54. Egoismul este josnic

de Yang Shuo, China

La începutul anului 2021, eu și sora Zhang Yichen sprijineam împreună o biserică nou înființată. Yichen era o nouă credincioasă și nu avea multă experiență de viață, însă avea calibru bun și urmărea activ adevărul, așa că voiam s-o cultiv cât de repede posibil, pentru că asta ar fi făcut ca lucrarea bisericii să meargă ca pe roate. Intenționat am implicat-o pe Yichen în toate diferitele proiecte de lucrări ale bisericii și o sprijineam ori de câte ori îi observam oricare dintre neajunsurile sale. După o perioadă de instruire, Yichen a înregistrat mari progrese. Însă, câteva luni mai târziu, a fost promovată și transferată. Am fost reticentă să o las să plece și simțeam că pierdeam o asistentă foarte capabilă. Gândindu-mă că, pe viitor, va trebui să mă descurc singură cu toată lucrarea bisericii, una la mână, urma să fiu nevoită să muncesc mai mult, dar, dacă performanțele lucrării mele aveau de suferit, ce-ar fi crezut oamenii despre mine? Apoi, mi-am dat seama că ar fi în beneficiul lucrării bisericii ca ea să preia un volum mai mare de muncă. Nu trebuia să fiu atât de egoistă – când Yichen pleca, puteam pur și simplu să cultiv pe altcineva.

La puțin timp, câteva dintre bisericile din apropiere au organizat o adunare pentru lucrătorii responsabili cu udarea, ca ei să-și rezume și să-și împărtășească experiențele. Conducătoarea m-a rugat să aleg un lucrător responsabil cu udarea care să participe. La acel moment, m-am gândit să o recomand pe sora Wang Mingxi. Era o lucrătoare responsabilă cu udarea eficientă, foarte meticuloasă și responsabilă. Dacă o trimiteam pe ea la adunare, putea cultiva și mai mulți frați și surori când se întorcea și atunci lucrarea de udare a bisericii ar fi fost și mai eficientă, ceea ce m-ar fi făcut să arăt bine. Așa că am trimis-o pe Mingxi la adunare. Totuși, la câteva zile după ce Mingxi s-a întors de la adunare, conducătoarea o tot căuta. Nu m-am putut abține să nu mă întreb: „Oare conducătoarea o va promova pe Mingxi? Are experiență cu udarea în biserica noastră. Dacă pleacă, nu va avea de suferit lucrarea noastră de udare? Atunci ce vor crede despre mine frații și surorile? Dacă aș fi știut, n-aș fi lăsat-o niciodată să participe la acea întâlnire.” Mai târziu, Mingxi mi-a spus că o altă biserică avea mare nevoie de lucrători responsabili cu udarea, așa că acea conducătoare plănuia s-o transfere. Am ezitat să fiu de acord cu asta, însă mă temeam că, dacă nu sunt de acord, conducătoarea va spune că eram egoistă și nu-mi păsa de voia lui Dumnezeu. Nu aveam altă opțiune decât s-o las pe Mingxi să plece. După ce a plecat, m-am simțit destul de deprimată. Mi-am spus: „Dacă noii credincioși părăsesc biserica din cauză că nu sunt lucrători capabili care să-i ude, oare conducătoarea mă va emonda și va spune că nu-mi îndeplinesc responsabilitatea? Cum aș putea suporta o astfel de rușine?” Cu cât mă gândeam mai mult, cu atât mă simțeam mai reticentă.

