de Kristina, Statele Unite

În 2021, pe la mijlocul lunii mai, lidera noastră, Jen, m-a rugat să scriu o evaluare despre Laura. A spus că Laura era arogantă, neprihănită de sine și că mereu îi judeca pe conducători și lucrători. Nu era o persoană dreaptă. Evaluarea lui Jen despre Laura era diferită de a mea. Când interacționasem cu Laura în trecut, nu fusese așa cum spusese Jen. Însă mă îngrijoram că dacă aș fi spus adevărul, Jen ar fi crezut că-mi lipsea discernământul și i-aș fi lăsat o impresie proastă. Apoi, poate că nu mi-ar mai fi atribuit proiecte importante. Așa că m-am supus voinței lui Jen, i-am acceptat evaluarea și am spus că Laura îi judeca pe ceilalți în mod arbitrar. La scurt timp după aceea, Laura a fost înlocuită. Ulterior, am aflat că Laura o raportase pe Jen pentru că nu reușea să facă lucrare practică și era o conducătoare falsă, ceea ce a determinat-o pe Jen să o suprime și să o pedepească, pretinzând că judeca pe conducători și lucrători. În cele din urmă, Jen a fost expusă ca fiind o conducătoare falsă și înlocuită. După ce-am aflat asta, m-am gândit la cum m-am purtat când am scris evaluarea și am regretat. Citind cuvântul lui Dumnezeu și reflectând asupra mea, mi-am dat seama că fusesem dispusă să mint și să iau parte la condamnarea Laurei, pentru a-i face o impresie bună conducătoarei. Chiar n-aveam umanitate! Pe măsură ce reflectam, pe atât mai dezgustată eram de mine însămi și mă uram. M-am gândit să scriu un eseu despre acest eșec pentru a-l împărtăși cu frații și surorile, ca un avertisment. Dar aveam neliniștile mele. Mi-am zis: „Dacă descriu pe larg corupția și motivele mele greșite din timpul evaluării, ce vor crede frații și surorile despre mine? Dacă mă privesc de sus și mă disprețuiesc, reputația mea va fi redusă la zero și-mi va fi prea rușine să mai apar în fața lor.” M-am gândit și la faptul că Laura obișnuia să fie destul de apropiată de mine, confesându-mi-se adesea când avea probleme. Ce-ar crede dacă ar afla că evaluarea făcută de mine a fost scrisă cu o fire coruptă? Ar fi dezamăgită și ar întrerupe legătura cu mine? Dacă ar afla conducătorii superiori, oare ar spune că am un caracter slab și mi-ar atribui altă datorie? Gândindu-mă la toate acestea, m-am simțit groaznic. Făcusem ceva cu adevărat rușinos și-mi era greu să vorbesc despre asta. Nu voiam să fiu confruntată cu fapta mea, ci doar să depășesc momentul. Nu voiam să scriu despre asta.

După aceea, am început să reflectez la problemă. De ce nu eram dispusă să vorbesc despre acest eșec, să mă destăinui și să mă demasc? Ce fire coruptă mă împiedica? Într-o zi, când urmăream o mărturie video, am văzut un pasaj din cuvintele lui Dumnezeu. „Indiferent de context, indiferent ce datorie face, un antihrist va încerca să dea impresia că nu este slab, că e mereu puternic, plin de credință și niciodată negativ, astfel încât oamenii să nu-i vadă niciodată statura reală sau atitudinea reală față de Dumnezeu. De fapt, în adâncul inimii lui, chiar crede că nu există nimic ce nu poate face? Crede cu adevărat că e lipsit de slăbiciuni, negativitate sau dezvăluiri de corupție? Categoric nu. Se pricepe să se prefacă, e specialist în a ascunde lucruri. Îi place să le arate oamenilor latura sa puternică și splendidă; nu vrea ca aceștia să-i vadă partea slabă și adevărată. Scopul lui este evident: este, pur și simplu, să-și păstreze imaginea, să protejeze locul pe care îl are în inimile oamenilor. El crede că, dacă se deschide în fața altora în ceea ce