30. N-a fost ușor să renunț la statut

de Li Zheng, China

M-am născut într-o familie de fermieri. Când eram mic, mi-am pierdut părinții, așa că eu și fratele meu mai mare a trebuit să depindem unul de celălalt. Eram foarte săraci, iar oamenii ne priveau de sus. Înainte, mă gândeam: „Voi merge la școală și, într-o zi, le voi fi superior celorlalți.” Din păcate, a trebuit să renunț la școală în anul doi de liceu fiindcă nu aveam bani. Visul meu de a le fi superior tuturor a fost spulberat, iar eu m-am simțit complet dărâmat.

În 1990, mi-am găsit credința în Domnul Isus. Predicatorul a spus că dacă vom crede în Domnul, nu numai că vom găsi pacea în viața aceasta, ci vom avea o viață viitoare veșnică. A mai spus și că vom fi cu atât mai binecuvântați cu cât mai mulți oameni vom converti răspândind Evanghelia, că ne vom primi răsplata și coroana și vom stăpâni drept regi alături de Dumnezeu. Cam pe vremea aceea, am citit asta în Biblie: „M-am luptat lupta cea bună, mi-am sfârşit alergarea, am păzit credinţa. De acum mă aşteaptă cununa dreptăţii” (2 Timotei 4:7-8). Așa că am decis să renunț la familia mea și să merg să răspândesc Evanghelia pentru Dumnezeu. Pe atunci, eram plin de energie și, în mai puțin de un an, convertisem sute de oameni. Cu cât creștea numărul de convertiți, până în 1997, înființaserăm sute de biserici cu peste 30000 de oameni. Aveam ultimul cuvânt în toate chestiunile referitoare la biserici și, indiferent la care biserică mergeam să lucrez, frații și surorile de acolo mă întâmpinau mereu cu respect și mă duceau cu mașina oriunde voiam să merg. Îmi ofereau mâncare delicioasă și o locuință frumoasă și-mi plăteau și cheltuielile de călătorie. Ajunsesem să-mi placă aceste lucruri.

Într-o zi, o conducătoare de rang mai mare ne-a chemat la o adunare și a spus că acum exista o confesiune numită Fulgerul de la Răsărit care predica faptul că Domnul Isus S-a întors drept Dumnezeu Atotputernic și ne-a spus că predicile lor erau foarte elevate. A spus că mulți membrii buni ai comunității bisericești ne fuseseră furați de ei și că până și doi colegi de la biserica noastră, fratele Wang și fratele Wu, acceptaseră Fulgerul de la Răsărit. Conducătoarea ne-a cerut să-i respingem complet pe cei doi frați și a spus că dacă mai aflăm că cineva ascultă predicile Fulgerului de la Răsărit, trebuie să-l excomunicăm imediat. Eram uimit de toate astea. Îi cunoșteam destul de bine pe cei doi frați; cunoșteau foarte bine Biblia și credeau cu sinceritate în Domnul. Nu puteam înțelege cum putuseră accepta Fulgerul de la Răsărit. Spre sfârșitul anului, acești doi frați mi-au făcut o vizită surpriză acasă. Am ezitat mult timp înainte să le deschid ușa, de teamă că veniseră să mă amăgească. Însă apoi m-am gândit: „Orice-ar fi, cred în Domnul și nu-i pot alunga pe acești doi frați de la ușa mea.” Așa că i-am primit în casă. Ei au spus că, pentru a-L întâmpina pe Domnul, trebuia să mă străduiesc să-I aud glasul și că nu trebuia să refuz să caut sau să cercetez adevărata cale, de teamă să nu fiu amăgit. Apoi mi-au oferit o părtășie detaliată despre modul în care să fii o fecioară înțeleaptă care aude glasul lui Dumnezeu și felul în care să știi diferența dintre adevărata cale și cea falsă. Credeam că ce spuseseră în ziua aceea era un lucru proaspăt și luminos. Eram convins pe deplin. Când au plecat, mi-au înmânat o carte, spunând că aceasta conținea cuvântările lui Dumnezeu Atotputernic, m-au îndemnat s-o citesc și să nu-mi ratez șansa de a-L întâmpina pe Domnul. După ce au plecat, am început să-mi fac griji că eram indus în eroare și că, dar ar fi aflat conducătorii de rang mai înalt că îi primisem pe acești frați în casa mea, m-ar fi excomunicat din biserică. Însă apoi m-am gândit: „Dacă Dumnezeu Atotputernic este cu adevărat Domnul Isus Care S-a întors, iar eu nu cercetez asta de teamă să nu fiu excomunicat, oare n-aș fi un om care Îl respinge pe Dumnezeu și I se împotrivește?” La gândul acesta, am decis pe loc să cercetez lucrarea lui Dumnezeu Atotputernic din zilele de pe urmă.

