de Gangqiang, Statele Unite ale Americii

În 2007, am venit singur în Singapore ca să muncesc pentru a-mi câștiga existența. Pe tot parcursul anului, climatul din Singapore este foarte fierbinte, astfel că în fiecare zi transpiram din plin în timp ce lucram. A fost o situație atât de dură, încât am suferit nespus și, în plus, era o viață necunoscută fără nicio rudă sau vreun prieten, prin urmare o consideram plictisitoare și anostă. Într-o zi din luna august, în drumul spre casă de la locul de muncă, am primit un pliant despre Evanghelie în care scria: „Dar Dumnezeul oricărui har, care prin Hristos Isus ne-a chemat la slava Lui cea veșnică, după ce veți fi suferit pentru o vreme, vă va desăvârși, vă va statornici, vă va întări și neclintiți vă va face” (1 Petru 5:10) Am simțit căldură în inimă la citirea acestor cuvinte. După aceea, am urmat un frate în biserică. Primirea entuziastă de la frați și surori, întrebând de bunăstarea mea, m-a făcut să simt căldura familiei pe care nu o avusesem de multă vreme. Dintr-o dată, ochii mi s-au umplut cu lacrimi fierbinți și am avut o senzație ca și cum aș fi venit acasă. De atunci, în fiecare duminică, biserica a devenit locul în care trebuia să fiu.

Am fost botezat în decembrie și am intrat, în mod formal, pe calea credinței în Domnul. Odată, în biserică, am auzit predicatorul citind din Matei, capitolul 18, versetele 21-22: „Atunci Petru a venit la El şi L-a întrebat: «Doamne, de câte ori să-l iert pe fratele meu când va păcătui faţă de mine? Până la şapte ori?» Isus i-a răspuns: «Eu nu-ţi zic să-l ierţi până la şapte ori, ci până la şaptezeci de ori câte şapte.»” După ce am auzit acest lucru, m-am gândit în sinea mea: „Cum pot fi iertarea și răbdarea Domnului Isus atât de mari? Iertarea Lui pentru oameni este de șaptezeci de ori câte șapte. Dacă oamenii ar putea cu adevărat face acest lucru, atunci nu ar exista nicio luptă între oameni, ar fi numai iubire și căldură!” Am fost foarte mișcat de cuvintele Domnului și am hotărât că voi acționa în conformitate cu învățăturile Domnului.

Doi sau trei ani mai târziu, șeful meu m-a pus responsabil cu gestionarea unui șantier de construcții, astfel încât mi-am pus toată energia în lucrarea mea și, treptat, am încetat să particip la întâlniri. După aceea, la prezentarea unui prieten, am cunoscut un patron, domnul Li, iar cu el am înființat o companie de construcții. Eram foarte fericit și m-am hotărât să depun un efort mare. La acea vreme, devenisem total absorbit în vârtejul banilor și am încetat să merg la biserică pentru adunări. Pentru ca proiectul să fie bine făcut și să pot câștiga laudele altora pentru competența mea, cerințele mele de la muncitori au devenit din ce în ce mai stricte. Dacă vedeam că au făcut ceva necorespunzător sau care nu era în conformitate cu cerințele mele, îi dojeneam, iar șeful de echipă era adesea făcut să plângă din cauza abuzului meu. Muncitorii se temeau de fiecare dată când mă vedeau și chiar se ascundeau de mine. Chiar și buni prieteni vechi erau indiferenți față de mine și nu mai voiau să mi se confeseze. Când am văzut această situație, am fost foarte tulburat! Domnul Isus ne cere să-i iertăm pe ceilalți de șaptezeci de ori câte șapte și să ne iubim aproapele ca pe noi înșine. Cu toate acestea, nu pusesem acest lucru în practică nici în cea mai mică măsură, nu o făcusem măcar o dată. Cum însemna acest lucru că eram creștin? Știam că păcătuisem și de multe ori m-am rugat Domnului mărturisindu-mi păcatele și pocăindu-mă. Am hotărât să mă schimb. Dar, ori de câte ori intervenea ceva, păcătuiam în ciuda mea. Eram foarte tulburat.

În august 2015, am suspendat operațiunile de afaceri deoarece compania nu mergea bine și m-am întors acasă. Deoarece eram într-o stare de spirit apăsătoare și nefericită, beam toată ziua și jucam cărți. Când soția mi-a spus că ar trebui să nu mai beau, am ocărât-o groaznic spunând: „Sunt banii mei, i-am câștigat și-i voi cheltui oricum vreau…” Soția mea nu mi-a putut face altceva decât să stea deoparte și să plângă. De fiecare dată când îmi dădeam frâu liber supărării, simțeam remușcări și mă uram, dar nu mă puteam abține. Pe atunci, îmi pierdusem complet toată decența creștină. În comportamentul meu și în felul cum mă purtam, eram la fel ca un necredincios.

