Alegerea între școală și datorie

aprilie 27, 2023

de Lu Yang, China

Din câte-mi amintesc, părinții mei nu s-au înțeles niciodată. Certurile făceau parte din rutina lor și, uneori, tata o lovea pe mama. Pentru binele meu și al fratelui meu, mama a trăit așa ani de zile. Jumătate din viața ei ne-a crescut, așa că am simțit că ne iubea foarte mult și că trebuia s-o onorez când aveam să cresc. Mama a acceptat apoi lucrarea Lui din zilele de pe urmă și a împărtășit Evanghelia cu mine și cu fratele meu. Adesea dansam și cântam împreună imnuri în lauda lui Dumnezeu, iar eu eram foarte fericită. Dar mama nu a urmărit prea mult adevărul întrunindu-se și citind tot mai puțin cuvântul Lui. În următorii ani, tata încă se certa des cu mama și o lovea, până când în final au divorțat. După divorț, mama a muncit pentru a plăti atât chiria, cât și studiile mele, iar acest lucru mă mâhnea. Mi-am promis că voi studia din greu, voi găsi o slujbă bună, îi voi cumpăra mamei o locuință, ca ea să-și trăiască mai fericită restul vieții. Am simțit că asta era datoria mea ca fiică. Apoi, m-am întrunit și am citit mult mai puțin cuvântul lui Dumnezeu, ca să studiez. Mi-am dedicat tot timpul și energia temelor.

În septembrie 2019, am intrat la un colegiu profesional din altă provincie. Am studiat intens, sperând să continui cu facultatea și studiile postuniversitare, ca să-i pot oferi mamei o viață mai bună. Dar viața din campus m-a dezamăgit mult. Cei care se pricepeau să-i lingușească pe profesori erau bine văzuți, la examene, notele lor fiind mereu mai mari, dar cei care chiar erau capabili nu obțineau note la fel de mari dacă nu erau lingușitori. Colegii de clasă care păreau să se înțeleagă, râdeau, zâmbeau și discutau unii cu alții, înjunghiindu-se pe la spate și fiind total diferiți când nu erau împreună. Unii chiar aveau aventuri fățișe, fără pic de rușine. Viața din campus chiar mă deprima și nu mai suportam să mai rămân măcar o zi, dar, gândindu-mă că i-am promis mamei că voi studia din greu, ca să schimb ceva în lumea asta și să n-o dezamăgesc, am fost nevoită să rămân.

În 2020, când am venit acasă în vacanța de iarnă, mătușa mi-a împărtășit cuvântul lui Dumnezeu arătându-mi un film numit „Acela care deține suveranitatea peste toate lucrurile.” Acest film m-a cutremurat! Am simțit suveranitatea lui Dumnezeu Atotputernic, că El este stăpânul destinului omenirii și că El a ghidat întotdeauna dezvoltarea ei. M-am gândit la intensificarea dezastrelor, la pandemie și la faptul că lucrarea Lui era aproape gata, dar pentru că studiam, nu făceam o datorie și nici nu puteam participa la viața bisericească. În final, nu aveam să dobândesc adevărul, aveam să pier în dezastre și să fiu pedepsită. Părtășia mătușii despre cuvântul Lui m-a ajutat, m-a sprijinit și mi-a încălzit inima. Am înțeles că Dumnezeu a fost mereu cu mine și am vrut să mă întrunesc mai mult, să-mi fac datoria în biserică.

