În urma suferințelor, dragostea mea pentru Dumnezeu este și mai puternică

octombrie 29, 2019

de Zhou Rui, provincia Jiangxi

Mă numesc Zhou Rui și sunt un creștin din Biserica lui Dumnezeu Atotputernic. De când am început să înțeleg lucrurile, mi-am văzut părinții lucrând din greu la câmp de dimineața până seara ca să își câștige existența. În ciuda eforturilor lor importante, abia câștigau vreun ban în fiecare an, așadar familia noastră a trăit întotdeauna într-o mare sărăcie. Ori de câte ori îi vedeam pe acei oameni cu putere și influență care trăiau destul de comod fără să fie nevoiți să muncească din greu, îi invidiam, așa că am luat o hotărâre fermă: când voi crește, cu siguranță voi avea succes într-o carieră sau voi ocupa o poziție în guvern ca să-mi scot familia din sărăcie și lipsuri, astfel încât și părinții mei să poată trăi viața bogaților. Cu toate că m-am luptat mulți ani pentru acest ideal, totuși nu am reușit să obțin ce-mi doream; am continuat să trăiesc în sărăcie. Deseori oftam îngrijorat din cauză că nu aveam rezultate pe măsura muncii mele și, treptat, mi-am pierdut încrederea în viață. Tocmai când am început să mă descurajez și să disper, mântuirea lui Dumnezeu Atotputernic din zilele de pe urmă s-a pogorât asupra mea. Din cuvintele Lui am înțeles câteva adevăruri și am ajuns să aflu cauza principală a suferinței umane în lume. Am înțeles și cum trebuiau oamenii să trăiască pentru a duce o viață plină de înțeles și care merită trăită. De atunci, deși fusesem confuz și neajutorat, mi-am găsit direcția în viață. Lăsând în urmă depresia și descurajarea, am simțit o nouă vitalitate și un nou rost în viață și am văzut speranța vieții. Apoi, pentru ca aceia care încă trăiau în suferință și neajutorare să poată obține și ei această mântuire extrem de rară, am început să merg din loc în loc, predicând energic mântuirea lui Dumnezeu din zilele de pe urmă. Totuși, nu m-am așteptat ca în procesul de răspândire a Evangheliei să fiu prins de două ori de guvernul chinez și să îndur torturi inumane și brutale… În acest puț întunecat al monstruozităților, Dumnezeu Atotputernic nu m-a părăsit niciodată; cuvintele Lui mi-au dat credință și putere, conducându-mă de nenumărate ori spre victorie împotriva forțelor întunecate ale Satanei și întărindu-mi dragostea pentru El.

Era o zi de iunie din 2003; cu încă doi dintre frații mei, plecasem într-un sat ca să răspândim Evanghelia, când am fost reclamați de o persoană haină. Cinci sau șase polițiști în trei mașini de poliție au venit în viteză spre noi și ne-au încătușat fără să ne adreseze nicio întrebare. Împingându-ne și lovindu-ne cu picioarele, ne-au forțat să urcăm în mașini și ne-au dus la Biroul Securității Publice. În mașină nu am simțit nicio frică. Întotdeauna am crezut că scopul răspândirii Evangheliei era să le aducem oamenilor mântuire, așadar nu făcusem nimic greșit; odată ajunși la Biroul de Securitate Publică, aveam să explic situația, iar poliția urma să ne elibereze. Totuși, de unde să fi știut că polițiștii guvernului chinez erau mai cruzi și mai sălbatici decât orice huligani sau tirani diabolici. După ce am sosit la BSP, poliția nu ne-a dat nici măcar șansa să explicăm înainte să ne separe și să ne interogheze individual. Imediat ce am intrat în camera de interogatoriu, un polițist a strigat la mine: „Politica Partidului Comunist este «Indulgență pentru cei care mărturisesc și severitate pentru cei care se împotrivesc». Știi asta?” După aceasta, el mi-a cerut informațiile personale. Văzând că răspunsul meu nu l-a mulțumit, un alt polițist a venit lângă mine și a mormăit: „Hmm. Nu cooperezi. Va trebui să îți dăm o lecție ca să vezi dacă te va face să spui adevărul.” Apoi, a fluturat o mână și a spus: „Aduceți câteva cărămizi ca să îl putem pedepsi!” De îndată ce a spus asta, doi polițiști s-au apropiat, mi-au luat o mână și mi-au smucit-o deasupra umărului, răsucind-o la spate în timp ce mi-au ridicat-o pe cealaltă, iar apoi le-au încătușat pe amândouă. Am simțit imediat o durere insuportabilă, de parcă brațele mele ar fi fost pe cale să se rupă. Cum ar fi putut o persoană atât de slabă ca mine să suporte un asemenea chin? O clipă mai târziu, m-am prăbușit la pământ. Văzând asta, polițistul rău a tras cătușele brusc în sus și a pus două cărămizi între mâinile și spatele meu. O