42. Respirând cu ușurință fără invidie

de Anjing, China

În ianuarie 2017, mi-a fost atribuită datoria de udare în biserică. Am fost atât de recunoscătoare lui Dumnezeu pentru șansa de a mă antrena în această datorie și am hotărât să o fac cu atenție și cum se cuvine. După un timp, am obținut ceva rezultate, fie în ajutarea fraților și surorilor să-și pună stările în regulă, fie având părtășie cu ei în întruniri. Frații, surorile mele și conducătorii bisericii mă admirau cu toții și-am început să mă simt foarte mulțumită de sine, pentru că mă descurcam grozav.

În iunie, conducătorii bisericii mele au aranjat ca sora Wenjing să lucreze cu mine la datoria mea și mi-au cerut să o ajut unde avea nevoie, ceea ce am acceptat cu plăcere să fac. Ajungând să lucrăm împreună, am văzut că sora Wenjing urmărea adevărul, iar calibrul ei și felul de-a folosi cuvintele erau foarte bune. Văzând asta, am devenit puțin precaută în ce o privea. Am început să gândesc: „Cu încă puțină pregătire, mă va întrece. Frații și surorile noastre vor începe cu siguranță să o admire, conducătorii vor petrece mai mult timp hrănindu-i talentul și apoi nimeni nu mă va mai admira pe mine.” Dar de ceea ce mă temeam nu am scăpat în cele din urmă. Într-o zi, după o întrunire, am fost la o conducătoare de biserică să-i dau mărturii ale experiențelor scrise de mine și sora Wenjing. După ce le-a citit, conducătoarea bisericii noastre a zâmbit și a spus: „Articolul testimonial al sorei Wenjing nu e rău. Sunt ceva experiențe practice acolo și scrie foarte bine.” Auzind cum o laudă pe sora Wenjing, m-am simțit foarte nefericită. M-am gândit în sinea mea: „Sora Wenjing are un calibru bun, e adevărat. Dar eu am rezolvat mai multe probleme în lucrare decât ea. Tot eu sunt mai bună decât ea în această privință. Va trebui să lucrez mai din greu; n-o pot lăsa să mă întreacă, altfel îmi voi pierde poziția aici.”

Câteva zile mai târziu, sora Wenjing a scris o altă mărturie a unei experiențe. Conducătoarea bisericii noastre a citit-o și i-a lăudat încă o dată sorei Wenjing calibrul și pozitivismul cu care scrisese articolul și mi-a cerut mie să mă ocup mai mult de al meu. M-am zbârlit la cuvintele ei și-am început s-o învinuiesc pe conducătoare, gândind: „Nu mai contenești să spui cât de grozav e calibrul lui Wenjing. E mai bună decât mine la toate? Sora Wenjing are de participat doar câteva locuri de întâlnire, rămânându-i o mulțime de timp pentru a scrie aceste articole. Dacă nu eram așa ocupată cu lucrul în biserică, aveam și eu o mulțime de timp liber să scriu articole.” Mă săturasem să aud cum era lăudată, așa că, pur și simplu, i-am spus răspicat conducătoarei bisericii mele: „Si eu pot să scriu.” O săptămână mai târziu, cealaltă conducătoare a bisericii i-a lăudat mărturiile pe baza experienței ca fiind foarte practice și a încurajat-o să scrie mai mult, cerându-mi totodată și mie să scriu la fel de proactiv ca ea. Eram cu adevărat supărată; fusese aici de puțin timp și deja scrisese două mărturii pe baza experienței și fusese lăudată de conducătorii bisericii. Eu îndeplinisem această datorie de ceva timp, dar scrisesem doar una; ce-or crede conducătorii bisericii despre mine? Or spune că nu sunt capabilă să-mi organizez timpul, că nu eram dispusă să sufăr sau să plătesc prețul scrierii mărturiilor mele? Fusesem deja eclipsată de calitatea calibrului superior al sorei Wenjing și acum că ea era capabilă să scrie aceste articole, conducătorii cu siguranță o credeau mai bună decât mine. Dacă continua să le scrie, nu aveam să fiu pusă într-o lumină și mai proastă? Am decis că, ceea ce trebuia să fac era să găsesc o cale de a o ține ocupată, astfel încât să nu mai aibă timp să scrie acele articole și n-ar mai părea să fie mare diferență între noi în ochii conducătorilor. Pentru a-mi menține statutul în biserică, am început să pun presiune pe ea și i-am ei delegat mai multe grupuri de întâlnire în părtășie. Văzând cât de ocupată a devenit în fiecare zi după asta, m-am gândit să mă ofer să preiau câteva dintre responsabilitățile ei. Dar m-am gândit în sinea mea: „Dacă n-ai fi așa ocupată, atunci ai avea timp să scrii acele articole. E mai bine să te țin ocupată.” Într-o seară, am surprins-o scriind unul și, pe un ton aspru, am presat-o să-mi dea detalii despre lucrarea tuturor grupurilor pe care le conducea și am aflat că erau câțiva credincioși noi ale căror probleme nu fuseseră rezolvate. Am dojenit-o, spunându-i că nu era atentă în datoria ei. După ce am terminat cu muștruluiala, ea doar și-a plecat capul și n-a spus nimic.