În timpul devoționalelor, am citit câteva pasaje din Cuvântul Lui. Dumnezeu Atotputernic spune: „Din momentul în care vii plângând pe această lume, începi să îți îndeplinești datoria. Pentru planul lui Dumnezeu și pentru predestinarea Lui, îți îndeplinești rolul și îți începi călătoria vieții. Indiferent de trecutul tău și indiferent de drumul dinaintea ta, nimeni nu poate scăpa de orchestrările și rânduielile Cerului și nimeni nu deține controlul asupra propriului destin, deoarece doar Cel care domnește peste toate lucrurile este capabil de o asemenea lucrare. Din ziua în care omul a luat ființă, Dumnezeu a lucrat mereu astfel, gestionând universul, direcționând regulile pentru schimbarea tuturor lucrurilor și traiectoria mișcării lor. La fel ca toate lucrurile, omul, în tăcere și fără să știe, e hrănit de dulceața, de ploaia și roua de la Dumnezeu; la fel ca toate lucrurile, omul trăiește, fără să știe, sub orchestrarea mâinii lui Dumnezeu(Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Dumnezeu este sursa vieții omului”). „Nimeni din această omenire, de care Dumnezeu are grijă zi și noapte, nu ia hotărârea de a I se închina. Dumnezeu doar continuă, așa cum a plănuit, să lucreze asupra omului, de la care El nu are nicio așteptare. El face acest lucru în speranța că, într-o zi, omul se va trezi din visul lui și va realiza brusc valoarea și semnificația vieții, prețul pe care Dumnezeu l-a plătit pentru tot ce i-a dat și bunăvoința sârguincioasă cu care Dumnezeu așteaptă ca omul să se reîntoarcă la El(Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Dumnezeu este sursa vieții omului”). Gândindu-mă la cuvântul Lui, m-am emoționat. M-am gândit cum în copilărie acceptasem împreună cu mama lucrarea Lui din zilele de pe urmă, dar, din cauza studiilor, nu mă mai întrunisem și nu mai citisem cuvântul Lui, tot îndepărtându-mă de Dumnezeu. Tocmai când credeam că viața mea va continua așa, din senin, mătușa a venit la mine să-mi citească cuvântul Lui și să-mi arate un film evanghelic. Mi-a fost clar că acest lucru fusese aranjat de Dumnezeu. Soarta mea a fost mereu în mâinile Lui. De la naștere, am trăit sub conducerea și predestinarea Sa. Deși, în timp, m-am îndepărtat de Dumnezeu, El a aranjat ca oamenii și circumstanțele să-mi trezească spiritul și să mă aducă înapoi în casa Lui. Am văzut iubirea și protecția Lui. Am auzit din nou cuvintele Lui și n-am putut să mă mai răzvrătesc împotriva Lui sau să-L rănesc. Am vrut să cred cu adevărat în El și să fac datoria unei ființe create.

Dar n-am putut să nu mă întreb, care e valoarea și sensul adevărat al vieții? Chiar să fie goana după titluri și diplome? Gândindu-mă la asta, mi-am amintit de cuvântul Lui. „Odată ce o persoană se împotmolește în faimă și câștig, nu mai caută ceea ce este strălucitor, ceea ce este drept sau acele lucruri care sunt frumoase și bune. Asta deoarece puterea seducătoare pe care o au asupra oamenilor faima și câștigul este prea mare; ele devin lucruri pe care oamenii le urmăresc fără încetare pe tot parcursul vieții și chiar pentru întreaga veșnicie. Nu este acest lucru adevărat? Unii oameni vor spune că însușirea cunoștințelor nu este altceva decât citirea cărților sau învățarea câtorva lucruri pe care încă nu le cunosc, astfel încât să nu fie demodați sau să nu fie lăsați în urmă de lume. Cunoștințele sunt însușite doar pentru ca ei să poată pune mâncare pe masă, pentru propriul lor viitor sau pentru a asigura necesitățile de bază. Există cineva care ar îndura un deceniu de studiu intens doar pentru necesitățile de bază, doar pentru a soluționa problema alimentelor? Nu, nu există astfel de oameni. Deci, de ce un om suferă aceste greutăți toți acești ani? Pentru faimă și câștig. Faima și câștigul îl așteaptă în zare, îl cheamă, iar el crede că numai prin propria sârguință, prin greutăți și luptă poate să urmeze drumul ce-l va conduce să dobândească faimă și câștig. O astfel de persoană trebuie să sufere aceste greutăți pentru propria cale viitoare, pentru bucuria sa viitoare și pentru a câștiga o viață mai bună. Ce este oare această cunoaștere – puteți să-Mi spuneți? Nu reprezintă regulile și filosofiile de viață pe care Satana i le insuflă omului, cum ar fi «Iubește partidul, iubește țara și iubește-ți religia» și «Un om înțelept se supune circumstanțelor»? Nu sunt «idealurile înalte» ale vieții insuflate în om de către Satana? Luați, de exemplu, ideile oamenilor de seamă, integritatea celor faimoși sau spiritul curajos al figurilor eroice, sau luați cavaleria și bunătatea protagoniștilor și a spadasinilor din romanele de arte marțiale – nu sunt toate acestea căi prin care Satana insuflă aceste idealuri? Aceste idei influențează o generație după alta, iar oamenii din fiecare generație sunt făcuți să accepte aceste idei. Ei se luptă constant în căutarea «idealurilor înalte» pentru care chiar își vor sacrifica viața. Acesta este mijlocul și aceasta e abordarea prin care Satana folosește cunoștințele pentru a corupe oamenii. Deci, după ce Satana îi conduce pe oameni pe această cale, sunt ei capabili să asculte de Dumnezeu și să I se închine? Și sunt ei capabili să accepte cuvintele lui Dumnezeu și să urmărească adevărul? Categoric nu – pentru că au fost duși pe căi greșite de Satana. Să ne uităm din nou la cunoștințele, gândurile și opiniile insuflate oamenilor de Satana: conțin aceste lucruri adevărurile ascultării față de Dumnezeu și închinării la Dumnezeu? Există adevăruri despre temerea de Dumnezeu și ferirea de rău? Există vreun cuvânt de-al lui Dumnezeu? Există ceva în ele care să aibă legătură cu adevărul? Deloc – aceste lucruri sunt total absente(Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Dumnezeu Însuși, Unicul VI”). Din cuvântul Lui am înțeles că Satana le insuflă oamenilor ideile sale făcându-i să asimileze constant cunoștințe făcându-i să vrea să iasă în evidență, să aducă onoare numelui familiei lor. Îi convinge că soarta le stă în propriile mâini iar cunoștințele îi pot ajuta să o schimbe. Trăindu-și viața după aceste idei, oamenii îl sfidează pe Dumnezeu, îndepărtându-se tot mai mult de El. Când învățam, profesorii ne spuneau adesea: „Ca să vă descurcați, aveți nevoie de o diplomă de licență și de studii postuniversitare. Doar ele vor dovedi că sunteți competenți.” Acceptând aceste idei, am căutat să-mi dezvolt abilitățile, participând la concursuri și pregătindu-mă pentru examene de certificare profesională. M-am gândit că astfel îmi pot schimba soarta. Dar în oarba mea urmărire academică, dorind să-mi folosesc educația și cunoștințele pentru a ieși în evidență, inima mea se îndepărtase de Dumnezeu. Am încetat să-I mai citesc cuvântul și mă rugam rar. Nu eram diferită de un necredincios. Am văzut că nu înțelegeam adevărul și că mereu îmi dorisem să ies în evidență studiind și dobândind cunoștințe. Abia atunci am văzut că Satana încearcă să ne corupă și să ne înșele prin urmărirea cunoașterii și că, gonind după cunoaștere, ne împotrivim lui Dumnezeu și ne tot îndepărtăm de El. La gândul acestei consecințe, am început să reevaluez calea pe care o alesesem.

