28. Nu mă mai tem de responsabilitate

de Cheng Nuo, China

În noiembrie 2020, un lider a participat la adunarea echipei noastre și, în încheiere, a propus să alegem un lider al echipei de redactare. Spre surprinderea mea, am obținut cele mai multe voturi. Am fost extrem de șocată: Eu, lider de echipă? Aveam puțină intrare în viață și-mi lipsea realitatea adevărului. Oare eram capabilă? Dacă apar probleme, nu e normal ca liderul de echipă să răspundă de ele? Dacă nu le puteam rezolva și munca noastră ar avea de suferit? Mi-am amintit de o experiență ulterioară ca lider. Doar m-am protejat, fără să pun adevărul în practică. Când am văzut oameni împiedicând lucrarea bisericii, nu i-am oprit de teamă să nu-i supăr. Prin urmare, lucrarea a fost compromisă, iar eu, demisă. Am simțit că dacă nu-mi fac bine datoria nici acum, ci împiedic lucrarea casei lui Dumnezeu și intrarea în viață a fraților și surorilor, aș face rău. Nu mă îngrijoram doar c-aș putea fi demisă, ci și c-aș putea fi eliminată. Nu voiam asta și am simțit că nu fac față. I-am spus liderul că nu am destulă intrare în viață, că nu pot să rezolv probleme, nefiind potrivită pentru asta. Am venit cu o mulțime de scuze. Mi-a spus c-ar trebuie s-accept această datorie și să mă supun, dar pur și simplu nu eram împăcată. Aveam mintea deșirată. Atunci, m-am gândit la acest fragment din cuvintele lui Dumnezeu: „Ar trebui să te supui și să cooperezi activ. Aceasta este datoria și responsabilitatea ta. Indiferent de drumul care duce înainte, ar trebui să ai o inimă plină de ascultare. Timiditate, frică, îngrijorare, suspiciune – niciuna dintre acestea nu ar trebui să fie atitudinea cu care îți abordezi datoria” („Ce înseamnă îndeplinirea adecvată a datoriei?” în Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă). Meditând la asta, am început să mă liniștesc și am văzut că aranjamentele și conducerea lui Dumnezeu mi-au dat această datorie. Chiar dacă atunci nu I-am înțeles voia, am văzut că trebuie să mă las condusă de El și să mă supun.

Apoi, am avut de înfruntat multe probleme în datoria mea și, mai ales, n-am văzut niciun progres în munca echipei. M-am îngrijorat din nou că așa nu-mi voi putea asuma responsabilitatea de lider de echipă. Acest gând mi-a dat o stare de neliniște absolută. Discutând despre stările noastre cu o soră cu care colaboram strâns, m-am simțit stânjenită când mi-a vorbit de demiterea fostului lider de echipă pentru că nu a urmărit adevărul, nici nu s-a străduit să facă mai bine. Nu progresa și-i lipsea lucrarea practică. Știam că eram lider pentru o echipă, confruntându-mă cu multe greutăți și probleme. Dacă nu le rezolvam și nu făceam nicio lucrare practică, aveam să fiu și eu demisă? Voiam să redevin un membru de rând al echipei, fără atâta responsabilitate. Mă gândeam că, deocamdată, îmi voi face datoria, tocmai fiind aleasă, și, dacă voi fi nepotrivită, mă voi retrage elegant cât mai repede, ca să nu fac un rău care să perturbe lucrarea bisericii și apoi să fiu demisă, ajungând chiar să-mi pierd destinația finală. Eram îngrozită că nu-mi fac bine datoria și că trebuie să răspund de toate problemele. Când dădeam de greu, îmi era mai ales teamă că nu voi putea face față – eram veșnic blocată într-o lume plină de durere și suferință.

