de Xinzhi, China

Într-o zi din august 2019, conducătoarea mea mi-a trimis o scrisoare, cerându-mi să merg s-o iau pe o soră din afara orașului. Am văzut că adresa de acasă a surorii era în zona unei biserici învecinate. M-am gândit: „De ce e transferată la biserica noastră? De ce nu merge la una mai apropiată?” Dar, gândindu-mă mai bine, biserica noastră avea nevoie de personal pentru tot felul de lucrări, așa că am decis să merg s-o iau și să văd. Indiferent ce datorie ar fi putut să facă, ne-ar fi fost de folos un ajutor în plus. Apoi am văzut că scrisoarea spunea că numele surorii era Zhu Yun și mi-am amintit brusc: „Am cunoscut-o pe sora Zhu Yun acum câțiva ani. Are patruzeci și ceva de ani și are o bună înțelegere asupra adevărului. Dacă este vorba de ea, ar putea deveni chiar și lideră sau lucrătoare în cadrul bisericii noastre. Asta mi-ar oferi un ajutor în plus.” Gândul acesta m-a bucurat foarte mult. Nu-mi mai păsa că locuia departe, voiam doar s-o aduc imediat în biserică!

Am folosit adresa de pe scrisoare ca să găsesc casa lui Zhu Yun și am bătut la ușă, dar persoana care a deschis părea foarte bătrână. Nu era Zhu Yun pe care o știam eu. Am spus repede: „Scuze, am bătut la ușa greșită!” M-am întors să plec, dar a venit după mine și m-a întrebat nerăbdătoare: „Pe cine cauți?” Am spus că o căutam pe Zhu Yun. Ea a răspuns repede: „Eu sunt!” Am urmat-o în casă. În timp ce vorbeam, am aflat că o arestase PCC și că stătuse peste trei ani în închisoare. Poliția încă o supraveghea după eliberare, așa că nu putea participa la întruniri în orașul ei natal. N-avea de ales decât să se ducă acasă la fiul ei, ca să-și poată relua viața bisericească. După ce am aflat despre situația ei, mi s-au înmuiat picioarele. M-am gândit: „De-ar fi Zhu Yun pe care am cunoscut-o! Dacă se alătura bisericii noastre, aș avea un ajutor de nădejde. Dar această Zhu Yun este supravegheată de poliție. Asta înseamnă că nu poate face nicio datorie. Biserica deja duce lipsă de personal pentru udare, iar acum cineva trebuie să aibă întruniri unu la unu cu ea. Dacă poliția pune ochii și pe frații și surorile care au contact cu ea, pierderile vor fi groaznice! Nu, nu poate veni în biserica noastră. Când mă întorc, îi voi scrie conducătoarei și îi voi cere s-o transfere pe Zhu Yun la biserica din apropiere.” După ce am aflat despre situația ei, m-am pregătit să plec. N-am întrebat-o ce probleme sau greutăți avea. Zhu Yun m-a întrebat insistent: „Când te întorci?” Am spus de formă: „Tu așteaptă aici. O să te contactez după ce discut niște lucruri.”

Pe drumul de întoarcere, m-am plâns în sinea mea, în timp ce mergeam: „Conducătoarea nu știe ce face. Zhu Yun e foarte aproape de biserica învecinată. De ce n-a mers s-o ia cineva de la biserica aceea? Pentru noi e foarte departe. În viitor, vom irosi foarte mult timp mergând să avem adunări cu ea…” Am bodogănit în inima mea în vreme ce continuam să merg spre nord și, pe măsură ce mergeam, mi-am dat seama că m-am rătăcit. Când am cerut îndrumare, am aflat că mersesem în direcție opusă, în afara orașului. Eram foarte derutată: „Am mai trecut pe drumul ăsta. Cum de m-am rătăcit?” La momentul acela, n-am dat prea multă importanță acestui lucru. Când am ajuns acasă, i-am scris o scrisoare conducătoarei sugerându-i s-o transfere pe Zhu Yun la biserica din apropiere.

