41. Înlocuind invidia cu mărinimia

de Fu Dan, China

Cu câțiva ani în urmă, sora Xiaojie a fost transferată la biserica noastră ca să mă ajute cu îndatoririle de conducere. De-a lungul timpului, am văzut că, deși era tânără, era de un calibru bun și foarte capabilă. Atunci când apăreau probleme, ea practica adevărul și se axa pe căutarea principiilor acestuia. Nu mă puteam compara cu ea în privința calibrului sau a capacității de lucru. Chiar o admiram și o consideram talentată. Odată, la o ședință a colegilor, o conducătoare m-a întrebat dacă în biserică există oameni care caută adevărul și au un calibru bun. Fără ezitare, i-am vorbit despre calitățile surorii Xiaojie. Curând, conducătoarea a invitat-o la ședința colegilor și a rugat-o să participe la mai multe dintre ședințele următoare. Treptat, am început să mă simt puțin stânjenită, gândindu-mă: „Eram mereu cea care participa la ședințe, iar conducătoarea discuta lucrarea bisericii cu mine. Acum îi cere lui Xiaojie să participe. Se pare că vrea să-și concentreze eforturile pe instruirea ei. Dacă aș fi știut, nu i-aș mai fi menționat calitățile.” Simțeam că fusesem uitată și lăsată în urmă din cauza ei. Mă simțeam din ce în ce mai mâhnită, iar în mintea mea încolțea o idee vagă că ar fi grozav să fie transferată de conducătoare. Dacă nu am mai fi împreună, n-aș mai fi pe o treaptă inferioară ei și atunci conducătoarea poate că ar discuta lucrurile cu mine. Însă știam că Xiaojie n-avea să fie transferată din nou atât de repede. Mă simțeam de parcă o greutate mă apăsa pe inimă. În plus, nu eram dispusă să mă supun. M-am cufundat, în taină, în cuvintele lui Dumnezeu, citind, memorând și cumpănindu-le mai mult ca să o pot eclipsa în părtășii asupra adevărului pentru a arăta ce pot. Însă motivele mele erau greșite. Pur și simplu mă întreceam cu ea pentru statut, așa că nu aveam lucrarea Duhului Sfânt în datoria mea. Nu puteam înțelege sau rezolva nicio problemă.

Odată, două surori au fost alese diaconi bisericești. Își făceau griji că nu înțeleg adevărul îndeajuns pentru a rezolva problemele practice ale altora privind intrarea în viață. Nu voiau să-și asume funcția. Auzind asta, m-am gândit: „Despre care cuvinte ale lui Dumnezeu pot avea părtășie pentru a le soluționa starea astfel încât toată lumea să vadă că sora Xiaojie nu e mai bună ca mine?” De îndată ce surorile acelea au terminat, m-am grăbit să citesc niște pasaje din cuvintele lui Dumnezeu și apoi să am părtășie. Dar voiam numai să mă dau în spectacol și să fiu admirată, nu să mă liniștesc înaintea lui Dumnezeu și să caut adevărul pentru a găsi sursa problemei. Părtășia mea a fost un eșec. Văzându-le cum stau acolo fără să răspundă a fost foarte stânjenitor. Nu știam ce să spun. Apoi sora Xiaojie a intervenit cu o părtășie despre sensul îndeplinirii lucrării noastre și a vorbit despre propria experiență și înțelegere și despre voia lui Dumnezeu. Surorile au fost emoționate până la lacrimi și au hotărât să accepte datoria aceea. Văzându-le că se uită cu admirație la Xiaojie, am rămas cu un gust amar. Toată lumea era de acord cu mine înainte să vină ea, dar, după ce s-a alăturat bisericii, a câștigat foarte repede un avantaj în toate. Conducătoarea o prețuia, frații și surorile o admirau, iar eu nu mă puteam compara cu ea chiar dacă fusesem conducătoare de mai mult timp. Îmi făceam griji cu privire la ce credeau ceilalți despre mine. Aveau să spună că îmi lipsea realitatea adevărului, că, prin comparație, o puneam pe ea într-o lumină favorabilă? În perioada aceea, gândurile mele erau măcinate de acest lucru. Simțeam că sora Xiaojie îmi fura lumina reflectoarelor și am început s-o invidiez. Uneori îmi doream să pot s-o alung din biserica noastră într-un fel care ar beneficia ambele părți. M-am tot gândit, dar nu mi-a venit nicio idee. De asemenea, simțeam că mă îndepărtez de Dumnezeu și că sufletul meu se scufundă în întuneric. Părtășia mea despre cuvintele lui Dumnezeu nu avea nicio lumină și nu-i puteam ajuta pe ceilalți cu problemele lor. Tot îmi făceam datoria în fiecare zi, dar mă chinuiam și sufeream. Rugându-mă, I-am arătat starea mea lui Dumnezeu, cerându-I îndrumare pentru a-I înțelege voia și a-mi cunoaște corupția.