Când eram neputincios și sufeream, m-am dus din nou la biserică la o adunare. În acea perioadă, mă rugam constant Domnului Isus: „O, Doamne! Am făcut o mulțime de lucruri pe care nu am vrut să le fac, am spus multe lucruri care au rănit oamenii. Am trăit adesea în păcat și m-am răzvrătit împotriva Ta. De fiecare dată când păcătuiesc, sunt plin de remușcări și mă urăsc în mod deosebit, dar nu mă pot abține niciodată! Seara, îmi mărturisesc păcatele, dar în timpul zilei revin la vechile obiceiuri și păcătuiesc din nou. O, Doamne! Te implor să mă mântuiești; ce-ar trebui să fac pentru a fi capabil să mă desprind de păcat?”

În ziua de Anul Nou în 2016, am pus piciorul pe pământ american, venind să-mi câștig existența în New York. În timpul liber, m-am dus la biserică la o adunare. De asemenea, am luat parte la un grup de mărturie, citind Biblia și rugându-mă împreună cu frații și surorile. Acolo, am făcut cunoștință cu o soră numită Qinglian. Într-o zi, Sora Qing Lian mi-a dat un telefon pentru a zice că avea o veste bună pe care a vrut să mi-o spună. Am spus: „Care este vestea bună?” Ea a spus: „O misionară a venit aici. Vrei să mergi s-o auzi vorbind?” Am spus: „Grozav! Unde este?” Apoi, ea a stabilit o oră la care să merg acasă la ea.

În ziua pe care o stabiliserăm, m-am dus acasă la Sora Qing Lian. Acolo erau mai mulți frați și mai multe surori, iar după ce ne-am salutat unii pe ceilalți, fiecare s-a prezentat și am început să discutăm Biblia. Am ascultat-o pe Sora Zhao dând o părtășie foarte luminantă și am simțit că mi-a fost foarte folositoare. Apoi, i-am spus Sorei Zhao despre păcătuirea și mărturisirea mea constantă și despre durerea de a nu fi în stare să scap de păcat și i-am căutat ajutorul. Apoi, ea a dat părtășie, spunând că, chiar după ce am început să credem în Domnul, încă mai săvârșim adesea păcate și că, trăind o viață în care ne învârtim într-un ciclu în care păcătuim în timpul zilei și mărturisim seara și nu suntem niciodată capabili să ne eliberăm de păcat, nu era o problemă care mă afecta doar pe mine, ci mai degrabă era o problemă împărtășită de toți cei care cred în Domnul. După aceea, Sora Zhao ne-a permis să urmărim un video cu câteva prezentări ale cuvintelor lui Dumnezeu. În film au fost rostite aceste cuvinte: „Deci, spun că rațiunea omului și-a pierdut funcția originală, iar conștiința omului, de asemenea, și-a pierdut funcția originală. […] Firea omului ar trebui să se schimbe începând cu recunoașterea propriei esențe și prin schimbările produse în gândirea lui, în natura și în perspectiva lui mentală – prin schimbări fundamentale. Doar așa vor fi obținute schimbări autentice în firea omului. Firea coruptă a omului provine din faptul că a fost otrăvit și călcat în picioare de Satana, din răul extraordinar de mare pe care l-a impus Satana asupra gândirii, moralității, înțelegerii și rațiunii lui. Tocmai pentru că aceste lucruri fundamentale ale omului au fost corupte de Satana și sunt total diferite de cum le-a creat Dumnezeu la început, omul se împotrivește lui Dumnezeu și nu înțelege adevărul. Așadar, schimbările în firea omului ar trebui să înceapă cu schimbări la nivelul gândirii, al înțelegerii și al rațiunii, care vor duce la o schimbare a cunoașterii lui Dumnezeu și a cunoașterii adevărului” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „A avea o fire neschimbată înseamnă a fi în vrăjmășie cu Dumnezeu”).

Am fost foarte emoționat când am auzit aceste cuvinte, gândindu-mă: „Oare nu despre mine vorbesc ei? Eu întotdeauna îi desconsiderpe alții, încercând să-i învăț un lucru sau îi blestem pentru altul, fără nicio moralitate sau rațiune și am pierdut decența sfinților.” Toate aceste cuvinte m-au străpuns până în centrul ființei mele. Nu citisem niciodată astfel de cuvinte, nici nu auzisem vreun predicator să vorbească astfel. În tot acest timp, am fost supărat pentru că săvârșeam adesea păcate, însă nu reușisem niciodată să scap de controlul păcatului. Aceste cuvinte mi-au arătat calea de a lăsa păcatul în urmă și m-am minunat: aceste cuvinte au fost rostite atât de bine, dar cine le-ar fi putut scrie?

