de Zhuanyi, Coreea de Sud

Cu ceva timp în urmă, a trebuit să elaborăm niște imagini pentru filmările din biserică. Partenerul meu, fratele Simon, elaborase o imagine și o trimisese la verificat. Liderul a spus că imaginea era prea necizelată, că erau probleme cu compoziția și că asta se datora clar faptului că Simon era superficial și nepăsător. Ulterior, l-am întrebat pe Simon despre asta. A spus că, din cauza programului încărcat, nu avusese timp să lucreze la detalii. Nu i-am răspuns și doar i-am amintit să fie mai atent pe viitor și că lucrarea video era foarte importantă, așa că nu puteam să fim nepăsători și să pierdem timp cu revizuiri. Curând după aceea, în alte imagini ale lui Simon, au apărut erori clare de principiu. Liderul l-a tratat, fiindcă făcea greșeli elementare, după ce fusese instruit atâta vreme și pentru că era neglijent în datoria lui. Prin urmare, l-a demis din datoria lui. Rezultatul m-a înspăimântat. Nu l-am înțeles pe deplin. Liderul îl demisese pe Simon doar fiindcă făcuse două greșeli. Oare n-a fost prea aspru? Înainte să-mi dau seama, în inima mea existau neînțelegeri și precauție. Simțeam că nu puteam face greșeli grave în datoria mea, că aveam să fiu tratată pentru erori neînsemnate și poate chiar demisă pentru cele grave și că aveam să pierd orice speranță de a fi mântuită, dacă nu-mi puteam face datoria. Trebuia să fiu mai atentă.

După o vreme, aveam emoții când trebuia să-i trimit liderului imaginile, ca să le verifice. M-am gândit cum Simon fusese demis doar pentru două greșeli și că, dacă apăreau erori de principiu și în imaginile mele, liderul ar fi putut spune că, de vreme ce nu puteam face bine lucrarea, n-ar trebui să fiu lider de grup. Oare aveam să fiu demisă ca Simon? Cu cât mă gândeam la asta, cu atât eram mai mâhnită. Eram neliniștită când îmi făceam datoria și n-aveam chef să-mi fac lucrarea. Mi-am dat seama că aveam o stare greșită și m-am grăbit să mă rog lui Dumnezeu, cerându-I să mă îndrume ca să-mi rezolv problema. Apoi, am văzut o lectură video a cuvântului lui Dumnezeu. Dumnezeu Atotputernic spune: „Uneori, Dumnezeu folosește o anumită chestiune pentru a te da în vileag sau disciplina. Dar asta înseamnă că ai fost alungat? Înseamnă că ți-a venit sfârșitul? Nu. Este ca atunci când un copil a fost neascultător și a făcut o greșeală; părinții lui s-ar putea să-l certe și să-l pedepsească, dar dacă el nu poate să priceapă intenția părinților săi sau de ce fac acest lucru, va înțelege greșit intenția lor. De exemplu, părinții ar putea să-i spună copilului lor: «Nu pleca singur din casă și nu ieși singur afară», dar acest lucru îi intră pe o ureche și îi iese pe cealaltă, iar copilul oricum iese singur, pe furiș. Odată ce află părinții, îl ceartă pe copil și, drept pedeapsă, îl pun să stea la colț să se gândească la comportamentul lui. Copilul nu înțelege intențiile părinților și începe să aibă îndoieli: «Oare părinții mei nu mă mai vor? Sunt într-adevăr al lor? Oare sunt adoptat?» Acestea sunt lucrurile la care meditează. Care sunt intențiile reale ale părinților? Părinții au spus că este prea periculos să facă acel lucru și i-au cerut copilului lor să nu-l facă. Însă copilul nu a ascultat și spusele părinților i-au intrat pe o ureche și i-au ieșit pe cealaltă. Prin urmare, părinții au fost nevoiți să folosească o formă de pedeapsă pentru a-și educa copilul cum se