de Mo Ran, China

Pe 29 noiembrie 2023, am fost aleasă supraveghetoare pentru lucrarea bazată pe texte. Când am auzit această veste, m-am simțit foarte tulburată. Nu m-am putut abține, căci amintirile din perioada în care fusesem supraveghetoare îmi tot reveneau în minte. Când în lucrare apăreau abateri și probleme, sora cu care cooperam lua inițiativa de a căuta cauzele și a găsi modalități de a le rezolva, dar eu nu am fost niciodată în stare să gestionez aceste lucruri corect. Ori de câte ori apăreau probleme, credeam că era din cauza calibrului meu slab și a lipsei capacităților mele de lucru, dar nu am analizat niciodată abaterile și neajunsurile din problemele apărute, cu atât mai puțin am depus efort în a reflecta cum să le corectez și să le rezolv. Întotdeauna simțeam că era oarecum umilitor să apară atâtea probleme în datoria mea și nu mă puteam abține să nu trăiesc într-o stare negativă și să vreau în mod constant să fug de datoria mea. Dacă și conducătorii îmi semnalau problemele, deveneam și mai negativă. Deoarece trăiam de mult într-o stare de negativitate și delăsare, multe probleme din lucrare nu au putut fi rezolvate la timp și nu le-am adus niciun ajutor real fraților și surorilor mele. Conducătorii au avut de multe ori părtășie cu mine despre starea mea, dar tot nu am reușit să mi-o schimb, iar în cele din urmă, lucrarea a fost grav afectată și am fost demisă. Deși am fost demisă, am simțit asta ca pe o ușurare. Dar acum, că voiau să fiu din nou supraveghetoare, nu însemna oare că aș trăi în același mod dureros și umilitor ca înainte? Chiar nu voiam să fiu din nou supraveghetoare! În plus, simțeam că pur și simplu nu aveam calibrul necesar pentru a fi supraveghetoare. Văzusem că mulți conducători, lucrători și supraveghetori erau oameni cu un calibru bun, capacități de lucru puternice și eficiență ridicată în munca lor, în timp ce eu simțeam că sunt genul de persoană cu un calibru slab și eficiență scăzută și că eram pur și simplu nepotrivită pentru a fi supraveghetoare. În acest moment, în datoria mea ca membră a echipei, puteam vedea unele rezultate și îmi puteam păstra un pic de mândrie, dar a fi supraveghetoare însemna să-mi asum un volum mare de muncă și să trebuiască să țin cont de toate aspectele. Cu abilitățile mele mediocre, simțeam că oricât de mult aș încerca, tot nu aș putea să o fac bine și că, în cele din urmă, aș fi pur și simplu demisă din nou. Asta ar fi încă o înfrângere zdrobitoare și atunci cum m-ar vedea frații și surorile mele? Oare ar spune că nu sunt bună de nimic? Ori de câte ori aveam aceste gânduri, voiam să refuz acea datorie, dar simțeam și că, refuzându-mi datoria, L-aș dezamăgi pe Dumnezeu. Mai ales pentru că, în acel moment, exista o singură supraveghetoare pentru lucrarea bazată pe texte, iar volumul de muncă era atât de mare încât o singură persoană pur și simplu nu se putea ocupa de tot, conducătoarea a spus că lucrarea fusese deja afectată. Deoarece mă instruisem în datoriile bazate pe texte timp de mulți ani și mai fusesem supraveghetoare, eram oarecum familiarizată cu diversele sarcini ale lucrării, așa că, dacă nu acceptam această datorie în acest moment, chiar nu aș fi fost demnă să fiu numită o membră a casei lui Dumnezeu. Dar dacă aș fi acceptat și apoi nu aș fi fost în stare să-mi asum lucrarea, nu s-ar fi ales oare praful de mândria și de statutul meu? Gândindu-mă la aceste lucruri, m-am simțit deosebit de apăsată și îndurerată și m-am simțit prinsă între ciocan și nicovală. I-am destăinuit starea mea adevărată lui Dumnezeu: „Dumnezeule, astăzi am primit această datorie de supraveghetoare și știu că este înălțarea și harul Tău, dar continui să simt că îmi lipsește calibrul pentru a fi supraveghetoare și mi-e foarte teamă că, după ce voi deveni din nou supraveghetoare, mă voi lovi de tot felul de probleme și voi ajunge din nou blocată în statut și mândrie, fără să mă pot elibera. Dumnezeule, Te rog să-mi dai credință și hotărârea de a mă supune.”