Într-o zi, când m-am întors acasă de la o adunare, două surori care lucrau la udarea nou-veniților mi-au spus: „Am primit o scrisoare de la conducătoare în care îți cere să mai găsești doi lucrători pentru udare și să scrii evaluări pentru noi două.” Când am auzit acest lucru, am fost vizibil supărată. Mi-am spus: „Oare conducătoare plănuiește să le transfere și pe ele? Abia le-am instruit pe aceste două surori. Am putut să le deleg o mare parte din lucrare și acum am mult mai puțin de care să mă ocup. Dacă sunt transferate în altă parte, nu doar că sarcinile mele de lucru se vor înmulți, dar cu siguranță performanțele mele de lucru vor avea de suferit. Dacă se întâmplă acest lucru, nu va spune conducătoarea că nu sunt o conducătoare bună?” După ce mi-am dat seama de acest lucru, am răspuns nefericită: „Chiar nu știu la ce se gândește conducătoarea.” Cele două surori au văzut că lăsasem privirea-n pământ și, mirate, au întrebat: „Ce s-a întâmplat? Nu-ți cere conducătoarea doar să mai găsești doi lucrători pentru udare?” După ce le-am auzit răspunsul, m-am simțit puțin jenată. După ce mi-am recăpătat calmul, am răspuns superficial: „În regulă, atunci ar trebui să alegem niște candidați calificați.” Asta am spus cu glas tare, însă, în sinea mea, contestam decizia: „Oare conducătoarea ne tratează biserica drept centru de instruire a persoanelor talentate? Mai întâi o vrea pe această persoană, acum o vrea pe cealaltă. Lucrarea bisericii noastre a început în sfârșit să înregistreze progrese, dar cum ar trebui să continuăm dacă ea transferă aceste persoane talentate?” Cu cât mă gândeam mai mult la asta, cu atât mă simțeam mai rău și am început să nutresc o oarecare animozitate față de conducătoare. Am continuat să-mi îndeplinesc îndatoririle, însă cu mai puțin entuziasm decât înainte. La puțin timp după aceea, în timpul unei adunări, conducătoarea a spus că vrea să afle mai multe despre fratele Zhao Chengzhi, pentru că voia să-l promoveze și să-l cultive. Imediat ce am auzit asta, acel sentiment de ranchiună a revenit. Mi-am spus: „Chengzhi și-a făcut bine îndatoririle și vreau să-l numesc să se ocupe de lucrarea de udare. Dacă toți acești oameni sunt transferați, cum ar trebui să fac toată lucrarea asta singură? Oare chiar pot obține rezultate bune astfel?” Cu cât mă gândeam mai mult la asta, cu atât mă enervam mai mult: „Foarte bine, transferă-i pe toți! Nici prin gând nu-mi trece să pun bețe-n roate lucrării bisericii.” Apoi, pur și simplu nu m-am putut calma și m-am simțit foarte agitată la adunare. După adunare, am ajuns cu greu înapoi acasă și m-am decis să-i scriu o scrisoare conducătoarei, rugând-o să nu-l transfere pe Chengzhi. În acel moment, mi-am dat seama că eram irațională, așa că m-am gândit mai bine dacă să scriu scrisoarea. Dar încă eram supărată și mă simțeam deprimată.