După aceea, am citit cuvintele lui Dumnezeu Atotputernic în fiecare zi. Între timp, cei doi frați mi-au oferit părtășie despre cele trei etape ale lucrării lui Dumnezeu pentru a mântui omenirea, despre taina întrupării lui Dumnezeu, despre felul în care Dumnezeu Își face lucrarea de judecată în zilele de pe urmă pentru a curăți și mântui oamenii, despre felul în care Dumnezeu încheie epocile, felul în care Împărăția lui Hristos este înfăptuită pe pământ și altele. Erau lucruri despre care nu auzisem niciodată în toții anii mei de credință în Domnul și, cu cât le ascultam mai mult, cu atât mai autoritare și puternice îmi păreau cuvintele lui Dumnezeu Atotputernic. Simțeam din ce în ce mai mult că Dumnezeu Atotputernic putea fi cu adevărat Domnul Isus Care Se întorsese și că eu ar trebui să cercetez acest lucru. Dar mereu am avut sentimente contradictorii. Pastorii și prezbiterii condamnaseră Fulgerul de la Răsărit de mulți ani, iar mă luasem după ei, izolând cât se putea de mult biserica, nepermițând nimănui să aibă vreun contact cu Fulgerul de la Răsărit și excomunicând pe oricine accepta calea lor. Dacă aș fi acceptat Fulgerul de la Răsărit, ce ar fi crezut cei peste 30000 de subalterni credincioși din biserică? Dacă mă urmau și acceptau și ei Fulgerul de la Răsărit, era grozav, dar dacă n-o făceau, m-ar fi respins cu siguranță. M-am gândit la felul cum ieșisem pe orice fel de vreme, predicând și lucrând zi și noapte, riscând să fiu vânat de PCC, și sacrificându-mă pentru a înființa toate acele biserici. Nu fusese ușor să ajung unde eram și să fiu atât de stimat de atât de mulți oameni – cum aș fi putut renunța la toate astea atât de ușor? În plus, chiar dacă toți subalternii mei din biserică Îl acceptau pe Dumnezeu Atotputernic, oare aș mai fi putut fi conducătorul lor? Însă atunci m-am gândit: „Dacă Dumnezeu Atotputernic este cu adevărat Domnul Isus Care S-a întors, iar eu nu-L accept, oare nu-mi voi rata șansa de a-L întâmpina pe Domnul?” Am întors lucrurile pe toate părțile în mintea mea, incapabil să decid ce să fac. Chiar atunci, soția mea m-a surprins venind la mine grăbită și emoționată după ce ascultase cuvintele lui Dumnezeu Atotputernic și spunându-mi: „Am ascultat cuvintele lui Dumnezeu Atotputernic și cred că sunt glasul lui Dumnezeu. Dacă Dumnezeu Atotputernic chiar este Domnul Isus Care S-a întors, atunci trebuie să cercetăm asta și să o acceptăm cât de curând posibil!” Am răspuns nervos: „Știu asta, dar nu-i atât de simplu. Conducătorii și colegii din biserica noastră au izolat-o ca nimănui să nu-i fie permis să cerceteze Fulgerul de la Răsărit. Dacă accept calea lor, atunci cu singuranță mă vor respinge.” Dar asta doar a neliniștit-o pe soția mea și ea a spus: „Pentru ce am trăit întru Domnul toți acești ani? Nu am așteptat cu nerăbdare venirea Domnului ca să putem fi răpiți în Împărăția Cerurilor? Acum Domnul S-a întors. Chiar dacă nu ești conducător, tot trebuie să accepți lucrarea lui Dumnezeu și să Îl întâmpini pe Domnul!” Am spus că eram de acord cu ea, dar în sinea mea mă gândeam: „Tu ai o minte simplă de femeie. Eu trebuie să țin cont de mai mult de 30000 de oameni. Trebuie să acționez cu grijă. Trebuie să mă mai gândesc la asta.” Au trecut multe luni fără ca eu să accept Fulgerul de la Răsărit. În timpul acesta, frații și surorile de la Biserica lui Dumnezeu Atotputernic au venit adesea să mă vadă. Au avut, răbdători, părtășie cu mine și am ajuns, de fapt, să simt limpede în inima mea că aceasta era, într-adevăr, lucrarea lui Dumnezeu, dar întrucât nu puteam renunța la funcția mea, tot am fost reticent să o accept. După o vreme, frații și surorile și-au dat seama în ce stare mă aflam. Odată, când eram într-o adunare cu fratele Bai și cu fratele Song, acesta din urmă a avut părtășie cu mine despre experiențele sale. A spus că, înainte, fusese și el conducător al bisericii, responsabil de vreo câteva zeci de biserici. După ce i-a fost predicată Evanghelia, citind cuvintele lui Dumnezeu Atotputernic, s-a convins că Dumnezeu Atotputernic este Domnul Isus Care S-a întors. Însă când a venit vremea să accepte asta cu adevărat, a început să aibă îndoieli, gândindu-se: „Dacă Îl accept pe Dumnezeu Atotputernic, oare voi mai putea fi conducător? Voi mai putea conduce atâția oameni?” Apoi și-a amintit parabola Domnului Isus despre viticultorii nelegiuiți din Matei, capitolul 21, versetele 33-41: „Era un om, proprietar de pământ, care a plantat o vie. A împrejmuit-o cu un gard, a săpat un teasc în ea şi a construit un turn de pază. Apoi a arendat-o unor viticultori şi a plecat într-o călătorie. Când s-a apropiat vremea roadelor, i-a trimis pe sclavii săi la viticultori, ca să-i ia partea cuvenită din roade. Viticultorii însă i-au apucat pe sclavii lui şi pe unul l-au bătut, pe altul l-au omorât, iar pe altul l-au ucis cu pietre. A trimis din nou alţi sclavi, mai mulţi decât primii, dar şi cu aceştia au făcut la fel. La urmă l-a trimis la ei pe fiul său, spunându-şi: «Pe fiul meu îl vor respecta!» Dar viticultorii, când l-au văzut pe fiul, şi-au zis între ei: «Acesta este moştenitorul! Haideţi să-l omorâm şi să-i luăm moştenirea!» Şi l-au apucat, l-au scos afară din vie şi l-au omorât. Aşadar, când va veni stăpânul viei, ce le va face el acelor viticultori? Ei au răspuns: Pe ticăloşii aceia îi va nimici printr-o moarte groaznică, iar via le-o va arenda altor viticultori, care la vremea potrivită îi vor da partea cuvenită din roade.” Fratele Song a spus că a avut un sentiment ascuțit de reproș față de sine însuși. Domnul îi încredințase turma Lui, iar acum Domnul Se întorsese; în loc să-i conducă pe frați și surori spre întâmpinarea Domnului, el încerca să uzurpe turma lui Dumnezeu și să-L respingă pe Domnul. A spus că a acționat întocmai ca acei viticultori nelegiuiți și că el însuși era un slujitor ticălos care I se împotrivea Domnului. S-a întrebat: „Cred în Dumnezeu ca să devin conducător? O fac pentru statut și mijloace de trai? Sunt cu adevărat un credincios în Dumnezeu?” A fost copleșit de remușcări când s-a gândit la lucrurile acestea, așa că a mărturisit și s-a căit lui Dumnezeu, iar apoi L-a acceptat pe Dumnezeu Atotputernic. După aceea, a împărtășit Evanghelia cu toți frații și surorile pe care îi conducea. Când l-am auzit oferind această părtășie, m-am simțit foarte rușinat și supărat. Pentru a-mi proteja statutul, am amânat acceptarea lucrării lui Dumnezeu Atotputernic deși știam că este într-adevăr lucrarea lui Dumnezeu. Nu voiam să-i las nici pe frați și pe surori să cerceteze acest lucru; refuzam să-i dau lui Dumnezeu oile Sale. Eram un slujitor ticălos și meritam să fiu blestemat și pedepsit! Însă când m-am gândit la cât de mult izolasem biserica și că nimeni din biserica mea nu acceptase lucrarea lui Dumnezeu Atotputernic din zilele de pe urmă, mi-am spus: „Dacă o accept, nu-mi tai singur craca de sub picioare? Unde îmi voi putea arăta fața? Dacă cei din biserica mea află că am acceptat lucrarea lui Dumnezeu Atotputernic din zilele de pe urmă, cu siguranță mă vor urî și mă vor respinge, iar atunci nu voi rămâne cu nimic.” Așa că am decis că era mai bine să n-o accept.