Am citit un pasaj din cuvântul Lui: „Ca membri ai rasei umane și creștini devotați, este responsabilitatea și obligația noastră, a tuturor, să ne oferim mințile și trupurile pentru a îndeplini însărcinarea dată de Dumnezeu, deoarece întreaga noastră ființă a venit de la Dumnezeu și există grație suveranității Lui. Dacă mințile și trupurile noastre nu susțin însărcinarea dată de Dumnezeu și cauza dreaptă a omenirii, atunci sufletele noastre se vor simți nevrednice de cei care au fost martirizați pentru însărcinarea dată de Dumnezeu și mult mai nevrednice de Dumnezeu, care ne-a oferit totul(Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Anexă 2: Dumnezeu conduce destinul întregii omeniri”). Citind cuvântul Lui, m-a cuprins un puternic sentiment de responsabilitate. Omul a fost creat de El. Să crezi în Dumnezeu, să I te închini și să faci datoria unei ființe create este corect și firesc. Și acestea sunt lucruri onorabile. Voia Lui e ca noi să răspândim Evanghelia Sa și să aducem mai mulți oameni înaintea Lui, ca să-I accepte mântuirea. Am avut norocul de a primi lucrarea lui Dumnezeu, deci trebuia să-I ascult voia și să-mi asum responsabilitatea asta. Neîndeplinirea datoriei e o adevărată răzvrătire și te face nedemn de a trăi pe acest pământ. Numai îndeplinindu-ți datoria de ființă creată poți fi numit om. Atunci, am auzit un imn din cuvântul lui Dumnezeu, numit „Ce trebuie să urmărească tinerii.” Sunt câteva rânduri în el care spun: „Persoanelor tinere nu ar trebui să le lipsească hotărârea de a-și exersa discernământul în anumite probleme și de a căuta dreptatea și adevărul. Ar trebui să căutați toate lucrurile frumoase și bune și ar trebui să dobândiți realitatea tuturor lucrurilor pozitive. Ar trebui să fiți responsabili față de viața voastră – nu trebuie să o tratați cu ușurință(Urmați Mielul și cântați cântări noi). Cuvintele Lui mi-au dat o cale de practică. Ca om, trebuie să urmăresc adevărul, să fac datoria unei ființe create și să-mi trăiesc viața cu rost. Trebuia să fiu responsabilă pentru viața mea. N-am vrut să continui să studiez. Am vrut să-mi fac datoria în biserică.

