de Fusu, Coreea de Sud

Am început să împărtășesc Evanghelia după ce am acceptat lucrarea lui Dumnezeu Atotputernic din zilele de pe urmă. M-am decis în tăcere să-mi fac datoria indiferent de greutățile pe care le-aș avea de înfruntat, ca oile lui Dumnezeu să-I poată auzi glasul și să vină înaintea Lui.

În februarie 2018, l-am cunoscut pe internet pe fratele Mel din Filipine. Făcea seminarul teologic și, la început, am vorbit mult despre lucruri precum fecioarele înțelepte și cele nesăbuite, ce este răpirea la cer și altele. Când a venit vorba despre cei care pot intra în Împărăție, l-am întrebat pe fratele Mel: „Crezi că toți cei care credem în Domnul vom intra, în cele din urmă, în Împărăția Cerurilor?” A spus mândru: „Bineînțeles. În Efeseni 2:8-9, Pavel a spus: «Căci prin har aţi fost mântuiţi, prin credinţă; și aceasta nu vine de la voi, ci este darul lui Dumnezeu; nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni.» Am fost justificați prin credință și vom fi mântuiți dacă pătimim până la sfârșit. Când Domnul Se va întoarce, ne va duce direct în Împărăție. Dacă avem vreo îndoială cu privire la asta, e o negare a mântuirii Domnului Isus și o lipsă de credință.” După ce a spus asta, l-am întrebat: „Spui că suntem justificați prin credință și mântuiți prin har, așa că putem intra în Împărăție. Există o bază biblică pentru asta? A spus Domnul Isus acest lucru? A spus-o Duhul Sfânt? Biblia menționează justificarea și mântuirea prin credință, dar nu spune că ele ne vor duce în Împărăție. Nu există nicio bază pentru asta. Nu e doar o noțiune umană?”

Mel a fost șocat și a mormăit încet: „Justificarea prin credință nu înseamnă că vom intra în Împărăție?” Apoi i-am trimis câteva versete din Biblie: „Nu oricine-Mi zice: «Doamne, Doamne!» va intra în Împărăţia Cerurilor, ci doar acela care face voia Tatălui Meu, Care este în ceruri” (Matei 7:21). „Adevărat vă spun că, dacă nu vă schimbaţi și nu deveniţi ca și copilașii, nu veţi intra niciodată în Împărăţia Cerurilor!” (Matei 18:3). „Și în gura lor nu s-a găsit minciună; ei sunt fără vină” (Apocalipsa 14:5). „Deci fiţi sfinţi, după cum Eu sunt sfânt!” (Leviticul 11:45). Apoi am zis: „Cuvintele Domnului despre condițiile de a intra în Împărăție sunt foarte clare. Domnul este sfânt și ne cere să fim puri, cinstiți și inocenți precum copiii mici, să ne lepădăm de corupție, să fim curățiți și să devenim oameni care se supun lui Dumnezeu și Îi fac voia. Numai așa poate deveni cineva vrednic pentru Împărăție. Am îndeplinit noi aceste cerințe? Ai îndrăzni să spui că nu minți niciodată? Ai îndrăzni să spui că ești complet liber de păcat și că ai fost curățit?” Mel nu a spus nimic. Mi-am continuat părtășia: „Dacă mărturisim și ne căim Domnului, vom fi justificați prin credință și mântuiți prin har; asta e adevărat. Dar ce înseamnă cu adevărat «justificat prin credință și mîntuit prin har»? Știm cu toții că în Epoca Legii, Dumnezeu a oferit îndrumare pentru viețile oamenilor emițând legea și poruncile prin Moise, însă până la finalul acelei epoci, nimeni nu a putut respecta legea. Toți păcătuiau din ce în ce mai mult. Toată lumea era în pericol de a fi condamnată și ucisă conform legii. Acesta era contextul întrupării lui Dumnezeu, al răstignirii drept jertfă de păcat pentru om și al izbăvirii acestuia de lege. După aceea, câtă vreme oamenii Îl acceptau pe Domnul Isus drept Mântuitorul lor și mărturiseau și se căiau, păcatele le erau iertate, iar ei nu erau condamnați fiindcă nu respectau legea. Asta înseamnă că Domnul nu ne mai vedea drept păcătoși, puteam fi numiți drepți datorită răscumpărării Domnului și eram vrednici să venim înaintea lui Dumnezeu în rugăciune și să ne bucurăm de harul, pacea și bucuria pe care Domnul ni le dăruise. De aceea, justificarea prin credință și mântuirea prin har înseamnă că păcatele ne sunt iertate prin credință și că nu suntem condamnați sub lege. Dar asta nu înseamnă că suntem liberi de păcat sau curățiți, că suntem cu adevărat drepți sau vrednici de Împărăție.”

