1. Spui că oamenii pot fi curățiți și mântuiți pe deplin doar dacă acceptă lucrarea de judecată a lui Dumnezeu din zilele de pe urmă. Noi nu credem asta. Biblia spune: „Căci prin credința din inimă se primește dreptatea și prin mărturisirea cu gura se primește mântuirea” (Romani 10:10). „Așadar pentru cei care sunt în Hristos Isus nu mai este acum nicio condamnare” (Romani 8:1). Păcatele noastre au fost iertate deja și suntem îndreptățiți prin credință, crezând în Domnul Isus. Suntem mântuiți o dată pentru totdeauna și, atunci când Domnul Se va întoarce, vom fi duși direct în ceruri. Atunci de ce spui că trebuie să acceptăm lucrarea de judecată a lui Dumnezeu din zilele de pe urmă pentru a fi mântuiți pe deplin?
Versete din Biblie pentru referințe:
„Nu oricine-Mi spune: «Doamne, Doamne!» va intra în Împărăția Cerurilor, ci doar acela care respectă voia Tatălui Meu, Care e în ceruri” (Matei 7:21).
„Așadar, voi veți fi sfinți, pentru că Eu sunt sfânt” (Leviticul 11:45).
„Dacă noi păcătuim în mod intenționat, după ce ni s-a făcut cunoscut adevărul, nu mai este nici o jertfă pentru păcat, ci numai o așteptare înfricoșată a judecății și a focului cumplit care-i va mistui pe cei care I se împotrivesc lui Dumnezeu” (Evrei 10:26-27).
„Adevărat, adevărat vă spun că oricine săvârșește păcatul este sclav al păcatului. Și sclavul nu rămâne veșnic în casă, însă fiul rămâne veșnic” (Ioan 8:34-35).
„Deci, Hristos a fost oferit cândva pentru a îndura păcatele multora; iar celor ce-L caută Se va arăta a doua oară, fără păcat, pentru mântuire” (Evrei 9:28).
Cuvinte relevante ale lui Dumnezeu:
La acea vreme, lucrarea lui Isus era lucrarea de răscumpărare a întregii omeniri. Păcatele tuturor care credeau în El erau iertate; dacă tu credeai în El, El te răscumpăra; dacă tu credeai în El, nu mai aparțineai păcatului, erai iertat de păcatele tale. Aceasta este ceea ce însemna să fii mântuit și să fii îndreptat prin credință. Totuși, în cei ce credeau, rămânea acel ceva care era răzvrătit și se opunea lui Dumnezeu și acela încă trebuia să fie îndepărtat încet. Mântuirea nu însemna că omul fusese complet câștigat de Isus, ci că omul nu mai era al păcatului, că i se iertaseră păcatele: de credeai, nu aveai să mai aparții vreodată păcatului.
– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Viziunea lucrării lui Dumnezeu (2)”
Un păcătos ca tine, care tocmai a fost răscumpărat și nu a fost schimbat sau desăvârșit de Dumnezeu – poți să te conformezi intențiilor lui Dumnezeu? Căci tu, care încă ești cum erai odinioară, este adevărat că ai fost mântuit de Isus și că nu îi aparții păcatului mulțumită mântuirii lui Dumnezeu, dar aceasta nu dovedește că ești lipsit de păcat sau necurăție. Cum poți fi sfințit dacă nu ai fost schimbat? Înlăuntrul tău, ești plin de necurăție, egoist și josnic, dar vrei, totuși, să te pogori cu Isus – ai vrea tu să fii așa de norocos! Ai pierdut o etapă în credința ta în Dumnezeu: ai fost doar răscumpărat, dar nu ai fost schimbat. Pentru ca tu să fii în acord cu intențiile lui Dumnezeu, El trebuie să facă personal lucrarea de a te schimba și de a te curăți; altfel, nu vei putea deveni sfințit, fiindcă ai fost doar răscumpărat. În acest fel, nu te vei califica să te bucuri de binecuvântări împreună cu Dumnezeu, pentru că ai pierdut o etapă din lucrarea lui Dumnezeu de a gestiona omul, care este etapa-cheie a schimbării și desăvârșirii. Astfel, tu, un păcătos care tocmai a fost răscumpărat, ești incapabil să primești direct moștenirea lui Dumnezeu.
– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Referitor la apelative și identitate”
Deși Isus a venit printre oameni și a lucrat mult, El a completat doar lucrarea de răscumpărare a întregii omeniri și a slujit drept jertfa pentru păcat a omului; El nu l-a scăpat pe om de toată firea lui coruptă. Deplina mântuire a omului de influența Satanei nu necesita doar ca Isus să devină jertfa pentru păcat și să poarte păcatele omului, ci necesita și ca Dumnezeu să facă o lucrare și mai mare pentru a-l scăpa pe om cu totul de firea lui coruptă de Satana. Și astfel, după ce omul a fost iertat de păcatele lui, Dumnezeu S-a întors în trup pentru a-l conduce pe om în noua epocă și a început lucrarea de mustrare și judecată. Lucrarea aceasta l-a adus pe om într-un tărâm mai înalt. Toți cei care se supun stăpânirii Lui se vor bucura de un adevăr mai înalt și vor primi binecuvântări mai mari. Ei vor trăi cu adevărat în lumină și vor dobândi adevărul, calea și viața.
– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Prefață”
Înainte ca omul să fie răscumpărat, multe dintre otrăvurile Satanei fuseseră deja plantate în interiorul său și, după mii de ani în care a fost corupt de către Satana, are în interiorul lui o natură care I se împotrivește lui Dumnezeu. Prin urmare, atunci când omul a fost răscumpărat, nu este altceva decât un caz de răscumpărare. Adică, omul este cumpărat la un preț ridicat, dar natura otrăvitoare din el nu a fost eliminată. Omul, care este atât de spurcat, trebuie să sufere o schimbare înainte de a deveni vrednic să-L slujească pe Dumnezeu. Cu ajutorul acestei lucrări de judecată și mustrare, omul va ajunge să cunoască pe deplin esența întinată și coruptă din propriul sine și va putea să se schimbe complet și să fie purificat. Doar în felul acesta poate deveni omul vrednic să se întoarcă înaintea tronului lui Dumnezeu. Întreaga lucrare făcută în această zi este astfel încât omul să poată fi curățit și schimbat; prin judecata și mustrarea prin cuvânt, precum și prin rafinare, omul poate să se elibereze de corupție și să fie curățit. Decât să considerăm că această etapă a lucrării este cea a mântuirii, mai degrabă ar fi mai potrivit să spunem că este lucrarea purificării. Într-adevăr, această etapă este și lucrarea de cucerire, precum și a doua etapă din lucrarea de mântuire. Prin judecata și mustrarea prin cuvânt, omul ajunge să fie câștigat de Dumnezeu, iar prin rafinare, judecată și expunere prin cuvânt, toată necurăția, noțiunile, motivele și speranțele personale din inima omului sunt complet dezvăluite. Cu toate că omul a fost răscumpărat și iertat de păcate, se poate considera doar că Dumnezeu nu-Și aduce aminte de fărădelegile omului și nu-l tratează potrivit cu acestea. Totuși, atunci când omul, care trăiește într-un trup material, nu a fost eliberat de păcat, el poate doar continua să păcătuiască, dezvăluindu-și, la nesfârșit, corupta fire satanică. Aceasta este viața pe care o duce omul, un ciclu fără sfârșit în care păcătuiește și este iertat. Majoritatea oamenilor păcătuiesc în timpul zilei și se mărturisesc seara. Astfel, chiar dacă jertfa pentru păcat este pe vecie eficientă pentru om, ea nu va putea să îl mântuiască pe om de păcat. Numai jumătate din lucrarea mântuirii a fost desăvârșită, pentru că omul are încă o fire coruptă. […] Omului nu îi este ușor să devină conștient de păcatele sale; el nu are nicio cale de a-și recunoaște propria natură adânc înrădăcinată și trebuie să se bazeze pe judecata prin cuvânt pentru a obține acest rezultat. Doar astfel, omul poate fi schimbat, în mod treptat, de aici înainte.
– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Taina întrupării (4)”
Lucrarea zilelor de pe urmă este de a spune cuvinte. Mari schimbări pot fi produse în om cu ajutorul cuvintelor. Schimbările produse acum în acești oameni, după acceptarea acestor cuvinte, sunt mult mai mari decât cele făcute în oameni, după acceptarea semnelor și minunilor din Epoca Harului. Căci, în Epoca Harului, demonii au fost alungați din om prin punerea mâinilor și prin rugăciune, însă firea coruptă din om a rămas încă. Omul a fost vindecat de boala lui și i-au fost iertate păcatele, dar, în ceea ce privește modul în care omul putea să se elibereze de firile corupte satanice din interiorul lui, această lucrare trebuia încă să fie făcută asupra lui. Omul a fost doar mântuit și i-au fost iertate păcatele pentru credința sa, dar natura păcătoasă a omului nu a fost complet îndepărtată și încă a rămas în el. Păcatele omului au fost iertate prin întruparea lui Dumnezeu, dar acest lucru nu a însemnat că omul nu a mai avut păcat în el. Păcatele omului pot fi iertate prin jertfa pentru păcat, dar modul exact în care omul poate fi făcut să nu mai păcătuiască și modul în care natura sa păcătoasă poate fi extirpată complet și transformată, nu are nicio cale să rezolve această problemă. Păcatele omului au fost iertate și acest lucru se datorează lucrării răstignirii lui Dumnezeu, dar omul a continuat să trăiască înlăuntrul vechii sale firi satanice corupte. Acestea fiind spuse, omul trebuie să fie complet mântuit de firea sa coruptă satanică, așa încât natura lui păcătoasă să poată fi complet extirpată, să nu se mai dezvolte niciodată, permițând astfel ca firea omului să fie transformată. Acest lucru ar cere omului să înțeleagă drumul creșterii în viață, să înțeleagă calea vieții și să înțeleagă modul de a-și schimba firea. În plus, i-ar cere omului să practice în concordanță cu această cale, astfel încât firea lui să poată fi schimbată treptat, iar el să poată trăi sub strălucirea luminii, ca tot ceea ce face el să poată fi în acord cu intențiile lui Dumnezeu, ca el să se poată elibera de firea coruptă satanică și astfel încât să se poată elibera de influența întunericului Satanei, prin aceasta ieșind pe deplin din păcat. Doar atunci va primi omul mântuirea completă. La vremea în care Isus Își făcea lucrarea, cunoașterea omului despre El era încă nedeslușită și neclară. Omul a crezut întotdeauna că El este fiul lui David și L-a proclamat ca fiind un mare profet, Domnul binevoitor care a răscumpărat păcatele omului. Unii, prin puterea credinței lor, au fost vindecați doar prin atingerea marginii hainei Lui; cei orbi puteau să vadă și chiar și morții puteau să fie readuși la viață. Totuși, omul nu a fost capabil să descopere firea coruptă satanică, adânc înrădăcinată în el însuși și nici nu a știut cum să se descotorosească de aceasta. Omul a primit mult har, cum ar fi pacea și fericirea trupului, credința unui membru care aduce binecuvântare asupra unei întregi familii, vindecarea bolii și așa mai departe. Restul au fost faptele bune ale omului și arătarea lui evlavioasă; dacă omul ar putea trăi pe baza acestor lucruri, ar fi considerat un credincios acceptabil. Doar astfel de credincioși puteau intra în Rai după moarte, ceea ce însemna că erau mântuiți. Dar, în timpul vieții lor, acești oameni nu au înțeles deloc calea vieții. Tot ceea ce au făcut a fost să comită păcate și apoi să și le mărturisească, într-un ciclu constant, fără nicio cale de a-și schimba firea: astfel a fost condiția omului în Epoca Harului. A primit omul mântuirea completă? Nu! Prin urmare, după terminarea acelei etape de lucru, a rămas încă lucrarea judecății și a mustrării. Această etapă este pentru a-l curăți pe om cu ajutorul cuvântului și, prin aceasta, de a-i da o cale de urmat. Această etapă nu ar fi rodnică sau semnificativă dacă ar continua cu alungarea demonilor, pentru că nu ar reuși să îndepărteze complet natura păcătoasă a omului, iar omul ar ajunge la o stagnare în iertarea păcatelor sale. Prin jertfa de păcat, omului i s-au iertat păcatele, căci lucrarea răstignirii a ajuns deja la sfârșit, iar Dumnezeu l-a biruit pe Satana. Dar, de vreme ce firea coruptă a omului încă rămâne în el, omul poate încă să păcătuiască și să se împotrivească lui Dumnezeu, iar Dumnezeu nu câștigă omenirea. De aceea, în această etapă a lucrării, Dumnezeu folosește cuvântul pentru a da în vileag firea coruptă a omului, determinându-l să practice în concordanță cu calea adecvată. Lucrarea acestei etape este mai semnificativă decât cea anterioară, dar și mai rodnică, pentru că acum cuvântul este cel care alimentează, în mod direct, viața omului și permite ca firea omului să fie pe deplin reînnoită; este o etapă a lucrării mult mai temeincă. Prin urmare, întruparea din zilele de pe urmă a completat semnificația întrupării lui Dumnezeu și a încheiat complet planul lui Dumnezeu de gestionare pentru mântuirea omului.
– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Taina întrupării (4)”