cuvine și a-l face să învețe din asta. Ce vor să obțină părinții făcând acest lucru? Este doar pentru a-l face pe copil să învețe? Învățarea nu este ceea ce vor să obțină în cele din urmă. Scopul părinților în a face acest lucru este de a-l determina pe copil să facă ceea ce i se spune, să se comporte în conformitate cu sfaturile lor și să nu facă nimic care nu le dă ascultare sau care îi determină să-și facă griji, ceea ce reprezintă efectul dorit pe care vor să-l obțină. În cazul în care copilul și-a ascultat părinții, acest lucru arată că înțelege lucrurile, iar părinții săi pot fi lipsiți de griji. Oare nu vor fi atunci mulțumiți de el? Va mai fi nevoie ca ei să-l pedepsească în acest fel? Nu va mai fi nevoie. Exact așa este și cu credința în Dumnezeu. Oamenii trebuie să învețe să țină cont de cuvintele lui Dumnezeu și să-I înțeleagă inima. Nu trebuie să-L înțeleagă greșit pe Dumnezeu. De fapt, în multe cazuri, îngrijorarea oamenilor izvorăște din propriile lor interese. Vorbind în termeni generali, este teama că nu vor avea niciun final. Întotdeauna își spun în sinea lor: «Dacă Dumnezeu mă dă în vileag, mă alungă și mă respinge?» Aceasta este interpretarea ta greșită despre Dumnezeu; acestea sunt doar gândurile tale. Trebuie să-ți dai seama care este intenția lui Dumnezeu. Faptul că El dă oamenii în vileag nu este pentru a-i alunga. Oamenii sunt demascați pentru a le dezvălui neajunsurile, greșelile și esența naturii lor, pentru a-i face să se cunoască pe ei înșiși și pentru a fi capabili de o adevărată pocăință; ca atare, dezvăluirea oamenilor este pentru a le ajuta viețile să crească. Fără o înțelegere pură, oamenii pot să-L interpreteze greșit pe Dumnezeu și să devină negativi și slabi. Pot chiar să cedeze în fața disperării. De fapt, dezvăluirea de către Dumnezeu nu înseamnă neapărat că oamenii vor fi alungați. Aceasta are loc pentru a te ajuta să-ți cunoști corupția și pentru a te face să te pocăiești. Deseori, pentru că oamenii sunt răzvrătiți și nu caută adevărul pentru a găsi o rezolvare când au izbucniri de corupție, Dumnezeu trebuie să exercite disciplina. Și astfel, uneori, El îi expune pe oameni, dezvăluind urâțenia lor și cât de demni de milă sunt, permițându-le să se cunoască pe ei înșiși, ceea ce le ajută viața să crească. Expunerea oamenilor are două implicații diferite: pentru oamenii răi, a fi dați în vileag înseamnă că sunt alungați. Pentru cei care pot accepta adevărul, este o reamintire și un avertisment; ei sunt obligați să reflecteze asupra lor, să-și vadă adevărata stare și să nu mai fie îndărătnici și nesăbuiți, pentru că ar fi periculos să continue astfel. Expunerea oamenilor în acest mod este pentru a le aduce aminte, ca atunci când își realizează datoria să nu facă lucrurile de mântuială și cu nepăsare, să nu fie blazați, să nu se mulțumească doar cu a fi puțin eficienți, crezând că și-au îndeplinit datoria la un standard acceptabil – când, de fapt, măsurând conform cerințelor lui Dumnezeu, ei nu au atins standardele, dar tot se complac, crezând că se descurcă bine. În astfel de împrejurări, Dumnezeu îi va disciplina, le va atrage atenția și le va reaminti oamenilor. Uneori, Dumnezeu le dezvăluie urâțenia – ceea ce, în mod evident, este pentru a le servi drept aducere aminte. În astfel de momente, ar trebui să reflectezi asupra ta: faptul că-ți realizezi datoria astfel este inadecvat, implică