Mel a răspuns cu uimire: „Așadar, justificarea prin credință înseamnă doar că păcatele ne sunt iertate și că Domnul nu ne vede drept păcătoși, dar nu și că suntem drepți și că putem intra în Împărăție. Pastorul nostru nu a vorbit niciodată despre asta.” Apoi i-am citit aceste pasaje din cuvintele lui Dumnezeu Atotputernic. „La acea vreme, lucrarea lui Isus era lucrarea de răscumpărare a întregii omeniri. Păcatele tuturor care credeau în El erau iertate; dacă tu credeai în El, El te răscumpăra; dacă tu credeai în El, nu mai aparțineai păcatului, erai iertat de păcatele tale. Aceasta este ceea ce însemna să fii mântuit și să fii îndreptat prin credință. Totuși, în cei ce credeau, rămânea acel ceva care era răzvrătit și se opunea lui Dumnezeu și acela încă trebuia să fie îndepărtat încet. Mântuirea nu însemna că omul fusese complet câștigat de Isus, ci că omul nu mai era al păcatului, că i se iertaseră păcatele: de credeai, nu aveai să mai aparții vreodată păcatului” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Viziunea lucrării lui Dumnezeu (2)”). „Căci în ciuda tuturor lucrurilor pentru care omul a fost răscumpărat și iertat de păcate, se poate considera doar că Dumnezeu nu-Și aduce aminte de fărădelegile omului și nu-l tratează potrivit cu acestea. Totuși, atunci când omul, care trăiește într-un trup material, nu a fost eliberat de păcat, el poate doar continua să păcătuiască, dezvăluindu-și, la nesfârșit, corupta fire satanică. Aceasta este viața pe care o duce omul, un ciclu fără sfârșit în care păcătuiește și este iertat. Majoritatea oamenilor păcătuiesc în timpul zilei doar pentru a mărturisi seara. Astfel, chiar dacă jertfa de păcat este întotdeauna eficientă pentru om, ea nu va putea să îl mântuiască pe om de păcat. Numai jumătate din lucrarea mântuirii a fost desăvârșită, pentru că omul are încă o fire coruptă. […] Omului nu îi este ușor să devină conștient de păcatele sale; el nu are nicio cale de a-și recunoaște propria natură adânc înrădăcinată și trebuie să se bazeze pe judecata prin cuvânt pentru a obține acest rezultat. Doar astfel, omul poate fi schimbat, în mod treptat, de aici înainte” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Taina întrupării (4)”). „Știi doar că Isus va coborî în zilele de pe urmă, dar cum va coborî El mai exact? Un păcătos ca tine, care tocmai a fost răscumpărat și nu a fost schimbat sau desăvârșit de Dumnezeu, poți fi tu după inima lui Dumnezeu? Căci tu, care ești încă cu sinele tău vechi, este adevărat că ai fost mântuit de Isus și că nu ești socotit ca păcătos datorită mântuirii lui Dumnezeu, dar aceasta nu dovedește că nu ești păcătos și lipsit de puritate. Cum poți fi sfânt dacă nu ai fost schimbat? Înăuntrul tău, ești împovărat de necurățenie, egoism și răutate, dar, totuși, vrei să cobori cu Isus – ai vrea tu să fii așa de norocos! Ai pierdut un pas în credința ta în Dumnezeu: ai fost doar răscumpărat, dar nu ai fost schimbat. Pentru ca tu să fii după inima lui Dumnezeu, Dumnezeu trebuie să facă personal lucrarea de a te schimba și curăța; dacă ești doar răscumpărat, vei fi incapabil să atingi sfințenia. În acest fel, nu vei fi calificat să te împărtășești din binecuvântările lui Dumnezeu, pentru că ai pierdut un pas în lucrarea lui Dumnezeu de a gestiona omul, care este pasul-cheie al schimbării și perfecționării. Și astfel, tu, un păcătos care tocmai a fost răscumpărat, ești incapabil să primești direct moștenirea lui Dumnezeu” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Referitor la apelative și identitate”).