O lună mai târziu, o conducătoare de biserică a văzut că sora Wenjing nu avea mare succes cu grupurile pentru care era responsabilă și că erau încă niște probleme care rămăseseră nerezolvate și m-a întrebat ce se petrecea. M-am gândit în sinea mea: „Ai admirat-o atât de tare, dar acum știi că n-a dobândit prea multe în datoria ei și n-o vei mai privi atât de admirativ!” Însă, spre surprinderea mea, mi-a cerut în mod deliberat să o ajut și mai mult! M-am împotrivit foarte mult acestui lucru. „Ai ochi doar pentru sora Wenjing”, am gândit. „Calibrul ei este mai bun decât al meu. Dacă continui să o ajut, va ajunge să mă înlocuiască.” Am început să-mi caut scuze, însă conducătoarea bisericii mele a văzut prin starea mea. Mi-a expus egoismul și răutatea și a spus că nu susțineam lucrarea casei lui Dumnezeu. A spus, totodată, că sora Wenjing avea calibru bun și merita să fie antrenată, că trebuia să am părtășie cu ea și s-o ajut mai mult și că nu puteam să-mi fac griji doar pentru statutul și reputația mea. Mai târziu, m-am forțat s-o întreb pe sora Wenjing dacă întâmpina vreo dificultatea în îndeplinirea datoriei ei. Am văzut că se simțea constrânsă de mine și nu voia să mi se destăinuie. Asta ar fi trebuit să-mi dea motiv să reflectez asupra mea, dar n-o plăceam și m-am gândit: „Am încercat s-o ajut, dar ea nu vrea să spună nimic.” Încetul cu încetul, sufletul meu devenea mai întunecat. Discutând despre lucrarea bisericii, am devenit ignorantă cu privire la unele probleme evidente care se iveau. Cu cât o vedeam mai mult, cu atât mai enervată eram de prezența ei. Într-o zi, am văzut-o făcând o greșeală și m-am înfuriat și am dojenit-o aspru, spunând: „Am discutat deja această problemă și tot n-ai rezolvat-o. Ești mereu grijulie când scrii articolele acelea; e păcat că nu poți face la fel când îți îndeplinești datoria!” După asta, sora Wenjing s-a simțit foarte constrânsă de mine și n-a mai îndrăznit să mai scrie vreo mărturie. Știam că o rănisem, dar nu m-am putut abține; mă trezeam mereu nervoasă în preajma ei, fără să vreau. Și eu sufeream în inima mea, așa că m-am rugat la Dumnezeu să mă ajute să ies din această stare.