În zilele de după ce am trimis scrisoarea, nu m-am simțit în largul meu, de parcă ceva nu era în ordine. Nu m-am putut liniști citind cuvântul lui Dumnezeu și nici nu m-am putut concentra la predici sau părtășie. Mi-am dat seama că era posibil să fi făcut ceva împotriva voii lui Dumnezeu, așa că m-am rugat rapid lui Dumnezeu, cerându-I să mă lumineze și să mă îndrume ca să mă cunosc. După ce m-am rugat, mi-am amintit brusc că mă rătăcisem cu o zi în urmă. Mi-am dat seama că, atunci când a fost vorba de primirea lui Zhu Yun în biserică, mie nu mi-a păsat decât de propriile interese. Dacă era bine pentru mine, o făceam, dar dacă nu era, refuzam și mă plângeam. Nu-mi păsa deloc de viața surorii mele. Abia după ce am citit câteva pasaje din cuvintele lui Dumnezeu, am dobândit o oarecare înțelegere asupra problemei mele. Cuvintele lui Dumnezeu spun: „Chestiunile care privesc interesele unei persoane o dezvăluie cel mai mult. Interesele sunt strâns legate de viața fiecărei persoane și toate lucrurile cu care intră în contact o persoană în fiecare zi implică interesele sale. De exemplu, când spui ceva sau vorbești despre o problemă, ce interese sunt implicate? Când doi oameni discută o anumită problemă, ceea ce contează este cine este elocvent și cine nu este, cine este apreciat de alți oameni și cine este desconsiderat de alți oameni. […] Ce alte aspecte implică interesele pe care le urmăresc oamenii? Când își văd de treburile lor, oamenii cântăresc constant lucrurile, calculează și chibzuiesc în mințile lor, frământându-și mintea să se gândească ce acțiuni sunt în interesul lor, ce acțiuni nu sunt în interesul lor, ce acțiuni le pot promova interesele, ce acțiuni cel puțin nu le prejudiciază interesele și ce acțiuni le pot aduce cea mai mare glorie și cele mai mari câștiguri materiale și-i pot transforma în cei mai mari beneficiari. Acestea sunt cele două interese pentru care se luptă oamenii când li se întâmplă ceva” [Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Punctul nouă (Partea întâi)”]. „Înainte ca oamenii să experimenteze lucrarea lui Dumnezeu și să înțeleagă adevărul, natura Satanei este cea care preia controlul în ei și îi domină. Ce lucruri specifice sunt în acea natură? De exemplu, de ce ești egoist? De ce trebuie să îți protejezi propria poziție? De ce ai sentimente atât de puternice? De ce te bucuri de acele lucruri nedrepte? De ce îți plac cele rele? Care este baza preferinței tale pentru aceste lucruri? De unde vin aceste lucruri? De ce ești așa de fericit să le accepți? De pe acum, ați ajuns cu toții să înțelegeți că motivul principal din spatele tuturor acestor lucruri este că otrava Satanei e înăuntrul omului. Așadar, ce este otrava Satanei? Cum poate fi ea exprimată? De exemplu, dacă întrebi: «Cum ar trebui să trăiască oamenii? Pentru ce ar trebui să trăiască ei?», oamenii vor răspunde: «Fiecare pentru sine și diavolul să-l ia pe cel mai din spate.» Această singură frază exprimă sursa problemei. Filosofia și logica Satanei au devenit viața oamenilor. Indiferent ce urmăresc oamenii, o fac pentru ei înșiși – și, astfel, trăiesc doar pentru ei înșiși. «Fiecare pentru sine și diavolul să-l ia pe cel mai din spate» – aceasta este filosofia de viață a omului și reprezintă, de asemenea, natura umană. Aceste cuvinte au devenit deja natura omenirii corupte și sunt adevărata zugrăvire a naturii satanice pe care o are omenirea coruptă. Această natură satanică a devenit deja baza existenței omenirii corupte. Vreme de câteva mii de ani, omenirea coruptă a trăit cu acest venin al Satanei, chiar până în zilele noastre” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Cum să mergi pe calea lui Petru”). Cuvântul lui Dumnezeu mi-a dezvăluit starea. Am văzut că eram egoistă și demnă de dispreț. În toate, mă gândeam la propriile interese și voiam să găsesc căi de a-mi maximiza beneficiile. Nu mă gândeam deloc la frații și surorile mele, darămite la lucrarea bisericii. Când conducătoarea mi-a cerut să merg s-o iau pe sora Zhu Yun, am crezut că aceasta putea lucra pentru biserică și că aș fi avut un alt ajutor care să-mi ușureze povara și să-mi facă lucrarea mai eficientă, lucru care m-ar fi pus într-o lumină mai favorabilă, așa