După ce am citit cuvintele lui Dumnezeu, am spus în părtășie: „În Epoca Harului, Domnul Isus a făcut etapa lucrării de răscumpărare, pe baza nevoilor oamenilor. El a exprimat calea căinței ca oamenii să poată mărturisi și să se poată căi pe baza înțelegerii păcatului, să caute să-L iubească pe Domnul, să fie sarea și lumina, să-i iubească pe ceilalți ca pe ei înșiși și altele. Faptul că oamenii au învățat comportamente cuviincioase a fost rezultatul lucrării de răscumpărare. Când suntem răscumpărați de Domnul Isus, păcatele ne sunt iertate, iar El nu ne vede drept păcătoși. Dar asta nu înseamnă că suntem liberi de păcat sau curățiți, fiindcă natura noastră păcătoasă este încă înrădăcinată și dezvăluim tot timpul firi corupte precum aroganța, stricăciunea, viclenia, răutatea și cruzimea. De exemplu, dacă avem un dar, o calitate sau ceva calibru, ne credem minunați. Suntem trufași și-i privim pe ceilalți de sus. Când facem sacrificii sau suferim puțin în lucrarea noastră, nu ne putem abține să nu ne dăm în spectacol și să ne împăunăm ca ceilalți să ne adore. Când vedem că altcineva este mai bun ca noi, putem fi invidioși și plini de ură față de el. Când ceva ne afectează interesele, putem minți și înșela. În fața necazurilor, a încercărilor, dezastrelor, bolii sau a unei crize de familie, uneori nu înțelegem și Îl învinovățim pe Dumnezeu sau chiar Îl negăm și-L trădăm. Toate aceste lucruri arată că încă suntem încătușați de păcat și încă putem păcătui și ne putem împotrivi lui Dumnezeu. Timp de două mii de ani, toată lumea a trăit în acest cerc vicios al păcătuirii și mărturisirii și nimeni nu s-a eliberat. Este evident. Dacă ne comparăm cu ceea ce Domnul cere, să nu mințim, să fim fără vină și purificați, nu ne apropiem deloc de asta. Nu-L putem slăvi și nu-I putem fi martori lui Dumnezeu. Cum ar putea oamenii ca noi să intre în Împărăție? Domnul Isus a spus: «Adevărat, adevărat vă spun că oricine săvârșește păcatul este sclav al păcatului. Și sclavul nu rămâne veșnic în casă, însă fiul rămâne veșnic» (Ioan 8:34-35). Deci dacă vrem să fim curățiți și să intrăm în Împărăție, avem nevoie ca Dumnezeu să Se întoarcă în zilele de pe urmă și să lucreze pentru a ne scăpa de păcat, pentru a ne rezolva firile satanice și a ne dezrădăcina complet păcatul și împotrivirea față de Dumnezeu.”

După această părtășie, Mel a spus că acum înțelegea că Domnul Isus a făcut doar lucrarea de răscumpărare și că, deși suntem justficați prin credință, încă păcătuim și suntem legați de păcat, așa că nu putem intra în Împărăție. Cu toate acestea, după ce s-a mai gândit, a întrebat: „Dar ai spus că Domnul va face altă etapă a lucrării de mântuire în zilele de pe urmă. Asta pare o negare a mântuirii Domnului Isus. Păcatele ne-au fost iertate prin credința noastră, așa că, deși nu suntem drepți, mântuirea lui Dumnezeu este desăvârșită. Încheierea lucrării Domnului Isus s-a ocupat de asta, așa că nu mai există mântuire. Nu putem fi mântuți încă o dată, dacă am fost deja mântuiți. Nu ar însemna asta că mântuirea Domnului a fost inutilă? Soră, se pare că ai aceste îndoieli numai pentru că nu ai credință în mântuirea Domnului.”

La asta, m-am gândit: „Fratele Mel e destul de tânăr, dar are niște noțiuni puternice. E de acord că justificarea prin credință nu câștigă nimănui intrarea în Împărăție, dar nu poate accepta lucrarea de mântuire a lui Dumnezeu din zilele de pe urmă.” M-am rugat lui Dumnezeu și I-am cerut îndrumare. După ce m-am rugat, i-am spus lui Mel: „Se profețește în Biblie că Dumnezeu va face altă etapă a lucrării în zilele de pe urmă. În 2 Corinteni 1:10 se spune: «El ne-a scăpat dintr-un mare pericol de moarte și va continua să ne scape. În El nădăjduim că încă ne va mai scăpa.» Iar în Evrei 9:28: «Deci, Hristos a fost oferit cândva pentru a îndura păcatele multora; iar celor ce-L caută Se va arăta a doua oară, fără păcat, pentru mântuire.» În 1 Petru 1:5 se spune: «Voi sunteţi păziţi de puterea lui Dumnezeu, prin credinţă, pentru mântuirea care este gata să fie descoperită în vremea de pe urmă.» Iar în Ioan 12:47-48: «Iar dacă aude cineva cuvintele Mele și nu le păzește, nu Eu îl judec. Căci Eu n-am venit să judec lumea, ci să mântuiesc lumea. Pe cel ce Mă respinge și nu primește cuvintele Mele are cine să-l judece: Cuvântul pe care l-am spus Eu, acela îl va judeca în ziua de pe urmă.» 1 Petru 4:17 spune: «Căci este timpul să înceapă judecata chiar de la Casa lui Dumnezeu.» Aceste versete menționează că: «încă ne va mai scăpa», «iar celor ce-L caută Se va arăta a doua oară», «mântuirea care este gata să fie descoperită în vremea de pe urmă» și «este timpul să înceapă judecata chiar de la Casa lui Dumnezeu». Toate acestea înseamnă că Dumnezeu va face altă etapă a lucrării în zilele de pe urmă, nu pentru a răscumpăra păcatele omenirii, ci pentru a ne judeca, curăți și a ne mântui complet. Lucrarea de răscumpărare a Domnului Isus ne-a iertat păcatele, iar în zilele de pe urmă, Dumnezeu va face lucrarea de judecată pentru a ne rezolva odată pentru totdeauna natura păcătoasă, pentru a ne elibera complet de păcat și a ne curăți.”