Sora Zhao mi-a spus că acesta a fost cuvântul lui Dumnezeu și că Domnul Isus S-a întors deja în trup, făcând lucrarea de a judeca și de a curăți oamenii, în zilele de pe urmă, prin cuvântul Său. Când am auzit această veste, abia mi-am putut crede urechilor. Cine dintre credincioșii Domnului nu se așteaptă ca El să Se întoarcă? Acum, am auzit în mod neașteptat vestea despre întoarcerea Domnului. Eram atât de încântat că am fost oarecum dezorientat: Domnul Se întorsese cu adevărat? A trebuit s-o fac pe soră să împărtășească rapid cu mine despre aceasta. Sora Zhao a spus: „Domnul Isus S-a întors cu adevărat și este Dumnezeu Atotputernic-Hristosul întrupat din zilele de pe urmă. El a exprimat adevărul despre purificarea și mântuirea oamenilor și a început să facă lucrarea judecății începând cu casa lui Dumnezeu. El ne va mântui complet din domeniul Satanei, pe noi, cei care suntem legați de natura noastră satanică și trăim în păcat din care nu ne-am putut elibera și, în final, vom fi mântuiți și obținuți de Dumnezeu. În Epoca Harului, Domnul Isus a realizat doar lucrarea răscumpărării, ne-a răscumpărat din păcat și ne-a iertat păcatele astfel încât noi să nu fim condamnați sub lege. Deși Domnul ne-a iertat păcatele, El nu a iertat natura și firea noastră satanică. Aroganța, viclenia, egoismul, lăcomia, răutatea și alte firi corupte există în continuare în om. Acestea sunt lucruri care merg mai adânc și sunt mai încăpățânate decât păcatul. Tocmai pentru că aceste firi satanice și natura satanică nu au fost rezolvate, noi săvârșim încă păcate în ciuda noastră și chiar săvârșim păcate mai grave decât încălcarea legii. Cât despre fariseii din acele timpuri, motivul pentru care s-au împotrivit și L-au condamnat pe Domnul, până la punctul în care L-au răstignit, nu a fost faptul că natura păcătoasă a omului nu fusese rezolvată? De fapt, cu toții avem o prețuire profundă a acestui lucru, deoarece suntem noi înșine controlați de aceste firi corupte. Deci, adesea spunem minciuni, acționăm în mod înșelător, suntem arogați și plini de sine și îi mustrăm cu o atitudine condescendentă pe alții. Știm în mod clar că Domnul cere să-i iertăm pe ceilalți și să-l iubim pe aproapele nostru ca pe noi înșine și, totuși, noi nu punem acest lucru în practică. Oamenii, între ei, uneltesc unul împotriva altuia, se luptă pentru faimă și câștig, incapabili să trăiască împreună în armonie. Când ne îmbolnăvim sau în timpul dezastrelor naturale sau a nenorocirilor provocate de om, putem încă să-L învinovățim pe Dumnezeu și chiar să-L negăm și să-L trădăm. Din aceste fapte suntem capabili să vedem că, dacă nu ne rezolvăm natura și firea satanică, atunci nu vom fi niciodată capabili să ne eliberăm de această viață circulară a păcătuirii și a mărturisirii, a mărturisirii și a păcătuirii. Prin urmare, pentru a mântui cu desăvârșire omul din păcat, este necesar ca Dumnezeu să realizeze o etapă a lucrării Sale de judecată și curățire pentru a ne rezolva natura păcătoasă. Numai astfel putem să obținem curățirea și să fim mântuiți și obținuți de Dumnezeu. După ce vom citi câteva secțiuni ale cuvântului lui Dumnezeu Atotputernic, vom înțelege în mod natural.”

Sora Zhao a deschis cartea cuvântului lui Dumnezeu și a început să citească: „Căci în ciuda tuturor lucrurilor pentru care omul a fost răscumpărat şi iertat de păcate, se poate considera doar că Dummnezeu nu-Şi aduce aminte de greşelile omului şi nu-l tratează potrivit cu acestea. Totuși, atunci când omul, care trăieşte într-un trup material, nu a fost eliberat de păcat, el poate doar continua să păcătuiască, dezvăluindu-și, la nesfârșit, firea satanică pervertită. Aceasta este viața pe care o conduce omul, un ciclu fără sfârșit în care păcătuieşte şi este iertat. Majoritatea oamenilor păcătuiesc în timpul zilei doar pentru a mărturisi seara. Astfel, chiar dacă jertfa de păcat este întotdeauna eficientă pentru om, ea nu va putea să îl mântuiască pe om de păcat. Numai jumătate din lucrarea mântuirii a fost desăvârşită, pentru că omul are încă o fire coruptă” („Taina Întrupării (4)” din Cuvântul Se arată în trup). „Deşi Isus a lucrat mult printre oameni, El a desăvârşit doar răscumpărarea întregii omeniri şi a devenit jertfa pentru păcat a oamenilor şi nu l-a scăpat pe om de toată firea lui stricată. Deplina mântuire a omului de influenţa Satanei nu a necesitat doar ca Isus să preia păcatele omului ca jertfă pentru păcat, ci şi ca Dumnezeu să facă o lucrare mai mare pentru a-l scăpa pe om cu totul de firea lui, care a fost stricată de Satana” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Prefață”