o răzvrătire, conține prea mult din ce este negativ, este complet superficial și, dacă nu te pocăiești, vei fi pedepsit. Când Dumnezeu te disciplinează și te dă în vileag, asta nu înseamnă în mod neapărat că vei fi alungat. Această chestiune ar trebui abordată corect. Chiar dacă ești alungat, ar trebui să accepți acest lucru și să te supui și să te grăbești să meditezi și să te pocăiești” (Cuvântul, Vol. 3: Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Doar prin practicarea adevărului și ascultare față de Dumnezeu putem dobândi o schimbare a firii”). După aceea, am înțeles că a fi expus nu înseamnă a fi alungat. Ca atunci când un copil greșește, părinții lui îl ceartă, ca el să-i asculte, să învețe o lecție și să nu mai fie neascultător. Dacă este ascultător, părinții lui vor fi ușurați și, firește, nu vor pedepsi copilul. Nu înțelegem adevărul și acționăm neprincipial, avem și firi corupte, așa că greșelile din îndatoririle noastre nu pot fi evitate. Uneori, nu putem vedea lucrurile clar fiindcă ne lipsește calibrul și nu înțelegem adevărul; alteori suntem încăpățânați și despotici, încălcăm principiile acționând după firile noastre corupte și perturbăm lucrarea bisericii; uneori lucrarea nu e făcută cum se cuvinte, fiindcă suntem superficiali și nepăsători și așa mai departe. Doar dacă suntem expuși, putem să ne vedem corupția și neajunsurile, să căutăm adevărul, să ne compensăm neajunsurile și să facem lucrurile principial. În spatele acestui lucru se află intențiile bune ale lui Dumnezeu. Nu am înțeles voia lui Dumnezeu. Când am văzut că Simon a fost demis, m-am îngrijorat și speriat. M-am temut că și eu aveam să fiu demisă pentru o greșeală de moment și că, dacă greșeala mea era gravă, aveam să fiu alungată și să nu mai fiu mântuită. Eram precaută față de Dumnezeu și-L înțelegeam greșit. Mă simțeam foarte vinovată. Am început să mă gândesc de ce fusese demis Simon. Mi-am amintit că liderul îi semnalase greșelile de două ori. Prima dată, liderul a spus că ideile lui erau învechite și să schița era necizelată, că mai multe probleme tehnice de bază nu fuseseră tratate cum trebuie și că, în mod clar, asta era din cauza superficialității lui Simon. Liderul a spus asta sperând că Simon avea să fie mai atent și meticulos și că avea să obțină rezultate bune în datoria lui. Dar Simon n-a luat-o în serios și a găsit scuze, spunând că era din cauza limitei de timp și, ulterior, nu a reflectat asupra chestiunii și nu a analizat-o. A doua oară a fost tot din cauză că era iresponsabil și nepăsător în schițele lui. Nu-și verifica lucrarea cum trebuie și nu ne lăsa nici pe noi s-o facem, ci o trimitea direct liderului pentru verificare. Drept urmare, câteva încălcări clare ale principiilor au rămas necorectate și au trebuit să fie revizuite, întârziind progresul acestei lucrări importante. Toate aceste eșecuri au apărut fiindcă Simon nu și-a luat datoria în serios și a fost superficial. Liderul l-a tratat pe Simon atât de aspru și l-a demis, ca el să poată reflecta asupra atitudinii pe care o avea față de datorie, să-și îndrepte greșelile, să-și facă datoria atent și meticulos și să acționeze conform principiilor adevărului. Dacă tratarea și demiterea l-au ajutat să reflecteze și să învețe o lecție, asta ar fi fost în beneficiul datoriei lui și intrării lui în viață! Când am înțeles asta, m-am simțit mult mai calmă.