Apoi, Mel a spus surprins: „Deci se pare că Dumnezeu va face lucrarea de judecată și curățire în zilele de pe urmă și că există o altă etapă a mântuirii. Spune-mi, cum face Dumnezeu această lucrare de judecată?”

Așa că i-am oferit această părtășie: „Evrei 4:12 spune: «Într-adevăr, Cuvântul lui Dumnezeu este viu și activ, mai ascuţit decât orice sabie cu două tăișuri, străpungând până desparte sufletul și duhul, încheieturile și măduva, și poate judeca gândurile și intenţiile inimii.»” Apoi i-am mai citit câteva dintre cuvintele lui Dumnezeu. Dumnezeu Atotputernic spune: „Hristos al zilelor de pe urmă folosește o multitudine de adevăruri pentru a-i învăța pe oameni, pentru a demasca substanța omului și pentru a-i analiza cuvintele și faptele. Aceste cuvinte cuprind diferite adevăruri, precum datoria omului, cum ar trebui el să asculte de Dumnezeu, cum ar trebui să Îi fie credincios lui Dumnezeu, cum ar trebui să trăiască umanitatea normală, precum și înțelepciunea și firea lui Dumnezeu și așa mai departe. Aceste cuvinte sunt toate îndreptate către substanța omului și firea sa coruptă. În special, cele care dezvăluie cum Îl nesocotesc oamenii pe Dumnezeu vizează modul în care oamenii sunt o întruchipare a Satanei și o forță inamică față de Dumnezeu. În realizarea lucrării Sale de judecată, Dumnezeu nu clarifică pur și simplu natura oamenilor în doar câteva cuvinte; El o demască, o tratează și o emondează pe termen lung. Toate aceste diferite metode de demascare, tratare și emondare nu pot fi înlocuite prin cuvinte obișnuite, ci prin adevărul de care oamenii sunt complet lipsiți. Doar metodele de acest fel pot fi considerate judecată; doar prin acest tip de judecată oamenii pot să fie supuși și pe deplin convinși cu privire la Dumnezeu și, mai mult decât atât, să câștige adevărata cunoaștere a lui Dumnezeu” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Hristos înfăptuiește lucrarea judecății prin adevăr”). „Lucrarea făcută de Dumnezeu în această epocă este în principal furnizarea cuvintelor pentru viața omului; expunerea naturii și esenței omului și a firii lui corupte; și eliminarea concepțiilor religioase, a gândirii feudale, a gândirii depășite, precum și a cunoașterii și a culturii omului. Toate aceste lucruri trebuie să fie spălate prin darea în vileag de către cuvintele lui Dumnezeu. În zilele de pe urmă, pentru a-l desăvârși pe om, Dumnezeu folosește cuvinte, și nu semne și minuni. El Își folosește cuvintele pentru a-l expune pe om, a-l judeca, a-l mustra și a-l desăvârși astfel încât, în cuvintele lui Dumnezeu, omul să ajungă să-I vadă înțelepciunea și frumusețea și să înțeleagă firea lui Dumnezeu; astfel încât, prin cuvintele Lui, omul să Îi vadă faptele” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cunoscând lucrarea lui Dumnezeu astăzi”). După ce am citit asta, mi-am continuat părtășia. „În zilele de pe urmă, Domnul Isus Care S-a întors, Dumnezeu Atotputernic, S-a întrupat și a venit pe pământ și folosește adevărul pentru a face lucrarea de judecată. El exprimă toate adevărurile care curățesc și mântuiesc pe deplin omenirea, dezvăluie și diseacă firile satanice ale oamenilor, noțiunile noastre și înțelegerea absurdă a lui Dumnezeu, precum și filosofiile satanice, otrăvurile și perspectivele pe care le avem în noi. În felul acesta, putem înțelege tot felul de adevăruri, putem cunoaște firea dreaptă a lui Dumnezeu, esența Sa sfântă și frumoasă, atotputernicia și înțelepciunea Lui. Cuvintele lui Dumnezeu dezvăluie corupții pe care nu le-am observat înainte, iar noi Îl putem cunoaște atât pe Dumnezeu, cât și pe noi înșine prin ceea ce este dezvăluit în cuvintele Lui. Firile noastre corupte sunt apoi curățite și schimbate treptat. Odată ce citim mai multe cuvinte ale lui Dumnezeu Atotputernic, înțelegem câteva adevăruri și câștigăm puțin discernământ asupra noțiunilor noastre de justificare prin credință și mântuire prin har, vedem că a vrea să intrăm în Împărăție, în ciuda murdăriei și a corupției noastre, este arogant și absurd. Apoi începem să ne căim cu adevărat lui Dumnezeu, iar asta înseamnă că începem să acceptăm judecata cuvintelor lui Dumnezeu.”

