de Kara, Coreea de Sud

Aveam o familie fericită, iar soțul meu era foarte bun cu mine. Am deschis un restaurant de familie care mergea destul de bine. Ne invidiau toți prietenii și toate rudele. Dar, fără să înțeleg de ce, mă simțeam mereu atât de goală pe dinăuntru. Fiecare zi părea exact la fel ca anterioara, ca și cum n-ar fi existat niciun sens în viață, dar nu aveam idee care era modul corect de a trăi. Apoi, la sfârșitul anului 2010, am trecut printr-un travaliu dificil și am ajuns să am hemoragie. La momentul respectiv, spitalul a emis o notificare de stare critică. Mama, foarte neliniștită, mi-a șoptit la ureche: „Draga mea, roagă-te lui Dumnezeu Atotputernic!” L-am chemat pe Dumnezeu Atotputernic în inima mea să mă mântuiască, de parcă m-aș fi agățat de un colac de salvare. În scurt timp, sângerarea s-a oprit, iar eu I-am mulțumit lui Dumnezeu din toată inima. De atunci, am început să citesc în fiecare zi cuvintele lui Dumnezeu Atotputernic și am participat mereu la adunări și am avut părtășie cu frații și cu surorile. De-a lungul timpului, am învățat că Dumnezeu l-a creat pe om și că tot ce are omul vine de la Dumnezeu. Trebuie să avem credință, să ne închinăm lui Dumnezeu și să ne facem datoria ca ființe create; numai atunci are sens viața. Așa că mi-am asumat datoria de a predica Evanghelia și mă simțeam cu adevărat împlinită în fiecare zi. Familia mea nu acceptase Evanghelia, dar nici nu se opunea credinței mele.

La sfârșitul anului 2012, Partidul Comunist Chinez a inițiat un alt val frenetic de suprimare împotriva Bisericii lui Dumnezeu Atotputernic și a iscat tot felul de zvonuri pentru a incrimina și a defăima biserica. O mulțime de posturi de radio și de televiziune răspândeau aceste minciuni. Din acel moment, soțul meu făcea o față lungă și se îmbufna de fiecare dată când mă întorceam de la o adunare. Într-o zi, pe la prânz, m-am întors la restaurant de la o adunare, iar el m-a apucat și m-a târât până în fața televizorului, spunându-mi: „Uită-te la acest Dumnezeu în care crezi!” Am văzut că transmiteau tot felul de blasfemii și de calomnii ale Partidului Comunist Chinez împotriva Bisericii lui Dumnezeu Atotputernic, care erau absolut nefondate și întorceau adevărul pe dos. M-am enervat foarte tare, m-am întors și i-am spus: „Știrile sunt pline de minciuni. Acestea sunt doar zvonuri inventate de Partidul Comunist. Ei Îl urăsc pe Dumnezeu și I se împotrivesc mai mult decât orice, și persecută cu brutalitate credințele religioase încă de când au venit la putere. Cum ai putea crede orice spun ei care condamnă biserica? Am văzut multe în toți anii aceștia de când avem afacerea, deci nu e ca și cum nu știi cum e acest guvern, acest Partid. Au inventat tot felul de cauze juridice nedrepte, false, injuste și au falsificat rapoarte. Ca să nu mai vorbim despre Revoluția Culturală, doar în ultimii ani au avut loc Incidentul din Piața Tiananmen, reprimarea brutală a protestelor tibetane și așa mai departe. Întotdeauna încep prin a inventa minciuni, răstălmăcind adevărul pentru a face un grup să arate rău și să stârnească indignare, după care urmează o reprimare violentă. La fel se întâmplă și cu modul în care tratează Biserica lui Dumnezeu Atotputernic. Asta e tactica obișnuită a Partidului pentru eradicarea disidenței. În plus, erai și tu acolo când frații și surorile au organizat adunări în casa noastră. Știi bine că noi doar ne adunăm și citim cuvintele lui Dumnezeu, avem părtășie despre adevăr și cântăm imnuri. Seamănă asta cu ceea ce spune Partidul?” Dar soțul meu fusese prea puternic indus în eroare de minciunile Partidului Comunist, așa că era surd la cuvintele mele. El a continuat să mă mustre cu asprime, spunând că ar trebui să trăiesc o viață frumoasă în loc să insist să cred în Dumnezeu și că, dacă guvernul spune că nu poți avea credință, atunci trebuie