29. Pocăința unui ofițer
Dumnezeu Atotputernic spune: „De la crearea lumii și până acum, tot ce a făcut Dumnezeu în lucrarea Lui este iubire, fără pic de ură față de om. Chiar și mustrarea și judecata pe care le-ai văzut sunt tot iubire, o iubire mai adevărată și mai reală, o iubire care îi conduce pe oameni pe calea dreaptă a vieții omenești. […] Toată lucrarea pe care a făcut-o El are ca scop îndrumarea oamenilor pe calea dreaptă a vieții omenești, astfel încât ei să poată trăi ca niște oameni normali, pentru că omul nu știe cum să trăiască și, fără această îndrumare, n-ar trăi decât o viață deșartă; viața ta va fi lipsită de valoare și de sens și vei fi complet incapabil să fii o persoană normală. Aceasta este cea mai profundă semnificație a cuceririi omului” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Adevărul lăuntric al lucrării de cucerire (4)”).
M-am născut la țară. Părinții mei erau fermieri cinstiți și muncitori. Ceilalți săteni ne batjocoreau și se luau de noi mereu pentru că eram săraci. M-am gândit: „O să le arăt eu lor cândva! Într-o bună zi, mă vor privi cu alți ochi!” M-am înrolat în armată în adolescență. Îmi asumam orice sarcină, oricât de murdară sau epuizantă era, în speranța de a fi promovat. Însă ani la rând am rămas soldat. Apoi mi-am dat seama că nu prin muncă, ci prin daruri dobândeai o evaluare bună și obțineai promovări. Pentru mine, acest lucru era dezagreabil, dar voiam o promovare, așa că m-am înarmat cu curaj și i-am dăruit toate economiile mele superiorului meu. Desigur că m-am calificat curând pentru academia militară. Întors în unitate după absolvire, am fost trimis să lucrez ca bucătar deoarece nu aveam bani de daruri. Știam bine că „Funcționarii nu fac lucrurile dificile pentru cei care aduc daruri” și „Nu obţii nimic fără slugărnicie şi linguşeală”. Dacă voiam să ajung undeva, trebuia să fac orice ca să găsesc bani de daruri, altfel nu ajungeam nicăieri indiferent de cât de competent eram. Voiam să avansez, așa că am făcut tot ce mi-a stat în putință să fac bani, mi-am lingușit superiorii și le-am dat lucruri care știam că le plac. Știam că ceea ce făceam era ilegal și îmi era frică să nu fiu prins și trimis la închisoare. Aveam tot timpul un nod în gât, dar gândul de a deveni ofițer m-a făcut să merg înainte. După o vreme, am devenit, în sfârșit, comandant de batalion. De fiecare dată când mă întorceam acasă, sătenii se adunau în jurul meu, măgulindu-mă și lingușindu-mă. Acest lucru mi-a alimentat orgoliul, iar ambițiile și dorințele mele au crescut și ele. După cum se spune: „Devii o oficialitate de dragul mâncărurilor și hainelor rafinate” și „Foloseşte puterea atunci când o deţii, pentru că, atunci când n-o mai ai, nu mai poţi s-o foloseşti”. Am început să mă desfăt cu privilegiile de a fi ofițer, pur și simplu obținând orice doream fără niciun cost. Oricine avea nevoie de ceva de la mine trebuia să-mi ofere o masă sau un dar. Mi-am folosit chiar și postura de favorit al comandantului și al comisarului politic ca să-i fac pe subordonați să-mi dea diverse lucruri. Dintr-un simplu fiu de fermier am ajuns un bărbat lacom, șiret și viclean.
