Poliția cere bani lichizi

ianuarie 21, 2022

de Gao Hui, China

Totul s-a întâmplat în iulie 2009. Într-o zi, sora Liu a venit în grabă la mine să-mi spună că liderul fusese arestat și că poliția luase o parte din donațiile bisericii. Când am auzit asta, m-am îngrijorat tare. Pe atunci, familia mea păstra o parte din donațiile bisericii, iar numele meu și al soțului meu apărea pe chitanțe. Dacă acele chitanțe ar ajunge pe mâna poliției, sigur ne-ar ar aresta și ar confisca banii. Așadar, am dus repede banii bisericii altundeva. După doar câteva zile, șeful securității publice a venit cu 20 de polițiști să ne percheziționeze casa. Unul dintre polițiști mi-a arătat o chitanță de donație și m-a întrebat: „Tu ai scris-o? Dă-mi cei 250.000 de yuani pe care-i păstrezi pentru biserică!” Când am văzut chitanța, m-am speriat puțin și m-am rugat imediat lui Dumnezeu: „Dumnezeule, Te rog, dă-mi putere și credință. Nu vreau să predau jertfele, nici să Te trădez.” Apoi, m-am gândit la cuvintele Lui: „Din tot ce are loc în univers, nu există nimic în care Eu să nu am ultimul cuvânt. Există ceva ce nu se află în mâinile Mele?” („Capitolul 1” din „Cuvintele lui Dumnezeu către întregul univers” în Cuvântul Se arată în trup). Mi-am zis: „Toate sunt în mâinile Lui, trebuie să mă bazez pe El ca să țin piept acestei încercări.” Apoi, polițistul m-a întrebat: „Cine ți-a dat să păstrezi fondurile? Dă-ne banii acum!” Atunci, am fost foarte supărată. M-am gândit: „Sunt jertfele aleșilor lui Dumnezeu pentru El. Ce drept ai asupra lor? De ce-ar trebui să-ți spun ceva?” Apoi, am spus: „Banii nu mai sunt aici.” Polițistul m-a privit furios și-a spus: „Presupun că nu ne veți spune adevărul decât dacă vă forțăm!” Apoi, l-a apucat pe soțul meu de cap și l-a trântit de perete, întrebând din nou unde sunt banii. Am fost furioasă și supărată. Soțul meu avea probleme de sănătate după un accident de mașină și nu făcea față unui astfel de abuz. Apoi, șeful securității publice i-a spus polițistului: „Acesta poate leșina și muri repede.” Nevrând să-și păteze mâinile cu o crimă, polițistul s-a oprit. Apoi, m-au dus pe mine într-o altă cameră, m-au încătușat de un scaun și m-au întrebat aspru: „Unde ai pus cei 250.000? Dacă ne spui, nu te vom aresta și nu-ți vei păta reputația. Dar dacă nu ne spui, asta te așteaptă!” Fiindcă n-am răspuns, peste 10 polițiști au început să percheziționeze casa. Au răscolit in interior și afară, toate dulapurile și sub paturi, chiar și sub carcasa televizorului și a mașinii de spălat. Unii polițiști s-au târât pe jos, bătând în gresie, iar alții s-au împrăștiat și au bătut în pereți. Căutau donațiile și, astfel, când băteau într-un loc care suna a gol, îl spărgeau și verificau. Curând, am auzit pe cineva strigând fericit: „I-am găsit, i-am găsit!” Un polițist a venit repede cu plasa plină de bani și au început să-i numere. Au găsit 121.500. Le-am spus polițiștilor: „Sunt economiile familiei.” Dar polițiștii m-au ignorat. Fiindcă n-au găsit toată suma de 250.000, și-au continuat căutările. Au răscolit toate ungherele. Au desfăcut cușca de câine și ne-au făcut țăndări masa de marmură. Chiar și hornul de pe acoperiș a fost distrus. Au scos toată pardoseala din mai multe camere și au săpat gropi în toată curtea. Am privit neputincioasă cum ne răvășesc toată casa. M-am înfuriat: „PCC se dedă la cele mai josnice fapte în încercarea de a confisca banii bisericii. Niște demoni!” După accidentul de mașină din 2002, soțul meu n-a mai putut să facă muncă manuală grea, iar eu am devenit principala sursă de venit. În acei ani, strânsesem mult cureaua și muncisem din greu ca să economisim. Ce puteam să facem când poliția ni luaseră pe toți? Fiul nostru era adult și voia să se însoare. Nu mai aveam bani nici să-i facem nuntă. Chiar nu știam cum voi trece de acest impediment. Puteam doar să mă rog lui Dumnezeu și să-I cer îndrumare. După ce m-am rugat, m-am gândit cum Satana l-a ispitit pe Iov. Peste noapte, i-au fost furate toate animalele. Averea strânsă de mulți ani a dispărut într-o clipită și i-au murit toți cei 10 copii. Întregul corp i-a fost acoperit cu bube, dar nu s-a plâns niciodată, ba chiar a spus: „Iahve a dat și Iahve a luat; binecuvântat să fie numele lui Iahve Dumnezeu” (Iov 1:21). mărturisind ferm și umilindu-l pe Satana. Percheziția sălbatică a polițiștilor și luarea banilor noștri erau ispita și atacul Satanei, dar și testarea lui Dumnezeu. Ar trebui să mă bazez pe Dumnezeu și credință ca să trec prin toate. Orice s-ar întâmpla, nu pot să predau jertfele și trebuie să mărturisesc ferm pentru Dumnezeu.