să renunți. Soțul meu a spus că, dacă voi continua să merg la adunări, îmi va distruge motoreta electrică, să nu mai am cu ce să ajung acolo. A spus chiar că mă va ține închisă acasă. Asta nu m-a deranjat prea tare la început. Am crezut că familia mea era doar temporar indusă în eroare de minciunile Partidului și că furia lor era din îngrijorare pentru mine, că totul se va termina în câteva zile. Dar lucrurile n-au fost chiar atât de simple. Apăreau din ce în ce mai multe minciuni difuzate la televizor și pe internet care atacau și defăimau Biserica lui Dumnezeu Atotputernic, și erau o mulțime de reportaje despre credincioși arestați. Familia mea a devenit și mai dură cu mine când a văzut asta. Încercând să mă facă să renunț la credința mea, soțul meu mi-a rupt cartea conținând cuvintele lui Dumnezeu și mi-a stricat mp3 player-ul pe care-l foloseam ca să ascult imnuri. În plus, repeta toate minciunile Partidului Comunist față de vecinii noștri, așa că nu le puteam predica Evanghelia. Și ei au fost induși în eroare de minciuni și mă evitau de parcă aveam lepră. Comportamentul soțului meu m-a șocat cu adevărat. Fusese mereu atât de modest și de lipsit de viclenie; cum putea să se schimbe atât de mult, atât de drastic? După ani de căsnicie, cum putea să fie atât de lipsit de înțelegere și de respect? Timpul a trecut, iar el mă tot apostrofa, chiar dând vina pe mine și pe credința mea pentru tot ce mergea prost acasă. Când afacerea a început să nu mai meargă chiar atât de bine, el a dat vina pe credința mea și nu mă lăsa să intru în restaurant, spunând că voi aduce ghinion. Părinții lui mă priveau mereu cu o față lungă și mă mustrau cu asprime, de multe ori lovind cu furie obiectele din jur. Nu mă lăsau să ies, iar în momentul în care făceam un pas afară mă sunau, vrând să știe unde și cu cine eram. Pe atunci, eram sub supravegherea lor. Nu puteam să citesc cuvintele lui Dumnezeu și nici să iau legătura cu frații și cu surorile. Nu aveam niciun fel de libertate personală. Era cu adevărat o încercare grea pentru mine și mă întrebam de ce credința era ceva atât de greu, de ce era o astfel de luptă și când nu va mai trebui să trăiesc așa. Uneori, mă gândeam că aș putea, pur și simplu, să nu mai merg la adunări și să-mi fac datoria între timp, dar simțeam că nu ar fi în conformitate cu intenția lui Dumnezeu. Îndurerată, m-am rugat cu disperare lui Dumnezeu și I-am cerut să mă îndrume. Mi-am amintit un pasaj din cuvintele lui Dumnezeu: „Astăzi, majoritatea oamenilor nu au această cunoaștere. Ei cred că suferința este fără valoare, ei sunt lepădați de lume, viața lor de familie este tulburată, ei nu sunt îndrăgiți de către Dumnezeu, iar perspectivele lor sunt sumbre. Suferința unor oameni ajunge la extrem, iar gândurile lor se îndreaptă spre moarte. Aceasta nu este dragoste adevărată pentru Dumnezeu; astfel de oameni sunt lași, nu au perseverență, sunt slabi și neputincioși! […] Astfel, în timpul acestor zile de pe urmă, voi trebuie să fiți mărturie lui Dumnezeu. Indiferent cât de mare este suferința voastră, ar trebui să mergeți chiar până la capăt și, chiar și la ultima suflare, tot trebuie să fiți credincioși lui Dumnezeu și la mila lui Dumnezeu; numai asta înseamnă a-L iubi cu adevărat pe Dumnezeu și doar aceasta e mărturie puternică și răsunătoare” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Doar prin experimentarea încercărilor dureroase poți cunoaște frumusețea lui Dumnezeu”). Meditând la cuvintele lui Dumnezeu, am fost cu adevărat mișcată. Mi-am dat seama că intenția lui Dumnezeu nu era să ne facă să suferim, ci să ne desăvârșim credința prin persecuție și greutăți ca să putem da mărturie pentru Dumnezeu. Nu puteam să cedez în fața Satanei de frica suferinței; trebuia să am credință în Dumnezeu și să rămân pe această cale până la sfârșit, indiferent cât de greu era.