Pe atunci, mai aveam un nod în stomac. Simțeam că liderul a fost foarte aspru când l-a demis pe Simon, pentru doar două greșeli de grafică. M-am întrebat dacă aveam să fiu demisă și eu, dacă făceam același tip de greșeli. Știam că tot înțelegeam greșit această chestiune și eram precaută, așa că am căutat niște cuvinte relevante ale lui Dumnezeu. Cuvântul lui Dumnezeu spune: „La suprafață, unii oameni nu par să aibă probleme serioase pe durata perioadei în care-și îndeplinesc datoria. Ei nu fac fățiș nimic rău; nu provoacă perturbări sau tulburări și nu merg pe calea antihriștilor. În îndeplinirea datoriei lor, nu lasă să apară vreo greșeală sau problemă majoră, totuși, peste puțini ani, sunt dați în vileag ca neacceptând deloc adevărul, ca fiind unii dintre necredincioși. De ce este așa? Alții nu pot vedea o chestiune, dar Dumnezeu scrutează profunzimile inimilor acestor oameni și vede problema. Mereu au fost superficiali și impenitenți în îndeplinirea datoriei lor. Odată cu trecerea timpului, sunt dați în vileag în mod natural. Ce înseamnă a rămâne impenitent? Înseamnă că, deși ei și-au făcut pe deplin datoria, au avut mereu atitudinea greșită față de ea, o atitudine de neglijență și superficialitate, o atitudine nepăsătoare, și nu sunt niciodată conștiincioși, cu atât mai puțin devotați. Poate că depun un mic efort, însă doar fac lucrurile mecanic. Ei nu fac tot posibilul pentru asta, iar fărădelegile lor sunt fără sfârșit. Din punctul de vedere al lui Dumnezeu, ei nu s-au căit niciodată; au fost superficiali dintotdeauna și în ei nu s-a petrecut nicio schimbare – adică, ei nu renunță la răul din mâinile lor și nu se căiesc față de El. Dumnezeu nu vede în ei o atitudine de căință și nu vede o schimbare în atitudinea lor. Ei insistă în a-și privi datoria și însărcinarea dată de Dumnezeu cu o astfel de atitudine și o astfel de metodă. De-a lungul timpului, nu există nicio schimbare în această fire încăpățânată și intransigentă și, în plus, ei nu s-au simțit niciodată îndatorați față de Dumnezeu, nu au simțit niciodată că neglijența și superficialitatea lor reprezintă o fărădelege, un rău. În inimile lor, nu există nicio recunoștință, nicio vinovăție, niciun autoreproș și cu atât mai puțin există autoacuzare. Și, pe măsură ce trece mai mult timp, Dumnezeu vede că această persoană nu se poate îndrepta” (Cuvântul, Vol. 3: Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă, Partea a III-a). Din cuvântul lui Dumnezeu, am văzut că dacă un om își ia mereu datoria în ușor, nu caută în nimic principiile adevărului, nu e niciodată atent sau întreprinzător, ci doar face lucrurile automat în datoria lui, atunci este foarte superficial. Chiar dacă nu pare să provoace întreruperi sau tulburări evidente sau că merge pe calea unui antihrist, dacă nu se căiește pentru atitudinea lui superficială, dacă există mereu abateri în datoria lui, în cele din urmă, va fi expus și alungat de Dumnezeu. Meditând la cuvântul lui Dumnezeu, mi-am amintit cum se purta Simon în datoria lui. Lucrase de mult timp în grup și se pricepea la părțile tehnice, dar adesea făcea greșeli fundamentale. Uneori, chiar și schițele lui simple trebuiau revizuite de mai multe ori. Adesea făcea greșeli chiar și când făcea copii de rezervă și denumea fișierele. I-am semnalat asta de multe ori și ceilalți l-au avertizat și ei, dar n-a luat lucrurile în serios și nu a reflectat la problemele și atitudinea lui față de datorie. Când liderul l-a tratat prima dată, el nu a reflectat asupra problemelor lui și s-a tot apărat, dând vina pe timpul limitat, așa că nu s-a schimbat și a continuat să greșească. Am văzut cât de încăpățânat a fost Simon. Deși, în trecut, înțelesesem oarecum purtarea lui Simon, nu mă îngrijorase, fiindcă nu afectase serios lucrarea. Însă, de data asta, fusese superficial și întârziase lucrări importante; faptul că liderul l-a demis era conform principiilor și deloc excesiv. Din cuvântul lui Dumnezeu, am văzut că superficialitatea nu e o problemă neînsemnată. Dacă un om e mereu nepăsător față de datoria lui, mai devreme sau mai târziu, va perturba lucrarea bisericii și va fi expus. Gândindu-mă la Simon, părea că nu făcuse decât două greșeli, dar la o analiză mai atentă, el a fost demis mai ales din cauza nepăsării față de datoria lui. A fost superficial într-o datorie atât de importantă și a întârziat lucrarea. Demiterea lui a dezvăluit firea dreaptă a lui Dumnezeu!