Mai târziu, conducătoarea a organizat o adunare cu noi și am avut părtășie despre starea și comportamentul meu recent. Conducătoarea mi-a arătat un pasaj din cuvântul lui Dumnezeu: „Esența egoismului și ticăloșiei antihriștilor este evidentă; manifestările lor de acest fel sunt deosebit de proeminente. Biserica le încredințează o parte din lucrare, iar dacă aceasta le aduce renume și beneficii și le permite să-și arate chipul, sunt foarte interesați și dispuși să o accepte. Dacă este o muncă neapreciată sau care implică ofensarea oamenilor sau care nu le va permite să-și arate chipul sau care nu aduce niciun beneficiu pentru statutul sau reputația lor, nu au niciun interes și nu o vor accepta, de parcă această lucrare nu ar avea nimic de-a face cu ei și nu ar fi lucrarea pe care s-ar cuveni să o facă. Când întâmpină dificultăți, nu există nicio șansă ca ei să caute adevărul pentru a le rezolva, cu atât mai puțin să încerce să vadă imaginea de ansamblu și să acorde vreo atenție lucrării bisericii. De exemplu, în sfera lucrării casei lui Dumnezeu, pe baza nevoilor lucrării generale, pot exista unele transferuri de personal. În cazul în care câțiva oameni sunt transferați dintr-o biserică, care ar fi modul rațional prin care conducătorii acelei biserici să trateze problema? Care este problema, dacă ei sunt preocupați doar de interesele propriei biserici, mai degrabă decât de interesele generale și dacă nu sunt deloc dispuși să transfere oameni? De ce, în calitate de conducători de biserică, nu se pot supune rânduielilor generale ale casei lui Dumnezeu? Este o astfel de persoană atentă la voia lui Dumnezeu? Este atentă la imaginea de ansamblu a lucrării? Dacă nu se gândește la lucrarea casei lui Dumnezeu ca întreg, ci doar la interesele propriei biserici, nu este ea foarte egoistă și disprețuitoare? Conducătorii de biserică ar trebui să se supună necondiționat suveranității și rânduielilor lui Dumnezeu, precum și rânduielilor și coordonării centralizate ale casei lui Dumnezeu. Acest lucru este în concordanță cu adevărurile-principii. Atunci când lucrarea casei lui Dumnezeu o cere, indiferent despre cine ar fi vorba, fiecare ar trebui să se supună coordonării și rânduielilor casei lui Dumnezeu și nu ar trebui să fie controlat de niciun conducător sau lucrător individual, de parcă ar aparține acestuia sau de parcă ar fi supus deciziilor lui. Supunerea aleșilor lui Dumnezeu față de rânduielile centralizate ale casei lui Dumnezeu este absolut firească și justificată și nu poate fi sfidată de nimeni. Cu excepția cazului în care un conducător sau un lucrător individual face un transfer irațional care nu este în conformitate cu principiul – caz în care acest lucru poate fi neascultat – toți aleșii lui Dumnezeu ar trebui să se supună și niciun conducător sau lucrător nu are dreptul sau vreun motiv să încerce să controleze pe cineva. Ați spune că există vreo lucrare care nu este lucrarea casei lui Dumnezeu? Există vreo lucrare care să nu implice extinderea Evangheliei Împărăției lui Dumnezeu? Toată este lucrarea casei lui Dumnezeu, fiecare lucrare este egală și nu există «al tău» și «al meu». Dacă transferul este în conformitate cu principiul și se bazează pe cerințele lucrării bisericii, atunci acești oameni ar trebui să meargă acolo unde este cea mai mare nevoie de ei. Și totuși, care este răspunsul antihriștilor când se confruntă cu acest tip de situație? Găsesc diverse pretexte și scuze pentru a-i ține pe acești oameni potriviți lângă ei și oferă doar doi oameni obișnuiți și apoi găsesc un pretext pentru a-ți forța mâna, fie spunând că lucrarea este foarte aglomerată, fie că au prea puțini oameni, oamenii sunt greu de găsit și dacă aceștia doi sunt transferați, lucrarea va avea de suferit. Și te întreabă ce ar trebui să facă și te determină să crezi că transferul oamenilor ar însemna că le ești dator. Nu așa operează diavolul? Așa fac lucrurile necredincioșii. Sunt buni oamenii care încearcă mereu să-și protejeze propriile interese în biserică? Sunt oameni care acționează conform principiilor? În niciun caz. Ei sunt necredincioși și non-credincioși. Și nu este acesta un lucru egoist și ticălos? Dacă cineva de calibru bun este transferat de sub antihrist pentru a îndeplini o altă datorie, în inima sa, antihristul se împotrivește și respinge acest lucru cu