Ulterior, am citit aceste cuvinte de la Dumnezeu: „Pentru a fi un conducător al bisericii, trebuie să înveți nu numai să folosești adevărul pentru rezolvarea problemelor, ci și să descoperi și să cultivi oameni talentați, pe care categoric nu trebuie să-i suprimi sau să-i invidiezi. O astfel de îndeplinire a datoriei este conform standardului, iar conducătorii și lucrătorii care procedează astfel sunt la standardul cerut. Dacă vei deveni capabil să acționezi în toate lucrurile conform principiilor, atunci vei fi la înălțimea loialității tale. Există unii care se tem întotdeauna că alții sunt mai buni și mai înalți decât ei, că alții vor fi stimați, în timp ce ei înșiși sunt neglijați. Lucrul acesta îi determină să-i atace și să-i excludă pe alții. Nu este un caz de invidie față de persoanele mai capabile decât ei? Nu este un astfel de comportament egoist și demn de dispreț? Ce tip de fire este aceasta? Este pizmașă! Ei se gândesc doar la propriile interese, își satisfac doar dorințele proprii, nu au pic de respect pentru îndatoririle altora sau interesele casei lui Dumnezeu – astfel de oameni au o fire rea, iar Dumnezeu nu are deloc dragoste pentru ei” („Oferă-ți inima sinceră lui Dumnezeu și poți dobândi adevărul” în Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă). Cuvintele lui Dumnezeu mi-au străpuns inima. Ele mi-au expus întocmai starea. Văzând calibrul înalt și părtășia practică a surorii mele și că era prețuită de conducătoare și admirată de ceilalți, am fost invidioasă și am respins-o. Abia așteptam să părăsească biserica. Nu am luat în considerare impactul pe care acest lucru l-ar fi avut asupra lucrării bisericii și a intereselor casei lui Dumnezeu. Nu am arătat decât răutate și am fost foarte egoistă și demnă de dispreț. Îmi lipsea complet umanitatea normală! Cum putea felul în care îmi făceam datoria să nu-L dezguste pe Dumnezeu? Am pierdut îndrumarea Duhului Sfânt în datoria mea și m-am cufundat în întuneric. Aceea era firea dreaptă a lui Dumnezeu. Așa că m-am rugat lui Dumnezeu, cerându-I să mă îndrume ca să renunț la statut, să trăiesc o umanitate normală și să lucrez bine cu sora mea.

