de Zhang Min, Spania

Cuvintele lui Dumnezeu spun: „S-a spus înainte că acești oameni sunt progeniturile marelui balaur roșu. De fapt, ca să fie clar, ei sunt încarnarea marelui balaur roșu” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Interpretări ale tainelor cuvintelor lui Dumnezeu către întregul univers”, Capitolul 36). Cu toate că am recunoscut verbal că ale lui Dumnezeu cuvinte sunt adevărul și că ele ne dezvăluie starea noastră reală, în inima mea nu am fost de acord că eu eram progenitura și întruchiparea marelui balaur roșu. În schimb, am simțit mereu că eram capabilă să-L urmez pe Dumnezeu și să mă sacrific pentru El, că reușeam să mă înțeleg bine cu majoritatea fraților și surorilor mele și că oamenii din jurul meu mă apreciau destul de mult. Deși aveam firi corupte, nu credeam că asta însemna că eram la fel de rea ca marele balaur roșu. Numai după ce am trecut prin experiența de a fi expusă am văzut, în sfârșit, adevărul despre cum fusesem coruptă de Satana și am văzut că eram plină de otrăvurile marelui balaur roșu și că eram extraordinar de capabilă să fac exact aceleași lucruri ca marele balaur roșu.

Datoria mea în biserică era să redactez articole. Într-o zi, liderul grupului meu mi-a spus că, de acum înainte, eu și sora alături de care lucram urma să fim responsabile de toată lucrarea de redactare a articolelor de la toate bisericile și că, în cazul în care cineva avea o problemă, atunci puteam s-o discutăm toți și să avem părtășie împreună. Când am auzit această veste, am fost un pic surprinsă și am simțit o presiune enormă și, totuși, tot m-am simțit mulțumită de mine. M-am gândit: „Vom fi implicate în redactarea tuturor articolelor din toate bisericile. Se pare că pot să-mi fac partea și că sunt o persoană capabilă în cadrul bisericii.” Un sentiment de „responsabilitate” s-a înălțat brusc în mine și, înainte să-mi dau seama, acționam și vorbeam din poziția de critic. O dată, când făceam schimb de idei cu frații și surorile din grupul de lucru pentru articolele din toate bisericile, am observat că unul dintre frații din grup se implica foarte serios în activitatea noastră. Ori de câte ori apărea o problemă, lua mereu inițiativa de a-și exprima opiniile și, uneori, atunci când un alt frate sau o altă soră adresa o întrebare, iar eu răspunsesem deja în grupul nostru online, el tot insista să-și exprime opiniile după mine și perspectiva sa asupra acestei chestiuni era constant diferită de a mea. Ori de câte ori se întâmpla acest lucru, mă simțeam destul de nefericită și mă gândeam: „Se implică atât de serios în grupul acesta și mulți oameni sunt de acord cu opiniile lui. Oare vrea să mă depășească? Hm! Știe prea puțin despre mine. Nu știe ce datorie fac, dar tot vrea să concureze cu mine. Nu îi lipsește conștiința de sine?” Gândindu-mă la asta, am început să simt cum aversiunea față de acest frate se naște în inima mea.