îndârjire – el vrea să renunțe și nu are entuziasmul de a fi conducător sau șef de grup. Ce problemă este aceasta? De ce nu are pic de ascultare față de rânduielile bisericii? Crede că transferul «mâinii sale drepte» va afecta productivitatea și progresul lucrării sale, iar statutul și reputația îi vor fi afectate ca urmare, ceea ce îl va forța să muncească mai mult și să sufere mai mult pentru a garanta productivitatea, acesta fiind ultimul lucru pe care vrea să-l facă. S-a obișnuit cu confortul și nu vrea să lucreze mai mult sau să sufere mai mult, așa că nu vrea să lase persoana să plece. În cazul în care casa lui Dumnezeu insistă asupra transferului, face mare tam-tam și chiar refuză să-și facă propria treabă. Nu este acesta un lucru egoist și josnic? Aleșii lui Dumnezeu ar trebui să fie alocați central de către casa lui Dumnezeu. Acest lucru nu are nimic de-a face cu niciun conducător, șef de echipă sau individ. Fiecare trebuie să acționeze conform principiului; aceasta este regula casei lui Dumnezeu. Când antihriștii nu acționează conform principiilor casei lui Dumnezeu, când uneltesc în mod constant de dragul statutului și intereselor lor și îi fac pe frații și surorile de calibru bun să-i slujească pentru a-și consolida puterea și statutul, nu este acest lucru egoist și ticălos? Din exterior, ținând alături de ei oameni de calibru bun și nepermițându-le să fie transferați de casa lui Dumnezeu dau impresia că s-ar gândi la lucrarea bisericii, dar, de fapt, ei se gândesc doar la puterea și statutul lor și deloc la lucrarea bisericii. Le este teamă că vor face prost lucrarea bisericii, vor fi înlocuiți și își vor pierde statutul. Când antihriștii nu se gândesc la lucrarea mai amplă a casei lui Dumnezeu, când se gândesc doar la propriul statut și îl protejează fără nicio remușcare cu privire la costul pentru interesele casei lui Dumnezeu și când își apără statutul și interesele în detrimentul lucrării bisericii, acest lucru este egoist și ticălos(Cuvântul, Vol. 4: Demascarea antihriștilor, „Anexa patru: Rezumând caracterul antihriștilor și esența firii lor (Partea întâi)”). Cuvintele lui Dumnezeu dezvăluie că antihriștii sunt extrem de egoiști și josnici. Pentru a-și păstra statutul și reputația, ei adună oameni și nu vor să-i împartă cu alții, fără a ține câtuși de puțin cont de lucrarea bisericii. Am văzut că aveam un comportament ca al unui antihrist. În special când am citit rândurile: „Când antihriștii nu acționează conform principiilor casei lui Dumnezeu, când uneltesc în mod constant de dragul statutului și intereselor lor și îi fac pe frații și surorile de calibru bun să-i slujească pentru a-și consolida puterea și statutul, nu este acest lucru egoist și ticălos?” Cuvintele lui Dumnezeu m-au lovit adânc. Am reflectat asupra comportamentului meu recent: când am aflat că era posibil ca Mingxi să fie promovată, m-am îngrijorat că lucrarea de udare va avea de suferit și că-mi va fi pătată reputația, așa că nu am vrut s-o las să plece și chiar am regretat că o trimisesem să participe la adunare. Când conducătoarea mi-a cerut să mai găsesc doi lucrători pentru udare și să scriu evaluări pentru surorile mele, am presupus că plănuia să le transfere și m-am simțit reticentă și certăreață. Ba chiar am dezvoltat o animozitate față de conducătoare. Când a vrut să-l promoveze pe Chengzhi, știam că el îndeplinea principiile de promovare și instruire, dar când m-am gândit cum ar fi afectat asta lucrarea evanghelică și de udare, nu am vrut să-l las să plece. I-am tratat pe frați și pe surori drept mâinile mele drepte capabile și voiam să-i păstrez pe toți pentru mine, pentru a mă ajuta să-mi consolidez statutul, reputația și să-mi satisfac dorințele egoiste. Nu m-am gândit la interesele bisericii și nici nu m-am gândit cum să acționez pentru a-L mulțumi pe Dumnezeu. Am fost atât de egoistă și josnică. Necredincioșii din lumea seculară fac tot posibilul pentru a-și păstra cele mai talentate persoane alături, pentru a-i ajuta să-și extindă și să-și dezvolte afacerile. Și eu mi-am făcut datoria cam la fel. Mi-am tratat datoria drept propria afacere, acționând conform unor principii egoiste și gândindu-mă doar la reputația și statutul meu. Dumnezeu detesta și era dezgustat de astfel de acțiuni – mergeam pe calea antihriștilor de împotrivire față de Dumnezeu.