După ce a auzit asta, Mel a zâmbit și a spus: „Chiar am sentimentul că sunt judecat de Dumnezeu. Privind în urmă la toți anii mei de credință în Domnul Isus, am crezut că a fi justificat prin credință și mântuit prin har însemna că pot intra în Împărăție și nu m-am îndoit că asta ar fi adevărat. Acum văd cum credința mea a fost construită pe noțiunile și închipuirile mele și că nu a fost deloc în conformitate cu voia lui Dumnezeu.”

Am spus: „Așa e. Dacă toate acestea nu ar fi fost revelate de cuvintele lui Dumnezeu Atotputernic, niciunul dintre noi nu ar fi înțeles.” După aceea, i-am citit alt pasaj din cuvintele lui Dumnezeu Atotputernic. „De ce este lucrarea de cucerire etapa finală? Nu este tocmai pentru a face să se manifeste ce fel de sfârșit va întâmpina fiecare clasă de oameni? Nu este pentru a permite tuturor, în cursul lucrării de cucerire de mustrare și judecată, să-și arate adevăratele fețe și după aceea să fie clasificați după felul lor? Decât să spunem că acest lucru este cucerirea omenirii, ar fi mai bine să spunem că arată ce fel de sfârșit va fi pentru fiecare clasă de persoane. Este vorba de a judeca păcatele oamenilor și apoi a dezvălui diferitele clase de persoane, hotărând astfel dacă sunt rele sau drepte. După lucrarea de cucerire, vine atunci lucrarea de recompensare a binelui și pedepsire a răului. Oamenii care se supun cu totul – adică cei cuceriți profund – vor fi plasați în următoarea etapă de răspândire a lucrării lui Dumnezeu în întregul univers; cei necuceriți vor fi așezați în întuneric și vor întâmpina nenorociri. Astfel va fi omul clasificat în funcție de fel, răufăcătorii grupați cu răul pentru a fi veșnic fără lumina soarelui, iar cei drepți grupați cu binele, pentru a primi lumina și a trăi pentru totdeauna în lumină” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Adevărul lăuntric al lucrării de cucerire (1)”). I-am spus: „Judecate și expuse prin cuvintele lui Dumnezeu, firile corupte ale oamenilor sunt curățite, iar ei devin cu adevărat drepți. Pot fi apărați, pot supraviețui marilor dezastre și pot intra în Împărăția lui Dumnezeu. Însă cei care se gândesc numai la har și mântuire, respingând lucrarea de judecată a lui Dumnezeu din zilele de pe urmă, vor fi expuși și eliminați de Dumnezeu. Vor vărsa lacrimi atunci când vor veni dezastrele. Asta îndeplinește profeția din Apocalipsa 22:11: «Cel ce face rău, să facă rău și mai departe; cel întinat să se întineze și mai departe; cel drept să facă dreptate și mai departe; iar cel sfânt să se sfinţească și mai departe!» Așa vor fi separați cei drepți de cei nedrepți, iar apoi Dumnezeu va începe să-i răsplătească pe cei buni și să-i pedepsească pe cei răi, tratând oamenii în funcție de faptele lor.”

Mel a răspuns fericit: „Așadar lucrarea de judecată din zilele de pe urmă nu este numai pentru curățirea oamenilor, ci și pentru a expune diferite tipuri de oameni. Lucrarea lui Dumnezeu este cu adevărat înțeleaptă! Ceea ce a predicat mereu pastorul nostru, justificarea prin credință și mântuirea prin har, nu este corect. Nu am avut niciodată discernământ. Doar m-am agățat de aceste noțiuni, gândindu-mă că mântuirea Domnului este deja încheiată și nu mai există alta și că putem intra în Împărăție cu acea justificare și mântuire. Mi-e rușine când mă gândesc acum la asta. Îi mulțumesc Domnului pentru mila Sa prin care mi-a permis să aud asta. Sunt dispus să accept lucrarea de judecată a lui Dumnezeu în zilele de pe urmă.”

