de Liming, China

În jurul orei 21.00, pe 9 octombrie 2009, când eu împreună cu soția și fiica mea aveam o adunare, am auzit deodată o bătaie stringentă în ușă. M-am grăbit să ascund cărțile noastre conținând cuvintele lui Dumnezeu și, în momentul în care soția mea a deschis ușa, șapte ofițeri de poliție au dat buzna, unul dintre ei strigând: „Suntem de la Brigada de Securitate Națională. Vii cu noi!” M-au forțat să intru într-o mașină de poliție și trei ofițeri au rămas în urmă să ne percheziționeze casa. Am aflat mai târziu că la aproximativ o jumătate de oră după ce m-au luat pe mine, au adus-o și pe soția mea în custodie.

În mașină, m-au amenințat: „Conducătorul tău a fost deja arestat. Atât timp cât ne spui tot ce știi, nu îți vom îngreuna situația.” Au mai spus și câteva lucruri de defăimare a bisericii. Eram atât de furios să aud toate acele minciuni de la ei, dar am simțit și o oarecare frică, neștiind cum aveau să mă tortureze. Am spus o rugăciune către Dumnezeu în inima mea, cerându-I să vegheze asupra mea, astfel încât, indiferent cum aș suferi, să nu devin o iudă și să nu-L trădez. M-au dus la Brigada de Securitate Națională, iar doi ofițeri în civil m-au tras într-o cameră de la etaj, apoi m-au împins pe o canapea. Căpitanul m-a întrebat: „Când ai devenit religios? Unde ai adunări? Cine este conducătorul tău? Câți oameni sunt în biserica ta?” Nu am răspuns. A scos câteva fotografii dintr-un buzunar și m-a întrebat dacă recunosc oamenii din ele, la care am răspuns: „Nu”. Apoi a spus: „Dumnezeul Atotputernic în care crezi este interzis în mod expres în China. Comitetul Central a decretat cu mult timp în urmă că orice biserică secretă trebuie distrusă, așa că ar fi bine să începi chiar acum să vorbești!” A continuat, cerând să afle unde se aflau 300000 yuani (în jur de 45000$). Unul dintre ofițeri a lovit în masă și a țipat, cu ochii larg deschiși: „Avem chitanțele și știm că ai 300000 de yuani. Adu-ne banii aceia acum!” Văzând acea expresie feroce de pe chipul lui, m-am înfuriat și i-am răspuns: „Aceia nu sunt banii voștri. De ce îi cereți? De ce vreți să-i confiscați?” Cei doi ofițeri s-au repezit asupra mea și au început să mă lovească drept în față și au continuat să mă bată, în intervale, de la ora 22:00 la 00:00. Fața și capul îmi erau complet umflate, urechile îmi țiuiau și mă durea tot corpul. M-am întins pe podea, am închis ochii și am spus o rugăciune în gând către Dumnezeu, cerându-I să-mi dea putere și să-mi vegheze inima, astfel încât, chiar dacă eram omorât în bătaie, să nu renunț niciodată la banii bisericii, să nu fiu niciodată o iudă. Polițiștii au văzut că nu spuneam nimic, așa că m-au dus la un centru de detenție și m-au lăsat încătușat de o balustradă din fier peste noapte.

După aceea, m-au băgat într-o casă de detenție. Pe parcursul următoarelor câteva zile, polițiștii m-au adus de trei ori la interogatoriu pentru a afla unde erau păstrați banii bisericii și eu nu le-am spus nimic. În dimineața zilei de 17 octombrie, puțin după ora 8, polițiștii m-au dus înapoi la Brigada de Securitate Națională, mi-au încătușat mâinile și picioarele de un scaun de fier într-o sală de interogatoriu, iar apoi au pretins să afle unde sunt banii. Tot nu am spus nimic. Un ofițer a luat o bucată de bambus tăiat subțire, cu două straturi și a început să mă biciuie cu el în cap și în partea superioară a corpului și l-a folosit pentru a încerca să-mi deschidă gura cu forța. Capul meu era bătut pe toate părțile. Când nu a putut să-mi deschidă gura, mi-a răsucit urechile cu forță în timp ce trăgea de ele în sus și țipa: „Ți-am pus o afurisită de întrebare! Ești surd sau ce? Crezi că o să mă ignori? Am să te bat dacă faci pe durul și atunci o să vedem cine e dur cu adevărat!” Spunând asta, m-a tras de perciuni, apoi mi-a smuncit părul de pe vârful capului înainte și înapoi. Am simțit că scalpul era pe cale să-mi fie smuls și mă simțeam foarte amețit. M-au chinuit fără oprire până pe la ora 22 în acea noapte și, văzând că refuzam categoric să vorbesc, ei au spus cu cruzime: „Asta e tot pentru azi, dar ar fi bine să te gândești bine în seara asta și să ne dai niște răspunsuri mâine!” Aveam urme pe tot corpul de la bătăile lor și îmi ardea spatele de durere. Neștiind ce mi-au rezervat pentru a doua zi, mă simțeam puțin slăbit, așa că m-am rugat în gând: „Dumnezeule Atotputernic! Te rog, protejează-mă și dă-mi credință ca să nu fiu o iudă și să nu Te trădez, chiar dacă asta înseamnă moartea mea.”