Mai târziu, am dat peste alt pasaj din cuvintele lui Dumnezeu: „Dacă cineva spune că iubește adevărul și că îl urmărește, dar în esență, țelul urmărit este să iasă în evidență, să se dea mare, să-i facă pe oameni să aibă o părere bună despre el, să-și atingă propriile interese, iar îndeplinirea datoriei sale nu este pentru a-L asculta sau mulțumi pe Dumnezeu, ci, în schimb, vrea să dobândească prestigiu și statut, atunci căutarea lui este nedreaptă. În aceste condiții, când vine vorba de lucrarea bisericii, sunt faptele lui un obstacol sau ajută la progresul acestor lucruri? În mod clar, sunt un obstacol; nu o ajută să progreseze. Unii oameni se laudă că fac lucrarea bisericii, dar totuși urmăresc prestigiul și statutul propriu, își desfășoară propria activitate, își creează micul lor grup, micul lor regat – își face datoria acest fel de om? Toată lucrarea pe care o face perturbă, tulbură și împiedică în principal biserica. Care este consecința faptului că urmărește statutul și prestigiul? Mai întâi, asta afectează modul în care aleșii lui Dumnezeu mănâncă și beau cuvântul lui Dumnezeu și cum înțeleg adevărul, le îngreunează intrarea în viață, îi împiedică să intre pe calea cea dreaptă a credinței în Dumnezeu și îi conduce pe drumul greșit – ceea ce le face rău celor aleși și îi duce la ruină. Și, în cele din urmă, ce efecte are asupra lucrării bisericii? Tulbură, păgubește și scindează. Aceasta este consecința faptului că oamenii caută faima și statutul. Când își fac datoria în acest mod, nu putem spune că merg pe calea unui antihrist? Când Dumnezeu cere ca oamenii să-și lase la o parte prestigiul și statutul nu înseamnă că îi privează de dreptul de a alege; mai degrabă, o face pentru că, în timp ce urmăresc prestigiul și statutul, oamenii întrerup și perturbă lucrarea bisericii și intrarea în viață a aleșilor lui Dumnezeu, ba chiar pot influența și modul în care ceilalți mănâncă și beau cuvintele lui Dumnezeu și înțeleg adevărul, aceștia dobândind prin asta mântuirea lui Dumnezeu. Acesta este un fapt incontestabil. Când oamenii își urmăresc propriul prestigiu și statut, în mod sigur nu vor urmări adevărul și nu își vor îndeplini cu fidelitate datoria. Vor vorbi și vor acționa doar de dragul prestigiului și al statutului, și toată lucrarea pe care o fac, fără cea mai mică excepție, va fi de dragul acestor lucruri. A te purta și a acționa în acest fel înseamnă, fără îndoială, a merge pe calea antihriștilor; este o întrerupere și o perturbare a lucrării lui Dumnezeu și toate consecințele ei diferite împiedică răspândirea Evangheliei Împărăției și libera propagare a voii lui Dumnezeu în cadrul bisericii. Prin urmare, se poate spune cu certitudine despre calea parcursă de cei care urmăresc prestigiul și statutul că este calea împotrivirii față de Dumnezeu. Este o împotrivire intenționată față de El, contrazicându-L – înseamnă a coopera cu Satana pentru a te împotrivi lui Dumnezeu și a fi în opoziție cu El. Aceasta este natura căutării statutului și prestigiului de către oameni. Problema cu oamenii care își urmăresc propriile interese este că țelurile urmate sunt cele ale Satanei – sunt țeluri malefice și nedrepte. Când oamenii urmăresc interese personale, cum ar fi prestigiul și statutul, devin fără să știe o unealtă a Satanei, devin o pistă pentru Satana, ba mai mult, devin întruchiparea Satanei. Ei joacă un rol negativ în biserică; efectul pe care îl au asupra lucrării bisericii și asupra vieții bisericești normale și a căutării normale a aleșilor lui Dumnezeu este să tulbure și să împiedice; au un efect advers și negativ(Cuvântul, Vol. 4: Demascarea antihriștilor, „Punctul nouă (Partea întâi)”). Prin cuvintele lui Dumnezeu, mi-am dat seama că natura și consecințele nepracticării adevărului și protejării întotdeauna a intereselor proprii sunt cu adevărat grave. Acestea tulbură și împiedică lucrarea bisericii și sunt un serviciu făcut Satanei. Biserica educă și promovează oameni pentru a le permite să primească instruire într-o funcție potrivită și a le permite să-și fructifice la maxim competențele. Acest lucru este benefic pentru intrarea în viață a fraților și surorilor și lucrarea bisericii și este conform voii Lui – este un lucru pozitiv pe care eu, în calitate de conducătoare, ar trebui să-l mențin și să-l sprijin. În schimb, când am văzut că erau promovați frații și surorile, nu m-am bucurat pentru ei, ci am ținut cont doar de reputația și statutul meu. Am simțit că acești frați și surori erau eficienți, că erau mâinile mele drepte, secunzi capabili. Aș fi avut mult mai puține motive de îngrijorare dacă și-ar fi îndeplinit îndatoririle în cadrul bisericii, am fi putut lucra mult mai eficient și statutul mi-ar fi fost consolidat. Așa că, atunci când au fost promovați și transferați unul după altul, m-am simțit reticentă, ranchiunoasă și nu am vrut să-i las să plece. Nu m-am gândit nici măcar un pic la ce ar fi mai bine pentru lucrarea bisericii, nici nu am ținut cont de tipul de mediu care le-ar oferi cea mai bună instruire, permițându-le să-și folosească abilitățile. Și eu numeam asta îndeplinirea datoriei? În mod clar, acționam drept emisarul Satanei, împiedicând lucrarea bisericii. Îmi îndeplineam datoria doar pentru reputația și statutul meu și, indiferent cât de multe făceam, Dumnezeu nu ar recunoaște acele lucruri. M-am gândit la pastorii și prezbiterii lumii religioase care sunt pe deplin conștienți că Biserica lui Dumnezeu Atotputernic a mărturisit că Domnul S-a întors și, totuși, pentru statut și câștig, ei tot depun mari eforturi pentru a-i opri pe credincioși să cerceteze adevărata cale și să-L întâmpine pe Domnul. Ei își tratează credincioșii ca pe bunurile lor personale și-i păstrează ferm în puterea lor. Se luptă cu Dumnezeu pentru credincioși și au devenit antihriști, slujitori ai răului, condamnați și blestemați de Dumnezeu. Modul în care am acționat era diferit de acei pastori și prezbiteri? Dacă nu mă căiam, urma să am aceeași soartă precum fariseii din lumea religioasă, jignind firea lui Dumnezeu și îndurându-I pedeapsa și blestemele.