Mai târziu, am mers la o adunare cu inima grea. Conducătoarea, aflând de starea mea, mi-a găsit un pasaj din cuvintele lui Dumnezeu: „Că obiectivul lui Dumnezeu în pregătirea mediilor pentru om este, într-o privință, de a permite oamenilor să experimenteze diverse lucruri într-o multitudine de feluri, să învețe lecții din acestea, să intre în diversele adevăruri-realități conținute în cuvântul lui Dumnezeu, să îmbogățească experiențele oamenilor și să-i ajute să dobândească o înțelegere mai exhaustivă și mai variată asupra lui Dumnezeu, asupra lor înșiși, a mediilor lor și a omenirii. În altă privință, Dumnezeu vrea ca oamenii să păstreze o relație normală cu El, pregătind unele medii speciale și rânduind unele lecții speciale pentru ei. În acest fel, oamenii vin mai des înaintea Lui, mai degrabă decât să trăiască într-o stare lipsită de Dumnezeu, spunând că ei cred în Dumnezeu, dar acționând într-un mod care nu are nicio legătură nici cu Dumnezeu, nici cu adevărul, ceea ce va duce la probleme. Prin urmare, în mediile pregătite de Dumnezeu, oamenii sunt, de fapt, aduși înaintea Sa fără tragere de inimă și cu o atitudine pasivă, chiar de către Dumnezeu. Acest lucru arată intențiile minuțioase ale lui Dumnezeu. Cu cât îți lipsește mai mult înțelegerea într-o anumită chestiune, cu atât mai mult ar trebui să ai o inimă pioasă, cu frică de Dumnezeu, și să vii frecvent înaintea lui Dumnezeu să cauți intențiile Lui și adevărul. Când nu înțelegi lucrurile, ai nevoie de luminarea și îndrumarea lui Dumnezeu. Când întâlnești lucruri pe care nu le înțelegi, ai nevoie să-I ceri lui Dumnezeu să lucreze mai mult asupra ta. Acestea sunt intențiile minuțioase ale lui Dumnezeu. Cu cât vii mai mult înaintea lui Dumnezeu, cu atât mai aproape va fi inima ta de Dumnezeu. Și nu este adevărat că, pe măsură ce inima ta este tot mai aproape de Dumnezeu, El va sălășlui tot mai mult în ea? Cu cât este Dumnezeu mai mult în inima unei persoane, cu atât mai bune vor deveni în inima ei căutarea, calea pe care merge și starea ei” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Prețuirea cuvintelor lui Dumnezeu este fundamentul credinței în Dumnezeu”). Cuvintele lui Dumnezeu sunt foarte clare. Indiferent ce situații pregătește Dumnezeu, totul este pentru ca noi să putem trage învățăminte și să dobândim adevărul. Privind în urmă la perioada în care eram supraveghetoare, deoarece am dezvăluit multe abateri și neajunsuri în datoria mea, iar vanitatea nu mi-a fost satisfăcută, adesea am devenit negativă. Nu am căutat niciodată adevărul pentru a-mi rezolva firea coruptă. Tot ce mă preocupa era ce ar crede frații și surorile mele despre mine și dacă m-ar disprețui. Voiam mereu să fug de datoria mea și am devenit negativă și delăsătoare, nefăcând nicio lucrare reală. În cele din urmă, lucrarea a fost întârziată, iar viața mea nu a progresat deloc. Toate acestea au fost rezultatul faptului că nu am căutat adevărul pe termen lung. Privind în urmă la perioada când nu eram supraveghetoare, credeam că mă descurcam bine în toate privințele și nu aveam o înțelegere reală a propriei persoane. De când devenisem supraveghetoare, multe abateri și probleme fuseseră expuse în datoria mea și eram emondată frecvent. Toate acestea m-au forțat să reflectez asupra corupției și lipsurilor mele și să vin înaintea lui Dumnezeu pentru a căuta adevărul. Dacă aș putea să-mi înfrunt lipsurile și neajunsurile, să mă rog mai mult lui Dumnezeu și să caut adevărurile-principii, aș fi