). „Păcatele omului au fost iertate și acest lucru se datorează lucrării răstignirii lui Dumnezeu, dar omul a continuat să trăiască în interiorul firii satanice pervertite a trecutului. Acestea fiind spuse, omul trebuie să fie complet mântuit de firea sa satanică pervertită, astfel încât natura lui păcătoasă să poată fi complet distrusă, să nu se mai dezvolte niciodată, permițând astfel ca firea omului să fie transformată. Acest lucru ar cere omului să înțeleagă drumul creșterii în viață, să înțeleagă calea vieții și modul de a-și schimba firea. În plus, ar cere omului să acționeze potrivit cu această cale, astfel încât firea lui să poată fi schimbată treptat, iar el să poată trăi sub strălucirea luminii, ca tot ceea ce face el să poată fi în acord cu voia lui Dumnezeu, ca el să-și poată arunca firea satanică pervertită și astfel încât să se poată elibera de influența întunericului Satanei, prin aceasta ieșind pe deplin din păcat. Doar atunci va primi omul mântuirea completă” („Taina Întrupării (4)” din Cuvântul Se arată în trup). Sora Zhao a spus în părtășie: „După ce am citit aceste cuvinte ale lui Dumnezeu, a început să ne fie clar motivul pentru care suntem întotdeauna legați de natura noastră satanică și nu suntem în stare să scăpăm de păcat, nu-i așa? În timpul Epocii Harului, Dumnezeu doar a înfăptuit lucrarea de răscumpărare, aceasta nu a fost lucrarea de judecată, de curățire și de mântuire completă a oamenilor în zilele de pe urmă. Deci, indiferent de cât de mult ne mărturisim păcatele și ne pocăim și ne biruim pe noi înșine sau postim și ne rugăm, nu vom fi capabili să obținem o natură de a nu păcătui. Asta înseamnă că, dacă vrem să ne eliberăm de robia și de controlul naturii noastre păcătoase, numai experimentând lucrarea de răscumpărare a Domnului Isus nu este totuși suficient. Trebuie să acceptăm lucrarea judecății făcute de Domnul Isus reîntors. Acest lucru se datorează faptului că, făcând lucrarea Sa de judecată din zilele de pe urmă, Dumnezeu exprimă multe aspecte ale adevărului pentru a judeca și a expune natura satanică a omului de a se împotrivi și a-L trăda pe Dumnezeu. Ea explică omului firea dreptății lui Dumnezeu, a sfințeniei și a netolerării ofensei de către El, conducându-l pe om să vadă în mod clar, în judecata și mustrarea cuvintelor lui Dumnezeu, adevărul propriei sale corupții profunde de către Satana, să cunoască cu adevărat firea dreptății lui Dumnezeu care nu îngăduie ofensa omului, să creeze o inimă care să-L venereze pe Dumnezeu și, ca urmare a acestui lucru, să schimbe și să purifice firea satanică a omului și să mântuiască omul de influența Satanei. În judecata și mustrarea măreață și plină de mânie a lui Dumnezeu, noi Îl vedem pe Dumnezeu ca și cum am fi față în față, vedem lumina cea mare venind din cer. Ca o sabie cu două tăișuri, cuvântul lui Dumnezeu ne străpunge inimile, dezvăluie natura noastră satanică de împotrivire și a trădare a lui Dumnezeu și chiar firile noastre corupte în cele mai profunde adâncuri ale inimilor noastre, pe care nu avem cum să le descoperim și ne face să vedem că esența naturii noastre este plină de astfel de firi satanice precum aroganța, îngâmfarea, egoismul, josnicia, ambiguitatea și viclenia, că suntem pur și simplu fără o fărâmă de asemănare umană și suntem întru totul întruchiparea Satanei. Numai atunci ne prosternăm înaintea lui Dumnezeu și începem să ne urâm și să ne blestemăm pe noi înșine. În același timp, simțim, de asemenea, profund că vorbele lui Dumnezeu sunt adevărul, sunt toate revelarea firii lui Dumnezeu și a ceea ce este viața Sa. Vedem că firea dreaptă a lui Dumnezeu nu îngăduie ofensă și că esența sfințeniei lui Dumnezeu este fără pată. Rezultatul este că se naște o inimă care Îl venerează pe Dumnezeu și începem să căutăm adevărul cu toată puterea noastră și să ne purtăm conform cuvântului lui Dumnezeu. După înțelegerea treptată a adevărului, noi ne cunoaștem din ce în ce mai mult natura și firea satanică și devenim din ce în ce mai pătrunzători în privința lor. De asemenea, Îl cunoaștem pe Dumnezeu tot mai mult. Firea coruptă din noi obține treptat curățirea, iar noi ne eliberăm din legăturile păcatului și trăim înaintea lui Dumnezeu în eliberare autentică și libertate. Acesta este tocmai rezultatul la care s-a ajuns prin lucrarea de judecată a lui Dumnezeu asupra oamenilor din zilele de pe urmă. Prin urmare, se poate vedea că lucrarea „răscumpărării” din Epoca Harului și lucrarea „îndepărtării păcatului” în zilele de pe urmă sunt două etape diferite ale lucrării. „Răscumpărare” a fost doar Domnul Isus, care a luat păcatele, în locul omului șii-a permis omului să scape de pedeapsa pe care ar fi trebuit să o îndure pentru păcatele lui. Acest lucru nu a demonstrat că omul a fost fără păcat și oricum, mult mai puțin că omul nu va mai săvârși niciodată păcate sau că a fost complet purificat. În timp ce „îndepărtarea păcatului” înseamnă a expune în totalitate natura păcătoasă a omului, permițându-i omului să trăiască fără să se mai bazeze pe natura lui coruptă, să realizeze o schimbare în firea vieții lui și să devină total purificat. Prin urmare, numai prin acceptarea lucrării de judecată a lui Dumnezeu în zilele de pe urmă, firile noastre corupte pot fi rezolvate complet, noi putem scăpa de influența Satanei și putem fi mântuiți, putem fi conduși în Împărăția lui Dumnezeu și putem obține promisiunile și binecuvântările lui Dumnezeu.”