Poliția mi-a percheziționat casa până dimineața la ora 2-3. Au scotocit timp de 7 ore, dar n-au mai găsit bani. Pe soțul meu l-au bătut atât de tare c-a leșinat, iar eu am fost dusă la secția de poliție pentru interogatoriu. Erau deja 4 sau 5 ofițeri superiori care m-așteptau în camera în care m-au dus. Erau fioroși, cu aspect neplăcut și se holbau la mine, rânjind sinistru. Eram speriată și îmi tremurau mâinile incontrolabil. M-am rugat repede lui Dumnezeu să-mi dea credință. Apoi, m-am gândit cum Daniel a fost închis și aruncat în groapa cu lei, dar, protejat de Dumnezeu, leii nu l-au mâncat. Totul e în mâinile lui Dumnezeu. Chiar dacă Satana e nemilos și rău, Dumnezeu îi pune limite. Trebuie să mă bazez pe Dumnezeu și să mărturisesc ferm. Apoi, un comisar pe nume Du de la biroul de securitate publică a intrat cu o hârtie în mână. Fără ca nici măcar să-mi spună ce scrie acolo, mi-a cerut s-o semnez. Am refuzat și atunci a scos un baston de plastic și a început să mă lovească peste mâini și gură. După doar câteva lovituri de baston, mi s-au umflat mâinile și gura. Apoi, le-a spus celor doi polițiști de lângă mine: „N-o lăsați să doarmă. În două zile, va face o cădere nervoasă și atunci ne va spune tot.” Apoi, s-a întors către mine și m-a amenințat: „Dacă nu ne spui unde sunt banii, îți voi dărâma casa!” Acest lucru m-a îngrijorat foarte tare. Soțul meu era bolnav de câțiva ani și, după ce în sfârșit o mobilasem și o decorasem, poliția o distrusese în doar câteva ore. Acei polițiști erau cruzi și capabili de orice – dacă nu le voi spune unde sunt banii bisericii, oare chiar îmi vor dărâma casa? Mă vor tortura de moarte? M-am rugat încontinuu lui Dumnezeu și mi-am amintit cuvintele Domnului Isus: „Nu vă temeţi de cei ce omoară trupul, dar care nu pot omorî sufletul! Ci temeţi-vă mai degrabă de Cel Ce poate să distrugă şi sufletul, şi trupul, în Gheenă” (Matei 10:28). Cuvintele lui Dumnezeu mi-au dat credință și curaj. Viața mea e în mâinile Lui. Oricât de crud ar fi Satana, îmi poate devasta doar trupul și, fără permisiunea lui Dumnezeu, ei nu-mi pot face nimic. Dacă Dumnezeu îi permite poliției să-mi ia viața și să-mi distrugă casa, sunt dispusă să mă supun. Realizând asta, nu mi-a mai fost atât de frică. Apoi, m-au târât pe un scaun și m-au legat de el cu cătușe. În secunda în care mi se închideau ochii, mă loveau tare peste picioare și, astfel, n-am dormit deloc în acea noapte.