Câteva zile mai târziu, la o altă adunare cu cei doi frați, le-am povestit despre îngrijorările mele. Pe atunci, eram atât de viclean și băteam apa în piuă, întrebându-i: „Dacă oamenii pe care îi conduc încep și ei să creadă în Dumnezeu Atotputernic, cine îi va conduce? Aceiași conducători și colegi ca și acum?” Ceea ce voiam să spun de fapt era: „Tot trebuie să îi conduc și să-i gestionez.” Dar fratele Bai m-a surprins spunând: „După ce acceptăm lucrarea lui Dumnezeu Atotputernic din zilele de pe urmă, Dumnezeu Însuși este Cel Care ne conduce și ne păstorește. În biserica noastră, domină Hristos și adevărul. Sunt aleși conducători ai bisericii, așa că oricine înțelege adevărul și are realitatea și oricine poate uda frații și surorile și le poate rezolva problemele practice este ales.” A continuat prin a spune: „Dacă urmezi adevărul, și tu poți fi ales conducător. Sunt multe îndatoriri diferite în biserică: conducători, predicatori ai Evangheliei – fiecare are funcția sa. Nu există distincții precum statut «important» și «neimportant» sau «superior» sau «inferior» când e vorba despre îndatoriri. Asta fiindcă toți sunt egali înaintea lui Dumnezeu, ceea ce este complet diferit față de modul în care funcționează confesiunile religioase.” Cu cât îl ascultam pe fratele Bai mai mult, cu atât mai mâhnit mă simțeam, iar asta se vedea pe chipul meu. M-am gândit: „Nu cred că voi putea conduce atâția oameni după asta.”

Fratele Song a observat cum mă simțeam și mi-a oferit părtășie despre experiența regelui din Ninive. A spus: „Regele din Ninive era conducătorul unei națiuni. Când l-a auzit pe Ioan predicând cuvintele lui Dumnezeu, spunând că cetatea Ninive avea să fie distrusă, a coborât de pe tron și a condus întreaga cetate să se acopere cu saci și cenușă și să cadă în genunchi pentru a mărturisi și a se căi lui Dumnezeu. Lui Dumnezeu I s-a făcut milă de ei și cetatea a fost cruțată.” A mai spus: „În calitate de conducător al bisericii, oare nu ar trebui să încerci să-l întreci pe regele din Ninive acum că înfrunți un eveniment atât de măreț – venirea Domnului – și să-i conduci pe frați și surori să mărturisească și să I se căiască lui Dumnezeu?” Cuvintele lui m-au emoționat. Avea dreptate; regele din Ninive era conducătorul națiunii. Când cineva cu o funcție atât de înaltă se poate smeri, poate mărturisi și se poate căi lui Dumnezeu, eu de ce nu puteam să renunț la statutul meu și să accept lucrarea lui Dumnezeu din zilele de pe urmă? Fratele Song a continuat, spunând: „Când Domnul Isus Și-a săvârșit lucrarea, fariseii au vrut să-și protejeze funcțiile și mijloacele de trai, așa că au făcut tot ce le-a stat în putință să I se împotrivească și să-L condamne pe Domnul Isus, ținând credincioșii sub controlul lor. Domnul Isus i-a mustrat, spunând: «Vai de voi, cărturari şi farisei ipocriţi! Căci voi închideţi Împărăţia Cerurilor în faţa oamenilor; nici voi nu intraţi, şi nici pe cei ce vor să intre nu-i lăsaţi să intre!» (Matei 23:13).” Apoi mi-a spus: „Faptul că Dumnezeu exprimă adevărul și face lucrarea de judecată în zilele de pe urmă este Evanghelia venirii Împărăției Cerurilor. La început, ai crezut minciunile care ți-au fost spuse și te-ai luat după conducătorii religioși, izolând biserica, împiedicându-i pe frați și surori să accepte lucrarea lui Dumnezeu din zilele de pe urmă. Făcând asta, L-ai sfidat pe Dumnezeu. Acum, ai citit cuvintele lui Dumnezeu Atotputernic și ai ajuns la concluzia că El este Domnul Isus Care S-a întors. Dacă vei continua să refuzi cu încăpățânare să accepți lucrarea lui Dumnezeu sau să le spui fraților și surorilor vestea despre întoarcerea Domnului, ținându-i închiși în afara Împărăției Cerurilor, atunci vei face rău conștient și vei face încă o greșeală.” A spus: „Aceasta ar fi o faptă foarte rea împotriva lui Dumnezeu! Dacă frații și surorile își pierd șansa la mântuire din cauză că noi îi împiedicăm, atunci aceasta ar fi o datorie de sânge! Nu am putea plăti această datorie nici dacă am muri de mai multe ori. Cu toate astea, dacă îi conduci pe frați și surori înaintea lui Dumnezeu, atunci nu numai că nu te vor urî, dar îți vor și mulțumi fiindcă le-ai împărtășit Evanghelia Împărăției Cerurilor și calea vieții veșnice.”

Apoi, fratele Bai ne-a citit câteva pasaje din cuvintele lui Dumnezeu Atotputernic. „Când Dumnezeu devine trup și vine să lucreze printre oameni, toți Îl văd și Îi aud cuvintele și toți văd faptele pe care Dumnezeu le lucrează dinăuntrul corpului Său trupesc. În acel moment, toate noțiunile omului se transformă în spumă. Cât despre cei care L-au văzut pe Dumnezeu arătându-Se în trup, nu vor fi condamnați dacă sunt dornici să asculte de El, pe când cei care I se împotrivesc dinadins vor fi considerați adversari ai lui Dumnezeu. Astfel de oameni sunt antihriști, dușmani care se împotrivesc intenționat lui Dumnezeu” („Toți oamenii care nu-L cunosc pe Dumnezeu sunt oameni care I se împotrivesc lui Dumnezeu” din Cuvântul Se arată în trup). „Există cei care citesc Biblia în bisericile mari și o recită cât e ziua de lungă și, totuși, niciunul dintre ei nu înțelege scopul lucrării lui Dumnezeu. Niciunul dintre ei nu e capabil să-L cunoască pe Dumnezeu; cu atât mai puțin poate vreunul dintre ei să fie în concordanță cu voia lui Dumnezeu. Sunt cu toții oameni fără valoare, ticăloși, fiecare crezându-se la înălțime ca să-I dea lecții lui Dumnezeu. Ei se împotrivesc voit lui Dumnezeu chiar și în timp ce Îi poartă stindardul. Pretinzând credința în Dumnezeu, ei tot mănâncă trupul și beau sângele omului. Toți oamenii ca aceștia sunt diavoli care devorează sufletul omului, demoni șefi care intenționat stau în calea celor ce încearcă să umble pe calea cea dreaptă, și obstacole care îi împiedică pe cei ce Îl caută pe Dumnezeu. Pot părea să aibă «o constituție zdravănă», dar cum să știe adepții lor că ei nu sunt alții decât antihriști care îi conduc pe oameni să se împotrivească lui Dumnezeu? Cum să știe adepții lor că aceștia sunt diavoli vii dedicați devorării sufletelor umane?” („Toți oamenii care nu-L cunosc pe Dumnezeu sunt oameni care I se împotrivesc lui Dumnezeu” din Cuvântul Se arată în trup). După ce a citit aceste pasaje, m-am simțit cam necăjit. Am simțit că primisem o palmă peste față și că mă înroșisem ca o sfeclă. Voiam ca pământul să se deschidă și să mă înghită. Știam foarte bine că Domnul Isus Se întorsese, că exprima multe adevăruri și făcea lucrarea de judecată și curățire a omului. Însă, pentru a-mi proteja funcția și mijloacele de trai, refuzasem să accept lucrarea lui Dumnezeu din zilele de pe urmă și izolasem biserica astfel încât oile lui Dumnezeu să nu-I poată auzi glasul și să se întoarcă spre El. Cu ce eram eu diferit de fariseii care I se împotriviseră Domnului Isus cu atâția ani în urmă? Domnul este Păstorul nostru și acum S-a întors ca să-Și cheme oile înapoi la El; trebuia să-i dau înapoi oile lui Dumnezeu. Cum puteam să mai încerc să-mi protejez funcția acum? Trebuia să aștept ca pedeapsa lui Dumnezeu să se abată asupra mea? Am decis că nu-L mai puteam sfida pe Dumnezeu. Chiar dacă n-aș mai fi fost un conducător și toată lumea m-ar fi respins, tot trebuia să accept lucrarea lui Dumnezeu din zilele de pe urmă, să-i conduc pe frați și surori înaintea lui Dumnezeu și să-I dau înapoi turma. La gândul acesta, m-am decis să accept lucrarea lui Dumnezeu Atotputernic din zilele de pe urmă și să încep să predic Evanghelia celor pe care îi conduceam.

