de Xiaowei, China

Dumnezeu Atotputernic spune: „În firile oamenilor normali nu există necinste sau înșelăciune, oamenii au o relație normală unii cu ceilalți, ei nu rămân singuri, iar viețile lor nu sunt nici mediocre, nici decadente. Deci, la fel este înălțat Dumnezeu printre toți, cuvintele Lui pătrund printre oameni, ei trăiesc în pace unul cu celălalt și, sub îngrijirea și protecția lui Dumnezeu, pământul este plin de armonie, fără amestecul Satanei, iar slava lui Dumnezeu deține cea mai mare importanță în rândul oamenilor. Astfel de oameni sunt ca îngerii: puri, plini de viață, nu se plâng niciodată de Dumnezeu și își dedică toate eforturile numai slavei lui Dumnezeu pe pământ” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Interpretări ale tainelor cuvintelor lui Dumnezeu către întregul univers”, Capitolul 16). Cuvintele lui Dumnezeu ne arată că firea unei persoane normale nu conține deloc necinste, înșelăciune, egoism și mârșăvie. Să-și asume cu sinceritate însărcinarea dată de Dumnezeu, să colaboreze armonios cu frații și surorile și să facă tot ce poate pentru datoria sa sunt lucrurile de bază pe care o persoană ar trebui să fie capabilă să le facă. Înainte, trăiam potrivit unor filosofii satanice, precum: „Fiecare om pentru el însuşi şi diavolul îl ia pe cel mai din spate” și „Discipolul îi va lua locul dascălului." Eram egoist, mârșav, necinstit și viclean, lipsindu-mi complet o asemănare umană. Abia când am experimentat judecata și mustrarea cuvintelor lui Dumnezeu au început să se schimbe aceste firi satanice ale mele.

În iunie 2018, fratele Zhang s-a alăturat echipei noastre pentru a-mi fi tovarăș în datoria mea. La vremea respectivă, m-am gândit: „Fac această datorie de ceva vreme, așa că am înțeles bine principiile și am văzut câteva rezultate. Poate că, la un moment dat, voi părăsi această echipă pentru a-mi asuma o responsabilitate mai mare. Trebuie să-l ajut pe fratele Zhang să se pună la curent cu tot cât mai repede, ca să poată prelua lucrarea din echipa noastră." Am continuat să-l învăț abilitățile de bază pe care le deprinsesem în datoria mea. Trei luni mai târziu, am văzut că fratele Zhang avea cunoștințele de bază necesare și că progresa într-un ritm foarte alert. Atunci am început să mă simt amenințat, gândindu-mă: „Fratele Zhang a progresat atât de repede în datoria lui. Dacă o va ține tot așa, nu mă va depăși în curând? Dacă va afla conducătorul cât de repede progresează, nu-i va da o poziție importantă?" Când mi-am dat seama de asta, mi-am zis: „Nu, nu trebuie să-l învăț tot. Nu-i mai pot împărtăși tot ce știu." Din acel moment, în lucrarea noastră, când observam că abilitățile fratelui Zhang lăsau puțin de dorit, îi spuneam doar câteva lucruri superficiale, fără a-mi împărtăși complet cunoștinţele. Eram conștient că nu procedez corect, dar apoi m-am gândit la vechea zicală: „Discipolul îi va lua locul dascălului". Cu el în luminile rampei, cum îmi puteam etala calitățile? Nu-l puteam lăsa să mă depășească. Continuând să lucrăm împreună, oricărei întrebări pe care mi-o adresa fratele Zhang îi răspundeam parțial, iar restul țineam pentru mine.