durere bruscă și acută mi-a străbătut inima, ca și când mii de furnici mi-ar fi ros oasele. Agonizând, mi-am folosit toată forța rămasă ca să Îl implor pe Dumnezeu: „Dumnezeu Atotputernic, salvează-mă. Dumnezeu Atotputernic, salvează-mă…” Deși acceptasem mântuirea lui Dumnezeu din zilele de pe urmă de doar aproximativ trei luni, nu eram încă înzestrat cu multe dintre cuvintele Lui și înțelegeam numai câteva adevăruri, cu toate acestea, când m-am rugat continuu, Dumnezeu mi-a dat credința și puterea și a sădit o convingere fermă în mine: trebuie să mărturisesc ferm pentru Dumnezeu; nu trebuie să mă predau Satanei! În consecință, am scrâșnit din dinți și am refuzat categoric să mai spun ceva. Agitați și exasperați, polițiștii cei răi au încercat un alt plan răutăcios în efortul lor de a mă subjuga: au pus două cărămizi pe podea și m-au forțat să îngenunchez pe ele; în același timp, au tras cu putere de cătușele mele. Brațele m-au durut imediat atât de tare încât am crezut că sunt rupte. M-am forțat să îngenunchez acolo câteva minute înainte să cad iar nemișcat pe podea, după care polițiștii m-au ridicat violent de cătușe și m-au forțat să îngenunchez în continuare. M-au torturat astfel de nenumărate ori. Era mijlocul verii, deci agonizam și îmi era cald; picăturile de transpirație îmi curgeau în continuu pe față. Îmi era atât de greu să rezist încât aveam probleme cu respirația și aproape am leșinat. Chiar și așa, grupul acesta de polițiști răi doar s-au bucurat de suferința mea. „Te simți bine?”, a spus unul dintre ei. „Dacă refuzi în continuare să vorbești, avem mult mai multe moduri prin care să ne ocupăm de tine!” Văzând că nu răspundeam, au fumegat de frustrare și au spus: „Deci nu te-ai săturat? Din nou!”… După două sau trei ore de astfel de chin, mă durea totul din cap până în picioare și nu mai aveam nicio putere. Am căzut pe podea și nu m-am putut mișca și chiar mi-am pierdut tot controlul asupra vezicii și al intestinelor. Confruntat cu tortura sălbatică a acestor polițiști răi, m-am urât cu adevărat pentru că fusesem atât de orb și ignorant; ca un naiv, presupusesem că BSP-ul ar fi fost un loc rezonabil și că polițiștii ar fi susținut dreptatea și m-ar fi eliberat. Nu m-am așteptat niciodată să fie atât de răi și de cruzi încât să încerce să smulgă o mărturisire prin tortură, fără nicio dovadă, torturându-mă până aproape de moarte. Ei chiar sunt de o răutate extremă! Am zăcut pe podea ca și când aș fi fost rupt în bucăți și nu m-aș fi putut mișca nici dacă aș fi vrut să o fac. Nu știam cum plănuiau să mă mai tortureze, nici cât mai puteam rezista. În suferința și neajutorarea mea, tot ce am putut să fac a fost să Îl implor în continuu pe Dumnezeu să îmi dea putere ca să pot suporta în continuare. Dumnezeu mi-a auzit rugăciunile și S-a milostivit de mine, făcându-mă să îmi amintesc una dintre cuvântările Lui: „Acum este un moment decisiv. Asigurați-vă că nu sunteți demoralizați sau descurajați. Trebuie să așteptați cu nerăbdare în toate […]. Atâta timp cât îți rămâne o suflare, perseverează până la sfârșitul sfârșitului; numai acest lucru va fi vrednic de laudă” („Capitolul 20” din „Cuvântări ale lui Hristos la început” în Cuvântul Se arată în trup). Cuvintele lui Dumnezeu mi-au dat o enormă credință și putere. Erau atât de adevărate! De vreme ce mergeam pe calea luminii și a dreptății, ar trebui să am credință și să continuu; chiar dacă s-ar fi ajuns până la ultima mea suflare, tot trebuia să perseverez până la sfârșit! Cuvintele lui Dumnezeu vibrau cu forța vieții, ele mi-au permis să am credința și curajul să lupt cu acești demoni răi până la sfârșit, iar eu mi-am recăpătat lent și o parte din forța fizică. După aceea, polițistul cel rău a continuat să mă interogheze și să mă calce fără milă pe picioare până când mi le-a zdrobit și mutilat. Cu toate acestea, nu am mai simțit durere. Am știut că lucrul acesta se datora minunatelor fapte ale lui Dumnezeu; milostivindu-Se de mine și arătând grijă față de slăbiciunea mea, El îmi alinase suferința. Mai târziu, polițiștii răutăcioși ne-au reținut sub acuzația de „tulburare a liniștii publice”. În acea seară, ne-au încătușat pe fiecare de câte un bloc de beton de 150 sau 180 de kilograme, de care am rămas înlănțuiți până în seara următoare, când ne-au transportat din nou la casa de detenție locală.