Mai târziu, i-am organizat pe frații și surorile din grupul de lucru pentru articolele din toate bisericile ca să schimbăm idei despre problemele din articole. Majoritatea fraților și surorilor au fost de acord cu sugestiile mele, dar acest frate a avut din nou o viziune diferită asupra lucrurilor și mi-a subliniat neajunsurile. Știam că era normal ca oamenii să aibă sugestii diferite ori de câte ori apărea o problemă și că ar trebui să acceptăm orice sugestie care era de folos realizării datoriei noastre, dar, când m-am gândit la modul în care acest frate îmi respinsese sugestia în fața atâtor alți frați și surori, am devenit plină de împotrivire și nemulțumire. M-am gândit: „Ceilalți frați și surori pot să-mi accepte sugestia fără alte opinii diferite. Dar tu trebuie să fii cel mai important – încerci intenționat să-mi îngreunezi lucrurile ca să arăți cât de responsabil ești față de lucrare și cât de clar înțelegi lucrurile? Ești atât de arogant și omului îi este atât de dificil să se-nțeleagă cu tine!” Cu cât m-am gândit mai mult la asta, cu atât mai potrivnică am devenit față de acest frate, până în punctul în care nici măcar nu am mai vrut să-i spun nimic. Câteva zile mai târziu, acest frate ne-a trimis un articol să-l citim. El a spus că articolul era foarte bine scris și că ar trebui să-l trimitem tuturor ca referință. Când l-am auzit vorbind pe un ton atât de sigur, am început să mă simt stânjenită și m-am gândit: „Noi am citit deja aceste articole. Dacă articolul acesta nu a fost ales deja, atunci trebuie să fie ceva în neregulă cu el. Cred că ești orb ca noaptea dacă nici măcar nu poți să-ți dai seama de asta.” În felul acesta, mi-am suprimat nemulțumirea pe care o simțeam înlăuntrul meu și am recitit acest articol cu o foarte mare reticență. După aceea, i-am comunicat părerea mea și unele dintre problemele pe care am crezut că le prezintă articolul, dar el a refuzat să-mi accepte opinia și, în schimb, mi-a amintit să abordez serios fiecare articol în parte sau să le cer superiorilor mei să recitească articolul. Împotrivirea pe care o simțeam în mine a crescut în momentul acela și m-am gândit: „De când te-am întâlnit, foarte rar mi-ai acceptat sau urmat vreuna dintre sugestii, dar, în schimb, întotdeauna sugerezi lucruri diferite pe care toată lumea să le adopte și la care să se refere. Te lauzi cu abilitățile tale cu orice ocazie și ești atât de arogant. Pur și simplu nu mă respecți deloc. Este atât de deranjant și de supărător să am de-a face cu o persoană ca tine!” Ba chiar m-am gândit: „Cum a putut biserica să-l aleagă să redacteze articole? O persoană ca el, cu o fire teribil de arogantă, este pur și simplu nepotrivită să realizeze această datorie. Poate că ar trebui să-i raportez liderului meu problemele lui și să-mi las liderul să decidă dacă el este sau nu potrivit pentru această datorie. S-ar putea să fie mai bine dacă liderul meu l-ar transfera în altă parte.” Când m-am gândit la asta, mi-am dat seama că starea mea era greșită. Nu înțelegeam suficient despre acest frate și știam că nu ar trebui să-l judec atât de ușor, ci că ar trebui să-l tratez corect. Totuși, doar m-am gândit la aceste lucruri și nu am mai reflectat asupra mea cu privire la această chestiune, nici nu am căutat adevărul pentru a-mi înlătura propriile stricăciuni, dar, în schimb, am continuat să am gânduri negre despre acest frate.