capabilă să trag învățăminte în toate privințele. Acesta era harul lui Dumnezeu. Dar nu am știut să fiu recunoscătoare, am vrut mereu să mă eschivez de la datoria mea și am fost iresponsabilă. Chiar și după ce am fost demisă, nu am simțit nicio urmă de vinovăție sau remușcare. În schimb, am considerat asta un fel de ușurare. Chiar Îl dezamăgisem pe Dumnezeu! Totuși, Dumnezeu nu m-a respins, ci mi-a dat o altă ocazie să mă instruiesc, dorind să mă echipez mai mult cu adevărul și să cresc mai repede în viață. Dar eram amorțită și înceată la minte și nu înțelegeam intenția lui Dumnezeu. Mă îngrijoram că lipsurile mele vor fi din nou expuse și că alții mă vor disprețui, așa că nu am vrut să-mi fac datoria de supraveghetoare. Chiar nesocotisem intenția minuțioasă a lui Dumnezeu. Dându-mi seama de aceste lucruri, m-am simțit oarecum vinovată și îndatorată față de Dumnezeu.

Am ajuns să înțeleg puțin mai mult intenția lui Dumnezeu și am acceptat datoria de a fi supraveghetoare. Dar tot nu mă puteam abține să nu mă simt preocupată și îngrijorată. Mă temeam că nu-mi voi face bine datoria, că mă voi face de rușine complet și că voi ajunge să fiu demisă ca data trecută. Într-o zi, am citit un pasaj din cuvintele lui Dumnezeu care m-a mișcat. Dumnezeu spune: „Indiferent dacă ai un calibru bun sau slab și dacă înțelegi sau nu adevărul, în orice caz, trebuie să ai această atitudine: «Deoarece mi s-a dat să fac această lucrare, trebuie să o tratez cu seriozitate, trebuie să o transform în preocuparea mea și trebuie să-mi folosesc toată inima și toată puterea pentru a o face bine. În ceea ce privește posibilitatea de a o face perfect, nu pot să-mi permit să ofer o garanție, dar atitudinea mea este că mă voi strădui să o realizez bine și, cu siguranță, nu voi fi superficial în acest sens. Dacă apare o problemă cu lucrarea, ar trebui să-mi asum responsabilitatea și să mă asigur că învăț ceva din asta și-mi fac bine datoria.» Aceasta este atitudinea corectă” [Cuvântul, Vol. 5: Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor, „Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor (8)”]. După ce am citit acest pasaj din cuvintele lui Dumnezeu, am fost foarte mișcată. Cerințele lui Dumnezeu față de mine nu sunt mari. El nu-mi cere să întreprind vreo lucrare măreață dincolo de calibrul și abilitățile pe care le posed și îmi cere doar să am o inimă sinceră și să fac tot posibilul pentru a-mi îndeplini bine datoria. Acest lucru este suficient pentru a-L mulțumi pe Dumnezeu. Deși încă nu îndrăzneam să garantez că pot duce la bun sfârșit datoria de supraveghetoare, trebuia să am cel puțin atitudinea de a-mi da silința să-mi îndeplinesc bine datoria. Acest lucru îmi era la îndemână. Mi-am dat seama că eșecul meu anterior de a-mi face bine datoria nu se datora faptului că îmi lipsea calibrul, ci mai degrabă faptului că trăiam într-o continuă stare de autocritică, dorind în mod constant să dau înapoi. Nu aveam niciun simț al poverii față de datoria mea, iar când apăreau probleme, nu veneam imediat înaintea lui Dumnezeu să reflectez și nu analizam de ce apăruseră acele abateri și probleme, nici nu reflectam cum să caut adevărul pentru a le rezolva. Zi de zi nu mă gândeam decât la propria mândrie și la propriul statut. Cu o astfel de atitudine, cum aș fi putut să-mi îndeplinesc bine datoria? Dându-mi seama de acest lucru, am văzut că vanitatea, mândria și preocuparea mea cu privire la statut erau cele mai mari obstacole în calea datoriei mele.