La scurt timp după asta, conducătorul l-a căutat pe fratele Zhang pentru a discuta despre o sarcină importantă. Inima a început să-mi bată tare când am auzit despre asta. M-am gândit: „Sunt în această echipă de mai mult timp decât fratele Zhang. De ce nu ar vrea conducătorul să discute cu mine? Nu sunt la fel de bun ca el? Eu sunt cel care l-a pregătit, dar acum el e copilul de aur, iar eu sunt sunt dat la o parte. El e în lumina rampei, iar eu sunt dat uitării. Dacă voi continua să-l învăț, nu va deprinde el totul chiar mai repede? Dacă va obține o poziție importantă, cine mă va mai admira atunci? Așa că, din acel moment, în lucrarea noastră, când vedeam că fratele Zhang întâmpină dificultăți, nu voiam să-l ajut. Progresul nostru a fost afectat ca urmare a faptului că aceste lucruri nu erau rezolvate în timp util, iar asta a dus la întârzieri în lucrarea bisericii. M-am simțit puțin vinovat și stânjenit, dar nu am reflectat deloc asupra mea însumi. Într-o zi, brusc, am început să am mâncărimi la axilă și, pur și simplu, nu reușeam să le potolesc. Nici aplicarea unui unguent nu a fost de ajutor. A doua zi, mâna a început să mă doară atât de tare încât nu o puteam mișca. Mi-am dat seama că această afecțiune nu era deloc o coincidență, așa că am venit înaintea lui Dumnezeu în rugăciune și căutare. Am spus: „O, Dumnezeule, această afecțiune a început atât de brusc. Știu că voia Ta cea bună este în spatele acestui lucru. Dar sunt prea insensibil și nu știu care e voia Ta. Te rog, luminează-mă și călăuzește-mă!"

Într-o zi, în timpul slujbelor mele, mi-au venit brusc în minte aceste cuvinte ale lui Dumnezeu: „Dacă nu ești dispus să dedici tot ce ai, dacă ții totul ascuns și dosit, ești viclean în acțiunile tale, […]” (Cuvântul, Vol. 3: Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Doar o persoană onestă poate fi cu adevărat fericită”). Acesta a fost un semnal de alarmă pentru mine. Trăisem într-o stare de concurență pentru reputație și câștig, temându-mă că acest frate mă va depăși, așa că nu eram niciodată onest în lucrarea noastră și nu voiam să-i împărtășesc cunoașterea mea. Am văzut că ăsta era felul în care Dumnezeu mă avertiza, ca să reflectez asupra mea însumi. Ulterior, am citit acest acest pasaj din cuvintele lui Dumnezeu. „Necredincioșii au un fel anume de fire coruptă. Când îi învață pe alți oameni o cunoștință profesională sau o aptitudine, ei cred în ideea că «odată ce studentul știe tot ce știe învățătorul, învățătorul își va pierde mijloacele de trai.» Ei cred că, dacă îi învață pe ceilalți tot ce știu, atunci nimeni nu îi va mai admira și își vor pierde statutul. Din acest motiv, simt nevoia să păstreze o parte din aceste cunoștințe, învățându-i pe oameni doar optzeci la sută din ceea ce știu și asigurându-se că își țin câțiva ași în mânecă; ei simt că acesta este singurul mod în care își pot arăta rangul de profesor. Reținând mereu informații și păstrându-și așii în mânecă – ce fel de fire e aceasta? Este înșelăciune. […] Să nu crezi că te descurci bine sau că nu ai tăinuit cunoștințe spunând, pur și simplu, tuturor lucrurile cele mai superficiale sau fundamentale; asta nu e suficient. Uneori, poate că îi înveți pe oameni doar câteva teorii sau lucruri pe care le pot înțelege textual, dar novicii nu sunt capabili să sesizeze nicicum esența sau vreun aspect important. Tu oferi doar o imagine de ansamblu, fără să explici sau să intri în detalii, gândindu-te în tot acest timp: «Bine, oricum, eu ți-am spus și nu am reținut intenționat nimic. Dacă nu înțelegi, este deoarece calibrul tău este prea slab, așa că nu mă învinovăți pe