privește propria negativitate și slăbiciune, dacă-și dezvăluie acea parte care este răzvrătită și coruptă, asta va fi o deteriorare gravă la adresa statutului și reputației lui – e mai multă bătaie de cap decât merită. Așadar, ar prefera să moară decât să admită că există momente când este slab, răzvrătit și negativ. Și, dacă vine o zi când toată lumea îi vede partea slabă și răzvrătită, când vede că este corupt și că nu s-a schimbat deloc, el se va preface în continuare. El crede că, dacă recunoaște că are o fire coruptă, că e o persoană de rând, cineva care este insignifiant, atunci își va pierde locul în inimile oamenilor, va pierde închinarea și adorația tuturor și, așadar, va fi eșuat total. Și astfel, orice s-ar întâmpla, pur și simplu nu se va deschide înaintea oamenilor; orice s-ar întâmpla, nu își va da puterea și statutul nimănui altcuiva; în schimb, încearcă tot ce se poate ca să concureze și nu va renunța niciodată” [Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Punctul nouă (Partea a zecea)”]. Am învățat din cuvintele lui Dumnezeu că antihriștii se pricep să disimuleze. Nu vor să le vadă nimeni latura întunecată și nu-și destăinuie corupția și răzvrătirea. Totodată, evită mereu să vorbească despre eșecurile și greșelile lor, afișând o imagine pozitivă, puternică și impresionantă, pentru a câștiga respectul oamenilor și un loc în inima lor. Am înțeles că faptele mele și ceea ce dezvăluisem nu erau cu nimic diferite de cele ale unui antihrist. Ajunsesem să-mi recunosc firea coruptă acceptând, împreună cu falsa conducătoare, s-o condamn pe Laura, dar nu eram dispusă să mă destăinui nimănui pentru că acesta era un eșec. Dacă îmi dezvăluiam public motivele e și caracterul corupt de atunci, toată lumea ar fi văzut că-mi lipsea discernământul și cedam ușor. Mă temeam că mă vor privi cu toții de sus și mă vor disprețui și că s-ar putea să-mi pierd până și datoria. Am văzut cât de mult prețuiam reputația și statutul, în detrimentul practicării adevărului și onestității. Pur și simplu nu iubeam adevărul sau lucrurile pozitive. În schimb, iubeam reputația și statutul și mă pricepeam să disimulez, exact ca un antihrist. Eram o persoană înșelătoare.

Ulterior, am descoperit încă două pasaje din cuvintele lui Dumnezeu: „Toată lumea greșește. Toată lumea are defecte și lipsuri. Și, de fapt, toată lumea are aceeași fire coruptă. Nu te considera mai nobil, desăvârșit și mai bun decât ceilalți; asta înseamnă să fii complet irațional. Odată ce firile corupte ale oamenilor și esența și adevărata față a corupției lor îți sunt clare, nu vei încerca să îți acoperi propriile greșeli, nici nu le vei reproșa altor oameni greșelile lor – vei fi capabil să înfrunți ambele situații în mod corect. Abia atunci vei deveni perspicace și nu vei face lucruri nesăbuite, ceea ce te va face înțelept. Cei care nu sunt înțelepți sunt oameni nesăbuiți și se opresc mereu asupra greșelilor lor minore în timp ce se furișează în culise. Este dezgustător să asiști la așa ceva” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Principiile care ar trebui să ghideze conduita unei persoane”). „Ce fel de fire e aceea când oamenii se prefac mereu, se scot basma curată întotdeauna, își dau mereu aere, astfel încât ceilalți să aibă o părere bună despre ei și să nu poată să le vadă defectele sau neajunsurile, când încearcă veșnic să le prezinte oamenilor cea mai bună parte a lor? Aceasta este aroganță, falsitate, ipocrizie, este firea Satanei, este ceva ticălos. Gândiți-vă