Apoi, i-am spus mamei ce simțeam. S-a înfuriat. Mi-a spus: „Am cheltuit atât pentru educația ta de-a lungul anilor, doar ca să-ți ofer un viitor mai bun iar când vei absolvi și vei obține o slujbă bună, să fiu bine văzută. Orice ai spune, nu te voi lăsa să renunți la școală. Mă gândesc doar la ce e mai bine pentru tine.” Auzind-o pe mama spunând asta, m-am înfuriat. Nu mă așteptam să reacționeze așa. Dar, în același timp, mă simțeam confuză și nu puteam, pur și simplu, să uit tot ce mi-a dat. Dacă alegeam să fac o datorie, o decepționam și o dezamăgeam, dar dacă rămâneam la școală, renunțând la credință și la datorie, m-aș fi simțit vinovată și nici așa nu voiam să trăiesc. Deși șovăitoare, am insistat totuși să renunț la școală. Văzând că mă hotărâsem, a fost de acord să mă însoțească pentru procedurile de retragere. Dar la școală, supraveghetorul mi-a spus: „Te rog să te gândești bine. Vei absolvi peste un an și după ce vei avea diploma, vei putea face ce vrei. Trebuie să știi că e mult mai greu să obții o slujbă fără o diplomă.” Văzând că nu eram impresionată, mama mi-a spus cu sinceritate: „Te rog, rămâi la școală! Am speranțe foarte mari pentru tine. Nu va trebui să-ți faci griji pentru bani. Întotdeauna îți voi asigura educația. Eu și tatăl tău am divorțat, tu ești tot ce mi-a rămas. Ești singura mea speranță.” Mama mi-a spus asta plângând. M-a impresionat s-o văd vărsând aceste lacrimi de suferință. Mi-am zis: „Mai am doar un an până la absolvire. Să-mi termin oare studiile? Dacă îmi încep datoria după absolvire, mama nu se va opune.” Am făcut un compromis și am rămas la școală. Dar, în timp ce studiam, nu-mi puteam face datoria și mă simțeam vinovată. M-am rugat lui Dumnezeu: „Dumnezeule, sunt atât de slabă și nu știu cum să merg pe calea ce mă așteaptă. Îndrumă-mă, te rog.”