A doua zi, dimineața, mai mulți polițiști m-au interogat pe rând despre locul banilor. Exasperat, acel comisar Du m-a întrebat: „Ce s-a întâmplat cu banii păstrați? Pe chitanță scrie 250.000. De ce am găsit doar o parte din ei? Unde sunt restul banilor?” Mi-am plecat capul și n-am spus nimic. A continuat repede să mă preseze: „Ați cheltuit restul banilor? Spune-mi acum!” M-am gândit: „N-am deturna niciodată jertfele lui Dumnezeu. Oamenii care fac asta sunt demoni și vor fi blestemați și pedepsiți în iad!” Fiindcă tot n-am răspuns, comisarul Du s-a ridicat și a început să se plimbe nervos. Apoi, a încercat să mă convingă pe un ton mai blând să îi divulg locul banilor. A spus: „Ar trebui să ne spui. Imediat ce o faci, te poți întoarce la familia ta.” Apoi, a zis: „Am făcut serviciul medical unde locuiești tu, practic suntem concitadini. Spune-ne acum și nu vom mai avea nicio problemă.” M-am gândit: „Acești polițiști au tot felul de metode viclene. Nu trebuie să mă las păcălită.” Apoi, alt polițist m-a întrebat: „Nu păstrai 250.000? Au mai rămas doar 121.500. De câți ani vei avea nevoie ca să-i returnezi pe restul? Dacă scrii o scrisoare de garanție, te lăsăm să pleci. Ce spui?” Cam pe la ora 1 dimineața, a venit un alt polițist pe nume Chen. M-a tot întrebat unde sunt fondurile și a spus: „Știi de unde provin acești bani? Sunt banii munciți ai poporului și ar trebui să le fie returnați.” Privindu-i fața urâtă, mi s-a făcut greață. Sunt bani câștigați prin truda aleșilor lui Dumnezeu care primiseră harul Lui și apoi I i-au oferit Lui. Era logic că aceste jertfe erau pentru El. Acești bani n-aveam nicio legătură cu „banii munciți ai poporului”. Era doar o minciună sfruntată. Această operațiune a poliției PCC mi-a permis să văd și mai clar răul lor. M-au scârbit și i-am disprețuit. Am vrut să-i ignor și mai mult.

Când au văzut că tot nu vorbesc, doi polițiști au început să mă pălmuiască. Am pierdut șirul palmelor. M-au pălmuit până când au obosit și apoi m-au lovit cu un dosar de plastic. Amețeam, vedeam în ceață și-mi ardeau obrajii de durere. Apoi, m-au electrocutat, atingându-mi cătușele cu un baston electric. Am simțit cum impusul electric mi-a străbătut tot corpul și mi-a paralizat toți nervii. Am preferat să mor. Dar tot nu s-au oprit. Unul dintre polițiști m-a lovit cu bocancul și mi-a strivit picioarele cu călcâiul. A fost înfiorător de dureros. După bătaie și tortură, m-am simțit complet epuizată, mi se învârtea capul de parcă eram în pragul morții. M-am rugat neîncetat lui Dumnezeu, implorându-L să pot îndura suferința și să mărturisesc ferm. După ce m-am rugat, mi-am amintit un imn al lui Dumnezeu: „Când te confrunți cu suferința, trebuie să poți fi capabil să lași deoparte grija pentru trup și să nu te plângi de Dumnezeu. Când Dumnezeu Se ascunde de tine, trebuie să poți să ai credința de a-L urma, de a-ți păstra iubirea de dinainte fără să o lași să șovăie sau să se risipească. Indiferent ce face Dumnezeu, trebuie să te supui planului Său și să fii pregătit să-ți blestemi trupul, mai degrabă decât să te plângi de El. Când te confrunți cu încercări, trebuie să-L mulțumești pe Dumnezeu, deși s-ar putea să plângi amarnic sau să eziți să te desparți de vreun obiect îndrăgit. Doar aceasta este adevărata iubire și credință” („Cum să fii făcut desăvârșit” din Urmați Mielul și cântați cântări noi). Da. Trupul nostru suferă mult când suntem torturați, dar Dumnezeu folosește această suferință pentru a ne desăvârși credința. Oricât m-ar tortura și agresa poliția, trebuie să mă bazez pe El și pe credința mea ca să trec prin tot ce mă așteaptă.