Atunci, am dat peste alt pasaj din cuvintele lui Dumnezeu: „Pentru toți cei care îndeplinesc o datorie, indiferent cât de profundă sau superficială este înțelegerea lor despre adevăr, cel mai simplu mod de a practica intrarea în adevărul-realitate este să se gândească, în toate, la interesele casei lui Dumnezeu și să renunțe la propriile dorințe egoiste, la intențiile personale, la motive, mândrie și statut. Să pună interesele casei lui Dumnezeu pe primul loc – măcar atât ar trebui să facă un om. Dacă o persoană care îndeplinește o datorie nu poate face nici măcar atât, atunci cum se poate spune că își face datoria? Asta nu înseamnă a-ți îndeplini datoria. Ar trebui să te gândești mai întâi la interesele casei lui Dumnezeu, să fii atent la voia Sa și să ții seama de lucrarea bisericii. Pune aceste lucruri înainte de toate; abia după aceea poți să te gândești la stabilitatea statutului tău sau la cum te privesc alții. Nu simțiți că devine ceva mai ușor atunci când împărțiți asta în doi pași și faceți unele compromisuri? Dacă vei practica astfel o vreme, vei ajunge să simți că a-L mulțumi pe Dumnezeu nu este un lucru atât de dificil. Ba mai mult, ar trebui să poți să-ți îndeplinești responsabilitățile, să-ți onorezi obligațiile și datoria, să lași deoparte dorințele, intențiile și motivele tale egoiste, să ai considerație față de voia lui Dumnezeu și să pui pe primul loc interesele casei lui Dumnezeu, lucrarea bisericii și datoria pe care ar trebui s-o îndeplinești. După ce vei fi experimentat aceste lucruri o vreme, vei simți că acesta este un mod bun de a te comporta. Înseamnă să trăiești deschis și onest, să nu fii o persoană meschină, josnică; înseamnă să trăiești cu dreptate și onoare, mai degrabă decât să fii josnic, meschin și să nu fii bun de nimic. Vei simți că așa ar trebui să acționeze o persoană. Și că aceasta este înfățișarea pe care ar trebui să o trăiască. Treptat, dorința ta de a-ți satisface propriile interese se va diminua(Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Libertatea și eliberarea pot fi dobândite doar prin înlăturarea firii corupte”). Cuvintele lui Dumnezeu indică o cale de practică. Esența îndeplinirii îndatoririlor noastre este de a considera prioritare interesele bisericii și de a ne lăsa deoparte interesele personale pentru a-i proteja lucrarea. De fapt, oamenii care au conștiință, rațiune și umanitate ar ține cont de ceea ce necesită lucrarea și s-ar supune aranjamentelor bisericii dacă oamenii ar fi transferați. Nu ar ține cont de interesele proprii. Aspectul central al lucrării cuiva în calitate de conducător este de a-i uda pe frați și surori și de a cultiva persoanele talentate, permițând tuturor fraților și surorilor să-și folosească talentele și să îndeplinească îndatoririle cele mai potrivite lor. Aleșii lui Dumnezeu Îi aparțin Lui, nu unei persoane. Biserica poate alege să transfere oameni în baza a ceea ce este necesar pentru lucrare și în funcție de cine este mai potrivit pentru o anumită datorie. Nu am avut niciun drept să adun oameni pentru mine. Odată ce am înțeles voia lui Dumnezeu, am fost dornică să mă lepăd de trup și să nu mai acord prioritate intereselor mele, în mod egoist și josnic.