Intrarea în casa de detenție era ca o coborâre într-un fel de iad. Ofițerii corecționali m-au forțat să înșir becuri colorate. La început, am fost pus să înșir șase mii pe zi, dar, după aceea, numărul a crescut în fiecare zi până ce, în cele din urmă, a ajuns la douăsprezece mii. Ca urmare a acestui volum excesiv de muncă zilnică, mi-am tocit degetele până la os, totuși, n-am fost capabil să-mi termin sarcina. Nu am avut de ales decât să continuu să le înșir toată noaptea. Uneori, chiar nu mai puteam suporta și voiam să dorm, dar, de îndată ce mă vedeau, mă băteau cu sălbăticie. Ofițerii corecționali îi instigau chiar și pe golanii din închisoare spunând cu voce tare: „Dacă deținuții ăștia nu pot să-și termine treaba sau să o facă bine, ar trebui să le faceți câteva injecții cu <<penicilină>>.” Prin „injecția cu penicilină”, se refereau la lovirea unui deținut cu genunchiul în vintre, dându-i puternic cu cotul în mijlocul spatelui când era aplecat de durere, iar apoi călcându-l cu călcâiul pe laba piciorului. Uneori, această metodă haină putea să facă o persoană să leșine pe loc și chiar să rămână infirmă toată viața. În închisoarea asta diabolică, am muncit din greu în fiecare zi, și tot a trebuit să suport bătăile crunte. Pe deasupra, cele trei mese care ni se dădeau zilnic nu erau bune nici măcar pentru câini sau porci: felurile de mâncare erau pregătite din frunze de ridiche necondimentate și varză-palmă (care adesea era amestecată cu frunze și rădăcini putrede, nisip și noroi), și cu aproximativ 150 de grame de orez și o cană de apă care fusese folosită la spălatul orezului. Cât era ziua de lungă, eram atât de flămând încât stomacul îmi ghiorăia constant. Într-un astfel de mediu, mă puteam baza doar pe Dumnezeu Atotputernic; ori de câte ori luam bătaie, mă rugam imediat, implorându-L pe Dumnezeu să îmi dea credință și putere astfel încât să pot birui ispitele Satanei. După mai mult de douăzeci de zile de bătăi și chinuri, trupul îmi slăbise atât de mult încât era de nerecunoscut: nu mai aveam forță în brațe și picioare, nu mai puteam sta în picioare și nu mai aveam putere nici măcar să-mi întind brațele. Cu toate acestea, gardienii perverși nu au fost doar indiferenți la starea mea, ba chiar și-au însușit ilegal și cele câteva sute de yuani trimiși de familia mea. Cu trecerea timpului, starea mea fizică s-a înrăutățit tot mai mult; am devenit atât de slab încât nu m-am putut abține să nu mă plâng în sinea mea: „De ce în țara asta o persoană care crede în Dumnezeu trebuie să fie supusă la o asemenea suferință? Motivul pentru care răspândesc Evanghelia nu este cel de a-i aduce pe oameni înaintea lui Dumnezeu ca să primească mântuirea Lui? Și nici măcar nu am comis vreo infracțiune…” Cu cât mă gândeam mai mult la asta, cu atât era mai greu de suportat și cu atât mai mult m-am simțit nedreptățit. Tot ce-am putut să fac a fost să mă rog continuu la Dumnezeu și să Îl implor să Se milostivească de mine și să mă salveze. În toiul suferinței și al neajutorării mele, Dumnezeu m-a călăuzit să îmi amintesc un imn din cuvântările Lui: „2 Poate că vă amintiți cu toții aceste cuvinte: «Căci necazul nostru uşor de purtat şi temporar, lucrează în noi o greutate veşnică de slavă, dincolo de orice imaginaţie.» Aceste cuvinte sunt ceea ce va împlini Dumnezeu în zilele de pe urmă. Căci ele se vor împlini asupra celor chinuiți cu cruzime de marele balaur roșu, în țara unde el stă. Marele balaur roșu Îl persecută pe Dumnezeu și este vrăjmașul lui Dumnezeu; prin urmare, cei din această țară care cred în Dumnezeu sunt supuși umilinței și persecuției. De aceea aceste cuvinte vor deveni realitate în grupul vostru de oameni. 3 Este foarte greu pentru Dumnezeu să Își îndeplinească lucrarea în țara marelui balaur roșu, dar prin astfel de dificultăți Dumnezeu împlinește o etapă a lucrării Sale pentru a-Și manifesta înțelepciunea și faptele minunate. Dumnezeu folosește această oportunitate pentru a face compleți oamenii din acest grup. Din cauza suferinței oamenilor, a calibrului și a firii satanice a oamenilor din această țară necurată, Dumnezeu Își face lucrarea de purificare și de cucerire astfel încât El să poată obține slavă din aceasta și să îi câștige pe cei care stau mărturie faptelor Lui. Aceasta este însemnătatea deplină a tuturor sacrificiilor pe care le-a făcut Dumnezeu pentru grupul acesta de oameni” („Voi sunteți cei care veți primi moștenirea lui Dumnezeu” din Urmați Mielul și cântați cântări noi). Cuvintele lui Dumnezeu mi-au oferit multă alinare și încurajare și mi-au permis să Îi înțeleg voia. Din cauză că noi credem în Dumnezeu într-o țară atee, suntem predestinați să suportăm constrângerile și persecuțiile Satanei; totuși, să fim supuși acestui chin este permis de Dumnezeu – prin urmare, o astfel de suferință are valoare și semnificație. Exact prin aceste persecuții și suferințe sădește Dumnezeu adevărul în noi, pregătindu-ne astfel să avem făgăduința Lui. Această „suferință” este binecuvântarea lui Dumnezeu, iar a reuși să rămân loial lui Dumnezeu prin această suferință este o mărturie a izbândei lui Dumnezeu asupra Satanei și, în plus, este o dovadă convingătoare că am fost câștigat de Dumnezeu. „Astăzi”, mi-am spus, „deoarece Îl urmez pe Dumnezeu, sunt atât de persecutat de demonii din Partidul Comunist Chinez, iar acesta este modul prin care Dumnezeu îmi oferă o favoare specială, așadar, corect ar fi să mă supun orchestrării lui Dumnezeu, să o înfrunt bucuros și să o accept cu o pace interioară de neclintit.” Mi-am amintit de o altă cuvântare a lui Dumnezeu, rostită în Epoca Harului: „Ferice de cei persecutaţi din pricina dreptăţii, căci a lor este Împărăţia Cerurilor!” (Matei 5:10). În acel moment, am avut și mai multă credință și putere: indiferent cum ar fi putut să mă tortureze Satana și demonii lui, eram hotărât să nu le cedez și am jurat că voi mărturisi ferm și Îl voi mulțumi pe Dumnezeu! Înzestrate cu autoritate și putere, cuvintele lui Dumnezeu alungaseră descurajarea și neajutorarea pe care le simțisem în sinea mea și alinaseră dezastruoasa suferință fizică la care fusesem supus. Ele mi-au permis să văd lumina în întuneric, iar spiritul meu a devenit mai puternic și mai neînduplecat.