mine. Va trebui doar să vedem cum te va îndruma Dumnezeu acum.» O astfel de deliberare conține înșelăciune, nu-i așa? Nu este egoistă și josnică? De ce nu-i poți învăța pe oameni tot ceea ce e în inima ta și tot ceea ce înțelegi? De ce, în schimb, îți tăinuiești cunoștințele? Aceasta este o problemă legată de intențiile și firea ta” (Cuvântul, Vol. 3: Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă). Cuvintele lui Dumnezeu au dezvăluit întocmai situația mea. Nu voiam să-l învăț abilitățile pe care le deprinsesem, de dragul renumelui și poziției proprii. Mă temeam că va învăța și mă vă lăsa în urmă, gândindu-mă că discipolul îi va lua locul dascălului. Ascunzând mereu lucruri, nu eram eu controlat de propria natură egoistă, mârșavă și necinstită? De asemenea, m-am gândit și la momentul în care fratele Zhang tocmai se alăturase echipei noastre. Motivația mea de a-l instrui fusese dorința ca el să poată prelua lucrarea echipei cât mai repede. Ulterior, urma să am cui să-mi predau datoria, căci speram să preiau o poziție mai importantă. Dar, când am văzut cât de repede învăța lucrurile și că era realmente apreciat de conducător, am devenit foarte neliniștit. Eram îngrijorat că, dacă se descurca la fel de bine în continuare, mai devreme sau mai târziu, mă va depăși, că îmi va lua locul. Prin urmare, nu am vrut să împărtășesc cu el ceea ce știam. Uneori, când știam că întâmpinase greutăți în datoria lui, nu voiam să-l ajut, ceea ce a dus la întârzieri în lucrarea bisericii. Am văzut că munceam întotdeauna pentru a-mi proteja renumele și poziția, fără să țin deloc cont de lucrarea casei lui Dumnezeu. Eram foarte egoist și înșelător. Fără disciplina oportună a lui Dumnezeu, care mi-a îngăduit să dezvolt această afecțiune, tot n-aș fi reflectat asupra mea însumi. Apoi, am citit aceste cuvinte ale lui Dumnezeu: „De când ai dobândit credința, ai mâncat și ai băut din cuvintele lui Dumnezeu; ai vrut să accepți judecata și mustrarea Lui și să-I accepți mântuirea. Cu toate acestea, dacă principiile după care acționezi și direcția în care faci lucrurile și te comporți ca persoană nu s-au schimbat, dacă ești la fel ca necredincioșii, te va recunoaște oare Dumnezeu ca pe cineva care are credință? El nu va face asta. Va spune că încă mai mergi pe calea necredincioșilor. Astfel, indiferent dacă îți îndeplinești datoria sau îți însușești cunoștințe profesionale, trebuie să respecți principiile în tot ceea ce faci. Trebuie să tratezi tot ceea ce faci în conformitate cu adevărul și să practici în conformitate cu adevărul. Trebuie să folosești adevărul pentru a rezolva problemele, pentru a rezolva firile corupte care au fost dezvăluite în tine și pentru a-ți rezolva căile și gândurile greșite. Trebuie să le depășești neîntrerupt. În primul rând, trebuie să te analizezi. Odată ce ai făcut asta, dacă descoperi o fire coruptă, trebuie să o rezolvi, să o domini și să te lepezi de ea. După ce ai rezolvat aceste probleme, când nu vei mai face lucrurile pe baza firilor corupte și când vei putea să-ți abandonezi motivațiile și interesele și să practici potrivit principiilor adevărului, numai atunci vei face ceea ce se presupune că trebuie să facă cineva care Îl urmează cu adevărat pe Dumnezeu” (Cuvântul, Vol. 3: Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă). „Trebuie să iei esența și punctele principale ale acelor cunoștințe profesionale – lucrurile pe care ceilalți nu le-au înțeles sau realizat – și să le spui oamenilor, astfel încât toți să-și poată folosi forțele, și deci a pricepe lucruri și mai numeroase, mai profunde și mai mature. Dacă tu contribui la