Mai târziu, pentru că am continuat să predic Evanghelia, soțul meu a devenit și mai tiranic. Într-o zi, când am ajuns acasă de la o adunare, chiar s-a dezlănțuit, țipând: „Ce faci, le predici clienților de la restaurant? Toată lumea vorbește că ești credincioasă. Cum ai putut să mă umilești în halul ăsta? Ai văzut ce se spune la televizor. Ține-o tot așa și-o să vezi că te vor aresta!” Am văzut că devenea din ce în ce mai agitat, așa că nu am răspuns nimic, ci doar am mers la mine în cameră. Am rămas stupefiată când am văzut ce era acolo. Îmi rupsese cărțile conținând cuvintele lui Dumnezeu, iar podeaua era acoperită de hârtie. Chiar atunci a venit socrul meu și, când a intrat, a spus: „Am vrut ca fiul nostru să se căsătorească pentru a avea o viață frumoasă. Această familie va fi distrusă dacă ești arestată pentru credința ta. Fie renunți la credința ta, fie divorțezi imediat.” Apoi a început să spună blasfemii. Nu mi-am putut stăpâni furia și l-am întrerupt: „De când am intrat în familia ta, te-am tratat mereu cu respect. Nu m-am supărat niciodată pe tine, nu te-am contrazis niciodată. Dacă nu mi-am îndeplinit datoria față de această familie, ai dreptul să mă mustri, dar credința mea nu e deloc ceva greșit și nu ar trebui să-mi stai în cale, cu atât mai puțin să Îl hulești pe Dumnezeu!” Nici n-am terminat de vorbit, că expresia i s-a schimbat și a strigat: „Ce e rău în a avea părerea mea despre Dumnezeul tău? Nu cred că nu îți pot face față!” A început să mă tragă de haine, încercând să mă târască până la secția de poliție, dar m-am smuls din strânsoarea lui. Văzând cât sunt de hotărâtă și că nu am de gând să mă clintesc, a plecat furios. Imediat după aceea am auzit o bufnitură și, întorcându-mă, l-am văzut pe soțul meu năpustindu-se spre mine. M-a lovit direct în față, aruncându-mă la pământ. Vedeam stele, îmi țiuiau urechile, iar fața îmi ardea de durere. Mintea mea era complet goală. M-a șocat cu adevărat gestul lui. Eram împreună de aproape zece ani și nu mă lovise niciodată, dar în acea zi a făcut-o din cauza credinței mele. L-am privit ca pe un străin. De parcă și-ar fi pierdut mințile, m-a ridicat cu forța de pe podea, m-a împins la perete și a spus cu înverșunare: „Îți spun eu, azi rezolvăm cu asta. Fie renunți la credința ta, fie divorțăm imediat. Spune-mi, ai de gând să mai crezi sau nu? Vrei credința ta sau vrei această familie?” În timp ce vorbea, mă izbea cu furie de perete. Văzând cum chipul pe care îl cunoșteam atât de bine devenise atât de demonic, am răspuns cu calm: „Îmi aleg credința.” Înfuriat, m-a împins pe pat, m-a prins de gât cu ambele mâini și a început să mă sugrume. Nu puteam respira și voiam să scap, dar era prea puternic. Nu aveam cum să mă lupt cu el. În timp ce mă chinuiam să iau o gură de aer, mi s-a făcut foarte frică și m-am gândit: „Probabil că așa voi muri astăzi.” Chiar atunci, fiul meu de trei ani s-a trezit brusc. S-a ridicat și a început să strige: „Mami! Mami!” Văzând cum soțul meu mă sufocă, a început să-l lovească și să-l împingă, iar apoi a încercat cu disperare să se ascundă în brațele mele. Văzând acest lucru, soțul meu mi-a dat drumul și mi-a spus cu răutate: „Dacă nu era fiul nostru, azi ai fi murit de mâna mea.” A plecat și m-am gândit la ceea ce tocmai se întâmplase. Inima îmi era complet rece. Pentru că persecuția credinței mele îi încurca interesele personale, în mod șocant, era gata să mă omoare sufocându-mă. Nu așa se dezvăluie un diavol? Cu cât mă lovea mai mult, cu atât vedeam mai bine ce fel de persoană este și cu atât mai mult doream să-L urmez pe Dumnezeu până la capăt.