Mai târziu, în ciuda faptului că nu avea nicio dovadă, guvernul chinez m-a condamnat la un an de reeducare prin muncă. Când poliția m-a transportat în lagărul de muncă, gardienii acelei închisori au văzut că eram doar piele și os și abia dacă mai semănam cu un om. Speriați că voi muri, nu au îndrăznit să mă accepte, așa că polițiștii nu au avut de ales decât să mă ducă înapoi la casa de detenție. Până atunci, polițiștii cei răi mă torturaseră până în punctul în care nu am mai putut să mănânc; totuși, nu doar că nu mi-au dat niciun tratament medical, dar au spus chiar că mă prefac. Când au văzut că nu mai pot să înghit mâncarea, au pus pe cineva să îmi deschidă gura și să mi-o toarne forțat pe gât. Când au văzut că am probleme cu înghițitul, m-au bătut. Am fost hrănit cu forța și bătut ca o păpușă de cârpă de trei ori. După ce au văzut că nu mai puteau să-mi toarne pe gât niciun strop de mâncare, nu au avut de ales decât să mă ducă la spital. Examinările au arătat că venele mi se întăriseră; sângele se transformase într-o pastă neagră și nu circula corespunzător. Doctorul a spus: „Dacă omul acesta mai este reținut, cu siguranță va muri.” Cu toate acestea, poliția rea și odioasă tot nu m-a eliberat. Mai târziu, cu viața atârnându-mi de un fir, ceilalți deținuți au spus că nu mai aveam nicio speranță și că eram pe moarte. Atunci eram în agonie; simțeam că, fiind atât de tânăr și acceptând doar recent lucrarea lui Dumnezeu din zilele de pe urmă, mai erau multe lucruri de care să mă bucur, iar eu nu văzusem ziua slavei lui Dumnezeu. Chiar nu mă resemnasem să fiu torturat până la moarte de către guvernul chinez. Disprețuiam cu adevărat această haită de polițiști răi și cu inimă de piatră și uram și mai mult regimul satanic, pervers, viclean și sfidător al Cerului care era guvernul chinez. Era ceea ce mă privase de libertatea de a-L urma pe adevăratul Dumnezeu și ceea ce mă adusese în pragul morții și nu avea să-mi permită să Îl venerez pe adevăratul Dumnezeu. Partidul Comunist se împotrivește frenetic lui Dumnezeu, îi persecută fără milă pe creștini și vrea să-i extermine pe toți cei care cred în Dumnezeu și să transforme China într-o regiune lipsită de Dumnezeu. Acest demon viclean, Satana, este într-adevăr dușmanul care se împotrivește ireconciabil lui Dumnezeu și, în plus, este dușmanul pe care nu îl pot ierta niciodată. Am jurat că și dacă aș fi fost torturat până la moarte în acea zi, nu voi face compromisuri și nu îi voi ceda Satanei! În suferința și indignarea mea, mi-am amintit ceva ce spusese Dumnezeu: „Mii de ani de ură sunt concentrați în inimă, milenii de păcătuire sunt gravate în inimă – cum ar putea asta să nu inspire dezgust? Răzbună-L pe Dumnezeu, nimicește-I complet dușmanul, nu-i mai permite să alerge ca turbatul și nu-i mai permite să stârnească atâtea necazuri câte are el chef! Acum este timpul: omul și-a adunat demult toată puterea, și-a dedicat toate eforturile, a plătit fiecare preț pentru aceasta, pentru a sfâșia chipul hidos al acestui demon și pentru a permite oamenilor, care au fost orbiți și au îndurat tot felul de suferințe și greutăți, să se ridice deasupra durerii și să întoarcă spatele acestui diavol bătrân și malefic” („Lucrarea și intrarea (8)” din Cuvântul Se arată în trup). După ce m-am gândit la cuvintele lui Dumnezeu, am văzut și mai clar chipul demonic și rău al guvernului chinez și am recunoscut că, în acea clipă, înfruntam o luptă spirituală între viață și moarte, între bine și rău. Țelul guvernului chinez de a mă distruge astfel era să mă forțeze să mă lepăd de Dumnezeu și să Îl trădez, dar Dumnezeu îmi amintise și mă încurajase să fiu puternic, să scap de influența pe care o avea moartea asupra mea și să mărturisesc victorios pentru Dumnezeu. Nu mă puteam retrage în negativitate; trebuia să cooperez cu sârguință cu Dumnezeu și să mă supun orchestrărilor și rânduielilor Lui. La fel ca Petru, trebuia să mă supun morții și, în ultimele mele clipe de viață, să mărturisesc ferm și răsunător pentru Dumnezeu și să Îi alin inima. Viața mea era în mâinile lui Dumnezeu și, chiar dacă Satana ar fi putut să-mi rănească și să-mi măcelărească trupul fizic, nu putea să-mi distrugă sufletul, ca să nu mai spun de a face vreun lucru care să-mi îngreuneze hotărârea de a crede în Dumnezeu și de a urmări adevărul. Dacă supraviețuiam sau nu în acea zi, singura mea dorință era să îmi încredințez viața lui Dumnezeu și să accept orchestrările Lui; chiar dacă aș fi fost ucis în bătaie, cu siguranță nu aș fi cedat Satanei! Când am devenit dispus să îmi sacrific viața și am hotărât să mărturisesc ferm pentru Dumnezeu, El a deschis o cale de scăpare pentru mine îndemnându-i pe ceilalți deținuți să mă hrănească. Când s-a întâmplat asta, am fost plin de entuziasm; în adâncul inimii mele, am știut că Dumnezeu era lângă mine și că-mi fusese mereu alături. În tot acest timp, mă supraveghease și mă protejase, fiind plin de compasiune pentru slăbiciunile mele și aranjând cu atenție totul pentru mine. În acel bârlog întunecat de demoni, deși trupul îmi fusese distrus, în inima mea nu mai simțeam atât de multă durere și nefericire. După aceea, polițiștii cei răi m-au reținut încă cincisprezece zile, dar, văzând că viața mea atârna de un fir de păr și că puteam muri oricând, până la urmă nu au avut de ales decât să mă elibereze. La început, cântăream mai mult de cincizeci de kilograme, dar, în timpul celor aproape două luni în care am fost închis, fusesem chinuit până ce-am ajuns doar piele și os, cântărind doar douăzeci și cinci sau treizeci de kilograme, supraviețuirea mea fiind nesigură. Chiar și așa, această haită de monștri tot a vrut să-mi dea o amendă de zece mii de yuani. Până la urmă, văzând că familia mea chiar nu putea să adune o sumă atât de mare de bani, au cerut șase sute de yuani ca să îmi achite costurile alimentelor și m-au eliberat doar după ce suma a fost plătită.