Auzind cuvântul lui Dumnezeu și ceea ce au împărtășit surorile, am simțit că acest lucru corespundea foarte îndeaproape cu adevărul și era foarte concret. M-am gândit retrospectiv la propria mea credință în Domnul de-a lungul acestor mulți ani: nu numai că am mințit și am înșelat adesea, dar am fost, de asemenea, arogant și neînfrânat, nepoliticos, irațional și încăpățânat. Muncitorii din unitatea mea de lucru se temeau de mine și s-au îndepărtat de mine, iar, în propria mea casă, soția și fiica mea erau, de asemenea, puțin speriate de mine. Nimeni nu voia să-și dezvăluie inima față de mine și nici măcar nu puteam găsi un prieten apropiat căruia să mă confesez. Era dureros. Adesea citeam Biblia și mă rugam, îmi mărturiseam păcatele Domnului și chiar mă disprețuiam, dar mai târziu am început din nou să păcătuiesc, nu mă puteam schimba deloc. O persoană ca mine, care în mod frecvent păcătuiește și I se împotrivește Domnului are mare nevoie de mântuirea lui Dumnezeu! Acum, Domnul Isus S-a întors deja ca Dumnezeu Atotputernic întrupat. Astăzi pot avea norocul să aud glasul lui Dumnezeu și să știu că Domnul Isus a venit din nou pentru a transmite adevărul și pentru a întreprinde lucrarea de judecată, de curățire și de mântuire a omului, chiar sunt extrem de norocos! Sora a văzut că eram plin de jinduire și mi-a dat o copie a cărții cuvântului lui Dumnezeu Oile lui Dumnezeu aud glasul lui Dumnezeu. Am luat fericit cartea și am devenit hotărât să păstrez buna-credință în Dumnezeu Atotputernic!

După ce am acceptat lucrarea lui Dumnezeu Atotputernic în zilele de pe urmă, am citit multe dintre cuvintele lui Dumnezeu. În ceea ce privește cele trei etape ale lucrării lui Dumnezeu, taina întrupării, semnificația numelui lui Dumnezeu și povestea interioară a Sfintei Biblii, precum și cum sunt făcuți biruitorii, cum se realizează Împărăția lui Hristos, cum ar fi diferențiate rezultatul final și destinația fiecărei categorii de oameni, am înțeles treptat puțin din acestea și din alte aspecte ale adevărului. Am avut, de asemenea, mai multă credință în Dumnezeu.