Am fost încântată să văd că voia să accepte judecata lui Dumnezeu din zilele de pe urmă. Însă am fost surprinsă când ne-am întâlnit, câteva zile mai târziu, iar Mel a spus că fusese acasă la pastorul său în weekend și îi oferise părtășia mea. Pastorul lui a spus că greșeam, că justificarea prin credință și mântuirea prin har erau corecte și că nu era nevoie de judecata lui Dumnezeu în zilele de pe urmă. De asemenea, i-a spus lui Mel să nu mă mai contacteze. Mi-am dat seama că era foarte supărat când a spus asta și am văzut că era acum nesigur cu privire la acceptarea judecății lui Dumnezeu din zilele de pe urmă. M-am rugat repede lui Dumnezeu, cerându-I să mă îndrume în mărturia mea. Apoi, mi-a venit în minte un pasaj din cuvintele lui Dumnezeu. „Când aduceți mărturie pentru Dumnezeu, ar trebui în special să vorbiți mai mult despre modul în care Dumnezeu judecă și mustră oamenii, ce încercări folosește El pentru a rafina oamenii și a le schimba firea. Ar trebui să vorbiți și despre cât de multă corupție a fost dezvăluită în experiența voastră, cât de mult ați îndurat și cum ați fost cuceriți în cele din urmă de Dumnezeu; să vorbiți despre cât de multă cunoaștere adevărată aveți cu privire la lucrarea lui Dumnezeu și cum ar trebui să aduceți mărturie pentru Dumnezeu și să Îi răsplătiți dragostea. Ar trebui să dați substanță unui astfel de limbaj și, în același timp, să spuneți lucrurile în manieră simplă. Nu discutați despre teorii goale. Vorbiți mai pragmatic; vorbiți din inimă. Așa ar trebui să experimentați. Nu vă echipați cu teorii aparent profunde, dar goale, în efortul de a ieși în evidență; făcând astfel, ajungeți să păreți aroganți și lipsiți de rațiune. Ar trebui să vorbiți mai mult despre lucruri reale din experiența voastră concretă, care să fie sincere și din inimă; asta este cel mai benefic pentru ceilalți și lucrul pe care se cuvine cel mai mult să-l vadă” („Doar prin urmărirea adevărului poți obține schimbări în firea ta” în Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă). E adevărat. Să fii martor nu înseamnă numai să le spui oamenilor despre lucrarea lui Dumnezeu în zilele de pe urmă. Cheia este să-ți folosești propriile experiențe pentru a mărturisi că lucrarea de judecată a lui Dumnezeu poate într-adevăr curăți și mântui oamenii. M-am gândit că trecusem prin judecata lui Dumnezeu, așa că de ce să nu-i spun despre propriile experiențe? Acest gând m-a liniștit și mi-a oferit o cale.