Suferind tortura inumană și tratamentul crud din partea guvernului chinez, am rămas cu impresia că abia scăpasem de porțile iadului. Faptul că reușisem să scap cu viață se datora întru totul grijii și protecției lui Dumnezeu; Dumnezeu îmi arăta marea Lui mântuire. Mulțumită iubirii lui Dumnezeu, m-am simțit de două ori mai emoționat și am căpătat o și mai mare apreciere pentru însemnătatea cuvintelor lui Dumnezeu. După aceea, am citit cu aviditate cuvântările Lui zilnic și m-am rugat des lui Dumnezeu. Treptat, am înțeles din ce în ce mai mult lucrarea pe care o făcea Dumnezeu ca să mântuiască omenirea în zilele de pe urmă. După un timp, fiind în grija lui Dumnezeu, corpul meu și-a revenit treptat, iar eu am început din nou să răspândesc Evanghelia și să mărturisesc ferm pentru lucrarea lui Dumnezeu din zilele de pe urmă. Cu toate acestea, câtă vreme regimul satanic rămâne în vigoare, nu va înceta să încerce să întrerupă și să distrugă lucrarea lui Dumnezeu. Mai târziu, am fost din nou supus urmăririi frenetice și arestului de către poliția guvernului chinez.

Într-o zi de noiembrie din 2004, vântul iernii sufla foarte rece, iar aerul era plin de fulgi mari de nea. În timp ce răspândeam Evanghelia, eu și câțiva dintre frații și surorile mele am fost urmăriți în secret de poliția PCC. La ora opt în acea seară, eram în mijlocul unei întruniri, când am auzit brusc o rafală de bătăi rapide în ușă și strigăte: „Deschideți! Deschideți ușa! Suntem de la Biroul de Securitate Publică! Dacă nu deschideți imediat ușa asta, o vom dărâma!…” Fără să mai avem timp de gândire, am ascuns repede playerele VCD, cărțile și alte materiale. O clipă mai târziu, cinci sau șase polițiști au dat buzna pe ușă, intrând ca un grup de bandiți sau tâlhari. Unul dintre ei a strigat: „Nu mișcă nimeni! Puneți mâinile pe cap și așezați-vă pe vine lângă perete!” Imediat, câțiva polițiști au intrat repede în fiecare cameră și au întors pe dos toată casa. Au confiscat patru playere portabile VCD și niște cărți despre credința în Dumnezeu. Imediat după aceea, ne-au băgat cu forța în mașinile poliției și ne-au dus la secția locală de poliție. Pe drum, scenele repetate de tortură îngrozitoare la care am fost supus de către polițiștii cei răi cu un an înainte mi-au trecut prin minte, iar eu inevitabil m-am simțit cam neliniștit, neștiind ce-ar mai fi putut să-mi facă de data asta polițiștii diabolici. De teamă că nu voi putea suporta cruzimea lor și că s-ar putea să ajung să fac ceva care să Îl trădeze pe Dumnezeu, m-am rugat sincer Lui, în tăcere. Deodată, mi-am amintit câteva dintre cuvintele lui Dumnezeu pe care le citisem în timpul unei adunări din urmă cu câteva zile: „Sunt plin de speranță pentru frații Mei și surorile Mele și cred că nu sunteți abătuți sau descurajați și, indiferent de ceea ce face Dumnezeu, voi sunteți ca un vas de foc – nu sunteți niciodată căldicei și puteți persista până la sfârșit, până când lucrarea lui Dumnezeu este descoperită în întregime […]” („Calea … (8)” din Cuvântul Se arată în trup). „Fie ca toți să facem acest legământ în prezența Lui Dumnezeu: «Să lucrăm în deplină armonie! Devotament până la capăt! Niciodată despărțiți, întotdeauna împreună!» Fie ca frații și surorile Mele să ia această hotărâre în fața lui Dumnezeu pentru ca inimile noastre să nu se rătăcească și voințele noastre să fie statornice!” („Calea … (5)” din Cuvântul Se arată în trup). Cuvintele lui Dumnezeu m-au impresionat profund. M-am gândit cum Dumnezeu Se pogorâse din cer pe pământ și suportase atât de multe încercări și suferințe în lucrarea Lui de a aduce omenirii mântuirea. Este speranța Lui că oamenii Îi vor rămâne loiali, fără să se abată, până la sfârșit, indiferent cât de grele sunt împrejurările lor. Ca unul ales de Dumnezeu și care se bucurase de proviziile cuvântărilor Sale, eram dator să mă ofer în totalitate Lui. „Indiferent cât de mult aș suferi sau aș fi chinuit”, m-am gândit eu, „inima mea trebuie să rămână plină de credință; sentimentele mele față de Dumnezeu nu trebuie să se schimbe, iar voința mea nu trebuie să șovăie. Trebuie să mărturisesc ferm pentru Dumnezeu și nu trebuie în niciun caz să cedez sau să mă supun Satanei. Mai mult decât atât, nu trebuie să Îl trădez pe Dumnezeu doar ca să pot continua să duc o existență neînsemnată și rușinoasă. Dumnezeu este Cel de care depind și, mai mult de atât, El este sprijinul meu ferm. Cât timp cooperez cu adevărat cu Dumnezeu, El cu siguranță mă va conduce spre victorie împotriva Satanei.” Prin urmare, am decis în liniște înaintea lui Dumnezeu: „O, Dumnezeule! Chiar dacă trebuie să îmi sacrific viața, voi mărturisi ferm pentru Tine. Indiferent ce fel de suferințe suport, voi fi credincios adevăratei căi. Refuz categoric să îi cedez Satanei!” Înviorat de cuvintele lui Dumnezeu, credința mea a înflorit de o sută de ori, iar eu am găsit credința și hotărârea de a sacrifica totul ca să fiu martor pentru Dumnezeu.