Apoi am citit aceste cuvinte de la Dumnezeu: „Dacă ești cu adevărat capabil să ții cont de voia lui Dumnezeu, atunci vei putea să tratezi în mod corect alți oameni. Dacă sprijini o persoană bună și o educi să fie competentă, după care va exista o altă persoană talentată în casa lui Dumnezeu, munca ta nu va fi mai ușor de făcut? Nu vei fi fost, atunci, la înălțimea loialității tale în această datorie? Aceasta este o faptă bună înaintea lui Dumnezeu; este minimul de conștiință și rațiune pe care ar trebui să-l aibă cel care este conducător” („Oferă-ți inima sinceră lui Dumnezeu și poți dobândi adevărul” în Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă). M-am simțit și mai vinovată și plină de regrete. Dumnezeu vrea ca mai mulți oameni care urmează adevărul să se ridice și să coopereze cu Dumnezeu. Eram conducătoare a bisericii, dar nu dădeam importanță voii lui Dumnezeu. Când am văzut un astfel de om lucrând în biserică, nu numai că nu m-am bucurat, ci am fost invidioasă și m-am îngrijorat în privința statutului meu. Nu aveam nici cea mai de bază conștiință și rațiune a unui om. Am văzut că eram complet nepotrivită să fiu conducătoare și mi-am urât egoismul. Faptul că sora Xiaojie avea un calibru bun și rezolva problemele prin părtășie era benefic pentru lucrarea bisericii și pentru viețile fraților și surorilor. Ar fi trebuit s-o sprijin și să învăț din calitățile ei. Să lucrez bine cu ea în datoria noastră era singura cale de a ține cont de voia lui Dumnezeu. Odată ce am înțeles voia lui Dumnezeu, tot am mai fost puțin invidioasă când am observat că ceilalți erau de acord cu sora Xiaojie, dar mă rugam și mă lepădam de mine. M-am concentrat pe a trăi înaintea lui Dumnezeu pentru a-mi face bine datoria, nu m-am mai gândit atât de mult la cine era admirat și am fost mult mai puțin invidioasă. Am devenit capabilă să cercetez și să discut lucrurile cu ea când întâmpinam o problemă și m-am folosit de calitățile ei pentru a-mi compensa slăbiciunile, căutând împreună principiile adevărului. M-am simțit mult mai liberă și în largul meu. După ce am trecut printr-o mică schimbare, m-am gândit că natura mea invidioasă s-a ameliorat, dar am fost surprinsă când am întâmpinat altă situație care mi-a arătat cât de adânc înrădăcinată era natura mea satanică. Trebuia să trec prin mai multă judecată și mustrare de la Dumnezeu pentru a fi curățită.

Odată, eu și Xiaojie am mers la o ședință a colegilor unde conducătoarea m-a salutat scurt și apoi a început să discute lucrarea bisericii cu Xiaojie. Stăteam pur și simplu la o parte, simțindu-mă ca a cincea roată la căruță și am intrat repede într-o dispoziție proastă. I-am aruncat o privire furioasă lui Xiaojie și nu m-am putut abține să nu fiu suspicioasă, gândindu-mă: „Deci conducătoarea te prețuiește mai mult decât pe mine. Ești copilul de aur în biserică și în ochii conducătoareai, iar eu pur și simplu te fac să dai bine prin comparație.” Ulterior, am auzit că Xiaojie fusese trimisă de conducătoare să participe la predici în altă zonă și să primească puțină instruire. Nu m-am bucurat deloc să aud asta. „De ce vrea să se ducă Xiaojie și nu eu?” m-am gândit. „Chiar sunt atât de rea? Chiar nu merit nici măcar puțină instruire?” M-am simțit rușinată și de parcă fusesem stropită cu apă rece. Nu eram deloc capabilă să accept acel lucru, gândindu-mă că am investit în datoria mea la fel de mult ca ea. Dar eu eram lăsată în urmă, în timp ce ea mergea să asculte predici. Am simțit că eram complet trecută cu vederea și că indiferent ce aș fi făcut, n-aș fi putut fi niciodată la fel de bună ca ea. Cu cât mă comparam cu ea mai mult în felul acela, cu atât mai rău mă simțeam și am început să trăiesc din nou într-o stare de invidie și ciudă. Abia așteptam să fim puse să lucrăm separat de către conducătoare ca să am ocazia să ies în evidență.