toate aceste lucruri, ele vor fi benefice atât pentru persoanele care îndeplinesc această datorie, cât și pentru lucrarea casei lui Dumnezeu. […] Când majorității oamenilor li se prezintă pentru prima dată un anumit aspect al cunoașterii profesionale, aceștia nu pot înțelege decât sensul literal, în timp ce partea care implică punctele principale și esența necesită o perioadă de practicare înainte ca oamenii să o poată înțelege. Dacă ai înțeles deja aceste aspecte mai nuanțate, ar trebui să le spui direct; nu-i face să ia un astfel de traseu ocolit, petrecând atât de mult timp pentru a ajunge acolo. Aceasta este responsabilitatea ta; e ceea ce ar trebui să faci. Doar dacă le spui care crezi că sunt punctele principale și esența nu vei tăinui nimic și numai atunci nu vei fi egoist” (Cuvântul, Vol. 3: Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă). Din cuvintele lui Dumnezeu, mi-am dat seama că trebuie să mă concentrez pe autoreflecție în datoria mea și să caut adevărul pentru a-mi rezolva natura satanică, egoistă și mârșavă. Trebuia să mă lepăd de gândurile și ideile incorecte și să fiu capabil să lucrez în echipă cu frații și surorile în datoria mea. Mi-am dat seama că fiecare dintre noi are atât de multe lipsuri, atât în adevăr, cât și în lucrarea noastră, așa că frații și surorile trebuie să se ajute și să se susțină reciproc în datoriile lor și să aibă părtășie despre ceea ce înțeleg, fără să ascundă nimic. Compensându-ne reciproc neajunsurile în felul acesta, e mai puțin probabil să ne abatem de la drum. De fapt, faptul că eram puțin mai priceput decât fratele Zhang se datora întru totul bunătății lui Dumnezeu. Ar fi trebuit să fi ținut cont de voia lui Dumnezeu, să fi renunțat la egoismul meu și să-l fi învățat tot ce știam, astfel încât să-și poată îndeplini bine datoria cât mai repede. Doar asta ar fi fost în acord cu voia lui Dumnezeu. De îndată ce mi-am dat seama de asta, am venit degrabă înaintea lui Dumnezeu în rugăciune, dispus să mă lepăd de propria gândire incorectă și să nu mai trăiesc potrivit firilor mele satanice, egoiste și mârșave. Ulterior, l-am căutat pe fratele Zhang pentru a purta o discuție cinstită cu el despre starea în care fusesem și pentru a diseca aceste firi satanice ale mele. I-am împărtășit și punctele-cheie ale abilităților mele. Când am început să practic în felul acesta, m-am simțit mult mai în largul meu, iar problema de sănătate a dispărut de îndată.

Credeam că, după ce am trecut prin asta, m-am schimbat, dar aceste firi satanice erau foarte adânc înrădăcinate. De îndată ce s-au întrunit condițiile prielnice, pur și simplu, nu m-am putut abține să nu dau iarăși la iveală acele otrăvuri.

În martie 2019, eu și fratele Zhang am fost aleși, simultan, drept conducători ai bisericii. La început, am lucrat foarte bine împreună. Indiferent dacă era vorba despre o chestiune din interiorul bisericii sau despre o dificultate întâmpinată, am reușit să căutăm adevărul împreună, pentru a le rezolva. Dar apoi, într-o zi, întâmplător, am auzit pe cineva din biserică spunând: „Părtășia fratelui Zhang despre adevăr este foarte practică, iar el e foarte responsabil în datoria lui." Auzul acestor vorbe mi-a creat din nou o agitație interioară și m-am gândit: „Dacă voi fi întrecut de fratele Zhang, în curând nu voi mai avea deloc demnitate!" Ulterior, în toate discuțiile noastre despre lucrare, am evidențiat doar greșeli și defecte și am păstrat pentru mine căile de a practica pentru a le rezolva. Uneori, când venea la mine pentru a căuta, doar scrâșneam din dinți și îi dădeam răspunsuri parțiale, temându-mă că, dacă