A doua zi, a venit soacra mea să mă vadă și a spus chiar de la intrare: „Ai putea să încetezi să mai crezi în Dumnezeu? Știu că credința e un lucru bun, dar Partidul te va aresta și îți va face lucruri îngrozitoare. Ce spui?” I-am spus: „Știi cât de dificilă a fost nașterea pentru mine; spitalul a emis o notificare de stare critică. Dumnezeu Atotputernic a fost Cel Care ne-a salvat atât pe mine, cât și pe fiul meu. Trebuie să răsplătesc dragostea lui Dumnezeu; nu pot acționa fără conștiință. Dumnezeu Atotputernic este singurul Dumnezeu adevărat care a creat cerul, pământul și toate lucrurile, El este Mântuitorul care S-a întors să mântuiască omenirea. Dezastrele devin tot mai mari și numai Dumnezeu poate mântui oamenii. Chiar dacă suntem arestați și suferim pentru că Îl urmăm pe Dumnezeu, asta va fi doar ceva temporar. Ar fi mai bine decât să mergem în iad cu Satana.” Ea a răspuns: „Înțeleg ce spui, dar, ca femeie, trebuie să te gândești la copilul și la soțul tău. Fiul tău este atât de mic. Chiar ai putea suporta să-l dai la o parte, pur și simplu?” Auzind-o spunând asta, chiar mi-a venit să plâng, dar nu-mi curgeau lacrimi. M-am gândit: „Dar eu îl dau la o parte? Partidul Comunist este cel care arestează și persecută credincioșii. Iar fiul tău este cel care crede minciunile Partidului și insistă să divorțeze și să destrame această familie. Cum poți da vina pe credința mea?” Dar privind-o, văzându-i părul cărunt și durerea întipărită pe chip și gândindu-mă la faptul că fiul meu ar fi luat de lângă mama sa la o vârstă atât de fragedă, mă simțeam din ce în ce mai nenorocită. Am început să fiu ceva mai slabă. L-am chemat în tăcere pe Dumnezeu, rugându-L să mă îndrume. Mi-a venit în minte un pasaj din cuvintele Lui: „În fiecare stadiu al lucrării pe care Dumnezeu o face în interiorul oamenilor, la exterior pare că sunt interacțiuni între oameni, ca și cum s-ar fi născut din aranjamente sau tulburări umane. Dar, în spatele scenei, fiecare etapă a lucrării și tot ceea ce se întâmplă reprezintă un pariu făcut de Satana în fața lui Dumnezeu și cere oamenilor să rămână fermi în mărturia lor față de Dumnezeu. Luați ca exemplu pe Iov, când a fost încercat: în spatele scenei, Satana făcea un pariu cu Dumnezeu și ceea ce i s-a întâmplat lui Iov au fost faptele și tulburarea oamenilor. În spatele fiecărui pas al lucrării pe care Dumnezeu o face în voi este pariul Satanei cu Dumnezeu – în spatele acestui tot este o luptă. […] Când Dumnezeu și Satana se luptă în tărâmul spiritual, cum ar trebui să-L mulțumești pe Dumnezeu și cum ar trebui să rămâi ferm în mărturia față de El? Ar trebui să știi că tot ceea ce ți se întâmplă este o mare încercare și timpul când Dumnezeu are nevoie de tine pentru a fi mărturie” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Numai iubirea față de Dumnezeu este credința adevărată în Dumnezeu”). M-am gândit la cuvintele lui Dumnezeu și am văzut că, la suprafață, părea că tot ce mi se întâmplă e din cauză că oamenii îmi stau în cale și mă persecută, dar, în spatele tuturor lucrurilor erau, de fapt, vicleșugurile Satanei. Satana se folosea de familia mea pentru a mă împiedica, a mă tulbura, folosindu-mi sentimentele pentru fiul meu și membrii familiei pentru a mă amenința, încercând să mă facă să-L trădez pe Dumnezeu și să-mi pierd șansa la mântuire. Știam că nu pot cădea în capcanele Satanei; trebuia să am credință în Dumnezeu, să rămân fermă în mărturia mea și să-l umilesc pe Satana. Așa că i-am spus soacrei mele: „Omul a fost creat de Dumnezeu, așa că ar trebui să avem credință și să ne închinăm Lui. În plus, Dumnezeu mi-a dat viața, deci, orice se întâmplă, Îl voi urma până la sfârșit. Nu-ți irosi energia încercând să mă convingi să fac altfel.” Ea a clătinat din cap, apoi s-a întors și a plecat.