Curând după aceea, soțul lui Xiaojie s-a îmbolnăvit grav. A fost foarte greu pentru ea. Am consolat-o și am încurajat-o să se roage și să caute voia lui Dumnezeu în această încercare, dar nu m-am putut abține să nu mă gândesc: „Ajunsese în vârf. Acum e rafinată și este într-o stare proastă, deci e șansa mea să mă afirm. Dacă starea ei se ameliorează, nu voi mai avea niciodată șansa asta. Sper că această rafinare va dura o vreme pentru ea. Atunci toată lumea va vedea că are părtășii bune când lucrurile sunt normale, dar nu poate trăi realitatea cuvintelor lui Dumnezeu. Atunci n-o vor mai admira atât de mult. Conducătoarea s-ar putea să vadă că îi lipsește realitatea adevărului și n-o va mai instrui, iar atunci firește că ceilalți mă vor admira pe mine.” Chiar nu m-am gândit prea mult la starea mea de spirit, ci am lăsat pur și simplu acele gânduri să treacă. Într-o zi, două surori au întrebat îngrijorate despre Xiaojie, iar eu am spus că era într-o stare deplorabilă și că, deși de obicei avea părtășii grozave, devenise pesimistă pe parcursul încercării și îi lipsea adevărata statură. Odată ce am spus asta, m-am simțit neliniștită. Exageram lucrurile ca s-o judec și s-o înjosesc. Dar când am văzut că surorile acelea m-au crezut, m-am bucurat în secret. Am crezut că n-o vor mai admira atât de mult pe Xiaojie. Însă, ulterior, când am văzut-o, deși chiar suferea și plângea ori de câte ori se ruga, nu a lăsat deloc acest lucru să-i afecteze datoria. Nu m-am putut abține să nu mă simt puțin vinovată. În fața acelei încercări, ar fi greu să nu suferim și să nu simțim puțină slăbiciune. Dacă aș fi avut cu adevărat umanitate, m-aș fi rugat pentru ea și aș fi făcut tot ce mi-ar fi stat în putință s-o ajut și s-o sprijin. Dar eu ce-am făcut? M-am simțit groaznic din cauza asta. Am venit înaintea lui Dumnezeu în rugăciune, spunând: „O, Dumnezeule! Sunt mult prea invidioasă. Am judecat-o și am înjosit-o pe sora Xiaojie ca să o pot depăși. Ba chiar m-am bucurat de durerea ei și abia am așteptat să devină pesimistă și să se poticnească. Îmi lipsește complet umanitatea. Dumnezeule, Te rog să mă îndrumi și să mă luminezi ca să-mi cunosc corupția și să mă eliberez de firea mea satanică.”