La început, când citeam cuvintele lui Dumnezeu, judecând sever omul și dezvăluindu-l, m-am simțit tulburat și inconfortabil. Aveam unele noțiuni în mine, am simțit că vorbele lui Dumnezeu erau prea severe. Nu ar putea El să fie puțin mai blând? Dacă Dumnezeu judecă omul în felul acesta, atunci omul nu este condamnat? Cum poate fi el apoi mântuit? Mai târziu, am citit în cuvântul lui Dumnezeu: „În zilele de pe urmă, Hristos folosește o multitudine de adevăruri pentru a-i învăța pe oameni, pentru a dezvălui esența omului și pentru a-i analiza cuvintele și faptele. Aceste cuvinte cuprind diferite adevăruri, precum datoria omului, cum ar trebui el să se supună lui Dumnezeu, cum ar trebui omul să Îi fie credincios lui Dumnezeu, cum ar trebui să trăiască umanitatea normală, precum și înțelepciunea și firea lui Dumnezeu și așa mai departe. Aceste cuvinte sunt toate îndreptate către esența omului și firea sa coruptă. În special, aceste cuvinte care arată cum Îl nesocotesc oamenii pe Dumnezeu sunt rostite cu privire la modul în care oamenii sunt o întruchipare a Satanei și o forță inamică împotriva lui Dumnezeu. În realizarea lucrării judecății Sale, Dumnezeu nu clarifică pur și simplu natura oamenilor în doar câteva cuvinte; El o dezvăluie, o tratează și o emondează pe termen lung. Aceste metode de expunere, tratare și emondare nu pot fi înlocuite prin cuvinte obișnuite, ci cu adevărul pe care oamenii nu îl posedă deloc. Doar metodele de acest fel sunt considerate judecăți; doar prin acest tip de judecată oamenii pot fi cuceriți și convinși pe deplin să I se supună lui Dumnezeu și, mai mult decât atât, să câștige adevărata cunoaștere a lui Dumnezeu” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Hristos înfăptuiește lucrarea judecății prin adevăr”). „Prin ce este împlinită desăvârșirea omului de Dumnezeu? Prin firea Lui dreaptă. Firea lui Dumnezeu cuprinde în primul rând dreptate, mânie, măreție, judecată și blestem, iar desăvârșirea omului de către El este în mare parte prin judecată. Unii oameni nu înțeleg și întreabă de ce Dumnezeu este capabil doar să facă omul desăvârșit prin judecată și blestem. Ei spun că dacă Dumnezeu ar blestema omul, omul nu ar muri? Dacă Dumnezeu ar judeca omul, omul nu ar fi condamnat? Atunci cum poate el încă fi făcut desăvârșit? Astfel sunt cuvintele oamenilor care nu cunosc lucrarea lui Dumnezeu. Ceea ce blestemă Dumnezeu este neascultarea omului și ceea ce El judecă sunt păcatele omului. Deși vorbește cu asprime și fără cea mai mică sensibilitate, El dezvăluie tot ce este în om și, prin aceste cuvinte stricte, El descoperă ceea ce este esențial în om, totuși, printr-o astfel de judecată, El dă omului o cunoaștere profundă a esenței trupului și, astfel, omul se supune ascultării înaintea lui Dumnezeu. Trupul omului este de păcat și, de Satana, este neascultător și este obiectul mustrării lui Dumnezeu – și astfel, pentru a-i permite omului să se cunoască pe sine, cuvintele judecății lui Dumnezeu trebuie să i se întâmple lui și trebuie să fie folosite toate felurile de rafinare; doar atunci lucrarea lui Dumnezeu poate fi eficientă” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Doar prin experimentarea încercărilor dureroase poți cunoaște frumusețea lui Dumnezeu”). Am înțeles din cuvintele lui Dumnezeu că El Își îndeplinește lucrarea de judecată în zilele de pe urmă prin exprimarea adevărului și că judecă sever, expune și condamnă firile corupte ale omului, natura satanică și faptele rele ale omului de a I se împotrivi lui Dumnezeu. El face acest lucru pentru a ne face să vedem în mod clar adevărul propriei noastre corupții, să înțelegem total esența firilor noastre corupte și să ne cunoaștem propria natură satanică și sursa corupției noastre, căci numai în acest fel ne putem urî pe noi înșine și ne putem lepăda de trup. În același timp, numai pentru că Dumnezeu Își arată firea dreaptă, măreață și plină de mânie în judecata și mustrarea Sa, noi suntem capabili să vedem dreptatea și sfințenia Lui și să vedem în mod clar propria noastră întinăciune, urâțenie și răutate. Dumnezeu face acest lucru și pentru ca noi să ne cunoaștem propria natură satanică și adevărul corupției noastre. Dacă Dumnezeu nu ar judeca omul atât de sever, dacă nu ar expune corupția omului lovind chiar în inima problemei și dacă nu Și-ar dezvălui firea dreaptă și măreață, atunci noi, oamenii, care am fost corupți atât de profund de Satana, nu am fi în stare să reflectăm asupra noastră sau să ne cunoaștem pe noi înșine și am fi incapabili să cunoaștem adevărul propriei noastre corupții sau natura noastră satanică. Dacă s-ar întâmpla astfel, atunci cum ne-am elibera de natura noastră păcătoasă și am fi purificați? Din rezultatele obținute prin cuvintele stricte ale lui Dumnezeu, putem vedea că, ascuns înăuntrul lor, sunt iubirea Lui adevărată față de om și eforturile sârguincioase pe care El le depune pentru a-l mântui pe om! Cu cât citesc mai mult cuvintele lui Dumnezeu, cu atât mai mult simt că lucrarea de judecată a lui Dumnezeu este atât de minunată! Lucrarea lui Dumnezeu este atât de concretă! Doar judecata severă a lui Dumnezeu poate să-l purifice, să-l schimbe și să-l mântuiască pe om. Lucrarea de judecată a lui Dumnezeu din zilele de pe urmă este într-adevăr lucrul de care avem nevoie!