Într-o zi, am primit o scrisoare de la conducătoare prin care-mi cerea să-i scriu o evaluare lui Chengzhi. Voia să evalueze dacă putea fi promovat să conducă lucrarea de udare. Mi-am spus: „În prezent, Chengzhi este coordonatorul lucrării evanghelice și de udare a bisericii noastre. Dacă pleacă și performanțele noastre de lucru sunt afectate, nu va spune conducătoarea că sunt incompetentă?” Chiar atunci, mi-am dat brusc seama că eram din nou egoistă și interesată de propria persoană. Chengzhi era talentat la udare și ar fi fost benefic pentru lucrarea bisericii dacă ar fi fost responsabil pentru o porțiune mai extinsă a lucrării. În schimb, el ar fi beneficiat de mai multă instruire, așa că ar fi trebuit să-l susțin. Atunci, mi-am adus aminte următoarele cuvinte ale lui Dumnezeu: „Dumnezeu este mereu suveran și pururi onorabil, în timp ce omul este pururi ignobil, pururi lipsit de valoare. Aceasta pentru că Dumnezeu face pururi sacrificii și Se devotează omenirii; omul, însă, pururi ia și se străduie doar pentru sine. Dumnezeu Își dă pururi osteneala pentru supraviețuirea omenirii, însă omul nu contribuie niciodată cu nimic de dragul luminii sau al dreptății. Chiar dacă omul face un efort o perioadă, acesta nu poate rezista nici măcar unei singure lovituri, fiindcă efortul omului este întotdeauna pentru el însuși, iar nu pentru alții. Omul este întotdeauna egoist, în timp ce Dumnezeu este pururi altruist. Dumnezeu este sursa a tot ceea ce este just, bun și frumos, pe când omul este cel care urmează și dă dovadă de toată urâțenia și răul. Dumnezeu nu-Și va schimba niciodată esența de neprihănire și frumusețe, însă omul este perfect capabil, în orice moment și în orice situație, să trădeze neprihănirea și să se abată departe de Dumnezeu(Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Este extrem de important să înțelegeți firea lui Dumnezeu”). Dumnezeu este atât de sfânt! Dumnezeu este pentru vecie altruist și, orice lucrare face sau orice situație concepe pentru oameni, întotdeauna o face ținând cont de viețile oamenilor și pentru a ne curăți și transforma firile corupte, permițându-ne să fim mântuiți și să trăim umanitatea normală. Reflectând asupra mea, imediat ce situația pe care Dumnezeu a conceput-o mi-a amenințat interesele, m-am plâns, m-am opus și am fost extrem de egoistă și josnică. Gândindu-mă la sfințenia și altruismul lui Dumnezeu, m-am simțit rușinată, plină de regrete și remușcări. Mi-am dat seama că era jalnic, josnic și inutil să trăiesc astfel. Trebuia să încetez să fiu atât de egoistă și josnică, să țin cont doar de reputația și statutul meu. Trebuia să stabilesc drept prioritare interesele bisericii. Așa că am strâns toate evaluările lui Chengzhi, i le-am dat conducătoarei și, apoi, el a fost promovat supraveghetor. După ce am practicat astfel, m-am simțit justificată și împăcată.