În următoarea zi, în timpul întrunirii, sora Wenjing a spus că se simțea de parcă deficiențele sale erau prea mari, că nu era în stare să facă aceată datorie și voia să se întoarcă la datoria dinainte. Auzind asta, imediat am gândit: „Toate astea sunt din cauza suferinței pe care i-am provocat-o eu? Dacă e așa, atunci chiar am făcut ceva rău.” M-am panicat și m-am speriat puțin. Am întrebat-o care e motivul din spatele acestor lucruri și am avut părtășie despre voia lui Dumnezeu pentru a o ajuta. După ce am avut părtășie cu ea, starea ei s-a îmbunătățit mult și, spre ușurarea mea, a spus că era dispusă să continue cu această îndatorire. Chiar atunci, a venit o conducătoare a bisericii. Când a aflat că o constrânsesem pe sora Wenjing și că Wenjing nu voise să mai continuie să lucreze cu mine, m-a tratat cu asprime. Ea a spus: „De ce nu poți avea părtășie cu ea calm și s-o ajuți când vezi că greșește? În schimb, tu te-nfurii și te comporți urât cu ea. Rezultatele îndatoririlor tale au fost considerabil de proaste în ultima vreme; trebuie să începi să reflectezi serios asupra ta.” Cuvintele ei chiar m-au durut. Am început să lăcrimez, iar pe dinăutru m-am simțit nedreptățită și-am început să protestez: „Dacă lucrurile n-au mers bine cu lucrarea în ultima vreme, n-a fost doar din cauza mea; de ce sunt eu singura tratată?” Dar atunci m-am gândit la cuvintele lui Dumnezeu: „Dacă tu crezi în suveranitatea lui Dumnezeu, atunci trebuie să crezi că întâmplările de zi cu zi, fie ele bune sau rele, nu au loc la întâmplare. Nu e vorba de faptul că cineva este aspru cu tine dinadins sau că te vizează; totul a fost rânduit de Dumnezeu. De ce orchestrează Dumnezeu toate aceste lucruri? Nu este pentru a te dezvălui drept cine ești sau pentru a te expune; a te expune nu este scopul final. Scopul final este să te desăvârșească și să te mântuiască” („Pentru a dobândi adevărul, trebuie să înveți de la oamenii, de la chestiunile și de la lucrurile din jurul tău” în Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă). Era adevărat: doar cu permisiunea lui Dumnezeu am întâlnit toți acești oameni, evenimente și lucruri acum. Nu era conducătoarea bisericii care-mi făcea zile fripte în mod deliberat; era propria-mi fire coruptă asupra căreia trebuia să reflectez și s-o rezolv. Trebuia să încetez să caut scuze și să mă plâng; trebuia să-mi păstrez o inimă ascultătoare și să accept ceea ce se întâmpla. Când m-am gândit la asta, m-am simțit mai puțin mâhnită de toate care se întâmplaseră.

În seara aceea, n-am putut să dorm. Am stat întinsă în pat, zvârcolindu-mă, în timp ce tot ce se-ntâmplase în ziua aceea rula în continuu în capul meu, ca un film. Am continuat să mă întreb: „Dacă Dumnezeu a rânduit ca eu să fiu tratată și emondată de conducătoarea bisericii, ce ar trebui să învăț din asta? Cum m-am comportat eu cu sora Wenjing?” Știam bine că avea calibru bun, dar n-am încercat să-nvăț de la ea; în schimb, încercasem să concurez cu ea. Voise să scrie articole mărturisind ferm lui Dumnezeu, dar eu încercasem să-i distrug entuziasmul de a scrie acele articole. Cum am putut să fac ceva atât de viclean? Care fusese gândirea din spatele acelui lucru și de unde a venit?