Din cauză că natura mea era arogantă și vanitoasă, precum și grozav de neprihănită de sine, făceam de obicei morală celorlalți într-un mod condescendent ori de câte ori vorbeam, eu nu țineam cont de nimeni oricând făceam ceva, mereu îmi plăcea ca ceilalți să mă asculte și mă dădeam mare în fața altor oameni. De câteva ori la adunări, am dat părtășie cu privire la modul în care mă ocupasem de probleme în unitatea mea de lucru, cum mustrasem personalul neascultător și îi supusesem și cum, acasă, soția și fiica mea mă ascultau întotdeauna în toate. Mai ales atunci când am împărtășit despre cuvintele lui Dumnezeu, spuneam adesea lucruri precum: „Cred că acest pasaj al cuvintelor lui Dumnezeu înseamnă acest lucru” și „asta este ceea ce cred eu”. Un frate a văzut că eu mereu exprimam o fire arogantă și neprihănită de sine fără să o știu eu însumi și mi-a arătat acest lucru la o adunare, spunând că a vorbi și a acționa în acest fel era o expresie a aroganței, a neprihănirii de sine și a lipsei de rațiune. Dacă, în trecut, m-ar fi expus cineva în acest fel și în fața atâtor oameni, cu siguranță mi-aș fi argumentat cazul și i-aș fi combătut rapid. Dar, în acel moment, am ales să fiu tăcut fără să mă cert și să mă justific, pentru că m-am gândit la cuvintele din „Predici și părtășie despre intrarea în viață”: „Dacă mereu spui «eu cred» atunci când este vorba despre orice subiect pe care îl întâlnești, ei bine, este mai bine să renunți la părerile tale. Te îndemn să renunți la opiniile tale și să cauți adevărul. Vezi ce spun cuvintele lui Dumnezeu. «Părerea» ta nu este adevărul! […] Ești prea arogant și neprihănit de sine! În fața adevărului, nu poți renunța și nu-ți poți nega propriile concepții și iluzii. Nu vrei să-L asculți câtuși de puțin pe Dumnezeu! Dintre cei care caută cu sinceritate adevărul și au cu adevărat o inimă care Îl venerează pe Dumnezeu, cine mai spune «eu cred»? Această vorbă a fost deja eliminată. Aceasta este dezvăluirea firii satanice”. Aceste cuvinte din părtășie mi-au amintit că, de obicei, ori de câte ori am întâmpinat vreo problemă, întotdeauna am avut pe buze cuvinte precum „eu gândesc”, „eu susțin”, „eu cred”, întotdeauna începând cu „eu”, iar eu însumi având tot timpul ultimul cuvânt în orice. Am crezut că puteam înțelege singur lucrurile și că puteam trata problemele. Întotdeauna i-am pus pe alții să facă așa cum spuneam eu și să mă asculte. Considerându-mă mereu foarte respectat, oare nu însemna aceasta exact expunerea unei firi arogante? Tot ceea ce mi-a spus fratele când mi-a arătat firea a fost adevărat, iar eu ar trebui să accept acest lucru. Ceea ce credeam venea din noțiunile și închipuirile mele, ele veneau de la Satana și cu siguranță nu erau adevărul. M-am gândit cum, indiferent dacă eram acasă sau la unitatea de lucru, printre colegii mei, mă comportam mereu ca cel mai bun. Dacă cineva nu mă asculta sau făcea ceva care nu se potrivea cu opiniile mele, mă supăram și-l certam. Faptul că am reușit să dezvălui aceste lucruri explică faptul că nu era loc pentru Dumnezeu în inima mea, că nu L-am cinstit pe Dumnezeu ca fiind măreț, ci mai degrabă m-am onorat pe mine însumi ca fiind grozav. Am reușit adesea să spun astfel de lucruri și să mă comport în felul acesta, iar acest lucru demonstrează cât de arogantă era firea mea!