Imediat ce am ajuns la secția de poliție, polițiștii s-au grăbit să se încălzească lângă sobă. Toți s-au uitat urât la mine și, cu frunți încruntate și ochi arzători, m-au interogat cu voci aspre: „Începe să vorbești! Cum te cheamă? Câtor oameni le-ai răspândit Evanghelia? Cu cine ai ținut legătura? Cine este conducătorul bisericii tale?” Văzând că eram hotărât să rămân tăcut, unul dintre polițiștii cei răi și-a dezvăluit natura brutală apropiindu-se repede și apucându-mă violent de gât. Apoi m-a izbit cu capul de perete, de nenumărate ori, până ce am amețit și urechile îmi țiuiau. După aceea, și-a ridicat pumnul și m-a lovit în față și cap cu ferocitate, strigând: „Tu ești nenorocitul de conducător, nu-i așa? Vorbește! Dacă nu o faci, am să te atârn de acoperișul clădirii și am să te las să mori înghețat!” Polițiștii cei răi m-au bătut crunt o jumătate de oră sau mai mult, până ce-am văzut stele și mi-a curs sânge din nas. Văzând că nu puteau să obțină răspunsurile pe care le voiau, m-au dus la BSP. Pe drum, m-am gândit la bătaia cruntă pe care tocmai o încasasem de la polițiștii cei răi și, involuntar, m-a străbătut un val de frică. M-am gândit în sinea mea: „Dacă au fost atât de duri imediat după ce am ajuns la secția de poliție, atunci la ce lucruri pline de cruzime va apela poliția de la BSP ca să mă tortureze? Lucrurile par rele pentru mine. S-ar putea ca de data asta să nu mai scap cu viață…” Cât m-am gândit la asta, inima mi s-a umplut de un sentiment de disperare și o tristețe de nedescris. În agonia și neajutorarea mea, mi-am amintit deodată cum Dumnezeu îmi permisese să supraviețuiesc în mod miraculos anul trecut, când poliția rea mă torturase aproape până la moarte. Imediat m-am înseninat și am gândit: „Dacă trăiesc sau mor depinde de Dumnezeu, nu-i așa? Fără permisiunea lui Dumnezeu, Satana nu poate reuși să mă ucidă, indiferent ce încearcă. Am văzut faptele minunate ale lui Dumnezeu în trecut, așadar, cum de-am putut să uit? Cum de-am putut să fiu atât de lipsit de credință?” În acel moment, am văzut că statura mea era încă prea imatură – confruntat cu încercarea morții iminente, eram încă incapabil să stau lângă Dumnezeu. Nu am putut decât să îmi amintesc una dintre cuvântările lui Dumnezeu: „Să trăiești în mintea ta înseamnă să fii luat de Satana, iar aceasta este o fundătură. Este foarte simplu acum: privește spre Mine cu inima, iar duhul tău va deveni imediat puternic, vei avea o cale de a practica și îți voi îndruma fiecare pas. Cuvântul Meu îți va fi dezvăluit în orice moment și în toate locurile. Indiferent unde sau când ori cât de nefavorabil va fi mediul înconjurător, îți voi arăta în mod clar, iar inima Mea îți va fi dezvăluită, dacă te vei uita la Mine cu inima; în acest fel, vei alerga pe drumul din față și nu te vei rătăci niciodată” („Capitolul 13” din „Cuvântări ale lui Hristos la început” în Cuvântul Se arată în trup). Cuvintele lui Dumnezeu au fost un far călăuzitor, limpezindu-mi din ce în ce mai mult mintea. Am recunoscut că Dumnezeu voia să folosească acest mediu anevoios ca să mă purifice, astfel încât în vremuri de criză să îmi abandonez noțiunile, închipuirile și grijile despre trup și să înaintez bazându-mă doar pe Dumnezeu și depinzând de cuvintele Lui. Acesta a fost un moment important în care Dumnezeu m-a îndrumat să-I experimentez lucrarea, iar eu am știut că nu trebuie să mă eschivez. Trebuia să îmi încredințez complet viața și moartea în mâinile lui Dumnezeu și să mă bazez pe Dumnezeu cât mă luptam cu Satana până la sfârșit!

Când am ajuns la BSP, polițiștii ne-au separat din nou și ne-au interogat individual. În timp ce au încercat în continuu să mă forțeze să le spun despre lucrurile care țineau de credința mea în Dumnezeu, unul dintre polițiștii răi a văzut că insistam să tac, ceea ce l-a făcut să se enerveze: „Chiar crezi că poți scăpa făcând-o pe prostul cu noi. Nu am răbdare pentru așa ceva!” Când a spus asta, m-a înșfăcat de guler cu ambele mâini și m-a aruncat la podea ca pe un sac de nisip. Apoi, ceilalți polițiști răi au înaintat repede și au început să mă lovească cu picioarele și să mă calce peste tot, până ce m-am rostogolit de durere. După asta, m-au călcat cu tălpile pe cap și au apăsat cu putere, răsucind înainte și înapoi… Încă nu îmi revenisem pe deplin din tortura sălbatică pe care o suportasem anul trecut, așa că, după ce am fost bătut din nou atât de rău, m-am simțit brusc amețit și mi s-a făcut greață. Agonizând din cap până în picioare, m-am ghemuit. După aceea, polițiștii cei răi mi-au scos încălțările și șosetele și m-au forțat să stau desculț pe podea. Era atât de frig încât dinții îmi clănțăneau fără să vreau, iar ambele picioare mi-au amorțit complet. Simțeam că nu mai pot rezista și că mă voi prăbuși pe podea în orice clipă. Confruntat cu torturile crude ale acestor polițiști răuvoitori, nu puteam să simt decât o furie arzătoare și indignare. Îi disprețuiam întru totul pe acești servitori răi ai diavolului și detestam guvernul ticălos și reacționar chinez. Acesta se opune Cerului și este inamicul lui Dumnezeu și, ca să mă forțeze să Îl trădez pe Dumnezeu și să Îl resping, mă distrugea și tortura, hotărât să mă ucidă. Confruntat cu răutatea și cruzimea Satanei, m-am gândit și mai mult la iubirea lui Dumnezeu. Am cugetat la faptul că, pentru a aduce mântuire omenirii și de dragul existenței noastre viitoare, El a trebuit să suporte umilința extremă cât a umblat personal printre noi ca să Își facă lucrarea. El își dăduse viața pentru noi, iar acum Își exprima răbdător și sincer cuvintele ca să ne conducă pe calea urmării adevărului pentru a obține mântuirea… Socotind prețul greu pe care îl plătise Dumnezeu pentru mântuirea omenirii, am simțit că nimeni nu mă iubea mai mult decât Dumnezeu; Dumnezeu prețuia viața mea mai mult decât oricine altcineva. Satana putea doar să mă rănească sau să mă devoreze și să mă ucidă. Chiar atunci, am simțit și mai multă afecțiune și adorație pentru Dumnezeu înflorind în inima mea și nu am putut decât să mă rog în tăcere Lui: „Dumnezeule, Îți mulțumesc pentru că mă îndrumi și mă mântuiești astfel. Indiferent cât mă torturează azi Satana, cu siguranță mă voi strădui să cooperez cu Tine. Jur, nu voi ceda și nu mă voi supune diavolului!” Încurajat de iubirea lui Dumnezeu, chiar dacă trupul meu fizic era slăbit și neputincios din cauza torturii, inima îmi era fermă și puternică, iar eu nu am cedat acelor polițiști răi nici măcar o dată. Ei au continuat să mă tortureze până la ora unu a dimineții următoare când, văzând că nu vor obține niciun răspuns de la mine, nu au avut de ales decât să mă ducă la casa de detenție.