În următoarea zi, în timpul devoționalelor, am citit un pasaj din cuvintele lui Dumnezeu: „Există unii care se tem întotdeauna că alții sunt mai buni și mai înalți decât ei, că alții vor fi stimați, în timp ce ei înșiși sunt neglijați. Lucrul acesta îi determină să-i atace și să-i excludă pe alții. Nu este un caz de invidie față de persoanele mai capabile decât ei? Nu este un astfel de comportament egoist și demn de dispreț? Ce tip de fire este aceasta? Este pizmașă! Ei se gândesc doar la propriile interese, își satisfac doar dorințele proprii, nu au pic de respect pentru îndatoririle altora sau interesele casei lui Dumnezeu – astfel de oameni au o fire rea, iar Dumnezeu nu are deloc dragoste pentru ei. Dacă ești cu adevărat capabil să ții cont de voia lui Dumnezeu, atunci vei putea să tratezi în mod corect alți oameni. Dacă sprijini o persoană bună și o educi să fie competentă, după care va exista o altă persoană talentată în casa lui Dumnezeu, munca ta nu va fi mai ușor de făcut? Nu vei fi fost, atunci, la înălțimea loialității tale în această datorie? Aceasta este o faptă bună înaintea lui Dumnezeu; este minimul de conștiință și rațiune pe care ar trebui să-l aibă cel care este conducător” („Oferă-ți inima sinceră lui Dumnezeu și poți dobândi adevărul” în Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă). „Omenire crudă, brutală! Conspirația și intriga, îmbrâncirea unii cu alții, fuga disperată după reputație și avere, măcelul reciproc – când se vor încheia toate acestea? Dumnezeu a rostit sute de mii de cuvinte și totuși nimănui nu i-a venit mintea la cap. Ei acționează de dragul familiei, al fiilor și al fiicelor lor, pentru carieră, perspective, pentru statut, vanitate și bani, de dragul hainelor, pentru mâncare și trup – acțiunile cui sunt cu adevărat de dragul lui Dumnezeu? Chiar și printre cei ale căror acțiuni sunt de dragul lui Dumnezeu, există foarte puțini care Îl cunosc. Câți nu acționează de dragul propriilor interese? Câți oameni nu-i persecută și discriminează pe alții de dragul menținerii propriului statut?” („Păcătoșii cu siguranță vor fi pedepsiți” din Cuvântul Se arată în trup). Ceea ce spunea Dumnezeu în cuvintele Sale era exact starea mea. După cum s-a dovedit, concurasem cu sora mea pentru recunoaștere și reputație. Fusesem ținută captivă de dorința mea pentru faimă și statut și eram incapabilă să mă extrag din ea. De când începusem să lucrez împreună cu sora Wenjing în această datorie și-am văzut că are calibru bun, pasiunea ei pentru scrierea mărturiilor pe baza experienței și că e lăudată de conducătorii bisericii, fusesem invidioasă și deloc dispusă s-o accept. Mă comparasem mereu cu ea, concurând cu ea în propria-mi minte. O pusesem să conducă mai multe grupruri de întâlniri ca să nu mai aibă timp să scrie articolele ei și când avusese probleme în datoria ei, nu numai că nu o ajutasem, ci o certam până a devenit pasivă și constrânsă. Știam că are calibru bun și că merita să fie antrenată și c-ar fi trebuit s-o ajut mai mult. Dar fusesem invidioasă pe abilitățile ei și nu voisem să fie cineva mai bun decât mine. Când mi-am dat seama că era mai bună decât mine, devenisem invidioasă și ciudoasă. Pentru a-mi păstra propriul statul și reputație, nu numai că nu am ajutat-o, dar am asuprit-o și am încercat să-i distrug entuziasmul de a scrie articole. Eram atât de malițioasă și josnică! Dumnezeu îmi dăduse har, permițându-mi să mă pregătesc în îndeplinirea datoriei de udare. Nu-mi făcusem datoria cum se cuvine pentru a răsplăti iubirea lui Dumnezeu, ci, în schimb, fusesem invidioasă pe abilitățile lui Wenjing și concurasem cu ea pentru faimă și câștig, Eram lipsită complet de conștiință sau rațiune. M-am simțit plină de remușcare și învinovățire de sine, așa că m-am rugat la Dumnezeu, cerându-I să mă îndrume să găsesc sursa acestei probleme.