După ce m-am rugat, am citit asta în cuvintele lui Dumnezeu: „Dacă unii oameni văd că alții sunt mai buni decât ei, îi suprimă, încep să împrăștie un zvon despre ei sau recurg la niște mijloace fără scrupule, astfel încât alții să nu-i privească de sus și astfel încât nimeni să nu fie mai bun ca altcineva, atunci aceasta este firea coruptă a aroganței și neprihănirii de sine, precum și a nemerniciei, înșelăciunii și perfidiei, iar acești oameni nu se dau înapoi de la nimic ca să-și atingă ținta. Ei trăiesc în felul acesta și totuși se cred măreți și buni. Însă, au ei inimi temătoare de Dumnezeu? Mai întâi, vorbind din perspectiva naturilor acestor chestiuni, oare oamenii care se comportă astfel nu fac pur și simplu cum le e pe plac? Se gândesc ei la interesele familiei lui Dumnezeu? Ei se gândesc doar la propriile sentimente și vor doar să-și atingă scopurile, indiferent de pierderea pe care o suferă lucrarea familiei lui Dumnezeu. Oamenii de felul acesta nu sunt doar aroganți și cu neprihănire de sine, ci și egoiști și vrednici de dispreț; ei sunt cu totul nepăsători la intenția lui Dumnezeu, iar astfel de oameni nu au, fără nicio umbră de îndoială, inimi temătoare de Dumnezeu. Iată de ce fac doar ceea ce vor ei și acționează la întâmplare, fără niciun sentiment de vinovăție, fără nicio frământare, fără vreo teamă sau îngrijorare și fără să se gândească la consecințe. Asta e ceea ce fac ei adeseori și este modul în care s-au comportat întotdeauna. Care sunt consecințele cu care se confruntă astfel de oameni? Vor avea necazuri, nu-i așa? Ca s-o spunem ușor, astfel de oameni sunt mult prea geloși și au o dorință prea puternică de faimă și statut personal; sunt prea înșelători și trădători. Pentru a o spune mai dur, problema esențială este că inimile acestor oameni nu se tem câtuși de puțin de Dumnezeu. Ei nu se tem de Dumnezeu, se cred din cale-afară de importanți și privesc fiecare aspect al ființei lor ca fiind mai presus decât Dumnezeu și decât adevărul. În inimile lor, Dumnezeu este cel mai puțin vrednic de a fi amintit și cel mai neînsemnat; El nu deține niciun statut în inimile lor. […] Ai spune sau nu că o astfel de persoană este îngrozitoare? Ce fel de persoană ai spune că este una care nu-L venerează pe Dumnezeu? Nu este arogantă? Nu este Satana? Ce fel de lucruri nu Îl venerează pe Dumnezeu? Lăsând deoparte animalele, printre toți cei care nu-L venerează pe Dumnezeu se numără demonii, arhanghelul Satana și cei care Îl înfruntă pe Dumnezeu” („Cele cinci condiții ale oamenilor înainte de a intra pe drumul cel bun al credinței în Dumnezeu” în Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă). Aceste cuvinte mi-au străpuns inima. Eram exact un astfel de om. Știam că sora Xiaojie avea un calibru bun, căuta adevărul și merita să fie instruită, dar când am văzut că era prețuită de conducătoare și că aceasta voia s-o trimită la întruniri, am fost descumpănită. M-am simțit nedreptățită și nu am putut accepta asta. Am devenit invidioasă, îmi era ciudă pe ea și îmi doream foarte mult să fie transferată de conducătoare. Când era slăbită și suferea pe parcursul încercării ei, m-am prefăcut că o ajutam, dar m-am bucurat de suferința ei. Voiam să devină pesimistă ca eu să pot avea lumina reflectoarelor. Ba chiar am judecat-o și am înjosit-o în fața celorlalți ca să mă înalț pe mine, numai ca să pot ieși în evidență. Crezusem în Dumnezeu ani la rând, dar nu aveam nicio venerație față de El. Am fost invidioasă și am făcut lucruri necinstite doar pentru a-mi proteja statutul. Eram atât de demnă de dispreț și malițioasă. Eram îngustă la minte, încrezută, haină, josnică și meschină! Cum eram eu diferită de Satana? Numai Satana nu suportă să vadă că lucrurile merg bine și vrea ca oamenii să fie pesimiști, departe de Dumnezeu și să-L trădeze. Era limpede că mă comportam ca un lacheu al Satanei, perturbând lucrarea bisericii. Subminam casa lui Dumnezeu și făceam rău, stând alături de Satana împotriva lui Dumnezeu! Chiar și așa, aveam o părere foarte bună despre mine. În mod evident, îmi lipsea realitatea adevărului, iar calibrul meu era inferior celui al surorii Xiaojie. Mă întreceam mereu pentru statut, vrând s-o depășesc. Eram atât de arogantă și lipsită de cunoaștere de sine! Atunci chiar m-am urât și am vrut să mă eliberez imediat de firea mea satanică.