I-am spus lui Mel: „Dumnezeu face o altă etapă a mântuirii în zilele de pe urmă. Domnul Se întoarce și face lucrarea de judecată, iar acesta este un fapt de netăgăduit. După ce am fost corupți de Satana, prin natura noastră, nu iubim adevărul și chiar nu-l putem pune în practică. Unii se pot controla sau postesc și se roagă, dar nimeni nu poate scăpa complet de păcat. După cum se spune: «E mai ușor să schimbi cursul apelor, decât natura cuiva.» Fără să acceptăm judecata și curățirea lui Dumnezeu din zilele de pe urmă, natura noastră satanică va rămâne adânc înrădăcinată în noi, ceea ce ne poate face să ne revelăm oricând firile satanice sau chiar să ne împotrivim și răzvrătim contra lui Dumnezeu. Uită-te la mine, de exemplu. Eram foarte arogantă. Aveam ceva calibru, făcusem multe și făcusem sacrificii pentru a-L sluji pe Domnul. Mereu am crezut că sunt un om care îi aduce bucurie lui Dumnezeu, dar când am auzit mărturii că Domnul Isus Se întorsese și făcea lucrarea de judecată din zilele de pe urmă, am refuzat să accept acest lucru. Credeam că suntem justificați prin credință, mântuiți prin har. Așa că, la momentul acela, am spus fără să mă gândesc de două ori: «Nu se poate. Dumnezeu nu va face altă lucrare. Nu e nevoie să-I acceptăm lucrarea de judecată.» După aceea, frații și surorile au continuat să aibă părtășie despre cuvintele lui Dumnezeu Atotputernic, iar noțiunile mele au fost, în sfârșit, corectate. După ce am acceptat lucrarea lui Dumnezeu Atotputernic din zilele de pe urmă, într-o zi, în timpul devoționalelor mele, am citit câteva pasaje din cuvintele lui Dumnezeu Atotputernic care m-au făcut să-mi fie foarte rușine. Dumnezeu Atotputernic spune: «Să nu crezi că ești vreun geniu înnăscut, abia puțin mai jos decât cerurile, dar infinit mai înalt decât pământul. Ești departe de a fi mai inteligent decât toți ceilalți – și s-ar putea spune chiar că e pur și simplu adorabil că de fapt ești mult mai prostănac decât oricare dintre oamenii de pe pământ care au rațiune, deoarece ai o părere prea bună despre tine și n-ai avut niciodată vreun complex de inferioritate, de parcă Îmi poți înțelege acțiunile până în cel mai mic detaliu. De fapt și de drept, ești o persoană căreia îi lipsește în mod fundamental rațiunea, fiindcă nu ai habar ce intenționez Eu să fac și ești și mai puțin conștient de ce fac acum. Și astfel, spun că nu ești nici măcar egalul unui bătrân fermier care muncește din greu pământul și care nu are nici cea mai vagă înțelegere despre viața umană și, totuși, își pune toată încrederea în binecuvântările Cerului când își cultivă pământul» (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cei care nu învață și rămân neștiutori, nu sunt ei fiare?”). «Renunțați la opiniile voastre despre „imposibil”! Cu cât oamenii cred mai mult că un lucru este imposibil, cu atât este mai probabil să se întâmple, deoarece înțelepciunea lui Dumnezeu se înalță mai sus de ceruri, gândurile Lui sunt mai înalte decât gândurile omului și lucrarea Lui transcende limitele gândirii și noțiunilor omului. Cu cât acel ceva este mai imposibil, cu atât mai mult deține adevăr ce poate fi căutat; cu cât ceva depășește mai mult noțiunile și imaginația omului, cu atât mai mult conține voia lui Dumnezeu.» «Dacă doriți să fiți martori ai arătării lui Dumnezeu, să urmați pașii Lui, atunci trebuie mai întâi să vă îndepărtați de propriile noțiuni. Nu trebuie să-I ceri lui Dumnezeu să facă tot felul de lucruri, cu atât mai puțin ar trebui să-L constrângi și să-L limitezi la propriile tale noțiuni. În schimb, ar trebui să vă întrebați cum se cuvine să căutați urmele lui Dumnezeu, cum se cuvine să acceptați arătarea Lui și cum se cuvine să vă supuneți noii lucrări a lui Dumnezeu: asta ar trebui să facă omul. Întrucât omul nu este adevărul și nu deține adevărul, el ar trebui să caute, să accepte și să asculte» (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Anexă 1: Arătarea lui Dumnezeu a adus o nouă epocă”).”