Am citit un pasaj din cuvântul lui Dumnezeu. „Din cauza condiționării culturii tradiționale chineze, chinezii cred că oamenii ar trebui să respecte pietatea filială față de părinții lor. Cine nu respectă pietatea filială este un copil nefilial. Aceste idei au fost insuflate oamenilor încă din copilărie și sunt predate în practic fiecare gospodărie, precum și în fiecare școală și în societate, în general. Când capul unei persoane a fost umplut cu astfel de lucruri, ea crede că «Pietatea filială este mai importantă decât orice. Dacă nu aș respecta-o, nu aș fi o persoană bună – aș fi un copil nefilial și aș fi dojenit de societate. Aș fi o persoană lipsită de conștiință.» Este corect acest punct de vedere? Oamenii au văzut toate adevărurile exprimate de Dumnezeu – a cerut Dumnezeu ca o persoană să manifeste pietate filială față de părinții săi? Este acesta unul dintre adevărurile pe care credincioșii în Dumnezeu trebuie să le înțeleagă? Nu, nu este. Dumnezeu doar a avut părtășie cu privire la câteva principii. Pe baza cărui principiu cuvintele lui Dumnezeu le cer oamenilor să-i trateze pe ceilalți? Să iubească ce iubește Dumnezeu și să urască ce urăște El: acesta este principiul la care ar trebui să se adere. Dumnezeu îi iubește pe cei care urmează adevărul și care-I pot respecta voia. Aceștia sunt oamenii pe care și noi ar trebui să-i iubim. Cei care nu pot urma voia lui Dumnezeu, cei care-L urăsc pe Dumnezeu și se răzvrătesc împotriva Lui – acești oameni sunt disprețuiți de Dumnezeu și ar trebui să-i disprețuim și noi. Asta le cere Dumnezeu oamenilor. Dacă părinții tăi nu cred în Dumnezeu, dacă știu prea bine că a crede în Dumnezeu reprezintă calea cea dreaptă și că aceasta poate conduce la mântuire, dar totuși rămân nereceptivi, atunci nu există nicio îndoială că sunt oameni sătui de adevăr, care urăsc adevărul și nu există niciun dubiu că sunt cei care se împotrivesc lui Dumnezeu și-L urăsc – iar Dumnezeu, în mod natural, îi detestă și îi disprețuiește. Ai putea disprețui asemenea părinți? Ei sunt predispuși la a I se împotrivi lui Dumnezeu și la a folosi injurii la adresa Lui – caz în care cu siguranță sunt demoni și Satane. Ai putea să-i urăști și să-i blestemi și tu? Acestea sunt toate întrebări reale. Dacă părinții tăi te împiedică să crezi în Dumnezeu, cum ar trebui să-i tratezi? După cum cere Dumnezeu, ar trebui să iubești ce iubește Dumnezeu și să urăști ce urăște El. În timpul Epocii Harului, Domnul Isus a spus: «Cine este mama Mea și cine sunt frații Mei?» «Căci oricine face voia Tatălui Meu, Care este în ceruri, acela Îmi este frate, soră și mamă.» Aceste cuvinte existau deja în Epoca Harului, iar acum cuvintele lui Dumnezeu sunt și mai clare: «Să iubească ce iubește Dumnezeu și să urască ce urăște El.» Aceste cuvinte pun punctul pe «i», însă oamenii sunt adeseori incapabili să le aprecieze adevăratul sens. Dacă o persoană este o ființă care Îl tăgăduiește pe Dumnezeu și I se împotrivește, care este blestemată de Dumnezeu, dar este un părinte sau o rudă de-a ta, nu este un răufăcător din câte știi tu și te tratează bine, atunci s-ar putea să te trezești incapabil să urăști acea persoană și chiar să păstrezi strâns legătura, iar relația ta să rămână neschimbată. Te va tulbura să auzi că Dumnezeu disprețuiește astfel de oameni și nu ești capabil să fii de partea lui Dumnezeu și să-i respingi fără milă. Ești tot timpul constrâns de emoție și nu poți renunța la ei. Care este motivul acestui lucru? Se întâmplă pentru că prețuiești prea mult emoția și te împiedică să practici adevărul. Acea persoană este bună cu tine, așa că nu poți să o urăști. Ai putea să o urăști numai