Ceva mai târziu, am observat că sora Li Hui avea calibru bun, avea părtășie privind adevărul într-un mod detaliat, stratificat, era iubitoare și răbdătoare cu frații și surorile, avea talentele necesare pentru a răspândi Evanghelia și a uda noii credincioși și era potrivită pentru instruire. După ce Chengzhi a plecat, nu doar că lucrarea noastră evanghelică nu a avut de suferit, ba chiar s-a îmbunătățit puțin. Înainte, întotdeauna am crezut că, atunci când acești oameni plecau, lucrarea noastră va avea de suferit. Acum, îmi dau seama că mă înșelam complet. Asta era doar scuza mea ca să mă bazez pe atuuri preexistente și să nu fac lucrări practice. De fapt, este important să pui suflet. Dacă poți ține cont de voia lui Dumnezeu, te poți abține să acționezi în interesul propriu, instruiești noi talente imediat ce altele sunt transferate și rezolvi prompt problemele din lucrarea ta, vei primi îndrumarea Dumnezeu. Și lucrarea ta se va îmbunătăți mereu. Slavă lui Dumnezeu!

Anterior: 53. Anevoiosul meu drum de răspândire a Evangheliei

Înainte: 55. Mi-am găsit locul

Ești norocos! Apasă pe butonul de Messenger pentru a ne contacta, ceea ce te va ajuta să ai ocazia de a întâmpina pe Domnul și de a obține binecuvântarea lui Dumnezeu în 2024!

Conținut similar

10. Eliberarea inimii

de Zheng Xin, Statele UniteÎn octombrie 2016, soțul meu și cu mine am acceptat lucrarea lui Dumnezeu din zilele de pe urmă pe când eram în...

32. Un progres

de Fangfang, ChinaToți cei din familia mea credem în Domnul Isus și, cu toate că în biserica noastră eram doar o credincioasă de rând,...

Setări

  • Text
  • Teme

Culori compacte

Teme

Fonturi

Mărime font

Spațiu între linii

Spațiu între linii

Lățime pagină

Cuprins

Căutare

  • Căutare în text
  • Căutare în carte

Contactează-ne pe Messenger