În seara următoare, căpitanul Brigăzii de Securitate Națională a venit să mă interogheze. El s-a încruntat la mine și a strigat: „Dovezile sunt chiar în fața noastră, dar tu nu vrei să recunoști. Îți sugerez să fii înțelept și să scuipi tot, altfel vei plăti prețul!” Văzând că tot nu vorbesc, s-a înfuriat atât de tare încât s-a ridicat și și-a strâns pumnii cu o privire demonică pe față. Chiar nu știam cum aș suporta dacă ar începe să mă lovească cu pumnii aceia! Am spus repede o rugăciune: „Dumnezeule Atotputernic! Te rog să rămâi cu mine și să-mi alungi frica. Îndrumă-mă să mărturisesc ferm.” După rugăciunea mea, mi-am amintit ceva ce a spus Dumnezeu: „Cei aflați la putere pot părea răi din afară, dar nu vă temeți, pentru că aceasta se datorează faptului că aveți puțină credință. Atât timp cât credința voastră sporește, nimic nu va fi prea dificil” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cuvântări ale lui Hristos la început”, Capitolul 75). Oricât de înverșunați ar putea fi polițiștii, și ei sunt în mâinile lui Dumnezeu. Nu pot să-mi facă nimic fără permisiunea lui Dumnezeu, așa că am știut că trebuie să mă sprijin pe Dumnezeu pentru a mărturisi ferm. Acest gând mi-a întărit credința și nu mi-a mai fost atât de frică. Chiar atunci, un ofițer chel s-a uitat la mine și a strigat: „Avem niște trucuri în mânecă dacă nu vorbești! Te vom duce la biroul provincial și tipii aceia îți vor putea deschide cu siguranță gura.” Dar tot nu am spus nimic, indiferent cum m-au amenințat.

Câteva zile mai târziu, m-au dus într-o altă cameră de interogatoriu a Brigăzii de Securitate Națională. Toți cei patru pereți erau acoperiți cu bureți foarte groși și, în mijlocul încăperii, era un scaun de fier. Un ofițer m-a așezat pe scaun, mi-a legat mâinile și picioarele de el și apoi a continuat să mă interogheze despre locul unde se aflau banii bisericii. M-a întrebat cu înverșunare: „Vrei să predai acei 300000 sau nu? Crezi că va fi bine dacă nu spui nimic? Nu am altceva decât timp pentru tine!” A luat una dintre acele bucăți de bambus și a început să mă biciuie foarte tare pe partea superioară a corpului, în timp ce striga: „Ești surd sau ce? M-ai auzit?” Apoi mi-a tras cu forță urechile în sus și mi-a tras cu putere părul de pe tâmple. Mi-a prins părul în vârful capului și l-a scuturat înainte și înapoi cât a putut de tare. A fost insuportabil de dureros, de parcă scalpul meu ar fi fost pe punctul de a se despica. Au început să mă biciuie din nou cu bambusul după aceea și m-am ales cu semne umflate, sângeroase, pe tot corpul. Durerea era foarte greu de suportat. I-am urât profund pe acei polițiști și mi-a fost, totodată, oarecum frică, neștiind cât de mult vor continua să mă tortureze sau dacă aș putea rezista. M-am rugat lui Dumnezeu: „O, Dumnezeule, Satana mă chinuie neîncetat, încercând să-mi distrugă hotărârea, astfel încât să Te trădez și să poată fura banii bisericii. Dumnezeule, mi-e teamă că nu voi fi capabil să rezist fizic. Te rog, protejează-mă și dă-mi credință.” După rugăciune, m-am gândit la un