Mai târziu, am început să reflectez asupra problemei mele: „De ce, ori de câte ori sunt implicate mândria și statutul, nu mă pot abține să nu mă complac într-o stare incorectă?” Am citit cuvintele lui Dumnezeu: „Prețuirea antihriștilor față de reputația și statutul lor o depășește pe cea a oamenilor de rând și este ceva din firea-esență a lor; nu e un interes temporar sau efectul tranzitoriu al împrejurimilor lor – e ceva înăuntrul vieții lor, în oasele lor și, astfel, este esența lor. Altfel spus, în tot ceea ce fac antihriștii, prima lor considerație este propria reputație și propriul statut, nimic altceva. Pentru antihriști, reputația și statutul sunt viața lor și scopul pe care îl urmăresc de-a lungul vieții lor. În tot ceea ce fac, primul lor gând este: «Ce se va întâmpla cu statutul meu? Și cu reputația mea? Oare această acțiune îmi va da o reputație bună? Îmi va ridica statutul în mintea oamenilor?» Acesta e primul lucru la care se gândesc, ceea ce e o dovadă amplă că au firea și esența antihriștilor – și doar din acest motiv iau lucrurile în considerare în acest fel. Se poate spune că, pentru antihriști, reputația și statutul nu sunt vreo cerință suplimentară, cu atât mai puțin lucruri care le sunt externe de care s-ar putea lipsi. Ele fac parte din natura antihriștilor, sunt în oasele lor, în sângele lor, sunt înnăscute în ei. Antihriștilor nu le e indiferent dacă dețin reputație și statut; nu aceasta e atitudinea lor. Atunci, care e atitudinea lor? Reputația și statutul sunt strâns legate de viețile lor de zi cu zi, de starea lor de zi cu zi, de lucrurile pe care le urmăresc zilnic. Pentru antihriști, statutul și reputația sunt viața lor. Indiferent de modul în care trăiesc, indiferent de mediul în care trăiesc, indiferent de munca pe care o fac, indiferent de lucrurile pe care le urmăresc, care sunt obiectivele lor, care este direcția vieții lor, totul se învârte în jurul faptului de a avea o bună reputație și un statut înalt. Și acest scop nu se schimbă; ei nu pot lăsa niciodată deoparte asemenea lucruri. Aceasta e adevărata față a antihriștilor și esența lor. I-ai putea pune într-o pădure străveche, adânc în munți, și tot n-ar renunța la urmărirea reputației și a statutului. I-ai putea pune în orice grup de oameni și tot nu se pot gândi decât la reputație și statut. Cu toate că antihriștii cred în Dumnezeu, ei echivalează urmărirea reputației și a statutului cu credința în Dumnezeu și pun aceste două lucruri pe picior de egalitate. Cu alte cuvinte, în timp ce merg pe calea credinței în Dumnezeu, ei își și urmăresc propria reputație și propriul statut. Se poate spune că, în inimile antihriștilor, urmărirea adevărului în credința lor în Dumnezeu este urmărirea reputației și a statutului, iar urmărirea reputației și a statutului e și urmărirea adevărului – a câștiga reputație și statut înseamnă a câștiga adevărul și viața” [Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Punctul nouă (Partea a treia)”]. Din cuvintele lui Dumnezeu, am văzut că antihriștii tratează reputația și statutul ca pe însăși viața lor și ca pe scopul pe care îl urmăresc de-a lungul întregii lor vieți. Indiferent ce fac sau ce spun, tot ce iau în considerare este propria reputație și propriul statut. Aceasta este