Apoi, un fragment din cuvintele lui Dumnezeu despre esența firii de antihrist m-a făcut să-mi înțeleg mai bine starea: „Când o simplă modificare e adusă datoriei tale, fă ceea ce ți se spune și fă ceea ce ești capabil și, indiferent de ceea ce faci, fă acel lucru pe cât de bine îți permite puterea ta, din toată inima și din toată puterea ta. Ceea ce a făcut Dumnezeu nu este din greșeală. Nici măcar un adevăr atât de simplu ca acesta nu este în inimile antihriștilor. Ce au ei în inima lor? Suspiciune, îndoială, sfidare, ispită. […] Este o chestiune atât de simplă și, totuși, un antihrist face mare zarvă în legătură cu aceasta și cugetă mereu la asta, astfel încât nu pune geană pe geană. De ce gândesc ei așa? De ce gândesc într-un mod atât de complicat la un lucru simplu? Există doar un singur motiv: în toate aranjamentele făcute de casa lui Dumnezeu care îi privesc, vor face un nod strâns care leagă acel lucru de speranța lor la binecuvântări și de viitoarea destinație. Acesta este motivul pentru care gândesc: «Trebuie să fiu atent; dacă fac un pas greșit, la fel vor fi toți ceilalți, iar eu pot să-mi iau adio de la dorința mea de a obține binecuvântări – și acesta va fi sfârșitul meu. Nu pot fi neglijent! Casa lui Dumnezeu, frații și surorile, conducerea superioară, chiar și Dumnezeu – niciunul nu este de încredere. Nu-mi pun încrederea în niciunul dintre ei. Cea mai de nădejde și mai de încredere persoană sunt eu însumi; dacă nu-ți faci planuri pentru tine, cine altcineva va avea grijă de tine? Cine altcineva se va gândi la perspectivele tale și dacă vei obține sau nu binecuvântări? Deci, trebuie să mă pregătesc meticulos și să muncesc extrem de mult pentru a-mi face planuri; nu pot fi neglijent nici cât negru sub unghie – în caz contrar, oamenilor le va fi ușor să mă înșele și să profite de mine»” („Vor să se retragă atunci când nu există statut sau speranță de a câștiga binecuvântări” în Demascarea antihriștilor). Doar după ce am citit aceste cuvinte, am înțeles că schimbările sunt normale în îndatoririle noastre și c-ar trebui să le abordez corect, să lupt pentru a-mi ameliora munca și a-mi îndeplini responsabilitățile și, dacă nici așa nu reușesc, va trebui să accept bucuroasă demisia. Îndatoririle se schimbă după nevoile casei lui Dumnezeu, la fel și capacitatea oamenilor de a-și asuma o datorie, indiferent de finalitățile și destinațiile lor. Dar îmi lipsea adevărata credință în Dumnezeu și nu înțelesesem bine schimbările normale din îndatoririle oamenilor în casa lui Dumnezeu. Gândisem greșit, corelând datoria cu destinația, finalitatea și obținerea binecuvântărilor. Intuiam totul, păzindu-mă de Dumnezeu să nu fiu expusă și eliminată dacă nu-mi fac bine datoria, rămânând fără statut sau viitor. Analizând prea mult, am căzut pradă răului! Am vrut să fiu vicleană, să mă joc cu Dumnezeu pentru a-mi apăra interesul, plănuind să renunț dacă nu-mi făceam bine datoria. Nu m-am gândit deloc cum aș putea să o fac bine, fiind în schimb axată pe perspectivele mele. Promovându-mă la funcția de lider de echipă, Dumnezeu îmi dădea șansa să mă formez, ca să progresez în muncă și în intrarea în viață. Era dragostea Lui pentru mine. Dar eu am răstălmăcit-o, crezând că voi fi, de fapt, expusă și eliminată. Oare nu era blasfemie împotriva Lui? Nu dezvăluiam chiar firea rea de antihrist?