imn din cuvintele lui Dumnezeu numit „Durerea încercărilor este o binecuvântare de la Dumnezeu”: „Nu fi descurajat, nu fi slab, iar Eu îți voi lămuri lucrurile. Drumul spre Împărăție nu este atât de neted; nimic nu e atât de simplu! Vrei ca binecuvântările să vină ușor, nu-i așa? Astăzi, toți vor avea încercări amare de înfruntat. Fără astfel de încercări, inima iubitoare pe care o aveți pentru Mine nu se va întări și nu veți avea iubire adevărată față de Mine. Chiar dacă aceste încercări constau numai în circumstanțe minore, fiecare trebuie să treacă prin ele; doar că dificultatea încercărilor va fi diferită de la persoană la persoană. Încercările sunt o binecuvântare de la Mine, și cât de mulți dintre voi vin adesea înaintea Mea, implorându-Mi în genunchi binecuvântările? Credeți mereu că ceva cuvinte prielnice pot fi considerate binecuvântarea Mea, totuși nu recunoașteți că amărăciunea este una dintre binecuvântările Mele” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cuvântări ale lui Hristos la început”, Capitolul 41). Luând în considerare cuvintele lui Dumnezeu, mi-am dat seama că experimentarea asupririi și a greutăților înseamnă că Dumnezeu ne desăvârșește credința. Dumnezeu spera să pot să fiu martor pentru El în fața Satanei. Indiferent cât de mult aș putea suferi în trup, nu puteam ceda în fața Satanei, ci trebuia să mărturisesc ferm pentru Dumnezeu și să-L mulțumesc. Gândindu-mă la asta astfel, nu am simțit că este atât de dificil, ci doar am scrâșnit din dinți și am rezistat torturii lor. Când au văzut că tot nu vorbesc după ce m-au bătut timp de 10 sau 15 minute, m-au amenințat: „Nu spui niciun cuvânt – nu ți-e frică de închisoare? Dacă ești închis, va fi o pată permanentă. Copiii tăi nu vor intra niciodată în serviciul public și nu se vor putea alătura partidului. Le vei distruge viitorul!” Nu eram afectat de ceea ce au spus ei pentru că știam, în inima mea, că destinele oamenilor sunt în întregime în mâinile lui Dumnezeu. Viitorul copiilor mei era supus stăpânirii și rânduielilor lui Dumnezeu, iar poliția nu avea niciun cuvânt de spus în privința asta. Chiar atunci, unul dintre ofițeri a sunat-o pe fiica mea și i-am auzit vocea de la celălalt capăt: „Tată! Tu și mama sunteți bine acolo?” I-am spus: „Suntem bine, nu-ți face griji. Stai acasă și ai grijă de fratele tău.” Polițiștii au încercat o altă tactică când au văzut că aceasta nu a funcționat, spunând: „Voi fi direct cu tine. Eu și cumnatul tău suntem din același oraș și lucrăm în aceeași unitate. Secretarul din satul tău și cu mine am făcut și serviciul militar împreună. Am întrebat despre tine și toată lumea spune că ești un băiat bun, așa că doar spune-ne ce știi și îți vom da drumul.” Cu siguranță acesta era un truc al Satanei și m-am rugat în gând lui Dumnezeu, cerându-I să-mi păzească inima. Când nu i-am răspuns, el a continuat: „Soția ta a vorbit deja, așa că doar spune-ne ce vrem să știm. Unde sunt cei 300000?” Am spus: „Nu am nimic de spus.” Când au văzut că ademenirile nu funcționau, au început să mă tortureze din nou.