Apoi am citit cuvintele lui Dumnezeu: „Satana folosește faima și câștigul pentru a controla gândurile omului, până când oamenii nu se pot gândi decât la faimă și câștig. Ei se luptă pentru faimă și câștig, suferă greutăți, îndură umilirea pentru faimă și câștig și sacrifică tot ceea ce au pentru faimă și câștig și vor judeca și hotărî orice de dragul faimei și al câștigului. În acest fel, Satana îi leagă pe oameni cu lanțuri invizibile, iar ei nu au nici puterea și nici curajul de a se debarasa de ele. Fără să știe, ei poartă aceste lanțuri și se târăsc mereu înainte, cu mare dificultate. De dragul acestei faime și a câștigului, omenirea se ferește de Dumnezeu și Îl trădează și devine din ce în ce mai nemernică. Așadar, în acest fel, o generație după alta este distrusă în mijlocul faimei și câștigului Satanei” („Dumnezeu Însuși, Unicul (VI)” din Cuvântul Se arată în trup). Pe măsură ce cumpăneam cuvintele lui Dumnezeu, am înțeles că faima și câștigul erau cătușe pe care Satana le folosea pentru a ne lega și unelte folosite de Satana pentru a ne corupe. Fusesem incapabilă să mă eliberez din cătușele și constrângerile faimei și câștigului, deoarece țelurile mele în viață, ideile și perspectivele fuseseră mereu greșite. Nu mă comportasem pe baza cuvintelor lui Dumnezeu și în conformitate cu cerințele Lui; Făcusem asta în acord cu regulile satanice de a trăi pe care Satana le insuflă în noi, precum: „A fi om înseamnă a merge înainte,” „Omul se chinuiește în amonte; apa curge în aval,” și „Bărbații ar trebui întotdeauna să se străduiască să fie mai buni decât contemporanii lor.” Fie că era la școală sau lucrând în societate, mă zbătusem zi și noapte să dobândesc faimă și câștig, să fiu pe primul loc și să-mi satisfac ambiția de a ieși în evidență. După ce-am crezut în Dumnezeu, tot fusesem sclava reputației și statutului. Când eram lăudată și stimată de frați și surori în datoria mea, iar dorința mea pentru faimă, câștig și statut era împlinită, mă bălăceam în bucuria de a ieși în evidență și mă simțeam atât de fericită. Însă, când vedeam că sora Wenjing era mai bună decât mine, deveam invidioasă pe abilitățile ei. Îmi era teamă că avea să mă eclipseze și să constituie o amenințare pentru poziția mea, așa că făcusem tot ce putusem pentru a o suprima și a o asupri fără a mă gândi o clipă la interesele casei lui Dumnezeu sau la sentimentele ei. În acea clipă, am văzut clar că devenisem o sclavă devotată a faimei și câștigului și că, în vânătoarea mea, îmi pierdusem conștiința și rațiunea, devenisem prefăcută, malițioasă, fiind tot mai egoistă și rea și nu trăisem altceva decât o imagine a diavolului Satana. Faima, câștigul și statutul deveniseră cu adevărat unelte prin care Satana mă corupsese și mă ademenise să mă împotrivesc lui Dumnezeu și să-L trădez. M-am gândit la acei antihriști care fuseseră excluși din casa lui Dumnezeu înainte: Au prețuit statutul mai presus de orice. De dragul statutului, îi excluseseră și-i asupriseră pe frații și surorile lor și pedepsiseră și îi excomunicaseră pe oameni după bunul plac. În cele din urmă, au comis tot felul de răutăți și au fost eliminați. Revelasem propria-mi fire antihristă în maniera în care mă comportasem cu sora Wenjing și știam că dacă nu acceptam judecata și purificarea lui Dumnezeu și nu mă căiam cât de curând, atunci, mai devreme sau mai târziu, aveam să fiu și eu eliminată exact ca acei antihriști. Am văzut că eram într-o stare periculoasă, că întunecimea sufletului meu și eșecurile din datoria mea erau judecata și disciplina aspră a lui Dumnezeu. Voia lui Dumnezeu era că eu trebuia să reflectez asupra mea, să mă întorc și să renunț la calea greșită pe care o urmam, înainte de a fi prea târziu.