În acea noapte, soțul meu a aflat că încă citeam cuvintele lui Dumnezeu și s-a înfuriat foarte tare. A spus: „Mai ai tupeul să faci asta? Nu știi că vei ajunge la închisoare din cauza asta? Nu-ți pasă dacă trăiești sau mori? Dacă nu-ți pasă, e în regulă, dar nu ne trage pe mine și pe copilul nostru în asta. Dacă aș fi știut că vei deveni o credincioasă, nu m-aș fi căsătorit cu tine de la bun început!” Apoi m-a dat afară din casă, împingându-mă pe ușa de la intrare, și a spus cu ură: „Dacă continui să îți păstrezi credința, atunci pleacă din casa asta!” Apoi a trântit ușa și a încuiat-o. Văzându-l pe soțul meu atât de lipsit de inimă și auzindu-l pe fiul meu strigând din toate puterile „mamă”, mi se rupea sufletul. Era târziu, ora 2 și ceva dimineața, și nu aveam niciun ban la mine. Mă întrebam atunci dacă într-adevăr plec de acasă și îmi părăsesc fiul pentru totdeauna. Nu știam ce să fac și mă simțeam cu totul oropsită gândindu-mă la asta. Mi-am dat seama că am telefonul la mine, așa că am sunat-o pe mama. În momentul în care am auzit sunetul vocii ei, mi-au dat lacrimile, iar toată durerea și toate nedreptățile pe care le ținusem atât de mult timp în mine au răbufnit. Înăbușindu-și ea însăși plânsul, a spus: „Scumpo, liniștește-te. El nu te-ar aduce atât de departe ca să te abandoneze apoi. Crede în El și în sprijinul Lui.” La cuvintele mângâietoare și încurajatoare ale mamei, care îmi spunea să cred în Dumnezeu și să am încredere în El, durerea din inima mea s-a mai diminuat.

În ziua următoare, înfrigurată și înfometată, rătăceam fără țintă pe străzi când s-a întâmplat să dau peste o soră. M-a dus acasă la ea și mi-a citit câteva pasaje din cuvintele lui Dumnezeu, ceea ce m-a ajutat să înțeleg prin ce treceam. Dumnezeu Atotputernic spune: „Într-o asemenea societate întunecată, unde demonii sunt nemiloși și inumani, cum ar putea regele diavolilor, care ucide oameni fără să clipească, să tolereze existența unui Dumnezeu care este încântător, bun și, de asemenea, sfânt? Cum ar putea el să aplaude și să aclame venirea lui Dumnezeu? Lacheii aceștia! Ei răsplătesc bunătatea cu ură, au început de multă vreme să-L trateze pe Dumnezeu ca pe un dușman, Îl abuzează pe Dumnezeu, sunt extrem de sălbatici, nu au nici cea mai mică considerație față de Dumnezeu, pradă și jefuiesc, și-au pierdut tot cugetul și se împotrivesc întru totul conștiinței și îi ispitesc pe nevinovați spre nesăbuință. Strămoși ai celor din antichitate? Lideri iubiți? Cu toții I se opun lui Dumnezeu! Amestecul lor a lăsat totul sub ceruri într-o stare de întuneric și haos! Libertate religioasă? Drepturile și interesele legitime ale cetățenilor? Toate sunt trucuri pentru acoperirea păcatului! […] De ce să pui un obstacol atât de impenetrabil în fața lucrării lui Dumnezeu? De ce să folosești diferite trucuri ca să-i înșeli pe oamenii lui Dumnezeu? Unde sunt adevărata libertate și drepturile și interesele legitime? Unde este nepărtinirea? Unde este alinarea? Unde este căldura? De ce să folosești scheme amăgitoare ca să-i păcălești pe oamenii lui Dumnezeu? De ce să folosești forța ca să oprești venirea lui Dumnezeu? De ce să nu-I permiți lui Dumnezeu să colinde în voie pe pământul pe care El l-a creat? De ce să-L hăituiești pe Dumnezeu până când nu mai are unde să-Și odihnească al Său cap?” [Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Lucrarea și intrarea (8)”]. „Dumnezeu urmează să-i trezească pe acești oameni extrem de împovărați de suferințe, să-i deștepte până sunt treji de-a binelea și să-i facă să iasă din ceață și să-l respingă pe marele balaur roșu. Ei se vor trezi din visul lor, vor recunoaște substanța marelui balaur roșu, vor deveni capabili să-I ofere lui Dumnezeu întreaga lor inimă, să se ridice de sub opresiunea forțelor întunecate, să stea la Răsăritul lumii și să devină dovada biruinței lui Dumnezeu. Doar în acest fel Dumnezeu va câștiga slavă” [Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Lucrarea