Mai târziu, am citit acele cuvinte ale lui Dumnezeu: „Dacă ai realmente adevărul înlăuntrul tău, calea pe care pășești va fi, negreșit, calea corectă. Fără adevăr, este ușor să faci răul și nu vei reuși să îți fii de ajutor. De exemplu, dacă ai aroganță și vanitate în tine, va fi imposibil să nu-L sfidezi pe Dumnezeu, ci, mai degrabă, ai fi făcut să-L sfidezi. Nu ai face-o intenționat; ai face-o sub stăpânirea naturii tale arogante și vanitoase. Aroganța și vanitatea ta te-ar face să-L disprețuiești pe Dumnezeu, te-ar face să-L vezi pe Dumnezeu ca neavând nicio importanță, te-ar face să te slăvești pe tine însuți, te-ar face să te expui pe tine însuți în mod constant și, în cele din urmă, te-ar face să te așezi în locul lui Dumnezeu și să fii martor pentru tine. În final, ți-ai preface propriile tale idei, propria ta gândire și propriile tale concepții în adevăruri pentru a fi divinizate. Vezi cât de mult rău este făcut de oameni sub autoritatea naturii lor arogante și vanitoase! Pentru a soluționa cu faptele lor rele, cineva trebuie mai întâi să decidă problema naturii lor. Fără o schimbare a firii, nu este posibilă rezolvarea acestei probleme în mod fundamental” („Doar prin urmărirea adevărului poți obține schimbări în firea ta” în Consemnări ale cuvântărilor lui Hristos). Fiecare cuvânt rostit de Dumnezeu este adevărul, iar cuvintele Lui m-au convins complet. M-am gândit la modul în care obișnuiam să le fac, cu condescendență, morală altora, la locul de muncă, când eram în preajma colegilor de muncă și când eram acasă. Toate acestea au însemnat că eram dominat de natura mea satanică și arogantă și nu au fost cauzate de furia mea sau pentru că aveam un temperament rău sau pentru că nu aveam nicio stăpânire de sine. Pentru că am crezut despre mine că am calibru, talente și că puteam să câștig bani, m-am crezut a fi mai bun decât alți oameni, i-am desconsiderat pe toți ceilalți, m-am considerat mai bun decât oricine altcineva și m-am gândit întotdeauna la mine însumi ca fiind superior. Aceste gânduri mi-au alimentat aroganța și au devenit moneda de schimb a vieții mele. Găsisem sursa păcatului meu și văzusem pericolul a ceea ce s-ar întâmpla dacă firea mea satanică și coruptă ar rămâne nerezolvată. Așadar, am cercetat conștiincios și am citit multe dintre cuvintele lui Dumnezeu cu privire la judecată și la dezvăluirea naturii arogante a omului de către El și am reflectat asupra mea în contrast cu aceste cuvinte. Prin cuvintele lui Dumnezeu de judecată și de dezvăluire și prin comunicările fraților și surorilor în adunări, am început să am o înțelegere superficială a propriei mele naturi arogante. Am văzut că nu eram, de fapt, mai bun decât oricine altcineva și că abilitatea și bogăția mea erau toate dăruite de Dumnezeu, astfel că nu aveam cu ce să mă laud. Dacă Dumnezeu nu mi-ar fi dat înțelepciune și inteligență, dacă Dumnezeu nu m-ar fi binecuvântat, ce aș fi putut face bazându-mă doar pe mine însumi? Sunt atât de mulți oameni talentați în lume; de ce trudesc și se agită toată viața lor și sfârșesc cu mâinile goale? De asemenea, am găsit, în cuvintele lui Dumnezeu, calea pentru a-mi rezolva natura arogantă, care a fost să accept mai mult să fiu emondat și tratat de frați și surori, să accept mai mult din judecata, mustrarea, încercările și rafinarea lui Dumnezeu, să reflectez asupra mea însumi în lumina cuvintelor lui Dumnezeu, să dobândesc adevărata cunoaștere de sine și ură de sine, să nu mai acționez prin firea mea satanică, ci să acționez în conformitate cu vorbele lui Dumnezeu. Mai târziu, am experimentat numeroase cazuri în care am fost judecat, mustrat, emondat și tratat și am experimentat multe obstacole și eșecuri, iar cunoștințele despre natura mea satanică și esența mea coruptă au fost treptat aprofundate și am obținut, de asemenea, o înțelegere superficială a măreției, a dreptății și a sfințeniei lui Dumnezeu. Cu cât am ajuns să cunosc mai mult dreptatea și sfințenia lui Dumnezeu, cu atât mai mult mi-am văzut propria întinare, umilință, lipsă de însemnătate și am văzut că eram demn de milă. Lucrurile pe care le-am considerat importante înainte sau cu care mă lăudasem, am simțit acum că nu meritau menționate și, fără să-mi dau seama, firea mea arogantă a început să se schimbe. Indiferent dacă frații și surorile spuneau sau nu ceva corect sau colegii mei spuneau sau nu ceva corect sau familia mea spunea sau nu ceva corect, eu acceptam acest lucru și nu mai vorbeam cu condescendență, acționam cu smerenie și nu-mi mai făceam eu propriile reguli. Ori de câte ori se ivea problemă, o discutam cu ceilalți și oricine avea dreptate, eu acționam conform sugestiei acelei persoane. Încet, relația cu oamenii din jurul meu a început să se normalizeze. Am avut pace și bucurie în inimă și am crezut că trăiam puțin mai mult în asemănarea unei persoane reale.

După citirea constantă a cuvântului lui Dumnezeu și trăirea vieții bisericii, am simțit din ce în ce mai mult că era cu adevărat bine că am putut accepta lucrarea de judecată a lui Dumnezeu din zilele de pe urmă. Am înțeles clar că firea mea coruptă pur și simplu nu ar putea fi rezolvată de mine însumi. Doar prin judecata și mustrarea cuvintelor lui Dumnezeu, eu am fost treptat schimbat și curățit. În Biserica lui Dumnezeu Atotputernic, am văzut mulți frați și multe surori care lucrau din greu la căutarea adevărului și la acceptarea judecății și mustrării cuvintelor lui Dumnezeu Atotputernic. Ori de câte ori cineva dezvăluie vreo corupție, toată lumea o arată unul celuilalt și se ajută reciproc. Cu toții reflectăm asupra noastră înșine și ne cunoaștem în lumina cuvintelor lui Dumnezeu, căutăm adevărul pentru a ne rezolva corupția, fiecare practică faptul de a fi oameni cinstiți și de a fi puri și deschiși, acceptăm și ne supunem oricărei părtășii este în conformitate cu adevărul, iar firile noastre corupte se schimbă din ce în ce mai mult; cuvintele lui Dumnezeu Atotputernic pot într-adevăr purifica și schimba oamenii. Dumnezeu întrupat a venit printre noi, El Își exprimă personal cuvintele ca să ne judece și să ne purifice și ne conduce să scăpăm de păcat și să fim mântuiți – suntem atât de norocoși! În timp ce mă gândeam la toți oamenii care cred cu sinceritate în Domnul și care așteaptă cu nerăbdare întoarcerea Lui, care tânjesc să se elibereze din legăturile păcatului și să fie curățiți și care totuși trăiesc în durere fără o cale de urmat, am spus o rugăciune către Dumnezeu și am luat o hotărâre: „Vreau să predic Evanghelia Împărăției Tale chiar și mai multor oameni pentru ca ei să poată fi ca mine și astfel să poată urma pașii Tăi și să pornească pe calea de a fi purificați și de a obține mântuire!