esența unui antihrist. Privind în urmă, avusesem întotdeauna o dorință puternică de reputație și de statut încă de când eram tânără și trăisem întotdeauna după otrăvurile satanice „Oamenii au nevoie de mândria lor așa cum un copac are nevoie de scoarță” și „Un om își lasă numele în urmă oriunde stă, așa cum gâsca scoate țipete oriunde zboară”. Mă preocupa profund felul cum mă vedeau ceilalți. Când eram în clasa a patra, profesoara m-a ales să particip la o olimpiadă de matematică. Dar nu am obținut un punctaj la fel de mare ca ceilalți elevi și m-am simțit destul de umilită. După aceea, am inventat o scuză și am renunțat la școală. Profesoara mea a văzut că notele mele nu erau chiar atât de rele și a considerat că era păcat să renunț, așa că a venit special la mine acasă să mă convingă. Abia atunci m-am întors la școală. În clasa a șaptea, o dată, am răspuns greșit la una dintre întrebările profesoarei și toată clasa a izbucnit în râs. M-am simțit profund umilită și nu m-am mai întors niciodată la școală. După ce L-am găsit pe Dumnezeu, am fost la fel. Deoarece dorința mea de reputație și statut nu fusese satisfăcută, trăiam într-o stare negativă și voiam să renunț la datoria mea. Când fusesem supraveghetoare înainte, multe dintre neajunsurile mele au fost expuse și m-am simțit foarte umilită, așa că am vrut în mod constant să mă eschivez de la datoria mea și nu am depus niciun efort pentru a rezolva problemele care ar fi putut fi rezolvate. Am fost delăsătoare și negativă în datoria mea și, în cele din urmă, am întârziat lucrarea bisericii și am fost demisă. De data aceasta, nu voiam să fiu supraveghetoare și pentru că mi-era teamă că nu voi putea face o lucrare reală și voi fi din nou demisă și mă temeam că mândria mea va suferi o altă lovitură. Pentru a evita să fiu disprețuită, am vrut mereu să refuz această datorie. Luam în considerare în mod constant reputația și statutul meu, fără a mă gândi câtuși de puțin la lucrarea bisericii. Am fost cu adevărat egoistă, detestabilă și lipsită de umanitate! Atunci când se confruntă cu o datorie, unei persoane care posedă umanitate nu-i va păsa dacă această datorie îi poate aduce prestigiu sau ce dificultăți ar putea întâmpina. Atât timp cât este ceva necesar lucrării bisericii, ea se va baza pe Dumnezeu și-și va da toată silința pentru a-și face partea. Dar eu m-am complăcut mereu în preocupări legate de reputație și statut și, de îndată ce am întâmpinat unele obstacole sau nereușite în datoria mea, m-am scufundat într-o stare de demoralizare. Am vrut mereu să refuz și să mă eschivez de la datoria mea. Oare nu însemna asta că mă opuneam lui Dumnezeu? Am văzut că urmărirea statutului și a faimei m-ar face doar să mă împotrivesc lui Dumnezeu și să-I ofensez firea și că, astfel, mergeam pe calea unui antihrist. Dacă aș fi continuat să urmăresc reputația și statutul, nu mi-aș fi făcut niciodată bine datoria și doar aș fi fost detestată și eliminată de Dumnezeu. Dându-mi seama de toate acestea, m-am rugat lui Dumnezeu: „Dumnezeule, inima mea este prea consumată de statut și de faimă. Nu mai vreau să mă răzvrătesc împotriva Ta. Indiferent de calibrul meu, sunt dispusă să fac tot ce pot pentru a-mi îndeplini bine datoria, astfel încât inima Ta să poată fi mângâiată.”