După aceea, am citit asta în cuvintele lui Dumnezeu: „Sursa răzvrătirii și împotrivirii omului față de Dumnezeu este faptul că omul a fost corupt de Satana. Din cauza corupției Satanei, conștiința omului a devenit amorțită; el este imoral, gândurile lui sunt decăzute și are un mod de gândire înapoiat. Înainte să fie corupt de Satana, omul Îl urma în mod natural pe Dumnezeu și Îi asculta cuvintele după ce le auzea. El avea, în mod natural, o conștiință și o rațiune sănătoasă și, în același timp, o umanitate normală. După ce au fost corupte de Satana, rațiunea, conștiința și umanitatea inițală a omului au devenit inerte și afectate de Satana. Așadar, el și-a pierdut ascultarea și dragostea pentru Dumnezeu. Rațiunea omului a devenit aberantă, firea lui a devenit asemenea firii unui animal și răzvrătirea lui față de Dumnezeu este mai frecventă și mai dureroasă. Și, totuși, omul nu este conștient de acest lucru și nu îl recunoaște, ci doar se împotrivește și se răzvrătește orbește. Firea omului este dezvăluită în expresiile rațiunii, înțelegerii și conștiinței lui; pentru că rațiunea și înțelegerea lui nu sunt sănătoase, iar conștiința lui a devenit extrem de inertă, atunci firea lui este una de răzvrătire împotriva lui Dumnezeu. Dacă rațiunea și înțelegerea omului nu se pot schimba, atunci schimbările în firea lui sunt în afara oricărei discuții, așa cum este și conformarea cu voia lui Dumnezeu. Dacă rațiunea omului nu este una sănătoasă, el nu-L poate sluji pe Dumnezeu și nu este potrivit să fie folosit de Dumnezeu” („A avea o fire neschimbată înseamnă a fi în vrăjmășie cu Dumnezeu” din Cuvântul Se arată în trup). Asta m-a ajutat să înțeleg că mă răzvrăteam mereu împotriva lui Dumnezeu, mă împotriveam Lui, trăind în corupție pentru că fusesem coruptă de Satana. Îmi fuseseră inoculate principii și logici ca: „Fiecare om pentru el însuşi şi diavolul îl ia pe cel mai din spate”, „Sunt propriul meu domn în cer și pe întregul pământ”, „Nu pot fi doi stăpâni într-o casă”, „Un om îşi lasă numele în urmă oriunde stă, aşa cum gâsca scoate ţipete oriunde zboară” și altele. Acceptasem aceste dictoane de la Satana, iar perspectivele mele, regulile de supraviețuire și rațiunea mea au fost pervertite, făcându-mă mai arogantă, rea și lipsită de umanitate. Controlată de aceste otrăvuri satanice, voiam doar să caut faima și statutul și să fiu admirată. Voiam să ies în evidență în orice mulțime și nu voiam să mă depășească nimeni, iar oricând mă întrecea cineva, nu mă puteam abține să nu devin competitivă. Dacă nu-i puteam depăși pe ceilalți, mă cuprindea invidia și ciuda sau chiar făceam lucruri necinstite pentru a-mi atinge țelul. Nu arătam decât firile satanice arogante, înșelătoare și vicioase. Pretindeam că îmi fac datoria, dar, de fapt, lucram pentru mine însămi, făcând rău și împotrivindu-mă lui Dumnezeu. M-am gândit la antihriștii care fuseseră excomunicați. Erau pur și simplu invidioși și înverșunați față de oricine căuta adevărul sau era atent la voia lui Dumnezeu și tratau pe oricine le amenința statutul ca pe un ghimpe în coaste. Erau despotici și dușmănoși și chiar voiau ca alții să fie alungați din biserică pentru ca ei să poată deține puterea supremă. Toți au sfârșit prin a fi alungați din biserică pentru că au făcut atât de mult rău. Nu eram atât de dușmănoasă și nu făceam atât de mult rău ca antihriștii, dar eram invidioasă și controlată de natura mea arogantă și vicioasă. Ba chiar i-am exclus și judecat pe alții pentru a-mi păstra statutul. Eram pe calea antihristului care I se împotrivește lui Dumnezeu. Firea dreaptă a lui Dumnezeu nu tolerează nicio ofensă. Știam că dacă nu mă căiam, aveam să fiu respinsă și eliminată de Dumnezeu. Acest lucru era înfricoșător pentru mine. Știam că Dumnezeu mă apăra prin judecata Lui aspră. Altfel nu aș fi reflectat asupra mea, regretele ar fi venit prea târziu, când aș fi făcut ceva cu adevărat rău. În timp ce cugetam la voia lui Dumnezeu, eram cu adevărat emoționată. M-am rugat lui Dumnezeu, gata să mă căiesc și să mă schimb.