la membrii regimului satanic: indiferent cât de mult se luptă, se ceartă sau ucid în întuneric, nimeni nu are voie să îi raporteze sau să îi expună. Se tem că oamenii le vor vedea fața demonică și fac tot ce le stă în putință ca să o ascundă. În public, fac tot posibilul să se scoată basma curată, spunând cât de mult iubesc oamenii, cât de măreți, glorioși și infailibili sunt. Aceasta este natura Satanei. Tertipurile și înșelăciunea sunt trăsătura cea mai proeminentă a naturii Satanei. Și care este scopul acestei înșelăciuni și al acestor tertipuri? Să-i păcălească pe oameni, să-i împiedice să-i vadă esența și adevărata față și, astfel, să atingă scopul de a-și prelungi domnia. S-ar putea ca oamenii obișnuiți să nu aibă o astfel de putere și un asemenea statut, dar și aceștia își doresc să-i determine pe alții să-și facă o părere favorabilă despre ei și ca oamenii să-i stimeze și să îi ridice la un statut înalt în inimile lor. Aceasta este o fire coruptă, iar dacă oamenii nu înțeleg adevărul, sunt incapabili să o recunoască” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Principiile care ar trebui să ghideze conduita unei persoane”). Am înțeles din cuvintele lui Dumnezeu că nimeni nu e perfect; cu toții avem neajunsuri, putem greși și ne dezvăluim firile corupte. Cei care chiar au umanitate și raționalitate își pot confrunta adecvat neajunsurile și problemele. După ce greșesc, pot să-și înfrunte greșelile și caută adevărul pentru a-și înlătura stricăciunea. Cei lipsiți de sinceritate și perfizi sunt cei care, după ce fac greșeli sau își dezvăluie corupția, nu-și pot înfrunta problemele și nu-și pot recunoaște greșelile, mereu disimulând ca să-și ascundă adevărata identitate, făcându-și caracterul să pară neîntinat. Fusesem profund coruptă de Satana și am fost cuprinsă de tot felul de firi corupte. E normal să deviezi și să dezvălui corupție. Chiar dacă nu m-aș fi destăinuit acele firi corupte tot ar fi fost ascunse în interior, prin urmare, nu aș fi fost tot o persoană coruptă? Când am scris evaluarea Laurei, am susținut-o pe falsa conducătoare, judecând-o și condamnând-o pe Laura, pentru a-mi păstra imaginea bună în ochii conducătoarei; nu aveam cum să neg asta. Dacă aș fi fost o persoană cu umanitate și raționalitate, aș fi înfruntat această problemă, dezvăluindu-le celorlalți cum manifestasem stricăciune, cum fusesem expusă și judecată de cuvintele lui Dumnezeu și ce învățasem despre firea mea coruptă, astfel încât toți să vadă cine eram cu adevărat. Însă mereu mă prefăceam după ce dădeam dovadă de stricăciune, sperând să-mi salvez reputația și imaginea în mintea celorlalți. Cât eram de nerușinată și dezgustătoare! Am crezut mereu că dacă stricăciunea pe care o dezvăluisem era minoră – o fire evident coruptă, obișnuită în rândul multor oameni – atunci chiar dacă m-aș fi destăinuit, probabil nu mi-ar fi stricat prea mult reputația, așa că mă puteam demasca. Dar de data asta, fusesem de acord cu o falsă conducătoare să condamn pe cineva. Era o fărădelege gravă, nu era ceva ușor de recunoscut. Le-ar fi arătat oamenilor că aveam un caracter slab și că eram nedemnă, iar asta mi-ar fi stricat grav reputația. De aceea nu eram dispusă să mă destăinui. În schimb, mă jucam cu mintea celorlalți, păstrând tăcerea în privința asta – chiar eram înșelătoare! Doar atunci am înțeles că refuzul meu de a-mi destăinui stricăciunea nu era doar o dovadă a vanității și mândriei mele, ci îmi trăda și firile ascunse care erau înșelătoare și satanice.