și intrarea (6)”]. Cuvintele lui Dumnezeu m-au ajutat să înțeleg că El a devenit trup și a venit pe pământ în zilele de pe urmă, lucrând și exprimând adevărul pentru a-l curăți și a-l mântui pe om. Partidul Comunist se teme că toată lumea va accepta adevărul, că Îl va urma pe Dumnezeu și va fi mântuită de El, iar atunci Partidul nu-i va mai putea controla pe oameni și nu le va mai putea face rău. De aceea suprimă și arestează frenetic credincioșii și inventează tot felul de minciuni pentru a condamna și a calomnia Biserica lui Dumnezeu Atotputernic, inducând în eroare și instigând oamenii să se lepede de Dumnezeu și să I se împotrivească împreună cu Partidul. Partidul Comunist este cu adevărat detestabil! Cei din familia mea mă tratau astfel doar pentru că fuseseră induși în eroare de Partidul Comunist. Partidul folosește toate aceste minciuni și falsități pentru a amăgi oamenii, astfel încât toată lumea să I se împotrivească lui Dumnezeu împreună cu Partidul și apoi să sfârșească prin a fi pedepsită în iad. Acesta era vicleșugul Satanei. În acel moment mi-a devenit foarte clar că Partidul Comunist este doar o adunătură de demoni care I se împotrivesc lui Dumnezeu și fac rău oamenilor. Știam că nu pot cădea în capcanele sale și că, oricum m-ar fi persecutat familia mea, nu L-aș putea trăda niciodată pe Dumnezeu. Trebuia să continui să-L urmez și să-mi fac datoria.

Mai târziu, pentru a mă face să renunț la credința mea, soțul meu a sunat câteva rude și prieteni din orașul meu natal pentru a le cere să mă convingă. M-au sunat și au vorbit pe rând cu mine, certându-mă unul după altul. Fratele meu mai mare a spus: „Poți face orice la o vârstă atât de fragedă. De ce trebuie să alegi credința în Dumnezeu? Ești casnică, așa că responsabilitatea ta este să ai copii și să ai grijă de familie. De ce să te deranjezi să crezi în Dumnezeu? Dacă faci asta, Partidul Comunist te va aresta și te va arunca în închisoare. Suntem doar niște oameni obișnuiți; cum putem să ne împotrivim?” Mătușa a luat telefonul și a țipat la mine: „Ți-ai pierdut mințile? Un cămin așa perfect nu ar trebui să fie distrus de credința ta! Nu-ți pasă de familia ta? Ești incredibil de încăpățânată!” O altă mătușă a țipat și ea la mine: „Nu ești căsătorită de nu știu cât timp, iar fiul tău e încă atât de mic. Dacă ajungi în închisoare, ce se va întâmpla cu el? Ține cont de sfatul nostru, e spre binele tău!” Apoi, fratele meu mai mare a luat telefonul și a adăugat: „Dacă insiști să faci asta, soțul tău va divorța de tine, iar apoi nici să nu te gândești să te întorci la noi. Vom tăia legăturile cu tine!” Chiar și bunica mea de 80 de ani a spus, plângând în telefon: „Nu se poate să crezi. Ce se întâmplă dacă te arestează? Ascultă-mă. Îți vrem binele.” După ce am închis, m-am simțit foarte mâhnită. Voiam să le spun atât de multe lucruri, cum ar fi „spui că e spre binele meu, dar chiar așa este? Aș fi murit cu mult timp în urmă dacă Dumnezeu Atotputernic nu m-ar fi salvat, deci azi nici n-aș mai fi fost aici! Cine distruge cu adevărat acest cămin perfect? Cine sfâșie cu adevărat această familie? Partidul Comunist, nu eu. Partidul Comunist arestează și persecută credincioșii, dar, în loc să urâți Partidul, voi sunteți de partea lor, persecutându-mă și încercând să mă faceți să-L trădez pe Dumnezeu, chiar amenințând că veți tăia toate legăturile și că mă veți renega. Cum puteți să nu deosebiți binele de rău? Chiar vreți ce e mai bun pentru mine? Ce fel de familie sunteți? De la Dumnezeu am primit viața, deci ce este greșit în a-mi face datoria de a răsplăti dragostea lui Dumnezeu? Ce este greșit în a avea credință și a păși pe calea cea dreaptă în viață?” Câteva zile, familia mea m-a sunat și m-a hărțuit nonstop. Eram cu adevărat în agonie, așa că m-am rugat cu sinceritate lui Dumnezeu și I-am cerut să vegheze asupra inimii mele. În cele din urmă, am continuat să merg la adunări și să-mi fac datoria.