Într-o zi, în devoționalele mele, am citit aceste cuvinte ale lui Dumnezeu: „Pentru toți cei care își îndeplinesc datoria, oricât de profund sau superficial ar fi înțelege adevărul, cel mai simplu mod de practică prin care să intre în realitatea adevărului este să se gândească, în toate, la interesele casei lui Dumnezeu și să renunțe la dorințele egoiste, la intențiile individuale, la motive, reputație și statut. Să pună interesele casei lui Dumnezeu pe primul loc – măcar atât ar trebui să facă un om. Dacă o persoană care îndeplinește această datorie nu poate face nici măcar atât, atunci cum se poate spune că își face datoria? Asta nu înseamnă a-ți îndeplini datoria. Ar trebui să ții cont mai întâi de interesele casei lui Dumnezeu, să te gândești la lucrarea Sa și să pui aceste considerații înainte de toate; abia după aceea poți să te gândești la stabilitatea statutului tău sau la cum te văd alții. […] În plus, ar trebui să poți să-ți îndeplinești responsabilitățile, să-ți onorezi obligațiile și îndatoririle, să lași deoparte dorințele tale egoiste, să-ți lași deoparte intențiile și motivele, să ai considerație pentru voia lui Dumnezeu și să pui interesele lui Dumnezeu și ale casei Sale pe primul loc. După ce vei fi experimentat aceste lucruri o vreme, vei simți că acesta este un mod bun de a trăi. Înseamnă să trăiești deschis și onest, fără să fii o persoană meschină sau bună de nimic, și să trăiești cu dreptate și onoare, în loc să fii îngust la minte sau răutăcios. Vei simți că așa ar trebui să trăiască și să acționeze o persoană. Treptat, dorința din inima ta de a-ți satisface propriile interese se va diminua” („Oferă-ți inima sinceră lui Dumnezeu și poți dobândi adevărul” în Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă). „Funcțiile nu sunt aceleași. Există un singur trup. Fiecare își îndeplinește datoria, fiecare în dreptul său și făcând tot ce-i stă în putință – pentru fiecare scânteie există un fulger de lumină – și căutând maturitatea în viață. Astfel, Eu voi fi mulțumit” („Capitolul 21” din „Cuvântări ale lui Hristos la început” în Cuvântul Se arată în trup). Din cuvintele lui Dumnezeu, am înțeles că Dumnezeu prestabilește calibrul fiecăruia și ce rol va putea juca. Nu poți să te întreci sau să te zbați pentru aceste lucruri. Când altcineva are un calibru mai bun, când Dumnezeu prestabilește că trebuie să fiu iarba și nu copacul, trebuie să fiu doar acel fir de iarbă și să îndeplinesc bucuroasă acel rol. Nu mai voiam să mă întrec cu alții pentru statut, ci să renunț la dorințele mele egoiste și să nu mai trăiesc după firea mea satanică, să pun interesele casei lui Dumnezeu pe primul loc și să-mi fac cu adevărat datoria bine, într-un mod realist. Aceasta este singura modalitate de a trăi în lumină. Am fost deschisă cu surorile în privința corupției mele și mi-am cerut iertare de la sora Xiaojie. Când a aflat despre intențiile și faptele mele rele, nu m-a învinovățit deloc, ci a avut părtășie cu mine asupra adevărului pentru a mă ajuta. Am fost foarte emoționată. De asemenea, am urât faptul că îmi lipsise umanitatea și o rănisem. Mai târziu, m-am rugat lui Dumnezeu ca să încetez să complotez pentru statut și ca doar să-mi fac datoria bine.