Într-o zi, liderul meu a sugerat să facem schimb de idei cu liderii și colegii din toate celelalte biserici, pentru a discuta cum am putea să înțelegem mai bine principiile de scriere a articolelor și să ne ocupăm de această lucrare. Am fost de acord, dar, apoi, m-am simțit incredibil de agitată. Avea să fie prima dată când participam la o adunare online pentru a face schimb de idei cu liderii și colegii de nivel mijlociu. În plus, nu mă exprimam prea bine și îmi făceam griji că nu voi fi în stare să comunic în mod clar și că mă voi face de rușine, așa că m-am simțit chinuită de perspectivă. Totuși, cu o zi înainte de începerea întrunirii on-line, am primit deodată un mesaj de la acest frate, întrebându-mă dacă poate să participe la întrunire. Când i-am citit mesajul, aproape mi-am ieșit din fire. M-am gândit: „Înainte, ai mai participat de câteva ori la întâlniri ca să facem schimb de idei și niciodată nu ne-ai acceptat sugestiile, așadar ce rost are să participi la asta? Deja mă simt foarte presată din cauza acestei întruniri. Dacă mâine îmi adresezi o întrebare dificilă, vei face totul și mai de nesuportat pentru mine.” Când m-am gândit că va participa la întrunire a doua zi, mi-am dat seama că eu chiar nu voiam să fie prezent și am încercat să mă gândesc la ce să-i spun ca să-l fac să nu vrea să participe. Pentru o vreme, am cugetat la ce să-i spun, dar tot nu am reușit să găsesc un motiv potrivit, așa că i-am spus direct: „Conținutul acestei adunări va fi aproape același ca al ultimei noastre întruniri. Nu este nevoie să participi.” M-am gândit că, dacă îi răspundeam astfel, atunci nu mi-ar mai spune altceva. Totuși, spre surprinderea mea, mi-a trimis un alt mesaj, spunându-mi: „Am ceva timp mâine și mi-ar plăcea să aud ce vor discuta toți”. Când i-am citit mesajul, m-am simțit foarte supărată, dar tot nu aveam niciun motiv să nu-i acord permisiunea de a participa. N-am putut decât să fiu de acord fără tragere de inimă, dar tot am ezitat să-l adaug în grup. M-am gândit: „Ce pacoste ești! De ce nu pot să scap niciodată de tine? Dacă participi, vom reuși să realizăm ceva în cadrul acestei întruniri? Încerci să îngreunezi intenționat lucrurile pentru mine?” Am tot încercat să mă gândesc la un motiv ca să-l împiedic să participe și chiar să-l scot din lista de prieteni, dar apoi mi-am zis: „Bine, poți să participi. Dacă ești la fel de dezagreabil și de chițibușar ca la ultima adunare, atunci toată lumea va vedea cât ești de arogant și de vanitos, și atunci nimeni nu va mai avea o părere prea bună despre tine […].” În acel moment, mi-am dat seama că prejudecățile mele față de el se transformaseră în ură și că, pur și simplu, îmi exprimam intențiile rele. Dacă permiteam acestei situații să continue să se dezvolte, mă temeam să mă gândesc la cum l-aș fi tratat pe fratele acesta. Și, așa, m-am grăbit să mă rog lui Dumnezeu și să-L chem, rugându-L să-mi protejeze inima. Odată ce m-am liniștit, am început să mă gândesc la motivul pentru care reacționasem atât de hotărât când am întâlnit ceva care nu se conforma propriilor mele idei, de ce nu puteam să accept nicio voce care mi se opunea și de ce îmi formasem niște prejudecăți atât de puternice față de acest frate.