Soțul meu mi-a dat un act de divorț pe care îl întocmise chiar el și a spus: „Dacă îți păstrezi credința, hai să divorțăm. Nu vei avea voie să îl vezi pe fiul nostru după ce ne despărțim. Dacă însă ești dispusă să încetezi să crezi în Dumnezeu Atotputernic, mă voi purta ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic.” Am luat hârtia și am aruncat o privire: soțul și soția nu aveau nici bunuri comune, nici o afacere împreună și nici vreo proprietate comună; soțul primea custodia fiului, iar soția pleca fără nimic. Dar, dacă nu eram de acord cu divorțul, el avea să ne denunțe la poliție pe mama și pe mine, pentru credința noastră în Dumnezeu Atotputernic. Am văzut că plănuise toate acestea cu mult timp înainte, transferând în secret tot ce dețineam, ca să nu mai avem bunuri comune în momentul divorțului. Privind actul de divorț din mâinile mele, m-am simțit din nou chinuită. Dacă semnam acea hârtie, însemna să părăsesc această casă și să nu-mi mai pot vedea fiul niciodată. Era atât de mic, nu puteam suporta să mă despart de el. Eram în agonie absolută. Am strigat către Dumnezeu, rugându-L să mă îndrume, ca să pot rămâne fermă. Apoi m-am gândit la aceste pasaje din cuvintele lui Dumnezeu: „În timp ce sunt supuși încercărilor, este normal ca oamenii să fie slabi, ca negativitatea să sălășluiască în ei sau să fie lipsiți de claritate în ceea ce privește intențiile lui Dumnezeu sau calea lor de practică. Dar, în orice caz, trebuie să ai încredere în lucrarea lui Dumnezeu și să nu-L tăgăduiești, întocmai ca Iov. […] În experiența ta, indiferent la ce rafinare te supun cuvintele lui Dumnezeu, credința și inima iubitoare de Dumnezeu sunt, pe scurt, ceea ce îi cere omenirii. Credința, iubirea și aspirațiile oamenilor sunt ceea ce desăvârșește El lucrând în acest fel” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cei care urmează să fie desăvârșiți trebuie să se supună rafinării”). „Trebuie să suferi greutăți pentru adevăr, trebuie să te sacrifici pentru adevăr, trebuie să înduri umilințe pentru adevăr, și pentru a câștiga mai mult din adevăr trebuie să înduri mai multă suferință. Aceasta este ceea ce ar trebui să faci. Trebuie să nu renunți la adevăr de dragul de a te bucura de o viață de familie armonioasă și nu trebuie să pierzi demnitatea și integritatea de o viață de dragul desfătărilor de moment. Ar trebui să urmărești tot ceea ce este bun și frumos și ar trebui să urmărești o cale în viață care este mai plină de înțeles” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Experiențele lui Petru: cunoștințele sale despre mustrare și judecată”). Cuvintele lui Dumnezeu m-au mângâiat și m-au încurajat și m-au îndreptat spre o cale de practică. Mi-am dat seama că amenințarea soțului meu cu divorțul era ceva ce Dumnezeu permitea să se întâmple. M-am gândit la momentul încercării lui Iov. Tot ce avea i-a fost luat de bandiți și toți copiii lui au murit peste noapte. Stătea într-o grămadă de cenușă, plin de bube. Chiar și soția lui l-a respins, iar prietenii lui l-au batjocorit și l-au judecat. Dar, în fața tuturor acestor suferințe, el încă Îl lăuda pe Dumnezeu, spunând: „Iahve a dat și Iahve a luat; binecuvântat să fie numele lui Iahve” (Iov 1:21). Doar aceasta este adevărata credință. Făcusem un jurământ solemn și Îi spusesem cu hotărâre lui Dumnezeu că Îl voi urma până la capăt, indiferent de situație. Dar, în fața amenințărilor soțului meu, am rămas blocată în negativitate și slăbiciune. Nu aceasta era credința autentică în Dumnezeu. De când auzise minciunile Partidului, nu numai că îmi rupsese cărțile conținând cuvintele lui Dumnezeu, dar fusese violent cu mine, aproape omorându-mă prin sufocare. Temându-se că va fi implicat din cauza credinței mele, nu numai