că abia așteptam s-o întâmpin în biserica noastră. Dar când am văzut că nu era sora pe care o cunoșteam și că era un risc pentru siguranța noastră, am fost conștientă că nu numai că n-ar putea face o datorie, dar cineva ar trebui să aibă întruniri private cu ea. M-am gândit că, pe lângă că nu ne-ar îmbunătăți productivitatea lucrării și nu m-ar pune într-o lumină favorabilă, s-ar putea să fie un risc pentru siguranța noastră. M-am împotrivit și m-am plâns că rânduiala conducătoarei era irațională, așa că m-am precipitat s-o las amanet la o biserică învecinată. Am văzut că a trăi după otrava satanică „Fiecare om pentru el însuși și diavolul să-l ia pe cel mai din spate” m-a făcut din ce în ce mai egoistă și demnă de dispreț. Nu țineam cont decât de propriile interese și nu-mi păsa decât de mine. Dumnezeu vede ce e în inimile noastre. Cum putea Dumnezeu să nu-mi deteste gândurile? Când m-am gândit cum fusese transferată sora Zhu Yun la biserica învecinată, am avut remușcări și am știut că pentru a merge înainte trebuia să practic conform cuvântului lui Dumnezeu și că nu mai puteam ține cont de propriile interese.

După o vreme, am primit o altă scrisoare de la conducătoarea mea. Câțiva frați și surori fugeau de PCC, iar noi trebuia să rânduim ca ei să vină la biserica noastră. După ce am citit scrisoarea, mi-am zis: „De data asta, nu mai pot ține cont de interesele mele. Fie că ei pot să îndeplinească îndatoriri sau nu, sunt gata să-i primesc, ca ei să poată avea o viață bisericească.” Așa că m-am dus la adresele pe care mi le-a dat conducătoarea mea, i-am primit în biserica noastră și am făcut rânduielile necesare. După ce am practicat astfel, m-am simțit foarte împăcată și în largul meu.

Mai târziu, poliția mă supraveghea și pe mine, așa că eram suspectă și nu puteam să-i contactez pe ceilalți. Nu puteam să particip la întruniri și nu puteam să-mi îndeplinesc îndatoririle. A fost o perioadă dificilă pentru mine. Adesea îmi era dor de zilele când puteam să merg la întruniri cu frații și surorile mele și să-mi îndeplinesc îndatoririle. Abia așteptam să-mi revăd frații și surorile, să avem părtășie împreună despre adevăr și să spun ce aveam pe inimă. Mă chinuia dorul de viața bisericească și de frații și surorile mele. Abia atunci am înțeles cum se simțeau frații și surorile vânați de PCC atunci când nu puteau să aibă o viață bisericească sau contact cu frații și surorile lor. M-am gândit la sora Zhu Yun, pe care o pasasem bisericii învecinate. Pe atunci, mă gândeam doar că, de vreme ce nu-și putea îndeplini îndatoririle, nu avea să fie de ajutor lucrării bisericii. Dar nu m-am gândit deloc la cât se chinuia și suferea probabil, dat fiind că fusese închisă de PCC mai bine de trei ani și era încă sub supraveghere după eliberare și nu putea să-și contacteze frații și surorile sau să trăiască o viață bisericească. Ca să participe la întruniri, era obligată să vină la noi din orașul ei natal. A făcut asta ca să ia legătura cu frații și surorile, dar eu am refuzat-o fără măcar o vorbă de alinare sau o fărâmă de empatie. Cu cât mă gândeam mai mult la asta, cu atât mai vinovată mă simțeam. De ce am fost atât de rece și lipsită de inimă? Într-o zi, am citit cuvinte de la Dumnezeu care dezvăluiau antihriști, lucru care m-a ajutat să-mi văd mai clar problema. Cuvintele lui Dumnezeu spun: „Manifestările principale ale insidiozității și cruzimii antihriștilor sunt reprezentate de faptul că există un scop în tot ceea ce fac. Primul lucru la care se gândesc sunt propriile interese; iar metodele lor sunt meschine, crude, sordide, josnice și necurate. Nu există deloc sinceritate în felul în care fac lucrurile, în felul în care tratează oamenii și în principiile după care îi tratează. Maniera în care tratează oamenii este de a profita de ei și de a-i juca pe degete, iar când oamenii nu mai au o valoare utilă pentru ei, se debarasează de ei. Dacă ai o valoare utilă pentru ei, pretind că le pasă de tine: «Cum mai ești? Ai întâmpinat vreo dificultate? Te pot ajuta să-ți rezolvi dificultățile. Spune-mi dacă ai probleme. Sunt aici pentru tine. Cât de norocoși suntem să avem o relație atât de bună!» Par atât de atenți. Cu toate acestea, dacă vine o zi în care