Într-o noapte, nu m-au lăsat să mănânc sau să dorm, iar în secunda în care închideam ochii, începeau să mă bată în cap cu bambusul. Dacă spatele meu se cocoșa ușor, îl biciuiau foarte tare. Era octombrie, așa că nopțile erau foarte reci și nu purtam decât o cămașă și un costum de afaceri. Până la primele ore ale dimineții, mi s-a făcut atât de frig încât aveam frisoane în tot corpul. Unul dintre ofițeri a strigat: „Să nu crezi că o să-ți fie ușor dacă nu vorbești. Vei muri în mizerie!” Auzul acestor cuvinte m-a slăbit oarecum. Nu știam cât timp aveau să mă tortureze sau dacă voi putea continua să rezist. Mă rugam lui Dumnezeu neîncetat, cerându-I să mă îndrume și să vegheze asupra mea. De asemenea, am hotărât că, indiferent cu ce m-aș confrunta, nu L-aș putea trăda niciodată pe Dumnezeu. La acea vreme, polițiștii din turele de schimb erau îmbrăcați foarte călduros și toți au răcit, dar eu, deși aveam doar cămașa mea subțire și am fost torturat de ei toată noaptea, nu aveam nimic. I-am mulțumit lui Dumnezeu pentru grija Lui. Un ofițer a mormăit la mine, tușind: „Această răceală pe care o am este numai vina ta!” Apoi, unul dintre ei a venit și m-a lovit atât de tare în partea stângă a feței încât vedeam stele. Am simțit că toată camera se învârtea. Un altul stătea într-o parte, râzând întruna, apoi a venit și m-a pocnit foarte tare în partea dreaptă a feței, țipând: „Ai de gând să vorbești sau ce? Unde sunt acei bani? Cu toții ne-am îmbolnăvit din cauza acestui interogatoriu. Te vom omorî, pur și simplu, în bătaie și o să încheiem povestea!” În timp ce spunea asta, mi-a împins cătușele foarte tare în încheieturile mâinilor, apoi le-a apăsat foarte viguros de mai multe ori până când mi s-au înfipt adânc în carne. Am simțit că mâinile îmi erau pe cale să se rupă. În scurt timp, s-au înnegrit și s-au învinețit – aveam dureri îngrozitoare, îmi tremura întregul corp și transpiram abundent. Acest tip de durere e de nedescris. În acel moment m-am simțit de parcă eram la capătul puterilor, așa că m-am rugat lui Dumnezeu, în repetate rânduri, cerându-I să mă protejeze ca să pot rămâne ferm. Văzând privirea mea îndurerată, un ofițer care stătea deoparte m-a batjocorit: „Tu crezi în Dumnezeu, așa că zi-I Dumnezeului tău să vină să te salveze!” Știam că Satana mă punea la încercare. Mă gândeam că Partidul Comunist a vrut să folosească tortura pentru a mă face să-L trădez și să-L neg pe Dumnezeu, dar cu cât mă persecuta mai mult, cu atât îi vedeam mai clar fața rea de a-L urî pe Dumnezeu și de a se împotrivi Lui și cu atât eram mai hotărât să am credință și să-L urmez pe Dumnezeu. Apoi m-am rugat: „Dumnezeule! Tortura brutală a Partidului Comunist împotriva mea astăzi este ceva ce permiți Tu să se întâmple, astfel încât să văd că este diavolul Satana, că este dușmanul Tău. Sunt gata să mă lepăd de el și să îl resping din toată inima și sunt ferm hotărât să Te urmez!”

După aceea, un ofițer a călcat foarte tare de câteva ori pe cătușele mele cu călcâiul pantofului, înfigându-mi-le adânc în carnea încheieturilor. Era o durere atât de intensă încât nici măcar nu puteam respira. O oră mai târziu, mâinile mele au început să devină negre și venele de pe tot corpul meu erau dilatate. Îmi simțeam capul de parcă era pe cale să explodeze și până și inima mă durea. Aveam dureri pe întregul corp pe care nici măcar nu le pot descrie. Îmi era teamă că voi ajunge să-mi pierd uzul mâinilor dacă acest lucru continua. M-am gândit la tatăl meu în vârstă care avea nevoie de îngrijire și la fiica și fiul meu pe care încă îi creșteam. Cum aș avea grijă de ei, tineri și bătrâni, dacă mi-aș pierde mâinile? Poate aș putea să le spun polițiștilor niște lucruri fără importanță? Dar apoi am știut că a da în vileag ar însemna că deveneam un păcătos de-a lungul veacurilor. Cu toate acestea, realmente nu mai puteam rezista acelei torturi și voiam doar să mor pentru a pune capăt suferinței și, în felul acesta, nici nu L-aș trăda pe Dumnezeu. Am vrut să mă înfig cu capul