Așa că, m-am rugat la Dumnezeu și I-am cerut să mă îndrume spre calea de practică. Am citit asta în cuvintele lui Dumnezeu: „Gândește-te la acest lucru: ce fel de schimbări trebuie să facă o persoană dacă vrea să evite să cadă în mrejele acestor situații, să poată să scape de ele și să se elibereze de persecuțiile și robia acestor lucruri? Ce trebuie să obțină o persoană înainte să poată fi cu adevărat liberă și eliberată? Pe de o parte, trebuie să poată vedea limpede lucrurile: faima, averea și poziția nu sunt decât unelte și metode pe care Satana le folosește pentru a-i corupe pe oameni, a-i prinde în capcană, a le face rău și a le pricinui depravarea. În teorie, mai întâi trebuie să dobândești o înțelegere clară a acestui lucru. În plus, trebuie să înveți să renunți la aceste lucruri și să le lași deoparte. […] Trebuie să înveți să renunți și să lași deoparte aceste lucruri, să-i recomanzi pe alții și să le permiți să se remarce. Nu lupta și nu te grăbi să profiți imediat ce apare o oportunitate să ieși în evidență sau să obții glorie. Trebuie să înveți să te dai la o parte, dar nu trebuie să întârzii îndeplinirea datoriei tale. Fii o persoană care lucrează în liniște și obscuritate și care nu se dă mare în fața altora în timp ce-și îndeplinește cu loialitate datoria. Cu cât renunți mai mult la prestigiul și statutul tău și cu cât îți lași mai mult deoparte propriile interese, cu atât vei deveni mai liniștit, cu atât se va deschide un spațiu mai mare în inima ta și cu atât mai mult ți se va îmbunătăți starea. Cu cât te lupți și concurezi mai mult, cu atât mai întunecată va fi starea ta. Dacă nu crezi asta, încearcă și vei vedea! Dacă vrei să schimbi acest tip de stare și să nu fii controlat de aceste lucruri, atunci trebuie să le dai întâi deoparte și să renunți la ele” („Oferă-ți inima sinceră lui Dumnezeu și poți dobândi adevărul” în Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă). „Funcțiile nu sunt aceleași. Există un singur trup. Fiecare își îndeplinește datoria, fiecare în dreptul său și făcând tot ce-i stă în putință – pentru fiecare scânteie există un fulger de lumină – și căutând maturitatea în viață. Astfel, Eu voi fi mulțumit” („Capitolul 21” din „Cuvântări ale lui Hristos la început” în Cuvântul Se arată în trup). Cuvintele lui Dumnezeu mi-au arătat calea de practică. Ele mi-au arătat că, atunci când îmi veneau gânduri de invidie, trebuie să mă rog la Dumnezeu și să mă lepăd de intenția mea defectuoasă, să dau deoparte propriile interese, să pun lucrarea casei lui Dumnezeu pe primul loc și să țin cont de voia lui Dumnezeu. Cu toții avem propriile puncte tari și slabe, însă voia lui Dumnezeu este ca noi să învățăm din punctele tari ale fiecăruia dintre noi și să compemnsăm propriile slăbiciuni, pentru ca toți să poată sta la propriul post și să-și îndeplinească scopul cât mai bine cu putință. Sora Wenjing era de calibru bun, o persoană care urmărea adevărul. Motivul pentru care casa lui Dumnezeu rânduise ca ea să lucreze cu mine nu era pentru ca eu să devin invidioasă pe abilitățile ei și să concurez cu ea în a ne da în spectacol, ci pentru ca eu să pot învăța din punctele ei tari și să compensez pentru propriile puncte slabe. Aceasta era bunătatea lui Dumnezeu față de mine. Trebuia să-mi corectez atitudinea: Când alții erau mai buni decât mine și aveau punctele lor tari, trebuia să accept faptele și să-mi admit propriile slăbiciuni și limite. Trebuia să învăț de la sora mea. Îndeplinisem această datorie de ceva vreme și înțelesesem mai bine principiile. Astfel, trebuia să fac ce puteam pentru a-mi ajuta sora, pentru a ne putea face datoria împreună în armonie.