Nu mă purtam ca un tiran doar la muncă, ci îmi tratam rău și soția, acasă. Am acuzat-o fără niciun motiv că ar avea aventuri, adâncind prăpastia dintre noi. În cele din urmă, s-a săturat și mi-a spus că vrea să divorțeze. Familia mea fericită era pe cale să se destrame, iar fiul nostru ar fi suferit și el. Mă simțeam groaznic și mă tot gândeam la viața mea de până atunci: fusesem hotărât să mă fac remarcat de mic, să fiu mai bun ca alții. Atât eu, cât și soția mea aveam cariere bune și trăiam o viață confortabilă. Toată lumea ne admira, așa că ar fi trebuit să fiu fericit și împlinit. De ce încă mă simțeam atât de pustiu și trăiam într-o asemenea durere? Asta era viața pe care mi-o dorisem? Cum ar trebui să trăim, de fapt? M-am simțit tulburat și pierdut, dar nu am putut găsi niciun răspuns. Mai târziu, soția mea a acceptat Evanghelia Împărăției lui Dumnezeu Atotputernic și tot timpul participa la adunări și avea părtășie cu frații și surorile. Curând, a devenit o persoană foarte pozitivă. Nu se mai certa cu mine și a încetat să mai vorbească despre divorț. Văzând schimbarea din soția mea, m-am gândit că a crede în Dumnezeu trebuie să fie grozav. Am dobândit, de asemenea, credință în Dumnezeu Atotputernic citindu-I cuvintele.
Am început să trăiesc viața bisericească și am descoperit că Biserica lui Dumnezeu Atotputernic era complet diferită de lume. Frați și surori citesc cuvintele lui Dumnezeu și au părtășie despre adevăr. Ei caută să se comporte potrivit cuvintelor lui Dumnezeu și adevărului, să fie cinstiți și deschiși și să fie sinceri. Părea că ajunsesem într-un loc al purității, iar eu simțeam o libertate și o ușurare pe care nu le mai simțisem niciodată. Participând la adunări și citind cuvintele lui Dumnezeu, am aflat că Dumnezeu este sfânt și drept și că cel mai mult urăște murdăria și stricăciunea omului. Căpătasem o mulțime de obiceiuri proaste în armată și, dacă nu mă pocăiam, știam că Dumnezeu mă va disprețui și elimina. Apoi am citit aceste cuvinte ale lui Dumnezeu: „Născut pe un pământ atât de murdar, omul a fost grav influențat de societate, a fost influențat de etici feudale și educat la «instituții de învățământ superior». Gândirea înapoiată, moralitatea coruptă, perspectiva plină de răutate asupra vieții, filozofia josnică de viață, existența aceasta fără nicio valoare, stilul de viață și obiceiurile depravate – toate aceste lucruri au pătruns adânc în inima omului și i-au subminat și atacat grav conștiința. Drept rezultat, omul este și mai departe de Dumnezeu și I se împotrivește Lui mai mult ca niciodată. Firea omului devine mai vicioasă pe zi ce trece și nu există nicio singură persoană care va renunța de bunăvoie la ceva pentru Dumnezeu, nicio singură persoană care Îl va asculta de bunăvoie pe Dumnezeu și, mai mult chiar, nicio singură persoană care va căuta de bunăvoie arătarea lui Dumnezeu. În schimb, sub domeniul Satanei, omul nu face altceva decât să caute plăcere, să se dedea corupției trupului într-o lume plină de noroi” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „A avea o fire neschimbată înseamnă a fi în vrăjmășie cu Dumnezeu”). Să citesc acest lucru mi-a arătat de ce eram atât de profund corupt. M-am gândit la anii petrecuți în armată. Urmasem regulile nescrise ale lumii ca să avansez, făcând atât de multe lucruri rele și dobândind câștiguri prin mijloace necinstite. Devenisem atât de corupt și depravat, trăind fără rușine în păcat. Cuvintele lui Dumnezeu mi-au arătat diferența dintre bine și rău și mi-au permis să văd rădăcina corupției și depravării mele. S-a dovedit că Satana era cauza tuturor acestor lucruri. Satana, regele diavolilor, a folosit tot felul de educații și influențe pentru a ne corupe societatea să devină un cazan clocotit al păcatului. Oamenii cu putere aleargă frenetic, indiferenți la oamenii de rând, în timp ce oamenii obișnuiți și cinstiți sunt constrânși și nu ajung nicăieri în viață. Societatea noastră e plină de aberații și erezii, precum: „Fiecare om pentru el însuşi şi diavolul îl ia pe cel mai din spate”, „Mintea bate mușchii”, „Afirmându-se și aducând onoare strămoșilor