în colțul mesei ca să mor și să termin. În lacrimi, am făcut ultima mea rugăciune către Dumnezeu: „Dumnezeule Atotputernic! Prin harul Tău, eu am putut experimenta lucrarea Ta din zilele de pe urmă. Nu vreau să mor atât de devreme, dar chiar nu mai pot suporta tortura Satanei și mi-e teamă că voi sfârși prin a Te trăda. Nu vreau să Te rănesc.” În timpul rugăciunii mele, mi-au venit în gând câteva dintre cuvintele lui Dumnezeu: „În timpul acestor zile de pe urmă, voi trebuie să fiți mărturie lui Dumnezeu. Indiferent cât de mare este suferința voastră, ar trebui să mergeți chiar până la capăt și, chiar și la ultima suflare, tot trebuie să fiți credincioși lui Dumnezeu și la mila lui Dumnezeu; numai asta înseamnă a-L iubi cu adevărat pe Dumnezeu și doar aceasta e mărturie puternică și răsunătoare” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Doar prin experimentarea încercărilor dureroase poți cunoaște frumusețea lui Dumnezeu”). Cuvintele lui Dumnezeu mi-au întărit credința. Dumnezeu îmi permitea să trec prin acea durere pentru a-mi desăvârși credința, însă neînțelegând voia lui Dumnezeu, nu mă gândeam cum să mărturisesc ferm pentru Dumnezeu înaintea Satanei. Mă gândeam doar cum să scap de această situație. Cât de egoist din partea mea! Știam că nu puteam muri așa – atât timp cât mai rămânea o singură suflare în mine, trebuia să mărturisesc ferm pentru Dumnezeu! M-am rugat: „Dumnezeule, viața mea este în mâinile Tale și vreau să mă supun planului Tău pentru mine. Te rog, dă-mi credință și protejează-mă ca să pot rămâne puternic.” Polițiștii au văzut că nu vor scoate nimic de la mine și au spus amenințător: „Du-te și gândește-te bine în noaptea aceasta și ne vom întoarce mâine să-ți punem câteva întrebări.”

În acel moment, stătusem trei zile și două nopți fără să dorm. Eram în pragul epuizării, inima mă durea și tot corpul mă durea prea mult pentru a putea suporta. Gândul că poliția mă va interoga în continuare a doua zi m-a ținut treaz toată noaptea, rugându-mă lui Dumnezeu neîncetat: „O, Dumnezeule! Mi-e teamă că poliția mă va tortura în continuare mâine și nu voi putea rezista fizic. Dumnezeule, Te rog, protejează-mă și dă-mi credință și putere. Vreau să mărturisesc ferm și să-l umilesc pe Satana”. După rugăciune, mi-am amintit ceva din cuvintele lui Dumnezeu: „Când te confrunți cu suferința, trebuie să poți fi capabil să lași deoparte grija pentru trup și să nu te plângi de Dumnezeu. Când Dumnezeu Se ascunde de tine, trebuie să poți să ai credința de a-L urma, de a-ți păstra iubirea de dinainte fără să o lași să șovăie sau să se risipească. Indiferent ce face Dumnezeu, trebuie să te supui planului Său și să fii pregătit să-ți blestemi trupul, mai degrabă decât să te plângi de El. Când te confrunți cu încercări, trebuie să-L mulțumești pe Dumnezeu, deși s-ar putea să plângi amarnic sau să eziți să te desparți de vreun obiect îndrăgit. Doar aceasta este adevărata iubire și credință” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cei care urmează să fie desăvârșiți trebuie să se supună rafinării”). Am meditat la cuvintele lui Dumnezeu și am putut să văd că El permitea să mi se întâmple asta pentru a testa dacă am credință adevărată sau nu și pentru a-mi oferi șansa de a mărturisi ferm pentru Dumnezeu. M-am gândit la Iov, că a fost pus la încercare de Satana, și-a pierdut toate bunurile, copiii și întregul corp i s-a umplut de bube. Chiar și așa, Iov nu L-a învinuit pe Dumnezeu, ci I-a lăudat numele, fiind mărturie răsunătoare pentru Dumnezeu. Petru a suferit, de asemenea, persecuție și a fost absolut dispus să fie răstignit cu capul în jos de dragul lui Dumnezeu, iubindu-L pe Dumnezeu și supunându-I-se până în punctul de a renunța la viața sa. Dar eu, după câteva torturi crude din partea unor ofițeri de poliție, nu m-am gândit decât la propriul meu trup și am vrut să scap după doar puțină suferință. Nu am avut credință adevărată și ascultare față de Dumnezeu, cu atât mai puțin vreo mărturie. M-am simțit tot mai rușinat