învățat și adevăruri pe care ar trebui să le practice și în care să pătrundă. Atât timp cât urmărim adevărul, cu toții putem fi mântuiți de Dumnezeu. Însă eu mereu mă gândeam greșit la lucruri. Credeam că a mă ocupa de chestiuni generale însemna doar trudă, munci de tot felul și a face servicii. Am aplicat această perspectivă deformată faptului că datoria îmi fusese schimbată și am înțeles greșit voia lui Dumnezeu. E un lucru cu adevărat dezgustător și odios pentru Dumnezeu! Asta mi-a amintit de câteva dintre cuvintele lui Dumnezeu. „Dorința lui Dumnezeu este ca fiecare persoană să fie desăvârșită, să fie în final câștigată de El, să fie complet curățită de El și să devină un om pe care El îl iubește. Nu contează dacă vă spun că sunteți înapoiați sau de calibru slab – acestea sunt toate adevărate. Faptul că Eu spun aceasta nu dovedește că intenționez să vă abandonez, că mi-am pierdut speranța în voi, cu atât mai puțin că nu sunt dispus să vă mântuiesc. Astăzi, am venit să fac lucrarea mântuirii voastre, ceea ce înseamnă că lucrarea pe care o fac Eu este o continuare a lucrării de mântuire. Fiecare persoană are șansa de a fi desăvârșită: dacă ești dispus, dacă urmărești, în final vei putea să obții acest rezultat, și niciunul dintre voi nu va fi abandonat. Dacă ești de calibru slab, cerințele Mele pentru tine vor fi conform calibrului tău slab; dacă ești de calibru înalt, cerințele Mele pentru tine vor fi în conformitate cu calibrul tău înalt; dacă ești ignorant și analfabet, cerințele Mele vor fi în conformitate cu analfabetismul tău; dacă ești un om cu știință de carte, cerințele Mele pentru tine vor fi în conformitate cu faptul că ai carte; dacă ești în vârstă, cerințele Mele pentru tine vor fi în conformitate cu vârsta ta; dacă ești capabil să oferi ospitalitate, cerințele Mele pentru tine vor fi în conformitate cu această abilitate; dacă spui că nu poți oferi ospitalitate și poți doar să îndeplinești o anumită funcție, fie ea propovăduirea Evangheliei sau îngrijirea bisericii, ori participarea la celelalte treburi generale, desăvârșirea ta de către Mine va fi în conformitate cu funcția pe care o îndeplinești” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Restaurarea vieții normale a omului și conducerea lui către o destinație minunată”). După ce am citit cuvântul lui Dumnezeu, am fost foarte emoționată, dar și rușinată în același timp. L-am înțeles greșit și L-am învinuit, fără să-I înțeleg voia. Credeam că lucrarea chestiunilor generale îmi fusese repartizată din cauza calibrului slab și că urma să fiu alungată după ce-mi terminam serviciul. De fapt, Dumnezeu nu a spus niciodată că nu va mântui oamenii cu calibru slab și nu tratează oamenii în funcție de calibrul lor sau de datoria pe care o fac ei. El Se uită dacă ei iubesc și urmăresc adevărul. Aceasta e cheia mântuirii lor. M-am gândit la o răufăcătoare excomunicată în trecut de biserică. Părea să aibă calibru, iar datoria ei inspira admirație, dar ea a urmărit mereu statutul, i-a oprimat pe ceilalți și i-a exclus pe cei cu opinii diferite. Fusese deja f emondată și tratată în repetate rânduri, dar nu s-a pocăit. În cele din urmă, a fost excomunicată din biserică. Toți conducătorii falși și antihriștii care au fost dați în vileag și alungați în anii recenți păreau să aibă calibru și haruri, dar ei nu urmăreau adevărul. Toți făceau multe rele pentru renume și statut și erau pe o cale potrivnică lui Dumnezeu. Oricât de măreț ar putea părea calibrul cuiva sau cât de înalt i-ar putea fi statutul, dacă nu caută adevărul, să fie dat în vileag și alungat de Dumnezeu e doar o chestiune de timp. M-am gândit și la niște frați și surori cu un calibru mediu, ale căror îndatoriri nu sunt remarcabile, dar ei sunt capabili să le îndeplinească din inimă, ocupând poziția de ființă creată. Când dau dovadă corupție, ei vin înaintea lui Dumnezeu să se roage și să caute, să reflecteze asupra lor și să se cunoască prin cuvintele lui Dumnezeu. Firile lor corupte chiar se pot schimba cu timpul. Firea lui Dumnezeu este foarte dreaptă. Dumnezeu nu tratează pe nimeni nedrept. Indiferent de calitatea calibrului nostru, indiferent ce datorie facem, Dumnezeu îngrijește și udă pe fiecare în mod egal și stabilește situații prin care noi să experimentăm cuvintele Lui și să pătrundem în realitatea adevărului. Lucrarea lui Dumnezeu de mântuire a omului e atât de practică! După ce am înțeles voia lui Dumnezeu, n-am mai fost atât de potrivnică în datoria mea curentă, ci am vrut să mă supun și s-o îndeplinesc bine.