dacă te-ar răni. Ar fi acea ură în acord cu principiile adevărului? De asemenea, ești constrâns de noțiuni tradiționale, crezând că este un părinte sau o rudă, așa că, dacă o urăști, vei fi disprețuit de societate și ponegrit de opinia publică, condamnat ca fiind lipsit de sentimente filiale, de conștiință, ca nefiind nici măcar uman. Crezi că vei îndura condamnarea și pedeapsa divină. Chiar dacă vrei să o urăști, conștiința ta nu te va lăsa. De ce funcționează conștiința ta în acest mod? Este un mod de gândire care ți-a fost întipărit de familia ta încă din copilărie, de ceea ce te-au învățat părinții tăi și în care te-a introdus cultura tradițională. Este adânc înrădăcinat în inima ta, făcându-te să crezi că pietatea filială este poruncită de Cer și recunoscută pe Pământ, că este ceva moștenit de la străbunii tăi și că este întotdeauna un lucru bun. E primul lucru pe care l-ai învățat și rămâne dominant, creând o mare piatră de poticnire și tulburare în credința ta și în acceptarea adevărului, făcându-te incapabil să pui cuvintele lui Dumnezeu în practică și să iubești ceea ce iubește Dumnezeu, să urăști ceea ce urăște Dumnezeu. […] Nu este omul demn de milă? Nu au oamenii nevoie de mântuirea lui Dumnezeu? Unii oamenii au crezut în Dumnezeu mulți ani, dar tot nu au nicio intuiție în privința chestiunii pietății filiale. Ei chiar nu înțeleg adevărul(Cuvântul, Vol. 3: Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Doar prin recunoașterea propriilor păreri nechibzuite se poate obține cu adevărat o transformare”). Din cuvântul Lui am înțeles că, odată cu influența dominantă a culturii tradiționale, „Pietatea filială este o virtute care trebuie pusă mai presus de toate orice altceva” devenise codul meu de conduită. Credeam că pietatea filială e cel mai important lucru și că, dacă nu o respectam, nu eram om. Gândindu-mă la copilăria mea, am văzut că mama a suferit mult și că nu i-a fost ușor, așa că mi-am spus că o voi asculta și nu o voi răni. Mama a suferit foarte mult ca să mă crească, iar dacă n-o puteam respecta sau asculta, eram nerecunoscătoare și crudă. Așa că, din copilărie, mi-am propus să învăț din greu și să devin cineva, ca mama să aibă o viață bună. Am făcut tot ce mi-a spus, ca să nu o rănesc. Acceptând lucrarea din zilele de pe urmă a lui Dumnezeu, am înțeles că a face o datorie și a urmări adevărul au valoare și însemnătate, dar am făcut un compromis, mama plângând și implorându-mă să rămân la școală. Ca să-i împlinesc speranțele, nu mi-am făcut datoria, deși voiam să-l mulțumesc pe Dumnezeu. Mă lăsasem prinsă în capcana ideii „Pietatea filială este o virtute care trebuie pusă mai presus de toate orice altceva.” Dumnezeu ne cere să iubim ce iubește El și să urâm ce urăște El. Sunt cerințele Lui față de noi și principii pe care ar trebui să le respect. Dacă părinții mei chiar cred în Dumnezeu, ar trebui să-i iubesc și să-i tratez ca pe frați și surori. Dar dacă ei nu cred în Dumnezeu, mă persecută sau îmi împiedică credința, atunci, ei disprețuiesc și urăsc adevărul, sunt în opoziție cu Dumnezeu, și n-ar trebui să accept orbește ceea ce spun ei. Mama credea în Dumnezeu, dar nu a urmărit adevărul și m-a împiedicat să fac o datorie. Am văzut că era o necredincioasă și o dușmană a lui Dumnezeu. Înainte nu aveam discernământ și credeam că, fiind copilul lor, trebuia să-mi respect părinții și să-i ascult mereu, că asta însemna să am umanitate și conștiință. Abia atunci am văzut că această viziune greșită nu era conformă cu adevărul. Respectarea părinților ar trebui să fie în acord cu principiile și nu doar o supunere oarbă. Acesta este principiul practicării.