nu mai ai nicio valoare utilă pentru ei, te vor abandona, te vor da la o parte și te vor ignora de parcă nu te-ar fi întâlnit niciodată. Când chiar ai o problemă și mergi să-i cauți pentru ajutor, atitudinea lor se schimbă brusc, cuvintele lor nu mai sună la fel de frumos ca atunci când au promis prima dată că te vor ajuta – și de ce se întâmplă asta? Din cauza faptului că nu ai nicio valoare utilă pentru ei. Prin urmare, încetează să-ți acorde atenție. Și asta nu este tot: dacă află că ai făcut ceva greșit sau găsesc ceva pe care îl pot folosi ca pârghie, devin extrem de cinici față de tine și s-ar putea chiar să te condamne. Ce crezi despre această metodă? Este oare o manifestare a bunătății și sincerității? Când antihriștii manifestă acest tip insidiozitate și cruzime în comportamentul lor față de ceilalți, există vreo urmă de umanitate implicată? Au ei cea mai mică sinceritate față de oameni? În niciun caz. Tot ceea ce fac este pentru profitul, mândria și reputația proprie, pentru a-și oferi statut și renume printre alții. Pe toți cei pe care îi întâlnesc, dacă pot profita de ei, o vor face. Pe cei de pe urma cărora nu pot profita, îi disprețuiesc și nu le acordă atenție; chiar dacă iți asumi să te apropii de ei, aceștia te ignoră și nici nu se uită la tine. Însă dacă vine o zi în care au nevoie de tine, atitudinea lor față de tine se schimbă brusc și devin foarte atenți și amabili, fapt care te nedumerește. De ce s-a schimbat atitudinea lor față de tine? (Pentru că a valoare utilă pentru ei.) Așa este: când văd că ai valoare utilă, atitudinea lor se schimbă” [Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Anexa patru: Rezumând caracterul antihriștilor și firea-esență pe care o au (Partea întâi)”]. Când am văzut ce a dezvăluit cuvântul lui Dumnezeu, m-am simțit îngrozitor și vinovată. Acțiunile și faptele mele erau ca cele ale unui antihrist. Aveam o motivație în fiecare situație și țineam cont doar de interesele mele. Mereu calculam și foloseam oamenii în interacțiunile mele. Nu aveam deloc iubire pentru frații și surorile mele, nici onestitate sau bunătate. Sora Zhu Yun fusese sub supravegherea PCC atât de mult timp și nu putea avea o viață bisericească. Ar fi trebuit să-i înțeleg situația, să o sprijin și s-o ajut cu iubire, rânduind ca ea să participe la întruniri și să îndeplinească ce îndatoriri putea, cât mai curând posibil. Însă eram preocupată de riscul de siguranță pe care îl reprezenta. M-am gândit că primirea ei în biserică n-ar ajuta cu nimic lucrarea bisericii și că ar fi trebuit să cheltuim și mai multă energie și să plătim un preț ca s-o ajutăm. În cel mai rău caz, ar fi compromis siguranța celorlalți frați și surori, lucru care ar fi afectat lucrarea bisericii. Așa că nu mi-a păsat deloc dacă putea să aibă o viață bisericească sau nu și nu i-am pus nici măcar o întrebare despre starea sau greutățile ei. Voiam numai să scap de ea, nu s-o primesc în biserică. Am fost indiferentă și egoistă. N-am putut să nu mă întreb: „N-am putut să mă gândesc la sora mea în această chestiune minoră. N-am iubire sau compasiune. Așadar, cum ar fi putut fi sincer ajutorul pe care l-am oferit fraților și surorilor în trecut?” Prin reflecție, am aflat că adesea îmi ajutam frații și surorile fiindcă eram lideră de biserică. Credeam că, dacă le ofeream sprijin adecvat și mă asiguram că starea tuturor era normală, puteam obține rezultate în datoria mea și astfel să mă asigur că afișez o imagine bună. Abia atunci am realizat că nu țineam cont de voia lui Dumnezeu și că nu-mi îndeplineam responsabilitatea de lideră. În schimb, îmi protejam reputația și statutul. La exterior, îmi îndeplineam datoria, dar, de fapt, îmi protejam interesele personale sub pretextul că-mi făceam datoria și-i foloseam pe ceilalți drept trambulină în goana mea după reputație și statut. Ceea ce am făcut era dezgustător pentru Dumnezeu, iar eu mergeam pe calea împotrivirii față de Dumnezeu. Dacă n-aș fi experimentat durerea de a rata viața bisericească, n-aș fi cunoscut niciodată durerea și suferința pe care le-au avut frații și surorile mele în lipsa întrunirilor și a vieții bisericești. Și nu mi-aș fi recunoscut niciodată firea antihristă sinistră și vicioasă.