Apoi i-am spus: „Când am citit cuvintele lui Dumnezeu, am fost șocată. Am văzut cât de arogantă sunt. Când lucrarea lui Dumnezeu din zilele de pe urmă a venit la mine, nu am căutat sau cercetat și nu am citit cu seriozitate cuvintele lui Dumnezeu ca să văd dacă sunt glasul Lui. Am spus numai cu aroganță că Dumnezeu nu va mai face altă lucrare, de parcă aș fi putut să văd lucrarea lui Dumnezeu. Sunt doar un alt om corupt de Satana. Cum aș putea înțelege lucrarea lui Dumnezeu? Dumnezeu este Creatorul, iar orice lucrare pe care o face este conform planului Său de mântuire. De parcă Dumnezeu ar trebui să-mi ceară aprobarea pentru lucrarea Sa, să fie conform noțiunilor mele! Când am spus «Nu se poate», L-am delimitat pe Dumnezeu și asta a arătat și că mă împotriveam și Îl condamnam pe Dumnezeu. Era ca în cazul fariseilor, care Îl așteptau mereu pe Mesia să vină, dar când Domnul Isus S-a arătat și a lucrat, ei nu L-au cunoscut. L-au judecat și condamnat pe baza noțiunilor lor și chiar au pus să fie răstignit pe cruce. Au ajuns să ofenseze firea lui Dumnezeu și să fie pedepsiți de El. Comportamentul meu nu era diferit de al fariseilor care s-au împotrivit Domnului Isus! Realizând acest lucru, am înțeles și că să te bucuri de harul Domnului și să faci câteva lucruri bune nu pot înlocui schimbarea firii. Fără să fiu judecată și curățită de Dumnezeu, aroganța mea s-ar fi manifestat în clipa în care nu mi-ar fi plăcut ceva, chiar până la a-mi pierde de tot rațiunea. Credeam că apăr adevărata cale și că sunt devotată lui Dumnezeu, dar mă împotriveam Lui și-L condamnam. Îmi lipsea complet percepția. E atât de înspăimântător. Am câștigat ceva înțelegere a firii mele arogante prin judecata cuvintelor lui Dumnezeu, iar apoi, când eram pe cale să-mi arăt aroganța, citeam cuvintele de judecată și mustrare ale lui Dumnezeu și reflectam asupra mea. Înainte să-mi dau seama, am devenit o persoană mai smerită și mi-am redobândit parțial conștiința și rațiunea inerente. Am putut căuta adevărul când se întâmpla ceva ce nu-mi plăcea în loc să judec și să delimitez lucrurile la întâmplare sau să rămân cu încăpățânare la propriile păreri. Am câștigat și mai multă venerație pentru Dumnezeu și am dobândit, treptat, o asemănare umană. Am ajuns să apreciez că judecata și mustrarea înseamnă o treptată schimbare și curățire și că acesta este procesul schimbării firilor noastre satanice prin cuvintele lui Dumnezeu. Cuvintele lui Dumnezeu sunt aspre și tăioase, dar aceasta este iubirea Sa și mai mare, și mai profundă pentru omenire. După cum se spune: «Medicamentul amar vindecă ce te doare.» Dumnezeu ne judecă și ne expune în felul acesta pentru a ne schimba mai bine firile corupte. Dumnezeu face asta pentru că ne iubește foarte mult. Odată ce am înțeles toate acestea, am fost dispusă să accept mai multă judecată și mustrare din cuvintele lui Dumnezeu, să mă lepăd cât de curând de aroganța mea și să trăiesc o asemănare umană. De asemenea, am ajuns să apreciez că lucrarea de judecată a lui Dumnezeu din zilele de pe urmă este tocmai lucrul de care avem nevoie în viețile noastre și că doar acest fel de judecată ne poate mântui de păcat. Judecata și mustrarea chiar sunt mântuirea lui Dumnezeu pentru noi, iar acea dragoste este mai mare decât harul sau o jertfă de păcat.”

După ce mi-a auzit părtășia, Mel a spus fericit: „În toții ani mei de credință în Domnul Isus, nu am auzit niciodată un alt membru al bisericii vorbind despre propria corupție. Asta arată cât de buni sunt. La suprafață, toți practică toleranța unul față de celălalt, dar când este vorba de propriile interese, toată iubirea dispare. Acum văd că este din cauza firilor noastre satanice și că, fără să experimentăm judecata și purificarea cuvintelor lui Dumnezeu, nu ne vom cunoaște niciodată pe noi înșine, u vom asculta cuvintele lui Dumnezeu și nu ne vom supune Lui. Nici nu vom putea să-i iubim pe ceilalți ca pe noi înșine. Judecata și mustrarea chiar sunt mântuirea lui Dumnezeu pentru omenire, iar acesta este lucrul de care avem nevoie. Cuvintele lui Dumnezeu Atotputernic chiar sunt adevărul. Nu-i voi mai asculta pe alții de acum înainte. Voi crede doar în Dumnezeu Atotputernic și-I voi accepta cuvintele!” În vreme ce spunea asta, a schimbat numele grupului nostru de chat în: „E adevărata mea familie.” Acest om în toată firea a izbucnit în lacrimi și a spus: „L-am găsit pe Dumnezeu, mi-am găsit familia. Oriunde pot citi cuvintele lui Dumnezeu, acolo este familia mea!” Am fost foarte emoționată să-l aud spunând asta.

Experiența mea de împărtășire a Evangheliei cu Mel mi-a oferit o apreciere profundă a faptului că, fără a înțelege adevărul, oamenii pot fi amăgiți și limitați de tot felul de noțiuni religioase și aberații. Chiar trebuie să ne bazăm pe Dumnezeu, să le citim cuvintele lui Dumnezeu și să avem părtășie despre adevăr, folosindu-ne adevărata înțelegere din experimentarea lucrării lui Dumnezeu pentru a fi martori ai mântuirii Sale. Oamenii trebuie să înțeleagă adevărul și să capete discernământ asupra noțiunilor lor ca să vină cu adevărat înaintea lui Dumnezeu. Am experimentat și cât de grea este lucrarea lui Dumnezeu de mântuire a omenirii. Vreau să lucrez alături de Dumnezeu și să aduc mai mulți oameni cu credință adevărată înaintea lui Dumnezeu pentru a-L mângâia.