Apoi, am citit din cuvântul lui Dumnezeu: „Acum ar trebui să poți vedea clar calea exactă pe care a luat-o Petru. Dacă poți să vezi clar calea lui Petru, atunci vei fi sigur despre lucrarea făcută astăzi, astfel încât să nu te plângi sau să fii pasiv ori să tânjești după ceva. Ar trebui să experimentezi starea de spirit a lui Petru la acea vreme: el era lovit de durere, el nu mai cerea un viitor sau vreo binecuvântare. El nu căuta profitul, fericirea, faima sau averea în lume; căuta doar să trăiască o viață extrem de plină de sens, pentru a răsplăti iubirea lui Dumnezeu și a-I dedica Lui ceea ce avea el cel mai de preț. Atunci era mulțumit în inima lui. […] În timpul agoniei încercării lui, Isus i-a apărut din nou și a spus: «Petre, doresc să te desăvârșesc, astfel încât să devii rod, unul care să fie cristalizarea desăvârșirii tale de către Mine și de care să Mă bucur. Poți să mărturisești, cu adevărat, pentru Mine? Ai făcut ce ți-am cerut Eu să faci? Ai trăit cuvintele pe care le-am spus? Tu M-ai iubit odată, dar chiar dacă M-ai iubit, M-ai trăit? Ce ai făcut pentru Mine? Recunoști că ești nevrednic de iubirea Mea, dar ce ai făcut pentru Mine?» Petru a văzut că nu făcuse nimic pentru Isus și și-a adus aminte de jurământul său anterior de a-și da viața lui Dumnezeu. Și, astfel, nu s-a mai plâns și, de atunci, rugăciunile lui au devenit mult mai bune(Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cum a ajuns Petru să-L cunoască pe Isus”). Asta l-a întrebat Domnul Isus pe Petru, dar am simțit că Dumnezeu mă întreabă același lucru. M-am întrebat: „Ce am făcut eu pentru Dumnezeu? Atât L-a iubit Petru pe Dumnezeu, încât a renunțat la tot pentru a-L urma pe Domnul. Dar eu? Dumnezeu mi-a dat viața, dar eu ce am făcut pentru El? Absolut nimic. M-am gândit doar la părinții mei și la viitorul meu. Chiar sunt gata să-mi petrec tot timpul și energia studiind și câștigând bani, ca să le pot răsplăti bunătatea. Dacă nu le voi putea satisface așteptările, voi simți că i-am dezamăgit, fiind copleșită de vinovăție, dar nu mi-am făcut datoria de ființă creată și totuși nu simt că îl dezamăgesc pe Dumnezeu. Nu am conștiință.” Gândindu-mă la experiența lui Petru, deși părinții lui i-au stat în cale, nu i-a păsat de împotrivirea lor și a renunțat la tot, pentru a-L urma pe Domnul Isus. El avea cu adevărat conștiință și rațiune. Noi suntem creați de Dumnezeu, deci e corect și firesc să credem în El și să ne închinăm Lui. Dumnezeu m-a ales și m-a adus în fața Lui, dându-mi o șansă să fiu mântuită. Iubirea lui Dumnezeu chiar e mare! A trebuit să-I răsplătesc iubirea și să renunț la tot, pentru a-L urma, la fel ca Petru. Apoi, am mai citit câteva pasaje din cuvântul lui Dumnezeu care m-au inspirat și mai mult. „Treziți-vă, fraților! Treziți-vă, surorilor! Ziua Mea nu va fi amânată; timpul înseamnă viață, iar a profita de timp înseamnă a salva viața! Timpul nu este departe! Dacă nu reușiți să luați examenul de admitere la facultate, puteți să studiați și să-l dați de câte ori vreți. Totuși, ziua Mea nu va accepta să mai fie amânată. Țineți minte! Țineți minte! Vă îndemn cu aceste cuvinte bune. Sfârșitul lumii se desfășoară chiar în fața ochilor voștri, iar marile dezastre se apropie cu repeziciune. Viața voastră sau somnul vostru, mâncarea, băutura și hainele – care dintre aceste lucruri e mai important? A sosit timpul să cântăriți aceste lucruri(Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cuvântări ale lui Hristos la început”, Capitolul 30). „Vegheați! Vegheați! Timpul pierdut nu se va întoarce niciodată – să nu uitați acest lucru! În lume nu există niciun medicament care să vindece regretul! Așadar, cum ar trebui să vă vorbesc? Nu este cuvântul Meu demn de atenția voastră deosebită și repetată?(Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cuvântări ale lui Hristos la început”, Capitolul 30). Fiecare dintre cuvintele lui Dumnezeu mi-a atins inima. Timpul se scurge acum. Dezastrele sunt tot mai mari, iar țările din întreaga lume sunt în dezordine. Zilele sunt numărate una câte una, iar căutarea adevărului este crucială. Dacă nu țineam pasul cu lucrarea lui Dumnezeu și urmăream lucruri trupești, concentrându-mă pe studii, viitor și familie, ar fi fost prea târziu să mai urmăresc adevărul când lucrarea Lui se încheia. Fără adevăr, aș fi pierit în dezastre, aș fi fost pedepsită și ar fi fost prea târziu să mă căiesc. Mântuirea lui Dumnezeu venise din nou la mine și a trebuit să mă agăț de oportunitate, să urmăresc adevărul și să-mi fac datoria de ființă creată, să-I răsplătesc iubirea.