M-am gândit la ce am dezvăluit în acea perioadă: Nu L-am înțeles pe Dumnezeu, copleșită de speculații și prudență. Eram foarte supărată și mă întrebam mereu de ce eram în acea stare, unde era, de fapt, rădăcina problemei. Mai târziu, am citit un alt fragment din cuvintele lui Dumnezeu despre firea de antihrist, cu care am rezonat bine: „Antihriștii nu cred că există adevăr în cuvintele lui Dumnezeu și nu cred în firea, identitatea sau esența Lui. Ei judecă toate acestea cu gânduri și perspective umane, pentru a analiza și examina tot ceea ce se întâmplă în jurul lor, și tot cu perspectivele și gândurile umane și viclenia umană, judecă modul în care Dumnezeu îi tratează pe oameni și diferitele lucrări pe care le face Dumnezeu asupra oamenilor. Mai mult decât atât, ei folosesc gândirea umană și metodele umane, apelând la logica și gândirea Satanei pentru a judeca firea, identitatea și esența lui Dumnezeu. Evident, antihriștii nu doar că nu acceptă și nici nu recunosc pur și simplu firea, identitatea și esența lui Dumnezeu, dar sunt plini de noțiuni și idei vagi și goale despre firea, identitatea și esența lui Dumnezeu. Sunt plini doar de înțelegere umană; nu au nici măcar un grăunte de cunoștințe reale. Așa stând lucrurile, cum definește un antihrist, în cele din urmă, firea, identitatea și esența lui Dumnezeu? Poate stabili el că Dumnezeu este drept și că, pentru om, El este iubire? Cu siguranță nu poate. Definiția antihriștilor pentru dreptatea și iubirea lui Dumnezeu este un semn de întrebare – o incertitudine. Firea lui Dumnezeu determină identitatea Lui, iar ei pufnesc în bătaie de joc față de firea Lui și sunt plini de scepticism, negare și denigrare față de aceasta, așadar, cum rămâne atunci cu identitatea Lui? Firea lui Dumnezeu reprezintă identitatea Sa; cu o astfel de părere ca a lor asupra acesteia, opinia lor privind identitatea lui Dumnezeu este evidentă – negare directă. Aceasta este esența antihriștilor” („Ei disprețuiesc adevărul, încalcă principiile în mod flagrant și nesocotesc rânduielile casei lui Dumnezeu (Partea a șasea)” în Demascarea antihriștilor). Antihriștii nu cred că adevărul e în cuvintele lui Dumnezeu și nu recunosc firea Lui dreaptă. Opiniile lor nu se bazează pe cuvintele lui Dumnezeu, ci abordează totul după înțelegerea umană și logica Satanei. Am văzut că și eu aveam această fire de antihrist, că nu înțelegea firea dreaptă a lui Dumnezeu, crezând că se referă la adaptarea funcțiilor din biserică, demiterea sau eliminarea oamenilor. În schimb, am interpretat totul prin logica satanică: „Cu cât sunt mai importanți cu atât cad mai tare”, „Cuiul care se ridică cel mai sus este bătut până la capăt” și „Este singuratic în vârf”. Credeam că mai mult statut și responsabilitate mă vor expune mai repede, ducând la eliminarea mea. De aceea, chiar dacă aparent acceptasem funcția, mă păzeam de Dumnezeu, temându-mă că voi fi expusă și eliminată dacă greșesc, pierzâdu-mi destinația finală. Citeam cuvintele lui Dumnezeu, dar nu mi-am schimbat deloc perspectiva și n-am căutat adevărul în fața problemelor, nici n-am văzut lucrurile prin