Puțin după o lună, Xiaojie s-a întors din călătoria ei și ne-a împărtășit ce învățase la întruniri. Părtășia ei chiar a fost edificatoare și folositoare, dar când am văzut că ceilalți ascultă cu atenție, m-a cuprins din nou acel sentiment stânjenitor. Mi-am dat seama că mă zbăteam iarăși pentru statut și că eram invidioasă, așa că m-am rugat repede lui Dumnezeu ca să mă pot lăsa la o parte. Mi-am amintit un lucru pe care îl auzisem într-o predică și anume că un om rațional care Îl slujește pe Dumnezeu nu devine invidios, ci speră ca ceilalți să fie mai buni decât el, astfel încât mai mulți oameni să poată împărtăși povara lui Dumnezeu. Un astfel de om se poate bucura când Dumnezeu câștigă pe cineva. Mi-am dat seama că făcuse progrese și învățase lucruri din călătoria ei pentru a asculta predici și că-i putea uda și ajuta pe ceilalți. Acest lucru era benefic pentru înțelegerea tuturor asupra adevărului și Îl mângâia pe Dumnezeu. Trebuia să învăț de la ea și să mă folosesc de calitățile ei în datoria mea. Acest lucru era cel mai important. Când m-am rugat și m-am lepădat de mine în felul acela, m-am simțit mult mai împăcată. Orice ar fi crezut frații și surorile și oricare ar fi fost funcția mea în biserică nu mai conta pentru mine. Pur și simplu m-am calmat, i-am ascultat părtășia și i-am sorbit luminarea. Am lucrat alături de ea pentru a căuta principiile adevărului în munca noastră. După aceea, când lucram împreună și vedeam cum conducătoarea discută ceva cu ea, nu aveam nimic împotrivă și nu mă simțeam invidioasă. Asta a fost o mare ușurare pentru mine. Am experimentat personal faptul că m-am simțit mai în largul meu și mai cinstită când am renunțat la invidia mea și, pe parcurs, am fost capabilă să trăiesc o asemănare umană. Numai datorită judecății și mustrării cuvintelor lui Dumnezeu, m-am schimbat puțin. Slavă lui Dumnezeu pentru mântuirea mea!

Anterior: 40. Un leac pentru invidie

Înainte: 42. Respirând cu ușurință fără invidie

Ai vrea să știi cum să-L întâmpini pe Domnul înaintea marilor dezastre? Participă la întâlnirea noastră online, care te va ajuta să găsești calea.

Conținut similar

10. Eliberarea inimii

de Zheng Xin, Statele UniteÎn octombrie 2016, soțul meu și cu mine am acceptat lucrarea lui Dumnezeu din zilele de pe urmă pe când eram în...

11. M-am reunit cu Domnul

de Lilan, Coreea de SudDumnezeu Atotputernic spune: „Hristos din zilele de pe urmă aduce viață și aduce calea trainică și veșnică a...

Cuvânt înainte

Anul 1991 a fost un an de o însemnătate enormă și vastă pentru întreaga omenire, pe cât de profund coruptă este ea. Acesta a fost anul în...

32. Un progres

de Fangfang, ChinaToți cei din familia mea credem în Domnul Isus și, cu toate că în biserica noastră eram doar o credincioasă de rând,...

Setări

  • Text
  • Teme

Culori compacte

Teme

Fonturi

Mărime font

Spațiu între linii

Spațiu între linii

Lățime pagină

Cuprins

Căutare

  • Căutare în text
  • Căutare în carte

Contactează-ne pe Messenger