Cât am căutat, am citit un pasaj dintr-o părtășie: „Felul în care cei care servesc drept lideri îi tratează pe frații și pe surorile pe care îi găsesc ca fiind dezagreabili, care li se opun acestora și care au opinii complet diferite de ale lor, reprezintă o problemă foarte serioasă și ar trebui tratată cu prudență. Dacă nu pătrund în adevăr, cu siguranță îi vor discrimina și îi vor cenzura pe oamenii ca aceștia când se vor întâlni cu o astfel de problemă. Acest tip de acțiune reprezintă întocmai o expresie a naturii marelui balaur roșu care Îi rezistă și Îl trădează pe Dumnezeu. Dacă cei care servesc drept lideri urmăresc adevărul și dețin conștiință și rațiune, ei vor căuta adevărul și vor trata această chestiune în mod corect. […] Ca oameni, trebuie să fim corecți și cinstiți. Ca lideri, trebuie să ne ocupăm de lucrurile care sunt în conformitate cu cuvintele lui Dumnezeu pentru a mărturisi ferm. Dacă facem lucruri conform voinței noastre, dându-ne frâu liber propriei noastre firi corupte, atunci aceasta va fi o eroare teribilă” (Părtășia celui de mai sus). Această părtășie m-a emoționat profund. M-am gândit la motivul pentru care mă împotrivisem și fusesem atât de ostilă față de acest frate, într-atât încât începusem chiar să-l urăsc – nu se întâmpla doar din cauză că nu era de acord cu părtășiile mele și făcuse alte câteva sugestii care-mi știrbiseră reputația? Nu era doar pentru că îl văzusem implicându-se atât de mult în grupul nostru și obținând aprobarea tuturor, așa că am simțit că mi-o luase înainte? La început, noi, frații și surorile, am lucrat împreună pentru a ne realiza datoria și, din cauza diferitelor noastre calibre și înțelegeri, era normal să avem păreri diferite cu privire la anumite chestiuni. Fratele acesta nu făcea decât să-și exprime părerile – nu nutrea nicio rea intenție. Și, totuși, mereu voiam să mă asculte și să mi se supună. Voiam să fie de acord cu mine și să accepte orice ziceam și nu avea voie să spună ceva diferit de ce spuneam eu. Când acțiunile lui îmi atingeau amorul propriu și poziția, împotrivirea apărea în mine, atât de mult încât chiar îl excludeam și nu voiam să participe la adunare. Și, dacă îi permiteam să participe, era doar pentru că voiam ca el să se facă de râs. Am analizat minuțios aceste gânduri și idei și am văzut că tot ceea ce exprimam era o fire satanică răuvoitoare și arogantă. Acțiunile mele fuseseră cu adevărat atât de urâte și vrednice de dispreț!

Apoi, am citit în părtășie: „Indiferent cine ești, atât timp cât nu ești de acord cu ei, devii o țintă pentru pedeapsa lor – ce fire este aceasta? Nu e același lucru cu marele balaur roșu? Marele balaur roșu caută supremația peste toate și se consideră centrul tuturor lucrurilor: «Dacă nu ești de acord cu mine, atunci am să te pedepsesc; dacă îndrăznești să mi te opui, atunci am să folosesc forța militară ca să te înăbuș.» Acestea sunt politicile marelui balaur roșu, iar firea marelui balaur roșu este cea a Satanei, arhanghelul. Există unii oameni care, odată ce devin lideri sau lucrători, încep să pună în aplicare politicile marelui balaur roșu. Cum fac ei asta? «Acum sunt lider și prima mea datorie este să-i fac pe toți să mă asculte cu inima și cu vorba, și abia atunci să-mi pot încep lucrarea oficială»” („Pentru a intra în realitatea adevărului, trebuie să te concentrezi pe a-ți schimba firea vieții din” Predici și părtășie despre intrarea în viață XIII). „Dacă un frate sau o soră crede ceva sau are o părere despre cineva care posedă realmente adevărul și care poate să accepte adevărul și să îl pună în practică sau dacă descoperă că acea persoană are neajunsuri și face greșeli, iar ei îi fac reproșuri, o critică sau o emondează și îi cer socoteală, nu va ajunge acea persoană să-i urască? Acea persoană trebuie mai întâi să cerceteze chestiunea și să se gândească: «Sunt cuvintele tale corecte sau nu? Sunt în conformitate cu faptele? Dacă se conformează faptelor, atunci le voi accepta. În cazul în care cele spuse de tine sunt pe jumătate corecte sau, în principiu, conform cu faptele, atunci le voi accepta. Dacă ceea ce spui nu corespunde cu faptele, dar văd că nu ești o persoană rea, că ești un frate sau o soră, atunci voi fi tolerant și te voi trata