înțelege prea mult, va rezolva direct problemele, fără ca eu să apuc să mă fălesc. Îmi amintesc de o situație când el urma să meargă să ofere susținere câtorva frați și surori care experimentau slăbiciune. Se temea că, fără felul corect de părtășie, totul va fi în zadar, așa că a venit să se consulte cu mine cu privire la adevărurile asupra cărora era cel mai bine să se concentreze. Dar, în momentul acela, am considerat că, dacă îi spun tot ce știu, iar el se duce și rezolvă problema, cu siguranță, frații și surorile îl vor privi cu admirație, iar apoi ce aveam să transmit în părtășie data viitoare? Nu îl făcea asta să pară mai bun decât mine? Așa că, la momentul respectiv, m-am gândit: „Nu, trebuie să-i ascund ceva despre care să am părtășie data viitoare, astfel încât ei să poată vedea că eu sunt cel mai capabil în rezolvarea chestiunilor." I-am dat fratelui Zhang doar un scurt rezumat, dar nu am menționat detalii sau nimic foarte important. Deoarece îmi ascundeam propriul egoism și nu voiam să împărtășesc tot ce știam cu el, l-am evitat intenționat pe fratele Zhang în lucrarea noastră și am petrecut mai puțin timp decât înainte discutând despre lucruri. Uneori, într-adevăr, mă simțeam foarte vinovat și îmi spuneam: „Făcându-mi datoria în felul acesta, nu lucrez armonios cu fratele meu și nu e un lucru de care Dumnezeu S-ar bucura." Dar, apoi, mă gândeam: „Dacă mă va depăși, toată lumea îl va privi cu admirație," așa că nu am mai vrut să practic adevărul. Eram permanent într-o stare plină de neînduplecare în acea perioadă, iar firea dreaptă a lui Dumnezeu a venit asupra mea. Mintea mea era permanent într-un vârtej. La adunări, părtășia mea era lipsită de orice lumină, nu obțineam nimic în datoria mea, moțăiam și adormeam foarte devreme în fiecare seară. Mereu mă simțeam tot mai stânjenit. În acel moment, mi-am dat seama că Dumnezeu Se depărtase de mine și atunci a început să-mi fie teamă. M-am grăbit să vin în fața lui Dumnezeu și să mă rog. „O, Dumnezeule, trăiesc în firile mele satanice pline de egoism și mârșăvie. Știu că asta Te dezgustă, dar nu mă pot abține. Nu mă pot descotorosi de ele. Dumnezeule, Te rog, luminează-mă, astfel încât să pot ajunge la o adevărată înțelegere a naturii și esenței mele.”

După rugăciunea mea, am citit acest pasaj din cuvintele lui Dumnezeu: „Înainte ca oamenii să experimenteze cuvintele lui Dumnezeu şi să dobândească adevărul, natura Satanei este cea care preia controlul în ei şi îi domină. Ce lucruri specifice sunt în acea natură? De exemplu, de ce eşti egoist? De ce trebuie să îţi protejezi propria poziție? De ce sunt emoțiile tale atât de puternice? De ce îți plac acele lucruri nedrepte? De ce îți plac cele rele? Pe ce bază îți plac aceste lucruri? De unde vin aceste lucruri? De ce ești așa de fericit să le accepți? De pe acum, voi toți ați ajuns să înțelegeți că motivul principal din spatele acestor lucruri este că ele conțin otrava Satanei. Iar în legătură cu ce este otrava Satanei, aceasta poate fi pe deplin exprimată în cuvinte. De exemplu, dacă îi întrebi pe unii răufăcători de ce fac ceva, ei vor răspunde: «Fiecare pentru sine, iar pentru ceilalți, diavolul». Această singură frază exprimă sursa problemei. Logica Satanei a devenit viața oamenilor. Poate că ei fac lucrurile pentru un scop sau altul, dar le fac doar pentru ei înșiși. Toți oamenii cred că, din moment ce fiecare este pentru sine, iar ceilalți cum le este norocul, ar trebui să trăiască doar pentru sine, făcând tot ce le stă în putere ca să-și asigure o poziție bună și mâncarea și îmbrăcămintea de care au nevoie. «Fiecare pentru sine, iar