Apoi, polițistul mi-a ordonat să mă ridic, dar mâinile îmi erau încătușate de brațele scaunului și n-am putut. Doar m-am aplecat de mijloc, cu scaunul de peste 13 kg atârnându-mi de încheieturi. Apoi, polițistul a scuturat tare scaunul, făcând cătușele să mi se înfigă adânc în încheieturi. A fost foarte dureros. A zâmbit sinistru și a spus: „E numai vina ta. Nu ne poți învinui.” Am închis ochii, încercând s-alung durerea. Încăperea răsuna de râsul lor diabolic. Am urât acea adunătură de demoni. Pe atunci, eram legată de acel scaun de o zi și o noapte. Îmi zvâcnea capul, amețeam și mă durea spatele. Am simțit că clachez și nu știam cât voi mai rezista. L-am chemat încontinuu pe Dumnezeu în inima mea: „Dumnezeule! Nu știu cât mai pot rezista. Te rog, îndrumă-mă, dă-mi credință și putere să mărturisesc ferm.” Apoi, mi-am amintit un fragment din cuvintele Lui: „Lucrarea Mea în mijlocul grupului de oameni din zilele de pe urmă este o acțiune fără precedent și, de aceea, toți oamenii trebuie să îndure ultima dificultate pentru Mine, astfel încât gloria Mea să umple întregul cosmos. Înțelegeți voia Mea? Acesta este ultimul lucru pe care i-l cer omului, adică, sper ca toți oamenii să-Mi poată fi mărturie puternică și răsunătoare în fața marelui balaur roșu, să se poată da pe ei înșiși pentru Mine pentru o ultimă oară și să-Mi îndeplinească cerințele într-o ultimă instanță. Puteți face voi cu adevărat acest lucru?” („Capitolul 34” din „Cuvintele lui Dumnezeu către întregul univers” în Cuvântul Se arată în trup). Am simțit speranța și încurajarea lui Dumnezeu prin cuvintele Lui. Acum ar trebui să mărturisesc ferm înaintea Satanei. Ar trebui să-ndur suferința, să mărturisesc ferm și să-l umilesc pe Satana. Având îndrumarea lui Dumnezeu, L-am simțit mereu lângă mine, iar durerea s-a mai potolit. După o noapte de tortură și bătăi, trupul meu era vlăguit și vânăt. Fața îmi era plină de vânătăi, iar picioarele mi se umflaseră. Eram într-o stare foarte proastă. Polițistul din tura următoare, sătul de ce văzuse, a spus: „Acești indivizi au întrecut măsura. Acești fermieri se zbat mult ca să trăiască, iar acum le-au furat mulți bani.”

În a treia zi, comisarul Du a venit din nou să mă interogheze despre credința mea și cei 250.000 de yuani din donații. Am spus: „Cei 250.000 au fost deja luați. Ați confiscat banii familiei mele.” Comisarul Du s-a întors repede și i-a spus celui care scria raportul: „Nu nota asta.” Am întrebat: „De ce nu?” S-a înfuriat și a sărit din scaun, dând cu pumnul în masă și strigând: „Cine face interogatoriul aici? Care e numele persoanei care a luat banii? Unde s-a dus?” Văzând că nu răspund, a spus cu răutate: „Dacă nu-mi spui acum, voi avea grijă să-i las fără slujbe pe copiii tăi. Familia ta nu va trece peste asta!” La început, am fost foarte îngrijorată. Copiii mei erau încă tineri – dacă PCC i-ar lăsa fără slujbe, cum se vor descurca pe viitor? Apoi, m-am gândit la cuvintele lui Dumnezeu: „Soarta omului este controlată de mâinile lui Dumnezeu. Ești incapabil de a te controla pe tine însuți: în ciuda faptului că omul întotdeauna se agită și își găsește ocupații în nume propriu, el rămâne incapabil de a se controla. Dacă ai putea să-ți cunoști propriile perspective, dacă ai putea să-ți controlezi propria soartă, ai mai fi o făptură creată?” („Restaurarea vieții normale a omului și conducerea lui către o destinație minunată” din Cuvântul Se arată în trup). După ce-am meditat la cuvintele Lui, am fost mult mai fermă. Viitorul copiilor mei era în mâinile Lui. Marele balaur roșu n-avea ce face. Mă bazez pe Dumnezeu ca să mărturisesc ferm. Cât privește viitorul copiilor mei și soarta familiei mele, Dumnezeu le-a rânduit demult. Am fost dispusă să mă supun orchestrărilor Lui.