După aceea, am continuat să reflectez asupra acestei probleme și am citit următorul pasaj din cuvintele lui Dumnezeu: „Când se întâmplă ceva, se poate ca ei să nu vorbească sau să nu-și exprime vreo părere cu ușurință, ci să rămână mereu tăcuți. Asta nu înseamnă că sunt rezonabili; dimpotrivă, arată că sunt destul de bine deghizați, că ascund lucruri, că șiretenia lor este profundă. Dacă nu te destăinui altcuiva, te poți destăinui lui Dumnezeu? Și dacă nu ești autentic nici măcar cu Dumnezeu și nu I te poți destăinui, poți atunci să-I oferi inima ta? Cu siguranță, nu. Nu poți avea aceeași inimă cu Dumnezeu, ci îți păstrezi inima departe de a Lui! Sunteți capabili să vă deschideți și să spuneți ce este cu adevărat în inima voastră când aveți părtășie cu ceilalți? Dacă un om spune întotdeauna ce este cu adevărat în inima lui, dacă vorbește cu sinceritate, dacă vorbește pe șleau, dacă este sincer și deloc superficial în timp ce-și îndeplinește datoria și dacă poate să practice adevărul pe care îl înțelege, atunci acea persoană are o speranță să dobândească adevărul. Dacă o persoană se acoperă tot timpul și își ascunde inima, astfel încât nimeni să nu o vadă clar, dacă dă o impresie falsă pentru a-i înșela pe ceilalți, atunci este într-un mare pericol, într-o mare încurcătură, îi va fi foarte greu să obțină adevărul. Puteți vedea care sunt perspectivele cuiva după viața sa de zi cu zi și după cuvintele și acțiunile sale. Dacă acea persoană se preface tot timpul, își dă aere, atunci nu este o persoană care acceptă adevărul și, mai devreme sau mai târziu, va fi dezvăluită și eliminată” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Oferindu-ți inima lui Dumnezeu, poți obține adevărul”). Dumnezeu a dezvăluit cum aceia care se prefac nu sunt capabili să-și înfrunte problemele, nu se destăinuie atunci când greșesc și mereu se ascund înșelându-i pe ceilalți. Inima lor este închisă. Astfel de oameni sunt deosebit de răi; sunt de-a dreptul înșelători. Dumnezeu apreciază oamenii sinceri și îi detestă pe cei înșelători. Oamenii înșelători vor fi, într-un final, dați în vileag și alungați. Înainte, credeam că atunci când te prefaci era doar un semn că ții la reputație și statut și că asta nu însemna că ești ca un răufăcător sau antihrist care comite fapte rele, perturbă lucrarea bisericii și-i rănește pe ceilalți. Nu credeam că ar conduce la alungare. Dar am înțeles din cuvântul lui Dumnezeu că toate acestea erau doar noțiunile și închipuirile mele și că vedeam lucrurile distorsionat. Îmi ignorasem conștiința condamnând-o pe Laura, susținând conducătoarea falsă și, astfel, devenind complicea unei răufăcătoare. Dumnezeu era deja conștient de fărădelegea mea, dar eu nu am fost dispusă să vorbesc după aceea despre ea și am încercat să mă prefac pentru a câștiga admirația celorlalți. Asta a dezvăluit că nu iubeam adevărul și că nu mă pocăisem cu adevărat. N-am practicat adevărul și chiar m-am comportat duplicitar și înșelător. Ce motiv ar avea Dumnezeu să nu mă deteste? Dacă aș fi continuat așa, cu siguranță aș fi fost dată în vileag și alungată. Prin reflecție, am înțeles că eșecul de a fi onestă și de a mă destăinui are consecințe grave. Acest lucru m-a speriat, așa că am vrut să schimb repede situația.