ceilalți cum le este norocul» – aceasta este viața și filosofia omului și reprezintă, de asemenea, natura umană. Această afirmație a Satanei este tocmai otrava lui, iar, când este interiorizată de om, ea devine natura lui. Natura Satanei este demascată prin această afirmație; îl reprezintă în totalitate. Această otravă devine viața omului și fundamentul existenței sale; umanitatea coruptă a fost, în mod constant, stăpânită de această otravă timp de mii de ani” (Cuvântul, Vol. 3: Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Cum să mergi pe calea lui Petru ”). Citirea cuvintelor lui Dumnezeu mi-a arătat că, pur și simplu, nu mă puteam abține să nu trăiesc potrivit firilor mele satanice, egoiste și mârșave, pentru că otrăvurile Satanei, precum: «Fiecare om pentru el însuşi şi diavolul îl ia pe cel mai din spate» și „Discipolul îi va lua locul dascălului”, deveniseră viața mea însăși. Le considerasem lucruri pozitive, reguli de urmat în viață, crezând că așa ar trebui să trăiască oamenii, că e singura cale de a ne proteja. Prin urmare, am devenit tot mai egoist și mai vrednic de dispreț, gândindu-mă doar la mine însumi. Mă temeam permanent că fratele Zhang va fi mai bun decât mine în datoria pe care o realizam împreună, așa că, ori de câte ori vorbeam despre lucrare, tratam superficial lucrurile, făcând strictul necesar, fără să împărtășesc tot ce știam. Când fratele Zhang întâmpina probleme în datoria lui și venea la mine, căutând, nu lucrarea casei lui Dumnezeu era preocuparea mea, ci faptul că, dacă îl învățam totul, nu mai aveam șansa de a străluci în biserică. Chiar și atunci când am știut foarte bine că nu e abordarea corectă, tot nu am vrut să-l ajut. Puteam vedea că nu-mi fac datoria din respect față de voia lui Dumnezeu sau pentru a susține lucrarea casei lui Dumnezeu, ci că făceam asta urmărind reputația și statutul proprii. A fost cu adevărat incredibil de egoist și viclean din partea mea. Bazându-mă pe acele firi satanice în datoria mea, cum puteam eu vreodată câștiga călăuzirea și binecuvântările lui Dumnezeu? Credeam că, neînvățând pe nimeni altcineva ceea ce știam, puteam fi cel mai bun din biserică și puteam fi stimat de toată lumea, dar, s-a dovedit că, de fapt, cu cât ascundeam mai mult, cu atât mai întunecat devenea duhul meu și cu atât eram mai lipsit de călăuzirea lui Dumnezeu. Am ajuns în situația în care nu puteam face nici măcar ceea ce putusem înainte. Apoi, mi-au venit în minte aceste cuvinte de la Domnul Isus. „Căci celui ce are i se va da şi va avea din abundenţă, dar de la cel ce nu are se va lua chiar şi ce are” (Matei 13:12). Faptul că am trecut prin asta m-a făcut să apreciez cu adevărat firea dreaptă a lui Dumnezeu. Când m-am gândit mai mult la acest lucru, am văzut că faptul că puteam înțelege niște chestiuni în datoria mea se datora întru totul călăuzirii și luminării lui Dumnezeu și că, fără călăuzirea cuvintelor lui Dumnezeu, eram orb, neputând înțelege nimic și neputând rezolva nicio problemă. Dar îmi lipsea întru totul conștiința de sine și, fără pic de rușine, am confundat luminarea Duhului Sfânt cu propria abilitate. Nu încercasem eu să-L prădez pe Dumnezeu de gloria Lui? Dumnezeu poate vedea în inimile și mințile oamenilor. Știam că, dacă eu continuam să-mi fac datoria, bazându-mă pe acele firi satanice, cu siguranță, aveam să fiu respins și eliminat de Dumnezeu. Gândindu-mă la asta, am venit degrabă înaintea lui Dumnezeu pentru a mă ruga, spunând: „Dumnezeule, nu voi mai fi atât de egoist și vrednic de dispreț în datoria mea. Chiar vreau să lucrez bine cu fratele Zhang și să-mi fac datoria bine."