După asta, m-am întrebat ce mă făcea să nu caut adevărul, să devin precaută și să-L înțeleg greșit pe Dumnezeu, atunci când alții erau demiși. Într-un devoțional, am citit cuvântul lui Dumnezeu. „Spune-Mi, dacă cineva care a făcut o greșeală este capabil de înțelegere adevărată și este dispus să se pocăiască, casa lui Dumnezeu nu i-ar acorda această șansă? Pe măsură ce planul de gestionare de șase mii de ani al lui Dumnezeu se apropie de sfârșit, sunt atât de multe îndatoriri care trebuie îndeplinite. Însă dacă oamenii nu au conștiință sau rațiune și sunt delăsători în lucrarea lor, dacă au câștigat oportunitatea de a îndeplini o datorie, dar nu știu să o prețuiască, nu urmăresc câtuși de puțin adevărul, lăsând momentul optim să treacă, atunci vor fi dați în vileag. Dacă ești în mod constant neglijent și superficial în îndeplinirea datoriei tale și nu te supui deloc atunci când te confrunți cu emondarea și tratarea, te va mai folosi casa lui Dumnezeu pentru îndeplinirea unei datorii? În casa lui Dumnezeu, adevărul este cel care domnește, nu Satana. Dumnezeu are ultimul cuvânt asupra tuturor lucrurilor. El este Cel care face lucrarea de mântuire a omului, Cel care domnește asupra tuturor lucrurilor. Nu este nevoie de analiza ta cu privire la ce este corect și greșit; este de datoria ta doar să auzi și să asculți. Atunci când te confrunți cu emondarea și tratarea, trebuie să accepți adevărul și să fii capabil să-ți corectezi greșelile. Dacă faci asta, casa lui Dumnezeu nu te va priva de statutul tău de a îndeplini o datorie. Dacă ți-e mereu teamă să nu fii alungat, vii întotdeauna cu scuze, te justifici mereu, aceasta este o problemă. Dacă îi lași pe ceilalți să vadă că nu accepți câtuși de puțin adevărul și că ești insensibil la rațiune, ai dat de necaz. Biserica va fi obligată să ți se adreseze. Dacă nu accepți deloc adevărul în îndeplinirea îndatoririlor tale și îți este mereu frică să nu fii dat în vileag și alungat, atunci această frică a ta este întinată de intenții umane și o fire satanică coruptă și de suspiciune, precauție și neînțelegere. Niciuna dintre acestea nu reprezintă o atitudine pe care ar trebui să o aibă o persoană. Trebuie să începi prin a-ți înlătura teama, precum și înțelegerile tale greșite cu privire la Dumnezeu. Cum apar înțelegerile greșite ale unei persoane cu privire la Dumnezeu? Când lucrurile merg bine pentru o persoană, cu siguranță nu-L înțelege greșit. Crede că Dumnezeu este bun, că Dumnezeu este onorabil, că Dumnezeu este drept, că Dumnezeu este milostiv și iubitor, că Dumnezeu are dreptate în tot ceea ce face. Cu toate acestea, când se confruntă cu ceva care nu este în conformitate cu noțiunile sale, aceasta se gândește: «Se pare că Dumnezeu nu este foarte drept, cel puțin nu în privința acestei chestiuni.» Reprezintă aceasta o înțelegere greșită? Cum se face că Dumnezeu nu mai este drept? Ce anume a dat naștere acestei înțelegeri greșite din partea ta? Ce anume ți-a format părerea și înțelegerea că Dumnezeu nu este drept? Poți să spui sigur ce a fost? Care propoziție a fost? Care chestiune? Care situație? Spune-o, astfel încât toată lumea să o poată rezolva și să vedem dacă ai un punct de vedere valid. Iar când o persoană Îl înțelege greșit pe Dumnezeu sau se confruntă cu ceva care nu este în conformitate cu noțiunile sale, ce atitudine ar trebui să aibă aceasta? (Una de căutare a adevărului și de ascultare.) Aceasta trebuie mai întâi să asculte și să chibzuiască: «Nu