săi”, „Omul se luptă în sus; apa curge în jos”, „Funcționarii nu fac lucrurile dificile pentru cei care aduc daruri. Nu obţii nimic fără slugărnicie şi linguşeală”, „Devii o oficialitate de dragul mâncărurilor și hainelor rafinate” și „Foloseşte puterea atunci când o deţii, pentru că, atunci când n-o mai ai, nu mai poţi s-o foloseşti”. Amăgit de aceste lucruri și presiuni din jurul meu, am ajuns să-mi pierd calea fără ca nici măcar s-o știu. Nimic nu mă putuse opri să devin ofițer, făcând abuz de putere pentru propriul câștig. Devenisem un om complet corupt, preocupat doar de profit. Mi-am regretat, cu adevărat, faptele rele. Slavă lui Dumnezeu că m-a salvat, întrucât mi-a oferit o șansă s-o iau de la capăt. Altminteri, aș fi fost blestemat și pedepsit pentru comportamentul meu. M-am simțit atât de recunoscător lui Dumnezeu; m-am hotărât să-mi schimb obiceiurile, să părăsesc armata și să găsesc o carieră nouă. Dar superiorul meu a tot încercat să mă convingă să rămân, spunând că mă va promova la gradul de comandant-adjunct de regiment. Am ezitat, gândindu-mă: „Comandant-adjunct de regiment? Ar fi un vis devenit realitate!” Pentru o clipă m-am luptat să renunț la acel titlu și nu am știut ce să fac, așa că am venit înaintea lui Dumnezeu să mă rog și să cercetez. Apoi am citit aceste cuvinte ale lui Dumnezeu: „Dacă ești de rang înalt, ai o reputație onorabilă, deții foarte multe cunoștințe, ești proprietarul multor bunuri și ești susținut de multe persoane și totuși toate aceste lucruri nu te împiedică să vii în fața lui Dumnezeu, să accepți chemarea Lui și însărcinarea Lui, să faci ceea ce îți cere Dumnezeu, atunci tot ceea ce vei face va fi de cea mai mare importanță pe pământ și de cea mai mare neprihănire pentru omenire. Dacă respingi chemarea lui Dumnezeu de dragul statutului și a propriilor tale obiective, tot ceea ce vei face va fi blestemat și chiar urât de Dumnezeu” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Anexă 2: Dumnezeu conduce destinul întregii omeniri”). „Oamenii vin pe pământ și Mă întâlnesc rareori și, de asemenea, rar au oportunitatea de a căuta și dobândi adevărul. De ce nu să nu prețuiești acest moment frumos ca pe calea corectă de urmat în această viață? Și de ce disprețuiți atât de mult adevărul și dreptatea? De ce vă călcați mereu în picioare și vă distrugeți pentru acea nedreptate și murdărie care se joacă cu oamenii?” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cuvinte pentru cei tineri și cei vârstnici”). Fiecare cuvânt îmi lovea conștiința. Fusesem trezit. „Da”, m-am gândit. „Norocul meu de a-L întâlni pe Dumnezeu întrupat, care a venit pe Pământ să exprime adevărul și să mântuie oamenii, și să am șansa de a căuta adevărul și de a mă sacrifica pentru Dumnezeu sunt marea înălțare și harul lui Dumnezeu.” Ce poate avea mai multă însemnătate decât să te sacrifici pentru Creator? Indiferent de cât de mult avansam în rang, aș fi fost vreodată fericit? Atât de mulți oameni puternici fac ce vor și tot felul de rele, dar toți primesc, în cele din urmă, ceea ce merită. Iar atât de mulți înalți oficiali sunt bogați și faimoși pentru un timp, dar în momentul în care pierd o luptă pentru putere, unii dintre ei sfârșesc în închisoare, iar alții își iau viața... Acest lucru se întâmplă tot timpul. Cât despre mine, mă ținusem cu ghearele ca să pot urca scara socială, dar am devenit atât de arogant, egoist și viclean! Acum, Dumnezeu m-a înzestrat cu atâtea adevăruri și mi-a arătat calea corectă în viață. Cum puteam să continui ca mai înainte? Fusesem vătămat și amăgit de Satana aproape toată viața, până când abia mai semănam cu ceva uman. Voiam să trăiesc altfel de atunci înainte, să-L urmez pe Dumnezeu, să practic adevărul și să mă comport conform cuvintelor lui Dumnezeu. Așa că am decis să-mi schimb cariera și să rup toate legăturile cu armata. Dar de vreme ce Satana mă corupsese atât de profund, otrava sa potrivit căreia „Afirmându-se și aducând onoare strămoșilor săi” devenise chiar viața mea.. În biserică, mă luptam mereu pentru funcții și numai revelația și judecata lui Dumnezeu mi-au corectat căutarea.