corect»” („Abaterile și erorile care trebuie rezolvate pentru a practica autocunoașterea” din Predici și părtășie despre intrarea în viață VIII). Din părtășie, am văzut că, de când marele balaur roșu a venit la putere, acesta nu a luat niciodată în considerare interesele oamenilor obișnuiți și că nici nu se gândește vreodată cum să gestioneze bine țara sau cum să permită poporului chinez să ducă o viață fericită. În schimb, tot ceea ce face este doar pentru a-și proteja poziția și puterea. Pentru a stăpâni permanent poporul și pentru a-i ține pe oameni ferm controlați în prinsoarea lui, pune în aplicare o politică a unei ideologii și voci unificate, le interzice oamenilor să aibă opinii contrare și să nu o accepte. Atât timp cât o idee este prezentată și susținută de el însuși, atunci toată lumea trebuie să o accepte chiar dacă este corectă sau greșită și toată lumea trebuie, absolut, să fie de acord cu el. În cazul în care cineva nu este de acord cu el sau i se opune, atunci îi va lua viața și îi va impune sancțiuni, urmărind legea satanică a „Fie ca cei care mi se supun să prospere și cei care mi se împotrivesc să piară.” Oricine obiectează este privit ca un cancer care trebuie înlăturat și el este nerăbdător să-i omoare cât mai curând posibil pe toți cei care i se opun și să-i distrugă complet. Masacrul studenților din Piața Tiananmen din 4 iunie 1989 este un exemplu tipic. Acei studenți nu au făcut decât să manifesteze împotriva corupției și să susțină democrația, dar au fost văzuți de către PCC drept dușmani. PCC a numit mișcarea studenților o răzvrătire contrarevoluționară și a hotărât să pună în aplicare o suprimare sângeroasă a studenților. Când mi-am comparat comportamentul cu acela al marelui balaur roșu, mi-am dat seama că natura pe care o exprimasem era exact cea a marelui balaur roșu. Eram o persoană coruptă, iar firea mea nu se schimbase deloc. Și nici nu aveam măcar o fărâmă din realitatea adevărului, iar părerile pe care le lansam nu erau neapărat corecte întotdeauna. Mereu voiam ca alții să mă asculte și să mi se supună fără îndoială, altfel, mă săturam de ei și îi evitam, atât de mult încât deveneam de neîmpăcat. Mă gândeam la toate mijloacele posibile ca să scap de ei – eram atât de rea și lipsită de umanitate! M-am gândit la modul în care biserica rânduise ca frații, surorile și cu mine să ne realizăm datoria împreună, astfel încât să putem învăța din punctele forte ale celuilalt, să lucrăm împreună în armonie și să ne realizăm datoria împreună pentru a-L mulțumi pe Dumnezeu. Și, totuși, nu m-am gândit deloc la aceste lucruri, ci, în schimb, am luat în considerare doar dacă voi putea să-mi păstrez poziția, dacă mi-ar fi rănit sau nu demnitatea personală și prestigiul și dacă ceilalți m-ar fi ascultat sau nu. Pe cei ale căror puncte de vedere erau diferite de ale mele îi excludeam și-i suprimam – chiar acționasem ca un bandit care domnea ca un stăpân peste propriul deal. Făcând asta, cum aș fi putut să-L mulțumesc pe Dumnezeu în realizarea datoriei mele? Doar săvârșeam răul și mă împotriveam lui Dumnezeu! Când m-am gândit la aceste lucruri, m-am simțit și mai rușinată; am văzut că eram atât de arogantă și plină de sine, că aveam aceeași fire ca marele balaur roșu și că eram extraordinar de capabilă să fac toate lucrurile pe care le-a făcut marele balaur roșu. Numai atunci am văzut că eram, într-adevăr, progenitura marelui balaur roșu și că eram plină de otrăvurile lui. Dacă nu aș urmări schimbarea firii, atunci aș face involuntar lucruri care ar întrerupe și ar tulbura lucrarea lui Dumnezeu și, în final, aș fi pedepsită și blestemată de Dumnezeu pentru că I-am ofensat firea. În acel moment, am început să înțeleg voia lui Dumnezeu și bunele Sale intenții. Dacă