înțeleg, dar mă voi supune pentru că acest lucru a fost făcut de Dumnezeu și nu este ceva ce omul ar trebui să analizeze. Mai mult, nu mă pot îndoi de cuvintele lui Dumnezeu sau de lucrarea Lui, întrucât cuvântul lui Dumnezeu este adevărul.» Nu este aceasta atitudinea pe care ar trebui să o aibă o persoană? Cu această atitudine, ar mai reprezenta o problemă înțelegerea greșită din partea ta? (Nu.) Nu ți-ar strica sau perturba îndeplinirea datoriei. Credeți că o persoană care nutrește înțelegeri greșite în timp ce își îndeplinește datoria poate fi loială? Sau că o persoană lipsită de neînțelegeri este cea care poate fi loială? (O persoană care nu nutrește înțelegeri greșite în îndeplinirea datoriei sale poate fi loială.) Asta înseamnă că, în primul rând, trebuie să ai o atitudine ascultătoare. Mai mult, trebuie cel puțin să crezi că Dumnezeu este adevărul, că Dumnezeu este drept și că tot ceea ce face Dumnezeu este corect. Aceasta este condiția prealabilă care determină dacă poți sau nu să fii loial în îndeplinirea datoriei tale” (Cuvântul, Vol. 3: Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă, Partea a III-a). Cuvântul lui Dumnezeu mi-a limpezit lucrurile. Îl înțelegeam greșit pe Dumnezeu și eram precaută față de El, fiindcă îmi lipsea credința adevărată în El și înțelegerea dreptății Sale. Când am văzut că Simon a fost demis fiindcă a greșit, am început să am îndoieli și să fiu precaută față de Dumnezeu. Credeam că, dacă greșeam, aveam să fiu înlocuită sau chiar alungată. Mă gândeam la casa lui Dumnezeu ca la lumea de afară și că cei care greșeau aveau să fie demiși și alungați, ca și cum Dumnezeu expunea oameni doar ca să-i alunge. În biserică, există principii pentru demiterea și alungarea oamenilor. Oamenii sunt evaluați global, pe baza atitudinii pe care o au față de datorie, a umanității lor, a calibrului, a capacității de a accepta adevărul și așa mai departe. Ei nu sunt demiși sau alungați pentru fărădelegi de moment sau pentru dezvăluiri trecătoare ale corupției. Amintindu-mi de liderii și de lucrătorii din jurul meu, unii au fost demiși fiindcă aveau calibru slab și nu puteau face lucrare practică, alții fiindcă le lipsea experiența și nu erau potriviți să-și facă datoria, iar alții fiindcă aveau firi profund corupte și nu căutau adevărul ca să le înlăture. Dar atât timp cât nu erau răufăcători și nu provocau tulburări, casa lui Dumnezeu nu avea să-i alunge sau să-i excludă. În schimb, aveau să le fie atribuite îndatoriri pe măsura calibrului și calităților lor și avea să li se dea o șansă să reflecteze și să se căiască. Dacă, prin demiterea lor, puteau accepta adevărul și se puteau căi și schimba cu adevărat, biserica avea să-i promoveze și să-i folosească iar. Doar antihriștii și răufăcătorii, care nu acceptă deloc adevărul, nu reflectează când sunt demiși sau expuși și continuă să facă rău și să provoace tulburări, vor fi complet excluși de biserică. Am văzut cum casa lui Dumnezeu tratează corect și drept pe toată lumea și că adevărul chiar domnește acolo. De exemplu, Simon a fost demis fiindcă era prea nepăsător în datoria lui și a întârziat lucrarea, fiind mereu superficial. Aceea a fost dreptatea lui Dumnezeu asupra lui. Dacă putea să abordeze corect situația, să caute adevărul și să reflecteze, ar fi fost o șansă bună să se cunoască, să se căiască și să se schimbe. Demiterea lui Simon a fost un semnal de alarmă pentru mine. Aveam aceleași probleme ca și el. Eram adesea superficială și