În căutarea mea, am descoperit că am nutrit întotdeauna o perspectivă greșită. Am crezut că pentru a fi supraveghetoare, trebuia să posezi un calibru bun și să lucrezi eficient; altfel, nu erai calificată pentru a fi supraveghetoare. Dar nu căutasem niciodată să aflu dacă această perspectivă a mea era de fapt corectă. Mai târziu, am citit cuvintele lui Dumnezeu: „Privind din perspectiva lucrării generale a casei lui Dumnezeu, desigur, dacă ar exista mai mulți oameni cu un calibru bun, lucrarea bisericii ar fi într-adevăr mai ușoară. Cu toate acestea, există o premisă: în casa lui Dumnezeu, El Își face propria lucrare, iar oamenii nu joacă un rol decisiv. Prin urmare, rezultatele lucrării lui Dumnezeu nu sunt determinate de faptul că oamenii au calibru bun, mediu sau slab. Rezultatele finale care trebuie să fie obținute sunt realizate de Dumnezeu. Totul este condus de Dumnezeu; totul este lucrarea Duhului Sfânt” [Cuvântul, Vol. 7: Despre urmărirea adevărului, „Cum să urmărești adevărul (7)”]. „Indiferent dacă ai un calibru ridicat sau scăzut și indiferent cât talent ai, dacă firile tale corupte nu sunt rezolvate, atunci, indiferent de poziția în care ești plasat, nu vei fi potrivit pentru a fi folosit. În schimb, dacă abilitățile și calibrul tău sunt limitate, dar înțelegi diverse adevăruri-principii, inclusiv adevărurile-principii pe care ar trebui să le înțelegi și să le pricepi în sfera lucrării tale, iar firile tale corupte au fost rezolvate, atunci vei fi o persoană potrivită pentru a fi folosită” [Cuvântul, Vol. 7: Despre urmărirea adevărului, „Cum să urmărești adevărul (3)”]. „Abilitatea de a-și realiza bine datoria nu depinde doar de calibrul unei persoane, ci, în principal, de atitudinea față de datoria sa, de caracterul său, de faptul că umanitatea sa este bună sau rea și dacă persoana este capabilă să accepte adevărul. Acestea sunt chestiunile de bază. Dacă îți pui inima în datoria ta, dacă faci tot ce poți mai bine și acționezi din toată inima, dacă ai o atitudine serioasă și conștiincioasă față de realizarea datoriei tale, dacă ești sincer și lucrezi din greu: acestea sunt lucrurile la care Se uită Dumnezeu, iar El îi scrutează pe toți” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Îndeplinirea adecvată a datoriei necesită o cooperare armonioasă”). Cuvintele lui Dumnezeu m-au făcut să-mi dau seama că perspectiva mea nu se conforma deloc adevărului, că orice lucrare din casa lui Dumnezeu este făcută de Dumnezeu Însuși și că nu determină totul calibrul unei persoane. Dacă ne putem face bine datoria depinde în principal de atitudinea noastră față de datorie, de faptul dacă avem o inimă conștiincioasă și responsabilă și dacă putem acționa conform adevărurilor-principii. Dacă o persoană are daruri și calibru, dar nu are niciun simț al poverii sau al responsabilității față de datoria sa, iar când frații și surorile îi semnalează problemele, refuză să le accepte și nu reflectează asupra lor sau nu le analizează, atunci, chiar dacă are daruri și calibru, nu-și poate face bine datoria, iar Dumnezeu nu o va binecuvânta sau îndruma. Dimpotrivă, dacă o persoană are un calibru mediu, dar are intenții bune și își face datoria cu sârguință și responsabilitate, iar când frații și surorile îi semnalează abaterile și neajunsurile, poate accepta și corecta