că a vrut să divorțeze, dar m-ar fi lăsat fără niciun ban și m-ar fi ținut departe de fiul meu. Intenționa să mă denunțe dacă nu eram de acord. Ce fel de soț era acesta? Nu era el mai degrabă ca un demon? Mi-am amintit cuvintele spuse de Dumnezeu: „Credincioșii și non-credincioșii nu sunt compatibili; mai degrabă, sunt opuși unii altora” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Dumnezeu și omul vor intra în odihnă împreună”). Am văzut că soțul meu mă amenința cu divorțul pentru că ascultase de Partidul Comunist și Îl ura pe Dumnezeu. Așadar, deși eram soț și soție, el urma Partidul și se afla pe o cale care merge împotriva lui Dumnezeu și duce direct în iad, în timp ce eu eram pe calea de a-L urma pe Dumnezeu pentru a dobândi adevărul și viața veșnică. Credincioșii și non-credincioșii merg pe căi diferite. Știam că nu-l mai puteam lăsa să mă constrângă. Cu cât mă persecuta mai mult, cu atât eram mai hotărâtă să-L urmez pe Dumnezeu până la sfârșit, rămânând fermă în mărturia mea și ocărându-l pe Satana. Așa că i-am spus că sunt de acord cu divorțul.

În ziua în care ne-am dus la Biroul de Stare Civilă pentru a finaliza divorțul, n-am putut să nu simt o oarecare anxietate fiindcă rămăsesem fără nimic. Cum aveam să mă descurc? Gândindu-mă la cât de mult muncisem de dragul căminului și al afacerii noastre de-a lungul anilor, ca să nu rămân, în cele din urmă, cu nimic, mi-a fost foarte greu să mă împac cu situația. Apoi m-am gândit la cuvintele lui Dumnezeu: „De dragul Meu, ești în stare să te lipsești de gânduri, planuri sau pregătiri pentru calea ta viitoare de supraviețuire?” [Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „O problemă foarte serioasă: trădarea (2)”]. Această întrebare din partea lui Dumnezeu chiar m-a făcut să mă rușinez. Toată lumea spune că greutățile testează sinceritatea, dar eu, când m-am confruntat cu persecuție și adversitate, m-am gândit doar la interesele mele personale. Era aceasta credință adevărată în Dumnezeu? Eu eram cu totul în mâinile lui Dumnezeu, așa că eram hotărâtă să mă supun orchestrărilor și rânduielilor Lui și să nu-mi mai fac griji pentru cum mă voi descurca. După ce am semnat toate actele, l-am întrebat: „De ce ai fost atât de hotărât să divorțezi?” El a răspuns: „Vărul meu mi-a spus că guvernul a emis documente confidențiale în care se spunea că credincioșii în Dumnezeu Atotputernic sunt infractori de înaltă prioritate și că orice membru al Partidului despre care se constată că are un credincios în familia sa va fi dat afară din Partid imediat, orice funcționar public va fi concediat, copiii lor nu vor intra la universitate, pensiile părinților vor fi anulate, iar bunurile familiei vor fi confiscate. Mai demult, familia unui infractor era implicată timp de nouă generații. Acum, dacă o persoană crede în Dumnezeu Atotputernic, toate rudele sale vor fi implicate. A trebuit să renunț la tine pentru a-i proteja pe toți ceilalți. Altfel, fratele meu mai mare ar fi fost dat afară din Partid.” Am fost atât de furioasă la auzul cuvintelor sale. Dumnezeu a venit să mântuiască omenirea, ceea ce este un lucru atât de minunat și o binecuvântare pentru întreaga omenire. Dar Partidul Comunist I se împotrivește cu înverșunare lui Dumnezeu și Îl urăște. Folosește toate mijloacele josnice pentru a perturba și a distruge lucrarea lui Dumnezeu și nu se va da în lături de la nimic. E o haită de demoni criminali, cu sânge rece! Chiar am văzut adevărata față a marelui balaur roșu și nu am mai fost înșelată și păcălită de ea. Am hotărât să îmi fac bine datoria de a răsplăti dragostea lui Dumnezeu și de a-l ocărî pe Satana. După aceea, mi-am părăsit casa și am continuat să-mi fac datoria și să predic Evanghelia. Slavă lui Dumnezeu!