pe măsură ce mă gândeam la asta și am spus o rugăciune: „Dumnezeule, viața mea este fără valoare. Orice mi-ar face poliția după asta, indiferent prin câtă suferință fizică trebuie să trec, nu vreau să mă mai gândesc doar la mine. Vreau să mă pun în mâinile Tale și să mă supun orchestrărilor și rânduielilor Tale.” După acea rugăciune, s-a întâmplat ceva uimitor – toată durerea din corpul meu a dispărut, pur și simplu, și m-am simțit ca și cum aș fi brusc mult mai ușor. I-am mulțumit din suflet lui Dumnezeu. A doua zi, în jurul orei 8 dimineața, polițiștii s-au întors să mă interogheze, cerând să știe unde sunt banii, dar indiferent cum m-au interogat, am spus doar că nu știu. Au trecut prin mai multe runde de interogatoriu și, când tot nu au putut obține informații utile de la mine, m-au lăsat cu o lovitură la plecare: „Te paște închisoarea!” M-am gândit în sinea mea că nu L-aș trăda niciodată pe Dumnezeu, chiar dacă aș rămâne în închisoare până la sfârșitul zilelor mele.

După ce m-au reținut timp de o lună, în cele din urmă, mi-au dat un an de reeducare prin muncă, aducându-mi acuzația de „folosire a unei organizații sectante pentru a submina aplicarea legii”. Văzând cât de mult urăște Partidul Comunist oamenii cu credință, mi-am adus aminte de ceva ce a spus Dumnezeu: „Nu-i de mirare, atunci, că Dumnezeu întrupat rămâne complet ascuns: într-o asemenea societate întunecată, unde demonii sunt nemiloși și inumani, cum ar putea regele diavolilor, care ucide oameni fără să clipească, să tolereze existența unui Dumnezeu care este încântător, bun și, de asemenea, sfânt? Cum ar putea el să aplaude și să aclame venirea lui Dumnezeu? Lacheii aceștia! Ei răsplătesc bunătatea cu ură, au început de multă vreme să-L trateze pe Dumnezeu ca pe un dușman, Îl abuzează pe Dumnezeu, sunt extrem de sălbatici, nu au nici cea mai mică considerație față de Dumnezeu, pradă și jefuiesc, și-au pierdut tot cugetul și se împotrivesc întru totul conștiinței și îi ispitesc pe nevinovați spre nesăbuință. Strămoși ai celor din antichitate? Lideri iubiți? Cu toții I se opun lui Dumnezeu! Amestecul lor a lăsat totul sub ceruri într-o stare de întuneric și haos! Libertate religioasă? Drepturile și interesele legitime ale cetățenilor? Toate sunt trucuri pentru acoperirea păcatului! […] De ce să pui un obstacol atât de impenetrabil în fața lucrării lui Dumnezeu? De ce să folosești diferite trucuri ca să-i înșeli pe oamenii lui Dumnezeu? Unde sunt adevărata libertate și drepturile și interesele legitime? Unde este nepărtinirea? Unde este alinarea? Unde este căldura? De ce să folosești scheme amăgitoare ca să-i păcălești pe oamenii lui Dumnezeu? De ce să folosești forța ca să oprești venirea lui Dumnezeu? De ce să nu-I permiți lui Dumnezeu să colinde în voie pe pământul pe care El l-a creat? De ce să-L hăituiești pe Dumnezeu până când nu mai are unde să-Și odihnească al Său cap? Unde este căldura dintre oameni?” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Lucrarea și intrarea (8)”). Partidul Comunist încearcă să pară plin de virtute și moralitate, trâmbițând în privința libertății religioase în timp ce folosește, în secret, tactici pentru a-i aresta și persecuta pe aleșii lui Dumnezeu, crezând în zadar că poate realiza o eradicare a credincioșilor. Omenirea a fost creată de Dumnezeu, și să avem credință și să ne închinăm lui Dumnezeu este drept și firesc, dar Partidul Comunist ne arestează și ne asuprește nebunește, încercând să ne facă să-L negăm și să-L trădăm pe Dumnezeu. Am putut vedea că a avea Partidul Comunist la putere însemna să-l ai pe Satana la putere – Partidul urăște adevărul și Îl urăște pe Dumnezeu. Este, în esență, Satana diavolul care e ostil față de Dumnezeu. Înainte, nu am putut vedea niciodată esența demonică a Partidului Comunist, dar acea arestare mi-a dat un oarecare discernământ și am devenit capabil să mă lepăd de el și să-l resping din toată inima. De asemenea, am devenit mai hotărât în încrederea mea de a-L urma pe Dumnezeu.