aceste lucruri, atunci poate obține totuși unele rezultate în datoria sa. M-am gândit la o soră pe care o cunoșteam pe vremuri. Calibrul ei era mediu, dar după ce a fost aleasă conducătoare, a avut un simț al poverii în datoria ei, și-a făcut munca în mod conștiincios și pragmatic și a obținut rezultate relativ bune în datoria ei, iar mai târziu, a fost promovată pentru a prelua o lucrare mai mare. A mai fost și o soră care a cooperat cu mine înainte, care avea un calibru bun, dar când conducătoarea i-a semnalat problemele și abaterile din lucrarea ei, nu numai că a refuzat să le accepte, dar a și ripostat și a refuzat să se supună. Drept urmare, a pierdut lucrarea Duhului Sfânt, nu a putut să deslușească nicio problemă și nu a obținut niciun rezultat în datoria ei, iar în cele din urmă, a fost demisă. Din aceste fapte, am văzut că abilitatea cuiva de a-și face bine datoria nu este determinată în mod decisiv de calibrul său și că cheia constă în faptul dacă poate accepta adevărul și în atitudinea sa față de datorie.

Mai târziu, am citit încă două pasaje din cuvintele lui Dumnezeu care mi-au fost de mare ajutor. Dumnezeu Atotputernic spune: „Calibrul, darurile și talentele pe care Dumnezeu ți le-a dat sunt deja suficiente – doar că tu nu ești mulțumit, nu ești devotat datoriei tale, nu-ți cunoști niciodată locul, vrei mereu să trâmbițezi idei pompoase și să te dai mare, făcând în cele din urmă un talmeș-balmeș din îndatoririle tale. Nu ai valorificat calibrul, darurile și talentele care ți-au fost date de Dumnezeu, nu ai dat totul și nu ai obținut niciun rezultat. Deși poate că ești destul de ocupat, Dumnezeu spune că ești ca un bufon, nu o persoană care își cunoaște locul și este concentrată asupra sarcinilor care îi revin. Lui Dumnezeu nu-I plac astfel de oameni. Prin urmare, indiferent de planurile și obiectivele tale, dacă în cele din urmă nu ajungi să-ți faci datoria conform principiilor cerute de Dumnezeu, din toată inima, cu toată mintea și cu toată puterea ta, pe baza calibrului, darurilor, talentelor și abilităților tale inerente și a altor condiții pe care ți le-a dat Dumnezeu, atunci, El nu-Și va aminti ce ai făcut, iar tu nu-ți vei face datoria, ci, dimpotrivă, vei face rău” [Cuvântul, Vol. 7: Despre urmărirea adevărului, „Cum să urmărești adevărul (3)”]. „Mai întâi, folosește cât mai bine darurile, abilitățile și punctele forte inerente și existente pe care ți le-a dat Dumnezeu, precum și competențele tehnice sau profesionale pe care ești în stare să le dobândești și să le deprinzi și nu te reține. Dacă ai ajuns să-L mulțumești pe Dumnezeu în toate aceste lucruri și simți că poți atinge culmi și mai mari, atunci privește ce aptitudini tehnice sau profesionale poți îmbunătăți sau în privința cărora poți face un progres, în limita calibrului tău. Poți continua să înveți și să te perfecționezi pe baza a ceea ce poți realiza cu ajutorul calibrului tău. […] Dacă îți poți face datoria cu toată inima, cu toată puterea și cu tot cugetul, cât de bine poți, și ai o inimă sinceră, atunci ești la fel de prețios ca aurul înaintea lui Dumnezeu. Dacă nu poți să plătești un preț și îți lipsește loialitatea când îți faci datoria, atunci, chiar dacă ai condiții înnăscute mai bune decât cele ale unei persoane obișnuite, nu ești prețios înaintea lui Dumnezeu, nu