După ce mi-am făcut, un timp, datoria în biserică, am văzut că era un conducător al bisericii foarte tânăr și altul cu care fusesem prieten înainte. Eram tulburat, gândindu-mă: „Erați amândoi sub nivelul meu în lume, dar aici, în biserică, sunteți superiorii mei. Aș fi un conducător mult mai bun decât voi!” Am început să urmăresc țelul acesta din toate puterile. Mai întâi, am întocmit un plan: mă trezeam la 5 dimineața în fiecare zi ca să citesc cuvintele lui Dumnezeu, apoi ascultam predici timp de două ore și învățam trei imnuri ale cuvintelor lui Dumnezeu pe săptămână. Eram mai proactiv în datoria mea și preluam conducerea în orice lucru puteam face în biserică, oricât de greu sau obositor ar fi fost. În adunări, vorbeam despre experiențele mele din armată, îmi etalam priceperea și strâmbam din nas la părtășia conducătorilor bisericii. Uneori, le discreditam subtil gândirea și acțiunile ca și cum eu aș fi putut face o treabă mai bună. Așa am trăit în lupta pentru faimă și statut, sperând mereu să devin un conducător al bisericii. Odată, am observat că o conducătoare nu se ocupase cum trebuie de ceva. Am certat-o că nu a fost în stare să se ocupe de lucruri și am insinuat că ar trebui să demisioneze. Speram să fiu ales conducător la următoarele alegeri. Când au aflat frații și surorile, mi-au analizat comportamentul, spunând că eram viclean, ambițios și că voiam să preiau controlul bisericii. Am fost demis din datoria mea de conducător de grup. Acest lucru chiar m-a supărat și m-am gândit: „Pe vremuri eram un comandant de batalion respectat, dar acum nu pot fi nici măcar conducător de grup în biserică.” După câteva luni în situația asta, am întors spatele și nu am mai suportat să-mi văd frații și surorile. Am refuzat să vorbesc în adunări. Spiritul mi s-a întunecat și nu L-am mai putut simți pe Dumnezeu. Abia atunci a început să-mi fie teamă, așa că m-am grăbit să mă rog și să-L implor pe Dumnezeu să mă călăuzească afară din întuneric.
Mai târziu, am citit aceste cuvinte ale lui Dumnezeu: „În căutarea voastră, aveți prea multe noțiuni individuale, speranțe și așteptări. Lucrarea actuală este pentru a trata dorința voastră de statut și dorințele voastre extravagante. Speranțele, statutul și noțiunile sunt toate reprezentări clasice ale firii satanice. […] Acum sunteți adepți și ați înţeles oarecum acest stadiu al lucrării. Cu toate acestea, încă nu ați lăsat la o parte dorința de statut. Când statutul vostru este înalt, căutați bine, dar când statutul vostru este umil, nu mai căutați. Binecuvântările statutului sunt întotdeauna în mintea voastră. […] Cu cât căutați mai mult în acest fel, cu atât mai puțin veți culege. Cu cât este mai mare dorința unei persoane de statut, cu atât mai serios va trebui să fie tratată și cu atât mai mult va trebui să fie supusă unei rafinări deosebite. Astfel de oameni sunt lipsiți de valoare! Aceștia trebuie să fie tratați și judecați în mod adecvat, pentru ca ei să renunțe complet la aceste lucruri. Dacă veți continua astfel până la sfârșit, nu veți culege nimic. Cei care nu urmăresc viața, nu pot fi transformați, iar cei care nu sunt însetați după dreptate nu pot dobândi adevărul. Tu nu te concentrezi pe a urmări transformarea personală și intrarea, ci te concentrezi în schimb asupra dorințelor extravagante și a lucrurilor care îți îngrădesc dragostea față de Dumnezeu și te împiedică să te apropii de El. Te pot transforma acele lucruri? Te pot aduce în Împărăție?” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „De ce nu ești dispus să fii un contrast?”). Cuvintele lui Dumnezeu mi-au străpuns inima și m-am simțit foarte rușinat. M-am luptat pentru funcție, apoi am fost expus și tratat de frați și surori și demis din datoria mea. Nu era ceea ce voiam, dar nici nu avea nimeni ceva cu mine. Dimpotrivă, era judecata dreaptă și mântuirea oportună a lui Dumnezeu. Lucrarea lui Dumnezeu din zilele de pe urmă are scopul de a ne schimba vechea gândire și noțiunile, de a ne mântui de sub influența Satanei, astfel încât să putem dobândi adevărul și viața de la Dumnezeu și să trăim în lumină. Nu mersesem pe calea cea bună și nici nu mă concentrasem pe a căuta adevărul, ci pe a căuta funcții și reputație. Înșelasem și folosisem mijloace necinstite pentru a obține o funcție. Nu era acest lucru complet opus voii lui Dumnezeu de a mântui omenirea? Să continui în acel mod ar fi însemnat să nu dobândesc niciodată adevărul și să fiu eliminat. Ca să mă oprească din rătăcire și să mă readucă pe calea cea bună, Dumnezeu m-a emondat și m-a tratat prin frați și surori, dându-mi la iveală ambițiile și dorințele și luându-mi funcția, astfel încât să reflectez la mine însumi și să-mi schimb obiceiurile. Am văzut că Dumnezeu chiar vede, cu adevărat, în inimile noastre. Am ajuns, de asemenea, să am puțină înțelegere adevărată a dreptății, sfințeniei, atotputerniciei și înțelepciunii lui Dumnezeu. Nu mai eram negativ sau tulburat de pierderea funcției mele, ci, în schimb, voiam să caut adevărul și să mă supun orchestrărilor și rânduielilor lui Dumnezeu.
Șase luni mai târziu, am mers să trăiesc viața bisericească în altă biserică, unde erau pe cale să aleagă conducători. Am fost fericit să aflu că nimeni de acolo nu credea în Dumnezeu de atât timp cât credeam eu, așa că m-am gândit că aș avea o șansă. Îi întrecusem în experiență de viață și ani de credință. M-am gândit că ar trebui să fiu alegerea clară în funcția de conducător al bisericii. Tocmai când mă pregăteam să mă afirm, o soră de la vechea mea biserică s-a refugiat la această biserică deoarece era vânată de PCC. M-am gândit: „Știe cum m-am luptat pentru funcție în vechea mea biserică. Dacă mă va vedea că mă lupt iar să fiu conducător al bisericii, oare îmi va da în vileag vechiul comportament scandalos? Reputația mea chiar ar avea de suferit dacă face asta.” Rămas fără opțiuni, mi-am abandonat planurile și am cântărit situația: „Mai întâi, voi deveni conducător de grup, iar din acel punct voi urca apoi în ierarhie.” Totuși, spre surprinderea mea, nu am fost ales nici măcar în funcția de conducător de grup. Biserica nu avea suficienți oameni pentru niște îndatoriri de rutină, prin urmare conducătorii bisericii m-au întrebat dacă vreau să ajut. Temându-mă să nu par nesupus, am fost, fără tragere de inimă, de acord. Fusesem un comandant de batalion respectat și totuși îndeplineam o sarcină atât de modestă. Totul mi se părea greșit. Curând, poliția a început să ne supravegheze locul de adunare, astfel încât nu ne-am mai putut întâlni acolo. Conducătorul bisericii m-a repartizat în alt grup, să particip la adunări cu frații și surorile care îndeplinesc sarcini de găzduire. Asta a fost prea mult pentru mine. Nu numai că îndeplineam o datorie modestă, dar acum trebuia să particip la adunări cu frații și surorile care îndeplinesc sarcini de găzduire. Am simțit că acest lucru era foarte înjositor. Cum putusem să decad atât de mult? Dacă lucrurile continuau în acel fel, ce fel de perspective aveam? Deveneam din ce în ce mai supărat și tot ce puteam face era să mă rog grabnic lui Dumnezeu, cerându-I să mă lumineze și să mă călăuzească.