Ulterior, am citit câteva dintre cuvintele lui Dumnezeu: „Ca să vă puteți face datoria astăzi în casa lui Dumnezeu, fie că este mare sau mică, fie că este de ordin fizic sau mental și fie că e vorba să vă ocupați de probleme externe sau de lucrări interne, nimeni nu își îndeplinește datoria din întâmplare. Cum ar putea fi ea alegerea ta? Totul este condus de Dumnezeu. Te-ai mișcat astfel, ai acest simț al misiunii și răspunderii și poți face această datorie numai pentru că Dumnezeu ți-a dat o însărcinare. Sunt atâția printre non-credincioși cu înfățișare frumoasă, cunoștințe sau talent, dar oare îi favorizează Dumnezeu? Nu, nu o face. Dumnezeu nu i-a ales pe ei și nu vă favorizează decât pe voi. Vă cere tuturor să jucați tot felul de roluri, să îndepliniți tot felul de îndatoriri și să vă asumați diferite feluri de responsabilități în lucrarea Sa de gestionare. Când planul de gestionare al lui Dumnezeu ajunge, în cele din urmă, la sfârșit și este realizat, ce glorie și ce privilegiu vor fi acestea! Așadar, când oamenii suferă câteva greutăți în timp ce își fac azi datoria; când trebuie să renunțe la unele lucruri, să se sacrifice și să plătească un anumit preț; când își pierd statutul, faima și câștigurile în lume; și când toate aceste lucruri se duc, pare că Dumnezeu le-a luat de la ei, dar au câștigat ceva mai de preț și mai valoros. Ce au dobândit oamenii de la Dumnezeu? Au dobândit adevărul și viața, făcându-și datoria. Numai după ce ți-ai îndeplinit datoria, ți-ai dus la bun sfârșit însărcinarea dată de Dumnezeu, îți trăiești întreaga viață pentru misiunea și însărcinarea date de Dumnezeu, ai o mărturie frumoasă și duci o viață care are valoare – numai atunci ești o persoană adevărată! Și de ce spun că ești o persoană adevărată? Pentru că Dumnezeu te-a ales și te-a determinat să-ți faci datoria ca ființă creată, aflată sub gestionarea Lui. Aceasta este cea mai mare valoare și cea mai mare semnificație a vieții tale” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, Partea a III-a). „Dumnezeu nu Se uită la ceea ce spui sau promiți înaintea Lui; Se uită dacă lucrurile pe care le faci au adevărul-realitate. De asemenea, lui Dumnezeu nu-I pasă cât de înalte, profunde sau mărețe sunt acțiunile tale și, chiar dacă faci un lucru mărunt, dacă Dumnezeu vede sinceritate în fiecare mișcare a ta, El va spune: «Această persoană crede cu sinceritate în Mine. Nu s-a lăudat niciodată. Se comportă conform postului pe care îl ocupă. Deși se poate să nu fi adus o mare contribuție casei lui Dumnezeu și este de calibru slab, este statornică și are sinceritate în tot ceea ce face.» Ce conține această «sinceritate»? Conține frica și supunerea față de Dumnezeu, precum și adevărata iubire și credință; conține tot ceea ce Dumnezeu vrea să vadă. Astfel de oameni pot părea neremarcabili pentru alții și ar putea fi persoane care fac mâncare sau curățenie, care îndeplinesc o datorie obișnuită. Astfel de oameni nu sunt remarcabili pentru ceilalți, nu au realizat nimic grozav și nu este nimic de apreciat, admirabil sau de invidiat la ei – sunt doar oameni obișnuiți. Și totuși, tot ceea ce cere Dumnezeu se găsește în ei și trăiește în ei și ei Îi dau totul lui Dumnezeu. Spune-Mi, ce mai vrea Dumnezeu? Este mulțumit de ei” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, Partea a III-a). Cuvintele lui Dumnezeu mi-au arătat că orice datorie primesc, e din conducerea și rânduielile lui Dumnezeu. Ar trebui să mă supun acesteia și s-o abordez din inimă. Orice fel de calibru am sau câte sunt capabilă să fac, ar trebui să-mi dau toată silința, să fac tot ce pot. Asta e voia lui Dumnezeu și asta înseamnă cu adevărat să-mi fac datoria.

După aceasta, mi-am asumat o atitudine corectă și am dus la bun sfârșit și cu sârguință lucrarea chestiunilor generale și, după o vreme, am văzut că nu erau deloc o corvoadă, așa cum îmi închipuisem. Sunt multe principii de priceput și în care să intru în acea datorie, iar pentru asta e nevoie de o inimă sinceră, care caută adevărul, în timp ce o îndeplinesc. La sfârșitul unei perioadă de practică, am câștigat multe din chestiunile generale. Am deprins niște abilități, am ajuns să înțeleg câteva principii și am experimentat și cât de practică este mântuirea omenirii de către Dumnezeu. Schimbarea aceasta a datoriei mi-a schimbat perspectiva greșită pe care o avusesem față de îndatoriri și am devenit dispusă să mă supun rânduielilor lui Dumnezeu și să-mi dau silința în datoria mea. Slavă Ție, Dumnezeule!