După ce am ajuns la casa de detenție, polițiștii cei răi i-au instigat din nou pe golanii din închisoare să se gândească la o metodă prin care să mă poată pedepsi. Până atunci, mă chinuiseră atât de mult încât trupul îmi era acoperit de tăieturi și vânătăi; eram complet lipsit de vlagă și, imediat ce am intrat în celula închisorii, m-am rostogolit pe podeaua rece. Văzându-mă astfel, fără să mai spună ceva, golanii închisorii m-au ridicat și m-au lovit în cap cu pumnii. M-au bătut până ce am amețit și din nou am căzut la podea. După asta, toți deținuții au venit să mă tachineze, forțându-mă să-mi pun o mână pe podea și cealaltă pe ureche, iar apoi să mă rotesc în cerc pe jos, ca o busolă. După ce m-au văzut căzând amețit pe podea înainte să fac mai mult de câteva rotații, m-au lovit cu picioarele și m-au bătut iar. Unul dintre deținuți mi-a dat chiar și un pumn puternic în abdomen, făcându-mă să-mi pierd cunoștința pe loc. După aceea, deținuții au fost instruiți de către ofițerii corecționali să mă tortureze și să mă maltrateze în moduri diferite în fiecare zi și să mă oblige să fac toate sarcinile murdare zilnice, precum spălatul tuturor vaselor, curățatul toaletelor și așa mai departe. Eram forțat chiar să fac dușuri reci în zilele în care ningea. În plus, ori de câte ori făceam un duș, mă forțau să mă săpunesc din cap până în picioare, iar apoi lăsau apa rece să-mi curgă încet pe tot corpul. După ce făceam duș aproape o jumătate de oră, îmi era atât de frig încât eram vânăt peste tot și tremuram. Confruntat cu tortura și cruzimea aceasta inumană, m-am rugat constant lui Dumnezeu, îngrozit că, dacă L-aș părăsi, aș deveni întru totul un prizonier al Satanei. Prin rugăciune, cuvintele lui Dumnezeu au răsunat continuu în mine și m-au călăuzit: „Aceia la care Dumnezeu se referă ca biruitori sunt cei care încă pot să dea mărturie, să-și mențină încrederea și devotamentul față de Dumnezeu când sunt sub influența Satanei sau sunt asediați de Satana, adică atunci când sunt sub stăpânirea forțelor întunericului. Dacă încă poți să îți menții curăția inimii și iubirea autentică pentru Dumnezeu indiferent de situație, tu dai mărturie în fața lui Dumnezeu, iar acesta este lucrul la care Dumnezeu se referă ca fiind biruitor” („Ar trebui să îți menții devotamentul față de Dumnezeu” din Cuvântul Se arată în trup). Cuvintele lui Dumnezeu au fost o lumină, iluminându-mi și calmându-mi gândurile. Știam că a fi asediat de Satana era exact momentul în care trebuia să am loialitate și iubire pentru Dumnezeu. Chiar dacă acest mediu nefericit adusese suferință și chin corpului meu fizic, ascunse în spatele lui erau marea iubire a lui Dumnezeu și binecuvântările Lui. Dumnezeu era Cel care îmi dăduse o ocazie să mărturisesc ferm pentru El în fața Satanei, să îl umilesc total și să îl înving pe Satana. Prin urmare, fiind supus acestei suferințe, m-am avertizat de nenumărate ori că trebuie să fiu răbdător până la sfârșit, să mărturisesc ferm pentru Dumnezeu, bazându-mă pe îndrumarea Lui în acest bârlog întunecat al demonilor și să mă străduiesc să fiu un biruitor. Călăuzit de cuvintele lui Dumnezeu, inima mi-a devenit mai fermă și mai puternică. În ciuda slăbiciunii și chinurilor care îmi istoveau corpul fizic, am avut credința că puteam suporta totul ca să încep o luptă pe viață și pe moarte împotriva Satanei și să mărturisesc ferm pentru Dumnezeu cu ultima mea suflare.