N-am știut că-l forțau pe fiul meu să-mprumute bani până în a patra zi de arest. Atunci, l-au adus la secție cu șeful securității publice. Când fiul meu mi-a văzut fața vânătă și umflată, a început să plângă, spunând: „Mamă, nu-ți face griji. Nu vom face nunta acum și voi împrumuta cumva bani ca să te scot de aici.” Când l-am auzit, m-am cutremurat și m-am simțit îngrozitor. După aceea, comisarul Du i-a ordonat șefului securității publice: „Ajută-ne să rezolvăm această problemă cu banii.” Apoi, a adăugat în mod ciudat: „Au neamuri? Vezi dacă pot împrumuta bani de la ele.” Șeful securității publice a-ncuviințat cu capul și-a spus: „Voi vorbi cu sora și fratele ei și-l voi pune pe soțul ei să rezolve cumva.” Un alt polițist a arătat spre mine și-a spus: „Ce bine te tratează fiul tău și șeful securității.” Văzând cât sunt de lacomi, am răspuns furioasă: „Nu țin legătura cu fratele și sora mea. Nu îi contactați.” Un alt polițist a strigat: „Nu scrie 250.000 pe chitanță? Am găsit doar 120.000. Nu contează cum, va trebui să ne aduci diferența.” Eram pusă la zid și n-aveam de ales, așa c-am spus: „Atunci, vindeți-mi casa.” Șeful securității publice m-a privit cu ură și-a spus: „Casa ta nu valorează mult. Chiar crezi că va acoperi diferența?” Când celălalt polițist a auzit asta, i-a spus fiului meu să-mprumute bani. Fiul meu a fost nevoit s-accepte. A plecat plângând. Am fost foarte furioasă atunci – marele balaur roșu e atât de josnic. Pretind mereu că sunt pentru libertatea religioasă, dar, de fapt, ne suprimă, arestează și brutalizează. Folosesc orice mijloace ca să ne fure banii, pradă jertfele, lăsându-i pe oameni faliți. Am văzut clar că marele balaur roșu e doar un demon potrivnic lui Dumnezeu. Asta m-a făcut și mai tare să-L urmez pe Dumnezeu. Am început să cânt un imn, în gând: „Prin încercări și greutăți, în sfârșit m-am trezit. Am văzut că Satana e josnic, crud și rău. Flăcări de furie s-au aprins în inima mea. Jur pe viața mea să mă lepăd de marele balaur roșu și să fiu martoră pentru Dumnezeu” („Urmați Mielul și cântați cântări noi”). Oricât m-ar brutaliza Satana, voi mărturisi ferm și-L voi umili.

În următoarele câteva zile, au folosit un alt fel de tortură. M-au legat de un scaun și nu m-au lăsat să dorm și să mănânc, tot punându-mi aceleași întrebări ca înainte. „Unde sunt cei 250.000? Numele persoanei care a luat banii? Cum arată?” Eram cu nervii la pământ toată ziua, zi de zi. În a opta zi, când comisarul Du tot n-a scos niciun cuvânt de la mine, l-a adus din nou pe fiul meu și i-a spus că nu mă lasă să plec până nu le dă banii. Îngrijorat, fiul meu a spus: „Am încercat, dar nu-i pot strânge.” L-a forțat pe fiul meu să-i ceară bani și fiicei mele. Am izbucnit cu furie: „Suntem o familie simplă de fermieri, iar soțul meu e bolnav de mulți ani. De unde să scoatem atâția bani?” Dar acel comisar Du m-a ignorat pur și simplu. Privindu-l pe fiul meu, a spus: „Du-te și fă cumva rost de bani.”

În a zecea zi, și-au dat seama că nu vor scoate de la mine nicio informație valoroasă, așa că m-au lăsat acasă. Când am plecat, m-au avertizat c-aș face bine să le dau diferența de bani cât mai repede. Au mai spus: „Cât despre persoana care ți-a încredințat donațiile, dacă o găsești, îți vom da înapoi toți banii.” M-am gândit: „Se folosesc de bani doar ca să mă constrângă să-mi vând frații și surorile. Nu voi permite așa ceva.” Doar mai târziu am aflat că fiul meu îi dăduse poliției peste 80.000 yuani ca să mă elibereze.