Pe 9 noiembrie 2009, am fost dus într-un lagăr de muncă, unde polițiștii le-au cerut altor doi prizonieri să mă supravegheze. Nu au plecat niciodată de lângă mine și a trebuit să mă prezint la ei chiar și pentru a merge la toaletă. Gardienii închisorii nu m-au lăsat să vorbesc cu nimeni, de teamă că aveam să împărtășesc Evanghelia cu cineva și a trebuit să recit regulile închisorii în fiecare zi. Dacă făceam greșeli în recitarea mea, trebuia să stau în picioare ca pedeapsă. Făceam o muncă extrem de grea de dimineața până seara zi de zi și, dacă nu puteam să-mi termin sarcinile, eram blestemat, bătut și trebuia să stau în picioare ca pedeapsă. Ceea ce-mi dădeau să mănânc era mai rău decât lăturile cu care ai hrăni un porc. Pentru fiecare masă, am primit doar o chiflă mică la aburi și niște supă chioară care avea doar o bucată de morcov de mărimea unui deget mic. Întotdeauna munceam pe stomacul gol. Ori de câte ori mă simțeam nefericit și deprimat, mă rugam lui Dumnezeu sau fredonam în gând câteva imnuri din cuvintele lui Dumnezeu. În felul acesta, am trecut prin acel an de viață în închisoare.

După ce am ieșit din închisoare, poliția m-a avertizat: „Nu poți să te îndepărtezi de casă un an întreg. Trebuie să fii gata să apari în momentul în care te sunăm.” După ce am ajuns acasă, am aflat că, după ce soția mea a fost arestată, poliția a chestionat-o și pe ea fără oprire despre unde erau păstrați banii bisericii. Ea nu le-a spus nimic și a fost eliberată dintr-un centru de detenție după ce a fost reținută timp de 23 de zile. Când polițiștii nu au putut obține nicio informație despre unde erau banii, s-au dus la noi acasă s-o percheziționeze de două ori, chiar desfăcându-ne tavanele și iscodindu-i pe cei doi copii ai noștri cu privire la credința noastră. Au mers chiar și la școala fiului nostru să-l hărțuiască. Copiii noștri s-au speriat atât de tare încât au trăit, în mod constant, la limită și nu au avut niciodată un sentiment de siguranță. Văzând că acei ofițeri nu au lăsat în pace nici măcar doi copii doar pentru a pune mâna pe niște bani, m-am umplut de ură față de acei demoni ai Partidului Comunist. După ce am ieșit, supravegherea poliției m-a împiedicat să citesc cuvintele lui Dumnezeu sau să particip la adunări. Nu am avut de ales decât să plec din oraș pentru a împărtăși Evanghelia și a-mi face datoria. Poliția mă urmărește și astăzi și continuă să-mi preseze rudele și frații și surorile cu care obișnuiam să țin legătura, cerându-le informații despre locul în care mă aflu.

Am trecut prin unele suferințe fizice prin această persecuție și aceste greutăți, dar am experimentat cu adevărat dragostea lui Dumnezeu. Când am fost torturat, de fiecare dată când eram la limita mea absolută, cuvintele lui Dumnezeu mi-au dat credință și putere și mi-au arătat calea spre a rămâne puternic. De asemenea, cuvintele lui Dumnezeu m-au făcut să văd prin trucurile Satanei și să înving ispitele lui una după alta. Prin toate acestea, am putut să văd puterea și autoritatea cuvintelor lui Dumnezeu și că numai Dumnezeu poate mântui omenirea. Credința mea în Dumnezeu a crescut. Am văzut clar și chipul rău al Partidului Comunist, că Îl urăște pe Dumnezeu și lucrează împotriva Lui. Am putut să mă lepăd de el și să-l resping din adâncul inimii. Oricâte persecuții și greutăți aș putea suferi în viitor, îmi voi face cu siguranță datoria pentru a-L mulțumi pe Dumnezeu!