prisma cuvintelor lui Dumnezeu, ci am evaluat lucrarea Lui conform unor noțiuni satanice, imaginându-mi că e un fel de dictator care mă va expune și elimina la prima abatere. Nu negam astfel firea dreaptă a lui Dumnezeu? Nu Îl blasfemiam? Demiterea sau eliminarea oamenilor din biserică se bazează pe principiu, pe evaluarea calibrului, dacă au umanitate bună sau rea, dacă urmăresc adevărul și pe ce cale au luat-o. Nu sunt definiți ca o persoană demisă și eliminată în baza unei fărădelegi ocazionale sau expresii de moment. Casa lui Dumnezeu va da șanse în plus liderilor care se dedică lui Dumnezeu și urmăresc adevărul, în ciuda oricăror fărădelegi. Voi fi emondați și tratați, sesizați și avertizați și cei capabili să se cunoască, cei care se căiesc și se schimbă vor continua să fie utili și cultivați. Există lideri falși care nu fac o lucrare practică, vor confort și-și neglijează îndatoririle și care ocupă această funcție fără să-și asume obligațiile de lider. Aceștia sigur vor fi demiși, dar cât timp nu sunt răi și nu fac numai rău, nu vor fi eliminați cu totul, dați afară din biserică. Casa lui Dumnezeu va aranja o altă datorie pentru ei, dându-le șansa să se căiască și analizeze. Există acei antihriști care nu acceptă niciun adevăr, care lucrează doar pentru statutul lor, urmărind puterea pentru a controla biserica – doar aceștia sunt expuși și eliminați pentru totdeauna din biserică. Casa lui Dumnezeu tratează oamenii corect și just, adevărul domnind în ea. Nicio persoană bună nu va fi acuzată pe nedrept și nicio persoană rea nu va fi ușor abandonată. Acum înțeleg că expunerea și eliminarea nu au nicio legătură cu funcția cuiva. Contează doar dacă pot accepta și urmări adevărul. Cei care urmăresc adevărul când preiau o datorie importantă, când își asumă mai multă responsabilitate, obțin mai multe ocazii să se dezvolte și sunt mai apți pentru desăvârșire. Dar cei care nu urmăresc adevărul, care nu caută principiile și refuză să fie judecați, mustrați, emondați și tratați, ale căror firi corupte nu se schimbă deloc, indiferent de statutul lor, vor fi eliminați în cele din urmă. Mi-am dat seama că prima dată când am fost demisă din această funcție a fost din cauza naturii mele egoiste și josnice și a nepracticării adevărului. Stăteam în calea lucrării bisericii. S-a abătut asupra mea firea dreaptă a lui Dumnezeu, dându-mi șansa să mă căiesc și să mă schimb. Însă eu, ca o necredincioasă, nu am crezut în mântuirea lui Dumnezeu și L-am înțeles greșit. Atunci mi-am dat seama cât rău îmi făcuse filosofia satanică: „Cu cât sunt mai importanți cu atât cad mai tare.” Pe lângă neînțelegerea și paza față de Dumnezeu, devenisem tot mai vicleană și rea. Am știut că nu pot continua să trăiesc după logica satanică, ci că trebuia să acționez conform cuvintelor lui Dumnezeu. Prin funcția de lider de echipă, Dumnezeu m-a ridicat și mi-a data o șansă ca să învăț. Trebuia să o prețuiesc. În trecut, fusesem un obstacol pentru datoria mea, dar acum știam că trebuie să plătesc un preț ca să mă revanșez, să caut mai mult principiile adevărului și să-mi fac cât mai bine datoria.