Am citit un alt pasaj din cuvântul lui Dumnezeu. „Problema cu oamenii care își urmăresc propriile interese este că țelurile urmate sunt cele ale Satanei – sunt țeluri malefice și nedrepte. Când oamenii urmăresc interese personale, cum ar fi faima, câștigul și statutul, devin fără să știe o unealtă a Satanei, devin un debușeu pentru Satana, ba mai mult, devin întruchiparea Satanei. Ei joacă un rol negativ în biserică; efectul pe care îl au asupra lucrării bisericii și asupra vieții bisericești normale și a căutării normale a aleșilor lui Dumnezeu este să tulbure și să împiedice; au un efect advers și negativ” [Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Punctul nouă (Partea întâi)”]. Această dezvăluire din cuvintele lui Dumnezeu m-a făcut să realizez că, dacă ne facem datoria fără să practicăm adevărul și ne protejăm reputația și statutul, oricât de mare ar fi prețul pe care-l plătim, vom juca mereu un rol negativ în biserică și vom fi o supapă pentru Satana. Vom provoca numai perturbări și tulburări în lucrarea bisericii și vom afecta intrarea în viață a fraților și surorile noastre. M-am gândit la sora Zhu Yun, care era forțată să vină din orașul ei natal la noi doar ca să participe la viața bisericească. Credea sincer în Dumnezeu și tânjea după cuvântul Lui. Dacă aș fi avut măcar o fărâmă de umanitate, n-aș fi tratat-o în felul acela. Eram lideră de biserică, dar atunci când sora Zhu Yun a avut necazuri, am fost incapabilă s-o ajut, am încercat cu indiferență și cruzime s-o pasez unei alte biserici. Cu cât mă gândeam mai mult la ce am făcut, cu atât mă uram mai mult. Simțeam că îi eram îndatorată surorii mele și mai ales lui Dumnezeu. Am venit înaintea lui Dumnezeu și m-am rugat: „Dumnezeule! Țin cont numai de propriile interese când fac ceva și nu am iubire pentru frații și surorile mele. Sunt foarte egoistă și rea! Dumnezeule! Vreau să mă căiesc…”

Mai târziu, în timp ce citeam un alt pasaj din cuvântul lui Dumnezeu, am văzut aprovizionarea altruistă și grija lui Dumnezeu pentru omenire și mi-a fost și mai rușine de egoismul și răutatea mea. Cuvintele lui Dumnezeu spun: „Indiferent cât de mult din cuvântul lui Dumnezeu ai auzit, cât de mult din adevăr poți accepta și ai înțeles, cât de multă realitate ai trăit sau cât de multe rezultate ai obținut, există un fapt pe care trebuie să îl înțelegi: adevărul, calea și viața lui Dumnezeu sunt dăruite în mod gratuit fiecărei persoane în parte și acest lucru este corect pentru toți. Dumnezeu nu va favoriza niciodată o persoană în detrimentul alteia în funcție de cât timp a crezut în Dumnezeu sau cât de mult a suferit și nu va favoriza sau binecuvânta niciodată o persoană deoarece a crezut în El mult timp sau pentru că a suferit mult. Nici nu va trata pe nimeni diferit din cauza vârstei, aspectului, genului, mediului familial și așa mai departe. Fiecare persoană obține același lucru de la Dumnezeu. El nu permite nimănui să obțină mai puțin sau să obțină mai mult. Dumnezeu este corect și rezonabil cu fiecare persoană în parte. El le oferă oamenilor exact ceea ce au nevoie, când au nevoie, nelăsându-i să le fie foame, frig sau sete și satisface toate nevoile inimii omului. Când Dumnezeu face aceste lucruri, ce anume cere El de la oameni? Dumnezeu oferă aceste lucruri oamenilor, așadar, are Dumnezeu vreun motiv egoist? (Nu.) Dumnezeu nu