După aceea, am citit aceste cuvinte de la Dumnezeu: „Nu face mereu lucrurile de dragul tău, nu lua mereu în considerare propriile interese și nu ține cont de statutul, renumele sau reputația ta. Nu lua în considerare interesele oamenilor. Trebuie să ții cont mai întâi de interesele casei lui Dumnezeu și să le consideri prima ta prioritate; s-ar cuveni să ții seama de voia lui Dumnezeu. Să începi prin a contempla dacă ai fost sau nu impur în îndeplinirea datoriei tale, dacă ai făcut tot ce ai putut ca să fii loial, să-ți îndeplinești responsabilitățile, și dacă ai dat totul și ai chibzuit sau nu din inimă la datoria ta și la lucrarea casei lui Dumnezeu. Trebuie să te gândești la aceste lucruri. Ia-le frecvent în calcul și atunci îți va fi ușor să-ți îndeplinești bine datoria” (Cuvântul, Vol. 3: Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Oferă-ți inima sinceră lui Dumnezeu și poți dobândi adevărul”). „Când te dovedești a fi egoist și josnic și ai devenit conștient de acest lucru, ar trebui să cauți adevărul: «Ce ar trebui să fac pentru a fi în conformitate cu voia lui Dumnezeu? Cum ar trebui să acționez astfel încât toată lumea să beneficieze?» Adică, trebuie să începi prin a-ți da deoparte propriile interese, renunțând la ele treptat, în funcție de statura ta, puțin câte puțin. După ce ai experimentat asta de câteva ori, le vei lăsa deoparte complet și, pe măsură ce faci acest lucru, te vei simți din ce în ce mai neclintit. Cu cât îți dai mai mult interesele la o parte, cu atât mai mult vei simți că, în calitate de ființă umană, ar trebui să ai conștiință și rațiune. Vei simți că, fără motive egoiste, ești o persoană cinstită, dreaptă și că faci lucrurile doar pentru a-L mulțumi pe Dumnezeu. Vei simți că un astfel de comportament te face demn de a fi numit «om» și că, trăind astfel pe pământ, ești deschis și cinstit, ești o persoană sinceră, ai o conștiință împăcată și ești vrednic de toate lucrurile pe care ți le-a dăruit Dumnezeu. Cu cât trăiești mai mult astfel, cu atât te vei simți mai neclintit și mai luminos. Ca atare, nu vei fi pășit pe făgașul cel bun?” (Cuvântul, Vol. 3: Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Oferă-ți inima sinceră lui Dumnezeu și poți dobândi adevărul”).După ce am citit asta, am înțeles că, dacă vreau să-mi fac datoria bine, întâi trebuie să mă gândesc cum să susțin lucrarea casei lui Dumnezeu, cum să dau tot ce pot în datoria mea și cum să fac asta cu cea mai mare responsabilitate. Dumnezeu e atent la atitudinea pe care o avem în datoria noastră. Nădejdea Lui este că ne adresăm Lui cu inima curată, că dăm tot ce putem ca să ne facem datoria bine și că devenim oameni cu conștiință și umanitate. Odată ce am înțeles voia Lui, I-am spus o rugăciune lui Dumnezeu în inima mea, zicându-I că sunt gata să renunț la egoismul meu, să nu mă mai gândesc la interesele personale și că mă voi limita la a face orice e de folos bisericii și vieților fraților și surorilor mele. După aceea, m-am dus la fratele Zhang și am discutat cu el, spunându-i despre firile mele satanice, egoiste și mârșave și despre motivele mele înșelătoare. De asemenea, am căutat împreună adevărul despre problemele și defectele din lucrarea noastră pentru a le rezolva și am avut părtășie despre tot ce știu, fără rezervă. Când am practicat în felul acesta, am experimentat un profund sentiment de pace! Am simțit cât de minunat este să fii o astfel de persoană, să fii deschis și onest. Starea mea s-a îmbunătățit treptat și am început să văd niște rezultate în datoria mea. Deși, uneori, încă îmi arătam firile satanice egoiste și vrednice de dispreț, în clipa în care mă gândeam la cât de mult Îl dezgusta asta pe Dumnezeu, veneam în fața Lui în rugăciune, mă lepădam de gândirea mea incorectă și doream să practic potrivit cuvintelor Lui.

După ce am trecut prin această experiență, am simțit cu adevărat că a ne face datoria bazându-ne pe firi satanice și pe otrăvurile Satanei poate doar să ne facă tot mai egoiști, vrednici de dispreț și oportuniști. Vom pierde orice asemănare umană, nu doar provocându-ne nouă înșine durere, ci și devenind incapabili să lucrăm bine cu alții. În plus, asta nu face decât să strice lucrarea casei lui Dumnezeu. Când am practicat adevărul ca o persoană onestă, potrivit cuvintelor lui Dumnezeu, și nu am mai uneltit pentru propriile interese, am avut luminarea și călăuzirea Duhului Sfânt și am simțit o pace interioară. Slavă Ție, Dumnezeule! Judecata și mustrarea cuvintelor lui Dumnezeu sunt cele care mi-au dat puțină înțelegere a firilor mele satanice, pline de egoism și înșelăciune și am putut, în sfârșit, practica puțin din adevăr și trăi niște asemănare umană.