Această înțelegere chiar m-a eliberat și pe mine. Când mă gândesc cum L-am înțeles greșit și m-am păzit de Dumnezeu, simt cât am fost de irațională, de oarbă, neînțelegându-L deloc pe Dumnezeu. M-am rugat lui Dumnezeu în inima mea: „Dumnezeule, Îți mulțumesc pentru îndrumare, pentru că mă lași să-mi văd urâțenia și pentru că-mi arăți bariera ridicată de aceste noțiuni satanice între Tine și mine. Am fost insensibilă, neștiutoare, n-am înțeles și m-am păzit, uitând ce simți Tu. M-am răzvrătit amarnic și mă căiesc înaintea Ta.”

Am citit un articol în care scriitorul a exprimat perfect starea mea și a citat câteva din cuvintele lui Dumnezeu care mi-au dat o cale de practică: „De fapt, îndeplinirea de către om a datoriei sale este realizarea a tot ceea ce e inerent omului, cu alte cuvinte, a ceea ce este posibil pentru om. Doar atunci este îndeplinită datoria sa. Defectele omului în timpul acestei slujiri sunt reduse treptat prin experiență progresivă și prin procesul prin care îndură judecata; acestea nu împiedică sau afectează datoria omului. Cei care încetează a mai sluji sau cedează și dau înapoi de teamă că ar putea exista obstacole în slujirea lor sunt cei mai lași dintre toți oamenii. […] Nu există o corelare între datoria omului și faptul dacă este binecuvântat sau blestemat. Datoria este ceea ce omul se cuvine să îndeplinească; reprezintă vocația sa de la ceruri și nu ar trebui să depindă de recompensă, condiții sau motive. Doar atunci el își face datoria. A fi binecuvântați este când cineva este desăvârșit și se bucură de binecuvântările lui Dumnezeu după ce a experimentat judecata. A fi blestemați este când firea cuiva nu se schimbă după ce a experimentat mustrarea și judecata, adică atunci când nu experimentează desăvârșirea, ci este pedepsit. Dar, indiferent dacă sunt binecuvântate sau blestemate, ființele create ar trebui să-și facă datoria, să facă ceea ce se cuvine să facă și ceea ce sunt capabile să facă; acesta este minimul pe care o persoană, o persoană care-L caută pe Dumnezeu, ar trebui să-l facă. Nu ar trebui să-ți faci datoria doar pentru a fi binecuvântat și nu ar trebui să refuzi să acționezi din teama de a fi blestemat. Permiteți-Mi să vă spun acest lucru: îndeplinirea datoriei proprii este ceea ce omul se cuvine să facă, iar dacă nu este capabil să-și facă datoria, atunci asta este răzvrătirea lui” („Diferența dintre lucrarea de slujire a lui Dumnezeu întrupat și datoria omului” din Cuvântul Se arată în trup). Reflectând la asta, am înțeles voia lui Dumnezeu. El nu așteaptă multe de la omenire. Vrea doar să urmărim adevărul, să facem totul, să punem în practică tot ce înțelegem și putem înfăptui, fără să fim superficiali, șireți și înșelători, ci dând totul și făcând ceea ce ne cere Dumnezeu. Chiar dacă pe parcurs eșuăm și greșim, dacă acceptăm adevărul, emondarea și tratarea, aceste probleme se pot rezolva. Vom vedea progres și schimbare. De când am primit această sarcină, nu am avut deloc o atitudine de acceptare și supunere. M-am temut că, la primul pas greșit, voi fi eliminată și-mi voi pierde destinația finală. Am văzut că n-am înțeles deloc adevărul, nici lucrarea lui Dumnezeu și, în special, că în toți anii de credință, n-am căutat să-L mulțumesc, ci doar m-am zbătut pentru viitorul și destinația mea. Am fost foarte egoistă și vicleană! O datorie e o sarcină de la Dumnezeu și o responsabilitate care-i revine oricărei ființe create. Nu contează dacă la final suntem binecuvântați sau blestemați – trebuie să ne facem datoria. Nu pot s-o refuz de teamă că voi face rău. În ciuda neînsemnatei mele intrări în viață și a lipsei realității adevărului, Dumnezeu m-a promovat să servesc ca lider de echipă. Nu pentru că o merit acum, ci în speranța că făcând această datorie voi putea urmări adevărul, accepta să fiu judecată, mustrată, emondată și tratată și continua să-mi ameliorez neajunsurile, ca într-un final să-mi fac datoria adecvat. Odată ce-am înțeles voia lui Dumnezeu, am înfruntat cu încredere problemele apărute în datoria mea și am hotărât să mi-o îndeplinesc mulțumindu-L.