are niciun motiv egoist. Cuvintele și lucrarea lui Dumnezeu sunt toate de dragul omenirii și sunt menite să rezolve toate greutățile și dificultățile oamenilor, astfel încât ei să poată obține viață reală de la El. Aceasta este o realitate” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Omul este cel mai mare beneficiar al planului de gestionare al lui Dumnezeu”). Dumnezeu îi aprovizionează cu altruism pe toți cei care au credință adevărată. El a pătit un preț solicitant pentru fiecare dintre noi și nu așteaptă niciodată ceva la schimb, sperând doar să urmărim adevărul, să ne schimbăm firile și să trăim o asemănare umană adevărată. Însă eu îmi tratam frații și surorile în funcție de utilitatea lor. Dacă erau folositori, eram dispusă să plătesc orice preț. Dacă nu, nu le dădeam nicio importanță. Nu voiam să-mi bat capul dacă nu exista niciun beneficiu. Domnul Isus a spus: „Adevărat vă spun că, ori de câte ori ați făcut așa unora dintre cei mai neînsemnați dintre acești frați ai Mei, Mie Mi-ați făcut!” (Matei 25:40). E adevărat. Chiar și cei mai umili frați și surori din biserică ar trebui ajutați, atâta timp cât ei cred cu sinceritate în Dumnezeu și nu sunt răufăcători, antihriști sau non-credincioși. Să fim capabili să-i ajutăm cu iubire înseamnă să ținem cont de voia lui Dumnezeu și are aprobarea lui Dumnezeu. Mai ales pe acei frați și surori vânați și căutați de PCC, care nu se pot întoarce acasă, trebuie să-i tratăm bine și să ne asigurăm că sunt în siguranță. Aceasta este o faptă și mai bună. Atitudinea unui om față de asemenea frați și surori arată umanitatea acestuia. Am avut un sentiment profund de regret. Dacă aș mai avea o șansă să-mi fac datoria, n-aș mai putea să fiu atât de egoistă și demnă de dispreț sau să țin cont numai de interesele mele când interacționam cu frații și surorile. Trebuia să-mi dau toată silința ca să-mi ajut frații și surorile și să fiu cineva care are umanitate și rațiune.

Câteva luni mai târziu, am început, în sfârșit, o nouă datorie. Conducătoarea mea a rânduit să sprijin o soră care era un risc pentru siguranța noastră. M-am gândit: „După tot ce am pățit, în sfârșit am o datorie. Dacă iau legătura cu sora aceasta, ce se va întâmpla dacă sunt implicată?” În momentul acela, mi-am dat seama că nu eram în starea corectă și m-am rugat degrabă lui Dumnezeu să mă lepăd de mine, spunând că voiam să fac tot ce puteam ca să-mi ajut sora și s-o sprijin. Având adunări și părtășie cu ea despre cuvântul lui Dumnezeu, starea ei negativă s-a schimbat treptat, iar ea a vrut să scrie un articol prin care să mărturisească pentru Dumnezeu. Când am făcut tot ce am putut ca să-mi ajut sora, m-am simțit foarte împăcată.

În trecut, am crezut mereu că am o umanitate bună, că pot să îndur greutăți în datoria mea și că am iubire pentru frații și surorile mele. Prin ceea ce au demonstrat faptele și prin judecata și dezvăluirea cuvântului lui Dumnezeu, în sfârșit, am văzut că eu căutam doar să câștig. Eram egoistă și indiferentă. Am fost coruptă de Satana până într-atât încât am ajuns inumană! Cuvântul lui Dumnezeu m-a făcut să înțeleg felul în care să-mi tratez frații și surorile cu umanitate și rațiune. M-a ajutat să mă înțeleg bine cu ceilalți, fără să-mi caut mereu interesele proprii, și să fiu sinceră când îmi sprijin și-mi ajut frații și surorile. Slavă Ție, Dumnezeule!