După o vreme, cu îndrumarea Duhului Sfânt, mai mult de 10000 de oameni din biserica mea au acceptat lucrarea lui Dumnezeu din zilele de pe urmă. Slavă Ție, Dumnezeule! În sfârșit condusesem turma lui Dumnezeu înapoi la El și mă simțeam atât de împăcat și liniștit.

Șase luni mai târziu, tot mai mulți oameni de pe un teritoriu vast s-au alăturat bisericii, așa că bisericile au trebuit să fie împărțite pe regiuni și au trebuit aleși conducători și lucrători. Totuși, eu eram atât de arogant, gândindu-mă: „Oricum ați împărți bisericile, eu tot voi fi conducător, datorită capacității mele de muncă și a experienței. Pot administra mai multe biserici, nicio problemă.” Cu toate astea, câteva zile mai târziu, eram într-o adunare cu doi frați când a venit un conducător al bisericii și a spus: „Acum e timpul să răspândim Evanghelia Împărăției. Ne trebuie câțiva frați și surori de calibru bun, care cunosc Biblia bine, ca să răspândească Evanghelia în alte zone. Este o sarcină foarte importantă. Ați vrea să mergeți voi trei?” Cei doi frați au spus că ar merge bucuroși, dar eu nu eram prea încântat, gândindu-mă: „Timp de ani de zile, am condus biserici în vechea mea confesiune, administrând mii de oameni. Acum mă întorc la predicarea Evangheliei în vreme ce alți colegi subalterni au devenit conducători. Cum îmi voi mai putea arăta vreodată fața? E umilitor!” M-am gândit la toți anii în care slujisem drept conducător, fiind foarte stimat și idolatrizat oriunde mergeam, oferindu-mi-se orice voiam. Acum nu mai aveam nimic și trebuia să merg să sufăr pentru a predica iarași Evanghelia. Nu puteam să suport. Însă ar fi fost prea rușinos să refuz de față cu ceilalți, așa că am fost de acord, fără tragere de inimă. M-am gândit: „Trebuie să predic Evanghelia bine. Atât timp cât pot converti mulți oameni, frații și surorile tot mă vor admira.” Iar când m-am apucat, chiar am reușit să mă descurc bine predicând Evanghelia. Curând, peste 400 de oameni acceptaseră noua lucrare a lui Dumnezeu. Atunci am simțit că, oriunde aș fi mers, frații și surorile mă întâmpinau entuziaști și mă admirau. Încă o dată, trăiam în bucuria adusă de funcția pe care o aveam, iar zelul pe care îl aveam în răspândirea Evangheliei a crescut.

În august 2000, am călătorit în afara orașului cu fratele Liu pentru a răspândi Evanghelia. Fratele Liu credea în Dumnezeu Atotputernic de mai multă vreme decât mine și avea părtășie clară despre adevăr. Eram fericit și pentru că mă gândeam că era grozav că puteam să învăț din calitățile lui pentru a compensa pentru neajunsurile mele. Odată, am mers împreună să predicăm Evanghelia unui grup de oameni care aparțineau unei confesiuni religioase. Au propus niște noțiuni religioase, iar eu am vrut să le ofer părtășie. Însă fiindcă propria înțelegere a adevărului îmi era limitată, eram nerăbdător să ajut, dar nu puteam. În cele din urmă, fratele Liu a avut părtășie cu ei, cu calm, pentru a le infirma noțiunile, vorbind la obiect și rezonabil. Oamenii cu care am avut părtășie nu au acceptat-o la început, dar, pe măsură ce au ascultat, au început să devină siguri că ceea ce spunea fratele Liu era adevărat, până ce, în final, au dat din cap aprobând. Văzând acea scenă desfășurându-se, am simțit atât invidie cât și admirație pentru fratele Liu. M-am gândit: „Fratele Liu are o părtășie atât de clară. Dacă va continua așa, singurul meu rol va fi să-l fac să dea bine, iar ceilalți vor spune că e mai bun ca mine. Nu merge așa! Trebuie să mă înzestrez cu adevărul și încerc să-l depășesc pe fratele Liu.” După ce m-am întors acasă, am început să citesc cuvintele lui Dumnezeu din zori și până seara, înarmându-mă cu adevărurile răspândirii Evangheliei. Chiar și în timpul meselor, mă gândeam la felul în care fratele Liu oferise părtășie ca să știu cum să ofer părtășie țintelor Evangheliei data viitoare, astfel încât măcar să dau la fel de bine ca fratele Liu.

Cu toate astea, spre surprinderea mea, următoarea dată când am mers să predicăm Evanghelia acelor oameni, ei au avut niște întrebări, iar eu iarăși nu am putut oferi părtășie clară. Când am văzut că nu prea înțelegeau ce spuneam, m-am simțit foarte rușinat. Atunci, fratele Liu s-a grăbit să preia frâiele. L-au ascultat cu atenție, dând din cap aprobator din vreme în vreme și, la final, au înțeles totul foarte bine. Eu, pe de altă parte, reușisem numai să mă fac de râs și voiam numai ca pământul să se deschidă și să mă înghită cu totul. M-am gândit: „Am venit cu fratele Liu, dar nu am putut avea părtășie clară și nu am fost de niciun folos. Ei tot au avut nevoie ca el să intervină și să ajute în rezolvarea problemelor lor. Cât de umilitor!” Pentru a recupera puțină demnitate, îmi amintesc că am profitat de o pauză din părtășia fratelui Liu pentru a spune câteva cuvinte. O zi mai târziu, au acceptat cu toții Evanghelia. Asta m-a făcut foarte fericit, dar, în sinea mea, mă simțeam puțin abătut. Simțeam că nu de mine depinsese faptul că ei au acceptat Evanghelia și că nu-mi făcusem o imagine bună. După ce mâncasem împreună, nou-veniții ne-au cerut să vorbim despre experiențele noastre. M-am gândit: „De obicei, fratele Liu este cel care iese în evidență, dar de data asta, trebuie să profit de șansa de a vorbi despre propriile experiențe ca ei să nu creadă că sunt nesemnificativ.” Așa că am început să turui despre lucrarea pe care o făcusem, suferința pe care o îndurasem și cum condusesem peste 10000 de oameni înapoi la Dumnezeu. Am înflorit foarte mult. Unii dintre frați și surori au fost uimiți, alții s-au uitat la mine admirativ, în timp ce alții doar au ascultat cu atenție. Eram încântat. Am stat drept și am vorbit cu încredere.