nu m-aș fi confruntat cu această situație, m-aș fi aflat în imposibilitatea de a recunoaște că aveam atât esența marelui balaur roșu – care era arogant și plin de sine și căuta supremația peste tot – cât și o natură satanică, potrivnică lui Dumnezeu. În același timp, am ajuns să înțeleg, de asemenea, că faptul că Dumnezeu a aranjat o astfel de situație a fost, într-adevăr, cea mai bună protecție pentru o persoană ca mine, care era atât de arogantă și plină de sine și care se credea supremă. Dacă toți frații și surorile m-ar fi susținut și m-ar fi aprobat și nimeni nu ar fi obiectat în niciun fel, atunci aș fi fost și mai arogantă și vanitoasă, i-aș fi făcut pe alții să mă urmeze și să mi se supună din toate punctele de vedere, aș fi stat în locul lui Dumnezeu fără măcar să fiu conștientă de lucrul acesta, domnind în propria împărăție și, în cele din urmă, ofensând firea lui Dumnezeu până când Dumnezeu m-ar fi detestat și m-ar fi respins. Când am înțeles aceste lucruri, I-am oferit multumiri și laudă lui Dumnezeu din adâncul inimii. De asemenea, am renunțat la prejudecățile și opiniile mele despre acest frate. Indiferent cum ieșea această adunare pentru schimbul de idei, eram dispusă să-mi lepăd natura satanică și să mă supun orchestrărilor și aranjamentelor lui Dumnezeu. Niciodată nu mi-am imaginat că rezultatul adunării avea să-mi depășească toate așteptările. În ziua aceea, sub îndrumarea lui Dumnezeu, adunarea a decurs foarte bine și, când am făcut schimb de idei cu acel frate, am reușit să găsim lucruri în comun și ne-am ajutat unul pe celălalt să ne întărim punctele slabe. Ne-am bazat pe îndrumarea lui Dumnezeu și am încheiat întrunirea fără probleme.

Prin faptul că am fost expusă de Dumnezeu, am ajuns să recunosc că eram într-adevăr progenitura marelui balaur roșu și că otrăvurile marelui balaur roșu deveniseră demult viața mea. Dacă nu aș fi putut să mă lepăd de aceste firi corupte atunci, în cele din urmă, doar aș fi fost detestată și respinsă de Dumnezeu, Dumnezeu m-ar fi înlăturat și mi-aș fi pierdut pentru totdeauna șansa de a obține mântuirea. M-am gândit la cuvintele lui Dumnezeu care spun: „Fiind poporul Meu, care este născut în țara marelui balaur roșu, cu siguranță nu este doar puțin sau o parte din veninul marelui balaur roșu în voi. Astfel, această etapă a lucrării Mele se concentrează în primul rând asupra voastră, iar acesta este un aspect al semnificației întrupării Mele în China” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cuvintele lui Dumnezeu către întregul univers”, Capitolul 11). „S-a spus înainte că acești oameni sunt progeniturile marelui balaur roșu. De fapt, ca să fie clar, ei sunt încarnarea marelui balaur roșu” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Interpretări ale tainelor cuvintelor lui Dumnezeu către întregul univers”, Capitolul 36). De asemenea, din cuvintele lui Dumnezeu, am ajuns să înțeleg că lucrarea lui Dumnezeu de a-l mântui pe om este foarte practică și înțeleaptă. Dumnezeu Își rostește cuvintele pentru a expune otrăvurile marelui balaur roșu și satanica natură care există în noi și, prin dezvăluirea faptelor, Dumnezeu mi-a permis să înțeleg și să discern întrucâtva otrăvurile marelui balaur roșu din mine și, prin urmare, să îl resping și să mă lepăd de el, ca să nu mă mai corupă sau rănească niciodată. Știam că în mine mai existau multe filosofii și axiome satanice și multe otrăvuri ale marelui balaur roșu. Dar, din acea zi, mi-am dorit doar să urmăresc sincer adevărul, să accept judecata și mustrarea din cuvintele lui Dumnezeu, să mă străduiesc să scap cât mai repede posibil de toate otrăvurile marelui balaur roșu și să trăiesc o asemănare umană pentru a aduce alinare inimii lui Dumnezeu!