Apoi, am citit aceste cuvinte de la Dumnezeu: „De mulți ani, gândurile pe care oamenii s-au bazat pentru supraviețuirea lor le-au atacat inimile până în punctul în care au devenit înșelători, josnici și lași. Nu numai că le lipsesc voința și hotărârea, dar au devenit și lacomi, aroganți și încăpățânați. Le lipsește cu desăvârșire orice hotărâre care să depășească sinele și, cu atât mai mult, nici măcar nu au curaj să scape de constrângerile acestor influențe întunecate. Gândurile și viețile oamenilor sunt atât de putrede încât perspectivele lor despre credința în Dumnezeu sunt încă insuportabil de hidoase și, chiar și atunci când oamenii vorbesc despre perspectivele asupra credinței în Dumnezeu, este pur și simplu ceva insuportabil de auzit. Oamenii sunt toți lași, incompetenți, josnici și fragili. Ei nu simt dezgust față de forțele întunericului și nu simt dragoste pentru lumină și adevăr; în schimb, ei fac tot posibilul pentru a le elimina. Nu așa sunt gândurile și perspectivele voastre actuale? «De vreme ce eu cred în Dumnezeu, ar trebui doar să fiu copleşit de binecuvântări și ar trebui să fie sigur că statutul meu nu va decădea niciodată și că va rămâne mai înalt decât cel al necredincioșilor». Nu ați nutrit în voi acea perspectivă doar de un an sau doi, ci de mulți ani. Modul vostru de gândire tranzacţional este superdezvoltat. Deși ați ajuns la acest pas astăzi, încă nu ați renunțat la statut, ci vă zbateți neîncetat să-l cercetați și îl observați zilnic, cu teama profundă că, într-o zi, statutul vostru va fi pierdut și numele vostru va fi ruinat. Oamenii nu și-au abandonat niciodată dorința pentru tihnă” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „De ce nu ești dispus să fii un contrast?”). „Mergând pe calea de astăzi, care este cea mai potrivită îndeletnicire? În îndeletnicirea ta, cum ar trebui să te vezi ca persoană? Ar trebui să știi cum să abordezi tot ce se abate astăzi asupra ta, fie că sunt încercări sau greutăți, ori mustrări nemiloase și blesteme. Ar trebui să te gândești bine în toate cazurile” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cei care nu învață și rămân neștiutori, nu sunt ei fiare?”). Contemplând cuvintele lui Dumnezeu, am reflectat asupra mea. „Da”, m-am gândit. „Ce fel de persoană vreau să fiu, în căutarea mea?” Întotdeauna mă considerasem un comandant de batalion, cineva cu statut. Numai o datorie cu ceva rang era potrivită pentru mine și doar oamenii cu statut meritau să participe la adunări cu mine. Îi priveam de sus pe frații și surorile care îndeplineau sarcini de găzduire, gândindu-mă că să fiu cu ei arăta că nu am nicio valoare. Fără statut, am devenit negativ și potrivnic și chiar am simțit că viața era lipsită de sens. Statutul, numele și câștigul îmi tulburaseră mintea, iar eu îmi pierdusem umanitatea. Ce om urât și demn de dispreț eram! Cum să fie cineva ca mine vrednic de a fi conducător al bisericii? Biserica nu este ca societatea. În biserică, adevărul deține puterea. Un conducător trebuie să fie de o bună umanitate și să caute adevărul. Însă tot ce am făcut a fost să caut statutul și să mă lupt ca să devin conducător. Cum am putut fi atât de nechibzuit, atât de nerușinat?
Mai târziu, am citit aceste cuvinte ale lui Dumnezeu: „Eu decid destinația fiecărei persoane nu pe baza vârstei, a vechimii, a cantității de suferință, și cu atât mai puțin pe baza gradului în care cerșește mila, ci ținând cont de faptul că posedă sau nu adevărul. Nu există nicio altă alegere în afara acesteia. Voi trebuie să realizați că toți cei care nu respectă voința lui Dumnezeu vor fi pedepsiți. Este un adevăr care nu poate fi schimbat” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Pregătește suficiente fapte bune pentru destinația ta”). Din cuvintele lui Dumnezeu, am înțeles că El nu ne hotărăște destinația în funcție de statut sau de cât de mult lucrăm. Esențial este dacă am dobândit adevărul și dacă ne supunem lui Dumnezeu. Am văzut că firea lui Dumnezeu este dreaptă cu toți și că, indiferent de ce datorie îndeplinim, trebuie să căutăm