Când am ajuns acasă în ziua aceea, m-am gândit: „Îmi lipsesc multe adevăruri când e vorba de răspândirea Evangheliei. Oare ar trebui să cercetez asta cu fratele Liu?” Însă apoi m-am gândit: „Dacă cercetez cu fratele Liu, oare asta nu va arăta că e mai bun decât mine? Lasă, doar voi continua să mă înarmez cu adevăruri în secret. Nu-l voi întreba.” Ulterior, când am mers împreună să predicăm iarăși Evanghelia, frații și surorile l-au întâmpinat cu multă căldură pe fratele Liu. S-au adunat în jurul lui, întrebându-l despre una, despre alta. Asta m-a supărat foarte tare și doar mi-am plecat capul și am stat la o parte, gândindu-mă: „Ce rost are să fiu aici dacă fratele Liu oferă o părtășie atât de bună? Oare, în ochii celorlalți, nu sunt numai a cincea roată? El e cel care se evidențiază tot timpul și, dacă va continua așa, nimeni nu mă va mai admira deloc.” Deodată, am avut un gând rebel că, de fapt, nu mai voiam să-mi fac datoria alături de fratele Liu. După ce am avut gândul acesta, ori de câte ori fratele Liu și cu mine eram pe cale să mergem să predicăm Evanghelia, începeam să găsesc scuze, spunând că nu mă simțeam bine și că voiam să rămân în urmă. Uneori, chiar când mergeam cu el, nu ofeream părtășie și, numai atunci când cineva mă întreba ceva, ofeream, fără tragere de inimă, o părtășie de câteva cuvinte. Pe scurt, pur și simplu nu voiam să lucrez cu el. Am ajuns să lucrăm împreună mai mult de două luni, iar eu am concurat tot timpul pentru faimă și m-am zbătut pentru interesele personale. Starea mea s-a întunecat și s-a înrăutățit din ce în ce mai mult, dar cu toate astea, nici nu mi-a trecut prin cap să mă căiesc. Atunci Dumnezeu m-a certat și m-a disciplinat.

Într-o zi, mi s-a spus să merg în nord-estul Chinei pentru a răspândi Evanghelia acolo. Când am auzit, m-am bucurat foarte mult, gândindu-mă: „În sfârșit nu mai trebuie să lucrez cu fratele Liu. Acum e vremea mea să strălucesc, iar atunci când voi converti oamenii predicându-le Evanghelia, totul va fi datorită mie. Frații și surorile mă vor admira cu siguranță.” Ceea ce nu puteam ști era că, pe drum, polițiștii au văzut că nu aveam buletinul la mine și m-au arestat, crezând că sunt un criminal fugar. Oricum am încercat să le explic, nu au vrut să mă asculte și m-au torturat trei zile și trei nopți. Nu mi s-a dat voie să mănânc nimic sau să dorm, nici măcar să beau o gură de apă. M-au bătut până mi-au sângerat gura și nasul, iar ochii îmi erau atât de umflați încât nu-i puteam deschide. M-au bătut măr. Îmi amintesc că, din când în când, leșinam; moartea ar fi fost o eliberare binecuvântată. M-am simțit foarte nenorocit în inima mea și i-am urât pe diavolii aceia fiindcă erau atât de răi. Nu au făcut o anchetă temeinică și nu aveau nicio dovadă, dar cu toate astea, am fost interogat cu brutalitate. Atunci, doar m-am rugat continuu lui Dumnezeu, cerându-I să mă apere și să mă îndrume. Mi-am dat seama că Dumnezeu lăsase ca toate astea să mi se întâmple și că trebuia să caut adevărul și să învăț din ceea ce se întâmpla. Am început să reflectez în sinea mea: „De ce mi se întâmplă asta?” Chiar atunci, mi-a venit în minte un pasaj din cuvintele lui Dumnezeu: „Cu cât căutați mai mult în acest fel, cu atât mai puțin veți culege. Cu cât este mai mare dorința unei persoane de statut, cu atât mai serios va trebui să fie tratată și cu atât mai mult va trebui să fie supusă unei rafinări deosebite. Astfel de oameni sunt lipsiți de valoare! Aceștia trebuie să fie tratați și judecați în mod adecvat, pentru ca ei să renunțe complet la aceste lucruri. Dacă veți continua astfel până la sfârșit, nu veți culege nimic” („De ce nu ești dispus să fii un contrast?” din Cuvântul Se arată în trup). În timp ce contemplam cuvintele lui Dumnezeu, mi-am dat seama cât de mare era dorința mea de statut. M-am gândit la timpul pe care îl petrecusem predicând Evanghelia cu fratele Liu. Când am văzut că oferă părtășii bune și că toată lumea îl privește admirativ, am devenit invidios și am vrut să concurez cu el ca să vedem cine e mai bun. Am vorbit despre propriile experiențe în fața nou-veniților pentru a mă înălța și a mă da în spectacol ca ei să mă admire și să mă idolatrizeze. Când nu am primit admirația fraților și surorilor, am devenit negativ și potrivnic și nu am mai vrut să lucrez cu fratele Liu, iar în datoria mea, făceam lucrurile de mântuială. Am văzut că nu-mi făcusem datoria pentru a-L mulțumi pe Dumnezeu ci o folosisem ca să primesc în schimb faimă și statut; eram atât de josnic! Nu făcusem decât să urmăresc faima și interesele personale și nu m-am gândit niciodată să mă căiesc, deși căzusem atât de adânc în întuneric. Eram atât de răzvrătit! Cu cât mă gândeam mai mult la asta, cu atât mai mult mă uram, așa că m-am rugat lui Dumnezeu. Am spus: „Dragă Dumnezeule, am urmărit mereu statutul în datoria mea și am concurat pentru faimă și câștig. Probabil că ai urât asta foarte mult! Acum mă cerți și mă disciplinezi, iar eu vreau să reflectez asupra mea cu sinceritate și să mă supun rânduielilor și orchestrărilor Tale. Dacă mai trăiesc după asta, vreau să renunț la statutul meu și să caut cu seriozitate adevărul.” Spre surprinderea mea, când m-am supus și am învățat câteva lecții, Dumnezeu mi-a arătat milă. Polițiștii au reușit să-mi găsească buletinul în baza lor de date și, realizând că nu sunt un criminal, m-au lăsat să plec.