nepăsătoare în datoria mea. Uneori știam prea bine că schițele mele aveau probleme, dar apoi mă gândeam la timpul și efortul necesare ca să le rezolv și le trimiteam liderului să le verifice, crezând că problemele nu erau atât de grave, că dacă liderul găsea câteva probleme, le puteam rezolva pe toate odată. Drept urmare, lucrarea care trebuia făcută de la început a trebuit să fie revizuită, întârziind progresul lucrării. Uneori știam că ideile schițelor mele erau depășite, dar pentru a fi inovativ, îți trebuie multe resurse, idei și cercetare. Consideram că e prea multă bătaie de cap și că lucrarea acceptabilă era suficient de bună, așa că, timp de mai mulți ani, n-am făcut niciun progres cu schițele mele. Eșecul lui Simon m-a învățat o lecție serioasă. Nu am căutat adevărul și nu am învățat o lecție din chestiunea asta, nu am înțeles voia lui Dumnezeu, L-am înțeles greșit și am fost precaută față de El. Am fost atât de înșelătoare! Acest gând m-a umplut de remușcări și vină. Trebuia să caut cum trebuie adevărul, să găsesc calea corectă de a practica și să nu-L mai înțeleg greșit pe Dumnezeu și să fiu precaută față de El.

Ulterior, am citit cuvântul lui Dumnezeu. „Dacă cineva are inima deschisă, este o persoană onestă. Asta înseamnă că și-a deschis complet inima și spiritul față de Dumnezeu, fără nimic de ascuns și nimic de care să se ascundă. Aceasta și-a predat și și-a arătat în întregime inima lui Dumnezeu, ceea ce înseamnă că I s-a oferit, în totalitate, Lui. Va continua să fie înstrăinată de Dumnezeu? Nu, nu va continua. În acest mod, îi este ușor să I se supună lui Dumnezeu. Dacă Dumnezeu spune că este înșelătoare, aceasta o va recunoaște. Dacă Dumnezeu spune că este arogantă și neprihănită de sine, va recunoaște și acest lucru. Și nu doar va recunoaște aceste lucruri și gata – va fi capabilă să se pocăiască, să se lupte pentru principiile adevărului, să-și recunoască greșelile și să le rectifice. În scurt timp, își va fi corectat multe dintre căile greșite și va deveni din ce în ce mai puțin înșelătoare, vicleană, neglijentă și superficială. Cu cât trăiește astfel mai mult, cu atât va deveni mai deschisă și onorabilă și cu atât mai aproape va fi de scopul de a deveni o persoană onestă. Asta înseamnă să trăiești în lumină. Toată această slavă merge la Dumnezeu! Când oamenii trăiesc în lumină este fapta lui Dumnezeu – nu este ceva cu care să se laude ei. Când trăiesc în lumină, înțeleg diferite adevăruri, au o inimă care se teme de Dumnezeu, știu să caute adevărul în fiecare problemă pe care o întâlnesc și să-l practice și trăiesc având conștiință și rațiune. Deși nu pot fi numiți oameni drepți, în ochii lui Dumnezeu au o oarecare asemănare umană și, cel puțin, nu Îl mai contestă în cuvintele sau în faptele lor, pot căuta adevărul când se abat lucruri asupra lor și I se pot supune lui Dumnezeu. Astfel, ei sunt relativ în siguranță, protejați, și nu ar fi posibil să-L trădeze pe Dumnezeu. Deși este posibil să nu aibă o înțelegere foarte profundă a adevărului, sunt capabili să asculte și să se supună, să se teamă de Dumnezeu în inimile lor și să se distanțeze de rău. Când li se dă o sarcină sau o datorie, sunt capabili să-și folosească întreaga minte și inimă și să o facă pe cât pot ei de bine. Acest tip de persoană este demnă de încredere și Dumnezeu are încredere în ea – astfel de oameni trăiesc în lumină. Cei care trăiesc în lumină pot accepta examinarea de către Dumnezeu? Se poate ca încă să-și ascundă