întotdeauna adevărul. Având adevărul, o persoană poate fi încă mântuită, chiar și fără un statut. Dar, fără a căuta adevărul, nimeni nu poate fi mântuit, indiferent de cât de înalt îi e statutul. M-am gândit cât de prostesc a fost din partea mea să caut statutul cu atâta disperare. Urâsem acei ofițeri de armată corupți, dar, pe măsură ce m-am ridicat în rang, eu însumi m-am înrăit, devenind, în cele din urmă, un oficial corupt ca și ei. Unii oameni puternici își pot face datoria foarte cinstit înainte să aibă statut, dar de îndată ce obțin putere, încep să abuzeze de ea, iar păcatele lor se tot adună. M-am gândit la antihriștii care fuseseră excomunicați. Când le lipsea statutul, păreau că nu fac nimic rău, dar de îndată ce acest lucru se schimba, începeau să-i constrângă și să-i copleșească pe alții cu condescendență, spunând și făcând lucruri ca să-și păstreze funcțiile, făcând rău și tulburând lucrarea casei lui Dumnezeu. Acest lucru mi-a arătat că, fără adevăr, trăim mereu după firile noastre corupte. În momentul în care obținem putere și statut, devenim ticăloși și facem rău, acest lucru însemnând, în cele din urmă, pedeapsă! Luptându-mă și străduindu-mă, timp de atâția ani, să avansez ierarhic în armată, eram plin de fire satanică. Eram arogant, viclean, egoist și lacom, din cap până-n picioare. Dacă ajungeam într-o funcție înaltă, ambițiile doar îmi creșteau rapid, exact ca atunci când făceam abuz de putere ca ofițer în armată. Puteam să ajung doar să fac rău, să ofensez firea lui Dumnezeu și să fiu pedepsit. Gândindu-mă la aceste lucruri, m-am simțit atât înfricoșat, cât și recunoscător. Dumnezeu a creat, în repetate rânduri, piedici și eșecuri, împiedicându-mi ambițiile și dorințele să se împlinească. Aceasta a fost mântuirea și protecția Lui pentru mine! Slavă lui Dumnezeu pentru luminarea Sa care m-a lăsat să văd esența și consecințele căutării faimei și a statutului. Mai mult decât atât, am văzut, în sfârșit, cât de important este să cauți adevărul.
De atunci, M-am concentrat pe a căuta adevărul pentru a-mi rezolva corupția. Indiferent de datoria pe care mi-o atribuia biserica, rangul nu mai era scopul meu. În schimb, m-am concentrat pe a căuta principiile adevărului și pe a-mi face bine datoria. Am putut simți prezența și îndrumarea lui Dumnezeu când am început să practic în acest fel și am avut un sentiment inefabil de pace și bucurie. După un timp, am descoperit că eram mult mai modest în preajma altor oameni și că nu mă mai lăudam că am fost ofițer în armată. Când frații și surorile îmi arătau defectele, mă rugam conștiincios lui Dumnezeu și mă supuneam, iar apoi reflectam și încercam să mă cunosc pe mine însumi. Mă puteam înțelege cu ceilalți de la egal la egal și nu mă mai consideram superior. Fără să-mi dau seama, perspectiva mea asupra căutării s-a transformat. Statutul, faima și câștigul și-au pierdut valoarea foarte mult pentru mine. Nu mă mai țineau pe loc. Când vedeam că oameni care crezuseră de mai puțin timp decât mine deveneau conducători ai bisericii, încă mă simțeam puțin invidios, dar rugându-mă și căutând adevărul, am putut să trec repede peste acest lucru. Acum îmi fac datoria acasă, cu soția. Poate că nu este ostentativ, dar sunt foarte mulțumit. În viețile noastre, practicăm permițând cuvintelor lui Dumnezeu să dețină puterea și ascultăm pe oricine vorbește corect și se supune adevărului. Am experimentat cu adevărat că Dumnezeu Atotputernic m-a schimbat. Mi-a salvat căsnicia, familia și m-a mântuit pe mine, un om atât de depravat. Am fost atât de arogant, îngâmfat, obsedat de statut și câștig, nelegiuit și lacom. Fără mântuirea lui Dumnezeu, nu aș fi fost niciodată capabil să merg pe calea corectă în viață. Doar aș fi devenit și mai corupt și depravat, făcând, în cele din urmă, atât de mult rău încât Dumnezeu m-ar fi blestemat și pedepsit. Prin aceste experiențe, am simțit cu adevărat mântuirea și iubirea lui Dumnezeu. Să poţi practica puțin adevăr și să trăieşti un pic din asemănarea umană țin numai de judecata și mustrarea lui Dumnezeu! Slavă Ție, Dumnezeule!