De la bun început, n-am fost înstăriți. Când poliția ne-a luat economiile, viața noastră a devenit și mai grea. Soțul meu nu putea lucra, iar mie îmi tremurau mâinile. După ce am fost torturată de poliție, tremuratul s-a agravat. Nu puteam nici să gătesc, cu atât mai puțin să muncesc. Fără nicio sursă de venit, abia aveam bani să ne cumpărăm legume, paste și strictul necesar. Odată, am vrut să cumpăr hârtie igienică, dar nu mi-a mai rămas în portofel niciun bănuț. PCC ne luase toți banii și nu mai aveam cu ce să supraviețuim. Cum puteam să trăim așa? De câte ori mă gândeam la asta, eram foarte deprimată. Pe deasupra, poliția ne suna din când în când ca să ne someze. Ajunsesem să mă stresez de fiecare dată când auzeam telefonul. Colac peste pupăză, rudele și prietenii ne-au evitat ca pe ciumă, pentru că nu voiau să fie implicați. Iar oamenii din sat ne judecau mereu. Uneori, era mai mult decât puteam duce. Mă simțeam atât de îndurerată și de deprimată, încât nu-mi rămânea decât să merg pe câmp și să plâng. Plângând, m-am rugat lui Dumnezeu, spunând: „Dumnezeule! Mă simt atât de slabă în această situație și nu știu cum să trec prin ea. Te rog să mă-ndrumi, să-mi dai credință și putere.” Apoi, m-am gândit la un fragment din cuvintele Lui: „Acea cale pe care ne îndrumă Dumnezeu nu este dreaptă, ci un drum șerpuit, plin de gropi; în plus, Dumnezeu spune că, cu cât mai pietroasă este calea, cu atât mai mult ne poate aceasta dezvălui inimile iubitoare. Totuși, niciunul dintre noi nu poate deschide o asemenea cale. În experiența Mea, am mers pe multe căi stâncoase și nesigure și am îndurat mari suferințe; uneori, am fost atât de îndurerat încât am vrut să strig, dar am mers pe această cale până astăzi. Cred că aceasta este calea deschisă de Dumnezeu, deci suport chinul tuturor suferințelor și merg mai departe. Căci asta a poruncit Dumnezeu, deci cine poate scăpa? Nu cer să primesc vreo binecuvântare; nu cer decât să pot fi în stare să merg pe calea pe care s-ar cuveni să merg, potrivit voii lui Dumnezeu. Nu caut să-i imit pe ceilalți, mergând pe calea pe care merg ei; nu caut decât să Îmi pot împlini devotamentul de a merge pe calea menită Mie până la sfârșit” („Calea… (6)” din Cuvântul Se arată în trup). Gândindu-mă la cuvintele Lui, lacrimile mi-au brăzdat obrazul. Mi-am dat seama că urmându-L și crezând în El într-o țară condusă de PCC, ești sortit să-nduri nenoriciri și oprimare. Familia mea și-a pierdut economiile și am ajuns la un nivelul scăzut de trai pentru că PCC m-a arestat și persecutat. Dar Dumnezeu a rânduit asta, a fost o experiență de viață specială prin care mă îndruma. A folosit această situație dificilă ca să-mi testeze credința. Ar trebui să mă supun și să fiu martoră în această încercare.

În zilele următoare, eu și soțul meu ne-am încurajat mult, cântând des imnuri împreună. Iar mai târziu, frații și surorile au început să ne-ajute. Unii ne-au dat bani, alții, lucruri necesare. Iar alții au avut părtășie cu noi, sprijinindu-ne Iubirea lui Dumnezeu și cuvintele Lui ne-au îndrumat în acele zile extrem de negre. Mai târziu, ne-am deschis o prăvălie și-am început să câștigăm bani. Dar poliția n-a încetat să ne monitorizeze și să ne hărțuiască. Ne-au forțat și să semnăm că nu vom mai crede. Am răspuns hotărâtă: „E nu voi să semna!” Mi-am spus: „Chiar dacă e să-mi risc viața, Îl voi urma pe Dumnezeu până la capăt.” Slavă lui Dumnezeu!

Ai vrea să știi cum să-L întâmpini pe Domnul înaintea marilor dezastre? Participă la întâlnirea noastră online, care te va ajuta să găsești calea.

Conținut similar

Încercarea unui contrast

de Xingdao, Coreea de Sud „O, Dumnezeule! Indiferent dacă am statut sau nu, acum mă înțeleg. Dacă statutul meu este înalt, aceasta se...

Un parteneriat adevărat

de Fang Li, oraşul Anyang, provincia Henan În ultimul timp, credeam că am intrat într-un parteneriat armonios. Eu şi partenerul meu puteam...

Cum am încetat să spun minciuni

Înainte s-accept lucrarea lui Dumnezeu din zilele de pe urmă, mințeam și mă lingușeam pe lângă oameni fără ezitare, fiindu-mi teamă să nu-i...

Lasă un răspuns

Contactează-ne pe Messenger