După ce am fost întemnițat mai mult de douăzeci de zile, brusc am contractat o răceală gravă. Toate cele patru membre mi-au devenit moi și dureroase, am fost complet lipsit de putere, iar mintea mi s-a încețoșat. Împreună cu înrăutățirea stării mele și bătăile și tortura neîncetată din partea deținuților, nu m-am mai simțit în stare să rezist. În inima mea, m-am simțit deosebit de slab și deprimat și m-am gândit în sinea mea: „Când se vor termina chinul și cruzimea asta zilnică? Se pare că voi fi condamnat de data asta, deci nu sunt mari speranțe că voi ieși de aici în viață…” Imediat ce am gândit asta, mi-am simțit brusc inima căzând într-un abis nesfârșit, iar eu am devenit atât de disperat și îndurerat încât nu mi-am putut găsi calea de scăpare. În ceasul disperării mele, mi-am amintit un imn al cuvintelor lui Dumnezeu: „Nu doresc ca tu să poți rosti multe cuvinte impresionante sau să spui multe povești palpitante; ci, îți cer să poți fi o bună mărturie pentru Mine și să poți intra complet și profund în realitate. […] Nu vă mai gândiți la propriile perspective și acționați așa cum ați decis înaintea Mea să vă supuneți orchestrărilor lui Dumnezeu în toate lucrurile. Toți aceia care stau în casa Mea ar trebui să facă tot ceea ce pot; ar trebui să oferi tot ce ai mai bun ultimei secțiuni a lucrării Mele pe pământ. Ești cu adevărat dispus să pui astfel de lucruri în practică?” („Vă puteți supune cu adevărat orchestrațiilor lui Dumnezeu?” din Urmați Mielul și cântați cântări noi). Vers cu vers, cuvintele lui Dumnezeu mi-au răsunat în inimă, făcându-mă să mă simt foarte rușinat. M-am gândit de câte ori am vărsat lacrimi amare și am hotărât să îmi dedic viața lui Dumnezeu în toate lucrurile și să mă supun orchestrărilor și aranjamentelor Lui. M-am gândit și cum, în momentul în care cuvintele lui Dumnezeu mă îndrumaseră în timp ce suportam suferința și tortura, făgăduisem pe viața mea înaintea lui Dumnezeu că voi mărturisi ferm pentru El, dar, imediat ce Dumnezeu a avut cu adevărat nevoie ca eu să plătesc un preț real ca să Îl mulțumesc, mă agățasem în schimb în mod abject de viață și mă temusem de moarte, păsându-mi doar de ce se va întâmpla cu trupul meu fizic. Ignorasem complet voia lui Dumnezeu și mă gândisem doar să scap de situația mea neplăcută și să ajung într-un loc sigur cât de repede posibil. Am văzut cu adevărat cât de josnic și inutil eram; nu aveam suficientă credință în Dumnezeu și eram prea plin de înșelăciune. Eram incapabil să ofer vreun devotament adevărat lui Dumnezeu și nu aveam niciun os cu adevărat supus în corp. În acel moment, am înțeles că în lucrarea lui Dumnezeu din zilele de pe urmă, adevărata iubire și loialitate a omenirii erau ce voia El; acestea sunt ultimele cerințe ale lui Dumnezeu și ultimele sarcini pe care le-a încredințat omenirii. „Ca o persoană care crede în Dumnezeu”, am gândit eu, „ar trebui să mă las complet în mâinile Lui. Deoarece viața mi-a fost dată de Dumnezeu, El hotărăște dacă trăiesc sau mor. Având în vedere că L-am ales pe Dumnezeu, ar trebui să mă ofer Lui și să mă supun orchestrărilor Sale; indiferent căror suferințe și umilințe aș putea fi supus, se cuvine să mă dedic lui Dumnezeu prin acțiunile mele. Ar trebui să nu mai am alegeri sau cereri personale; asta este datoria mea, cât și gândirea pe care ar trebui să o am. Faptul că încă puteam respira și eram în viață se datora întru totul protecției și grijii lui Dumnezeu; aceasta era viața oferită de El – altfel, nu m-ar fi distrus diavolul până la moarte cu mult timp în urmă? Când am îndurat prima dată asemenea mari suferințe și greutăți, Dumnezeu m-a îndrumat ca să le depășesc. Ce motiv aveam acum să îmi pierd credința în Dumnezeu? Cum puteam fi negativist și slab, ezitând și dorindu-mi să fug?” Când m-am gândit la asta, mi-am mărturisit vina lui Dumnezeu, în tăcere: „Dumnezeule Atotputernic! Sunt atât de egoist și de lacom; am vrut doar să mă bucur de dragostea și binecuvântările Tale, totuși nu am fost dispus să mă dedic sincer Ție. Când mă gândesc la faptul că trebuie să suport suferința întemnițării îndelungate, vreau doar să mă eliberez și să o evit. Chiar Ți-am rănit îngrozitor sentimentele. O, Dumnezeule! Nu vreau să continuu să mă afund mai mult; vreau doar să mă supun orchestrărilor și aranjamentelor Tale și să Îți accept îndrumarea. Chiar dacă mor în închisoare, tot vreau să mărturisesc ferm pentru Tine. Deși s-ar putea să fiu torturat până la moarte, Îți voi rămâne loial până la sfârșit!” După ce m-am rugat, m-am simțit de două ori mai emoționat. Chiar dacă sufeream ca înainte, în inima mea am simțit credința și hotărârea de a nu renunța cât timp nu îmi împlinisem încă angajamentul de a-L mulțumi pe Dumnezeu. Imediat ce am devenit hotărât și încrezător că voi mărturisi ferm pentru Dumnezeu până la moarte, s-a întâmplat ceva miraculos. Într-o dimineață, devreme, m-am dat jos din pat și am descoperit că nu îmi mai simțeam picioarele. Eram complet incapabil să stau în picioare, cu atât mai puțin să merg. La început, polițiștii cei răi nu m-au crezut; presupunând că mă prefăceam, au încercat să mă forțeze să mă ridic în picioare. Cu toate acestea, indiferent cât de mult s-au străduit, nu am putut sta în picioare. Ei au revenit a doua zi ca să mă examineze din nou. Observând că ambele picioare îmi erau reci ca gheața și complet lipsite de circulație sanguină, au devenit convinși că eram cu adevărat paralizat. După asta, mi-au informat familia că mă putea lua acasă. În ziua în care am plecat acasă, simțurile mi-au revenit miraculos în picioare și am putut să merg fără probleme! În inima mea, am știut că asta se datorează faptului că Dumnezeu Atotputernic a arătat compasiune pentru slăbiciunea mea. El Însuși deschisese o cale pentru mine, permițându-mi să scap din bârlogul Satanei fără piedici după ce fusesem reținut ilegal timp de o lună de către guvernul chinez.

După ce am fost reținut de două ori și supus torturilor crude și inumane ale guvernului chinez, chiar dacă am suferit fizic într-o anumită măsură și chiar aproape am murit, ambele experiențe extraordinare au format, de fapt, o fundație solidă pe calea spre credința mea în Dumnezeu. În toiul suferinței și al chinurilor mele, Dumnezeu Atotputernic mi-a oferit cea mai practică udare a adevărului și provizii pentru viață, permițându-mi nu doar să văd adevărata față a guvernul chinez, ura lui față de adevăr, dușmănia față de Dumnezeu și chipul său demonic și să-i cunosc nelegiuirile oribile de împotrivire frenetică față de Dumnezeu și persecutarea credincioșilor Lui, dar și dăruindu-mi apreciere pentru puterea și autoritatea cuvintelor lui Dumnezeu. Faptul că am reușit să scap cu viață de influența rea a Partidului Comunist Chinez, de două ori, a fost întru totul un rezultat al grijii și milostivirii lui Dumnezeu. Mai mult decât atât, a fost o întruchipare și o confirmare a extraordinarei forțe de viață a lui Dumnezeu. Acum mi-am dat profund seama că, oricând și oriunde, Dumnezeu Atotputernic era întotdeauna singurul meu sprijin și singura mea salvare! În viața aceasta, indiferent ce pericole și greutăți aș putea întâlni, eram hotărât să-mi păstrez angajamentul de a-L urma pe Dumnezeu Atotputernic, să-I răspândesc activ cuvântul, să fiu mărturie pentru numele lui Dumnezeu și să-I răsplătesc iubirea cu sincerul meu devotament!

Ai vrea să știi cum să-L întâmpini pe Domnul înaintea marilor dezastre? Participă la întâlnirea noastră online, care te va ajuta să găsești calea.
Contactați-ne
Contactează-ne pe whatsapp

Conținut similar

Un cântec de viață în toiul ruinării

În 1999, am avut norocul de a accepta lucrarea lui Dumnezeu Atotputernic din zilele de pe urmă. Prin citirea cuvintelor lui Dumnezeu, am înțeles autoritatea și puterea pe care le dețin și am simțit că aceste cuvinte erau glasul lui Dumnezeu.

Lasă un răspuns