M-am hotărât să renunț la școală. Așa că i-am spus mamei: „Mamă, nu mă întorc la școală. Nu-mi pasă ce spun ceilalți, dar îmi aleg propriul drum și sper să mă poți respecta.” A spus: „Mătușa ta a spus deja că, după ce vei absolvi și îți vei lua diploma, îți va găsi o slujbă. Apoi, îți putem găsi un partener bun și vei putea trăi o viață fericită.” Dar cuvintele mamei nu m-au mai putut convinge, pentru că acum înțelegeam că felul în care mă trata nu era iubire adevărată. Ea avea în vedere doar interesele mele imediate, nu viața sau destinația mea viitoare. Mi-am amintit un pasaj din cuvântul lui Dumnezeu. „Spuneți-Mi, de la cine provine tot ceea ce are legătură cu oamenii? Cine poartă cea mai mare povară pentru viața omenească? (Dumnezeu.) Numai Dumnezeu îi iubește cel mai mult pe oameni. Părinții și rudele oamenilor îi iubesc cu adevărat? Este iubirea pe care o oferă ei adevărată? Îi poate ea mântui pe oameni de influența Satanei? Nu poate. Oamenii sunt amorțiți și înceți la minte, incapabili să perceapă aceste lucruri așa cum sunt de fapt și spun mereu: «În ce fel mă iubește Dumnezeu? Nu simt acest lucru. În orice caz, mama și tatăl meu mă iubesc cel mai mult. Îmi plătesc studiile și mă fac să învăț abilități tehnice, ca să pot să fiu cineva când voi crește, să am succes, să devin o stea, o celebritate. Părinții mei cheltuie atât de mulți bani ca să mă cultive și să-mi ofere o educație, fiind strângători și economisind la hrană. Cât de măreață este iubirea aceasta? Nu-i voi putea răsplăti niciodată!» Credeți că aceasta este iubire? Care sunt consecințele faptului că părinții tăi te fac să reușești, să devii o celebritate în lume, să ai o slujbă bună și să te integrezi în lume? Te îndeamnă la nesfârșit să urmărești succesul, să aduci onoare familiei tale și să te integrezi în tendințele rele ale lumii, astfel încât, în cele din urmă, să cazi în vârtejul păcatului, să fii ruinat și să pieri, înainte de a fi devorat de Satana. Este asta iubire? Asta nu înseamnă să te iubesc, ci că-ți fac rău și te distrug(Cuvântul, Vol. 3: Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Pentru a dobândi adevărul, trebuie să înveți de la oamenii, din chestiunile și lucrurile din apropiere”). Deși mi se părea că mama făcea lucrurile doar pentru binele meu, renunțând la mâncare și haine și muncind pe brânci pentru studiile mele, nu-și dădea seama că în ce învățam erau otrăvuri satanice și erezii care m-ar fi făcut să mă îndepărtez mai mult de Dumnezeu și să-I neg existența. Ideile ateiste predate elevilor precum: „Nu a existat niciodată un Mântuitor”, „Omul își poate crea o patrie frumoasă cu propriile mâini”, „Fără muncă nu-i răsplată” și „Să te distingi și să aduci onoare străbunilor tăi” ne fac să luptăm pentru idealuri și să încercăm să ne distingem, ca să-i întrecem pe ceilalți. Oamenii trăiesc după aceste idei și opinii, încercând să se rupă de porunca lui Dumnezeu și să-și schimbe singuri soarta. Ei ajung să se opună și să-L nege pe Dumnezeu tot mai mult, pierzându-și șansa de a fi mântuiți. Asta e calea malefică a Satanei. Urmărirea acestor lucruri doar mă îndepărta de Dumnezeu, ducându-mă către corupția Satanei. Mă împingea spre iad! Așa am înțeles că iubirea părinților mei nu era adevărată, ci doar iubirea lui Dumnezeu e adevărată. Să cauți să ieși în evidență și să aduci onoare numelui familiei tale nu e calea cea dreaptă în viață. Doar urmărind adevărul și făcând datoria unei ființe create vei avea protecția lui Dumnezeu. Înțelegând asta, am decis să renunț la școală și să mă dedic unei datorii pentru Dumnezeu. I-am spus mamei: „Mamă, tu vrei să continui să învăț, să-mi găsesc o slujbă bună, un soț bun și să devin cineva, dar poți să-mi garantezi că voi fi fericită așa? Că voi avea o soartă bună? Nu poți; nimeni nu poate! Cel mai bun lucru pe care l-ai făcut în viață a fost să ne împărtășești Evanghelia lui Dumnezeu Atotputernic și să mă conduci pe calea cea dreaptă. Asta a fost absolut corect.” Mama a tăcut un moment și apoi a spus: „Ai grijă de tine. Ținem legătura.” Apoi, m-am dus și m-am retras de la școală. Când am ieșit din școală, am fost cu adevărat liberă. Nu mai eram constrânsă de studii sau de familie, putând, în sfârșit, să-mi fac datoria în biserică.

Asta a fost acum câțiva ani, dar oricând îmi amintesc, sunt foarte bucuroasă. A fost îndrumarea pas cu pas a lui Dumnezeu care mi-a permis să aleg corect între datorie și studii și să merg pe calea cea dreaptă în viață. Chiar I-am simțit iubirea și intenția sinceră. Acum îmi pot face datoria de ființă creată, iar viața mea nu e în zadar. Sunt cu adevărat fericită.

Ești norocos! Apasă pe butonul de Messenger pentru a ne contacta, ceea ce te va ajuta să ai ocazia de a întâmpina pe Domnul și de a obține binecuvântarea lui Dumnezeu în 2024!

Conținut similar

O Datorie De Neevitat

de Glydle, Filipine În septembrie 2020, am acceptat lucrarea lui Dumnezeu Atotputernic din zilele de pe urmă. Apoi, am participat adesea la...

Lasă un răspuns

Contactează-ne pe Messenger