Când m-am întors acasă, am mers la spital pentru un control. Piciorul meu drept era rupt, la fel ca una din coaste. Pe parcursul lunilor următoare, am mâncat și am băut cuvintele lui Dumnezeu și am reflectat asupra mea în timp ce m-am recuperat acasă. Dumnezeu Atotputernic spune: „În căutarea voastră, aveți prea multe noțiuni individuale, speranțe și așteptări. Lucrarea actuală este pentru a trata dorința voastră de statut și dorințele voastre extravagante. Speranțele, statutul și noțiunile sunt toate reprezentări clasice ale firii satanice. Motivul pentru care aceste lucruri există în inimile oamenilor este numai pentru că otrava Satanei întotdeauna atacă gândurile oamenilor și oamenii sunt întotdeauna incapabili să scape de aceste ispite ale Satanei. Ei trăiesc în mijlocul păcatului, dar nu cred că este păcat și, totuși, ei încă gândesc: «Noi credem în Dumnezeu, așa că El trebuie să reverse binecuvântări asupra noastră și să aranjeze totul pentru noi într-un mod adecvat. Noi credem în Dumnezeu, așa că sigur suntem superiori față de ceilalți și trebuie să avem mai mult statut și mai multe așteptări decât oricine altcineva. Din moment ce credem în Dumnezeu, El trebuie să ne dea binecuvântări nelimitate. Altfel, nu s-ar numi credință în Dumnezeu.» De mulți ani, gândurile pe care oamenii s-au bazat pentru supraviețuirea lor le-au atacat inimile până în punctul în care au devenit înșelători, josnici și lași. Nu numai că le lipsesc voința și hotărârea, dar au devenit și lacomi, aroganți și încăpățânați. Le lipsește cu desăvârșire orice hotărâre care să depășească sinele și, cu atât mai mult, nici măcar nu au curaj să scape de constrângerile acestor influențe întunecate. Gândurile și viețile oamenilor sunt atât de putrede încât perspectivele lor despre credința în Dumnezeu sunt încă insuportabil de hidoase și, chiar și atunci când oamenii vorbesc despre perspectivele asupra credinței în Dumnezeu, este pur și simplu ceva insuportabil de auzit. Oamenii sunt toți lași, incompetenți, josnici și fragili. Ei nu simt dezgust față de forțele întunericului și nu simt dragoste pentru lumină și adevăr; în schimb, ei fac tot posibilul pentru a le elimina. Nu așa sunt gândurile și perspectivele voastre actuale? «De vreme ce eu cred în Dumnezeu, ar trebui doar să fiu copleșit de binecuvântări și ar trebui să fie sigur că statutul meu nu va decădea niciodată și că va rămâne mai înalt decât cel al necredincioșilor». Nu ați nutrit în voi acea perspectivă doar de un an sau doi, ci de mulți ani. Modul vostru de gândire tranzacțional este superdezvoltat. Deși ați ajuns la acest pas astăzi, încă nu ați renunțat la statut, ci vă zbateți neîncetat să-l cercetați și îl observați zilnic, cu teama profundă că, într-o zi, statutul vostru va fi pierdut și numele vostru va fi ruinat. Oamenii nu și-au abandonat niciodată dorința pentru tihnă. […] E greu pentru voi să vă puneți deoparte perspectivele și destinul. Acum sunteți adepți și ați înțeles oarecum acest stadiu al lucrării. Cu toate acestea, încă nu ați lăsat la o parte dorința de statut. Când statutul vostru este înalt, căutați bine, dar când statutul vostru este umil, nu mai căutați. Binecuvântările statutului sunt întotdeauna în mintea voastră. De ce majoritatea oamenilor nu pot ieși singuri din negativitate? Răspunsul nu e oare, invariabil, din cauza perspectivelor sumbre?” („De ce nu ești dispus să fii un contrast?” din Cuvântul Se arată în trup).

Omul trăiește în trup, ceea ce înseamnă că trăiește într-un iad uman și fără judecata și mustrarea lui Dumnezeu, omul este la fel de murdar precum Satana. Mustrarea și judecata din partea lui Dumnezeu sunt protecția cea mai bună și harul cel mai mare al omului. Doar prin mustrare și judecată din partea lui Dumnezeu poate să se trezească omul și să urască trupul, să-l urască pe Satana. Disciplina strictă a lui Dumnezeu îl eliberează pe om de sub influența Satanei, îl eliberează din propria lui mică lume și îi permite să trăiască în lumina prezenței lui Dumnezeu. Nu există nicio mântuire mai bună decât mustrarea și judecata!” („Experiențele lui Petru: cunoștințele sale despre mustrare și judecată” din Cuvântul Se arată în trup). Am plâns mult în timp ce am citit aceste pasaje. Mi-am dat seama, în sfârșit, că Dumnezeu judecă și mustră nu fiindcă urăște omul, ci pentru că vrea să-l mântuiască. A vrut să-mi îndrepte perspectiva greșită asupra urmăririi faimei și a statutului. De când eram mic, trăisem după otrăvuri satanice precum: „Să te distingi și să aduci onoare străbunilor tăi”, și „Omul se chinuiește în amonte; apa curge în aval”. Voiam să ies în evidență față de ceilalți cu orice ocazie și chiar visam la asta. După ce am început să cred în Domnul, m-am sacrificat numai ca să primesc un statut înalt astfel încât frații și surorile să mă admire și să mă idolatrizeze. Ba chiar am vrut să domnesc ca un rege alături de Hristos. Ambiția mea nu avea limite! Când am auzit Evanghelia lui Dumnezeu Atotputernic, am știut atunci că Domnul venise, dar fiindcă nu puteam renunța la funcția mea de conducător, nu am vrut s-o accept și aproape am devenit un slujitor ticălos care a împiedicat credincioșii să intre în Împărăția lui Dumnezeu. Pe parcursul ultimilor doi ani de când am acceptat lucrarea lui Dumnezeu Atotputernic, de afară părea că renunțasem la funcția mea de conducere, dar inima mea era încă sub controlul faimei și al statutului. Când frații și surorile mă admirau și mă idolatrizau, eram fericit și aveam energie în datoria mea. Însă când erau indiferenți cu mine, deveneam abătut și supărat și nu mai voiam să-mi fac datoria. Am văzut că nu-mi făceam datoria ca să urmăresc adevărul și să mi se schimbe firea sau ca să fiu lăudat de Dumnezeu, ci ca să le fiu superior celorlalți, ca ei să mă admire și să-mi îndeplinesc propriile ambiții și dorințe. Nu-L foloseam cu îndrăzneală pe Dumnezeu și încercam să-L înșel? Îl sfidam pe Dumnezeu! Trăiam după aceste otrăvuri satanice, devenind din ce în ce mai arogant, fără nicio fărâmă de umanitate sau rațiune. Dacă n-ar fi fost judecata și revelațiile cuvintelor lui Dumnezeu și certarea și disciplina Lui, nu mi-aș fi dat seama niciodată cât de profund fusesem corupt de Satana sau cât de mare era dorința mea de statut. Aș fi tânjit după binecuvântările statutului din ce în ce mai mult și aș fi ajuns din ce în ce mai depravat, până când, în cele din urmă, aș fi fost blestemat și pedepsit de Dumnezeu. În sfârșit, mi-am dat seama că orice face Dumnezeu – judecată, mustrare, certare sau disciplină – toate sunt mântuire și iubire pentru omenire.