Mai târziu, am găsit mai multe cuvinte de-ale lui Dumnezeu: „Trebuie să fii capabil să reflectezi și să te cunoști. Trebuie să ai curajul să te deschizi și să te destăinui în prezența fraților și a surorilor și să ai părtășie despre starea ta adevărată. Dacă nu îndrăznești să-ți destăinui sau să-ți analizezi firea coruptă; dacă nu îndrăznești să-ți recunoști greșelile, atunci nu urmărești adevărul și cu atât mai puțin ești o persoană care se cunoaște pe sine” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Practica fundamentală pentru a fi o persoană cinstită”). „Indiferent ce datorie îndeplinesc sau ce fac oamenii, ce este oare mai important – vanitatea și mândria lor sau gloria lui Dumnezeu? Ce ar trebui să aleagă oamenii? (Gloria lui Dumnezeu.) Care sunt mai importante – responsabilitățile tale sau propriile tale interese? Împlinirea responsabilităților tale este cea mai importantă și ești legat de ele prin datorie. […] Când practici conform principiilor adevărului, va exista un efect pozitiv și vei fi mărturie pentru Dumnezeu, ceea ce reprezintă o modalitate de a aduce rușine asupra Satanei și de a fi mărturie pentru Dumnezeu. Folosind diferite metode pentru a fi mărturie pentru Dumnezeu și pentru a-l face pe Satana să vadă hotărârea ta de a te lepăda de el și de a-l respinge: acest lucru înseamnă a-l face pe Satana de rușine și a-L mărturisi pe Dumnezeu – este un lucru pozitiv și în conformitate cu voia lui Dumnezeu” (Părtășia lui Dumnezeu). Din cuvintele lui Dumnezeu, am aflat cum să practic. Orice corupție dezvăluim sau orice greșeli facem, ar trebui să fim destul de curajoși pentru a le recunoaște, a ne și a ne analiza firile corupte în părtășie cu ceilalți. Aceasta e calea de a rupe legăturile cu Satana, de a acționa pentru a-l rușina și de a fi mărturie pentru Dumnezeu. Demonstrează adevărata pocăință. Indiferent dacă în urma destăinuirii, vanitatea, mândria, reputația și statutul nostru sunt afectate, ar trebui să ne lepădăm de noi înșine pentru a practica adevărul și a face o prioritate din a fi mărturie pentru Dumnezeu. În evaluarea mea despre Laura, contrazisesem faptele și fusesem complicea unei conducătoare false în condamnarea ei. Prin această experiență, am dobândit o anumită înțelegere a firii mele corupte. Știam că ar trebui să mă destăinui, să mă dezvălui în fața fraților și surorilor. Asta ar trebui să fac. Dacă n-aș reuși să mă destăinui în fața tuturor pentru a-mi proteja vanitatea și reputația și nu aș putea să fiu martoră pentru lecțiile învățate citind cuvântul lui Dumnezeu, aș fi înșelată de uneltirile Satanei și mi-aș pierde mărturia. Totodată, înainte aveam o noțiune ridicolă, și anume că a discuta despre eșecurile mele era rușinos și nu reprezenta vreo mărturie. Mai apoi, am înțeles că, atât timp cât voi putea să renunț la vanitatea și mândria mea, să nu mai fiu înrobită de firea mea coruptă, să-mi destăinui prin părtășie eșecul și să mă pocăiesc cu adevărat, aceasta ar fi fost, într-adevăr, o mărturie. Odată ce am înțeles asta, toate grijile au dispărut.

După aceea, le-am destăinuit tuturor, în părtășie, experiența mea și, spre surprinderea mea, frații și surorile au spus: „A fost de mare ajutor să auzim despre experiența ta. Și noi dezvăluim adesea aceeași fire coruptă, numai că nu o observăm prompt și trece neobservată. Părtășia ta despre modul în care ți-ai identificat corupția și ai înțeles care este esența ei prin judecata și revelația cuvintelor lui Dumnezeu a fost foarte edificatoare pentru noi.” Mai târziu, frații și surorile au avut părtășie cu mine despre două pasaje din cuvintele lui Dumnezeu. M-au ajutat să înțeleg mai în profunzime esența și consecințele faptului că nu am evaluat oamenii obiectiv. Să nu reușești să evaluezi obiectiv oamenii este exact același lucru cu a-i acuza pe nedrept sau a le înscena diverse; este o formă de excludere și suprimare. Dacă eu condamn pe cineva în mod arbitrar, iar asta îl demoralizează sau dacă un conducător fals folosește acea condamnare ca justificare pentru a pedepsi pe cineva, împiedicând acea persoană să-și continue datoria și îi stingherește intrarea în viață, atunci am comis un rău. Totodată, am înțeles clar ce principii trebuie practicate când evaluăm oamenii. Ulterior, când Laura a aflat despre toate acestea, n-a gândit rău despre mine; dacă o abordam cu întrebările mele, îmi răspundea la fel de sincer ca înainte. Nici biserica nu m-a relocat și nici nu m-a demis. Aceste rezultate mi-au desființat complet toate noțiunile și închipuirile. Mi-a fost incredibil de rușine. Toate acestea m-au făcut mult mai conștientă de loialitatea și dreptatea lui Dumnezeu. Atât timp cât practicăm conform cuvintelor lui Dumnezeu, vom avea o cale. Slavă lui Dumnezeu!