valorezi nici cât un grăunte de nisip” [Cuvântul, Vol. 7: Despre urmărirea adevărului, „Cum să urmărești adevărul (3)”]. Cuvintele lui Dumnezeu m-au făcut să înțeleg că, indiferent de calibrul pe care îl are o persoană, atât timp cât își face datoria în limita a ceea ce este capabilă, cu toată puterea și mintea sa, și are o inimă sinceră, o astfel de persoană este mai prețioasă decât aurul în ochii lui Dumnezeu. Calibrul pe care mi l-a dat Dumnezeu era de fapt suficient și puteam, de asemenea, să înțeleg unele principii referitoare la lucrarea bazată pe texte și, în mod normal, nu era ca și cum nu aș fi avut nicio cale de urmat atunci când urmăream mersul lucrării. Problema era că pur și simplu nu fusesem niciodată în stare să-mi abordez corect neajunsurile, mă comparasem mereu cu cei cu un calibru și daruri mai bune și nu-mi concentrasem niciodată inima asupra modului în care să-mi fac bine datoria. Acum că îmi făceam din nou datoria de supraveghetoare, aveam să prețuiesc profund această datorie și să o fac cu toată inima și mintea mea. Nu o mai puteam aborda cu negativitate.

Odată ce atitudinea mea s-a schimbat, data următoare când mi-am făcut datoria, m-am rugat lui Dumnezeu să-mi păstreze inima calmă înaintea Lui. Când am revizuit cu atenție predicile, am putut găsi unele probleme și am putut obține unele beneficii studiind abilitățile profesionale împreună cu frații și surorile mele. Când în lucrare au apărut abateri și probleme, expunând multe dintre neajunsurile mele, încă mă simțeam rușinată și oarecum negativă și chiar mă gândeam să dau înapoi, iar în astfel de momente, mă gândeam la eșecurile mele din trecut. Înainte, mă complăcusem mereu în preocupări legate de mândrie și statut, iar când apăreau probleme, nu luam inițiativa să analizez abaterile și neajunsurile, simțindu-mă mereu negativă și dând înapoi, iar drept urmare, am pierdut lucrarea Duhului Sfânt. Nu am vrut să cad din nou într-o stare de demoralizare, așa că m-am rugat lui Dumnezeu, cerându-I să mă ajute să ies din negativitate. În același timp, le-am vorbit deschis despre starea mea conducătorilor și fraților și surorilor mele și toți au avut părtășie cu mine și m-au încurajat. De asemenea, conducătorii m-au ajutat și m-au sprijinit, semnalându-mi probleme în modul în care îmi făceam datoria. Am reflectat asupra cauzelor acestor probleme și am descoperit că unele au fost cauzate de atitudinea mea superficială și că altele apăruseră pentru că nu pricepeam principiile, așa că am analizat și am corectat aceste probleme. Uneori, când erau prea multe lucruri de care să mă ocup, conducătorii îmi scriau și mă ajutau să învăț să prioritizez și, după ce mi-am organizat timpul în mod rezonabil în acest fel, am devenit capabilă să-mi fac datoria în mod normal. După un timp, rezultatele în lucrarea bazată pe texte s-au îmbunătățit oarecum. Acum sunt supraveghetoare de mai bine de jumătate de an și, deși am multe neajunsuri și insuficiențe și încă există multe probleme în lucrare, prin ceea ce am experimentat de data aceasta, simt cu adevărat că lucrarea din casa lui Dumnezeu este menținută de Duhul Sfânt. Când renunț la interesele personale și îmi fac datoria cu sârguință, pot primi lucrarea și îndrumarea Duhului Sfânt și pot obține, de asemenea, unele rezultate în datoria mea. Slavă lui Dumnezeu!