Apoi am citit asta în cuvintele lui Dumnezeu: „Punctul de vedere al lui Dumnezeu este să ceară ca omul să-și recupereze statutul și datoria inițiale. Omul este o creatură a lui Dumnezeu și, prin urmare, omul nu ar trebui să-și depășească limitele prin a-I face cereri lui Dumnezeu, și nu ar trebui să facă mai mult decât să-și îndeplinească datoria de creatură a lui Dumnezeu” („Succesul sau eșecul depind de cărarea pe care umblă omul” din Cuvântul Se arată în trup). „Omul, ca ființă creată de Dumnezeu, trebuie, de asemenea, să-și îndeplinească datoria de om. Indiferent dacă omul este domnul sau îngrijitorul tuturor lucrurilor, indiferent cât de înalt este statutul omului printre toate lucrurile, el este, totuși, doar o ființă umană mică sub stăpânirea lui Dumnezeu, și nu este nimic mai mult decât o ființă umană neînsemnată, o creatură a lui Dumnezeu care nu va fi niciodată deasupra lui Dumnezeu. Ca și creatură a lui Dumnezeu, omul ar trebui să caute să îndeplinească datoria unei creaturi a lui Dumnezeu și să caute să-L iubească pe Dumnezeu fără să facă alte alegeri, pentru că Dumnezeu este vrednic de dragostea omului. Aceia care caută să-L iubească pe Dumnezeu nu ar trebui să caute vreun beneficiu personal sau să caute ceva după care tânjesc în mod personal; aceasta este cea mai corectă metodă de a căuta. Dacă ceea ce cauți este adevărul, dacă ceea ce pui în practică este adevărul, și dacă ceea ce obții este o schimbare în firea ta, atunci cărarea pe care calci este cea corectă. Dacă ceea ce cauți este binecuvântarea trupului și ceea ce pui în practică este adevărul propriilor concepții, și dacă nu există nicio schimbare în firea ta, nu ești deloc ascultător lui Dumnezeu în trup și încă trăiești în neclaritate, atunci ceea ce cauți te va duce cu siguranță în iad, deoarece cărarea pe care mergi este cărarea eșecului. Dacă vei fi făcut desăvârșit sau dacă vei fi eliminat, depinde de propria ta căutare. Cu alte cuvinte, succesul sau eșecul depind de cărarea pe care merge omul” („Succesul sau eșecul depind de cărarea pe care umblă omul” din Cuvântul Se arată în trup). După ce am citit cuvintele lui Dumnezeu, am înțeles că sunt o ființă creată care are trebui să-și ia locul cuvenit, să caute să-L iubească pe Dumnezeu, să I se supună, să renunțe la firea ei coruptă și să-și facă bine datoria de ființă creată. Aceasta era singura căutare corectă. Mi-am dat seama și că mântuirea și desăvârșirea unui om nu au nicio legătură cu statutul lui. Indiferent de datoria pe care o face cineva, Dumnezeu Se uită la sinceritatea și supunerea lui, să vadă dacă el caută adevărul și dacă firea vieții lui s-a schimbat. Când am realizat asta, am spus o rugăciune lui Dumnezeu: „Indiferent ce datorie voi face în viitor sau dacă voi avea vreun statut sau nu, vreau să caut adevărul cu seriozitate și să-mi fac bine datoria de ființă creată.” După mai mult de două luni, rănile au început să mi se vindece și am putut să merg să predic Evanghelia din nou. Ceea ce se schimbase era că nu mai simțeam că nu aveam statut, iar când lucram cu ceilalți, nu mai concuram ca să fiu cel mai bun. Credeam că numai îndeplinirea datoriei mele arăta că fusesem înălțat de Dumnezeu.

Au trecut câțiva ani, iar eu am crezut că eram liber de cătușele și legăturile statutului. Însă când Dumnezeu a rânduit o nouă situație pentru mine, dorința mea de statut a apărut din nou. Era în iarna anului 2012. Polițiștii arestau cu frenezie creștini și erau niște vremuri foarte nefaste. Într-o zi, conducătorii și diaconii au ținut o adunare în satul nostru. Unul dintre conducători a văzut că aveam ceva timp liber, așa că m-a rugat să stau la colțul străzii pe post de iscoadă. Nu am fost deloc încântat, dar ținând cont de siguranța fraților și surorilor, am fost de acord. După ce a plecat conducătorul, m-am gândit: „Sunt conducător de ani de zile și mereu merg să predic Evanghelia. Mai bine aș găsi niște credincioși de rând ca să facă această muncă umilitoare de a sta de pază. De ce trebuie s-o fac eu? Sunteți toți înăuntru ținând o adunare în vreme ce eu sunt afară, în frig, riscând pericolul. Oare nu e din cauză că nu am statut? Dacă aș fi fost conducător, nu ar fi trebuit să fac de pază în felul acesta.” Brusc am realizat că dorința mea de statut se manifesta din nou, așa că m-am rugat repede lui Dumnezeu, spunând: „Dragă Dumnezeule, acum trebuie să fac această datorie înjositoare, iar dorința mea de statut a apărut din nou. O, Dumnezeule, nu vreau să fiu încătușat din nou de statut. Te rog să mă îndrumi ca să pot lepăda cătușele statutului.” Apoi am citit asta în cuvintele lui Dumnezeu: „Unii oameni îl idolatrizează în special pe Pavel. Le place să iasă și să țină discursuri și să lucreze, le place să participe la întâlniri și să predice și le place ca oamenii să îi asculte, să li se închine și să se învârtă în jurul lor. Le place să aibă statut în mintea altora și apreciază când alții prețuiesc imaginea pe care le-o prezintă. Să le analizăm natura din aceste comportamente: care este natura lor? Dacă ei se comportă într-adevăr în acest fel, atunci este de-ajuns pentru a arăta că sunt aroganți și încrezuți. Ei nu I se închină deloc lui Dumnezeu; ei caută un statut mai înalt și vor să aibă autoritate asupra celorlalți, să-i posede și să aibă statură în mintea lor. Aceasta este imaginea clasică a Satanei. Aspectele naturii lor care ies în evidență sunt aroganța și îngâmfarea, refuzul de a I se închina lui Dumnezeu și o dorință de a fi venerați de alții. Astfel de comportamente vă pot oferi o imagine foarte clară despre natura lor” („Cum să cunoști natura omului” în Consemnări ale Cuvântărilor lui Hristos din zilele de pe urmă). După ce am citit cuvintele lui Dumnezeu, am realizat că mereu urmăream funcțiile înalte, vrând mereu ca ceilalți să mă admire și să mă idolatrizeze. Voiam un loc în inimile celorlalți și, în esență, asta însemna că voiam să ocup inimile altor oameni. Concuram cu Dumnezeu pentru oameni! Natura mea era atât de arogantă! M-am gândit cum Pavel se înălța mereu și mărturisea pentru el însuși, făcându-i pe ceilalți să-l admire și să-l idolatrizeze, motiv pentru care a spus: „Deoarece pentru mine, a trăi este Hristos şi a muri, un câştig” (Filipeni 1:21). Asta i-a făcut pe oameni să-l admire și să-l venereze în așa măsură încât locul lui în inimile oamenilor l-a depășit chiar și pe acela al Domnului Isus. Oare ceea ce gândeam și urmăream atunci nu mă făcea să fiu exact ca Pavel? Eram, într-adevăr, pe calea antihriștilor care se împotriveau lui Dumnezeu; chiar Îl dezgustasem pe Dumnezeu și pe oameni și meritam să fiu pedepsit. În zilele de pe urmă, Dumnezeu exprimă adevărul ca să curățească și să mântuiască oamenii. Cu toate acestea, după toți acei ani de credință, nu făcusem niciun efort să caut adevărul și nici nu mă gândisem să caut să mă transform eu însumi într-un om care se supune lui Dumnezeu și Îl venerează. În schimb, mi-am folosit mintea și energia pentru a urmări statutul. Dacă aș fi continuat așa, aș fi fost blestemat și pedepsit de Dumnezeu. Ce nesăbuit fusesem!