Mai târziu am abordat-o pe sora Wenjing și m-am destăinuit ei cu privire la corupția pe care o revelasem. Mi-am cerut scuze de la ea și ea și-a deschis inima la mine și a avut părtășie despre ce învățase din asta. M-a consolat și m-a încurajat și m-am simțit foarte rușinată și vinovată. Ulterior, când am văzut că avea dificultăți în datoria ei, mă gândeam uneori în sinea mea: „Dacă o ajut să rezolve această problemă, conducătorii o vor vedea doar pe ea făcându-și bine treaba. Nimeni nu va ști ce am făcut pentru a o ajuta. Oportunitatea de a ieși în evidență și de a se da în spectacol va fi doar a ei.” Din cauza asta, mă simțeam un pic reținută în a o ajuta, dar deveneam rapid conștientă că, încă o dată, încercam să concurez cu ea pentru faimă și câștig și mă rugam pentru ajutorul lui Dumnezeu în a-mi corecta motivele și luam inițiativa de a o ajuta. Cu timpul, starea mi s-a îmbunătățit. Nu m-am mai simțit acea suferință și descurajare pe care obișnuiam să le am în adâncul inimii și relația mea cu sora Wenjing a devenit mai armonioasă. Sora Wenjing avea părtășie cu mine în mod deschis despre starea ei sau ce dobândise și inima îmi era plină de dulceață și bucurie.

Trecerea prin această experiență mi-a permis să recunosc adevărata corupție a invidiei mele și umanitatea mea malițioasă. M-a făcut să mă disprețuiesc, în același timp ajutându-mă să ajung la ceva înțelegere practică a firii drepte a lui Dumnezeu. M-a ajutat să învăț cum să scap de cătușele și constrângerile propriei invidii și am gustat pacea și stabilitatea care vin din comportamentul conform cuvântului lui Dumnezeu adevărul. Mi-a dat dorința de a urmări adevărul, de a mă lepăda de firea mea coruptă și de a-mi face datoria cum se cuvine. Slăvită fie mântuirea lui Dumnezeu!

Anterior: 41. Înlocuind invidia cu mărinimia

Înainte: 43. Renunțând la egoism, sunt dezrobit

Ai vrea să știi cum să-L întâmpini pe Domnul înaintea marilor dezastre? Participă la întâlnirea noastră online, care te va ajuta să găsești calea.

Conținut similar

10. Eliberarea inimii

de Zheng Xin, Statele UniteÎn octombrie 2016, soțul meu și cu mine am acceptat lucrarea lui Dumnezeu din zilele de pe urmă pe când eram în...

2. Calea spre purificare

de Allie, Statelor UniteAm fost botezată în numele Domnului Isus în 1990 și în 1998 devenisem conlucrătoare în cadrul bisericii Mulțumită...

Setări

  • Text
  • Teme

Culori compacte

Teme

Fonturi

Mărime font

Spațiu între linii

Spațiu între linii

Lățime pagină

Cuprins

Căutare

  • Căutare în text
  • Căutare în carte

Contactează-ne pe Messenger