Apoi, am citit asta în cuvintele lui Dumnezeu: „Care sunt expresiile unei persoane oneste? Punctul crucial al chestiunii este să practici adevărul în toate lucrurile. Dacă spui că ești onest, dar pui întotdeauna cuvintele lui Dumnezeu în spatele minții tale și faci orice vrei tu, atunci e asta o expresie a unei persoane oneste? Tu spui: «Calibrul meu e mic, dar am o inimă onestă.» Când e rândul tău să preiei o datorie, te temi că o să suferi sau că, dacă n-o împlinești bine, va trebui să înduri responsabilitatea, deci inventezi scuze ca să te eschivezi de la ea și recomanzi altora s-o facă. E asta o exprimare a unei persoane oneste? Clar că nu este. Cum atunci ar trebui să se poarte o persoană onestă? Ar trebui să accepte și să asculte, iar apoi să fie absolut devotată în a-și face îndatoririle la maximul abilității sale, străduindu-se să împlinească voia lui Dumnezeu. Acest lucru este exprimat pe mai multe căi. O cale este că ar trebui să-ți accepți datoria cu onestitate, să nu te gândești la altceva și să nu fii fără tragere de inimă în privința ei. Nu complota pentru beneficiul propriu. Aceasta este o exprimare a onestității. O altă cale e să-ți pui toată puterea și toată inima în ea. Tu spui: «Asta este tot ceea ce pot să fac; voi pune totul în mișcare și-l voi dedica complet lui Dumnezeu.» Nu e asta o exprimare a onestității? Dedici tot ceea ce ai și tot ce poți să faci – aceasta este o exprimare a onestității. Dacă ești refractar să dedici tot ce ai, dacă-l ții ascuns și dosit, ești șiret în acțiunile tale, te sustragi datoriei tale și pui pe altcineva s-o facă pentru că ție ți-e frică să suporți consecințele faptului de a nu fi făcut o treabă bună, atunci înseamnă asta să fii onest? Nu, nu înseamnă. A fi o persoană onestă, prin urmare, nu e pur și simplu o chestiune de a avea o dorință. Dacă nu o pui în practică atunci când lucrurile se abat asupra ta, atunci nu ești o persoană onestă. Când întâmpini lucruri, trebuie să practici adevărul și să ai exprimări practice. Aceasta e singura cale de a fi o persoană onestă și numai acestea sunt exprimările unei inimi oneste” („Oamenii pot fi cu adevărat fericiți doar dacă sunt cinstiți” în Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă). Lui Dumnezeu îi plac oamenii cinstiți, iar aceștia nu caută binecuvântări. Nu se tem de responsabilitate, ci își fac din suflet datoria pentru a-L mulțumi pe Dumnezeu. Se străduiesc să facă tot ce le stă în putință. Mi-a fost rușine când m-am gândit la asta. Mereu spuneam că vreau să-L mulțumesc pe Dumnezeu, dar când să accept o sarcină, să pun suflet în ceva, am fost nesinceră și am vrut să renunț. Mi-am dat seama că doar spuneam lucruri plăcute, când de fapt încercam să-L înșel pe Dumnezeu și eram complet nesinceră. Realizând asta, am știut că nu mai pot merge pe această cale. Deși aveam multe probleme și neajunsuri, trebuia să practic sinceritatea, după cum cere Dumnezeu. Trebuia să-I ofer inima și să-mi fac datoria cât mai bine, cu picioarele pe pământ. Și, indiferent de ce urma, eram dispusă să mă supun orchestrărilor și aranjamentelor Lui. După aceea, am devenit extrem de destinsă. Când aveam probleme, mă rugam lui Dumnezeu să le rezolve, iar când eram confuză, cercetam cu frații și surorile, căutând principiile adevărului. Cu timpul, am devenit capabilă să rezolv multe.

Această experiență mi-a arătat că judecata și mustrarea lui Dumnezeu sunt dragostea și mântuirea Lui pentru omenire. Nu mă mai tem de responsabilitate și nu mai sunt înclinată să înțeleg greșit. Deși încă am multe firi corupte, accept să fiu judecată, mustrată, emondată și tratată de Dumnezeu și să urmăresc să fiu curățită și transformată. Slavă lui Dumnezeu!

Anterior: 27. Corectarea motivelor din datoria mea

Înainte: 29. Pocăința unui ofițer

Ai vrea să știi cum să-L întâmpini pe Domnul înaintea marilor dezastre? Participă la întâlnirea noastră online, care te va ajuta să găsești calea.

Conținut similar

10. Eliberarea inimii

de Zheng Xin, Statele UniteÎn octombrie 2016, soțul meu și cu mine am acceptat lucrarea lui Dumnezeu din zilele de pe urmă pe când eram în...

Setări

  • Text
  • Teme

Culori compacte

Teme

Fonturi

Mărime font

Spațiu între linii

Spațiu între linii

Lățime pagină

Cuprins

Căutare

  • Căutare în text
  • Căutare în carte

Contactează-ne pe Messenger