inimile de Dumnezeu? Au încă secrete pe care nu I le pot spune lui Dumnezeu? Au încă vreun as dubios în mânecă? Nu au. Și-au deschis complet inimile spre Dumnezeu și nu ascund absolut nimic. Ei I se pot confesa lui Dumnezeu, pot avea părtășie cu El despre orice și Îl încunoștințează despre orice. Nu există nimic pe care nu I-l vor spune lui Dumnezeu și nimic pe care nu I-l vor arăta. Când oamenii sunt capabili să dobândească acest nivel de deschidere, viețile lor devin ușoare, libere și eliberate” (Cuvântul, Vol. 3: Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă, Partea a III-a). După ce l-am citit, inima mi s-a luminat. Dumnezeu speră să fim oameni onești și cu inima deschisă față de El. Chiar dacă suntem expuși de Dumnezeu sau emondați, tratați și demiși, trebuie mai întâi să ne supunem, să nu fim potrivnici față de El, să credem că tot ce face e bine și apoi să reflectăm și să căutăm principiile adevărului. Când inimile noastre sunt deschise față de El, când iubim adevărul și vrem să ne supunem lui Dumnezeu, e ușor să dobândim luminarea și iluminarea Duhului Sfânt, să înțelegem adevărul, să ne cunoaștem problemele, să ne corectăm greșelile, să ne căim, să ne schimbăm și să ne facem îndatoririle conform cuvântului și cerințelor lui Dumnezeu. În plus, trebuie să credem în dreptatea lui Dumnezeu. Dumnezeu nu judecă oamenii după aparențe, El Se uită dacă intenția lor e să-L mulțumească și să caute principiile adevărului. Dacă ne putem îndrepta atitudinile, dacă facem tot ce putem, atunci chiar dacă avem deficiențe pe parcurs, le putem aborda corect, putem învăța din eșecurile noastre și ne putem analiza abaterile. Când mi-am îndreptat atitudinea, grijile mele au dispărut de la sine.

După aceea, când trimiteam imagini liderului ca să le verifice, nu mă mai temeam și nu mai eram potrivnică. Voiam să-mi corectez intenția, să caut principiile și să mă dedic datoriei mele. De atunci, am făcut eforturi ca să cercetez tehnici și să găsesc materiale de referință pentru a le studia, ca să răspund la problemele pe care liderul le menționa când îmi verifica imaginile. În plus, lucram conform principiilor cerute de casa lui Dumnezeu și experimentam constant. După o vreme, am dobândit abilități tehnice, iar calitatea muncii mele s-a îmbunătățit. Mă simțeam foarte ușurată. Câteva zile mai târziu, când am trimis liderului o imagine, ca el s-o verifice, am fost suprinsă să-l aud spunând: „Schița e foarte bună, o putem folosi!” Când am auzit asta, am fost foarte fericită și emoționată într-un mod de nedescris. Ulterior, Simon și-a înțeles firea coruptă și a vrut să se căiască și să se schimbe, așadar biserica a continuat să-i atribuie îndatoriri. Demiterea lui Simon m-a făcut și să-mi schimb atitudinea superficială față de datorie. Acum sunt mai meticuloasă și mai puțin superficială decât înainte. Din această experiență, am învățat că Dumnezeu nu permite ca oamenii să fie emondați, tratați sau demiși ca să-i alunge. Dacă putem să ne supunem și să căutăm adevărul, printr-o astfel de experiență, putem să ne cunoaștem firile corupte și să găsim probleme și abateri în felul în care ne facem datoria, ceea ce ne permite să le schimbăm și să le rezolvăm rapid și să progresăm în intrarea noastră în viață și în îndatoririle noastre. Asta-i grozav! Lăsând deoparte neînțelegerile și precauția mea față de Dumnezeu, fiind atentă și meticuloasă în datoria mea și îndeplinindu-mi responsabilitățile în toate, m-am simțit calmă și ușurată.