Apoi am citit în cuvintele lui Dumnezeu: „Oamenii sunt niște ființe create care nu au nimic demn de laudă. Deoarece sunteți creaturile lui Dumnezeu, trebuie să îndepliniți datoria unei creaturi. Nu vi se cere nimic altceva. Iată cum ar trebui să vă rugați: «O, Dumnezeule! Indiferent dacă am statut sau nu, acum mă înțeleg. Dacă statutul meu este înalt, aceasta se datorează înălțării Tale și, dacă este umil, este din cauza ordinului Tău. Totul este în mâinile Tale. Nu am nici vreo alegere, nici vreo plângere. Ai ordonat că mă voi naște în această țară și în mijlocul acestui popor, iar tot ce ar trebui să fac eu este să fiu complet ascultător sub stăpânirea Ta, pentru că totul este cum ai ordonat Tu. Nu stau cu gândul la statut; la urma urmei, eu nu sunt altceva decât o creatură. Dacă mă pui în Adânc, în iazul de foc și pucioasă, nu sunt altceva decât o creatură. Dacă mă folosești, sunt o creatură. Dacă mă desăvârșești, sunt tot o creatură. Dacă nu mă desăvârșești, tot Te voi iubi pentru că nu sunt mai mult decât o creatură. Eu nu sunt altceva decât o creatură minusculă creată de Domnul creației, doar unul dintre toți oamenii creați. Tu ai fost Cel care m-a creat, iar acum m-ai pus iarăși în mâinile Tale pentru a face cu mine precum voiești. Sunt dispus să fiu unealta Ta și contrastul Tău, pentru că totul este după cum ai sorocit. Nimeni nu poate schimba aceasta. Toate lucrurile și toate evenimentele sunt în mâinile Tale.» Când va veni timpul în care nu te vei mai gândi la statut, atunci te vei elibera de el. Numai atunci vei fi capabil să cauți cu încredere și curaj, și numai atunci inima ta poate să devină liberă de orice constrângeri” („De ce nu ești dispus să fii un contrast?” din Cuvântul Se arată în trup). După ce am citit cuvintele lui Dumnezeu, am înțeles că dacă cineva are un statut înalt, atunci Dumnezeu l-a înălțat și dacă cineva are un statut neînsemnat, e fiindcă Dumnezeu a predestinat asta. Indiferent cum tratează oamenii și indiferent unde ne pune, ar trebui să ne supunem mereu, să ne facem bine datoria și să nu ne plângem. Acesta este lucrul rezonabil de făcut și ceea ce face o adevărată ființă creată. Când am înțeles asta, am devenit dispus să mă supun și să practic adevărul și, de atunci, am fost devotat datoriei de iscoadă. Mă asiguram că statăteam de pază astfel încât conducătorii și diaconii să-și poată ține adunarea în pace. După aceea, conducătorul mi-a mai cerut de câteva ori să stau de pază la adunări, însă nu mă mai gândeam dacă era un statut înalt sau nesemnificativ; pur și simplu mă simțeam liber și împăcat.

De-a lungul acelor ani, Dumnezeu a rânduit situații de mai multe ori ca să mă expună și Și-a folosit cuvintele ca să mă judece și să mă mustre, ca să pot ajunge să văd cât de profund fusesem corupt de Satana și cât de mare era dorința mea de statut. De asemenea, am realizat cu claritate că statutul este un lucru pe care Satana îl folosește ca să țină oamenii înlănțuiți: cu cât urmărești mai mult statutul, cu atât mai mult rău îți face Satana și se joacă cu tine și cu atât mai mult te nesupui și te împotrivești lui Dumnezeu. Am ajuns și să înțeleg ce ar trebui să urmărească oamenii în credința lor pentru a fi mântuiți. Având o dorință atât de puternică de statut și o ambiție atât de mare, faptul că m-am putut schimba, că m-am supus orchestrărilor și rânduielilor lui Dumnezeu și că mi-am făcut datoria ascultător se datorează în întregime judecății și mustrării lui Dumnezeu. Dumnezeu a făcut eforturi sârguincioase în numele meu și Îi mulțumesc din adâncul inimii lui Dumnezeu Atotputernic fiindcă m-a mântuit!

Anterior: 29. Pocăința unui ofițer

Înainte: 31. Rămânând fidelă îndatoririi mele

Ai vrea să știi cum să-L întâmpini pe Domnul înaintea marilor dezastre? Participă la întâlnirea noastră online, care te va ajuta să găsești calea.

Conținut similar

10. Eliberarea inimii

de Zheng Xin, Statele UniteÎn octombrie 2016, soțul meu și cu mine am acceptat lucrarea lui Dumnezeu din zilele de pe urmă pe când eram în...

Setări

  • Text
  • Teme

Culori compacte

Teme

Fonturi

Mărime font

Spațiu între linii

Spațiu între linii

Lățime pagină

Cuprins

Căutare

  • Căutare în text
  • Căutare în carte

Contactează-ne pe Messenger